Penalty claim against compensation-issuance delay rejected over lawful statutory suspension.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2014 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii: Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, D. – preşedintele A.N.R.P., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la:

- plata penalităţilor în cuantum de 100 RON/zi de întârziere din momentul naşterii obligaţiei stabilite prin sentinţa nr. 419/F-Cont din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire;

- obligarea conducătorului autorităţii publice la plata unei amenzi pe zi de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru neexecutarea sentinţei nr. 419/F-Cont din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 10/F-CC din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:

- admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a A.N.R.P. şi a lui D. – preşedintele A.N.R.P. cu privire la capătul de cerere privind plata penalităţilor;

- admite în parte cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi D. – preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

- obligă pe D. – preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, la plata unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 16 mai 2013 şi până la executarea obligaţiei impuse prin sentinţa nr. 419/F-CONT din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4419/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul D., în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a nesocotit prevederile Legii nr. 165/2013, considerând, în mod greşit, că reclamanţii nu pot fi puşi în situaţia reluării întregii proceduri de verificare, în scopul solicitării de lămuriri şi completării dosarului de despăgubire cu documente şi informaţii stabilite ulterior şedinţei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Cu alte cuvinte, instanţa nu a luat în considerare apărările referitoare la respectarea procedurii legale prevăzute de art. 41 alin. (5) coroborat cu art. 21 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, considerând eronat că nu este aplicabilă procedura de soluţionarea a dosarelor de despăgubire prevăzută de legea respectivă. În acest sens, recurentul-pârât arată că procedura de soluţionare a dosarului de despăgubire nr. x/CC, ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 419/F-CONT din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă prin decizia nr. 4419 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este expres prevăzută de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013.

Totodată, recurentul-pârât evidenţiază faptul că procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este prevăzută de art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, iar, prin trimiterea expresă de la art. 41 alin. (5) din lege, legiuitorul a stabilit obligativitatea parcurgerii procedurilor administrative prevăzute de lege, care prevăd posibilitatea validării sau invalidării dispoziţiei primarului prin decizia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Sub acest aspect, se mai susţine că instanţa de fond a considerat în mod greşit că prevederile menţionate din Legea nr. 165/2013 nu pot fi interpretate în sensul că procedura de verificare a cererii de despăgubire presupune parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de art. 21 din lege, inclusiv a verificării îndreptăţirii la despăgubiri.

În aceste condiţii, se consideră că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este ţinută să pună în executare hotărârea judecătorească sub imperiul fostei reglementări, respectiv din etapa evaluării.

În susţinere, recurentul-pârât expune operaţiunile administrative efectuate la nivelul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor în aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 165/2013, cu privire la dosarul de despăgubire în litigiu.

Cu privire la punerea în executarea în termen de 30 de zile a sentinţei civile nr. 419/F-CONT din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, irevocabilă prin decizia nr. 4419 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, termen apreciat de către instanţa de fond ca fiind nerespectat, recurentul-pârât învederează următoarele aspecte: în perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013, procedura de evaluare şi emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire a fost suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012; la data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, prin care a fost reglementată o nouă procedură de soluţionare a dosarelor de despăgubire nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii; după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 au fost iniţiate demersurile în vederea punerii în aplicare a acestei reglementări.

Recurentul-pârât critică hotărârea primei instanţe şi sub aspectul aplicării amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 începând cu data de 16 mai 2014, în condiţiile în care, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, au fost depus toate diligenţele în vederea numirii membrilor Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi organizării şedinţelor Comisiei, iar dosarele de despăgubire au fost introduse în şedinţele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor în ordinea rămânerii definitive şi irevocabile a litigiilor ce au avut ca obiect obligarea C.C.S.D. la îndeplinirea atribuţiilor legale.

În consecinţă, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, subsecvent, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanţii A., B. şi C., ca neîntemeiată.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii-reclamanţi A., B. şi C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei pronunţate de Curtea de apel.

Intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a formulat apărări în sensul admiterii recursului declarat în cauză.

5. Concluzii scrise

Prin concluziile scrise înregistrate la dosar la data de 17 iunie 2016, recurentul-pârât a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, arătând că Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a pus în executare decizia nr. 4419 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind emisă decizia nr. 2479 din 17 decembrie 2014 prin care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a decis validarea parţială a dispoziţiei Primarului Municipiului Râmnicu-Vâlcea pentru imobilul compus din construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 2.509,2 mp, situat în Municipiul Râmnicu-Vâlcea, fosta str. E. nr. 24, fosta str. F., actuala str. G., şi emiterea deciziei de compensare prin 866.573 puncte în favoarea următoarelor persoane: A., B. şi C., precum şi invalidarea parţială a aceleiaşi dispoziţii în ceea ce priveşte propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 958.8 mp, care, potrivit documentaţiei de la dosar, se află în proprietatea persoanelor îndreptăţite.

II. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

1. Procedura de filtrare

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din camera de consiliu de la 13 aprilie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 22 iunie 2016.

2. Cu privire la excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de recurentul-pârât

În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., având a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii invocată de recurentul-pârât prin concluziile scrise.

Se reţine că emiterea de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei nr. 2479 din 17 decembrie 2014 nu lipseşte de obiect acţiunea formulată de reclamanţi în temeiul art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, întrucât instanţa este învestită cu verificarea modului de aducere la îndeplinire a obligaţiei de executare a hotărârii judecătoreşti în intervalul de timp cuprins între expirarea termenului prevăzut în cuprinsul hotărârii sau, în lipsa unui astfel de termen, de la expirarea termenului 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii şi data executării obligaţiei impuse autorităţii publice prin hotărârea judecătorească.

Cu alte cuvinte, în speţă, instanţa de contencios administrativ este chemată să analizeze circumstanţele de fapt şi de drept referitoare la executarea obligaţiei de emitere a titlului de despăgubire prevăzută în dispozitivul sentinţei nr. 419 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, între data rămânerii irevocabile a acestei sentinţei (data de 30 octombrie 2012, când a fost pronunţată decizia nr. 4419 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi data emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

3. Analiza motivelor de casare

Analizând criticile formulate de recurentul-pârât, în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin acţiunea în contencios administrativ, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, A.N.R.P. şi D. – preşedintele A.N.R.P. la plata penalităţilor în cuantum de 100 RON/zi de întârziere din momentul naşterii obligaţiei stabilite prin sentinţa nr. 419/F-Cont din 12 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/46/2011 şi până la emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubire şi obligarea conducătorului autorităţii publice la plata unei amenzi pe zi de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru neexecutarea sentinţei respective.

Acţiunea reclamanţilor a fost formulată în temeiul art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii, 6 ianuarie 2014), conform cărora:

„Art. 24 – Obligaţia executării

(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalităţi, în condiţiile art. 894 C. proc. civ.

(21) Dispoziţiile C. proc. civ. privind executarea silită rămân aplicabile.

(3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 RON la 10.000 RON.

Art. 25 – Instanţa de executare

(1) Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.

(3) Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative”.

În raport cu temeiul de drept al acţiunii deduse judecăţii, se cuvin a fi menţionate considerente Curţii Constituţionale de la pct. 39 din Decizia nr. 889/2015 (prin care a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi s-a constatat că art. unic pct. 2 subpct. 4 şi art. unic pct. 4 - referitor la art. VII din O.U.G. nr. 21/2015 - din Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 21/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România sunt neconstituţionale):

„39. Referitor la executarea hotărârilor judecătoreşti în materie administrativă, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 914 din 23 iunie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 544/05.08.2009, a statuat că textul art. 24 din Legea nr. 554/2004 introduce un mijloc de constrângere a conducătorilor autorităţilor publice în vederea executării hotărârilor judecătoreşti, conferind, o dată în plus, eficacitate în ceea ce priveşte ducerea la îndeplinire a acestora. Amenzile cominatorii stabilite la art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o sancţiune procedurală pecuniară aplicată de instanţă în scopul asigurării executării hotărârii. Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere, pentru a conferi eficacitate înseşi instituţiei contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absenţa unei sancţiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie (Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 575/18.08.2009). Aplicarea amenzii prevăzute de textul de lege criticat este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Aceasta intervine în virtutea legii, iar cuantumul amenzii este determinat în mod cert şi neechivoc prin însăşi norma criticată (Decizia nr. 1566 din 19 noiembrie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 26/13.01.2010)”.

În atare condiţii, aplicarea amenzii cominatorii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este condiţionată de existenţa culpei în neexecutarea hotărârii judecătoreşti, aspect care urmează a fi analizat în continuare în raport cu circumstanţele cauzei.

În speţă, prin sentinţa nr. 419 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Piteşti a admis în parte acţiunea reclamanţilor A., B. şi C., în calitate de moştenitori ai reclamantului B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. x/CC şi a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4419 din 30 octombrie 2012, prin care a fost respins recursul declarat de C.C.S.D.

Potrivit art. unic al O.U.G. nr. 4/2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 169/15.03.2012:

„(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite”.

Prin Legea nr. 117/2012 (publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 456/06.07.2012) a fost aprobată O.U.G. nr. 4/2012, fiind modificat alin. (1) al articolului unic din ordonanţa de urgenţă, în sensul următor:

„Art. unic. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare”.

Este de observat faptul că hotărârea judecătorească prin care C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. x/CC a rămas definitivă şi irevocabilă la data de 30 octombrie 2012, dată la care erau în vigoare dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, conform cărora era suspendată, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire în condiţiile Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.

Totodată, este de observat faptul că D. a fost numit în funcţia de preşedinte al A.N.R.P. prin Decizia primului-ministru nr. 342 din 5 iunie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 378/06.06.2012.

De asemenea, Înalta Curte constată că, la data de 17 mai 2013, a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 278, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care, prin dispoziţiile art. 41 alin. (5), prevede că „Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”. Iar, art. 21 din Legea nr. 165/2013 reglementează procedura administrativă în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură.

În raport cu circumstanţele expuse, nu poate fi reţinută în sarcina recurentului-pârât o culpă în neexecutarea hotărârii judecătoreşti rămasă irevocabilă la data de 30 octombrie 2012, în condiţiile în care, la momentul respectiv, conform legii, era suspendată până la data de 15 mai 2013 procedura de emitere de titlurilor de despăgubire, iar, la data de 17 mai 2013, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care reglementa o nouă procedură administrativă pentru executarea obligaţiei privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a legii respective.

Ulterior datei de 17 mai 2013, se constată că au fost efectuate demersurile prevăzute de Legea nr. 165/2013, care au fost finalizate prin emiterea de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei nr. 2479 din 17 decembrie 2014 prin care a fost validată parţial dispoziţia Primarului Municipiului Râmnicu-Vâlcea şi s-a decis emiterea deciziei de compensare prin puncte în favoarea reclamanţilor A., B. şi C., precum şi invalidarea parţială a aceleiaşi dispoziţii în ceea ce priveşte propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 958.8 mp, care, potrivit documentaţiei de la dosar, se află în proprietatea persoanelor îndreptăţite.

De altfel, se cuvine a fi menţionat faptul că, în cadrul acţiunii formulate în temeiul art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, în raport cu hotărârea judecătorească prin care a fost stabilită obligaţia de emitere a titlului de despăgubire, nu poate forma obiectul analizei modalitatea de derulare a procedurii administrative reglementate de Legea nr. 165/2013 şi aplicate în privinţa dosarului de despăgubire în litigiu în temeiul art. 41 alin. (5) din această lege. Cu alte cuvinte, sancţiunea pecuniară a amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este aplicată pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, iar nu în raport cu derularea unei proceduri administrative, cum este cea reglementată de art. 21 din Legea nr. 165/2013 în privinţa executării obligaţiilor privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a legii.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul D., în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii B., C. şi A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de recurentul-pârât, ca nefondată.

Admite recursul declarat de pârâtul D., în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, împotriva sentinţei civile nr. 10/F-CC din 17 aprilie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii B., C. şi A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2016.