Nullity of appeal for lack of motivation under Art. 306 Civil Procedure Code in visa extension dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant’s appeal null, thereby upholding the lower court’s decision that dismissed the administrative action as inadmissible. The dispute involved a foreign national challenging a Ministry of Interior decision regarding a departure visa and requesting the extension of their residence visa, which the Court of Appeal had previously rejected for inadmissibility. The Supreme Court’s ruling was grounded in Articles 301, 303, and 306 of the Code of Civil Procedure, which mandate that an appeal must be substantively motivated within the statutory period; as the appellant failed to provide such motivation and no matters of public order required the court to intervene ex officio, the appeal was deemed null.
Legislator headnote
AI generatedart. 306 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of appeal for lack of motivation under Art. 306 Civil Procedure Code in visa extension dispute: Or, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, respectiv prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, așa cum prevede art. 301 și 303, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 346 din 18 martie 2003, a respins ca inadmisibilă, acțiunea formulată de W.X., cetățean chinez, prin care a solicitat anularea actului administrativ, intitulat viza de ieșire și obligarea Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, să-i prelungească valabilitatea vizei de ședere în România.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, dar fără a-l motiva.
Or, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, respectiv prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, așa cum prevede art. 301 și 303, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2).
În cauză, însă, nu se constată motive de ordine publică pentru a fi invocate din oficiu, astfel că urmează a se constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de W.X., împotriva sentinței nr. 346 din 18 martie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2004.