Appeal partially upheld: police officer and lawyer’s influence peddling convictions stand, but 1,500 RON repayment obligation and sequestration lifted for insufficient evidence.

Decizia nr. 491/A/2016

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 112 din 23 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/54/2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior (dreptul de a exercita profesia de polițist), cu titlu de pedeapsă complementară.

A interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior (dreptul de a exercita profesia de polițist), pe durata prev. de art. 71 C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A., stabilind un termen de încercare conform art. 862 alin. (1) C. pen. anterior, de 5 ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen., a stabilit ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mehedinți la datele fixate de către acesta;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcere;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1) și (2) C. pen. anterior.

A aplicat dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen., privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

L-a obligat pe inculpatul A. la restituirea către martorul denunțător B. a sumei de 1.500 RON.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, a instituit măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de bani ridicate de la inculpatul A., până la concurența sumei de 1.500 RON, iar diferența până la 11.800 RON, respectiv 3.095 euro consemnați la C. pe numele inculpatului și la dispoziția D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova (Chitanța din 28 noiembrie 2013 cu Recipisa de consemnare din 28 noiembrie 2013 pentru suma de 11.800 RON și Chitanța din 28 noiembrie 2013 cu Recipisa de consemnare din 28 noiembrie 2013 pentru suma de 3.095 euro), urmând a fi restituită inculpatului.

În baza art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior (dreptul de a exercita profesia de avocat), cu titlu de pedeapsă complementară.

A interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior (dreptul de a exercita profesia de avocat), pe durata prev. de art. 71 C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului D., stabilind un termen de încercare conform art. 862 alin. (1) C. pen. anterior, de 4 ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de 2 ani.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen., a stabilit ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mehedinți la datele fixate de către acesta;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcere;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1) și (2) C. pen. anterior.

A aplicat dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen., privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă cu privire la inculpații A. și D. prin încheierea de la data de 24 februarie 2014.

A mai constatat că inculpații au fost reținuți pentru 24 ore la 26 noiembrie 2013 și că suma folosită la organizarea flagrantului, aparținând fondului special al D.N.A., a fost restituită integral.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpații la câte 3.000 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat (respectiv câte 2.500 RON pentru fiecare inculpat cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale, iar 500 RON pentru fiecare, cheltuieli efectuate în timpul cercetării judecătorești).

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpaților:

- D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare;

- A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B. pentru infracțiunea de cumpărare de influență prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, precum și față de E., pentru infracțiunea de luarea de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut în fapt că, la data de 4 noiembrie 2013, numitul B. a formulat la Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți un denunț prin care arăta că, în cursul lunii octombrie 2013, inculpații D. și A. i-au pretins suma de 5.000 RON, lăsându-l să creadă că inculpatul A. are influență asupra agentului de poliție din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Drobeta Turnu Severin (care avea spre soluționare o lucrare având ca obiect un accident de circulație produs în seara de 13 octombrie 2013 și în care fusese implicat și denunțătorul) și-l poate determina pe acesta să adopte o soluție favorabilă lui B., în contextul în care, șoferul celuilalt autoturism implicat în accident, declarase că, la volanul autoturismului s-ar fi aflat denunțătorul, condamnat definitiv pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere.

B. a precizat că, din cei 5.000 RON pretinși, a remis o primă tranșă de 1.500 RON, urmând ca restul de 3.500 RON să fie remiși în perioada următoare.

Denunțul a fost înregistrat în evidența Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova în data de 5 noiembrie 2013, sub nr. x/P/2013.

La data de 26 noiembrie 2013, s-a realizat prinderea în flagrant a inculpatului D. în timp ce primea suma de 3.500 RON de la B., la locul respectiv venind în scurt timp și inculpatul A., ca urmare a unei înțelegeri prealabile dintre cei doi și a unui mesaj tip SMS transmis de inculpatul D.

Astfel, în seara de 13 octombrie 2013, în jurul orelor 1800 - 1900, în municipiul Drobeta Turnu Severin, s-a produs un accident de circulație, fără victime, care a avut ca rezultat avarierea vehiculelor și în care au fost implicate două autoturisme, unul marca ... și altul marca ...

Acest eveniment a avut ca situație premisă neînțelegeri intervenite între martorul F. și ceilalți membrii ai familiei sale (G. și fiica acesteia, H.), care au generat o stare conflictuală.

Astfel, G., H. și B., partenerul acesteia, se aflau în autoturismul ..., iar F. se afla la volanul autoturismului ..., acesta din urmă deplasându-se cu o viteză destul de mare, în urmărirea celuilalt autoturism. Pentru a determina oprirea autoturismului ..., F. a virat brusc și a barat drumul, însă datorită împrejurării că nu a putut sta de vorbă cu soția sa, care a coborât din celălalt autoturism și s-a îndepărtat, a pus din nou mașina în mișcare și a tamponat celălalt autoturism, plecând de la locul accidentului.

Proprietarul autoturismului avariat, B., a apelat serviciul de urgență 112 și a adus la cunoștință incidentul. Cu această ocazie, i s-a transmis că, nefiind vorba despre accident cu victime, va trebui să anunțe evenimentul la sediul Serviciului Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți - Poliția Municipiului Drobeta Turnu Severin.

B. s-a deplasat în cursul aceleiași seri la sediul Serviciului Poliției Rutiere, unde a adus la cunoștință agentului principal de poliție E. cele întâmplate, evenimentul fiind înregistrat în registrul de evidență al sesizărilor privind accidentele de circulație în care cel puțin unul din conducătorii auto nu s-a prezentat la poliție, la 13 octombrie 2013.

Agentul E. s-a deplasat la fața locului, a constatat în mod nemijlocit avariile produse autoturismului ... și a eliberat autorizația de reparație din 13 octombrie 2013, pe care a înmânat-o lui B. Acesta din urmă a dat o declarație cu privire la cele întâmplate.

După circa o oră, la 2100, a fost găsit și F. care, la invitația organelor de poliție, a venit la sediul Serviciului Poliției Rutiere, a fost audiat pe declarație tip și a susținut că accidentul ar fi fost de fapt produs de autoturismul ..., la volanul căruia se afla B.

Ca urmare a acestei declarații, care punea în discuție o eventuală răspundere penală în sarcina lui B., generată de împrejurarea că nu deținea permis de conducere valabil și fusese deja condamnat în baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în Dosarul nr. x/225/2013, la 8 luni închisoare cu suspendare (pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni), precum și posibilitatea revocării beneficiului suspendării, situația a generat acestuia o stare de temere și l-a determinat ca, în cursul aceleiași seri, să ia legătura telefonic cu inculpatul D., avocat ales al lui B. în dosarele în care acesta fusese trimis în judecată.

B. i-a relatat pe larg inculpatului D. împrejurările producerii accidentului și acuzațiile ce i le aducea F., stabilind să ia legătura ulterior.

În după amiaza de 14 octombrie 2013, B. însoțit de prietena sa, H., au mers la biroul avocațial al inculpatului D., a stat de vorbă cu acesta, i-a prezentat pe larg împrejurările producerii accidentului, inclusiv că F. susținuse că autoturismul ... fusese condus de martorul denunțător și că, în susținerea acestei afirmații solicitase imaginile înregistrate de camerele de luat vederi montate în apropiere.

La solicitarea inculpatului D., B. a precizat că polițistul care luase declarații și avea spre soluționare lucrarea, se numește E.

Motivând că, la momentul producerii accidentului era întuneric, inculpatul D. l-a liniștit pe B., apreciind că este puțin probabil ca pe înregistrările video să se distingă persoana care conducea autoturismul ... Cu privire la evoluția sesizării depuse la poliție, cei doi au stabilit să țină legătura telefonic.

În cursul serii de 14 octombrie 2013, inculpatul A., însoțit de inculpatul D., l-au așteptat la ieșirea din tură, în fața sediului I.P.J. Mehedinți pe agentul E.

Profitând de relația de colegialitate pe care o avea cu E., ambii fiind agenți de poliție în cadrul Serviciului Rutier - I.P.J. Mehedinți, inculpatul A. l-a întrebat pe acesta dacă în cursul zilei de 13 octombrie 2013 a înregistrat spre soluționare o sesizare privind tamponarea a două autoturisme care s-ar fi produs în Drobeta Turnu Severin, în spatele Școlii Generale nr. 6.

Martorul E. a confirmat că are în lucru o asemenea lucrare și că urmează să solicite imaginile înregistrate de camerele de supraveghere montate în zonă, pentru a verifica cine este persoana care a condus autoturismul ...

Tot cu această ocazie, inculpatul A. a precizat că D. este avocatul lui B. și i-a solicitat ca, după ce va viziona imaginile de pe camere, să-i aducă și lui la cunoștință rezultatul vizionării.

Ziua următoare, după prânz, inculpatul D. a avut o discuție telefonică cu B. și a insistat să aibă o întrevedere, întrucât "situația este groasă". Imediat după acest moment, B., împreună cu prietena sa, H., au mers la biroul avocațial al inculpatului D., ocazie cu care, acesta din urmă le-a adus la cunoștință că au fost ridicate imaginile înregistrate de camerele de luat vederi din zonă și s-ar fi constatat că la volanul autoturismului ... s-a aflat B.

Tot cu această ocazie, inculpatul D. l-a avertizat pe B. că, în acest context, situația este destul de gravă întrucât fusese deja condamnat pentru conducere fără permis, iar prietena sa și mama acesteia riscau să fie acuzate de mărturie mincinoasă.

Inculpatul D. a precizat că el cunoaște un polițist de la Serviciul Poliției Rutiere Drobeta Turnu Severin, fără a-i preciza numele, afirmând că poate interveni pe lângă acesta pentru a-l scăpa de dosar, însă pentru aceasta va trebui ca B. să remită polițistului, prin intermediul său, o sumă de bani.

În prezența martorei H., inculpatul D. a precizat de asemenea că, cu bani, multe lucruri pot să dispară și se poate rezolva orice.

Solicitarea a fost acceptată de B., venind din partea unui avocat care-l reprezentase și asistase în celelalte cauze în care fusese trimis în judecată și care, în această calitate, avea relații de colaborare cu ceilalți participanți la înfăptuirea actului de justiție, în sens larg, pe care îi cunoștea tocmai în virtutea exercitării profesiei, lăsând impresia că poate interveni pe lângă polițistul ce decidea cursul sesizării formulate de B.

Astfel, B. a fost convins că avocatul poate interveni pe lângă persoanele cu atribuții în soluționarea lucrării, pentru o soluție ce scotea din discuție o eventuală tragere la răspundere penală a sa pentru infracțiunea de conducere fără permis.

După acordul de principiu dat de B., inculpatul D. l-a apelat telefonic pe polițistul care urma să rezolve această problemă, căruia i s-a adresat "Hai, că veni!".

Coroborând aspectele prezentate mai sus, a rezultat clar că, între inculpatul D. și inculpatul A. a existat o înțelegere cu privire la ce urma să discute cu B., precum și la ce urma să îi pretindă acestuia pentru a-i rezolva problema.

În mai puțin de 10 minute, la biroul inculpatului D. a sosit inculpatul A., îmbrăcat în uniformă de polițist al Poliției Rutiere, avocatul făcându-i cunoștință cu B.

La momentul sosirii inculpatului A. la biroul avocatului, a fost de față și martora H.

Atunci când inculpatul D. a ieșit din birou să-l întâmpine pe inculpatul A., i-a solicitat expres martorei H. să părăsească biroul, lucru care s-a și întâmplat, astfel că aceasta nu a participat la discuția dintre cei trei.

S-a arătat că aceasta este o dovadă în plus a faptului că inculpatul D. și inculpatul A., conștienți că demersul lor era situat în afara legii și era făcut cu încălcarea acesteia, au dorit ca discuția să aibă loc doar în prezența persoanei implicate și interesate ca totul să se rezolve în favoarea sa.

Inculpatul A., foarte sigur pe el, fără să-l mai întrebe pe B. absolut nimic despre împrejurările producerii accidentului din seara zilei de 13 octombrie 2013 (aspect ce denotă încă odată faptul că polițistul fusese deja informat despre aceasta de inculpatul D.), a afirmat că problema este rezolvată în proporție de 95%, însă pentru aceasta trebuie să-i remită 5.000 RON.

Pentru a-i crea convingerea că are influență asupra polițistului de caz și-l poate determina să adopte o soluție favorabilă lui B., inculpatul A. a precizat că, în cursul aceleiași seri urmează să intre în tura de serviciu împreună cu agentul E., cel care avea spre soluționare sesizarea depusă de B., asigurându-l că va avea o discuție cu acesta în scopul arătat mai sus.

Întrucât suma pretinsă a fost considerată de B. destul de mare, acesta i-a adus la cunoștință aspectul inculpatului A., drept pentru care au stabilit să-i remită inițial o primă tranșă de 2.000 RON, urmând ca restul sumei să fie remisă la o dată ulterioară.

Pentru a-l convinge pe inculpatul A. că plata sumei de 5.000 RON se poate face și în două tranșe, inculpatul D. a precizat că B. mai are să-i achite și lui 200 euro pentru plata integrală a onorariului avocațial în dosarele penale în care i-a asigurat apărarea.

La finalul discuției, cei trei au stabilit să se întâlnească într-un timp cât mai scurt, urmând ca B. să țină legătura telefonic cu inculpatul D., care să-i anunțe locul unde se vor întâlni.

La ieșirea din biroul avocatului, B. s-a reîntâlnit cu prietena sa, H., ce îl aștepta pe trotuarul din fața imobilului și i-a povestit acesteia tot ce a discutat cu cei doi.

În zilele următoare, inculpatul D. l-a contactat telefonic pe B., l-a întrebat dacă a făcut rost de prima tranșă de bani și, după ce a primit un răspuns afirmativ, în cursul aceleiași zile a revenit cu un alt telefon, ocazie cu care a stabilit să se întâlnească în cursul serii, în jurul orelor 1900 - 2000, la Restaurantul din Drobeta Turnu Severin.

Întrucât B. nu avea la momentul respectiv decât 1.000 RON disponibili, a solicitat sprijinul prietenei sale, H., și a mamei acesteia, G., care l-a împrumutat cu 300 RON și a fost de acord să-i pună la dispoziție propria verighetă pentru a fi amanetată. Așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data de 13 decembrie 2013 de către ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți și din documentele anexate cauzei, SC I. SRL a plătit, în schimbul verighetei, către B., suma de 180 RON.

La ora stabilită, conform indicațiilor date de inculpatul D., B. a mers către o încăpere situată în spatele restaurantului, a bătut la o ușă prevăzută cu vizor și, după ce a precizat că îl caută pe D., i s-a permis accesul. La una dintre mese, se aflau inculpații D. și A., ambii participând la un joc de cărți.

B. s-a așezat între cei doi și, la solicitarea inculpatului D., în prezența inculpatului A., i-a remis celui dintâi suma de 1.500 RON, aspect ce l-a nemulțumit pe avocat, care a ieșit împreună cu B. din restaurant și i-a solicitat acestuia, insistent, să facă cât mai repede rost de restul de 3.500 RON pentru a-i remite agentului de poliție A., pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă E. în scopul obținerii unei soluții favorabile.

Așa cum rezultă din declarația martorului E., la data de 22 octombrie 2013 a intrat în posesia imaginilor înregistrate de camerele de luat vederi din zona în care s-a produs accidentul în care fusese implicat autoturismul ..., proprietatea lui B., moment în care a avut loc o discuție cu inculpatul A., cu care s-a întâlnit în Drobeta Turnu Severin, la Peco. Cu această ocazie i-a spus inculpatului că, din imaginile vizionate nu rezulta cu certitudine nici cine a condus autoturismul ..., nici cum s-a produs accidentul.

După circa două săptămâni, la 24 octombrie 2013, atât B., cât și F. au fost reaudiați la sediul Serviciului Poliției Rutiere din Drobeta Turnu Severin, de către agentul E., ocazie cu care i-a înmânat lui F. procesul-verbal din 24 octombrie 2013, prin care se dispunea luarea măsurii avertismentului față de acesta, fără ca agentul de poliție să facă vreo referire la o eventuală soluție adoptată în cauză față de B.

La data de 26 octombrie 2013 B. s-a reîntâlnit cu inculpatul D. la petrecerea organizată cu prilejul aniversării zilei de naștere a prietenei sale, H., ocazie cu care i-a relatat acestuia că s-a procedat la o nouă audiere și i s-a aplicat lui F. sancțiunea avertismentului.

Inculpatul D. a ținut să precizeze că aceasta este dovada incontestabilă a faptului că inculpatul A. a intervenit pe lângă agentul E., însă nu a făcut nici o referire cu privire la definitivarea sau nu a dosarului în ceea ce-l privea pe B. sau la înregistrarea în evidența cauzelor penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a lucrării, insistând însă încă o dată că, în cel mai scurt timp, să fie remisă suma de 3.500 RON până la incidența sumei de 5.000 RON, pretinsă inițial.

În acest fel, inculpatul D. a lăsat în continuare impresia că există posibilitatea, în ceea ce-l privea pe B., ca lucrarea să fie transformată în dosar penal și să fie înaintată la Parchet, chiar dacă față de F. se luase deja o măsură administrativă și că, fără plata în totalitate a sumei pretinse către inculpatul A., acest lucru era cert.

Întrucât, în perioada următoare, B. împreună cu prietena sa, H., s-au aflat în Spania, inculpatul D. a devenit foarte insistent, l-a apelat telefonic de mai multe ori pe martorul denunțător și, pentru că nu a răspuns, pe 1 noiembrie 2013, la ora 18:35:14, i-a transmis acestuia un mesaj tip SMS, cu următorul conținut: "Răspunde la telefon că nu vreau să îmi stric omenia ... ai spus săptămâna asta ... așa că astă seară vreau sa o rezolv ...".

Inculpatul D. a revenit cu solicitarea și pe 3 noiembrie 2013, când i-a transmis lui B. un alt mesaj pe contul de pe portalul de socializare, care menționează: "Cum o rezolv cu problema aia că eu nu vreau să mă fac de cacao", iar pe 7 noiembrie 2013, revine cu un alt mesaj: "Vezi azi să mă suni pentru a o rezolva. Că deja mă ... faza și chiar m-am c-am săturat și de ală și de alții ... Nu de alta dar vezi că ăsta nu a încheiat-o și tot la mâna lui ești ... Și eu îți spun sincer că dacă îi dă drumul nici zece ca mine nu te mai ajută ... aștept ... dacă nu mă suni, asta e, dumnezeu cu mila ...". "Oricum, îți dai seama că dacă îi mai spun că nu este așa și astăzi, o să creadă că nu ești de cuvânt și tu vei suporta consecințele ...".

Mesaje de același tip sunt transmise de inculpatul D. lui B. și la data de 12 noiembrie 2013: "Am vb, vezi că omu a spus că mai ai o săptămână, o mai lungește, după aia nu mai depinde de el ... așa că dacă o rezolvi într-o săptămână bine, nu, asta e ... mai mult nu am ce să fac", la data de 18 noiembrie 2013: "Și atunci nici cu înțelegerea înțelegerilor nu vă mai înțelege, că și-așa s-a cam săturat de amânarea asta și nici nu mai poate să-l țină că a trecut deja mai mult de o lună" și la data de 19 noiembrie 2013: "Nu trebuie să mai spui nimic ... Vezi cum rezolvi săptămâna asta, că ți-am spus că mai mult de atât nu se mai poate, sper sa înțelegi ... omu a fost mai mult decât înțelegător ... a rămas că dacă până vineri nu îl sun, înseamnă că a picat și asta e ... așa că vezi ce rezolvi până vineri".

Conținutul acestor mesaje dovedește că inculpatul D. a făcut tot posibilul să-l convingă pe B. că există un dosar în care este cercetat, lăsându-l să creadă că trimiterea sau netrimiterea lui la Parchet depinde exclusiv de intervenția inculpatului A. la polițistul de caz.

Atât înainte de transmiterea mesajelor cât și după aceea, inculpatul D. și inculpatul A. s-au întâlnit la biroul avocațial al celui dintâi și au avut discuții cu privire la faptul că B. întârzia să remită restul de 3.500 RON.

Astfel, inculpatul D. i-a adus la cunoștință inculpatului A. că a discutat de mai multe ori cu B. și i-a arătat lui A. conținutul tuturor discuțiilor.

La solicitarea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, prin Încheierea nr. 44 pronunțată în Dosarul nr. x/2013 la data de 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova a autorizat efectuarea de interceptări și înregistrări pe orice tip de suport, a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare de la și către posturile telefonice folosite de inculpații D. și A., interceptarea și înregistrarea, pe orice tip de suport, a convorbirilor directe și ambientale, înregistrarea de imagini foto și video privind pe sus-numiții și persoanele cu care intră în contact și a emis, pentru 30 de zile, autorizația.

La data de 25 noiembrie 2013, inculpatul D. s-a întâlnit cu B. în Drobeta Turnu Severin, în incinta unui bar, unde s-a reluat discuția. Inculpatul D. a dat din nou asigurări că inculpatul A. a discutat cu agentul E. și dosarul va fi rezolvat, discuția ambientală fiind înregistrată în baza autorizației emisă de instanță:

"B.: Mă, ce zice ăsta?

D.: Ce să zică, mă? E rezolvată, da' ți-am zis. Ce dracii' vrei să ... știi cât ... cât am mințit (n.n. - neclar)? Cât n-am mințit (... - neclar) în viața vieților mele.

B.: Păi, nană, mie să-mi dea ... mi-e frică rău, mă, mânca-ți-aș, să-mi dea și ceva la mână.

D.: Păi, ce ... la mână?

B.: Să-mi dea ceva, în p.a mea.

D.: Păi, ce vrei, să-ți dea scris?

B.: Scris, în p.a mea! Scris să-mi dea!! Să văd eu amendă, să văd în p.a mea ceva.

D.: Păi, cum să-ți dea? Ce amendă să-ți dea? La ce să-ți dea amendă?

D.: Și-atuncea, ce vrei mai mult de-atâta? Ce vrei?

B.: Păi, când ai vorbit cu el am fost de față, dă' vrăjală ... că vreau și eu ceva, că nu ... Știi care e problema? Ca î-i dau, mă p.ș pe ei. N-ai văzut, că banii îi dau? Mai ales acuma, că acuma n-ai văzut când am stat prost că ți-am dat cu țârâita și alea, na ... Da' acuma nu mă ... Da' îmi strică mult, am eu ceva așa, știi? Nu știi cum sunt eu, nană? Că eu-s fricos.

D.: Ascultă-mă! Eu-ți spun în felul următor: eu mă duc și îi spun: "Bă, uite, băiatul ..." Dacă zice: "Da, se poate". Nu știu ce morții mă-sii n..a mă-sii.. M-ai înțeles? Și cu asta basta. Eu mai mult, crede-mă, deci eu mai mult de-atâta n-am ce sa fac. Știi și tu foarte bine lucrul ăsta, înțelegi?

B.: Că mă bucur că a ținut atâta dosarul, să-mi bag p.a în el!

D. - ... o lună ...

B.: - O lună și ceva.

D. - Ce-ți spune omu'. Da' poate fi ... dacă nu, bă vere, mai mult de-atâta, crede-mă, din punctul meu de vedere, n-am ce să fac.

B. - Da.

D. - Deci, ce vrei, să, să ...? Și-așa am rugat frumos, zic: "Mii omule ..." I-am arătat și ce-am vorbit cu tine pe ... ca să mă creadă, zic: "Mă, uită-te c-am vorbit cu omul pe ..., uite!" Deci, i-am arătat toată conversația ca să înțeleagă.

B. - Da?

D. - Nu ... mie îmi place cum ... îmi place că ... să-mi las loc de bună ziua. Adică știi cum îi? Că nu vreau să ... Eu ți-am explicat și ție. Nu vreau ... omenia acolo, că eu mai am nevoie și altă dată.

B. - Da, normal. Nu-i vorba de asta, nană, da' e vorba că, uite, mai apelez eu vreodată sau mai apelăm vreodată. Mai fac vreun drac, mai apelăm o dată.

D. - Nu mai fă!

B. - Păi, nu mai fac. Mai bine plec pi-colo și fac pe-acolo. Da' zic, uite, mai ai nevoie, în p.a mea, tu cu altul, eu cu altceva, că eu de-aia ți-am zis să ții de el.

D. - Păi, eu ... Ascultă-mă! Nu depinde de mine. Pă', dacă îl aveam ... M-ai înțeles?

B. - Da' e la el?

D. - Nu, nu la ăsta e.

B. - A, dosarul nu e la el.

D. - ...

B. - ... e dosarul.

D. - ... ăsta e ... cu el ... îți dai seama ... Am făcut o chestie cu cineva ... am făcut o combinație cu cineva. După aia, ulterior, după vreun an și jumătate, combinația s-a întors împotriva lu' ăla. Înțelegi? Și lu' ăla trebuia să-i dea vreo șase sute (n.n. - neclar) de milioane. Știi? Și nu i-a dat banii ...

B. - Da. Bă, normal. Eu tot nu înțeleg o vrăjală. Știi că eu sunt greu de cap. Vrăjală ... dosarul ... ține, nu?

D. - ...

B. - Dă.

D. - ... și ia ... momentul ... că dacă ...

B. - A, nu e înregistrat, nu e nimic.

D. - Nu e înregistrat. Păi, asta ... Dacă i-a dat ... Deci, pa, direct, din start, și atuncea ajunge, ajunge ... cine instrumentează ... faci asta, faci asta, faci asta. Și obligatoriu trebuie sa le îndeplinești ...

B. - Da. Și care mai e vrăjala că ... că cu asta mă lămuri. Deci, după ce termin eu cu asta, cu ... dosarul ăla?

D.- ... gata.

B. - Se clasează.

D. - ... la arhivă. M-ai înțeles?

B. - Asta mă interesa pe mine.

D. - Aia e chestia că nu poate, că dacă se apucă să zicem, să-ți dea amendă. Pe ce bază? Că ... să fie în trafic, să oprească sau mai știu eu, să dea unu, nouă lei pentru ... m-ai înțeles? Asta, cum îl cheamă ... că dacă se apucă să-i dea și lui aia și lui aia ... Păi de ce i-ai dat ... după aia au și ei un control mai departe, pe ce era proces-verbal? Păi în urma ... precizării ... păi și de ce i-ai dat proces și n-ai făcut așa, așa?

B. - Da.

D. - Înțelegi? De asta zic, e ca și cum în p..a mă-sii, ne cerc ceva și zicem, bă, nu. Odată ce am vorbit de chestia ... așa, mie până acum nu ... înțelegi? Că dacă nu era ... ziceam, bă, frate nu-i loc de întors, nu-i așa, nu-i așa ... ăla avea permis și avea certificatul ... și acum ... a ieșit din curte ... Că mi-a și zis ăsta, bă sper că nu ai ...

B. - Ce ai, mă? Nici a mea nu știe.

D. - Ce?

B. - Zic H. sforăie pe ea.

D. - Păi?

B. - Ea știe ce am vorbit noi atunci, atât când l-ai scos tu afară ... ea după aia nu mai știe ce am discutat noi.

D. - ... în astfel de lucruri știi și tu foarte bine că nu poate să ..., cine dracu îți dă ție garanție, ce vrei? Acum sincer dacă e.

B. - Da.

D. - Deci gândește-te logic și după asta, ... omul a avut încredere. Până la urmă dacă n-avea încredere zicea bă, mai du-te dracu, nu am vorbit o vorbă nu-i așa, du-te ura și la gară. M-ai înțeles? Dar vezi că după aia îți trebuie ... a doua oară când vin, a doua oară când vin poate ai fost în aceeași situație ca și mine ... bă, vere, nu iau, iau peste ... Ăla, tu l-ai mai crede pe cineva când ar veni a doua oară la tine? Și atunci? Eu, cum să zic, mie îmi place, de obicei ... adică nu-mi place genul să fac telefonul fără fir, a fost de față, ai vorbit, ți-a spus clar.

B. - Bă, vrăjeala știi care e? Oricum mâine după masă îi dau banii. Că îmi aduc și mie ăștia banii, oricum ei vine și el.

D. - Nu, mă, îi spun acum, ascultă-mă, eu îi spun lui omul că ai venit, că ai ajuns și că mâine ...

B. - Păi el nu vine încoa?

D. - A zis că era pe drum. Înseamnă că acum la două intră ... trecură 10 minute ..."

De altfel, inculpatul D. a luat legătura telefonic cu inculpatul A., căruia îi solicită să vină în acel bar, fără însă a preciza locul sau numele acestuia, împrejurare ce dovedește că cei doi inculpați conveniseră asupra acestei întâlniri și cunoșteau motivul întrevederii.

Când a ajuns lângă barul ..., inculpatul A. l-a apelat telefonic pe inculpatul D. și i-a solicitat acestuia să se întâlnească în fața localului. Acolo, D. i-a adus la cunoștință că în bar se află și B. și ca acesta i-a dat toate asigurările că, în cursul zilei de 26 noiembrie 2013 va remite și restul de 3.500 RON. Au stabilit ca acesta să vină la biroul avocatului pe 26 noiembrie 2013, iar după ce B. va aduce banii, inculpatul D. să-l anunțe pe inculpatul A. pentru a intra în posesia acestora. Întâlnirea din 25 noiembrie 2013 a fost surprinsă de camerele de luat vederi, iar înregistrarea se află atașată la dosarul cauzei, fiind, de altfel, confirmată de cei doi inculpați și de denunțător.

După ce inculpatul D. s-a reîntors în restaurant, i-a povestit lui B. ce a discutat cu inculpatul A.:

"D. - Asculta-mă ... Vorbii cu ăsta acum și a spus în felul următor, bine, ok, nu e nicio problemă și că-ți trimite din aia cu neînceperea urmăririi penale ... păi i-am zis că mâine după amiază ..., înțelegi? Mai mult de atâta ce p..a mea vrei să mai faci? ... Și așa se ferește ca de dracu că el are alte ... îl urmăresc ăștia ca cum face cu mașinile, le face casco și le bubuie după 4 - 5 luni.

B. - ... ce-l duce capul.

D. - ... chiar e interceptat și se ferește ca de ....

B. - ... mie mi-e frică de E., asta mi-e cea mai mare ... E.

D. - Nu, mă, ți-am zis, omul dacă mi-a, îmi creez eu ...

B. - Bă, și ce? Ăsta, dacă mâine îi dau banii, poimâine sau răspoimâine aș primi aia, ă?

D. - Da, mă!

B. - Într-o săptămână, ă?

D. - De ce să mă apuc să te mint, să zic mâine, poimâine și nu e poimâine, răspoimâine, sau mă înțelegi? Vere, vrei să mă apuc să spun minciuni? Știi că nu-mi place mie. Înțelegi? Dar stai liniștit, că eu știu de ce zici tu așa, că tu ai mai mușcat o dată, de-asta!

B. - Am mai mușcat o dată.

D. - Da, vere, dar atunci când ai făcut, n-ai făcut cu mine. Eu ce ți-am zis, tu când ai venit la mine, ce ți-am zis?

B. - Bă, da' nu, mi-e frică. Nu mi-e frică, mă, de bani. Mi-e frică că-i ... Să-i dau și să mă scoată!

D. - Deci, te-ai ... din momentul în care ai intrat la mine în birou și ai vorbit ... motivul a fost, a fost conjunctura de așa natură încât n-ai avut, ai plecat. Bă, boule, eu ți-am zis, că ei știu asta. Nu te mai pronunța, nu te mai antepronunța. Mai bine ...

D. - Acum, sincer? Sincer! Ce încredere? Tu zici: Bă, vere, ce garanție? Dar el ce garanție a avut? Știi? Că, hai, să o luăm și pe partea ailaltă. Nu numai din punctul tău de vedere. Gândește-te și din altă poziție. Da, omu' știe, știi, merge pe: Domne', stai, că sunt eu la, știi? De obicei, eu sunt. Și fiind la mijloc: Domne', n-am probă! îmi scot omenia.

B. - Da.

D.- Mă înțelegi? Și chestia asta e, e tot o de-asta de încredere, de încredere reciprocă și dacă nu ...

B. - Mâine el e la muncă?

D.- Crezi că am întrebat de program» de? Eu încerc să te conving faptul că e o chestie așa. Tu când ai venit la mine și mi-ai spus: Bă, am dosarele astea, eu ce trebuia să? ...

B. - Da, mă, mă duc eu azi să rezolv. Oricum, consider ca să mergem în colț la ..., că ăsta dacă nu, e la muncă acum. Să-mi dea, dracu', un beep, ceva, să mă ... sau undeva, că nu mai ...

D. - ... Eu încerc să-ți explic, trebuie, frate, să te distrezi, distrează-te! Cu ai tăi. Tu ai altă calitate, m-ai înțeles? Tu niciodată n-o să poți să te afișezi cu ...

B. - Să ies cu miliția în oraș?

D.- Vezi, ai grijă cu miliția, că ... Ai grijă cu telefonul. Vezi, ca ... mi-e frică să nu, că știi, ele între ele vorbesc, înțelegi? Am vrut să-ți spun să ..."

La data de 26 noiembrie 2013, martorul denunțător s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, unde i s-a pus la dispoziție suma de 3.500 RON formată din o bancnotă de 500 RON, cinci bancnote având cupiura de 200 RON și douăzeci de bancnote având cupiura de 100 RON, bancnote ale căror serii au fost consemnate în procesul-verbal (activitate fixată prin fotografiere), banii provenind din fondul special aflat la dispoziția procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție pentru organizarea activităților de prindere în flagrant.

După ce banii au fost înmânați denunțătorului, acesta împreună cu echipa operativă, formată din procurori și ofițeri de poliție judiciară, s-au deplasat pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, la barul ..., unde urma să se întâlnească cu inculpații D. și A., pentru a remite suma de 3.500 RON.

În urma unei discuții telefonice ce s-a purtat între inculpatul D. și B., la solicitarea inculpatului, locul de întâlnire a fost schimbat, astfel că denunțătorul s-a îndreptat spre biroul avocațial al inculpatului D. (de altfel, în discuția din 25 noiembrie 2013, D. convenise cu A. ca întâlnirea să aibă loc la birou).

În incinta biroului a avut loc o discuție între denunțător și inculpatul D. ce se regăsește în procesul-verbal, în care acesta îl asigură din nou că totul este rezolvat, transmițându-i un mesaj tip SMS inculpatului A. (conform înțelegerii din ziua anterioară): Tati, vezi că s-a rezolvat ... este totul în regulă ... Sună-mă când termini treaba".

La finalul discuției, inculpatul D. îl întreabă pe denunțător dacă a adus și cei 50 euro pentru el, iar acesta îi răspunde că urmează să îi aducă mai târziu, spre seară.

S-a arătat că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că această sumă se referea la banii solicitați de avocat pentru cheltuielile generate de o eventuală susținere a recursului ce urma să se judece la Curtea de Apel Craiova la 9 decembrie 2013, în Dosarul nr. x/225/2013, unde B. era judecat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.

În final, martorul denunțător a remis inculpatului D. cei 3.500 RON.

După ce inculpatul D. și martorul denunțător B. s-au despărțit, echipa operativă a intervenit, a pătruns în incinta biroului avocațial în baza Autorizației de percheziție din 26 noiembrie 2013 emisă de Curtea de Apel Craiova și a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Suma de 3.500 RON folosită la constatarea infracțiunii flagrante, a fost ulterior depusă la casieria Direcției Naționale Anticorupție.

La scurt timp după intervenția echipei operative, a venit la biroul avocațial, inculpatul A., ca urmare a mesajului trimis de inculpatul D.

S-a procedat la audierea celor doi inculpați.

Inculpatul D. a recunoscut parțial fapta comisa și și-a exprimat intenția de a colabora cu organele de urmărire penală, în scopul aflării adevărului.

Inculpatul A. nu a recunoscut fapta comisă și a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală.

Apărarea formulată de inculpatul A., conform căreia, motivul pentru care s-a deplasat la biroul avocatului D. în seara zilei de 26 noiembrie 2013, ar fi fost exclusiv generat de dorința de a afla ce s-a întâmplat în dosarul civil în care tatăl său era parte, iar D. era avocat ales, este contrazisă pe de o parte de faptul că soluția în acest dosar îi fusese comunicată de D. încă de la ora 12:36:54, iar pe de altă parte, de faptul că această întâlnire și locul unde urma să aibă loc fusese deja stabilit din 25 noiembrie 2013, în discuția pe care a avut-o cu avocatul D. în fața barului ....

Mai mult, așa cum rezultă din declarația martorului J., în seara zilei de 26 noiembrie 2013, inculpatul A. i-a solicitat acestuia să se deplaseze împreună la biroul avocatului D., pentru a discuta despre un dosar și pentru că avea ceva de luat de la acesta.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul D., avocat în cadrul Baroului Mehedinți și inculpatul A., agent șef adjunct de poliție în cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin - Biroul Rutier, au pretins de la denunțătorul B. suma de 5.000 RON, pe care au primit-o în două tranșe (la 16 noiembrie 2013 suma de 1.500 RON și la 26 noiembrie 2013 suma de 3.500 RON), lăsându-l pe acesta să creadă că inculpatul A. are influență asupra agentului de poliție E., din cadrul Serviciului Poliție Rutiere, și-l poate determina pe acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și să adopte o soluție favorabilă lui B.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului D., care în înțelegere cu inculpatul A., a pretins suma de 5.000 RON de la denunțătorul B., pe care a primit-o în două tranșe (de 1.500 RON și respectiv 3.500 RON) în scopul remiterii acesteia inculpatului A., agent șef adjunct în cadrul Biroului Rutier al Poliție municipiului Drobeta Turnu Severin, pentru ca acesta din urmă să-l determine pe agentul E. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu întocmească dosar penal împotriva lui B. în situația în care exista suspiciunea că, la momentul producerii accidentului de circulație din 13 octombrie 2013, acesta ar fi condus unul din autoturismele implicate fără a avea permis de conducere, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Fapta inculpatului A., care a pretins de la denunțătorul B. suma de 5.000 RON, pe care a primit-o în două tranșe prin intermediul inculpatului D. (1.500 RON și respectiv 3.500 RON), lăsându-l să creadă că are influență asupra agentului E. din cadrul Serviciului Poliției Rutiere al Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu întocmească dosar penal împotriva lui B. în situația în care exista suspiciunea că, la momentul producerii accidentului de circulație din 13 octombrie 2013, acesta ar fi condus unul din autoturismele implicate, fără a avea permis de conducere, realizează în drept conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influența, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Inculpatul D. nu este cunoscut cu antecedente penale, este necăsătorit și își desfășoară activitatea ca avocat în cadrul Baroului Mehedinți.

În cursul urmăririi penale, a avut o atitudine sinceră, recunoscând parțial fapta comisă, regretând săvârșirea acesteia și exprimându-și disponibilitatea de a colabora cu organele de urmărire penală în vederea aflării adevărului.

Inculpatul A. nu este cunoscut cu antecedente penale, este divorțat, are un copil minor, însă acesta se află în îngrijirea fostei soții.

În cursul urmăririi penale a avut o atitudine nesinceră, încercând în acest fel să zădărnicească aflarea adevărului.

Apărările formulate de inculpatul A. au fost infirmate de întreg probatoriul administrat în cauză, care dovedește în mod indubitabil săvârșirea de către acesta a infracțiunii de trafic de influență.

Astfel, susținerea inculpatului A., conform căreia nu s-a întâlnit niciodată cu martorul denunțător B. și cu prietena acestuia, H. la biroul avocațial al inculpatului D. și nu a discutat niciodată cu aceștia despre o eventuală intervenție la polițistul de caz, pentru ca acesta să adopte o soluție favorabilă lui B., este contrazisă de declarația martorei H. și de declarația inculpatului D., cei trei participând la întâlnirea cu inculpatul A.

Susținerile inculpatului A., conform cărora, până la momentul audierii sale la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, nu a cunoscut nimic despre accidentul de circulație din seara de 13 octombrie 2013, despre împrejurările producerii acestuia, precum și faptul că nu a avut discuții cu colegul său, E., despre acest accident, sunt infirmate de declarațiile martorilor E. (care confirmă că s-a întâlnit de două ori cu inculpatul A., acesta cerându-i lămuriri și informații punctuale în legătură cu producerea accidentului și rezultatul investigațiilor).

Mai mult, înțelegerea dintre inculpatul A. și D. și faptul că au pus la punct împreună, imediat după momentul în care martorul denunțător l-a anunțat pe avocat de cele întâmplate, este dovedită și de participarea inculpatului D. la prima întâlnire și discuție a inculpatului A. cu martorul E.

Această împrejurare este susținută și de faptul că, între inculpații A. și D. a existat o comunicare continuă, întâlnindu-se de mai multe ori pentru ca inculpatul D. să-l țină la curent cu motivele pentru care martorul denunțător nu remisese încă suma de 3.500 RON și pentru a stabili întâlnirile ulterioare ce urmau să aibă loc cu denunțătorul, precum și modalitatea în care sumele trebuiau să fie remise de inculpatul D. inculpatului A., aspecte confirmate de declarațiile inculpatului D., ale martorului B., precum și de conținutul discuțiilor ambientale, convorbirilor telefonice și a mesajelor de tip SMS.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/54/2013.

Prin Încheierea judecătorului de Cameră preliminară din data de 7 aprilie 2015, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații: D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, respectiv A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare; de asemenea, s-a respins cererea formulată de inculpatul A. cu privire la restituirea sumelor de 3.095 euro și de 11.800 RON, consemnate la C., ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul A., întrucât judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond nu dispus restituirea sumelor indicate cu ocazia percheziției, iar judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară a dispus respingerea ca nefondată a contestației prin Încheierea nr. 1.468 din 29 aprilie 2014, în care s-a menționat că urmărirea penală s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale și, în acest moment procesual, nu se impune restituirea sumelor ridicate de la inculpat, urmând ca, ulterior, după finalizarea judecății, în raport cu soluția adoptată, instanța să dispună în mod corespunzător.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul D. a solicitat instanței de fond ca judecata să aibă loc în procedura simplificată, motiv pentru care s-a procedat la audierea acestui inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 378 C. proc. pen., în sensul recunoașterii situației de fapt reținută în sarcina sa în actul de sesizare și a solicitării de a fi judecat în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, precum și a înscrisurilor noi prezentate, acesta declarând că recunoaște învinuirea care i se aduce așa cum a fost reținută în actul de sesizare.

Instanța, constatând îndeplinite cerințele prev. de art. 374 alin. (4) C. proc. pen., a admis cererea inculpatului D. de a fi judecat în procedură simplificată, respectiv: inculpatul a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, a solicitat personal să fie judecat în procedură simplificată, iar probele administrate în cursul urmăririi penale sunt apreciate ca fiind suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Inculpatul A. a precizat că nu înțelege să solicite judecarea în procedură simplificată, astfel că instanța de fond a procedat la ascultarea acestuia conform dispozițiilor legale, aducându-i la cunoștință, potrivit art. 183, art. 102 alin. (1) și (3) și art. 384 alin. (2) C. proc. pen., fapta pentru care a fost trimis în judecată, dreptul de a nu da nici o declarație pe parcursul procesului penal, precum și alte drepturi prevăzute de lege.

Deoarece legiuitorul nu exclude de plano audierea unui inculpat în sensul art. 378 C. proc. pen., în condițiile admiterii cererii acestuia de a fi judecat în procedură simplificată, instanța de fond, având în vedere poziția procesuală a inculpatului A. - de nerecunoaștere a faptei pentru a fost trimis în judecată, invocând inexistența acesteia, a dispus efectuarea cercetării judecătorești după adoptarea procedurii simplificate cu privire la inculpatul D., procedând inclusiv la ascultarea acestui din urmă inculpat.

Ca urmare, li s-a pus în vedere celor doi inculpați să declare tot ceea ce știu cu privire la faptă, audierea acestora efectuându-se în ședința publică de la data de 23 septembrie 2014.

Astfel, inculpatul D. a declarat că recunoaște în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, menține în totalitate declarațiile date în cursul urmăririi penale în sensul că, în luna octombrie 2013 a fost sunat de denunțătorul B., care i-a precizat că a fost implicat într-un accident de circulație, cerând informații inculpatului, în calitate de avocat, despre consecințele pe care le-ar avea o eventuală conducere fără permis în condițiile în care denunțătorul fusese condamnat anterior pentru infracțiuni de același gen. Inculpatul a precizat că i-a spus denunțătorului consecințele faptei sale și, întrucât a aflat că-l cunoaște pe inculpatul A. - agent de poliție, denunțătorul i-a cerut acestuia să discute cu acesta despre situația sa. Ulterior, în momentul în care s-a întâlnit cu inculpatul A., care-i spusese la telefon că termină serviciul la ora 22:00, i-a relatat ceea ce a discutat cu denunțătorul, inclusiv împrejurarea că există o sesizare despre accidentul auto, repartizată spre soluționare agentului de poliție E. Inculpatul A. i-a spus că se va interesa despre existența unor înregistrări video despre care aceștia discutaseră și că-l va suna a doua zi. Inculpatul D. a menționat în continuare că ziua următoare i-a relatat denunțătorului B. ceea ce discutase cu inculpatul A., respectiv că, în situația în care ar exista înregistrări video, se va întocmi dosar penal, motiv pentru care denunțătorul i-a solicitat să se întâlnească în jurul orelor 13:30 la biroul în care-și desfășura activitatea în calitate de avocat. În biroul inculpatului D., denunțătorul i-a solicitat să-l sune pe inculpatul A. și să-i spună că acesta dorește să vorbească cu el, iar inculpatul A. i-a spus că nu poate să vorbească la telefon, însă va trece pe la biroul său.

Inculpatul D. a menționat că inculpatul A. a trecut pe la biroul său, fiindu-i prezentat denunțătorul B., între cei doi (inculpatul și denunțătorul B.) având loc o discuție "între patru ochi", la solicitarea inculpatului A., după terminarea acestei discuții, inculpatul A. spunându-i denunțătorului că "problema acestuia este rezolvată 90%". A relatat, de asemenea, că a fost prezent în momentul în care denunțătorul i-a spus inculpatul A. "că este om de cuvânt și că se va ține de promisiune, respectiv că-i va da cei 1.000 euro, iar dacă se va rezolva problema, îi va da și o primă".

Inculpatul D. a menționat totodată că, la această discuție care a avut loc între denunțător și inculpatul A., acesta din urmă era îmbrăcat cu uniforma de polițist. În continuarea declarației a relatat că, spre sfârșitul lunii octombrie 2013, denunțătorul i-a adus la cunoștință faptul că tatăl prietenei sale a primit un proces-verbal de contravenție, motiv pentru care inculpatul D. i-a spus acestuia că inculpatul A. "s-a ținut de cuvânt". După o zi sau două s-a întâlnit din nou cu inculpatul A., care i-a spus că se rezolvase problema, astfel încât să-l sune pe denunțător "pentru a face plata", motiv pentru care inculpatul D. l-a sunat pe B.

și i-a cerut să-i dea banii inculpatul A. conform înțelegerii, arătând că ulterior acesta nu a mai răspuns la telefon, aflând că era plecat în Spania. În aceste condiții, a încercat să-l contacteze prin rețeaua ..., transmițându-i să-și țină promisiunea față de inculpatul A., B. transmițându-i că va rezolva această problemă când va veni din Spania, după această discuție cu denunțătorul, inculpatul D. relatând că l-a sunat pe inculpatul A. și chiar s-a întâlnit cu acesta în fața sediului cabinetului său, relatându-i discuția și chiar arătându-i pe telefon conținutul mesajului.

Inculpatul A. l-a întrebat când se întoarce în țară denunțătorul, cerându-i "să grăbească aceasta". În momentul revenirii în țară, denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul D., conform relatării acestora, la barul ... din mun. Drobeta Turnu Severin, împrejurare în care denunțătorul i-a spus că vrea să vorbească cu inculpatul A., motiv pentru care inculpatul D, l-a sunat, i-a spus unde se află și că este împreună cu denunțătorul, astfel încât inculpatul A. a venit în acea zonă, însă nu a intrat în local, spunând că se grăbește să ajungă la serviciu.

În fața localului, cei doi inculpați au discutat, inculpatul D. spunându-i că denunțătorul se află în bar și că adusese "marfă din Spania", pe care urma să o vândă pentru a face rost de bani, chiar a vorbit cu o persoană din Timișoara să-i cumpere marfa, iar banii obținuți îi va da inculpatului A.

Inculpatul D. a arătat că a fost sunat în aceeași zi (25 noiembrie 2013), mai târziu, în jurul orei 13:00 - 14:00, de către denunțător, care i-a spus că are o sumă de banii în lei, astfel încât s-a întâlnit cu acesta la cabinetul său, denunțătorul rugându-l să-l sune pe inculpatul A. pentru a-i da banii, motiv pentru care inculpatul D. i-a trimis acestuia din urmă un mesaj (a menționat că nu-și amintește exact dacă l-a sunat sau dacă i-a trimis un mesaj și nici dacă inculpatul A. i-a răspuns). În acea împrejurare, denunțătorul i-a dat suma de 3.500 RON, învederându-i că atât a obținut din marfa vândută și că diferența o aduce ulterior.

Inculpatul A. a declarat - ca și în cursul urmăririi penale - că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, arătând că la 13 octombrie 2013 se afla la serviciu, fiind agent de poliție la Serviciul Rutier din cadrul I.P.J. Mehedinți, moment în care a fost sunat de inculpatul D., cu care este prieten, fiind și avocatul familiei și care l-a întrebat dacă îl cunoaște pe agentul de poliție E., fără a-i spune motivul pentru care se interesează de acesta. Inculpatul A. i-a spus că-l cunoaște, însă lucrează la un alt compartiment și că, în acel moment, îl găsește la serviciu, astfel încât inculpatul D. a venit la scurt timp, relatându-i inculpatului A. despre un accident de circulație și că dorește să depună la dosar o delegație pentru un client. Inculpatul A. a relatat că i-a făcut cunoștință inculpatului D. cu agentul de poliție E., după care a plecat, astfel că nu știe ceea ce au discutat, iar a doua zi - la 14 octombrie 2013 - nu a vorbit cu inculpatul D., fiind de serviciu între orele 14:00 - 22:00 și aflându-se la circa 20 km de Drobeta Turnu Severin, respectiv pe DN 67, între localitățile Halânga și Malovăț. De asemenea, inculpatul A. a precizat în declarația dată în faza de cercetare judecătorească că la data de 15 octombrie 2013 a fost la serviciu între orele 08:00 - 16:00, iar pe 24 noiembrie 2013 se afla în barul ... din Drobeta Turnu Severin, împreună cu prietenul său K., moment în care a fost sunat de inculpatul D., care i-a spus că se află în barul ..., invitându-l la o cafea, însă inculpatul A. l-a refuzat, întâlnindu-se totuși cu acesta în fața barului ..., unde s-a deplasat împreună cu prietenul său, inculpatul D. a ieșit din local și a discutat cu inculpatul A. în prezența prietenului său, K., despre un dosar civil ce avea termen a doua zi. La data de 25 noiembrie 2013, inculpatul A. a arătat că a fost sunat de inculpatul D., care i-a adus la cunoștință faptul că dosarul civil se terminase, spunându-i să treacă pe la biroul său, motiv pentru care în jurul orei 17:00, însoțit de J. a mers la biroul inculpatului D. pentru a ridica înscrisuri și a discuta despre dosarul său civil, însă în fața biroului avocatului, în stradă, a observat mai multe persoane și, în momentul în care a intenționat să intre în curte, i s-a spus că este vorba despre un flagrant.

În cursul cercetării judecătorești au fost administrate nemijlocit și următoarele mijloace de probă - propuse prin actul de sesizare a instanței, respectiv: audierea martorului-denunțător B., audierea martorilor E., F., G., H., J. și, de asemenea, mijloacele de probă solicitate în apărare de către inculpatul A., mijloace de probă care au fost apreciate ca fiind concludente, pertinente și utile cauzei, respectiv au fost audiați martorii: L., K.; totodată, s-a vizionat înregistrarea din 26 noiembrie 2013 aflată pe suport DVD și s-a efectuat adresă către I.P.J. Mehedinți - Serviciul Rutier, prin care s-a solicitat înaintarea graficelor de lucru pentru zilele de 13 - 15 octombrie 2013, respectiv 25 și 26 noiembrie 2013; de asemenea, instanța a încuviințat și administrarea probei cu martori, respectiv audierea martorei M., însă, deși a fost citată conform dispozițiilor legale, inclusiv cu mandat de aducere, instanța s-a aflat în imposibilitatea audierii acestei martore, întrucât, din procesul-verbal întocmit de Poliția Rurală Șimian - Postul de Poliție Hinova, jud. Mehedinți, a rezultat că aceasta nu a fost găsită. Ca urmare, instanța, conform art. 383 alin. (3) C. proc. pen., constatând că administrarea acestei probe admisă anterior nu este posibilă, a pus în discuția părților renunțarea la această probă, dispunând în consecință ca proba să nu mai fie administrată.

Martorul-denunțător B. a declarat în faza de cercetare judecătorească că-și menține declarația dată în cursul urmăririi penale, însă nu-și amintește cu exactitate conținutul declarației și ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 1 an, întrucât, în urmă cu circa o lună de la momentul luării declarației (octombrie 2014) suferise un accident, respectiv o lovitură în zona capului, urmând chiar și un tratament deoarece i-a fost afectată memoria. Astfel, a declarat că, după incidentul pe care l-a avut la 13 octombrie 2013, s-a întâlnit cu inculpatul D., pe care-l cunoștea, întrucât îi acordase anterior asistență juridică în calitate de avocat, i-a spus ceea ce s-a întâmplat, inculpatul i-a spus că nu se va întâmpla nimic întrucât, pe înregistrările care s-ar fi făcut în acea zonă, nu se poate vedea cu exactitate ce s-a întâmplat, dar în aceeași zi a fost sunat de același inculpat, i-a spus că trebuie să se întâlnească întrucât "e groasă". Ca urmare, s-a întâlnit în aceeași zi cu inculpatul D., care i-a menționat că va avea probleme, referindu-se la antecedentele penale ale martorului, întrucât se văd imagini pe camera de înregistrare, respectiv că martorul se afla la volanul autoturismului, însă i-a precizat că "are pe cineva și că poate să rezolve". Martorul-denunțător a menționat că, în aceeași zi - 13 octombrie 2013, inculpatul D. a sunat o persoană, iar după cca. 10 minute, la biroul avocatului a venit inculpatul A. Martorul denunțător a precizat că nu-l cunoscuse anterior pe inculpatul A., însă acesta cunoștea problema sa, întrucât nu l-a întrebat ce s-a întâmplat, ci a spus numai că "90% se rezolvă".

În declarația dată în cursul urmăririi penale, la 26 noiembrie 2013, martorul-denunțător a menționat că inculpatul A. i-a precizat - cu ocazia primei întâlniri a acestora - că trebuie să "stea liniștit, că totul este rezolvat, în proporție de 95%", iar pentru aceasta i-a pretins suma de 5.000 RON, precizându-i că va discuta cu agentul E., ce primise spre rezolvare sesizarea în legătură cu accidentul rutier în care a fost implicat martorul, urmând a fi rezolvată problema.

Deși în declarația dată în cursul cercetării judecătorești martorul-denunțător B. a precizat că inculpatul . a fost cel care i-a menționat suma de 5.000 RON, bani pe care acesta urma să-i dea inculpatului A. pentru a rezolva problema, această contradicție cu declarația dată în fața procurorului la un interval scurt după faptele pentru care inculpații sunt trimiși în judecată, a fost pusă de către acesta pe seama leziunilor produse în zona capului în cursul anului 2014 și care i-ar fi afectat memoria, motiv pentru care instanța, apreciind ca justificată această motivare a martorului, a luat în considerare declarația dată la 26 noiembrie 2013.

În cuprinsul acestei din urmă declarații, martorul-denunțător a relatat în amănunțime modul în care s-au desfășurat evenimentele, inclusiv întâlnirea cu cei doi inculpați, pretinderea de către inculpatul A. a sumei de 5.000 RON pentru a interveni pe lângă agentul E. și a-i rezolva favorabil "problemele", detaliile privind modalitatea de plată a acestei sume fiind stabilită de către martorul denunțător cu inculpatul D. În acest sens, ziua următoare - 14 octombrie 2013, martorul-denunțător a amanetat verigheta mamei prietenei sale la o casă de amanet situată pe strada ... din municipiul Drobeta Turnu Severin, pentru suma de 180 RON, existând și documente în acest sens, a ridicat o sumă de 300 RON de pe cardul aceleiași persoane, și în cursul serii, fiind apelat telefonic de inculpatul D., s-a deplasat la locul de întâlnire stabilit de către acesta, respectiv localul ... din Drobeta Turnu Severin. Deplasându-se la locul indicat, într-o încăpere în care se aflau mai multe persoane, a constatat prezența atât a inculpatului D. cât și a inculpatului A., i-a dat inculpatul D. suma de 1.500 RON spunând că nu a reușit să facă rost de toată suma solicitată, ceea ce a atras "supărarea" inculpatului D., care i-a reproșat că, dacă nu face rost de bani îl va supăra pe inculpatul A. Martorul a menționat că, în aceeași împrejurare, inculpatul D. i-a precizat din nou că trebuie să plătească și restul de 3.500 RON inculpatului A., pentru ca acesta să poată interveni pe lângă agentul E. și a obține o soluție favorabilă.

Ulterior, la 24 octombrie 2013, martorul denunțător a fost chemat la sediul poliției rutiere de către agentul E., i s-a luat o nouă declarație, fiind audiat la aceeași dată și martorul F. (acesta și-a retractat acuzațiile inițiale la adresa martorului denunțător, respectiv că acesta s-ar fi aflat la volanul autoturismului implicat în accident), respectiv i s-a înmânat un proces-verbal de contravenție privindu-l pe F., pentru ca martorul să-l poată folosi, eventual, la reparațiile autoturismului.

La 26 octombrie 2013, martorul B. s-a întâlnit cu inculpatul D. și i-a adus la cunoștință că a fost chemat la poliție, audiat, iar numitului F. i s-a întocmit un proces-verbal în care i s-a aplicat sancțiunea avertismentului, împrejurare în care inculpatul D. i-a precizat că aceasta ar fi dovada faptului că inculpatul A. "și-a ținut promisiunea de a-l scăpa de răspundere penală", insistând din nou ca martorul să remită și diferența de 3.500 RON inculpatului A.

În perioada imediat următoare, martorul-denunțător a fost plecat din țară, interval în care a primit mai multe mesaje de tip SMS și pe ... de la inculpatul D., în care insista ca martorul să plătească suma de 3.500 RON. Ca urmare, în momentul revenirii în țară la data de 25 noiembrie 2013, martorul denunțător s-a întâlnit cu inculpatul D. în incinta localului ... din Drobeta Turnu Severin, unde au discutat din nou despre remiterea sumei de 3.500 RON, sumă de bani care ar fi trebuit plătită inculpatului A. Cu această ocazie, inculpatul D. i-a precizat din nou martorului-denunțător că, dacă va plăti banii, nu va fi tras la răspundere penală. În consecință, cei doi au hotărât să se reîntâlnească în cursul zilei următoare - 26 noiembrie 2013 - la același restaurant de unde inculpatul D. l-a apelat telefonic pe inculpatul A., acesta din urmă a ajuns la scurt timp, însă nu a intrat în local, ci a discutat cu inculpatul D. pe stradă. După plecarea inculpatului A., inculpatul D. i-a spus martorului denunțător că va primi acasă o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, stabilind să se întâlnească în cursul aceleași zile pentru a-i înmâna suma de 3.500 RON.

S-a arătat că apărarea inculpatului A. în sensul nevinovăției sale - negând orice participație la săvârșirea vreunei fapte de natură penală, este contrazisă de probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești. Astfel, deși inculpatul A. a precizat că nu a discutat cu agentul de poliție E. despre accidentul rutier în care a fost implicat B., ci numai i-a făcut cunoștință acestuia din urmă cu inculpatul D., din probe rezultă contrariul. Agentul de poliție E. a declarat că a fost întrebat de către inculpatul A. dacă în cursul zilei de sâmbătă a soluționat o tamponare ce s-a produs în spatele Școlii Generale nr. 6 din Drobeta Turnu Severin, iar după ce martorul i-a spus acestuia că urmează să vizioneze imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din zonă pentru a observat cine a condus autoturismul marca ..., inculpatul A. i-a cerut ca, după ce va viziona imaginile înregistrate pe acele camere, "să-i spună și lui ce se vede pe acestea". De asemenea, martorul E. a menționat că inculpatul A. i-a adus la cunoștință faptul că B. a mai fost cercetat în trecut pentru alte fapte.

În conținutul declarațiilor sale, martorul E. a arătat că, întrucât fusese rugat de inculpatul A. să-i comunice conținutul înregistrărilor video, după vizionarea acelor înregistrări l-a sunat pe acest inculpat, cu care s-a întâlnit la Stația Peco și i-a relatat că, pe înregistrările respective, nu se vedea nimic. La circa două săptămâni de la întocmirea procesului-verbal de contravenție pe numele lui F., E. a aflat de la acest martor că numitului B., avocatul său - D. - îi cerea o sumă de bani pentru că "are o datorie la un polițist".

Și martora H. - prietena martorului denunțător B. - a relatat în declarațiile date atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească că, după accidentul rutier a mers împreună cu prietenul său la cabinetul avocatului D., iar în ziua următoare au fost sunați de acesta din urmă, care le-a adus la cunoștință împrejurarea că există imagini înregistrate de camerele video, pe care s-ar vedea că martorul denunțător ar fi condus autoturismul, astfel încât "treaba este serioasă". Martora a relatat că, în aceeași împrejurare, inculpatul D. le-a spus că în acel moment nu-i poate ajuta, însă cunoaște un coleg al polițistului E., care se numește A. și care i-ar putea ajuta, iar în prezența acestora a sunat o persoană pe care a chemat-o la biroul său. La un interval de 10 - 15 minute, la biroul inculpatului D. a venit o persoană pe care martora a indicat-o, recunoscând-o în sala de judecată ca fiind inculpatul A., a intrat în camera în care se afla și martorul-denunțător B., în aceeași încăpere fiind prezent și inculpatul D. La ieșirea din acea încăpere, B. i-a precizat prietenei sale, martora H., că a discutat cu cei doi inculpați care "i-au cerut suma de 5.000 RON", precizând că inculpatul A. i-a spus că "în momentul în care are suma de 5.000 RON, acesta va distruge CD-ul cu acele imagini în fața lui". De asemenea, martora a confirmat că în ziua următoare, B. a reușit să strângă suma de 1.500 RON, pe care i-a înmânat-o inculpatului D. într-un local din Drobeta Turnu Severin. Ulterior, "problema" martorului-denunțător s-a rezolvat întrucât a fost încheiat un proces-verbal de contravenție pe numele numitului F., tatăl martorei, însă aceasta a relatat că inculpatul D. a continuat să-i ceară diferența de bani numitului B. Martora a precizat că a văzut telefonul martorului, respectiv mesajele trimise de inculpatul D., în care-i cerea diferența de bani, amintind și de inculpatul A. în sensul că acesta din urmă "și-ar fi pus obrazul".

Instanța a înlăturat declarația martorului K. - prietenul inculpatului A. audiat în faza de cercetare judecătorească, întrucât nu s-a coroborat cu ansamblul materialului probator administrat în cauză. Mai mult, s-a menționat că inculpatul A. - așa cum rezultă din Procesul-verbal întocmit la 18 decembrie 2013, în momentul în care a luat cunoștință de întreg conținutul dosarului de urmărire penală, fiind întrebat dacă formulează cereri noi, acesta a solicitat numai audierea martorului J., indicând și aspectele pe care le cunoștea martorul, fără a face vreo referire cu privire la martorul K. și eventualele aspecte pe care le-ar fi cunoscut acest martor. S-a menționat că se impune o astfel de soluție, întrucât, în acel moment, inculpatul A. luase cunoștință de conținutul tuturor probelor administrate în fața procurorului, inclusiv declarația coinculpatului D. referitoare la întâlnirea celor doi din fața barului ... și conținutul acelei convorbiri.

Este evident, având în vedere relațiile de prietenie dintre inculpatul A. și martorul K., că declarația acestuia din urmă este pro causa și nu relevă o situație de fapt care să poată fi probată în vreun mod, cu atât mai mult cu cât există contradicții, chiar și cu declarația inculpatului A. Astfel, în ceea ce privește "relația" inculpatului A. cu martora H., deși inculpatul a arătat în declarația dată în cursul urmăririi penale că "o cunoaște de la niște prieteni din oraș și au stat de câteva ori la masă", martorul K. a menționat că inculpatul A. ar fi avut "o relație" cu martora H.

Apărarea inculpatului A. în sensul nevinovăției sale, făcând referire la împrejurarea că în ziua de 14 octombrie 2013 a fost de serviciu între orele 14:00 - 22:00, conform actelor existente la dosar, nu poate conduce la concluzia că în ziua respectivă acesta nu s-ar fi întâlnit cu inculpatul D. și denunțătorul, întrucât din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine existența unei astfel de întâlniri la biroul inculpatului D. (împrejurare confirmată atât de inculpatul D. cât și de martorul-denunțător B. și martora H.), fără a se indica însă intervalul orar în care a avut loc o astfel de întrevedere. De altfel, împrejurarea că nu a fost stabilit cu exactitate momentul în care a avut loc "întrevederea" dintre martorul-denunțător B. și inculpatul A. la biroul inculpatului D., în condițiile în care trei persoane dintre cele audiate în cauză - care au calitate de inculpat, respectiv martor în dosar - au indicat cu certitudine prezența acestui inculpat "îmbrăcat în uniformă de polițist" (în Procesul-verbal întocmit la 27 noiembrie 2013 de procuror, martorii B. și H., prezentându-li-se o persoană de sex masculin, au menționat că este "polițistul pe care l-au cunoscut în biroul avocatului D. ... și care a pretins suma de 5.000 RON pentru soluționarea dosarului în favoarea martorului B."), precum și convorbirea care a avut loc între acest inculpat și martorul-denunțător B. - nu confirmă apărarea inculpatului A.

Același inculpat A. a invocat în susținerea nevinovăției sale existența unei contradicții în declarațiile inculpatului D. în ce privește suma solicitată, respectiv că, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, acesta a făcut referire la suma de "circa 1.000 de euro", iar în fața procurorului a menționat suma de 5.000 RON. Această "contradicție" invocată de inculpat nu infirmă însă starea de fapt menționată mai sus, dovedită cu probele administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât inculpatul D. a recunoscut în totalitate fapta săvârșită, a menținut în totalitate declarațiile date în cursul urmăririi penale, arătând că nu-și amintește ce a declarat cu circa 1 an înainte și, mai mult, "circa" 1.000 euro reprezintă echivalentul a 5.000 RON.

Instanța de fond a apreciat că, prin modalitatea în care a fost realizată cercetarea judecătorească, a oferit inculpatului ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în mod util dreptul de apărare (Vaturi împotriva Franței - Hotărârea din 13 aprilie 2006; Desterhem împotriva Franței - Hotărârea din 18 mai 2004) și a asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebui să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare și apărare.

De asemenea, a fost respectat dreptul la un proces echitabil, prin respectarea principiului egalității de arme promovat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care arată că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-și reprezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil, revine autorităților naționale".

Or, în cauza de față, raportat la modalitatea de realizare a cercetării judecătorești, au fost respectate garanțiile cu privire la un proces echitabil atât din perspectiva dreptului intern, cât și a dispozițiilor art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, asigurându-i inculpatului A. atât dreptul la apărare cât și dreptul de a pune întrebări martorilor acuzării, administrarea probele solicitate de către acest inculpat în apărare, ceea ce a condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele, pe baza probelor, iar formarea convingerii instanței în sensul vinovăției acestuia s-a făcut pe baza unor probe de vinovăție complete, sigure și certe.

Raportat la starea de fapt menționată mai sus, așa cum rezultă din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului A. - constând în pretinderea de la denunțătorul B. a sumei de 5.000 RON, prima tranșă de 1.500 RON fiind primită prin intermediul inculpatului D., lăsându-l pe denunțător să creadă că are influență asupra agentului de poliție E. din cadrul Serviciului Poliției Rutiere al Poliției mun. Drobeta Turnu Severin, pentru a-l determina să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu întocmească un dosar penal împotriva martorului-denunțător în condițiile în care exista suspiciunea că, la momentul producerii accidentului de circulație din 13 octombrie 2013, acesta ar fi condus unul dintre autoturismele implicate fără a avea permis de conducere - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii, instanța de fond a constatat că elementul material al infracțiunii de trafic de influență s-a realizat prin pretinderea de către inculpatul A. de la martorul denunțător B. a sumei de 5.000 RON și primirea sumei de 1.500 RON prin intermediul inculpatului D., inculpatul A. creând martorului denunțător impresia că are influență asupra agentului de poliție E., căruia i se repartizase spre soluționare sesizarea având ca obiect accidentul de circulație din 13 octombrie 2013, pentru a-l determina pe acesta din urmă să nu întocmească dosar penal împotriva martorului denunțător în situația în care exista suspiciunea că martorul ar fi condus unul dintre autoturismele implicate în accident fără a avea permis de conducere.

S-a menționat că atât literatura juridică, cât și practica în materie, au stabilit că infracțiunea se săvârșește și atunci când inculpatul lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, ceea ce se întâmplă atunci când, chiar fără a avea trecere pe lângă acel funcționar, creează persoanei falsa credință că s-ar bucura de această trecere, nefiind de altfel important nici dacă inculpatul precizează sau nu numele funcționarului asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență, fiind suficient să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia, deoarece ceea ce este important este ca influența presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată motivul important al tranzacției.

Or, în cauza de față, actul pentru care inculpatul A. a promis intervenția intra în atribuțiile de serviciu ale agentului de poliție investit cu soluționarea sesizării având ca obiect accidentul de circulație din 13 octombrie 2013, practica judiciară și literatura juridică stabilind că nu are importanță dacă intervenția promisă a avut sau nu loc, dacă prin "intervenție" s-a urmărit efectuarea de către funcționar a unui act legal sau a unui act ilegal și nici dacă acel act a fost efectuat sau nu, fiind suficient ca folosul să fi fost pretins sau primit pentru a-l determina pe funcționar în sensul celor dorite de persoana interesată.

Așadar, aspectele invocate în apărare de către inculpatul A. - în sensul că nu a fost întocmit un dosar penal pe numele lui B., ci numai un proces-verbal de contravenție la 24 octombrie 2013, aplicându-se numai o sancțiune contravențională martorului F. - nu are relevanță cu privire la existența infracțiunii, deoarece infracțiunea de trafic de influență se consumă în momentul în care făptuitorul, care are sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pretinde sau primește bani sau alte foloase, în cauza de față infracțiunea consumându-se în momentul în care inculpatul A. a pretins de la denunțător suma de bani, neavând relevanță, așa cum am arătat și mai sus, în ceea ce privește consumarea infracțiunii, dacă s-a făcut dau nu intervenția, după cum nu interesează dacă a fost sau nu efectuat actul ce intră în atribuțiile de serviciu ale acelui funcționar. De asemenea, este indiferent, în cazul pretinderii, dacă pretenția a fost sau nu satisfăcută ori dacă promisiunea a fost sau nu respectată.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a constatat că inculpatul A. a comis infracțiunea de trafic de influență cu intenție directă, acesta dându-și seama și dorind să practice influența presupusă pe lângă agentul de poliție învestit cu soluționarea sesizării privind accidentul rutier, nefiind necesar ca acest scop urmărit (influențarea agentului de poliție) să fie efectiv realizat, în practică și literatura juridică stabilindu-se că este suficient că inculpatul l-a urmărit și l-a acceptat în momentul pretinderii sumei de bani.

Așadar, instanța de fond a constatat că toate apărările formulate de inculpatul A. nu au o bază faptică reală, astfel încât nu au fost avute în vedere, fiind înlăturate ca nesincere și făcute pro causa, neputând să răstoarne - potrivit dispozițiilor legale - probele care-l incriminează. Invocarea nevinovăției de către acest inculpat contrazice nesusținut probatoriile administrate în cauză, iar simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloc de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității stabilită cu probe certe, nu poate influența convingerea instanței cu privire la vinovăția acestuia.

Aprecierea pe care instanța a acordat-o probelor administrate în cauză referitor la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență de către inculpatul A., este conformă criteriilor de evaluare a probelor reglementate în sistemul nostru procesual penal, neputându-se considera că s-ar fi încălcat vreunul dintre principiile instituite în această materie prin art. 1 - 4 C. proc. pen., respectiv art. 97 - 103 C. proc. pen.

Or, în condițiile în care inculpatul A. a negat în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, iar aspectele invocate de acesta nu sunt confirmate de nici o altă probă și nu se coroborează cu vreo altă împrejurare de natură a convinge că declarațiile sale sunt expresia adevărului, nu se poate aprecia - așa cum s-a solicitat - că ar exista un dubiu care să profite acestuia.

Raportat la aceeași stare de fapt anterior menționată, așa cum rezultă din probele administrate pe parcursul procesului penal, inclusiv declarația de recunoaștere în totalitate a faptei reținută în sarcina sa, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului D. - care, în înțelegere cu inculpatul A., a pretins suma de 5.000 RON de la denunțătorul B., pe care a primit-o în două tranșe (de 1.500 RON respectiv 3.500 RON) în scopul remiterii acesteia către inculpatul A., pentru ca acesta din urmă să-l determine pe agentul de poliție E. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu întocmească un dosar penal împotriva denunțătorului, existând suspiciunea că, la momentul producerii accidentului de circulație din data de 13 octombrie 2013, acesta ar fi condus unul dintre autoturismele implicate fără a avea permis de conducere - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Întrucât faptele reținute în sarcina inculpaților au fost săvârșite anterior intrării în vigoare a C. pen., la 1 februarie 2014, în cauză s-a pus problema legii mai favorabile în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) C. pen., potrivit cărora "în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

S-a arătat că identificarea legii penale mai favorabile se face din perspectiva a patru criterii: condițiile de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de sancționare și consecințele condamnării. Aplicarea interpretării legii penale mai favorabile presupune operațiuni de verificare a dispozițiilor ambelor legi, pentru fiecare instituție în parte și, în final, compararea acestora, evaluarea și alegerea uneia dintre cele două legi ca fiind mai favorabilă.

În cauza de față, având în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale prin care, admițându-se excepția de neconstituționalitate, s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale, în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive la stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de fond a apreciat că legea mai favorabilă pentru cei doi inculpați, este vechea reglementare penală.

Astfel, s-a constatat că infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior este incriminată sub același conținut constitutiv prin art. 291 C. pen., iar sub aspect sancționator, incriminarea actuală ar fi mai favorabilă, întrucât prevede o limită maximă specială mai redusă, însă aprecierea ca fiind mai favorabilă a C. pen. anterior s-a făcut în această cauză nu în raport de cuantumul pedepsei, ci în raport de modalitatea de executare care va fi stabilită de instanță.

Astfel, comparând dispozițiile referitoare la suspendarea condiționată din reglementarea anterioară cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei, s-a impus concluzia potrivit căreia legea veche este mai favorabilă (atât cu privire la condițiile de acordare neexistând limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenului de încercare sunt mai puține). Singurul element prin prisma căruia ar fi fost mai favorabilă reglementarea actuală, este durata termenului de încercare, însă acest element este insuficient pentru a califica această reglementare ca fiind mai favorabilă.

Aceleași concluzii se impun și cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile art. 91 C. pen. comparativ atât cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile art. 81 C. pen. anterior, cât și cu suspendarea sub supraveghere potrivit art. 861 și urm. C. pen. anterior, instanța având în vedere la compararea celor două legi - conform art. 5 C. pen. - sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării, potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere (în C. pen. în vigoare se instituie obligație care nu se regăsește în C. pen. anterior, respectiv munca în folosul comunității și, de asemenea, se elimină efectul reabilitării de drept, asociat suspendării condiționate, respectiv suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile C. pen. anterior).

S-a menționat că principiul legii penale mai favorabile reglementat prin dispozițiile art. 5 C. pen., reprezintă transpunerea în legislația internă a prevederilor art. 7 parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și a pedepsei, interzicând aplicarea retroactivă a dreptului penal numai atunci când această aplicare operează în defavoarea acuzatului, Convenția devenind parte a dreptului intern, conform art. 11 alin. (2) din Constituție.

Reținând vinovăția inculpaților în raport de toate mijloacele de probă administrate în cauză, cu înlăturarea apărărilor formulate de inculpatul A. în raport de argumentele menționate mai sus, instanța a dispus condamnarea acestora, iar la individualizarea judiciară a pedepselor a avut în vedere criteriile prevăzute de legea ca fiind mai favorabilă în cauză. Astfel, a avut în vedere în primul rând împrejurarea că inculpații sunt la primul conflict cu legea penală, iar după comiterea faptelor au avut o atitudine corectă față de organul judiciar, prezentându-se la fiecare termen de judecată și respectând obligațiile impuse prin măsurile preventive ce au fost luate față de aceștia, respectiv măsura controlului judiciar; de asemenea, concluziile din referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune Mehedinți care, deși nu au fost reținute ca circumstanțe atenuante legale, s-a apreciat că prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, se poate asigura îndeplinirea scopului preventiv, educativ și coercitiv al pedepsei.

Cu privire la inculpatul A., instanța a avut în vedere - pe lângă criteriile menționate mai sus - și atitudinea de nerecunoaștere a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, dovedind astfel o lipsă de asumare a comportamentului său infracțional, însă această atitudine a inculpatului nu poate justifica condamnarea la o pedeapsă orientată către maximul special, așa cum s-a solicitat de către reprezentantul Parchetului. Este adevărat că acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, însă, deși nu este menționat în mod explicit în art. 6 din Convenție, dreptul la tăcere și una dintre componentele sale, și anume dreptul de a nu contribui la propria acuzare, constituie unul dintre standardele internaționale recunoscute, care au stat la baza noțiunii de "proces echitabil" consacrată de art. 6 din Convenție.

Dreptul de a nu contribui la propria acuzare, presupune că, într-un proces penal, acuzarea va trebui să-și fundamenteze dosarul fără a apela la elemente de probă obținute prin constrângere sau prin exercitarea de presiuni asupra acuzatului, în acest sens, dreptul menționat fiind legat de prezumția de nevinovăție consacrată în art. 6 parag. 1 din Convenție.

Cu privire la inculpatul D., la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere gradul concret de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost săvârșite, precum și de împrejurările care caracterizează persoana inculpatului. Pornind de la aceste repete și ținând seama de importanța valorii sociale lezate, în favoarea inculpatului nu se pot reține circumstanțe atenuante, însă, fiind la prima sa confruntare cu legea penală, iar pe parcursul cercetărilor a demonstrat că regretă comiterea faptei, recunoscând încă de la început infracțiunea săvârșită, instanța s-a orientat către o pedeapsă al cărei cuantum să se regăsească spre limita minimă prevăzută de lege, redusă cu o treime în condițiile aplicării art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pentru această faptă.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepselor aplicate celor doi inculpați, ca urmare a aprecierii de ansamblu asupra faptelor săvârșite, a împrejurărilor în care s-au săvârșit și în special cu privire la circumstanțele personale ale celor doi inculpați, concretizate în gradul de instruire, pregătirea profesională, atitudinea și comportamentul corect al acestora în societate și locul de muncă anterior săvârșirii faptelor, aspecte de natură să atenueze periculozitatea celor doi inculpați și să releve aptitudinea acestora de a se îndrepta chiar și fără executarea pedepselor, instanța a avut convingerea că măsura de individualizare judiciară a executării pedepselor stabilite pentru cei doi inculpați va stimula eforturile de autoeducare a acestora, dovedite în buna conduită ce va trebui manifestată pe parcursul termenului de încercare.

În acest sens, s-au avut în vedere concluziile referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune Mehedinți.

Astfel, cu privire la inculpatul D., în referatul de evaluare s-a menționat că acesta "poate depăși cu ușurință sfera infracțională datorită "ponderii și importanței factorilor care-i influențează pozitiv conduita", cu precizarea că "inculpatul dispune în vederea reintegrării sale de resurse individuale temeinice, care să-l țină în afara ariei infracționale, este o persoană a cărei mentalitate este non-infracțională, orientările sale, potrivit informațiilor culese, fiind unele pozitive, inculpatul având o conduită generală bună înainte și după comiterea faptei penale". În același referat se arată că "inculpatul este ancorat din punct de vedere social și implicat activ în procesul de dezvoltare profesională și regretă că a săvârșit infracțiunea pentru care este judecat, ceea ce constituie elemente importante în sporirea șanselor de îndreptare".

Referitor la inculpatul A., consilierul de probațiune a menționat că deși nu recunoaște infracțiunea reținută în sarcina sa, "ținând cont de factorii protectivi-favorizanți extrași, precum și de riscul de săvârșire a unor noi infracțiuni, estimat, există șanse de îndreptare comportamentală, dacă-și menține locul de muncă și va evita atât situațiile cât și persoanele care l-ar putea implica în fapte cu potențial infracțional", "beneficiază de o imagine bună în comunitate, are studii superioare și un loc de muncă stabil, iar în eventualitatea stabilirii unei pedepse neprivative de libertate, acesta poate fi susținut de Serviciul de Probațiune, în vederea evitării stării de recidivă".

Aplicarea unor pedepse al căror cuantum este orientat spre minimul special prevăzut de lege, iar modalitatea de executare a acestora neprivativă de libertate, se justifică prin faptul că rolul prioritar al pedepsei este acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu acela al represiunii, întrucât numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ce privește adoptarea conduitelor destinatarilor legii penale în dezvoltarea conștiinței juridic și morale a membrilor societății și numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete, trebuie utilizată constrângerea.

Necesitatea aplicării unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care, în acest domeniu, nu însemnă aplicarea unei pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ-preventivă.

Din analiza dispozițiilor art. 52 alin. (1) C. pen. anterior - lege apreciată mai favorabilă în cauză - în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcția constrângerii nu este o funcție a pedepselor, măsura constrângerii, în sensul acestui text, indicând esența pedepsei și nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, deoarece constrângerea - ca esență a pedepsei - este însăși pedeapsa. Primul scop al acestei pedepse este prevenția specială, adică pedeapsa trebui să-l împiedice pe condamnat de a săvârși din nou o infracțiune, iar la realizarea acestui scop, pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcții, respectiv reeducarea și intimidarea. Aceasta din urmă își produce efectele imediat atâta timp cât durează teama de pedeapsă, iar reeducarea își produce rezultatul în timp, după ce inculpatul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conștiința acestuia, având un caracter durabil.

Funcția de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care condamnatul, luând cunoștință de constrângerea la care va fi supus ca o consecință a săvârșirii infracțiunii, înțelege semnificația exigențelor sociale și necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă și disciplinată. Această funcție de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepselor însă și în cazul suspendării sub supraveghere a executării acesteia, care are în esență același rol și aceeași funcție, deoarece condamnatul se află în situație în care conștientizează natura și rolul acestor sancțiuni, menite să influențeze pozitiv conștiința, caracterul și deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigențele vieții în societate, fără a intra în conflict cu ceilalți oameni sau cu societatea însăși.

Concluzionând, raportat și la considerațiile teoretice de mai sus, instanța de fond, față de modul de soluționare a acțiunii penale, a dispus condamnarea celor doi inculpați la pedepse de 2 ani închisoare, pentru inculpatul D., respectiv 2 ani și 6 luni pentru inculpatul A., iar ca modalitate de executare a acestor pedepse a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestora, în condițiile art. 861 C. pen. anterior, justificându-se modalitatea neprivativă de libertate a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul celor doi inculpați, acesta fiind în măsură să asigure conștientizarea consecințelor faptelor comise, reacția socială fiind proporțională atât cu gravitatea faptelor cât și cu circumstanțele personale pozitive ale celor doi inculpați, cărora societatea le acordă șansa unei reintegrări sociale adecvate. Astfel, coerciția și exemplaritatea pedepsei aplicate fiecărui inculpat, vor putea fi asigurate prin rigorile impuse de dispozițiile art. 861 și urm. C. pen., inculpații trebuind să conștientizeze pe durata termenului de încercare, necesitatea de a respecta strict condițiile impuse de instanță, prin aceasta urmând a se obține o reeducare concretă și viabilă a fiecăruia dintre aceștia.

În ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii, instanța de fond a constatat că sunt aplicabile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legea nr. 286/2009 privind C. pen., respectiv, "în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă, în raport cu infracțiunea comisă".

Ca urmare, întrucât în cauză s-a constatat că legea mai favorabilă este C. pen. anterior, s-a făcut aplicarea dispozițiile art. 71 C. pen. anterior, în ceea ce privește interzicerea cu titlu de pedeapsă accesorie a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior, instanța a constatat, în baza art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, corelat cu art. 1 din Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenției și a protocoalelor adiționale la această convenție și cu art. 11 din Constituție, inaplicabilitatea de plano a acestor dispoziții legale interne, în lumina celor statuate de Curte în cauza Hirst vs. Marea Britanie.

În acest sens, instanța de fond a apreciat că nu se impune o interzicere absolută a dreptului de vot a celor doi inculpați, raportat la natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmând astfel a nu face aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. anterior, constând în interzicerea dreptului de a alege în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, făcându-se aplicarea - față de considerentele de mai sus - a dispozițiilor art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

De asemenea, instanța a apreciat că se impune aplicarea celor doi inculpați, cu titlu de pedeapsă complementară, atât a interzicerii drepturilor menționate mai sus (prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior) cât și interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani, raportat la calitatea acestora, respectiv polițist - în cazul inculpatului A. și avocat în cadrul Baroului Mehedinți - în cazul inculpatului D., cât și la gravitatea faptelor imputate și dovedite a fi fost săvârșite de către aceștia, și care au determinat condamnarea lor. Instanța de fond a mai apreciat că se justifică pentru o perioadă de 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care aceștia s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Susținerea inculpatului D. în sensul că nu se justifică aplicarea unei astfel de pedepse complementare - întrucât nu s-a folosit de profesia de avocat în săvârșirea infracțiunii, s-a apreciat ca fiind nefondată, deoarece calitatea în virtutea căreia acesta a realizat traficul de influență a fost tocmai aceea de avocat, neavând relevanță că nu avea încheiat un contract de asistență juridică în cauza în care acesta a promis martorului-denunțător că va interveni pentru a-i "rezolva problema". S-a apreciat că se impune și aplicarea unei astfel de pedepse, întrucât inculpatul D. a profitat de "situația" martorului-denunțător B., acesta apelând la inculpat în calitatea pe care acesta o are - de avocat - pentru a-și rezolva problemele legale, iar inculpatul, prin comportamentul său, a încălcat atât dispozițiile C. pen. cât și pe cele art. 40 - 48 din Legea nr. 51/1995 și prevederile privind exercițiul profesiei sale din Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană, adoptat ca atare și de Uniunea Națională a Barourilor din România prin Decizia nr. 1.486/2007 a Comisiei Permanente, lezând totodată prestigiul de care trebui să se bucure membrii barourilor din România, ceea ce trebuie să se reflecte în plan penal printr-o pedeapsă complementară, constând în interzicerea pe o durată de 2 ani a dreptului de a desfășura activitatea de avocat, de care s-a folosit pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, conform art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

Întrucât prin actul de sesizare a instanței s-a dispus și neînceperea urmăririi penale față de martorul-denunțător B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, acesta beneficiind de cauza de nepedepsire prev. de art. 62 din legea menționată, instanța a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor Legea nr. 78/2000 în sensul restituirii către martorul denunțător B. a sumei de bani dată de către acesta inculpatului A. - respectiv 1.500 RON. S-a menționat că suma de 3.500 RON pretinsă de către inculpați martorului denunțător, folosită la organizarea flagrantului, aparține fondului special al D.N.A., fiind restituită integral.

Având în vedere scopul luării măsurii asigurătorii și împrejurarea că s-a dispus obligarea inculpatului A. la restituirea către martorul denunțător B. a sumei de 1.500 RON, în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de bani ridicate de la inculpatul A., până la concurența sumei de 1.500 RON, iar diferența până la 11.800 RON, respectiv 3.095 euro consemnați la C. pe numele inculpatului și la dispoziția D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova a fost restituită inculpatului. S-a precizat că sumele care au fost ridicate de la inculpatul A. cu ocazia percheziției domiciliare, rezultă din actele întocmite în cauză de organul de urmărire penală, acestea fiind consemnate la C. pe numele inculpatului cu Chitanța din 28 noiembrie 2013 cu Recipisa de consemnare din 28 noiembrie 2013 - pentru suma de 11.800 RON, și respectiv Chitanța din 28 noiembrie 2013, cu Recipisa de consemnare din 28 noiembrie 2013 - pentru suma de 3.095 euro.

Ca urmare a soluției adoptată de instanță, conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, la evaluarea cuantumului acestor cheltuieli având în vedere că, prin rechizitoriu, s-a stabilit efectuarea unor cheltuieli în sumă de 2.500 RON pentru fiecare inculpat și, de asemenea, s-a avut în vedere că cercetarea judecătorească a durat aproximativ 1 an și 6 luni, fiind acordate mai multe termene de judecată la care au fost citați martorii din rechizitoriu și cei încuviințați la solicitarea inculpatului A.; de asemenea, s-au efectuat adrese pentru solicitarea unor informații, motiv pentru care instanța a apreciat că s-au avansat cheltuieli judiciare în cuantum de 500 RON, pentru fiecare inculpat.

În consecință, s-a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata sumei de câte 3.000 RON, cu acest titlu.

Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Serviciul Teritorial Craiova și inculpații A. și D.

Parchetul a criticat hotărârea instanței de fond pentru motive de netemeinicie, solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpaților și executarea acestora în regim de detenție. În acest sens, s-a arătat că instanța nu a avut în vedere circumstanțele reale ale infracțiunilor și cele personale ale inculpaților, în condițiile în care infracțiunile de corupție care au făcut obiectul cauzei sunt extrem de grave și afectează în mod profund valorile sociale protejate de lege. Mai mult, la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății au cooperat un inculpat care avea calitatea de apărător al martorului denunțător B., în mai multe dosare. Natura profesiei de avocat a inculpatului D. îl obliga, din punct de vedere moral și profesional, să întreprindă toate demersurile legale în vederea apărării clientului său. Or, deși a constatat că nu sunt probe care să îl incrimineze pe clientul său, inculpatul D. a convenit cu coinculpatul A. să pretindă bani de la martor în scopul traficării de influență pe lângă martorul E. Și inculpatul A., care avea obligația profesională de a afla adevărul, și-a folosit calitatea și funcția deținute pentru a obține sume de bani de la martorul denunțător B.

În raport de modalitatea de săvârșire a infracțiunilor deduse judecății, de calitatea pe care o avea fiecare dintre cei doi inculpați și de atingerea gravă a relațiilor sociale protejate de lege, apelantul Parchet a arătat că se impunea ca pedepsele aplicate fiecăruia dintre cei doi inculpați să fie mai aspre ca întindere și ca modalitate de executare, în condițiile în care fenomenul corupției a căpătat un caracter uzual, a notorietății săvârșirii acestui gen de infracțiuni, respectiv a atitudinii procesuale a inculpatului A., care nu a recunoscut infracțiunea săvârșită și nu a întreprins niciun demers pentru a acoperi, măcar în parte, urmarea produsă prin infracțiunea dedusă judecății.

Inculpatul A. a criticat soluția de condamnare pronunțată de Curtea de Apel prin prisma modului în care a fost interpretat materialul probator administrat în cauză susținând, pe de o parte, că instanța de fond și-a întemeiat exclusiv hotărârea pe probele administrate în cursul urmăririi penale, înlăturând nemotivat probele administrate nemijlocit (declarația martorului K. și declarația esențial modificată a martorului denunțător B.) și, pe de altă parte, că probatoriul administrat de organele judiciare în faza urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești nu a eliminat orice îndoială rezonabilă cu privire la vinovăția sa, date fiind numeroasele inadvertențe din cuprinsul acestuia, existența unor contradicții evidente între declarațiile denunțătorului B. și inculpatului D., principalele probe avute în vedere de instanță la condamnarea inculpatului A.

Referitor la poziția procesuală a martorului denunțător B., apelantul inculpat A. a arătat că există contradicții între denunțul și declarațiile succesive ale acestuia.

Astfel, în denunțul olograf sunt consemnate aspecte care nu se mai regăsesc sau sunt expuse în alt mod în procesul-verbal de consemnare a declarației din data de 21 noiembrie 2013 și în declarația care i-a fost luată denunțătorului în data de 26 noiembrie 2013, cu referire la cronologia faptelor privind întâlnirea denunțătorului cu inculpatul D. la biroul acestuia din seara zilei de 13 octombrie 2013, precum și în după amiaza zilei de 14 octombrie 2013, ultimă dată când a venit la același birou și inculpatul A., cu acesta din urmă discutându-se și remiterea sumei de 5.000 RON, o primă tranșă de 1.500 RON fiind înmânată a doua zi inculpatului D. în incinta localului ... în seara zilei de 15 octombrie 2013, în prezența inculpatului A. S-a mai arătat că în denunț s-au consemnat și alte împrejurări redate în alt mod în actele ulterioare, referitoare la întâlnirea din localul respectiv, la reacția inculpatului D., denunțătorul susținând că ar fi discutat la telefon cu inculpatul A. care i-ar fi spus "să fie omenos", împrejurare care nu mai fost susținută în declarațiile date în cursul urmăririi penale, fiind negată expres de acesta în fața judecătorului de la fond.

Ulterior, în procesul-verbal de consemnare a declarației de către procuror și în declarația luată denunțătorului, întâlnirile cu inculpatul D. la biroul său sunt decalate cu o zi, rezultând, după cum a arătat apelantul inculpat A., remiterea de către denunțător a sumei de 1.500 RON în seara zilei de 15 octombrie 2013. S-a susținut că acest aspect este important întrucât apelantul A. a făcut dovada faptului că în după amiaza zilei de 14 octombrie 2013, între orele 1400 - 2200 a fost de serviciu împreună cu martorul L. la circa 20 km de municipiul Drobeta Turnu Severin, nefiind posibilă întâlnirea cu denunțătorul, astfel cum a fost descrisă de acesta din urmă în denunțul formulat. În aceleași condiții, apelantul a precizat că în data de 15 octombrie 2013, între orele 0800 - 1600 a fost de serviciu, plecând ulterior în municipiul Craiova, la circa 110 km de municipiul Drobeta Turnu Severin, aspect ce rezultă din declarația martorului N., fiind imposibil să se întâlnească cu denunțătorul în împrejurările relatate de acesta.

În plus, s-a mai arătat că în denunțul formulat nu se face referire la modalitatea în care B. și prietena sa, martora H. au strâns suma de 1.500 RON, pretins remisă inculpatului D. în seara de 15 octombrie 2013 în localul ... Doar la procuror, denunțătorul B. a declarat că avea 1.000 RON disponibili, a retras suma de 300 RON de pe cardul martorei G., mama prietenei lui, martora dându-i și verigheta, pe care a amanetat-o cu suma de 180 RON. Însă, apelantul a arătat că amanetarea verighetei s-a făcut la data de 16 octombrie 2013, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciului județean Anticorupție Mehedinți și din documentele anexate acestuia, precum și din declarația martorei G. Mai mult, în după amiaza zilei de 16 octombrie 2013, inculpatul A. s-a deplasat împreună cu O. în localitatea Recea, jud. Mehedinți, la circa 50 km de municipiul Drobeta Turnu Severin, cumpărând autoturismul ... de la martorul P., rămânând la locuința acestuia până în jurul orelor 2400.

În cursul cercetării judecătorești, s-a afirmat de către apelant, că denunțătorul B., în calitate de martor, a revenit asupra celor declarate, afirmând că s-a întâlnit în local numai cu inculpatul D. căruia i-ar fi înmânat suma de 1.500 RON, parțial, cele declarate de martor concordând cu poziția procesuală a inculpatului D., care a admis faptul că s-a întâlnit cu denunțătorul în seara zilei de 15 octombrie 2013, în localul ... care i-ar fi remis 500 RON, sumă restantă din onorariul de 2.000 RON stabilit prin contractul de asistență juridică încheiat anterior pentru reprezentarea în două dosare penale.

Apelantul a mai invocat existența și a altor inadvertențe care există între denunțul și depozițiile date ulterior de către B., atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, amintind cu titlu generic condițiile producerii incidentului rutier, suma pretins convenită - 1.000 euro sau 5.000 RON, discuțiile purtate cu martora H. și cu părinții acesteia, F. și G.

În contextul celor arătate, apelantul inculpat A. a criticat lipsa de preocupare, în opinia sa, a organelor judiciare de a clarifica aceste contradicții și neclarități, înlăturând cu "mare ușurință" declarația pe care denunțătorul a dat-o în 13 noiembrie 2014 în cursul cercetării judecătorești.

Referitor la poziția procesuală a inculpatului D., apelantul inculpat A. a arătat că acesta din urmă și-a conceput strategia de apărare pe recunoașterea faptei și a solicitat judecata în procedura simplificată, căutând să-și diminueze gradul de implicare în activitatea infracțională, în detrimentul inculpatului A.

De asemenea, s-a mai susținut că analiza coroborată a depozițiilor inculpatului D. cu cele ale celorlalte persoane implicate în mod direct reliefează numeroase neconcordanțe, fiind astfel discutabilă sinceritatea sa și, implicit, aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen., care condiționează aplicarea procedurii simplificate de judecată de recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în rechizitoriu. În acest sens, s-a constatat că inculpatul D. nu are cunoscut decât parțial faptele ce i-au fost reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, negând primirea sumei de 1.500 RON, aspect esențial în desfășurarea activității infracționale. Totodată, apelantul a mai arătat că instanța de fond, contrar art. 375 alin. (1) C. proc. pen., nu i-a solicitat poziția față de cererea judecării în procedura simplificată, la termenul din data de 23 septembrie 2014.

Pe de altă parte, apelantul A. a susținut că, din materialul probator, rezultă indubitabil că inculpatul D. a fost cel care a inițiat activitatea infracțională și a insistat pe lângă denunțătorul B. în remiterea integrală a sumei de 5.000 RON, iar tranșa de 1.500 RON a primit-o personal, beneficiind de aceasta, astfel cum rezultă din înregistrările și convorbirile ambientale, precum și din repetatele mesaje pe care acesta le-a transmis denunțătorului, somându-l să plătească și diferența de 3.500 RON dintre suma stabilită și cea deja remisă. În paralel, apelantul a invocat și absența oricărei dovezi certe a vreunei discuții între cei doi inculpați în legătură cu acest aspect, singurele elemente probatorii fiind, doar susținerile inculpatului D. față de denunțătorul B., cuprinse în convorbirile telefonice, ambientale purtate de ultimii doi, în sensul că demersurile sunt cunoscute inculpatului A.

Mai mult, apelantul a susținut că inculpatul D. a făcut tot posibilul ca denunțătorul să nu-l întâlnescă și nici să-l contacteze direct sau telefonic pe inculpatul A., aspecte ce rezultă din înregistrarea ambientală din 25 noiembrie 2013 în incinta localului ... (inculpatul D. i-a telefonat inculpatului A. la insistențele denunțătorului, dar a ieșit singur din local fără a fi însoțit de denunțător și a discutat cu coinculpatul în afara localului despre alte aspecte, mai precis, despre dosarele civile aflate în curs de judecată, după cum a arătat martorul K.).

Concluzia inexistenței unei conivențe între inculpații D. și A. a fost susținută de acesta din urmă raportat la interceptările convorbirilor telefonice din data de 26 noiembrie 2013, anterioare realizării flagrantului, inculpatul D. purtând mai multe discuții cu denunțătorul B. și creându-i convingerea acestuia din urmă că discută în paralel cu inculpatul A., deși, în realitate, între cei doi inculpați nu a avut loc decât o singură convorbire în legătură cu dosarul civil al inculpatului A. În același sens, apelantul a invocat și conținutul înregistrării ambientale din data de 26 noiembrie 2013 din biroul inculpatului D. anterior realizării flagrantului, când denunțătorul a insistat să fie contactat inculpatul A., inculpatul D. trimițându-i acestuia doar un SMS, fără să facă referire la suma de 3.500 RON. S-a susținut că mesajul, prin conținutul său, este irelevant în ceea ce privește fapta imputată apelantului inculpat, prin coroborare cu conținutul convorbirii telefonice anterioare dintre cei doi inculpați, putându-se concluziona, în opinia apărării, că se referea la dosarul civil rămas în pronunțare în ziua respectivă. De altfel, inculpatul A. nici nu a citit mesajul după ce i-a fost transmis, deplasându-se la biroul inculpatului D. cu singurul scop de a discuta cu acesta despre dosar și de a-i cere restituirea unor documente, după cum rezultă din declarațiile martorului J. Nici convorbirea telefonică dintre cei doi inculpați de la momentul realizării flagrantului nu este relevantă, după cum a arătat apelantul, inculpatul A. aflându-se în apropierea biroului inculpatului D.

Având în vedere că în cursul cercetării judecătorești singura persoană care a susținut participarea apelantului inculpat A. la activitatea infracțională este inculpatul D. și contradicțiile existente între declarațiile celor doi inculpați, care nu au fost lămurite de organele judiciare, prin efectuarea unei confruntări, mai mult, cei doi inculpați au fost audiați separat la fond, s-a concluzionat că declarațiile date de inculpatul D. nu pot constitui probe în dovedirea vinovăției inculpatului A.

Referitor la poziția procesuală a martorei H., care a luat la cunoștință în mod direct doar de întâlnirea din după amiaza zilei de 14 octombrie 2013 de la biroul inculpatului D. și de demersurile acestuia din urmă în legătură cu remiterea sumei de 3.500 RON, apelantul inculpat A. a arătat că, în rest, martora cunoaște doar indirect anumite aspecte, relatate de denunțătorul B., aspecte care-l incriminează pe inculpatul D.

S-a susținut, însă, că sinceritatea martorei este pusă sub semnul îndoielii raportat la relația pe care aceasta a avut-o cu inculpatul A. și de starea conflictuală dintre cei doi, semnalată organelor judiciare și confirmată de martorul K. Mai mult, martora a declarat în mod mincinos că l-a cunoscut pe inculpatul A. doar în după amiaza zilei de 13 octombrie 2013, poziția care pune sub semnul îndoielii, în opinia apelantului, obiectivitatea mărturiei sale. De asemenea, declarațiile martorei au valoare probantă doar coroborate cu declarațiile denunțătorului B.

În ceea ce-l privește pe martorul E., acesta nu are cunoștință despre presupusa pretindere de către apelantul A. a unor sume de bani de la denunțătorul B., susținând că a aflat de la martorul F. că inculpatul D. îi cere denunțătorului bani, cu precizarea că "el nu se face de râs față de polițist", aspect contrazis parțial de martorul F., care a declarat că i-ar fi spus despre mesajele primite de denunțător, fără să precizeze însă persoana care le trimite ori pentru care se solicită bani.

Deși martorul E. a susținut că apelantul inculpat A. s-ar fi interesat de incidentul rutier din seara zilei de 13 octombrie 2013, când l-a pus în legătură cu inculpatul D., în condițiile în care martorul a afirmat constant că apelantul inculpat nu a încercat să-l influențeze în soluționarea lucrării respective, faptul că apelantul s-ar fi interesat despre mersul lucrării, la solicitarea inculpatului D., nu poate constitui probă în dovedirea faptei de trafic de influență.

Mai mult, apelantul a susținut că însuși martorul E. a fost suspectat de către organele de anchetă pentru luare de mită, dispunându-se, însă, neînceperea urmăririi penale.

Totodată, apelantul inculpat A. a invocat nelegalitatea administrării unor mijloace de probă cu referire la interceptarea convorbirii telefonice din data de 26 noiembrie 2013, ora 12:36:54, care încalcă dispozițiile art. 139 alin. (4) C. proc. pen., conținutul acestei convorbiri vizând strict raportul avocat - client, și nu presupuse fapte de corupție, astfel încât înregistrarea respectivă trebuie înlăturată, neputând constitui, în opinia apărării, un mijloc de probă legal.

În același mod, s-a invocat și încălcarea principiului loialității administrării probelor prev. de art. 101 alin. (1) C. proc. pen., în condițiile în care, după realizarea flagrantului, inculpatului D., sub promisiunea aplicării prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, i s-a solicitat în mod expres de către procuror să-i telefoneze inculpatului A. și să-l cheme pe acesta din urmă la biroul său. Deși inculpatul A. se afla deja în apropierea imobilului în care era situat biroul inculpatului D., însoțit de martorul J., dar în cu totul alt scop, prezența apelantului, deși ulterioară realizării flagrantului și fără legătură cu obiectul acestuia, a fost considerată ca o dovadă a implicării sale în activitatea infracțională.

Un alt motiv de apel al inculpatului A. privește greșita obligare, în opinia apărării, doar a apelantului la restituirea către martorul denunțător B. a sumei de 1.500 RON, instituindu-se măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de bani ridicate de la apelant. S-a arătat că instanța de fond trebuia să-i oblige, în solidar, pe cei doi inculpați la restituirea sumei de bani, omiterea obligării inculpatului D. reprezentând un beneficiu pentru acesta.

Un ultim motiv de apel, vizează reducerea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat apelantul inculpat, în condițiile în care s-a apreciat că nu există la dosar documente care să justifice cuantumul acestor cheltuieli.

Pentru motivele invocate, apelantul inculpat A. a solicitat desființarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri de achitare a acestuia în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor, apelantul inculpat A., prin apărătorul ales a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. arătând că participarea sa la comiterea infracțiunii nu este dovedită, inculpatul D. fiind cel care a ținut legătura cu denunțătorul B. În plus, a mai arătat că din conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice dintre cei doi inculpați din data de 25 noiembrie 2013, respectiv 26 noiembrie 2013 nu rezultă conivența infracțională, inculpatul D. evitând întâlnirea directă a denunțătorului cu inculpatul A., comunicându-i totodată denunțătorului că demersurile sale sunt cunoscute de către inculpatul A., fapt ce nu era adevărat.

Din înregistrările audio/video realizate cu prilejul organizării flagrantului a rezultat, fără echivoc, în opinia apelantului, neimplicarea sa în activitatea infracțională.

Prin depozițiile martorilor audiați de către instanța de apel, inculpatul A. a dovedit imposibilitatea practică a prezenței sale în împrejurările reținute în actul de sesizare al instanței.

Cu privire la declarația martorei M., apelantul a susținut că are caracter mincinos, fiind în contradicție cu mesajul trimis inculpatului D. și cu conținutul înscrisului înaintat de martoră instanței de apel în data de 11 mai 2016.

În subsidiar, apelantul inculpat A. a solicitat achitarea potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în raport de declarațiile date de martorul E. că inculpatul s-a interesat de dosarul martorului denunțător, însă nu a fost pretinsă vreo sumă de bani.

Totodată, a reiterat solicitarea de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciind că nu există probe că a comis infracțiunea reținută în sarcina sa.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate în scris, apărătorul inculpatului a arătat că renunță la invocarea nelegalității interceptării din data de 26 noiembrie 2013, însă susține, în continuare, încălcarea principiului loialității probelor, în raport de lipsa de credibilitate a inculpatului D.

S-a mai solicitat înlăturarea obligării inculpatului A. la restituirea sumei de 1.500 RON către martorul denunțător B., în raport de soluția cerută de apărare de achitare a inculpatului, dar și în raport de revenirea în declarații a martorului denunțător și a declarațiilor date de inculpatul D., care a negat primirea acestei sume de bani, atât în ceea ce privește cuantumul dar și în ceea ce privește destinația acesteia, nerezultând că inculpatul a primit acești bani.

Referitor la cheltuielile judiciare, apelantul inculpat A. a arătat că organele de urmărire penală nu au justificat în niciun fel cuantumul acestora.

Inculpatul D. a criticat sentința penală pentru nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, modalitatea de executare a acesteia, legea penală aplicată, precum și pedeapsa complementară.

În ceea ce privește legea penală aplicată, apelantul inculpat a arătat că legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare, în raport de mai multe criterii, respectiv: este mai favorabilă legea care nu prevede posibilitatea aplicării, alături de pedepsele principale (dacă acestea sunt identice), a altor sancțiuni de drept penal (cum ar fi pedepse complementare sau măsuri de siguranță); dacă sancțiunile au același minim special, dar maximul special este diferit, este mai favorabilă legea care prevede un maxim special mai redus; dacă pedepsele principale sunt de aceeași natură și au aceleași limite speciale, este mai favorabilă legea care prevede pedepsele complementare sau accesorii mai blânde ori care nu reglementează asemenea sancțiuni. În raport de criteriile enunțate, apelantul inculpat a arătat că instanța de fond trebuia ca, în baza art. 5 C. pen., să stabilească Noul C. pen. ca lege penală mai favorabilă și nu C. pen. anterior cum s-a procedat prin compararea condițiilor prevăzute de lege privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei. În acest context, apelantul inculpat a criticat modalitatea în care instanța de fond a stabilit legea penală mai favorabilă comparând obligațiile și condițiile prevăzute de art. 861 C. pen. anterior și de art. 91 C. pen., deși, în opinia sa, este mai favorabilă legea care prevede pedepse complementare sau accesorii mai blânde sau care nu reglementează asemenea sancțiuni.

Un alt motiv vizează greșita aplicare a pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, constând în interdicția exercitării profesiei de avocat pe o perioadă de 2 ani, apelantul inculpat invocând faptul că nu a participat la comiterea infracțiunii în calitate de avocat, ci ca o simplă persoană. În acest sens, inculpatul a arătat că dobândirea calității de avocat are loc la momentul încheierii unui contract de asistență juridică, acesta conferind dreptul de a reprezenta din punct de vedere juridic persoana în fața instanței ori a altor instituții publice. Or, în speță, inculpatul D. nu a încheiat vreun contract de asistență juridică cu denunțătorul, astfel că nu a avut calitatea de avocat. Mai mult, denunțătorul nu i-a solicitat serviciile ca și reprezentant juridic al acestuia, ci ca unei persoane care avea cunoștințe juridice, pretinderea sumei de bani a fost făcută de inculpatul A., iar remiterea sumei de bani se făcea acestuia din urmă. Simplul fapt că era avocat în Baroul Mehedinți nu impunea, în opinia apelantului inculpat, interdicția dispusă de Curtea de Apel, în condițiile în care nu s-a folosit de profesia sa pentru a comite infracțiunea.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei, inculpatul D. a arătat că, deși a uzat de procedura simplificată, nu a avut niciun beneficiu din punct de vedere juridic, diferența față de inculpatul A. fiind doar de 6 luni închisoare, în condițiile în care acesta din urmă a avut o "atitudine de nerecunoaștere a adevărului, dovedind astfel o lipsă de asumare a comportamentului lui infracțional". Apelantul inculpat a mai arătat că instanța de fond nu a reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante justificate de conținutul referatului de evaluare și de comportamentul său ulterior comiterii faptei, care a recunoscut și regretat fapta penală și care a încercat să se integreze în societate printr-o conduită adecvată, iar în această perioadă nu a mai comis alte fapte penale sau contravenționale.

Analizând motivele de apel formulate în prezenta cauză, prin prisma dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că apelul declarat de inculpatul A. este întemeiat, în parte, iar apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Serviciul Teritorial Craiova și de inculpatul D. sunt nefondate, pentru motivele ce se vor expune în continuare.

În raport de motivele de apel formulate, Înalta Curte va analiza, în primul rând solicitarea de achitare, respectiv criticile invocate de inculpatul A. pe acest aspect ce vizează netemeinicia hotărârii de condamnare și ulterior și celelalte critici de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței penale apelate, invocate de apelanții din prezenta cauză.

Preparator, instanța de control judiciar arată că în apel a fost efectuată o amplă cercetare judecătorească, toți cei trei apelanți formulând cereri de probe, Înalta Curte procedând la audierea inculpaților, a mai multor martori propuși de inculpatul A., la ascultarea și vizionarea mai multor înregistrări, respectiv la administrarea probei cu înscrisuri.

Astfel, la termenul din data de 18 martie 2016 a fost audiat martorul K. care a arătat, răspunzând întrebărilor adresate de apărătorul inculpatului A., că îl cunoștea pe martorul denunțător și a aflat de la acesta de implicarea martorului într-un accident rutier soldat cu avarierea autoturismelor, în legătură cu care avocatul său i-a pretins remiterea unei sume de bani pentru polițistul care instrumenta cauza, fiindu-i remiși în acest sens 1.500 RON. A mai arătat, de asemenea, la întrebarea apărătorului inculpatului, că martorul denunțător a fost agresat, în sensul că a primit câteva palme și că a existat o relație de natură sexuală între inculpatul A. și concubina martorului denunțător, precizând, totodată, că din câte știe, inculpatul A. nu a avut nicio implicare în activitatea infracțională.

Declarația nu prezintă relevanță probatorie, martorul neluând cunoștință personal de evenimentele relatate, aspectele învederate de acesta fiind cunoscute, după cum a și arătat, de la martorul denunțător. De altfel, susținerile martorului privind neimplicarea în activitatea infracțională a inculpatului A. (ca de altfel, și o eventuală implicare a acestuia) nu pot fi luate în considerare de instanța de apel, câtă vreme acestea au caracter speculativ, fiind bazate exclusiv pe aprecierile martorului și nu pe elemente obiective.

La termenul din 29 aprilie 2016, a fost audiat martorul N. care a arătat, în esență, că în după amiaza zilei de 15 octombrie 2013, inculpatul A., însoțit de J., a venit la domiciliul său și a achiziționat mai multe piese auto, depunând la dosar un înscris olograf în acest sens.

Instanța de apel privește cu rezervă declarația martorului, în condițiile în care acesta "își amintește" cu exactitate, după trecerea unui interval de timp mai mare de 2 ani și 6 luni, împrejurări care s-au petrecut în ziua de 15 octombrie 2013. Deși martorul oferă mai multe elemente care să justifice amintirea cu acuratețe a respectivelor împrejurări, acestea au caracter de generalitate și nu pot fi verificate. Nici înscrisul olograf intitulat "contract de vânzare-cumpărare" pretins încheiat între inculpat și martor la data de 15 octombrie 2013, depus de acesta din urmă, printr-o firmă de curierat la instanța de apel nu face dovada, cu certitudine, a relatărilor martorului și, cu atât mai puțin, a datei la care a fost încheiat.

Pe de altă parte, instanța de apel, constată că apărarea inculpatului A., întemeiată de teza probatorie pretins rezultată din declarația martorului, a fost invocată pentru prima oară în fața instanței de apel.

Nici la urmărirea penală, când inculpatului i s-au adus la cunoștință învinuirea, punerea în mișcare a acțiunii penale, dar și întreg materialul probator administrat de către organele de urmărire penală și nici în cursul cercetării judecătorești de la instanța de fond, când inculpatul avea cunoștință de cuprinsul rechizitoriului, inculpatul A. nu a invocat această împrejurare pretins rezultată din declarația martorului N. Mai mult, se constată că inculpatul A., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală din data de 16 decembrie 2013 a solicitat doar audierea martorului J. exclusiv în legătură cu împrejurările din seara zilei de 26 noiembrie 2013, arătând expres că martorul nu are cunoștință de alte împrejurări în legătură cu faptele ce formează obiectul dosarului. Cererea a fost admisă de procuror, iar martorul J. a fost audiat la data de 18 decembrie 2013, inculpatul nemaiformulând alte cereri cu ocazia reluării procedurii prezentării materialului de urmărire penală. Martorul a fost reaudiat de către instanța de fond la termenul din 2 martie 2015, când a relatat cele întâmplate cu ocazia întâlnirii cu inculpatului din data de 26 noiembrie 2013, dată la care a avut loc flagrantul. Se constată că în declarațiile date de martor, acesta nu face referire la o pretinsă vizită cu inculpatul la domiciliul martorului N. în luna octombrie 2013 și nici inculpatul nu a făcut referire, până în cursul cercetării judecătorești din apel, la o astfel de vizită, declarația martorului N. fiind singulară pe acest aspect.

De asemenea, se constată că pretinsul contract a fost scris de către inculpat, aspect arătat și de martorul N. Deși a fost încheiat în două exemplare, așa cum se susține la data de 15 octombrie 2013, instanța de apel constată că acesta a fost depus de martor, ulterior audierii sale, în 16 mai 2016, fiind greu de înțeles motivul pentru care inculpatul nu l-a depus chiar el în cursul urmăririi penale, începând cu la data audierii sale din 27 noiembrie 2013, dat fiind că înscrisul era redactat cu puțin timp în urmă și ar fi constituit o probă în apărarea sa.

Nu în ultimul rând, se constată că nu există elemente de similitudine între semnătură martorului J. de pe înscrisul olograf și semnătura martorului aflată pe declarațiile depuse la dosar.

Față de cele arătate, instanța de apel apreciază că nu poate avea în vedere declarația dată de martorul N.

La termenul din 19 mai 2016 a fost audiat martorul P. care a arătat, în esență, că în toamna anului 2013 i-a vândut inculpatului un autoturism. În acest sens, inculpatul a venit la domiciliul său din comuna Recea, în jurul orelor 17:00 - 18:00 și a plecat după 2 - 3 ore. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat a doua zi, dar nu au mai fost efectuate alte formalități, întrucât inculpatul a restituit mașina și i-a restituit prețul, în urma unor discuții legate de starea tehnică a mașinii.

Apelantul inculpat a depus la dosar un formular dactilografiat intitulat Contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit, pretins încheiat la data de 17 octombrie 2013, cu martorul P.

Instanța de apel apreciază că declarația martorului P. nu poate fi luată în considerare în ansamblul materialului probator, aceasta cuprinzând referiri în termeni vagi la o pretinsă întâlnire cu inculpatul și la o pretinsă vânzare a unui autoturism. Aspectele relatate de martor nu pot fi verificate în vreun fel, în condițiile în care vânzarea-cumpărarea nu a fost înregistrată la nicio instituție implicată în astfel de operațiuni, urmare a pretinsei nefinalizări a tranzacției datorată unor probleme tehnice ale autoturismului.

De altfel, contractul depus la dosar nu poartă dată certă, iar inculpatul nu a adus vreo dovadă a încheierii actului la data cuprinsă în înscrisul sub semnătură privată.

Mai mult, inculpatul nu a invocat o astfel de împrejurare nici în fața instanței de fond, martorul P. fiind propus pentru prima dată în calea de atac a apelului.

Pe de altă parte, este greu de crezut că inculpatul s-a aflat în posesia unui înscris încă din data de 17 octombrie 2013, înscris care i-ar fi dovedit nevinovăția și nu l-a depus la dosar, nici în cursul urmăririi penale și nici la instanța de fond, înscrisul fiind depus în dosarul de apel la data de 17 mai 2016.

Nu în ultimul rând se constată că înscrisul poartă data de 17 octombrie 2013 și nu face dovada certă a împrejurării pretins întâmplate în ziua anterioară.

La același termen de judecată, a fost audiate și respectiv, vizionate înregistrarea flagrantului stocată pe suportul optic atașat dosarului, precum și înregistrarea convorbirii telefonice purtate de cei doi inculpați la data de 26 noiembrie 2013, orele 16,41.

La termenul din data de 24 iunie 2016, au fost audiați, la cererea acestora, inculpații A. și D.

Inculpatul A. a arătat că își menține declarațiile anterioare și înțelege să facă unele precizări suplimentare în legătură cu întâlnirea din data de 25 noiembrie 2013 cu inculpatul D. din fața barului ..., discuțiile fiind purtate în prezența martorului K., respectiv din data de 26 noiembrie 2013, când s-a deplasat împreună cu martorul J. la biroul inculpatului D., în scopul de a-i cere socoteală acestuia din urmă în legătură cu procesul civil, aspect cunoscut de martor. În legătură cu SMS-ul primit de la inculpatul D., inculpatul a arătat că l-a citit în cursul serii și nu la momentul la care a fost trimis. La întrebările formulate de procuror, inculpatul A. a recunoscut întâlnirea cu martorul E., la solicitarea inculpatului D., întâlnire pe care a plasat-o cronologic în seara zilei de 13 octombrie 2013, însă a negat că s-ar fi interesat sau ar fi solicitat martorului E. să-l țină la curent cu stadiul cercetărilor privind accidentul în care fusese implicat denunțătorul, explicând cele declarate de martor prin faptul că acesta a scris declarațiile la presiunea organului de poliție, după cum acesta însuși i-ar fi spus.

Analizând declarațiile succesive ale inculpatului A., pe tot parcursul procesului penal, Înalta Curte constată că acesta și-a construit apărările treptat, cu fiecare declarație pe care a dat-o organelor judiciare, și în raport de probatoriul administrat în cauză, revenind asupra aspectelor care erau în contradicție flagrantă cu probele administrate în cauză și încercând să-și facă alibi-uri pentru datele la care a înțeles că au avut loc întâlnirile dintre el și martorul denunțător.

Inculpatul D. a arătat că își menține declarațiile pe care le-a dat anterior în cauză și a relatat, în detaliu, împrejurările legate de activitatea infracțională. Din analiza conținutului declarației date de inculpat, se constată că aspectele declarate sunt similare cu cele relatate în declarațiile anterioare, redate, pe larg, în partea introductivă a prezentei decizii.

În legătură cu suma de 1.500 RON, aspect pe care inculpatul D. nu l-a relatat în declarația dată la instanța de fond și despre care nu a fost întrebat în cursul cercetării judecătorești, acesta a negat că i-ar fost dată de denunțător în prezența lui A. la barul ... În acest sens, inculpatul a declarat că în seara de 15 octombrie 2013, se afla la bar cu un prieten, când a venit denunțătorul, în urma unui apel telefonic, pentru a-i restitui o diferență de onorariu, primind de la acesta 300 sau 500 RON.

La data de 11 august 2016 au fost atașate la dosar relațiile primite de la I.P.J. Mehedinți privind graficul de lucru în luna octombrie 2013 a martorului E. și a inculpatului A., rezultând că acesta din urmă în data de 14 octombrie 2013 a fost schimbul II în intervalul orar 14:00 - 22:00, în data de 15 octombrie 2013 a fost schimbul I, în intervalul orar 8:00 - 16:00 (pregătire profesională), iar în data de 16 octombrie 2013 a fost liber.

La termenul din 14 octombrie 2016, a fost audiată martora M. în legătură cu mesajul transmis inculpatului A. Din conținutul SMS-ului rezulta că inculpatul A. ar fi fost implicat în activitatea infracțională de către D., acesta din urmă, dând vina pe A., în condițiile în care știa că urma să vină la biroul lui. Acest SMS constituia, în opinia inculpatului A., o dovadă că D. era singurul participant la comiterea infracțiunii, suma de bani urma să fie remisă de denunțător exclusiv acestuia, iar implicarea sa în comiterea infracțiunii de trafic de influență era doar rezultatul susținerilor nereale ale inculpatului D. adresate martorului denunțător.

Apărarea inculpatului A. a fost infirmată de declarația martorei M. care a arătat că afirmațiile din SMS nu corespund realității, fiind informații pe care i le-a dat inculpatul. De asemenea, martora a mai precizat că inculpatul A. i-a solicitat, în schimbul unei sume de bani, să îl convingă pe D. să declare că acesta din urmă a săvârșit fapta singur, fără implicarea lui A.

Deși apărătorul inculpatului A. a susținut că declarația martorei are caracter mincinos, nu a adus niciun argument obiectiv în acest sens. Instanța de apel apreciază, însă, că declarația martorei exprimă adevărul și este credibilă, simpla afirmație a apărării neputând conduce la înlăturarea declarației martorei.

Pe de altă parte, instanța de apel constată că declarația martorei nu cuprinde informații privind situația de fapt de care să fi luat cunoștință în mod nemijlocit, așa încât aceasta nu prezintă relevanță în economia materialului probator, ci numai cu privire la încercarea nereușită a inculpatului A. de a eluda tragerea sa la răspundere penală pentru infracțiunea săvârșită prin inducerea în eroare a organelor judiciare.

La data de 3 octombrie 2016, au fost atașate la dosar relațiile transmise de DNA - Serviciul Teritorial Craiova privind lipsa din înregistrarea flagrantului a intervalului cuprins între 16:41 - 16:44, lipsă datorată unor împrejurări faptice obiective, respectiv oprirea camerei video de către ofițerul de poliție judiciară care efectua înregistrarea în momentul în care acesta a părăsit biroul inculpatului D. - în care activitățile de constatare a infracțiunii flagrante ce îl priveau pe acesta se finalizaseră - în încercarea de a surprinde momentul operativ al sosirii inculpatului A. la locul faptei.

La termenul din data de 21 octombrie 2016, a fost ascultată înregistrarea convorbirii telefonice purtată de inculpați la data de 26 noiembrie 2013 în intervalul orar 16:40:43 - 16:41:13 aflată pe suportul înaintat instanței de către organele de urmărire penală, urmare a solicitării de probe a inculpatului A., constatându-se că această convorbire este aceeași cu cea ascultată în ședința publică din 19 mai 2016.

Deși a fost admisă solicitarea apărării inculpatului A. de reaudiere a martorului denunțător B., ascultarea acestuia în fața instanței de apel nu a fost posibilă, martorul fiind plecat în afara granițelor țării, astfel cum rezultă din relațiile transmise instanței de către organele de poliție însărcinate cu îndeplinirea mandatului de aducere.

În raport de motivele de apel ale inculpatului A., instanța de apel consideră necesară prezentarea situației de fapt în ordinea succesiunii în timp, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză pe tot parcursul procesului penal, în condițiile în care instanța de fond a expus în considerentele sentinței penale atacate declarațiile succesive ale părților și martorilor, fără a stabili în mod expres cronologia faptelor.

1. Astfel, în seara zilei de 13 octombrie 2013, în jurul orelor 18:45, are loc accidentul rutier în care este implicat martorul denunțător B., iar cei prezenți, în speță martorul denunțător, martorul F. și martora H. merg la poliție și dau declarații.

Tot în cursul aceleiași seri, martorul denunțător ia legătură cu inculpatul D. și îi relatează situația a fost implicat. În denunțul formulat la data de 4 noiembrie 2013, acesta a arătat că s-a deplasat la biroul inculpatului, pentru ca în declarațiile ulterioare (din cursul urmăririi penale din 21 și 26 noiembrie 2013, precum și din cursul cercetării judecătorești de la instanța de fond) să arate că l-a contactat telefonic pe inculpatul D.

În declarațiile date de inculpatul D. (la urmărire penală în 27 noiembrie 2013 și la instanța de fond), acesta a confirmat legătura telefonică și vizita la birou său a denunțătorului și a martorei H., fără a o localiza exact în timp (în luna octombrie 2013). În declarația dată în fața instanței de apel, inculpatul a arătat că a avut o discuție telefonică cu denunțătorul.

În raport de probele administrate, instanța de apel apreciază că în seara zilei de 13 octombrie 2013, denunțătorul l-a contactat telefonic pe inculpatul D., ulterior producerii accidentului rutier și audierilor care au avut loc la sediul organelor de poliție.

Este relevant de precizat faptul că martorul denunțător B. fusese condamnat la o pedeapsă neprivativă de libertate, existând riscul revocării suspendării condiționate în situația în care se dovedea că el a condus autoturismul, fără a poseda permis de conducere, acesta fiind motivul pentru care denunțătorul a apelat la avocatul său, inculpatul D.

2. A doua zi, în data de 14 octombrie 2013, în jurul orelor 12:00 - 13:00, martora H., cu mama sa, G. și martorul denunțător merg la poliție pentru ca G. să dea declarații în legătură accidentul, după care martorul denunțător și martora H. merg la cabinetul de avocat al inculpatului D. pentru a se sfătui ce să facă în continuare. Cei doi discută cu avocatul, inculpatul D. îl contactează pe inculpatul A. și îi expune pe scurt situația, rămânând ca martora H. să facă demersuri la Poliția Locală pentru a viziona înregistrările camerelor video din zona accidentului.

Vizita la biroul inculpatului D. din după amiaza zilei de 14 octombrie 2013 este confirmată de declarațiile martorului denunțător din data de 21 noiembrie 2013, respectiv 26 noiembrie 2013, declarațiile martorei H., de la urmărire penală și de la instanța de fond, precum și din declarațiile inculpatului D., de la urmărire penală (din 27 noiembrie 2013), respectiv de la instanțele de fond și de apel.

3. În seara de zilei de 14 octombrie 2013, în jurul orelor 22:00, inculpatul D. împreună cu inculpatul A. se întâlnesc cu martorul E. la sediul I.P.J. Mehedinți, la ieșirea din tură a celor doi polițiști.

Inculpatul D. a fost constant în declarațiile date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești din fond și din apel, confirmând această întâlnire.

În schimb, inculpatul A. a dat declarații oscilante, inițial de negare a acestei împrejurări, pentru ca ulterior să recunoască participarea la întâlnirea avută cu martorul E.

Astfel, în declarația din 27 noiembrie 2013, inculpatul A. a arătat că nu îl cunoaște pe B. și nu a avut cunoștință de accidentul în care acesta a fost implicat, despre care a aflat cu prilejul perchezițiilor de la domiciliul său și de la locul de muncă. Nu i-a întâlnit pe denunțător sau pe H. la biroul inculpatului D. și nicio persoană nu i-a cerut să intervină pe lângă polițistul care instrumenta dosarul accidentului în scopul soluționării favorabile a situației denunțătorului. A mai arătat că nu a avut discuții cu martorul E. despre accidentul în care a fost implicat B.

Susținerea inculpatului este contrazisă de declarațiile martorului E. care a afirmat, atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești de la instanța de fond, că, după terminarea turei, în jurul orelor 22:00, în fața I.P.J. Mehedinți, s-a întâlnit cu colegul său, inculpatul A., care era însoțit de avocatul D. Inculpatul A. i-a spus că D. este avocatul lui B. și i-a solicitat ca, după ce va viziona imaginile de pe camere, să-i spună ce se vede pe acestea, lucru care s-a și întâmplat.

Ulterior, în declarațiile date la instanțele de fond și de apel, inculpatul A. a revenit parțial asupra declarației anterioare, recunoscând întâlnirea de la sediul I.P.J. Mehedinți, pe care a plasat-o în timp în seara zilei de 13 octombrie 2013, când le-a făcut cunoștință inculpatului D. cu martorul E., negând celelalte împrejurări.

Instanța de apel apreciază că susținerile inculpatului A. sunt nesincere, fiind în contradicție cu declarațiile constante date de inculpatul D. și de martorul E.

Nici data întâlnirii precizate de inculpatul A. nu este cea corectă.

Atât inculpatul D., cât și martorul E. au arătat că întâlnirea de la sediul I.P.J. a avut loc la o dată ulterioară producerii accidentului.

Mai mult, martorul E. plasează întâlnirea de la sediul poliției cu cei doi inculpați ulterior audierii martorei G. Or, este evident că martora s-a prezentat la audieri în ziua următoare producerii accidentului.

Și din succesiunea derulării evenimentelor rezultă că întâlnirea nu putea avea loc în seara producerii accidentului, cum susține inculpatul A. Astfel, accidentul a avut loc în jurul orelor 18:45, organele de poliție fiind sesizate telefonic de producerea acestuia, după care acestea au efectuat o serie de proceduri specifice: s-au deplasat la fața locului, luând legătura cu persoanele prezente - B. și H., care au fost invitate la sediul poliției pentru a da declarații (după cum arată martorul E., cei doi au venit mai târziu); au procedat la audierea denunțătorului și a martorei H.; întrucât celălalt conducător auto, martorul F., nu era prezent, au efectuat patrulări prin oraș în vederea identificării acestuia; după identificare, l-au invitat la sediul poliției pentru a da declarații; când au ajuns la sediul poliției, i-au contactat telefonic pe B. și H. să se prezinte și ei; în prezența celor doi, F. a fost testat cu aparatul Alcool Test, după care acesta fost audiat.

Or, în raport de ora procedurii accidentului și derularea în timp a procedurilor, instanța de apel, având în vedere și declarațiile mai sus menționate, apreciază că întâlnirea de la sediul I.P.J. Mehedinți a celor doi inculpați cu martorul E. a avut loc în seara zilei de 14 octombrie 2013.

4. În după amiaza zilei de 15 octombrie 2013, la solicitarea telefonică a inculpatului D., martorul denunțător B. s-a deplasat, împreună cu martora H., la biroul acestuia. Cu această ocazie, inculpatul D. i-a transmis denunțătorului că din imaginile înregistrate pe camerele de supraveghere rezultă că a condus autoturismul, avertizându-l că situația este gravă, întrucât fusese deja condamnat pentru conducere fără permis, iar prietena lui și mama acesteia riscau să fie acuzate de mărturie mincinoasă. În aceste condiții, inculpatul D. i-a precizat că are el cunoaște un polițist care îl poate ajuta să scape de dosar, cu condiția de a-i remite o sumă de bani acestui polițist, denunțătorul fiind de acord cu propunerea inculpatului D.. Inculpatul D. l-a apelat telefonic pe inculpatul A., spunând ceva de genul "hai că veni" - după cum a declarat denunțătorul. Inculpatul A. a venit la biroul avocatului în circa 10 minute, îmbrăcat în uniforma de polițist.

Aceste aspecte rezultă din coroborarea declarațiilor date de martorul denunțător B., de martora H. și de inculpatul D., în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești de la instanța de fond, respectiv de la instanța de apel, în ceea ce-l privește pe inculpatul D.

Este adevărat că în denunțul formulat de B. întâlnirea de la biroul avocatului D. este decalată cu o zi, în data de 14 octombrie 2013, însă această împrejurare nu este de natură a conduce la concluzia că întâlnirea nu a avut loc, astfel cum pretinde apărarea inculpatului A. Localizarea în timp a evenimentului în speță depinde în mare măsură de capacitatea denunțătorului de a reține fapte și împrejurări care s-au derulat anterior și nu reprezintă o denaturare voită a adevărului faptic, cum a susținut apelantul A.

În apărarea sa, inculpatul A. a negat participarea la întâlnirea de la biroul avocatului D., arătând că a fost de serviciu între orele 8:00 și 16:00, după care a plecat cu martorul J. la Craiova pentru a achiziționa piese auto de la martorul N.

Apărarea inculpatului A. este infirmată de declarațiile martorilor B. și H., precum și ale inculpatului D. care au arătat, în mod constant, că acesta a fost în biroul avocatului D. și a pretins, după cum se va arăta ulterior, o sumă de bani pentru rezolvarea favorabilă a situației denunțătorului, declarațiile fiind concordante pe aspectele menționate. În acest context, instanța de apel nu poate primi critica apelantului A. de înlăturare a declarațiilor martorei H., urmare a unei pretinse stări conflictuale dintre apelant și martoră, aceasta din urmă relatând împrejurări despre care a luat cunoștință în mod direct.

Este adevărat că din relațiile transmise de I.P.J. Mehedinți privind graficul de lucru de lucru al inculpatului A. a rezultat că în data de 15 octombrie 2013 acesta a avut pregătire profesională în intervalul 08:00 - 16:00. Însă, dată fiind natura activităților prestate, relațiile transmise de la locul de muncă al inculpatului nu sunt în contradicție cu declarațiile mai sus-menționate, mai ales că martorii au afirmat că inculpatul A. a venit la biroul avocațial în uniformă de polițist, în după amiaza zilei respective, distanța dintre cele două locații fiind foarte mică. Totodată, vizita de scurtă durată la biroul avocațial nu-l împiedica pe inculpatul A. să plece ulterior la Craiova.

Revenind la situația de fapt, după venirea inculpatului A., la solicitarea acestuia, martora H. este scoasă în afara biroului, iar între inculpatul A. și martorul denunțător se stabilesc detaliile financiare ale "ajutorului" pe care inculpatul A. îl va da martorului denunțător, în sensul că acesta a pretins suma de 5.000 RON, spunându-i, totodată, denunțătorului că problema este rezolvată în proporție de 95%.

Despre cuantumul sumei pretinse denunțătorului au dat declarații și martorele H. și G., mama acesteia din urmă, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești de la instanța de fond.

Pretinderea de către inculpatul A. a unei sume de bani denunțătorului în scopul rezolvării favorabile a "problemei" acestuia din urmă este confirmată și de inculpatul D., în mod constant, în declarațiile succesive date în cursul urmăririi penale, în fond și în apel. Deși declarațiile sale sunt diferite de cele ale denunțătorului sub aspectul cuantumului sumei pretinse de A., respectiv 1.000 euro, declarațiile celor doi (inculpatul D. și denunțătorul B.) coincid asupra împrejurării legată de promisiunea inculpatului A. că "problema este rezolvată în proporție de 95%".

S-a consumat, astfel, infracțiunea de trafic de influență, în modalitatea pretinderii unei sume de bani în schimbul traficării influenței celui care lasă să se creadă că are influență asupra funcționarului abilitat; infracțiunea s-a epuizat, după cum se va arăta ulterior, la momentul prinderii în flagrant a celor doi inculpați, la cabinetul avocațial, când primesc suma de 3.500 RON.

Contradicțiile menționate de apelantul A. privind decalarea cu o zi a evenimentelor relatate de către martorul denunțător B., respectiv diferențele cuprinse în declarațiile denunțătorului și ale inculpatului D. privind cuantumul sumei de bani pretinse de către inculpatul A. nu conduc la modificarea stării de fapt reținută de instanța de apel și relevată anterior sau la înlăturarea vinovăției apelantului A.

Ceea ce este relevant și rezultă din ansamblul probator administrat în cauză analizat mai sus este faptul că inculpații au pretins o sumă de bani (persoana care a pretins direct suma de bani are mai puțină importanță, în condițiile în care cei doi inculpați erau împreună la momentul pretinderii acesteia și se puseseră de acord asupra modului în care vor proceda), lăsând să se creadă că inculpatul A. are influență asupra martorului E. (agent de poliție în cadrul Serviciului Poliției Rutiere) care instrumenta lucrarea privindu-l pe B., promițându-i acestuia din urmă că îl vor determina pe agentul de poliție să nu-și îndeplinească îndatoririle de serviciu, respectiv să nu întocmească dosar penal împotriva lui B. în situația în care exista suspiciunea că acesta ar fi condus unul din autoturismele implicate în accidentul rutier din data de 13 octombrie 2013, fără a poseda permis de conducere.

Față de cele arătate, împrejurarea invocată de inculpatul A. că nu a încercat să-l influențeze pe martorul E. în soluționarea lucrării respective nu înlătură condiția de tipicitate a infracțiunii relevată de apărare, Înalta Curte însușiindu-și, pe deplin, considerațiile instanței de fond privind întrunirea condițiilor laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență.

De asemenea, aprecierea subiectivă a apărării în sensul că fapta comisă de inculpat nu este prevăzută de legea penală și nu intră sub incidența normei penale care incriminează traficul de influență, dat fiind că acesta doar s-ar fi interesat de respectivul dosar, este în contradicție cu probele administrate în cauză care relevă implicarea activă a inculpatului A. în acțiunea de pretindere a sumei de bani denunțătorului.

5. În ceea ce privește plata sumei de 1.500 RON în seara zilei de 16 octombrie 2013 în incinta barului ..., instanța de apel constată că declarațiile date de denunțător în cursul urmăririi penale, pe acest aspect, sunt singulare și nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Mai mult, și martorul denunțător B. a revenit asupra declarațiilor anterioare, arătând în cursul cercetării judecătorești de la instanța de fond că suma de 1.500 RON a înmânat-o inculpatului D. Fiind întrebat dacă inculpatul A. era prezent în incinta localului însoțindu-l pe inculpatul D., contrar celor afirmate la urmărire penală, denunțătorul a declarat că nu știe acest lucru.

De asemenea, inculpatul D. a afirmat, în mod constant, atât la urmărire penală, cât și în fața instanțelor, că s-a întâlnit în seara respectivă cu denunțătorul, însă acesta din urmă i-a înmânat o diferență de onorariu în cuantum de 500 RON. Fiind întrebat expres, cu ocazia audierii în fața Înaltei Curți, în legătură cu suma de 1.500 RON, despre care se pretinde că i-a fost dată de denunțător, în prezența inculpatului A., inculpatul D. a declarat că acest fapt nu este adevărat.

Față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada certă a remiterii sumei de 1.500 RON inculpatului A., declarațiile denunțătorului, din cursul urmăririi penale, nefiind suficiente în acest sens, în condițiile în care nu se coroborează și cu alte probe administrate în cauză.

Totodată, nu rezultă, în mod clar, cuantumul sau destinația sumei de bani primite de la denunțător de către inculpatul D., astfel că acest dubiu îi profită acestuia din urmă.

6. În ziua de 25 noiembrie 2013, cei doi inculpați se întâlnesc în fața barului ..., iar inculpatul D. i-a transmis inculpatului A. că în incinta localului se află denunțătorul, iar acesta va remite suma de bani în cursul zilei următoare. Întâlnirea inculpaților din fața barului a fost surprinsă de camerele de luat vederi, înregistrarea se află atașată la dosarul cauzei, fiind confirmată de declarațiile inculpaților și ale denunțătorului.

7. La data de 26 noiembrie 2013, are loc prinderea în flagrant a celor doi inculpați, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit de organele de urmărire penală.

Cu referire la cele două întâlniri precizate anterior, inculpatul A. a susținut că au avut ca obiect discuții legate de litigiile sale civile, în care inculpatul D. îi asigura asistența juridică în fața instanțelor de judecată. În sprijinul apărărilor sale, apelantul A. a invocat declarațiile martorilor K., respectiv J.

Apărarea inculpatului A. este infirmată de declarațiile inculpatului D. care se coroborează cu conținutul convorbirilor telefonice purtate de cei doi inculpați în 25 și 26 noiembrie 2013.

Astfel din convorbirea purtată la data de 26 noiembrie 2013, ora 12:36 rezultă că inculpatul D. uitase de dosar, care avea fixat termen de judecată în aceeași zi, iar inculpatul A. nici nu știa de termenul de judecată:

A.: Da, D.

D.: Ce faci?

A.: Uite pe acasă.

D.: A!Tu știai că astăzi ai avut recursul ală?

A.: Nu. Ce recurs?

D.: Recursul la aia cu, de e cu perimarea.

A.: A, cu perimarea. Dar mi-ai zis să (neinteligibil). N-a știut de recurs. Fuseși tu?

D.: Păi da că mă chemă grefiera în sală. N-am știut, noroc că am fost pe aici. Înțelegi?

A.: Și nu te-ai uitat și tu la termene, nebunule?

D.: Ce?

A.: Și nu te-ai uitat și tu la termene?

D.: Păi ce? Păi tu n-ai primit citație?

A.: N-am primit.

D.: Am crezut că ai primit și ai uitat dracului.

A.: Nu, mă, nu, păi nu ți le-a adus tot timpul, ce-ai?

Or, în acest context se constată că afirmațiile inculpatului A. în sensul că discuțiile din ziua anterioară, respectiv din 25 noiembrie 2013, din fața barului ... cu inculpatul D. vizau dosarul civil sunt nesincere.

În același mod, sunt privite și afirmațiile martorului K., care a declarat că astfel de discuții au avut loc, în mod corect instanța de fond înlăturând declarația acestuia.

Relevant sub acest aspect este răspunsul dat de inculpat, la întrebarea adresată de procuror: "cum își explică afirmația din declarația dată în 27 noiembrie 2013 la Curtea de Apel Craiova cu prilejul soluționării propunerii de arestare, în care a afirmat că prietenul care îl însoțea, martorul K. nu a putut auzi ce a discutat cu inculpatul D. în fața barului ... în data de 25 noiembrie 2013?". inculpatul A. a precizat că: "nu era vorba de martorul K., pentru că la acel moment nu îl propusesem ca martor, l-am propus ulterior. După ce am avut acces la dosar, am putut reface firul evenimentelor și să verific când am fost la serviciu, în ce intervale de lucru" (declarație dată de inculpat în fața Înaltei Curți).

Se constată, astfel, așa cum s-a arătat și anterior, că inculpatului A. și-a formulat apărări în cauză în funcție de evoluția probatoriului administrat în cauză, ceea ce denotă nesinceritatea declarațiilor sale.

În același registru al subiectivului este privită și susținerea apelantului inculpat A. care a arătat că inculpatul D. a făcut tot posibilul ca martorul denunțător să nu îl întâlnească. Afirmația inculpatului este contrazisă de conținutul convorbirii telefonice purtate de cei doi inculpați în data de 25 noiembrie 2013, ora 12:57 inculpatul A. fiind cel care a evitat întâlnirea cu denunțătorul pretextând că se grăbește:

D.: Hai vino, vino și tu până la ....

A.: La ...?

D.: Da, să vorbesc ceva cu tine.

A.: Hai că îți dau telefon să ieși că nu mai am timp. Hai.

D.: Bine. Hai, vino.

Complet neplauzibil este și pretinsul scop al deplasării inculpatului A. la biroul de avocat al inculpatului D. în timpul desfășurării acțiunii flagrantului, de a discuta despre dosarul rămas în pronunțare.

Astfel, continuarea discuției telefonice din data de 26 noiembrie 2013, menționată anterior, are următorul conținut:

A.: Gata, se termină. Nu mai e.

D.: Da, s-a terminat.

Or, dialogul purtat de cei doi inculpați relevă finalizarea litigiului, fapt acceptat de ambii interlocutori. Mai mult, și discuția pe acest aspect a fost epuizată, cei doi stabilind o întâlnire pentru a discuta un alt subiect, pe care au evitat să îl abordeze la telefon:

D.: Dacă e ne vedem mai încolo.

A.: Hai, 10 minute așa. Bine.

D.: Ce?

A.: 10 minute dacă n-ai timp. Să vorbim.

D.: Bine, mă. Bine.

În ceea ce privește apărarea apelantului inculpat A. în sensul că din înregistrările convorbirilor telefonice și înregistrarea flagrantului nu rezultă implicarea sa, instanța de apel apreciază că este neverosimilă.

Din conținutul convorbirilor telefonice din 25 noiembrie 2013 și 26 noiembrie 2013 rezultă, în mod neechivoc, că inculpatul A. evita discuțiile la telefon, stabilind telefonic doar locația în care se întâlnea cu inculpatul D. pentru a purta discuțiile, inculpații având întâlniri în cursul ambelor zile precizate anterior.

Relevant este răspunsul dat de inculpatul D. în declarația dată în apel, acesta justificând faptul că i-a trimis un SMS inculpatului A. în timpul desfășurării flagrantului și nu l-a sunat: "pentru că mă mai întâlnisem cu inculpatul, anterior flagrantului, de circa două ori, acesta mi-a spus că este filat de DGA și mi-a solicitat să nu îl sun și să vorbesc prostii la telefon".

Lipsa conivenței infracționale dintre inculpați clamată de apărarea inculpatului A. este infirmată de probele administrate în cauză, relevante în acest sens fiind, alături de declarațiile denunțătorului și ale inculpatului D., analizate și anterior, conținutul SMS-ului din ziua de 26 noiembrie 2013, ora 16:26 transmis de D. inculpatului A. după ce martorul denunțător îi remisese suma de bani: Tati vezi că s-a rezolvat ... este totul în regulă ... sună-mă când termini treaba ..., dar și al apelului telefonic avut de cei inculpați în timpul desfășurării flagrantului: D.: Da, vino că sunt acasă. Hai, că veni ăla ... A.: Hai ..., acestea neavând un caracter neutru, ambiguu, cum susține apărarea apelantului.

Față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că, din coroborarea probelor administrate în cauză, astfel cum au fost analizate anterior, rezultă că faptele inculpaților A. și D. care, acționând împreună, au pretins, la data de 15 octombrie 2013, suma de 5.000 RON de la martorul denunțător B., din care au primit, la data de 26 noiembrie 2013, suma de 3.500 RON lăsându-l pe denunțător să creadă că inculpatul A. are influență asupra martorului E. (din cadrul Serviciului Poliției rutiere a municipiului Drobeta Turnu Severin) pentru ca acesta din urmă să nu-și îndeplinescă îndatoririle de serviciu, respectiv să nu-i întocmească denunțătorului dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, fapte comise de inculpați cu intenție directă.

Împrejurarea că instanța de apel nu a mai reținut în sarcina inculpaților actul material al primirii sumei de 1.500 RON, la data 16 octombrie 2013, nu are relevanță asupra încadrării juridice a faptelor comise de cei doi inculpați, în condițiile în care comiterea succesivă a mai multor acte ce constituie modalități alternative de săvârșire a infracțiunii de trafic de influență constituie o unitate naturală de infracțiune.

În consecință, Înalta Curte constată că solicitările de achitare formulate de apelantul inculpat A. nu pot fi primite, fapta existând în materialitatea ei, fiind prevăzută de legea penală, iar probele administrate în cauză conduc la concluzia certă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de influență. Așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel a avut în vedere, la stabilirea situației de fapt, probele care s-au coroborat și cu ansamblul probator administrat în tot cursul procesului penal. De asemenea, s-a constatat caracterul neîntemeiat al apărărilor inculpatului, declarațiile subiective ale martorilor propuși de acesta fiind înlăturate motivat de instanțele de judecată.

În ceea ce privește, solicitarea de înlăturare a obligării inculpatului A. la restituirea sumei de 1.500 RON către martorul denunțător B., în raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată.

Referitor la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, au formulat cale de atac în prezenta cauză Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul D.

Analizarea motivelor de apel privind netemeinicia sentinței penale atacate presupune verificarea, în prealabil, a legii penale mai favorabile inculpaților.

Astfel, în considerentele sentinței penale atacate, s-a arătat că identificarea legii penale mai favorabile se face din perspectiva a patru criterii: condițiile de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de sancționare și consecințele condamnării. Aplicarea interpretării legii penale mai favorabile presupune operațiuni de verificare a dispozițiilor ambelor legi, pentru fiecare instituție în parte și, în final, compararea acestora, evaluarea și alegerea uneia dintre cele două legi ca fiind mai favorabilă, având în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale.

S-a constatat că infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior este incriminată sub același conținut constitutiv prin art. 291 C. pen., iar sub aspect sancționator, incriminarea actuală este mai favorabilă, întrucât prevede o limită maximă specială mai redusă, însă aprecierea ca fiind mai favorabilă a C. pen. anterior s-a făcut în această cauză nu în raport de cuantumul pedepsei, ci în raport de modalitatea de executare care a fost stabilită de instanță.

În raport de modalitatea de executare stabilită în cauză cu privire la fiecare dintre cei doi inculpați, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, s-a apreciat că sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării, potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere (în C. pen. în vigoare se instituie o obligație care nu se regăsește în C. pen. anterior, respectiv munca în folosul comunității și, de asemenea, se elimină efectul reabilitării de drept, asociat suspendării condiționate, respectiv suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile C. pen. anterior).

Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a stabilit că legea penală mai favorabilă inculpaților este C. pen. anterior.

Apelantul inculpat D., a criticat, în esență, modalitatea în care instanța de fond a stabilit C. pen. anterior ca fiind legea penală mai favorabilă, apreciind că trebuia să se raporteze la criteriul reglementării unor pedepse complementare sau accesorii mai blânde sau nereglementate.

Motivul de apel este neîntemeiat.

Potrivit art. 257 C. pen. anterior, traficul de influență era sancționat cu pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. Potrivit art. 291 C. pen., aceeași infracțiune este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Niciuna dintre dispozițiile legale precitate nu prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare, așa încât criteriul invocat de către apelantul inculpat nu este relevant. Mai mult, conform prevederilor legale în vigoare (art. 67 C. pen.), pedeapsa complementară este aplicabilă dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda. În schimb, potrivit reglementărilor C. pen. anterior (art. 65), aplicarea pedepsei complementare și era condiționată de un cuantum al pedepsei principale de minim 2 ani închisoare, așa încât, și pe acest aspect, dispozițiile legii penale vechi sunt mai favorabile.

Revenind la operațiunea de individualizare judiciară a pedepselor, instanța de apel apreciază că, în cauză, s-a procedat la o justă individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, în raport de criteriile precizate, pe larg, în considerentele sentinței penale apelate, pe care Înalta Curte și le însușește întocmai, nemaifiind necesară reluarea acestora și în considerentele prezentei decizii.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată trebuie adecvată, în principal, în raport cu fapta săvârșită, care rămâne în centrul procesului de individualizare.

Or, în acest context, împrejurările invocate de apelantul Parchet referitoare la calitatea și personalitatea inculpaților, respectiv modul în care și-au construit apărările în cauză fiecare dintre aceștia nu pot justifica aplicarea unor pedepse cu executare în regim de detenție în raport de fapta concretă comisă de aceștia și cuantumul sumei de bani ce a făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență.

Față de cele arătate, instanța de apel apreciază că motivele de apel ale parchetului sunt nefondate.

În același sens, este și motivul invocat de apelantul inculpat D. care a criticat modalitatea de individualizare a pedepsei prin comparație cu coinculpatul A.

Contrar susținerilor apelantului, Înalta Curte constată o diferențiere a celor inculpați ce constă nu numai în cuantumul pedepsei, dar și al termenului de încercare.

Pe de altă parte, se constată contribuția esențială a inculpatului D. la comiterea infracțiunii de trafic de influență, infracțiune pe care el însuși a inițiat-o, contactul cu denunțătorul fiind asigurat, în permanență de apelant, care a insistat în mod repetitiv pe lângă denunțător pentru ca acesta din urmă să remită suma de bani. Elocvente în acest sens sunt înregistrările telefonice și ambientale realizate în cauză, precum și repetatele mesaje pe care inculpatul le-a trimis denunțătorului, somându-l să plătească suma de 3.500 RON.

În raport de cele arătate, cuantumul pedepsei a fost stabilit în mod corect de către instanța de fond, nefiind justificate cererile de reducere a pedepsei sau aplicarea de circumstanțe atenuante.

În ceea ce privește motivul de apel al aceluiași inculpat privind greșita aplicare a pedepsei complementare constând în interdicția exercitării profesiei de avocat, instanța de control judiciar o apreciază ca neîntemeiată, criteriul evocat de către apelant excedând prevederilor legale în materie.

Așa cum s-a arătat și în motivarea sentinței penale apelate, nu încheierea unui contract de asistență juridică este determinantă pentru aplicarea pedepsei complementare, ci împrejurarea că inculpatul s-a folosit de profesia sa de avocat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, acest din urmă aspect rezultând din declarațiile martorilor B. și E.

Totodată, Înalta Curte își însușește, în totalitate, considerațiile instanței de fond, astfel că nu mai apreciază necesar a le relua în prezenta decizie, apelantul inculpat neinvocând vreun argument suplimentar celor deja arătate în fața instanței de fond.

În ceea ce privește motivul de apel al inculpatului A. privind încălcarea prevederilor art. 101 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că pretinsa nelegalitate nu este invocată de apărare prin raportare la vreun mijloc de probă sau la vreun act efectuat de organele de urmărire penală, inculpatul nemenționând mijloacele de probă existente la dosar care au fost pretins afectate de acest viciu.

Pe de altă parte, potrivit art. 342 alin. (1) C. proc. pen., verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală de către organele de urmărire penală constituie obiectul unei alte faze a procesului penal, respectiv a camerei preliminare. Or, inculpatul A. nu a invocat în procedura de cameră preliminară vreo nelegalitate, ci a solicitat numai restituirea sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.

Astfel, s-a constatat, prin Încheierea nr. 51 din data de 7 aprilie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova. Soluția a rămas definitivă prin Încheierea nr. 1.468 din 29 aprilie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Acest aspect este confirmat de apărătorului apelantului inculpat A. care a precizat, cu ocazia dezbaterilor, că întrucât nu a invocat această nelegalitate în procedura camerei preliminare, nu o mai poate invoca în faza de judecată a apelului, dar că a făcut referire la acest aspect întrucât este vorba despre credibilitatea depozițiilor inculpatului D.

Față de cele arătate, motivul de apel invocat este neîntemeiat.

Referitor la motivul de apel al aceluiași inculpat care contestă cuantumul cheltuielilor judiciare din cursul urmăririi penale, instanța de apel îl apreciază, de asemenea, neîntemeiat. Astfel, cuantumul cheltuielilor judiciare a fost corect stabilit prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului de urmărire penală.

Față de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,va admite apelul formulat de inculpatul A., va desființa, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

Va înlătura obligația instituită în sarcina inculpatului A., de restituire către martorul denunțător B. a sumei de 1.500 RON.

Pe cale de consecință, va ridica măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumei de 1500 RON ridicată de la inculpatul A. și va dispune restituirea acestei sume către inculpat.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

De asemenea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova și de inculpatul D. împotriva aceleiași sentințe penale.

Va face aplicarea art. 275 alin. (3) și 6 C. proc. pen., privind cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 112 din 23 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând:

Înlătură obligația instituită în sarcina inculpatului A., de restituire către martorul denunțător B. a sumei de 1.500 RON.

Ridică măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumei de 1.500 RON ridicată de la inculpatul A. și dispune restituirea acestei sume către inculpat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova și de inculpatul D. împotriva aceleiași sentințe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor declarate de Parchet și de inculpatul A. rămân în sarcina statului.

Obligă apelantul intimat inculpat D. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat D., în cuantum de 360 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în cuantum de 300 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2016.

Procesat de GGC - N