Insurer fault split reversed; appellate rulings quashed and remanded for retrial.

Acţiune în despăgubiri. Judecata în complet de divergenţă. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : acţiune în despăgubiri

accident

asigurare

NCPC, art. 399, art. 488 alin. (1) pct. 1

NCC, art. 1371

Legea nr. 304/2004, art. 54 alin. (2)

Directiva nr. 103/CE/2009, pct. 23

Art. 399 C. proc. civ. reglementează procedura de judecată în complet de divergență, atunci când membrii completului învestit cu soluționarea cauzei au opinii diferite asupra unei anumite chestiuni sau asupra soluției globale, înștiințarea părților despre obiectul divergenței fiind făcută în ședință, fie prin încheierea de repunere a cauzei pe rol.

Este încălcată procedura de judecată în complet de divergenţă în cazul în care părțile nu au fost încunoștințate asupra obiectului divergenței, acestora fiindu-le acordat cuvântul asupra fondului litigiului, în contextul în care completul de divergenţă era ţinut să judece doar aspectele care au generat divergenţa, apelul fiind soluţionat în complet format din trei judecători, în loc de doi judecători, în condiţiile în care un judecător nu poate hotărî într-o cauză la a cărei dezbatere nu a participat.

Astfel, în aceste condiţii, devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ce atrage casarea hotărârii pronunțate, fiind încălcate prevederile legale imperative ale art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora apelul se judecă în complet format din doi judecători,precum şi cele ale art. 399 C. proc. civ.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1965 din 22 noiembrie 2016

1. Prin sentinţa nr. 327 din 28 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia I civilă a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E.

Pârâta SC F. Asigurare Reasigurare SA a fost obligată să plătească reclamanților suma de 37.400 lei, despăgubiri materiale, precum daune morale în cuantum de 200.000 lei către reclamanta A., de 300.000 lei către reclamanta B. reprezentată de A., de 100.000 lei către reclamanta D., de 100.000 lei către reclamantul C. şi de 50.000 lei către reclamantul E.

În argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut, în esență, că sunt întrunite cerinţele legale pentru obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale şi morale către reclamanţi, astfel cum acestea au fost probate în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 1352 C. civ., art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, art. 26 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

2. Prin decizia civilă nr. 795/2014 din 29 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă au fost admise apelurile formulate de reclamanţii A., B., C., D. şi E. şi pârâta SC F. Asigurare Reasigurare SA împotriva sentinţei civile nr. 327 din 28 februarie 2014 a Tribunalului Vâlcea, Secţia civilă, fiind anulată sentinţa şi reţinută cauza pentru evocarea fondului.

În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond nu a analizat apărarea referitoare la acceptarea de către victimă G. a riscului de a suferi o vătămare, precum şi contribuţia acestuia, cu vinovăţie, la producerea accidentului, respectiv nu a verificat concursul acestei vinovăţii cu culpa conducătorului auto H.

Numai după verificarea acestor elemente instanţa putea să stabilească despăgubirile morale în concret, dar şi pe cele materiale, acestea din urmă numai sub aspectul cuantumului raportat la proporţia de culpă.

S-a mai reţinut că, cu prilejul rejudecării, instanța va determina, în funcţie de dovedirea existenţei vinovăţiei comune a celor două victime ale accidentului şi de dovedirea proporţiei vinovăţiei fiecăruia, cât anume din cuantumul de 37.400 lei reprezentând daune materiale se cuvine a fi plătit de către pârâtă reclamanţilor.

Totodată, soluţionând procesul prin neadministrarea probelor menţionate mai sus, prima instanţă în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului, astfel că în raport de dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. au fost admise ambele apeluri, iar sentinţa anulată şi reţinută cauza pentru evocarea fondului.

3. Prin decizia nr. 652 din 6 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor A., B., C., D. şi E., iar pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor ½ din suma de 37.400 lei reprezentând daune materiale, precum și daune morale în cuantum de 100.000 lei pentru A., 150.000 lei pentru B., 50.000 lei pentru D., 50.000 lei pentru C. şi 25.000 lei pentru E.

În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, incidența prevederilor art. 1371 alin. (1) C. civ. și art. 28 din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, întrucât cele două victime ale accidentului au avut deopotrivă culpă, în proporţie egală, la producerea acestuia şi la cauzarea prejudiciului material şi moral ce se cere a fi reparat.

În consecinţă, fixarea cuantumului despăgubirilor a fost făcută ţinându-se seama de gravitatea culpelor lui H. şi G., care au fost stabilite pe baza probelor dosarului în proporţii egale.

Instanța de apel a mai reținut că prevederile art. 1371 C. civ. şi cele ale art. 28 din Ordinul nr. 14/2011 nu sunt în contradicţie cu pct. 23 din Directiva 103/CE/2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, a Parlamentului European, întrucât prin legislaţia internă nu s-au exclus de la asigurare pasagerii pentru considerentul că au ştiut că şoferul vehiculului era sub influenţa alcoolului, ci s-a avut în vedere doar gradul în care culpa acestora concură cu culpa autorului prejudiciului.

În consecință, instanţa de fond trebuia să reducă la jumătate despăgubirile pe care le-a apreciat ca fiind justificate, la acest cuantum urmând însă a se avea în vedere procentul de culpă de ½ a victimei G.

Având în vedere că prin decizia intermediară s-a statuat cu privire la corecta cuantificare a daunelor materiale la suma de 37.400 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea lui G. şi pomenirile ulterioare până la 1 an, şi faţă de culpa concurentă a victimei, instanța de apel l-a obligat pe asigurător să plătească reclamanţilor, în temeiul normelor legale mai sus invocate, ½ din suma de 37.400 lei, reprezentând daunele materiale.

Totodată, a fost făcută aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2011, astfel că în raport de gradul de rudenie între victimă şi reclamanţi, aceştia fiind soţia, fiica, părinţii şi fratele victimei şi de modul în care aceştia au fost afectaţi, şi faţă de prevederile art. 1391 C. civ., s-a impus obligarea asigurătorului de răspundere civilă de a acoperi ½ din prejudiciile morale reţinute ca atare de instanţa de fond.

4. Împotriva deciziilor nr. 795 din 29 septembrie 2014 şi nr. 652 din 6 aprilie 2015 ale Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea acestuia şi casarea deciziilor atacate.

În dezvoltarea primului motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a arătat de către reclamanți faptul că pricina a fost dezbătută în fond, în complet format din doi judecători - fiind pronunţată decizia nr. 795/2014, iar ulterior a fost constituit un complet de divergenţă, litigiul fiind dezbătut şi soluţionat în complet format din trei judecători - când s-a pronunţat decizia nr. 652/2015.

S-a mai susținut de către recurenți că nu există o motivare a opiniilor divergente, împrejurare faţă de care aceștia consideră că judecata pricinii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind constituirea completului de judecată.

Sub acest aspect, recurenţii susţin că părţile au pus concluzii pe fondul cauzei, şi nu asupra chestiunilor aflate în divergenţă, acestea nefiind, de altfel, precizate părţilor şi nici motivate de instanţă.

Din lecturarea încheierii din 30 martie 2015 s-ar putea deduce faptul că divergenţa viza aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1371 C. civ. în raport de dispoziţiile Directivei 103/CE/2009.

Completul de divergenţă era ţinut să judece doar aspectele legate de divergenţă, şi nu să reediteze dezbaterile pe fondul cauzei, ci să reia chestiunile cu privire la care nu s-a putut realiza unanimitatea conform dispoziţiilor art. 399 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, se invocă încălcarea dispoziţiilor mai sus evocate şi cele imperative ale art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de casare invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 1371 C. civ. fără să aibă în vedere alte texte de lege care impun neaplicarea acestuia în situaţia concretă dată de prezenta speţă.

Astfel, legea, doctrina şi practica nu admit faptul că victima este prezumată a fi acceptat riscul de a muri sau de a rămâne cu sechele pentru toată viaţa, art. 1355 alin. (3) C. civ. reglementând această situaţie tocmai pentru a nu se mai ajunge la abuzuri.

Interdicţia statuată în dispoziţiile art. 1355 alin. (3) C. civ. se corelează cu dispoziţiile legii fundamentale şi cu prevederile Codului civil în materia drepturilor inerente persoanei fizice.

Recurenţii au solicitat instanţei de control judiciar să constate că nu există niciun text de lege care să-i înlăture de la beneficiul acordării daunelor morale şi materiale.

Reţinerea unei culpe de 50% în sarcina victimelor este una nelegală şi încalcă flagrant normele de drept material invocate, iar pentru a se putea reţine culpa victimei pârâta trebuia să demonstreze fapta ilicită a acesteia, respectiv încălcarea normelor juridice.

De altfel, pentru a fi reţinute dispoziţiile art. 1371 C. civ., instanţa de apel trebuia să facă o interpretare amănunţită a tuturor dispoziţiilor legale privind răspunderea civilă delictuală.

Recurenţii au mai criticat decizia instanţei de apel şi sub aspectul înlăturării apărărilor vizând aplicabilitatea Directivei nr. 103/CE/2009, interpretarea dată de instanţă fiind una lacunară.

Faţă de argumentele expuse, recurenţii consideră că instanţa a făcut o aplicare greşită a normelor de drept şi a înlăturat alte norme care erau incidente în cauză.

Totodată, prin modalitatea în care a fost judecată cererea în apel a fost încălcat principiul legalităţii, motiv pentru care se solicită admiterea recursului şi casarea deciziilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

5. Analizând deciziile atacate, Înalta Curte a constatat că recursul reclamanților este fondat, iar în raport cu considerentele ce vor fi redate în continuare, deciziile atacate au fost casate, iar cauza trimisă aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Judecata apelului declarat de pârâta SC F. Asigurare Reasigurare SA împotriva sentinţei nr. 327 din 28 februarie 2014 a Tribunalului Vâlcea, Secţia I civilă s-a realizat prin două decizii, respectiv decizia nr. 795 din 29 septembrie 2014, când, în complet format din 2 judecători, a fost anulată sentinţa şi reţinută cauza pentru evocarea fondului, şi prin decizia nr. 625 din 6 aprilie 2015, când, în complet format din 3 judecători, a fost soluţionat fondul litigiului.

Din desfăşurarea cursului procesual al prezentului litigiu în faţa instanţei de apel rezultă că normele procedurale privind judecarea cauzei în complet de divergenţă au fost încălcate.

Astfel, din încheierea şedinţei de judecată din data de 2 februarie 2015 rezultă că la acel termen, după dezbaterea asupra fondului cauzei, instanţa a dispus amânarea pronunţării succesiv, la data de 9 februarie 2015, respectiv 16 februarie 2015, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii.

La data de 16 februarie 2015, instanţa a apreciat că se impune repunerea cauzei pe rol pentru judecata cauzei în complet de divergenţă, fiind stabilit termen la data de 2 martie 2015, încheiere în cadrul căreia nu s-a arătat de către instanță în legătură cu ce poartă divergența.

La termenul din 2 martie 2015, s-a constituit completul de divergenţă prin includerea în complet a unui judecător, iar pricina a fost amânată pentru data de 30 martie 2015, ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare cu pârâta SC F. Asigurare Reasigurare SA.

Ulterior, la termenul din 30 martie 2015, completul de divergenţă a constatat acţiunea în stare de judecată şi a acordat cuvântul părților asupra fondului cauzei, instanța punându-le în vedere părţilor, totodată, să facă discuţii şi cu privire la aplicabilitatea art. 1371 C. civ. în raport cu pct. 23 din Directiva 103/CE/2009.

Totodată, instanţa având nevoie de timp pentru deliberare a dispus amânarea pronunțării la data de 6 aprilie 2015, când a fost pronunțată decizia nr. 625.

Din lucrările dosarului, se constată că soluționarea apelului s-a făcut în complet format din trei judecători, în loc de doi judecători, ceea ce atrage casarea hotărârii pronunțate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind încălcate prevederile legale imperative ale art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora apelul se judecă în complet format din doi judecători, precum şi dispoziţiile art. 399 C. proc. civ.

Art. 399 C. proc. civ. reglementează procedura de judecată în complet de divergență, atunci când membrii completului învestit cu soluționarea cauzei au opinii diferite asupra unei anumite chestiuni sau asupra soluției globale, înștiințarea părților despre obiectul divergenței fiind făcută în ședință, fie prin încheierea de repunere a cauzei pe rol, pentru a nu fi luate prin surprindere asupra obiectului acesteia.

În cauză, nerespectarea procedurii de judecată în complet de divergenţă constă în faptul că părțile nu au fost încunoștințate asupra obiectului divergenței, în sensul dacă aceasta poartă asupra unor chestiuni sau asupra soluţiei, precum şi în faptul că părţilor li s-a acordat cuvântul asupra fondului litigiului, iar apelul soluţionat în complet format din trei judecători, în contextul în care completul de divergenţă era ţinut să judece doar aspectele care au generat divergenţa.

Nereluarea dezbaterilor asupra chestiunilor rămase în divergenţă, cu încălcarea principiilor publicităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, toate considerate ca fiind de ordine publică, şi soluţionarea pe fond a pricinii, atrage nulitatea absolută hotărârii, fiind de neconceput ca un judecător să poată hotărî într-o cauză la a cărei dezbatere nu a participat.

Având în vedere că recursul vizează cele două decizii ale instanţei de apel - nr. 795 din 29 septembrie 2014 şi nr. 652 din 6 aprilie 2015 ale Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă -, ca expresie a unicităţii exercitării căii de atac, se impune casarea amândurora, context în care celelalte critici invocate de reclamanţi urmează a fi avute în vedere de către instanţa de casare.

Faţă de considerentele expuse, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., a admis recursul reclamanţilor promovat împotriva deciziilor nr. 795 din 29 septembrie 2014 şi nr. 652 din 6 aprilie 2015 ale Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă, pe care le-a casat şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.