Extraordinary revision inadmissible where jurisdictional error claim lacks new facts and judicial costs waiver is not a statutory revision ground

Decizia penală nr. 172/2016

Asupra apelului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 869 din data de 14 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 885 din data de 6 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

Examinând cererea de revizuire formulată sub aspectul admisibilității în principiu, prin prisma motivelor invocate de către revizuent, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte, secția penală, a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub numărul x/1/2016, la data de 30 iunie 2016, revizuentul A. a solicitat revizuirea Sentinței nr. 885 din 06 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014 prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, menținută prin Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2015 a Înaltei Curți Completul de 5 judecători pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că la data pronunțării Sentinței nr. 885 din 06 octombrie 2014, Înalta Curte, secția penală, nu a verificat Sentința penală nr. 7 din 12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Alexandria care a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale de a judeca infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în condițiile în care competența după obiectul cauzei îi aparținea Tribunalului, invocând sancțiunea nulității absolute a sentinței Judecătoriei Alexandria cu consecință asupra pedepsei rezultante în executarea căreia se află în prezent.

De asemenea, revizuentul a invocat înlăturarea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin sentință, întrucât nu are posibilitatea financiară de a plăti respectiva sumă de bani.

Înalta Curte, secția penală, a analizat cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 459 C. proc. pen., având în vedere și împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susținerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte, secția penală, a reținut că în cauza de față, revizuentul condamnat A. a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. invocând necompetența materială a Judecătoriei Alexandria de a judeca infracțiuni de evaziune fiscală.

Din examinarea actelor dosarului privind antecedența penală a condamnatului a rezultat că revizuentul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat prin Sentința penală nr. 7 din 12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Alexandria, definitivă prin Decizia penală nr. 403 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel București pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 290 C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Prin Decizia penală nr. 247 din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2012, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an și 10 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 7 din 12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Alexandria și, în final, s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 1 an și 10 luni închisoare.

Susținerea invocată de revizuentul A. că Judecătoria Alexandria nu era competentă material să judece infracțiuni de evaziune fiscală, nu se circumscrie cazului de revizuire invocat de către revizuent, astfel cum acesta este reglementat de către art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât textul de lege cere a se indica fapte sau împrejurări noi descoperite, ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii care face obiectul revizuirii, respectiv a Sentinței nr. 885 din 06 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerințe care nu sunt întrunite.

Totodată, Înalta Curte, secția penală, a constatat că nici solicitarea revizuentului de înlăturare a obligației de plată a cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin sentința supusă revizuirii motivat de imposibilitatea acestuia de a dispune de suma respectivă nu se încadrează în cazul de revizuire invocat și nici a celor expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Prin urmare, constatând că din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulate de revizuentul A., nu rezultă vreo împrejurare care să facă admisibilă cererea de revizuire a Sentinței nr. 885 din data de 6 octombrie 2014, Înalta Curte, secția penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 885 din data de 6 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

Împotriva Sentinței penale nr. 869 din data de 14 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, în termenul legal, a formulat apel revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 judecători, la data de 28 septembrie 2016 sub nr. 3206/1/2016, fiind fixat termen aleatoriu la data de 31 octombrie 2016.

La termenul din data de 31 octombrie 2016, nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probatorii de administrat, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri.

Concluziile apărătorului apelantului revizuent A., ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al revizuentului au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul formulat de revizuentul A. sub toate aspectele, în temeiul art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Referitor la cazul de revizuire invocat de revizuentul A. în susținerea cererii de revizuire, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reține că pentru a fi incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Examinând cererea de apel formulată se constată că apelantul revizuent A. a reiterat împrejurările deja analizate de către instanță la pronunțarea sentinței penale, a cărei retractare se urmărește. Astfel, toate aspectele expuse de către petent în memoriul depus la dosarul cauzei, respectiv în cererea de revizuire formulată, nu au caracter de noutate, ele fiind deja analizate, cu ocazia soluționării cauzei, în ciclul ordinar, în dublul grad jurisdicțional, de către instanța de fond și de către cea de control judiciar.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reține că împrejurarea invocată de revizuent, respectiv că Judecătoria Alexandria nu era competentă material să judece infracțiuni de evaziune fiscală, nu poate avea semnificația unor "fapte sau împrejurări noi", în accepțiunea cazului de revizuire invocat, astfel cum acesta este reglementat de către art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Pe de altă parte, se observă că, în mod corecta reținut instanța de fond că, în ceea ce privește competența Judecătoriei Alexandria de a judeca infracțiuni de evaziune fiscală, la data pronunțării Sentinței penale nr. 7 din 12 ianuarie 2011 erau în vigoare dispozițiile art. XXIV alin. (2) (procesele în curs de judecată) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, ce constituie temeiul legal pentru continuarea judecării în primă instanță a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 de către judecătorie după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că susținerile revizuentului în sensul că la momentul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 7 din 12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Alexandria se împlinise termenul de prescripție pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 nu reprezintă fapte sau împrejurări noi necunoscute instanței și care să afecteze temeinicia hotărârii atacate în sensul avut în vedere de prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În speță, se reține că cele învederate de condamnat reprezintă în fapt o reiterare a susținerilor făcute de către acesta în fața instanței de fond și apel, nefiind vorba așadar despre fapte, împrejurări noi, astfel cum sunt menționate în art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, se constată că soluționarea acestei cauze și condamnarea inculpatului s-a făcut în conformitate cu legislația în vigoare la momentul respectiv și cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptei reținută în sarcina sa. Apărările puse în discuție nu constituie fapte sau împrejurări noi în sensul cerut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Totodată, nici solicitarea revizuentului de înlăturare a obligației de plată a cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin sentința supusă revizuirii motivat de imposibilitatea acestuia de a dispune de suma respectivă nu se încadrează în cazul de revizuire invocat și nici a celor expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 869 din data de 14 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul revizuent A. va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent A. în sumă de 260 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 869 din data de 14 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul revizuent A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent A. în sumă de 260 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31octombrie 2016.

Procesat de GGC - NN