Omission of mandatory accessory penalty to imprisonment constitutes violation of statutory sentencing limits

Decizia nr. 543/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea nr. 385/RC din 05 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/92/2013 s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 26 din 15 aprilie 2016 pronunțată de către Curtea Militară de Apel București, privind pe inculpatul lt. col. (rz.) A., s-a trimis cauza la completul 3 în vederea soluționării și s-a acordat termen la data de 14 decembrie 2016, cu citarea părților și desemnarea unui apărător din oficiu pentru intimatul inculpat.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 pronunțată de Tribunalul Militar București la data de 10.11.2014 în Dosarul nr. x/92/2013, s-au hotărât următoarele:

- în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul locotenent colonel (r) A., (…), fost cadru militar activ în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, infracțiune în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 861 din C. pen. din 1969, a art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și accesorii pe durata prevăzută de art. 862 din C. pen. din 1969, care se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță la 3 ani, deci pe o durată de 6 ani - termen de încercare.

În temeiul art. 863 din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul trebuie să se supună următoarelor masuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Argeș;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a dispus ca datele sus-menționate se vor comunica Serviciului de Probațiune Argeș.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. din 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, și a obligat pe inculpat la plata sumei de 34.335,62 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă.

În temeiul art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 14.073,90 lei, reprezentând foloase necuvenite.

A fost menținută măsura sechestrului asigurător dispusă prin încheierea nr. 10941 din 20 septembrie 2013 de Oficiul Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș asupra imobilului identificat cu numărul cadastral x, până la achitarea integral a despăgubirilor.

S-au respins în rest pretențiile părții civile Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari nr. 1/P/2011, a fost trimis în judecată inculpatul locotenent colonel (r) A., fost cadru militar activ în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Potrivit actului de acuzare, inculpatul A. în calitate de comandant al Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, în perioada 1994-2012 a dispus folosirea ilegală a autovehiculelor din dotarea subunității, precum și ca subordonații săi, subofițeri, militari angajați pe bază de contract și militari în termen să presteze diferite munci în folosul său și al altor persoane fizice și juridice.

În acest mod inculpatul a cauzat Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș un prejudiciu de 114.229,70 lei și un folos pentru sine și pentru altul de 32.638,82 lei.

La urmărirea penală s-au administrat probatorii privind existența faptelor, vinovăția inculpatului și probatorii privind soluționarea laturii civile a cauzei, sens în care la dosarul cauzei au fost depuse: raportul de prezentare a concluziilor, rezultate în urma verificărilor efectuate la I.S.U. Argeș, înregistrat sub nr. 909047 din 29 mai 2012 la I.G.S.U.; anexele la raportul nr. 90947 din 29 mai 2012; adresa nr. 3108788 din 28 martie 2013 emisă de I.S.U. Argeș; adresa nr. 3107273 din 30 ianuarie 2013 a I.S.U. Argeș; adresa nr. 3107268 din 05 aprilie 2013 a I.S.U. Argeș; adresa nr. 3107272 din 28 februarie 2013 a I.S.U. Argeș; adresa nr. 3107271 din 18 martie 2013 a I.S.U. Argeș; adresa nr. 3107269 din 15 aprilie 2013 a I.S.U. Argeș; adresa nr. 3107119 din 30 ianuarie 2013 a I.S.U. Argeș; adresa nr. 3107031 din 28 ianuarie 2013 a I.S.U. Argeș; adresa nr. 3106832 din 24 ianuarie 2013 a I.S.U. Argeș; adresa nr. 3106833 din 24 ianuarie 2013 a I.S.U. Argeș; adresa nr. 3107036 din 05 martie 2013 a I.S.U. Argeș; raport de constatare; adresa nr. 3114709 din 10 octombrie 2013 prin care I.S.U. Argeș se constituie parte civilă; declarațiile martorilor; fișa postului învinuitului; declarațiile învinuitului.

În faza de cercetare judecătorească pe aceeași linie a probatoriilor efectuate la urmărirea penală s-a procedat la audierea inculpatului și a tuturor martorilor din acte, iar în apărarea inculpatului la solicitarea acestuia s-au încuviințat proba cu martori pe situația de fapt, martori în circumstanțiere și acte.

Audiat fiind atât la urmărirea penală, cât și la prima instanță inculpatul nu și-a recunoscut fapta, precizând că activitatea subordonaților săi, atât în beneficiul său cât și al socrului său martorul B., s-a desfășurat în timpul liber al acestora, după programul de activitate al detașamentului.

Cu adresa nr. 3114709 din 10 octombrie 2013, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș s-a constituit parte civilă cu suma de 114.229,70 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului.

În faza de urmărire penală, în cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător, în scopul recuperării prejudiciului și a sumelor dobândite ilegal, măsură asiguratorie ce a vizat imobilul aparținând inculpatului situat în municipiul Curtea de Argeș, jud. Argeș.

Pentru soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță a încuviințat efectuarea unei expertize judiciare cu două obiective, respectiv

- stabilirea eventualului prejudiciu cauzat de inculpat părții civile prin folosirea în timpul programului în perioada 1994-2012 a subordonaților și a autovehiculelor pentru a presta diverse activități în folosul său și al altor persoane;

- stabilirea valorii muncii prestate în perioada 1994-2012 de către unii militari din Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș în aceleași ore cât au lipsit din subunitate pentru inculpat și pentru alte persoane.

Expertului desemnat în cauză i s-a solicitat ca în răspunsul ce urmează a se formula la cele două obiective să fie avute în vedere pe de-o parte probe din dosar, înscrisuri și declarații de martori date în cursul urmăriri penale și pe de altă parte cele care au fost produse în fața instanței în mod nemijlocit.

Examinând probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că inculpatul A. a fost numit în funcția de comandant al Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș în anul 1993, iar în această calitate avea ca atribuții, în esențial, organizarea și desfășurarea activităților pentru îndeplinirea misiunilor subunității, realizarea și menținerea ordinii interioare și administrativ gospodărești, întărirea disciplinei militare, organizarea, planificarea și coordonarea activităților subunității.

În exercitarea atribuțiilor de comandant al subunității de pompieri, inculpatul a înțeles să-și valorifice din această funcție exclusiv interesele private în detrimentul bunului mers al Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș.

Faptele comise de inculpatul A. în funcția de comandant a vizat în esență deturnarea ordinii și disciplinei militare în favoarea realizării unor avantaje patrimoniale pentru sine și pentru alții, fapt pentru care a adoptat o atitudine refractară, intolerantă și abuzivă ca mod de lucru cu subalternii săi, cadrele militare din unitate.

În acest sens, instanța de fond a constatat existența unor rapoarte personale ale șefilor GIS prin care se reliefează comportamentul comandantului de subunitate cu referire în esență la modul discreționar de acordare al aprecierilor, atmosfera tensionată și stresantă în subunitate concretizată în amenințări cu disponibilizări, jigniri și denigrări, impunerea unor reguli nedrepte constând în impunerea contribuțiilor cu diverse sume de bani pentru achiziționarea de consumabile ori pentru întreținerea spațiilor administrative și în fine desfășurarea diverselor activități în favoarea comandantului, a socrilor săi ori a terțe persoane.

Situațiile relevate în aceste rapoarte au fost expuse și cu ocazia depozițiilor martorilor care au fost audiați atât în faza de urmărire penală cât și în instanță.

Au fost audiați în acest context aproximativ 140 de martori în marea lor majoritate subordonații inculpatului A., audieri ce au vizat în esență atitudinea și activitățile desfășurate de acesta din urmă din perspectiva funcției de comandant al Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, și s-a concluzionat că o bună parte din militarii subunității de pompieri au prestat diferite activități în folosul inculpatului, al prietenilor acestuia ori în beneficiul rudelor sale, fiind detaliate de prima instanță toate aceste activități și împrejurările în care s-au prestat.

Atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, unii martori au evidențiat că în subunitate inculpatul favoriza pe militarii care desfășurau activități în favoarea sa.

Inculpatul dispunea de munca subordonaților săi nu numai în beneficiul său ci și în interesul unor alte persoane.

Așa fiind, în anul 2007, s-a arătat de către martorul C. că împreună cu 5-6 colegi dintre care, a reținut pe frații D. și E., în timpul programului au fost să facă curat în incinta unei fabrici din Curtea de Argeș.

Autospecialele subunității erau uneori folosite de inculpat atât în interes propriu, cât și în folosul unor terțe persoane, a precizat în declarația sa martorul F., sens în care martorul G. a precizat că o dată a plecat cu mașina de intervenție a subunității pentru a pune apă într-un bazin în localitatea Vernești la locuința părinților inculpatului.

Martorul H. a precizat că de 6-7 ori pană în anul 2006 a adus apă în localitatea Vernești la socrul inculpatului. Tot acesta a precizat că a umplut piscina casei martorului F., patronul firmei I., iar în Curtea de Argeș a umplut piscina interioară a pensiunii J., toate aceste transporturi făcându-se în timpul programului.

Modul de conducere discreționar adoptat de inculpat s-a manifestat și în modalitatea arbitrară de acordare a salariilor de merit salariaților săi.

La propunerea inculpatului, prima instanță a încuviințat audierea pe situația de fapt a martorului K., care a învederat că nu a fost informat deși trebuia în calitate de superior al inculpatului, în legătură cu deplasarea autospecialelor la J., locuința directorului firmei I., numitul F. și la locuința socrilor din Vernești pentru defularea apei în piscine, respectiv iaz.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță a procedat în faza de cercetare judecătorească la luarea declarațiilor tuturor militarilor, care din dispoziția inculpatului au desfășurat varii activități, atât în beneficiul său, cât și al unor terțe persoane indicate de acesta, și a concluzionat că, dată fiind perioada îndelungată de timp ce a făcut obiectul analizei activităților desfășurate, respectiv 1994-2012, și mai apoi cuantificarea acestora într-un prejudiciu comensurabil, a fost necesară administrarea unei expertize judiciare.

Totodată, prima instanță a concluzionat că, în urma analizării declarațiilor martorilor, a rezultat o comensurare a orelor în care militari în termen și angajații subunității comandate de inculpat au prestat activități în interesul inculpatului sau al unor terțe persoane, în timpul programului subunității, precum și folosirea dotării tehnice din cadrul subunității (autospeciale tip APCA, motopompe, etc.) pentru realizarea unor scopuri personale ale inculpatului sau ale unor terțe persoane.

Expertul a efectuat evaluarea prejudiciului cauzat în sensul celor două obiective și direcții stabilite de instanța de fond, întocmind două variante de răspuns. Într-o primă variantă s-a solicitat cuantificarea prejudiciului și a foloaselor necuvenite din perspectiva declarațiilor martorilor în faza de urmărire penală, iar în a doua variantă calculul acestora a avut în vedere declarațiile date de martori în instanță.

Având în vedere concluziile expertizei, prima instanță a concluzionat ca fiind evident că în circumstanțele perioadei analizate 1994-2012, deci o perioadă de timp de 18 ani, nici în faza de urmărire penală și nici în faza de judecată, martorii nu au putut face precizări exacte cu privire la perioada de timp lucrată cuantificată în ore, zile sau chiar ani, nici dacă unele activități s-au desfășurat în timpul programului de lucru sau în afara acestuia.

În acest context, este evident că declarațiile martorilor nu au putut surprinde exact modalitatea factuală și cronologia activităților desfășurate.

În consecință, s-a constatat o diferență între valoarea prejudiciului și a folosului realizat cuantificate în raportul de constatare întocmit de specialistul Direcției Naționale Anticorupție în faza de urmărire penală în data de 01.08.2013 și prejudiciul și folosul realizat potrivit constatărilor efectuate de expertul numit în faza de cercetare judecătorească, concluzie la fundamentarea căreia prima instanță a considerat că și în materia răspunderii civile delictuale principiul „in dubio pro reo” își regăsește deplina aplicativitate cu privire la sumele de bani pe care inculpatul va fi obligat să le plătească la finalul procesului.

Această concluzie s-a impus a fi reținută deoarece desfășurarea procedurilor de audiere a martorilor în fața instanței de judecată, în concordanță cu principiile oralității și contradictorialității, sunt din perspectiva primei instanțe, garanții și indicatori în stabilirea prejudiciului cauzat Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, precum și pentru cuantificarea foloaselor necuvenite.

Prin urmare, prima instanță a constatat că, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză în varianta de răspuns ce a avut în vedere declarațiile martorilor date în fața instanței, inculpatul a produs un prejudiciu de 34.335,62 lei și a realizat foloase necuvenite în cuantum de 14.073,90 lei.

Împotriva sentinței penale nr. 60 pronunțată de Tribunalul Militar București la data de 10.11.2014 în Dosarul nr. x/92/2013, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală și inculpatul locotenent colonel (r) A.

Prin declarația de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală, a solicitat să fie admis apelul, desființarea în parte a sentinței primei instanțe și, rejudecându-se cauza să se dispună:

- înlăturarea suspendării executării pedepsei principale și a celei accesorii;

- majorarea pedepsei principale;

- aplicarea pedepselor complementare constând în degradarea militară (în funcție de cuantumul pedepsei principale) și interzicerea exercitării următoarelor drepturi:

a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;

- aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi;

- executarea pedepsei principale în regim de detenție;

- obligarea inculpatului la plata sumei de 114.229,70 lei despăgubiri către partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș;

- confiscarea de la inculpat a sumei de 32.638,82 lei reprezentând foloasele necuvenite.

În motivarea declarației de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

1. Stabilirea sumelor ce reprezintă despăgubirile și foloasele necuvenite a avut loc pe baza unei expertize dispuse și efectuate cu depășirea atribuțiilor expertului judiciar.

Prima instanță a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 34.335,62 lei despăgubiri către partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, iar ca măsură de siguranță a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 14.073,90 lei, reprezentând foloase necuvenite.

Pentru a hotărî astfel, instanța a ținut seama de expertiza financiar-contabilă judiciară efectuată în faza de judecată, respectiv de răspunsul dat de expertul L. obiecțiunilor formulate de apărare la raportul de expertiză financiar-contabilă judiciară. Obiectivele expertizei și obiecțiunile au fost stabilite de instanță în sensul ca expertul să determine sumele ce reprezintă despăgubirile și foloasele necuvenite în două variante, una care să aibă în vedere declarațiile inculpatului și ale martorilor date în faza de urmărire penală, iar cealaltă pe cele date în fața instanței.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală a considerat că nu se poate ține seama de raportul de expertiză financiar-contabilă judiciară și de răspunsul la obiecțiunile formulate cu privire la expertiză, deoarece acestea sunt contrare legii.

S-a mai susținut că potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

Evaluarea probelor administrate, cum sunt declarațiile martorilor, constituie, în acest stadiu procesual, sarcina exclusivă a instanței de judecată, nu a expertului judiciar. Expertul poate să stabilească unitatea de măsură în raport de care se calculează prejudiciul și nu numărul de ore în care militarii au lipsit din unitate în timpul programului.

Prin urmare, cum instanța nu a făcut o analiză proprie pentru determinarea numărului de ore, s-a apreciat de către Parchet că raportul de constatare întocmit de specialistul Direcției Naționale Anticorupție la 01.08.2013 a concluzionat în mod corect asupra nivelului prejudiciului și al foloaselor necuvenite realizate, fiindcă s-au folosit metode de calcul adecvate și a fost avut în vedere numărul de ore stabilit de organul judiciar pe baza declarațiilor martorilor audiați în faza de urmărire penală. S-a mai susținut că nu pot fi primite declarațiile martorilor date în fața instanței care diferă de cele date în faza urmăririi penale, deoarece declarațiile inițiale au fost luate la momente situate în timp mai aproape de perioada în care au avut loc evenimentele ce constituie obiectul probațiunii, iar persoanele respective nu au oferit vreo explicație serioasă și plauzibilă pentru modificarea depozițiilor, alta decât trecerea timpului.

2. Pedeapsa principală a fost aplicată într-un cuantum necorespunzător în raport cu periculozitatea faptei și a făptuitorului, fiind necesar ca la stabilirea și aplicarea pedepselor să se țină seama de limitele speciale de pedeapsă, de gravitatea faptei săvârșite și de periculozitatea infractorului.

În acest sens, s-a susținut că este necesar a se avea în vedere natura și importanța atribuțiilor de serviciu în exercitarea cărora a săvârșit infracțiunile (inculpatul era comandant de subunitate); calitatea de militar activ a inculpatului și poziția în ierarhia militară (deținea grad de ofițer), aspecte care presupun un comportament exemplar atât în cadrul unității militare, cât. și în afara acesteia; statutul inculpatului la locul de muncă (numărul persoanelor din subordine), aspect care presupune o atitudine de respect deosebit față de normele care reglementează relațiile de serviciu și un comportament exemplar atât în cadrul unității militare, cât și în afara acesteia.

De asemenea, s-a susținut că trebuie să se țină cont de caracterul prejudiciilor și foloaselor rezultate din activitatea ilicită (prejudicierea unității militare prin folosirea militarilor din subordine în timpul programului de lucru la munci în alte scopuri decât cele pentru care erau salarizați), numărul actelor materiale și întinderea în timp a activității infracționale (care denotă persistența în comportamentul antisocial), precum și urmările infracțiunii (cuantumul prejudiciului și al foloaselor necuvenite).

Totodată, s-a făcut referire la conduita procesuală a inculpatului în sensul că acesta a încercat în permanență să inducă în eroare organele judiciare, a îngreunat aflarea adevărului în cauză și nu a achitat nici măcar parțial prejudiciul, toate aceste împrejuri fiind suficiente pentru majorarea pedepsei închisorii.

3. S-a mai criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul faptului că nu s-au aplicat pedepse complementare, deși în cauză pedeapsa principal aplicată este mai mare de 2 ani închisoare.

Natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările cauzei și persoana inculpatului constituie elemente care îndreptățesc instanța să considere că este necesară aplicarea și a pedepselor complementare.

În legătură cu conținutul acestei sancțiuni, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală a apreciat că se impune aplicarea pedepselor complementare constând în degradarea militară și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1968.

Prin săvârșirea infracțiunii pentru care este judecat, inculpatul devine nedemn să aleagă și să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ori să ocupe funcții implicând exercițiul autorității de stat.

S-a mai susținut că întrucât inculpatul a manifestat un dispreț major față normele penale încălcate și a folosit în scopuri infracționale puterea cu care a fost învestit, se justifică aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege.

Inculpatului nu i se poate permite să ocupe funcții sau să exercite profesii ori să desfășoare activități de natura celor de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Interzicerea acestui drept este justificată de periculozitatea inculpatului care a săvârșit infracțiunile profitând de poziția, statutul, atribuțiile, prerogativele conferite de calitatea lui în cadrul Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș.

A mai arătat Parchetul că în situația în care pedeapsa principală va fi majorată la cel puțin 5 ani închisoare, modul discreționar și defectuos în care inculpatul a înțeles să exercite actul de comandă, durata foarte mare de timp pe care s-au întins preocupările sale ilicite și utilizarea în scopuri personale a muncii militarilor din subordine, periclitând serios disponibilitatea acestora pentru activitățile corespunzătoare atribuțiilor de serviciu, reprezintă aspecte ce reclamă și aplicarea pedepsei complementare a degradării militare.

4. Ministerul Public a mai criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul unei greșite individualizări a pedepsei accesorii în sensul omiterii interzicerii exercitării dreptului de a alege.

S-a susținut că în legătură cu interzicerea dreptului de a alege, este necesar ca aceasta să aibă loc în baza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, în care s-a statuat că restricțiile și limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de o instanță independentă în fiecare caz în parte, o restricționare generală, automată și nediferențiată, a unui drept consacrat de Convenție și care are o importanță crucială, trecând peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea și fiind incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției) și a Deciziei nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I - lit. c) din C. pen. din 1968 nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) din C. pen. din 1969.

La momentul săvârșirii infracțiunii, inculpatul era comandantul Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 80/1995, printre principalele îndatoriri ale cadrelor militare se numără loialitatea și devotamentul față de statul român și forțele sale armate, respectarea și apărarea valorilor democrației constituționale, respectarea jurământului militar și a prevederilor regulamentelor militare, să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, prețuirea onoarei și gloriei de luptă ale forțelor armate ale României, ale armei și unității din care fac parte, precum și prețuirea demnității gradului și a uniformei militare pe care le poartă.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea de serviciu în exercitarea actului de comandă. Acesta a folosit în scopuri infracționale puterea cu care a fost învestit și a manifestat un dispreț major față normele penale încălcate (care ocrotesc relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu și relațiile sociale privind patrimoniul), așa încât se justifică aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege.

Nesocotirea autorității atât a instituției în care era încadrat, cât și a celei pe care o exercita legitimează concluzia că inculpatului nu îi este îngăduit să contribuie prin vot la modul de alcătuire a organelor legislative și ale administrației locale.

De altfel, așa cum a reamintit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hirst contra Marii Britanii, art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice (a se vedea hotărârea în cauza Calmanovici contra României, parag. 153).

5. A mai criticat Ministerul Public hotărârea de fond sub aspectul unei greșite individualizări a pedepsei sub aspectul modului de executare a pedepsei principale.

Prima instanța a apreciat în mod eronat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.

Pe de o parte, prevenția specială, respectiv constrângerea și reeducarea inculpatului, nu se poate realiza prin lăsarea lui în libertate, chiar sub supravegherea unui organism specializat, având în vedere circumstanțele evidențiate în motivele de apel.

Pe de altă parte, prin suspendarea executării pedepsei nu se poate realiza nici prevenția generală, caracterul disuasiv al pedepsei presupunând descurajarea destinatarilor legii penale care ar fi dispuși la încălcarea normelor de aceeași natură, fiind necesar să se țină seama de faptul că amploarea fenomenului corupției în România reclamă o reacție promptă și eficientă a autorităților judiciare, în acest sens fiind și jurisprudența din ultima perioadă în materia faptelor de corupție, atât a instanței supreme române, cât și a curților de apel, care au pronunțat numeroase soluții de condamnare la pedepse cu executare în detenție.

În drept, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală a întemeiat declarația de apel pe dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Prin declarația de apel, inculpatul locotenent colonel (r) A. a solicitat să fie admis apelul, să fie desființată sentința penală nr. 60 pronunțată la data de 10.11.2015 de Tribunalul Militar București, și să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen.

De asemenea, inculpatul a solicitat, în temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen., să fie lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, înlăturată măsura confiscării speciale dispusă de instanța de fond, și să se dispună diminuarea corespunzătoare a cheltuielilor judiciare stabilite de instanța de fond.

În motivarea declarației de apel, inculpatul locotenent colonel (r) A. a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

- greșita reținere a stării de fapt și implicit greșita condamnare a inculpatului locotenent colonel (r) A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. din . 1969, și la art. 5 C. pen.;

- greșita obligare a inculpatului locotenent colonel (r) A. la plata sumei 34.365,62 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș;

- greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 112 lit. e) C. pen.;

- greșita apreciere a cuantumului cheltuielilor judiciare cu 30.000 lei la care a fost obligat inculpatul.

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul a arătat că instanța de fond a reținut greșit starea de fapt și a dispus în consecință condamnarea inculpatului, pronunțând astfel o hotărâre nelegală netemeinică, pentru că în considerentele sentinței atacate s-au reținut și alte fapte, descrierea de activității infracționale a inculpatului, făcându-se referire la activitatea de apreciere a subordonaților de către inculpat, la colectarea diverselor sume de bani pentru diferite motive în interesul subunității, precum și modul ireverențios al inculpatului de a se adresa subordonaților săi.

Referitor la întocmirea aprecierilor de serviciu și acordarea calificativelor, din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză și din înscrisuri, inculpatul a susținut că rezultă că șefii GIS acordau calificativele, inculpatul locotenent colonel (r) A. le propunea și înainta către șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș care le aproba. În aceste condiții inculpatul nu putea să acorde în mod discreționar calificativele subordonaților săi.

În legătură cu sumele colectate din ordinul inculpatului, s-a susținut că martorii au afirmat în fața instanței de fond că aceste sume au fost folosite numai în interesul subunității și că nu era obligatorie darea acestor sume, cadrele militare putând să refuze plata lor dacă doreau, cum de altfel unii dintre subordonații inculpatului au și facut-o.

Faptul că inculpatul se adresa uneori cu un limbaj dur, ireverențios subordonaților trebuie văzut și analizat în contextul vieții militare unde este de notorietate că militarii datorită vieții și activităților specific militare se mai adresează unii altora, indiferent de grad ori funcție, și pe un ton dur, neregulamentar, dar justificat de fiecare situație în parte.

Toate aceste aspecte reținute de instanța de fond nu au făcut obiectul trimiterii în judecată a inculpatului.

A mai arătat inculpatul că în fața instanței de fond nu a contestat faptul că militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș au lucrat pentru inculpat, pentru alte persoane fizice sau juridice și că autovehiculele subunității au fost folosite la activitățile și în scopurile menționate în rechizitoriu și în sentința atacată.

Ceea ce a susținut inculpatul în legătură cu starea de fapt în fața instanței de fond, a fost împrejurarea că militarii au prestat diverse activități pentru inculpat, pentru ei înșiși și pentru alte persoane în afara programului subunității, fiind fie învoiți de inculpat (cum s-a întâmplat de cele mai multe ori), fiind fie în permisie ori în timpul liber. Cu privire la folosirea mijloacelor auto ale subunității în situațiile prezentate în rechizitoriu și în sentința atacată a arătat că aceste deplasări s-au efectuat în condiții legale justificate de normele și ordinele în vigoare pe care le-a prezentat instanței de fond și la care a făcut referire, iar în unele cazuri de ordinele primite de inculpat de la superiorii săi așa cum rezultă din declarațiile unor martori.

Din apărările inculpatului a rezultat că, în cauză, nu există probe din care să rezulte că inculpatul prin activitatea desfășurată ori prin acordarea de învoiri de până în 24 de ore subordonaților săi, a afectat activitatea Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș ori a împiedicat sau ratat vreo misiune de intervenție atribuită detașamentului, ci dimpotrivă a primit aprecieri pozitive atât de la superiorii săi, cât și de la Primăria Curtea de Argeș.

Inculpatul a mai susținut că subordonații inculpatului au desfășurat în afara programului activitățile reținute în rechizitoriu și în sentința atacată fapt ce rezultă din împrejurările pe care le-a prezentat în fața instanței de fond și pe care le reiterează în apel, respectiv:

- militarii au lucrat pentru inculpat, pentru ei înșiși, pentru rudele sale și pentru alte persoane cunoscute în afara programului, fiind învoiți, rezultă din declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale și în fața instanței, precum și din înscrisuri;

- toți martorii audiați în cauză nu au precizat că au lipsit nemotivat de la program atunci când au prestat diverse munci din ordinul inculpatului în calitate de comandant al subunității;

- unii martori au declarat că au plecat din timpul programului cu aprobarea comandantului subunității, respectiv inculpatul, pentru a-și rezolva probleme personale. Aceste fapte nu au fost luate în considerare de procuror și reținute ca ilicite în sarcina inculpatului. Nici nu s-a făcut vreo motivare în rechizitoriu pentru a justifica de ce nu au fost luate în considerare și muncile/activitățile pe care martorii le-au prestat în folosul lor. înseamnă că atunci când martorii au plecat cu aprobarea comandantului subunității să lucreze pentru ei înșiși, au părăsit subunitatea in mod legal. Atunci de ce nu este legală situația în care aceeași martori în aceleași condiții au lucrat pentru inculpat și pentru persoanele cunoscute acestuia?;

- în adresa nr. 3127450 din 23.12.2013, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „al Județului Argeș precizează ca în urma verificării documentelor din arhivă din perioada 1994-2012 aparținând Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, nu s-au identificat înscrisuri din care să rezulte lipsa nemotivată de la programul orar al subunității a militarilor în termen, militarilor angajați pe bază de contract și subofițerilor”. Dacă această împrejurare ar fi fost comunicată și parchetului de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, probabil nu s-ar mai fi dispus trimiterea inculpatului în judecată și s-ar fi dat o altă soluție legală și temeinică. Din aceasta adresă rezultă în mod clar faptul că Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș nu a suferit niciun prejudiciu. Mai mult, acest inspectorat nu a prezentat niciun document din evidența contabilă a sa din care să rezulte ca a suferit o paguba ca urmare a activității infracționale reținută în sarcina inculpatul;

În același sens toți martorii audiați în cauză au afirmat că nu s-au constatat absențe nejustificate de la programul subunității, respectiv Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș, și nu a fost ratată nici o misiune ori intervenție a acestei subunități;

- majoritatea martorilor au afirmat că au prestat diferite munci pentru inculpat și pentru alte persoane cunoscute acestuia în timpul liber, în învoiri ori permisii, fiind solicitați de alți colegi și nu direct de comandant;

- unii martori au afirmat ca au prestat diferite munci despre care se menționează în rechizitoriu in interes reciproc, in sensul ca se ajutau unii pe alții;

- din declarațiile martorilor rezultă că autospecialele cu apă ale Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș s-au deplasat în timpul misiunilor sau antrenamentelor la locațiile indicate în rechizitoriu;

- motopompele și carburantul despre care se face vorbire în rechizitoriu au fost puse de Primăria Curtea de Argeș la dispoziția Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, deci nu se afla în patrimoniul acestuia;

- autocamioanele menționate în rechizitoriu, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, au fost folosite în interesul subunității și al Inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș;

- autospecialele au fost trimise în misiunile descrise în rechizitoriu conform ordinelor în vigoare. Astfel potrivit art. 8 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 360 din 14 septembrie 2004 pentru aprobarea criteriilor de performanță privind structura organizatorică și dotarea serviciilor profesioniste pentru situații de urgență „dotarea subunităților de intervenție se face avându-se în vedere că o autospecială de lucru cu apă și spumă să revină, de regula, la 10.000-12.000 de locuitori din raionul de intervenție, iar la nivelul fiecărei subunități să existe cel puțin câte o autospecială având dotarea necesară pentru executarea operațiunilor de descarcerare și a cercetării de specialitate”. De asemenea, conform art. 31 din Ordinul M.A.I. nr. 1134 din 13 ianuarie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind planificarea, pregătirea, organizarea, desfășurarea și conducerea acțiunilor de intervenție ale serviciilor de urgență profesioniste „organizarea teritoriului pentru intervenție constă în împărțirea teritoriului național în zone de competență, atribuite inspectoratelor/unităților prin Hotărâre a Guvernului, iar pentru grupurile de intervenție și subunități se stabilesc zone de responsabilitate, raioane și obiective de intervenție, atribuite prin ordin al inspectorului general. Punctele de lucru se stabilesc prin ordin al comandantului subunității, în baza aprobării date de inspectorul șef/comandantul unității, în cazul zonelor de competență, zonelor de responsabilitate, raioanelor sau obiectivelor de intervenție. După caz, inspectorul general aprobă înființarea unor puncte de lucru în afara zonelor de competență stabilite de unitate.”

În misiunile prezentate în rechizitoriu autospecialele subunității Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș nu au părăsit zonele lor de competență.

De asemenea, a susținut inculpatul că intervenția autospecialelor a fost justificată prin prisma reglementarilor prevăzute de art. 35 lit. k) din Ordinul M.A.I. nr. 1134 din 13 ianuarie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind planificarea, pregătirea, organizarea, desfășurarea și conducerea acțiunilor de intervenție ale serviciilor de urgenta profesioniste, respectiv pentru înlăturare a unor efecte negative ale evenimentului (dezastrului), și H.G. nr. 2288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcții de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale și organizațiile neguvernamentale pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, pct. 1/13 din Tabelul sinoptic cu repartizarea principalelor funcții de sprijin, respectiv asigurarea apei și hranei pentru persoanele și animalele afectate sau evacuate. Din declarațiile martorilor rezultă că aceștia au intervenit în urma unor fenomene meteo periculoase (vânt puternic și ploi) ori pentru alimentarea cu apă pe timp de secetă la Mănăstirea Robaia și celelalte locații menționate în rechizitoriu, aceasta fiind obligație de serviciu. Dacă cei care au execut transporturile de apa la locațiile respective își îndeplineau atribuțiile conform Ordinului Inspectorului General nr. 1146 din 28.10. 2008 - art. 57 alin. (1) și (2) și art. 52 lit. a) și b), așa cum rezultă din adresa nr. 3127458 din 08.11.2013 emisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș și depusă la dosar, atunci este clar că aceste curse nu pot fi imputate inculpatului. Drept urmare, la controalele executate la stocurile de carburanți s-au constatat plusuri care au fost înregistrate în gestiune și nu minusuri cum ar fi fost logic dacă acele curse erau făcute ilegal. în situația în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș ar fi comunicat la parchet faptul că unitatea are atribuțiuni de transport apă pentru populație pe timp de secetă conform H.G. nr. 2288/2004, Anexa nr. 2, starea de fapt reală era foarte clară încă de la urmărirea penală. Dacă aceste atribuții nu au fost transmise parchetului cu bună știință sunt însă documente transmise cu rea credință, așa cum ar fi prezența în subunitate și a altor cadre care nu au fost nominalizate;

- conform art 120 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară în unitate, în cursul săptămânii, în timpul programului învoirile se acordă doar pentru cazuri deosebite, cu aprobarea comandantului unității militare. Toți martorii audiați în cauză au afirmat că au părăsit subunitatea cu aprobarea comandantului. Conform aceluiași art. 120 alin. (4), „toți militarii care pleacă în învoiri mai mari de 12 ore, în permisii și în concedii se înscriu în ordin de zi pe unitate. Învoirile fiind mai mici de 12 ore nu au fost înscrise în ordin de zi pentru că așa prevede regulamentul. De asemenea, fostul inspector șef K. a confirmat cu ocazia audierii sale în calitate de martor în fața instanței, că inculpatul avea competență să acorde învoirii în limita regulamentului pentru personalul din subordine care se deplasa în raionul de intervenție, iar cele ce necesitau părăsiri de garnizoana se aproba de inspectorul șef.

- în mod surprinzător după o perioada îndelungată de timp, aproximativ 18 ani (din 1994), unii militarii din Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș, îndemnați probabil, au declarat faptele ce se impută inculpatului prin rechizitoriu. În Regulamentul de ordine interioară la art. 134 pct. 6 se arată că militarul care a aflat de pregătirea sau de comiterea unor abateri sau infracțiuni trebuie să raporteze imediat și nu după 18 ani;

- conform fișelor postului aflate la dosarul de urmărire penală, inculpatul avea ca obligație de serviciu folosirea tehnicii de luptă pentru îndeplinirea atribuțiilor, fapt prevăzut la capitolul „Utilizarea Resurselor”, iar pentru punerea la plata a personalului verificarea situațiilor de personal sau cele de acordare a drepturilor financiare, inclusiv situația cu timpul efectiv lucrat și a orelor de noapte prevăzută la capitolul „Activități lunare”. În plus, conform adresei nr. 70219/P din 6.01.2014 referitoare la situația cu timpul efectiv lucrat, aceasta se semnează de comandantul subunității și persoana care a întocmit situația și se aprobă de inspectorul șef care răspund solidar de exactitatea datelor consemnate;

- în declarația inculpatului dată la urmărirea penală cât și în fața instanței se constată că acesta a fost de bună credința, fapta pentru care este acuzat nefiind făcută cu intenție, pentru că nu putea fi prevăzut faptul când va fi secetă, când vor muri părinții pentru a beneficia de moștenire, și nici când va cumpăra terenul agricol sau cel pe care și-a construit casa, și nici ce persoane îi vor solicita ajutorul. Cele relatate confirmându-se pe parcursul judecății, inclusiv că cei care au sesizat au fost impulsionați pentru ca inspectorul șef să găsească o soluție prin care inculpatul să nu mai poată comanda un grup mare de militari așa cum a scris personal în adresa înaintată inspectorului general;

- calificativele anuale obținute în perioada 1994-2012 de către inculpat scot în evidență starea reală de fapt și nu că au fost neregulile reclamate ceea ce, implicit ar fi dus automat și la acordarea de calificative inferioare;

- inculpatul a preferat să treacă în rezervă ca să nu fie acuzat că influențează martorii, și să poată să își arate nevinovăția, fapt verificat pe parcursul judecații unde s-a constatat că eventualul prejudiciu este mult mai mic după declarațiile martorilor date la instanță în raport cu cele date la urmărirea penală, ceea ce presupune că inculpatul a preferat încheierea carierei militare cu mult înainte de atingerea stagiului maxim admis de lucru tocmai pentru a nu aduce atingere instituției și pentru a putea prezenta situația reala din unitate;

- inculpatul a admis fără reținere soluția parchetului privind punerea sub sechestru a bunului cu valoarea pecuniară, dar și sentimentală cea mai mare tocmai pentru că a fost conștient că acuzațiile aduse de subalterni sunt nereale, iar comisia de control a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost rău intenționată sau influențată de cei care aveau interes, încercând să lămurească, în baza legilor și regulamentelor, care este situația reală.

Referitor la latura civilă a cauzei, inculpatul a arătat că instanța de fond a reținut că prin prestarea activităților de către militarii în termen și angajații subunității Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș și prin folosirea dotării tehnice a acestei subunități de pompieri în scopuri personale (ale inculpatului și ale unor terțe persoane) s-a produs o pagubă în patrimoniul părții civile în cuantum de 34.335,62 lei și s-au realizat foloase necuvenite în cuantum de 14.073,90 lei.

La stabilirea valorii pagubei și a foloaselor necuvenite instanța a avut în vedere probele administrate în cauză și împrejurarea că martorii nu au putut face precizări exacte cu privire la perioada de timp lucrată cuantificată în ore, zile sau chiar ani, nici dacă unele activități s-au desfășurat în timpul programului de lucru sau în afara acestuia, dând relevanță principiului „in dubio pro reo” în materia răspunderii civile delictuale.

După cum a arătat anterior la primul motiv de apel, partea civilă Inspectoratul centru Situații de Urgență al județului Argeș nu a suferit nicio pagubă ca urmare a activității infracționale reținută în sarcina inculpatului.

Mai mult, din probe, adresa nr. 3127450 din 23.12.2013, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș în care se precizează că nu există înscrisuri din care să rezulte lipsa nemotivată de la program a militarilor aparținând Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, rezultă că subordonații inculpatului nu au lipsit nemotivat de la program, iar mijloacele tehnice ale subunității au fost folosite în condiții legale, respectiv potrivit normelor și ordinele în vigoare la acea dată.

De asemenea, în perioada în care inculpatul a fost la comanda Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș, nu s-au înregistrat disfuncționalități în activitatea subunității și nu a fost ratată nicio misiune de intervenție.

Prin urmare, partea civilă nu a suferit nicio pagubă și în consecință acțiunea acesteia trebuia respinsă ca neîntemeiată.

În ce privește greșita aplicare a dispozițiilor ar: 112 lit. e) C. pen., inculpatul a arătat că temeiul invocat de instanța de fond este greșit pentru că trebuia să se rețină dispozițiile art. 112 lit. f) C. pen.

Din declarațiile martorilor și ale inculpatului audiați în cauza rezultă că pentru activitățile desfășurate de subordonații în beneficiul inculpatului sau al colegilor și al altor persoane, au primit de cele mai multe ori bani și produse alimentare, și că au acceptat să desfășoare aceste activități.

A mai arătat inculpatul că nu este legală măsura confiscării speciale pentru că suma în cauză servește pentru despăgubirea părții civile. În condițiile în care cheltuielile judiciare solicitate prin rechizitoriul cu care a fost sesizată instanța de fond au fost în cuantum de 15.000 lei, fixarea aceluiași cuantum de către instanța de fond pentru judecarea în fond a cauzei este neîntemeiată, deoarece cheltuielile efectuate în cursul judecații prezentei cauze sunt mult mai mici decât cheltuielile efectuată la urmărirea penală.

Astfel, la urmărirea penală au fost audiați mai mulți martori decât în faza judecății, au fost efectuate mai multe acte procesuale, respectiv un raport de constatare tehnică, recunoașteri în teren, fotografierea unor obiective care au făcut obiectul cercetării penale, întocmirea și expedierea unor adrese, în timp ce în cursul cercetării judecătorești au fost audiați mai puțini martori, dintre care numai unul a solicitat plata contravalorii deplasării la instanță, expertiza contabilă efectuată în cauză a fost plătită de inculpat, iar actele de procedură cu citarea martorilor au fost mai puține.

În aceste condiții, în opinia inculpatului, cuantumul cheltuielilor judiciare efectuate în cursul judecării cauzei în fond se situează cu mult sub nivelul de 15.000 lei, cât s-a solicitat pentru urmărirea penală.

În drept, inculpatul și-a întemeiat declarația de apel pe dispozițiile art. 409 alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 410, art. 412, art. 413 și art. 421 C. proc. pen., art. 16, art. 17 și art. 386 C. proc. pen., precum și pe celelalte texte de lege menționate în motivele de apel.

Prin decizia nr. 26 din 15 aprilie 2016 pronunțată de Curtea Militară de Apel București în Dosarul nr. x/92/2013, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală împotriva sentinței penale nr. 60 pronunțată de Tribunalul Militar București la data de 10.11.2014 în Dosarul nr. x/92/2013.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul declarat de apelantul-inculpat locotenent colonel (r) A. împotriva sentinței penale nr. 60 pronunțată de Tribunalul Militar București la data de 10.11.2014 în Dosarul nr. x/92/2013.

S-a desființat sentința penală nr. 60 pronunțată de Tribunalul Militar București la data de 10.11.2014 în Dosarul nr. x/92/2013, și rejudecând:

I. În temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și a art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul locotenent colonel (r) A., (…) fost cadrul militar activ în Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, la pedeapsa închisorii de 3 ani;

II. În temeiul art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului locotenent colonel (r) A. pedeapsa complementară a interzicerii:

- dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

- dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;

III. În temeiul art. 861 și art. 862 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei cu închisoarea de 3 ani aplicată inculpatului locotenent colonel (r) A. prin decizia penală de față pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

S-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul locotenent colonel (r) A. se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 din C. pen din 1969, respectiv:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

S-au pus în vedere inculpatului locotenent colonel (r) A. dispozițiile art. 864 din C. pen din 1969, potrivit cărora săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni sau nerespectarea măsurilor de supraveghere pe durata termenului de încercare, conduce la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate celor doi inculpați;

IV. În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului locotenent colonel (r) A. prin decizia penală de față, pe durata termenului de încercare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea ce a fost aplicată acestui inculpat prin această decizie penală;

V. În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a art. 998 din C. civ. de la 1864, și a art. 1349 alin. (1) și (2), a art. 1357 și a art. 1381 alin. (1) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, și pe cale de consecință a fost obligat inculpatul locotenent colonel (r) A. să plătească acestei părți civile suma de 114.229,70 lei.

S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului asigurător instituit asupra imobilului cu numărul cadastral 585 înscris în cartea funciară 84.154 din Registrul de cadastru și publicitate imobiliară al localității Curtea de Argeș, județul Argeș, sarcină înscrisă în această carte funciară prin încheierea nr. 10941 pronunțată la data de 20.09.2013 de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Curtea de Argeș;

VI. În temeiul art. 118 lit. e) din C. pen. din 1969 și cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul locotenent colonel (r) A. a sumei de 32.638,82 lei;

VII. În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis în parte cererea formulată de partea civilă Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, și pe cale de consecință a fost obligat inculpatul locotenent colonel (r) A. să plătească acestei părți civile suma corespunzătoare contravalorii cantității de 51,75 litri benzină la prețul practicat la data plății efective.

Apreciind asupra lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, instanța de control judiciar a constatat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală este fondat, reținând următoarele:

S-a reținut că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară penală este întemeiat pentru motivul privitor la pedepsele complementare și accesorii, pentru că în cauză se impune a aplica inculpatului și pedeapsa complementară și accesorie prevăzută de art. 64 lit a) teza I din C. pen. din 1969, fiind necesar ca acesta să nu mai aibă posibilitatea de a contribui prin votul său la constituirea autorităților publice, această pedeapsă asigurând implicit împiedicarea accesului în funcții elective publice a unor persoane care manifestă disponibilitate pentru săvârșirea de fapte penale în general și a celor de corupție în special.

S-a mai reținut că apelul arătat la alineatul precedent nu este fondat sub aspectele privitoare la motivele de apel care se referă la faptul că pedeapsa principală a fost aplicată într-un cuantum necorespunzător, și că s-a făcut o greșită individualizare a pedepsei sub aspectul modului de executare a pedepsei principale.

La soluționarea laturii penale a cauzei, Curtea a ținut seama de dispozițiile art. 5 C. pen. pentru că de la săvârșirea faptei penale reținută în sarcina inculpatului și până la pronunțarea deciziei penale de față a intervenit o nouă lege penală, iar în cauza de față legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, astfel că la aplicarea pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. din 1969.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că infracțiunea săvârșită de inculpat are un pericol social ridicat determinat de faptul că relațiile sociale ce au fost vătămate sunt cele ce apără buna desfășurare a serviciilor publice, necesitatea asigurării unor forțe apte să intervină în orice moment pentru a salva viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor și a bunurilor de orice fel, precum și de faptul că infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată și parcursul unei durate de timp foarte mare.

Curtea Militară de Apel București a ținut seama că, funcție de persoana inculpatului, respectiv că acesta este o persoană cu un nivel superior de instrucție și cu posibilități reale de reeducare și, prin urmare, a stabilit un cuantum al pedepsei ce va fi aplicată inculpatului în măsură să asigure realizarea dublului scop al pedepsei, așa cum este arătat acest scop prin dispozițiile art. 52 alin. (1) din C. pen. din 1969, fapt pentru care s-a apreciat că o pedeapsă cu închisoare în cuantum de 2 ani este în măsură să asigure scopul mai sus arătat.

Având în vedere faptul că scopul pedepsei, arătat în art. 52 alin. (1) din C. pen. din 1969, se poate atinge și fără ca inculpatul să execute pedeapsa ce i se va aplica, Curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pe durata maximă a termenului de încercare, respectiv 8 ani, asigurând astfel condițiile necesare pentru realizarea prevenției generale, durata mare a termenului de încercare având caracterul disuasiv necesar pentru descurajarea destinatarilor legii penale care ar fi dispuși la încălcarea normelor juridice de aceeași natură cu cele nesocotite de inculpat în cauza de față.

Prin urmare, în temeiul art. 861 și art. 862 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a suspendat sub supraveghere pedeapsa aplicată inculpatului, și a pus în vedere acestuia dispozițiile art. 864 din C. pen din 1969, potrivit cărora săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni sau nerespectarea măsurilor de supraveghere pe durata termenului de încercare, conduce la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

Totodată, s-a reținut că apelul este fondat și pentru că prima instanță nu a dat o soluție laturii civile în concordanță cu probele administrate în cauză.

În acest sens, instanța de control judiciar a constatat că, deși nu s-a dovedit că în cursul urmăririi penale au fost administrate probe în condițiile art. 101 C. proc. pen., a înlăturat probele administrate la urmărirea penală prin care se face dovada prejudiciului suferit de partea civilă ca urmare a faptei penale săvârșită de inculpat.

S-a mai reținut că nu se poate afirma că ar exista un dubiu în privința cuantumului prejudiciului doar pentru faptul că declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță nu mai coincid, în privința numărului de ore sau zile, ori altor date privitoare la împrejurările în care au fost săvârșite actele materiale care alcătuiesc fapta penală reținută în sarcina inculpatului, doar pentru faptul că timpul scurs de la săvârșirea actelor materiale până la audierea martorilor este mai mare la judecata în primă instanță decât cel de la urmărirea penală.

Prin urmare, în condițiile în care legea nu distinge o ordine de apreciere a probelor funcție de faza procesuală în care fost obținute, la aprecierea declarațiilor în cauză este necesar să se țină seama de declarațiile care sunt mai apropriate de data faptelor, respective cele de la urmărirea penală, pentru că martorii își amintesc mai bine situațiile de fapt după un timp mai scurt de la data când le-au perceput și mai puțin bine după un timp mai îndelungat.

Așadar, numai în situația în care s-ar fi constatat că probele în discuție au fost obținute în mod nelegal la urmărirea penală, sau că martorii au făcut declarații mincinoase, aceste probe trebuie înlăturate.

De asemenea, în ce privește cuantumul prejudiciului stabilit prin constatarea efectuată de specialistul Direcției Naționale Anticorupție, Curtea a constatat că acest cuantum a fost stabilit în concordanță cu probele administrate în cauză, concluzie care se impune a fi reținută din împrejurarea că nu există nicio diferență între cuantumul stabilit de specialistul mai sus indicat și cel stabilit prin raportul de expertiză judiciară administrate în cauză, desigur cel pentru care expertul a avut în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale.

Pe cale de consecință, constatând că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei penale reținută în sarcina sa, că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile care angajează răspunderea civilă a inculpatului pentru prejudicial reclamat de partea civilă, și că acest prejudiciu este dovedit, instanța de control judiciar a admis în totalitate acțiunea civilă, și a obligat pe inculpat să plătească părții civile suma solicitată, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 998 din C. civ. de la 1864, pentru actele materiale săvârșite anterior intrării în vigoare a noului C. civ., și a art. 1349 alin. (1) și (2), a art. 1357 și a art. 1381 alin. (1) C. civ., pentru actele materiale săvârșite ulterior intrării în vigoare a noului C. civ.

Curtea a menținut măsura asiguratorie a sechestrului asigurător instituit asupra imobilului cu numărul cadastral 585 înscris în cartea funciară 84.154 din Registrul de cadastru și publicitate imobiliară al localității Curtea de Argeș, județul Argeș, sarcină înscrisă în această carte funciară prin încheierea nr. 10941 pronunțată la data de 20.09.2013 de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Curtea de Argeș, măsură a cărei menținere se impune pentru a se asigura posibilitatea efectivă de recuperare a prejudiciului și a sumelor ce vor fi stabilite în sarcina inculpatului cu titlul de sume confiscate și cheltuieli judiciare, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 249 C. proc. pen.

În ce privește măsura de siguranță a confiscării speciale, Curtea a constatat că hotărârea atacată în cauza de față este nelegală sub aspectul legii penale aplicabile, pentru că prima instanță, reținând că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, a dispus confiscarea specială în temeiul C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009.

Având în vedere că inculpatul a dobândit bunuri prin săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa în cauza penală de față, a căror valoare se ridică la suma de 32.638,82 lei, și că această sumă este diferită de cea pe care o pretinde partea civilă, întrucât nu reprezintă contravaloarea resurselor bugetare care au fost alocate pentru organizarea și funcționarea subunității care a fost comandată de inculpat, ci beneficiul care s-a obținut prin utilizarea frauduloasă a resurselor bugetare arătate mai sus, astfel că nu poate servii la despăgubirea părții civile, în temeiul art. 118 lit. e) din C. pen. din 1969 și cu aplicarea art. 5 C. pen., Curtea a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 32.638,82 lei.

Curtea Militară de Apel București a constatat că nu este fondat apelul declarat de apelantul-inculpat locotenent colonel (r) A. împotriva sentinței penale nr. 60 pronunțată de Tribunalul Militar București la data de 10.11.2014 în Dosarul nr. x/92/2013, și pe cale de consecință, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins acest apel, pentru considerentele expuse mai sus în prezenta decizie, precum și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

S-a reținut că acest apel nu este fondat pentru că prima instanță nu a reținut în sarcina inculpatului alte acte materiale decât cele expuse în actul de inculpare, pentru că simpla referire în considerentele sentinței apelate la aspecte care circumstanțiază atitudinea abuzivă a inculpatului în exercitarea actului de comandă nu constituie o extindere a acțiunii penale la acte materiale în lipsa unei afirmații exprese a primei instanțe în acest sens.

În ceea ce privește vinovăția inculpatului, Curtea a constatat că acesta își fundamentează apărarea pe considerentul că militarii care au fost folosiți în timpul în care trebuiau să fie prezenți în subunitate la efectuarea unor activități în beneficiu inculpatului sau al unor terțe persoane fizice ori juridice, au lipsit întotdeauna în mod legal din subunitate pentru că erau învoiți de către inculpat, în calitatea sa de comandant al subunității și în temeiul prerogativelor conferite de această funcție, aspect care este recunoscut în mod expres de către inculpat și prin motivele de apel. Dar, tocmai această modalitate de exercitare a prerogativelor de comandant constituie actele materiale ale infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, iar refuzul acestuia de accepta că un comandant nu poate să acorde învoiri subordonaților pentru alte scopuri decât cele expres și limitativ prevăzute de normele juridice incidente, mai ales atunci când are cunoștință despre scopul ilicit al acordării învoirii, nu îl exonerează de răspundere penală.

Mai mult, imposibilitatea constatării absenței nejustificate a militarilor din subunitate și a prejudiciului prin cercetarea documentelor în care s-a consemnat activitatea subunității comandată de inculpat, se datorează exclusiv faptului că inculpatul, denaturând finalitatea urmărită de legiuitor prin conferirea prerogativelor privitoare la învoirea personalului și folosirea tehnicii de luptă funcției ocupată de inculpat, a creat aparența legalității în aceste documente, din care a lipsit cu. desăvârșire orice mențiune despre caracterul ilicit al consemnărilor.

De asemenea, Curtea a constatat că nu este fondată apărarea inculpatului care constă în afirmații privitoare la faptul că ar trebui să se realizeze tragerea la răspundere penală și a altor persoane care ar fi contribuit la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, precum unii dintre foștii subordonați ai inculpatului sau fostul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Argeș, deoarece sub acest aspect în cauză sunt incidente dispozițiile art. 371 C. proc. pen., potrivit cărora judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței, iar în rechizitoriul existent în cauza de față nu s-a dispus trimiterea în judecată a persoanelor despre care face afirmații inculpatul, ci numai a acestuia din urmă.

S-a mai reținut că în cazul în care se va stabili ulterior că și alte persoane au contribuit la săvârșirea faptei penale reținută în sarcina inculpatului, sau că alte persoane au săvârșit fapte penale care au condus în mod nelegal la acuzarea inculpatului în cauza de față, instanțele de judecată competente vor putea fi sesizate cu acțiunile penale și/sau cererile de revizuire necesare să dea finalitatea prevăzută de lege pentru asemenea aspecte.

La soluționarea cauzei, Curtea a avut în vedere și considerentele primei instanțe referitoare la dovedirea vinovăției inculpatului și la circumstanțele personale ale acestuia, considerente la care a achiesat.

Referitor la cererea prin care partea civilă solicită ca inculpatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare pe care le-a făcut această parte pentru purtarea procesului penal de față în fața primei instanțe și a instanței de apel, Curtea a constatat că cererea scrisă prezentată de partea civilă nu este însușită de reprezentatul legal al părții civile, respectiv de inspectorul șef al părții civile, ci de consilierul juridic al acestei părți.

Prin decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/14/2016 de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă al Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a decis în sensul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se poate face prin consilierul juridic.

Împotriva deciziei nr. 26 din 15 aprilie 2016 pronunțată de către Curtea Militară de Apel București în Dosarul nr. x/92/2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară a declarat recurs în casație, la data de 21.06.2016.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată inculpatului A. la data de 8.07.2016, precum și părții civile Inspectoratul pentru Situații de Urgență la data de 13.07.2016.

S-au depus concluzii scrise de către inculpatul A. la data de 15.07.2016.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 8.08.2016.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 5.10.2016.

Constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., a fost întocmit raportul de către magistratul asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta este admisibilă în principiu pentru următoarele considerente:

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

În acest sens, s-a reținut că cererea de recurs este formulată în termenul prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția judiciară împotriva unei hotărâri care poate fi atacată cu recurs în casație, conform art. 434 C. proc. pen.

S-a mai reținut că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. și condiția prevăzută de 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) și motivarea acestuia.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că, în mod corect instanța de apel a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. 1969, însă, în cuprinsul dispozitivului, nu s-a stabilit cuantumul pedepsei complementare.

Totodată, s-a arătat că nu s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

S-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea în parte a deciziei atacate și, înlăturându-se greșita aplicare a legii să se dispună:

- aplicarea pedepsei complementare a interzicerii pe o perioadă de la 1 la 10 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior;

- aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii acelorași drepturi.

Ca urmare a pronunțării încheierii nr. 385/RC din 05 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/92/2013, s-a constituit Dosarul nr. x/1/2016.

La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2016, în fața Înaltei Curți, s-a luat în discuție recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 26 din data de 15 aprilie 2016 pronunțată de către Curtea Militară de Apel București, privind pe inculpatul lt. col. (rz.) A.

În cadrul dezbaterilor, în susținerea recursului în casație, reprezentantul Ministerului Public a arătat că restrânge obiectul recursului în casație numai cu privire la pedeapsa accesorie, solicitând ca în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală și art. 449 alin. (2) C. proc. pen., să se dispună admiterea recursului în casație doar cu privire la aplicarea pedepsei accesorii, respectiv a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit a), b), c) din vechiul C. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de recurs în casație invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curți modificarea situației de fapt, în acest stadiu analizându-se, totodată doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, mai constituie infracțiune prin prisma noii legi.

De asemenea, în cadrul recursului în casație, se realizează exclusiv o analiză în drept, iar nu în fapt, latura subiectivă rezultând din analiza realizată de instanța de fond, respectiv de cea de apel, neputând fi examinate formele de vinovăție într-o cale extraordinară de atac.

Astfel, Înalta Curte reține că în recursul în casație nu se analizează temeinica hotărârilor, ci se analizează legalitatea hotărârilor atacate.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevede că o hotărâre este supusă casării în situația în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Aceste dispoziții se referă, de asemenea, nu numai la aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minimul sau peste maximul prevăzut de lege, ci vizează regimul sancționator în totalitate, respectiv pedepse principale, complementare sau accesorii și modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută.

Pedepsele complementare și accesorii au un caracter secundar, ele aplicându-se doar alăturat unei pedepse principale, rezultând așadar că acestea, în procesul individualizării sancțiunii trebuiau să urmeze aceeași cale cu cea prevăzută pentru pedepsele principale.

Astfel se impunea ca pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul să se stabilească o pedeapsă principală, precum și pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie.

Prin urmare, modalitatea de stabilire a pedepselor de către Curtea Militară de Apel București în sensul omisiunii aplicării pedepselor accesorii pe lângă pedepsele principale și complementare are semnificația juridică a aplicării pedepselor în afara limitelor prevăzute de lege, în sensul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Dispozițiile art. 53 din C. pen. din 1969 reglementează felurile pedepselor aplicabile persoanei fizice, respectiv „Pedepsele sunt principale, complementare și accesorii.”

Totodată, conform art. 71 din C. pen. din 1969, privind conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii

„(1) pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prev. de art. 64.

(2) Condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

(3) Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) și e) se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.”

Astfel, se reține că instanța de apel, respectiv Curtea Militară de Apel București, trebuia să stabilească în sarcina inculpatului și pedeapsa accesorie ca urmare a aplicării pedepsei închisorii și pedepsei complementare conform art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969. Această împrejurare este echivalentă cu o aplicare a pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege fiind incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Având în vedere situația juridică a inculpatului reținută de Curtea Militară de Apel București, respectiv săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., aplicându-i-se inculpatului pedeapsa închisorii de 3 ani, se impunea a se aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969.

Cu privire la apărarea inculpatului prin apărător ales, în cadrul dezbaterilor în prezenta cauză, în sensul că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a rămas fără obiect ca urmare a pronunțării deciziei nr. 38 din 28 iulie 2016 a Curții Militare de Apel, în Dosarul nr. x/753/2016, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia nr. 38/2016 din 28 iulie 2016 a Curții Militare de Apel București pronunțată în Dosarul nr. x/753/2016, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a admis contestația la executare formulată de judecătorul delegat cu executarea penală din cadrul Tribunalului Militar București cu privire la executarea deciziei penale nr. 26 pronunțată de Curtea Militară de Apel București la data de 15 aprilie 2016 în Dosarul nr. x/92/2013.

S-a lămurit decizia penală nr. 26 pronunțată de Curtea Militară de Apel București la data de 15.04.2016 în Dosarul nr. x/92/2013 în sensul că durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1969 aplicate apelantului intimat inculpat A. prin această decizie, are câte un cuantum de 3 ani, pedeapsă care s-a dispus a se executa potrivit disp. art. 66 din C. pen. din 1969.

Prin urmare, prin decizia nr. 38/2016 a Curții Militare de Apel pronunțată în Dosarul nr. x/753/2016 s-a stabilit cuantumul de 3 ani al pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1969 aplicate apelantului intimat inculpat A., rămânând nesoluționată aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969.

Astfel, Înalta Curte constată că nu este întemeiată susținerea inculpatului prin apărător în sensul că prezentul recurs în casație a rămas fără obiect ca urmare a pronunțării deciziei nr. 38 din 28 iulie 2016 a Curții Militare de Apel, în Dosarul nr. x/753/2016.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul în casație, declarat de de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 26 din data de 15 aprilie 2016 pronunțată de către Curtea Militară de Apel București, privind pe inculpatul lt. col. (rz.) A.

Va casa în parte decizia recurată și în fond, rejudecând:

În baza art. 71 C. pen. 1969, va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. 1969, ca pedeapsă accesorie.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Văzând și disp. art. 275 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 26 din data de 15 aprilie 2016 pronunțată de către Curtea Militară de Apel București, privind pe inculpatul lt. col. (rz.) A.

Casează în parte decizia recurată și în fond, rejudecând:

În baza art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. 1969, ca pedeapsă accesorie.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 decembrie 2016.