Appeal dismissed in challenge to integrity assessment report on public office incompatibility

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr. x/116/2013, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare din 25 septembrie 2013 întocmit de pârâtă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 60 din 23 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul acestei instanţe, cauza a fost înregistrată la data de 20 feruarie 2014, sub nr. x/2/2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1281 din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1281 din 17 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în privinţa tuturor capetelor de cerere, în esenţă, pentru următoarele considerente:

1) Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat.

Prima instanţă a procedat la soluţionarea fondului cauzei fără a ţine cont de cererea formulată de reclamantă în temeiul art. 222 C. proc. civ., republicat.

Faptul că o asemenea cerere a fost depusă şi la Tribunalul Călăraşi, nu poate constitui un motiv de respingere a acesteia, ca nefondată.

Astfel, cererea depusă în dosarul Tribunalului Călăraşi nu a fost soluţionată; competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; înregistrarea cauzei declinate s-a realizat de mai multe ori, fapt ce a creat confuzie în ceea ce priveşte soluţionarea pricinii, termenele acordate şi susţinerea apărărilor de către reclamantă; în perioada în care dosarul s-a aflat pe rolul Tribunalului Călăraşi şi ulterior înregistrării acestuia pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta şi-a schimbat domiciliul din Călăraşi în Bucureşti.

Perioada cuprinsă între data la care reclamanta a primit citaţia de la Curtea de Apel Bucureşti şi primul termen de judecată, pentru care a depus cererea de amânare, a fost insuficientă pentru a-şi angaja un apărător, având în vedere lipsa informaţiilor cu privire la specializarea avocaţilor care ar fi putut să o reprezinte.

De asemenea, au fost încălcate dispoziţiile art. 201 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 206 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în sensul că judecătorul cauzei nu a dispus comunicarea întâmpinării către reclamantă, pentru a depune răspuns la întâmpinare şi a formula apărări corespunzătoare.

Procedând astfel, instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantei şi principiul contradictorialităţii, potrivit căruia, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora va soluţiona litigiul.

2) Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Prima instanţă a pronunţat sentinţa civilă recurată cu încălcarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 161/2003, O.U.G. nr. 105/2009, şi Legea nr. 188/1999, în principal, pentru următoarele motive:

- în perioada 12 iulie 2010 (când a fost modificată Legea nr. 188/1999 şi reînfiinţată funcţia publică de conducere la nivelul serviciilor publice deconcentrate) – 17 august 2010, reclamanta nu a avut calitatea de funcţionar public;

- în perioada sus-menţionată, neavând calitatea de funcţionar public, reclamantei nu îi erau aplicabile prevederile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, astfel că, prin raportul de evaluare din 25 septembrie 2013, în mod eronat s-a reţinut că aceasta a fost în stare de incompatibilitate;

- după data de 18 august 2010 (când a dobândit calitatea de funcţionar public), reclamanta a solicitat să se ia act de demisia sa din funcţia de consilier local, începând cu data de 27 august 2010;

- raportat la cererea de demisie, ce a fost formulată în termenul prevăzut de art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, în mod eronat prin raportul de evaluare s-a consemnat că reclamanta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 august 2010-29 septembrie 2010;

- în consecinţă, în mod greşit pârâta a reţinut că în perioada 12 iulie 2010-29 septembrie 2010, reclamanta a fost în stare de incompatibilitate.

În ceea ce priveşte perioada 27 octombrie 2009 – 12 iulie 2010, prin interpretarea extensivă şi abuzivă a dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a adăugat la lege, creând practic o nouă formă de incompatibilitate, în sensul că situaţia reclamantei a fost inclusă în mod nelegal în cazurile limitative de incompatibilitate prevăzute de art. 88 alin. (1), art. 89 alin. (1) şi art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

4. Apărările formulate de intimata Agenţia Naţională de Integritate

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 4 martie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 10 iunie 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

6. Prin notele scrise depuse la dosar la data de 09 iunie 2015, recurenta-reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (2), (5), (6) şi (7) C. proc. civ., republicat, în raport de prevederile art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 53 din Constituţia României.

Prin cererea depusă la dosar la data de 20 ianuarie 2016, recurenta-reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în raport de prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 53 alin. (2) din Constituţia României, şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 176/2010, raportat la prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţia României.

La termenul de judecată din 16 martie 2016, recurenta-reclamantă a învederat că nu mai susţine excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (2), (5), (6) şi (7) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la termenul menţionat, Înalta Curte a admis cererea recurentei-reclamante de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 176/2010, pentru considerentele reţinute în cuprinsul acestei încheieri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Potrivit textului de lege enunţat, se poate cere casarea unei hotărâri când instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În cauza dedusă judecăţii, se constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 martie 2014, reclamanta a solicitat amânarea judecării cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, arătând că nu a reuşit să-şi angajeze un avocat care să o reprezinte la primul termen de judecată fixat la data de 3 aprilie 2014.

Prima instanţă a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantă, constatând că, în raport de dispoziţiile art. 222 C. proc. civ., republicat, nu s-a invocat existenţa unui motiv excepţional şi temeinic, de natură a determina amânarea judecăţii, iar mai mult, o astfel de cerere a fost formulată şi în faţa Tribunalului Călăraşi, aspecte care au fost consemnate în practicaua încheierii de şedinţă pronunţată la termenul de judecată din 3 aprilie 2014.

Totodată, la acest termen, constatând terminată etapa cercetării procesului, prima instanţă a reţinut cauza în pronunţare şi dată fiind soluţia de respingere a cererii de amânare formulată de reclamantă, pentru a da posibilitatea formulării de note scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 17 aprilie 2014, când a pronunţat sentinţa civilă nr. 1281/2014.

Contrar susţinerilor formulate de recurentă, instanţa de control judiciar apreciază că, în cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 222 alin. (1) C. proc. civ., republicat, condiţiile cerute de lege pentru încuviinţarea cererii de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare, sunt următoarele: caracterul excepţional al acestei cereri, temeinicia motivelor vizând lipsa de apărare şi absenţa culpei părţii sau a reprezentantului ei în generarea acestei situaţii.

În speţă, analizând cererea formulată de reclamantă, se reţine că în mod corect prima instanţă a respins-o ca nefondată, constatând că nu este temeinic justificată, iar motivele lipsei de apărare nu sunt probate. La adoptarea acestei soluţii, în mod întemeiat judecătorul fondului a avut în vedere şi faptul că, la data de 21 ianuarie 2014, reclamanta s-a adresat cu o cerere similară Tribunalului Călăraşi, instanţă pe rolul căreia cauza a fost înregistrată iniţial, la data de 22 octombrie 2013.

Astfel, reclamanta nu a invocat motive temeinice care să justifice amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare, întrucât în perioada cuprinsă între data primirii citaţiei (05 martie 2014), când a aflat despre existenţa procesului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi termenul de judecată stabilit în cauză (03 aprilie 2014), aceasta a avut posibilitatea efectivă să-şi angajeze un apărător, cu atât mai mult cu cât, lipsa de apărare cauzată de imposibilitatea angajării unui avocat, a fost invocată şi prin cererea adresată Tribunalului Călăraşi, la data de 21 ianuarie 2014.

Este de menţionat faptul că la acelaşi termen de judecată, după verificarea competenţei instanţei sesizate, judecătorul fondului a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 238 C. proc. civ., republicat şi a încuviinţat proba cu înscrisuri existente la dosarul cauzei, nefiind formulată de către reclamantă vreo cerere de suplimentare a probatoriului.

Totodată, prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 222 alin. (2) C. proc. civ., republicat, şi în condiţiile în care a respins cererea de amânare a judecăţii formulată de reclamantă, a amânat pronunţarea hotărârii în vederea depunerii de concluzii scrise la dosar, măsură de natură a asigura respectarea dreptului la apărare pentru partea care nu a fost prezentă la dezbaterea în fond a procesului.

Instanţa de control judiciar nu poate reţine nici susţinerile formulate de reclamantă în faza procesuală a recursului, referitoare la clarificarea motivelor pentru care, în opinia sa, a fost tergiversată soluţionarea cauzei în primă instanţă, precum şi la lipsa informaţiilor privind specializarea avocaţilor care să o reprezinte în cauză.

Potrivit art. 10 C. proc. civ., republicat, părţile au obligaţia de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi de a urmări finalizarea acestuia, iar în speţă, motivele care au determinat înregistrarea dosarului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 februarie 2014, au fost evidenţiate în conţinutul sentinţei civile nr. 60 din 23 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi şi respectiv, al încheierii de şedinţă din 17 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în complet de recurs.

Aspectele învederate de către recurentă vizând lipsa informaţiilor referitoare la specializarea avocaţilor corespunzător naturii litigiului, nu pot fi primite, întrucât exced obligaţiilor stabilite de lege în sarcina judecătorului pe parcursul procesului, astfel cum sunt reglementate de art. 5 – art. 8 C. proc. civ., republicat, din această perspectivă, constatându-se că prin măsurile dispuse pe parcursul soluţionării pricinii, prima instanţă a asigurat respectarea tuturor principiilor fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

Înalta Curte va respinge ca neîntemeiate şi criticile formulate de recurentă referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 201 alin. (2) C. proc. civ., republicat, reţinând că, în cauză, obligaţia de verificare a cererii de chemare în judecată şi regularizarea acesteia, precum şi dispunerea tuturor măsurilor în vederea fixării primului termen de judecată, inclusiv obligaţia comunicării întâmpinării către reclamantă, au revenit în sarcina instanţei pe rolul căreia acţiunea dedusă judecăţii a fost înregistrată iniţial, în speţă, Tribunalul Călăraşi.

Ulterior declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta nu a adus la cunoştinţa acestei instanţe eventualele nereguli intervenite pe parcursul etapei preliminare fixării primului termen de judecată, în condiţiile în care, din verificarea lucrărilor dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr. x/116/2013, rezultă că întâmpinarea a fost comunicată reclamantei la data de 10 decembrie 2013, la sediul ales indicat de parte pentru comunicarea actelor de procedură.

Procedând la soluţionarea cauzei în modalitatea prezentată, se reţine că prima instanţă a respectat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., republicat, şi implicit, principiile dreptului la apărare şi al contradictorialităţii pe parcursul procesului, context în care, nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, în considerarea celor expuse în continuare, cu substituirea parţială a considerentelor primei instanţe.

În acest sens, Înalta Curte reafirmă că instanţa de control judiciar poate păstra o soluţie corectă, înlăturând argumentele care nu corespund, în contextul raţionamentului logico-juridic aplicabil speţei şi substituind parţial motivarea instanţei de fond.

Prin raportul de evaluare din 25 septembrie 2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, contestat prin acţiunea introductivă, s-a reţinut că reclamanta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 octombrie 2009 – 29 septembrie 2010, prin deţinerea funcţiilor publice de conducere de director coordonator/director executiv în cadrul Casei Judeţene de Pensii Călăraşi şi a funcţiei publice de execuţie de inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Călăraşi, simultan cu funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Călăraşi în mandatul 19 iunie 2008 – 29 septembrie 2010, prin nerespectarea prevederilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Judecătorul fondului a reţinut în mod întemeiat, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, că reclamanta a deţinut funcţia de director coordonator în cadrul Casei Judeţene de Pensii Călăraşi începând cu data de 27 octombrie 2009, potrivit Ordinului nr. 1246 din 26 octombrie 2009 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, iar începând cu data de 20 august 2010, a exercitat cu caracter temporar funcţia publică de conducere de director executiv la Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, conform Ordinului nr. 707 din 19 august 2010 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, funcţie prelungită prin Ordinul nr. 572 din 17 februarie 2011 al aceluiaşi emitent.

Prin Ordinul nr. 735 din 09 mai 2011, reclamanta a fost numită în funcţia publică de conducere de director executiv în cadrul Casei Judeţene de Pensii Călăraşi.

Totodată, în perioada 18 august 2010 – 20 august 2010, reclamanta a desfăşurat activitate în calitate de inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Călăraşi, conform adresei din 17 aprilie 2013 emisă de această instituţie.

În mod corect prima instanţă a respins motivul de nelegalitate invocat de reclamantă prin acţiunea dedusă judecăţii, referitor la exercitarea funcţiei de director coordonator în baza unui contract de management încheiat conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 105/2009, constatând că, deşi în perioada în care a deţinut funcţia respectivă, reclamanta nu a avut calitatea de funcţionar public, starea de incompatibilitate a fost stabilită în raport de prevederile art. IV alin. (9) din O.U.G. nr. 105/2009, care stabilesc că directorul coordonator este supus dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003.

Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 105/2009, sus-menţionate, rezultă, fără echivoc, că reclamanta, fiind numită într-o funcţie de conducere în temeiul acestei ordonanţe de urgenţă, trebuia să se supună regimului juridic reglementat de actul normativ prin care respectiva funcţie a fost creată, inclusiv regimului de incompatibilităţi instituit prin art. IV alin. (9) din O.U.G. nr. 105/2009, care face trimitere expresă la dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 161/2003.

Regimul de incompatibilităţi impus funcţiei de director coordonator prin prevederile O.U.G. nr. 105/2009, este, într-adevăr, diferit de ansamblul de incompatibilităţi prevăzut pentru funcţia de consilier local, potrivit art. 88 - 93 din Legea nr. 161/2003, dar acest fapt nu poate conduce la concluzia că reclamanta, care a deţinut simultan ambele funcţii, ar fi trebuit să se supună, în ceea ce priveşte incompatibilităţile, doar acestor din urmă dispoziţii, încălcând prevederile legale care reglementează starea de incompatibilitate intervenită prin deţinerea, în condiţiile arătate, a funcţiei publice de director coordonator.

Astfel, în cauză, devin aplicabile incompatibilităţile care privesc funcţionarii publici, reglementate de dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 161/2003, starea de incompatibilitate fiind atrasă de nerespectarea art. 94 alin. (2) lit. a) din legea menţionată, care prevede că funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, raportat la funcţia de autoritate publică îndeplinită de reclamantă, în calitate de consilier local, potrivit art. 4 din Legea nr. 393/2004.

În ceea ce priveşte perioada în care recurenta a deţinut funcţia publică de director coordonator, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul primei instanţe şi în faza procesuală a recursului, Înalta Curte constată că, în mod greşit judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a deţinut această funcţie până la data de 17 august 2010.

Astfel, prin Ordinul nr. 218 din 26 februarie 2010 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, urmare a constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor O.U.G. nr. 105/2009, s-a stabilit că începând cu data de 01 martie 2010, încetează aplicabilitatea prevederilor Ordinului nr. 1246 din 26 octombrie 2009, privind numirea reclamantei în funcţia de conducere de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Călăraşi, cu aceeaşi dată încetând şi aplicabilitatea prevederilor contractului de management, anexă la ordinul menţionat.

Ordinul nr. 218 din 26 februarie 2010 s-a aplicat de la data intrării în vigoare a prevederilor legale cuprinse în proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflat în acel moment în dezbaterea Parlamentului României, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 320 din 27 februarie 2010 al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Ulterior, prin Ordinul nr. 496 din 09 iulie 2010 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, s-a stabilit că începând cu data de 12 iulie 2010, se aplică prevederile Ordinului nr. 218 din 26 februarie 2010, ca urmare a publicării în M. Of. al României Partea I, nr. 471/08.07.2010, a Legii nr. 140 din 07 iulie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 republicată, dată la care au intrat în vigoare prevederile legale cuprinse în proiectul de lege aflat în dezbaterea Parlamentului României.

În consecinţă, în temeiul Ordinului nr. 496 din 09 iulie 2010, începând cu data de 12 iulie 2010, şi-au încetat aplicabilitatea, atât Ordinul nr. 1246 din 26 octombrie 2009, privind numirea reclamantei în funcţia de conducere de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Călăraşi, cât şi prevederile contractului de management, urmare a aplicării Ordinului nr. 218 din 26 februarie 2010.

Situaţia de fapt expusă este confirmată de adeverinţa din 14 septembrie 2010 emisă de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, în care se menţionează că reclamanta a fost salariata acestei instituţii în perioada 27 octombrie 2009 – 12 iulie 2010, în funcţia de conducere de director coordonator.

Conform deciziei nr. 495 din 12 iulie 2010 emisă de Directorul General al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, începând cu data de 12 iulie 2010, reclamanta şi-a reluat activitatea în funcţia de şef birou la Biroul tehnologia informaţiei, baza de date, valorificarea informaţiei, din cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

Potrivit Ordinului nr. 553 din 09 iulie 2010 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, începând cu data de 12 iulie 2010, doamna B., care deţinea funcţia publică de conducere/execuţie de inspector în cadrul Casei Judeţene de Pensii Călăraşi, a exercitat cu caracter temporar funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei Economice, Evidenţă Contribuabili, din cadrul instituţiei menţionate.

Prin urmare, începând cu data de 12 iulie 2010, recurenta-reclamanta nu a mai deţinut funcţia publică de conducere de director coordonator în cadrul Casei Judeţene de Pensii Călăraşi, iar atribuţiile funcţiei de director executiv au fost exercitate de către o altă persoană, care a deţinut temporar funcţia de director executiv adjunct al Direcţiei Economice, Evidenţă Contribuabili, în cadrul acestei instituţii, potrivit fişei postului aferentă acestei din urmă funcţii publice.

În contextul arătat, instanţa de control judiciar constată că sunt întemeiate susţinerile formulate de recurentă potrivit cărora, în perioada 12 iulie 2010 – 17 august 2010, nu s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât nu a avut calitatea de funcţionar public.

În acest sens, după cum s-a reţinut anterior, conform deciziei nr. 495 din 12 iulie 2010 emisă de Directorul General al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, începând cu data de 12 iulie 2010, reclamanta şi-a reluat activitatea în funcţia de şef birou la Biroul tehnologia informaţiei, baza de date, valorificarea informaţiei, în cadrul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, fapt confirmat de menţiunile înscrise în carnetul de muncă.

Această activitate a fost desfăşurată de către reclamantă până la 18 august 2010, dată la care, potrivit deciziei nr. 567 din 17 august 2010 emisă de Directorul General al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a încetat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată în funcţia de şef birou, în temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii.

Începând cu data de 18 august 2010, prin decizia nr. 271 din 17 august 2010 emisă de Inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al judeţului Călăraşi, reclamanta a fost numită în funcţia publică de execuţie de inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă al judeţului Călăraşi, conform prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

În consecinţă, în perioada 12 iulie 2010-17 august 2010, recurenta-reclamantă nu a avut raporturi de serviciu cu Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, şi nu a deţinut calitatea de funcţionar public, motiv pentru care, corespunzător perioadei în discuţie, nu sunt incidente dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentă vizând starea de incompatibilitate reţinută în sarcina sa în perioada 18 august 2010 – 29 septembrie 2010, Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate.

Conform dispoziţiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, starea de incompatibilitate intervine după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţie incompatibilă cu cea de ales local.

Alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că, alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul demisiei, această situaţie de încetare a mandatului de consilier constatându-se de către consiliul local, prin hotărâre.

În cauză, din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă a fost validată în funcţia de consilier local la data de 19 iunie 2008, potrivit hotărârii nr. 146 din 19 iunie 2008 adoptată de Consiliul Local al municipiului Călăraşi.

La data de 26 august 2010, conform art. 10 din Legea nr. 393/2004, reclamanta a prezentat în scris, preşedintelui de şedinţă, cererea sa de demisie din calitatea de consilier local, cerere ce a fost înregistrată la Primăria municipiului Călăraşi, din 30 august 2010.

Prin hotărârea nr. 160 din 29 septembrie 2010, Consiliul Local Călăraşi a luat act de încetarea de drept a mandatului de consilier local deţinut de reclamantă, prin demisie, şi a declarat vacant un loc de consilier local.

În consecinţă, în perioada analizată, recurenta-reclamantă nu s-a aflat în starea de incompatibilitate reglementată de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/200, făcând dovada înregistrării demisiei din calitatea de consilier local la autoritatea publică competentă să ia act de manifestarea unilaterală de voinţă exprimată, în cazul de faţă, Consiliul Local al municipiului Călăraşi.

Cum reclamanta a renunţat la calitatea de consilier local în termenul legal prevăzut de art. 91 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 (30 august 2008), raportat la data numirii acesteia în funcţia publică de execuţie de inspector de muncă (18 august 2008), instanţa de control judiciar reţine că a fost atins scopul urmărit prin ansamblul de incompatibilităţi prevăzut de Legea nr. 161/2003, nefiind identificată o stare de incompatibilitate de natura celei reţinute de intimată prin raportul de evaluare.

Dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, invocate de către recurentă, nu sunt incidente în cauză, având în vedere că reglementează unul dintre cazurile de destituire din funcţia publică, dispuse ca sancţiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcţionarului public, situaţie ce intervine distinct de starea de incompatibilitate reţinută în sarcina reclamantei prin raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Împrejurările menţionate anterior nu sunt de natură a atrage nelegalitatea raportului de evaluare contestat prin acţiunea dedusă judecăţii, întrucât intimata-pârâtă a reţinut în mod corect, astfel cum a fost confirmat de către prima instanţă, starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta, corespunzător perioadei în care a deţinut funcţia publică de conducere de director coordonator în cadrul Casei Judeţene de Pensii Călăraşi, simultan cu funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Călăraşi, situaţie de incompatibilitate ale cărei consecinţe juridice se produc independent de întinderea perioadei pentru care s-a constatat nerespectarea prevederilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1281 din 17 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2016.