Mischaracterization of mobile property recovery as declaration of rights and active standing errors as non-correctable material defects

A. Acțiune în revendicare mobiliară. Încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) din Codul de procedură civilă din 1865. Efecte

B. Cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 281-2811 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : acțiune în revendicare mobiliară

-cadru procesual activ

-îndreptare dispozitiv

C. proc. civ. din 1865, art. 129 alin. (6), art. 281, art. 2811, art. 304 pct. 5, 7, 9

C. com., art. 4, art. 56

Legea nr. 26/1990, art. 1 alin. (1)

C. civ. din 1864, art. 480

1. Sunt încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care îl obligă pe judecător să hotărască numai asupra obiectului dedus judecății, în cazul în care instanța, deşi a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare mobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., a soluționat-o ca pe o acțiune în constatarea dreptului de proprietate, fără a motiva de ce s-a îndepărtat de la învestirea inițială și fără a motiva în drept chiar soluția la care s-a oprit.

Câtă vreme instanța de apel nu a stabilit cu argumente de fapt și de drept cadrul procesual activ, lucru care se impunea cu atât mai imperios în caz de litisconsorțiu activ și câtă vreme a pronunțat o hotărâre de constatare a dreptului de proprietate în condițiile în care fusese învestită cu o acțiune în revendicare mobiliară a unui bun mobil incorporal, devin incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

2. Problema cadrului procesual activ, precum și cea care vizează recunoașterea dreptului doar în favoarea uneia dintre părțile unui litisconsorțiu nu pot fi asimilate erorilor materiale, omisiunilor sau neclarităților pentru a căror îndreptare legiuitorul a instituit procedurile prevăzute de art. 281-2811 C. proc. civ., acestea constituind chestiuni de judecată care privesc fondul cauzei și care pot fi cenzurate doar pe calea controlului judiciar.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 802 din 19 aprilie 2016

Notă : Codul comercial al României a fost abrogat, în parte, prin litera c) din Legea nr. 71/2011 începând cu 01.10.2011.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/302/2007 la 19 aprilie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta A.V.A.S. le-a chemat în judecată pe pârâtele SC A. SA, Registrul Independent B. SA, C.N.V.M. și SC C. SA și a solicitat ca instanța să o oblige pe pârâta SC A. SA să îi lase reclamantei în deplină proprietate și posesie un număr de 524.366 de acțiuni la SC C. SA, iar pe celelalte pârâte să modifice numărul de acțiuni în registrele de evidență a valorilor mobiliare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 101/2006, este acționar majoritar la SC C. SA, calitate deținută anterior de Ministerul Economiei şi Comerțului.

Referitor la calitatea procesuală activă, reclamanta a arătat că o justifică în considerarea calității de acționar majoritar și de faptul că prin acțiunea de față apără un drept de proprietate asupra unui bun mobil incorporal. Referitor la calitatea procesuală pasivă, a arătat că au această calitate pârâtele, după cum urmează: SC A. SA este partea care posedă fără drept acțiunile; Registrul Independent B. SA și SC C. SA au întreprins acțiuni de înregistrare a primei pârâte cu un număr mai mare de acțiuni decât i se cuveneau, în plus SC C. SA trebuie să stea în proces și pentru a se asigura opozabilitatea hotărârii în privința modificării capitalului social.

A arătat reclamanta că la 28 decembrie 2005 SC A. SA s-a înmatriculat în registrul comerțului, modul de constituire a capitalului său social rezultând din art. 9 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și din art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1481/2005.

A susținut reclamanta că în adunarea generală din 29 noiembrie 2005 a acționarilor SC C. SA s-a hotărât reducerea capitalului social de la valoarea de 45.873.920,40 lei la valoarea de 28.569.842,40 lei, sumă cu care capitalul social s-a diminuat reprezentând valoarea a 5.243.660 de acțiuni (calculată la 3,30 lei pe acțiune), anume aportul Ministerului Economiei și Comerțului.

A precizat reclamanta că această reducere de capital a reprezentat transpunerea prevederilor O.U.G. nr. 37/2005, că SC C. SA a respectat, astfel, prevederile Legii nr. 31/1990, convocând adunarea generală, hotărând reducerea capitalului social și publicând hotărârea în M. Of. al României nr. 4091 din 22 decembrie 2005, cu șase zile înainte de înregistrarea SC A. SA în registrul comerțului.

A mai susținut reclamanta că SC A. SA, Registrul Independent B. SA și C.N.V.M., deși trebuiau să cunoască prevederile O.U.G. nr. 37/2005 și ale art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și deși hotărârea A.G.A. din 29 noiembrie 2005 le era opozabilă, au nesocotit cele trei acte, astfel că SC A. SA a fost înregistrat cu 1.390.119 de acțiuni în loc de 865.753 de acțiuni la cât era îndrituită.

Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., pe dispozițiile Legii nr. 31/1990 și pe dispozițiile legii nr. 247/2005.

La termenul de judecată din 19 iunie 2007 s-a rectificat denumirea Registrului Independent B. SA cu denumirea D. SA.

Prin sentința civilă nr. 5851 din 18 septembrie 2007, Judecătoria Sectorului 5 București, Secția a II-a civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția comercială.

Pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a comercială cauza a fost înregistrată sub nr. x/3/2007 la 4 octombrie 2007.

Prin cererea înregistrată sub nr. xx/3/2007 la 7 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. le-a chemat în judecată pe pârâtele din dosarul nr. x/302/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 București, cererea înregistrată la Tribunalul București fiind identică cu cea din dosarul nr. x/302/2007.

Prin sentința comercială nr. 4283 din 25 martie 2008 s-a admis excepția de necompetență teritorială absolută a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, Secția comercială.

Prin decizia comercială nr. 688 din 6 iunie 2008, Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale absolute și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății. Cauza a fost reînregistrată sub același număr pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a comercială.

Prin încheierea din 13 mai 2009, constatându-se îndeplinite cerințele art. 163 C. proc. civ., cauza a fost reunită la dosarul nr. x/3/2007 al aceluiași tribunal.

În cursul judecății pricinilor reunite, instanța a stabilit că au calitate procesuală activă Ministerul Economiei, Comerțului şi Mediului de Afaceri, care a preluat drepturile și obligațiile A.V.A.S., precum și Oficiul Participațiilor Statului şi Privatizării în Industrie, păstrând neschimbat cadrul procesual pasiv.

Prin sentința comercială nr. 3307 din 23 martie 2011, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.V.M., cu consecința respingerii cererii reclamanților ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins cererea de obligare a pârâtei SC A. SA să lase în deplină proprietate 524.366 de acțiuni, constatând autoritate de lucru judecat. A respins cererea de modificare a numărului de acțiuni în registrele de evidență a valorilor mobiliare, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC D. SA și SC C. SA ca rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 460 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți împotriva sentinței comerciale nr. 3307 din 23 martie 2011 a Tribunalului București, Secția a VI-a comercială.

Prin decizia nr. 2820 din 23 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a respins excepția nulității recursului declarat de Ministerul Economiei, Comerțului şi Mediului de Afaceri (la momentul soluționării recursurilor Ministerul Economiei), invocată de C.N.V.M. A admis recursurile declarate de reclamanți, a modificat decizia nr. 460 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, în sensul că a admis apelurile declarate de reclamanți împotriva încheierii din 23 februarie 2011 și sentinței comerciale nr. 3307 din 23 martie 2011, pronunțate de instanța de fond. A desființat încheierea și în parte sentința atacate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. A menținut dispozițiile din sentință referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.V.M. și la respingerea acțiunii față de această pârâtă.

Instanța de recurs a reținut, în esență, că instanța de fond și instanța de apel au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 166 C. proc. civ. și ale art. 1201 C. civ., întrucât au reținut autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri care a vizat un alt cadru procesual, caz în care nu era îndeplinită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub nr. x/3/2007, iar la 29 ianuarie 2014 instanța de fond a reținut transmisiunea calității procesuale de la Oficiul Participațiilor Statului şi Privatizării în Industrie la Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei - Direcția Generală Privatizare şi Administrarea Participațiilor Statului în Energie, care a preluat procedura în calitate de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 1296 din 19 martie 2014, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

A evocat dispozițiile art. 9 lit. b) - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, în care s-a prevăzut că, în ceea ce priveşte capitalul social iniţial al „A.”, acesta urma a fi format din mai multe tipuri de active, printre care şi acţiunile deţinute de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie la diverse societăţi comerciale, conform anexei, la punctul 1.21 din anexă prevăzându-se că de la Ministerul Economiei şi Comerţului şi O.P.SP.I. se vor transfera 10% din SC C. SA.

A arătat că prin Hotărârea nr. 1481/2005 se înfiinţează Societatea Comercială „A.” SA de la data înregistrării în registrul comerţului, organism de plasament colectiv, sub formă de societate de investiţii de tip închis, cu personalitate juridică, că, potrivit hotărârii nr. 3/29 noiembrie 2005 a Adunării Generale a acţionarilor SC C. SA, publicată în M. Of. nr. 4091/22 decembrie 2005, s-a aprobat reducerea capitalului social de la valoarea de 13.901.188 acţiuni nominative la 8.657.528 acţiuni nominative, că pârâta SC A. SA a fost înregistrată la registrul comerţului la 28 decembrie 2005, dată care este şi data înfiinţării societăţii și că, potrivit confirmării transfer direct nr. wa-1972604 emise de B. SA, la 9 martie 2006 SC A. SA a fost înregistrat cu 1.390.119 acţiuni, reprezentând 10% din totalul acţiunilor emise de C. SA.

Instanţa a constatat că este învestită în principal cu o acţiune în revendicare mobiliară, cu privire la 524.366 acţiuni la SC C. SA, respectiv diferenţa dintre acţiunile transferate în concret pârâtei SC A. SA (1.390.119 acţiuni) şi numărul real al acţiunilor, în opinia reclamantelor (865.752 acţiuni), ce trebuia a fi transferate potrivit legilor speciale mai sus evocate, în concordanţă cu reducerea de capital, eficientă de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial, dată anterioară înregistrării societăţii.

Construcţia juridică propusă de reclamante, reține tribunalul, este aceea că pârâtei SC A. SA i s-a transferat un număr mai mare de acţiuni decât cel la care era îndreptăţită, faţă de reducerea capitalului social, opozabilă terţilor, astfel că pârâta nu are un titlu de proprietate asupra celor 524.366 acţiuni, acestea trebuind a reveni acţionarului cedent.

Instanţa a apreciat însă că analiza inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei asupra celor 524.366 acţiuni şi a mecanismului juridic de dobândire a acestora, care a generat transferul acestui număr de acţiuni, nu mai este posibilă, deoarece se opune efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, constatând că prin sentinţa comercială nr. 2 din 18 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova a fost constatată calitatea reclamantei SC A. SA de deţinător al cotei de 20,0567% din capitalul social al SC C. SA.

Tribunalul a evocat considerentele sentinţei sus-amintite, în care s-a reţinut că reclamanta SC A. SA le-a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA şi A.V.A.S., solicitând instanţei, alături de anularea hotărârii de repartizare a dividendelor pe anul 2007 în considerarea unei cote de 14%, și să constate calitatea reclamantei de deţinător al cotei de 20,056% din capitalul social al SC C. SA, aferentă unui număr de 1.736.420 acţiuni şi de beneficiar al dividendelor aferente acestei cote.

A constatat că din motivarea sentinței rezultă că între aceste acţiuni se regăsesc şi cele 1.390.119 acţiuni, despre care reclamanta din acel proces (pârâtă în cauză) a afirmat că au intrat de drept în patrimoniul său, că sentinţa a fost modificată în calea de atac a recursului prin decizia nr. 3221 din 12 octombrie 2010, în sensul că a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu A.V.A.S. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei și a apreciat că această constatare anterioară irevocabilă a dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SA asupra cotei de capital care are în vedere cele 1.390.119 acţiuni, dobândite printr-un mecanism care este contestat în prezentul litigiu, reprezintă un aspect ce nu poate fi ignorat sau combătut în cadrul prezentei proceduri.

Prima instanță a evocat și considerentele deciziei de casare în care se practică dihotomia între efectul pozitiv și cel negativ al lucrului judecat și a reținut că, de altfel, chiar instanţa de recurs, cu ocazia trimiterii spre rejudecare, a arătat că neîntrunirea elementelor pentru manifestarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat nu înseamnă că poate fi nesocotit efectul pozitiv al hotărârii anterioare.

În consecință, a apreciat că în speță analiza lipsei titlului de proprietate al pârâtei asupra celor 524.366 acţiuni este paralizată de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, având în vedere cele stabilite anterior de o instanţă judecătorească prin sentinţă irevocabilă și că în acest context nici condiţiile „pierderii posesiei” nu pot fi analizate, deoarece aceasta se confundă în speţă cu împrejurările de fapt şi de drept ale dobândirii dreptului de proprietate.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată acţiunea în revendicare a reclamanților, fondată pe lipsa titlului pârâtei asupra celor 524.366 acţiuni, fără a mai fi necesar a se analiza alte argumente sau apărări, iar în privința capătului de cerere referitor la obligarea pârâtelor SC D. SA şi SC C. SA să modifice numărul de acţiuni în registrele de evidenţă a valorilor mobiliare a arătat că acesta are caracter accesoriu, soluţia sa depinzând de soluţia asupra acţiunii în revendicare, sens în care şi acesta apare ca neîntemeiat.

Prin decizia civilă nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă a admis apelul declarat de Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei și de Ministerul Econimiei în calitate de succesor în drepturi al Ministerului Economiei, Comerțului şi Mediului de Afaceri. A schimbat sentința nr. 1296 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, în sensul că a respins excepțiile ca neîntemeiate și a admis acțiunea reclamanților. A constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra a 524.366 de acțiuni la SC C. SA. Le-a obligat pe pârâte să efectueze demersurile necesare în vederea înscrierii în registrul acționarilor.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar s-a întemeiat pe următoarele argumente:

Analiza succesiunii în timp a reglementărilor legislative impune concluzia că intenţia legiuitorului a fost de a transfera din portofoliul statului un număr de acţiuni corespunzător a 10% din capitalul social al SC C. SA, şi nu un număr de acţiuni precizat şi care, la data operării transferului, ar fi putut însemna orice alt procent - mai mic sau mai mare - din capitalul social.

Instanța de apel a remarcat faptul că, din punctul de vedere al legiuitorului, la data Legii nr. 247/2005 SC C. SA ar fi trebuit să fi fost restructurată conform O.U.G. nr. 37/2005, fiind redusă participaţia statului prin retragerea parţială a aportului în natură. În acest context, a apreciat că împrejurarea că organele C. SA au întârziat demararea procedurilor impuse de Legea nr. 31/1990 (într-o primă etapă, adoptarea Hotărârii AGEA şi publicarea intenţiei de reducere a capitalului social, într-o a doua etapă - aprobarea cererii de înregistrare în registrul comerţului şi care se produce la 2 luni de la data publicării în Monitorul Oficial) nu prezintă relevanţă, pentru că nu trebuie omis faptul că SC A. SA nu a dobândit acţiunile printr-o tranzacţie uzuală pe piaţa valorilor mobiliare, ci prin lege. Ca atare, arată instanța de apel, A. nu se poate prevala de neefectivitatea deciziei de reducere a capitalului social în intervalul celor 2 luni prevăzute de art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 pentru a justifica deţinerea unui procent de 20%, în loc de 10% din capitalul social.

Curtea de apel a subliniat faptul că la această situaţie s-a ajuns în primul rând din cauza neglijenţei reprezentanţilor statului în organele de conducere ale SC C. SA, că nu există nicio justificare pentru adoptarea hotărârii de reducere a capitalului social (decisă prin ordonanţă de urgenţă în luna mai) doar la finele lunii noiembrie, în condiţiile în care bunurile aportate şi retrase de stat ar fi trebuit preluate de SC E. SA Ploieşti, ca şi contractele de transport al produselor petroliere încheiate de SC C. SA şi personalul aferent activităţii de transport al produselor petroliere încadrat la SC C. SA încă din luna iulie, moment la care reducerea capitalului social trebuia să fie efectivă.

A reținut și că, atât timp cât termenul de două luni prevăzut de art. 208 LSC expirase la 22 februarie 2006, neoperarea reducerii de capital în registrul acţionarilor până la 09 martie 2006 - data înscrierii A. - este o altă omisiune imputabilă acţionarului majoritar, nicidecum operatorului ori noului acţionar - SC A. S.A.

A opinat în sensul că nu a existat nicio încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, că dispoziţiile art. 98 alin. (1) prevăd într-adevăr că ”dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de cesionar”, însă a observat că acordul statului cedent fusese deja acordat prin adoptarea Legii nr. 247/2005 şi, chiar dacă s-ar fi solicitat la 09 martie 2006 din nou acest acord, un eventual refuz al cedentului nu era în niciun caz protejat prin lege.

A apreciat curtea de apel că comportamentul culpabil al reprezentanţilor statului nu poate întemeia prin el însuşi un drept de proprietate, astfel cum s-a pretins în cauză, că nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi, că eroarea poate avea efect constitutiv de drept şi că, în aceste condiţii, este posibil a se recunoaşte în patrimoniul dobânditorului drepturi inexistente în patrimoniul înstrăinătorului, însă această excepţie presupune o eroare comună şi invincibilă. Or, cât timp decizia de reducere a capitalului social fusese publicată în Monitorul Oficial, cât timp hotărârea adoptată de A.G.A. SC C. SA fusese publicată în Monitorul Oficial şi, mai mult, trecuseră cele două luni de la publicare (astfel că reducerea capitalului social devenise efectivă), nu se poate susţine că reprezentanţii SC A. SA s-ar fi aflat într-o eroare comună şi invincibilă cu privire la adevărata participaţie a statului la SC C. SA.

În ce priveşte autoritatea/puterea lucrului judecat ce s-ar reţine din soluţia pronunţată în dosarul nr. x/105/2008, instanța de apel a observat că acel litigiu a vizat exclusiv repartizarea dividendelor aferente anului 2007, instanţele rezumându-se la a constata că repartizarea nu a respectat cota de participaţie a A., astfel cum aceasta rezulta din registrul acţionarilor. S-a subliniat că nu există nicio cerere reconvenţională a statului în acel dosar şi care ar fi permis statuarea asupra cotei reale de participaţie și că faptul că A. a solicitat „să se constate” că deţine 20% şi, pe cale de consecinţă, să i se atribuie dividende corespunzător acestei cote, nu înseamnă că a existat o învestire asupra a două cereri distincte; există o singură cerere şi aceasta se referă la distribuirea dividendelor. Prin urmare, s-a apreciat că dezlegările date prin Sentinţa comercială nr. 2 din 18 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/105/2008 nu se opun, contrar celor reţinute de prima instanţă, analizei pretinse în prezenta cauză.

A considerat curtea de apel că ceea ce s-ar fi putut opune primirii cererii ar fi fost modificarea structurii capitalului social printr-o operaţiune ce ar fi schimbat valoarea nominală a acţiunilor, pentru că într-o astfel de situaţie nu era posibilă repunerea în situaţia anterioară, însă, astfel cum rezultă din informaţiile furnizate de registrul comerţului la momentul pronunţării prezentei decizii, valoarea nominală a acţiunilor a rămas neschimbată în intervalul 2005-2015 (3,3 RON), astfel că nimic nu se opune restabilirii legalităţii prin excluderea a 524.366 acţiuni din patrimoniul acţionarului SC A. SA şi recunoaşterea ca titular al dreptului de proprietate asupra acestor acţiuni a statului român prin Ministerul Economiei.

Pentru aceste considerente, curtea de apel a reţinut că sentinţa apelată este netemeinică şi nelegală sub aspectul criticilor formulate și, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelul formulat, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul admiterii cererii şi constatării dreptului de proprietate al reclamantului Ministerul Economiei asupra a 524.366 acţiuni la SC C. SA.

Soluţia astfel reţinută modificând registrul acţionarilor, curtea a reţinut calitatea procesuală pasivă a societăţii şi a operatorului, aceştia fiind ţinuţi a lua măsurile corespunzătoare înscrierii reclamantului în registrele de publicitate.

Excepţiile vizând nerespectarea procedurii concilierii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. şi „inadmisibilitatea” cererii în consecinţa dispoziţiilor art. 1909 C. civ. de la 1864 au fost apreciate ca vădit nepertinente, dat fiind faptul că litigiul nu pune în discuţie „pretenţii” în sensul art. 7201 C. proc. civ. şi nici valori corporale în sensul art. 1909 C. civ. deja evocat.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu de la 3 aprilie 2015 în același dosar, instanța de apel a respins cererea de îndreptare a erorii materiale și de lămurire a înțelesului dispozitivului deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, cerere formulată de petentul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată a opus proprietatea Statului proprietăţii SC A. SA, că, la data pronunţării deciziei, acţiunile SC C. SA ce au făcut obiectul litigiului aparţineau, potrivit registrelor de publicitate, ”Statului prin Ministerul Economiei” și că faptul că exerciţiul drepturilor decurgând din calitatea de acţionar a statului ar reveni Ministerului Economiei (astfel cum figura compunerea acţionariatului în registrul comerţului la 30 ianuarie 2015) ori altui minister (astfel cum ar rezulta din ordonanţa de urgenţă) nu are nicio consecinţă asupra deciziei pronunţate, pentru că transmisiunea calităţii procesuale nu se poate analiza ulterior dezînvestirii.

A apreciat și că recunoaşterea dreptului de proprietate în favoarea statului şi în defavoarea SC A. SA rezultă fără echivoc din dispozitivul deciziei, astfel că nu este necesară nicio lămurire a acestuia.

Împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă au declarat în termen legal recursuri motivate recurenții Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri și SC A. SA, ambele recursuri fiind înregistrate sub numărul unic x/2/2014 la 10 iulie 2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă.

Sub același număr unic a fost înregistrat și recursul declarat în termen și motivat, formulat de recurentul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri împotriva încheierii Camerei de Consiliu de la 3 aprilie 2015, pronunțată de aceeași curte de apel.

În motivarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, recurentul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri (în continuare Ministerul Energiei, urmare a rectificării de citativ dispuse la termenul din 2 februarie 2016) a arătat cu titlu preliminar că solicită rectificarea citativului, susținând că ministerul trebuie să figureze în locul Departamentului pentru Energie, sens în care a invocat dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Sub acest aspect, a susținut că această precizare a făcut-o și în fața curții de apel, prin notele depuse la termenul din 30 ianuarie 2015.

A criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., susținând că aceasta cuprinde motive contradictorii și că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurentul a arătat că instanța de apel, deși a admis apelul celor două ministere, în mod greșit a constatat că dreptul de proprietate asupra acțiunilor îi aparține Ministerului Economiei, întrucât a intervenit o transmitere legală a calității procesuale, iar calitatea de reclamant a dobândit-o recurentul.

În susținerea criticilor formulate, recurentul a prezentat evoluția în plan procesual a calității de reclamant, care a aparținut pe rând A.V.A.S., O.P.S.P.I., Departamentului pentru Energie, precum și succesiunea actelor normative care au impus această evoluție - H.G. nr. 1720/2008, H.G. nr. 35/2009, H.G. nr. 869/2001, O.U.G. nr. 96/2012, O.U.G. nr. 75/2013, H.G. nr. 429/2013, O.U.G. nr. 86/2015 și H.G. nr. 42/2015, conchizând că, în raport de dispozițiile H.G. nr. 429/2013, ale O.U.G. nr. 86/2015 și ale H.G. nr. 42/2015, calitatea de reclamant în cauză nu poate reveni decât Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.

Recursul a fost întemeiat în drept și pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, recurenta SC A. SA a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate, susținând următoarele:

Primul motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susținând că hotărârea recurată contravine scopului pentru care a fost constituit A., astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 3 lit. b) din Legea nr. 247/2005.

Plecând de la considerentele în care instanța de apel a conchis că intenția legiuitorului a fost de a transfera din portofoliul statului un număr de acțiuni corespunzător a 10% din capitalul social al SC C. SA, și nu un număr de acțiuni precis determinat, recurenta a arătat că instanța a judecat în echitate, că a ignorat faptul că la momentul respectiv ambele societăți erau societăți de stat și că, printr-o analiză de suprafață a scopului pentru care au fost edictate dispozițiile legale în dispută, nu a identificat voința prioritară a legiuitorului și interesul public superior.

În această ordine de idei, recurenta a evocat prevederile art. 3 lit. b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a susținut că, pentru realizarea scopului enunțat în acest articol, legiuitorul a stabilit valoarea capitalului social inițial al A. nu prin raportare directă la valoarea activelor, ci prin raportare la valoarea necesară atingerii obiectivului propus și a conchis că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 constituie instrumentul, nu scopul în sine al normei legale.

A afirmat recurenta că era posibil ca, la momentul adoptării Legii nr. 247/2005, dacă s-ar fi implementat imediat O.U.G. nr. 35/2007, capitalul social al SC C. SA să fi fost deja redus, numai că nu există niciun element de natură să susțină ideea că în acest caz procentul ar fi rămas neschimbat.

Al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susținând că instanța de apel, interpretând voința legiuitorului, a ignorat dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, care reglementează inclusiv un aport suplimentar la capitalul social al A.

Recurenta a evocat prevederile art. 1 Titlul II din O.U.G. nr. 81/2007, în baza cărora s-a transferat A. un număr suplimentar de acțiuni.

A arătat recurenta că, în ceea ce privește valoarea capitalului social al SC C. SA, valoarea celor 10 procente a fost calculată prin raportare la capitalul social menționat în bilanțul de la 31 decembrie 2004, ceea ce invalidează raționamentul instanței de apel referitor la faptul că participația statului la capitalul social al SC C. SA trebuia să fi fost restructurată la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Au fost evocate în plus și dispozițiile art. 92 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, în baza cărora a fost adoptată H.G. nr. 1581/2007, prin care a fost modificată și completată H.G. nr. 1481/2005 de înființare a A. și prin care nu se aduce nicio modificare valorii inițiale a capitalului social al A.

Recurenta a invocat și dispozițiile art. 91 din O.U.G. nr. 81/2007, care fac referire la reîntregirea capitalului social al A. și, în raport de toate aceste argumente, a apreciat că este fără fundament legal considerentul în care instanța de apel a reținut că nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuși.

Al treilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susținând că instanța de prim control judiciar nu a luat în considerare dispozițiile art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

S-a susținut din nou că instanța de apel a judecat în echitate și a nesocotit dispozițiile art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care prevăd în mod imperativ că reducerea capitalului social va putea fi realizată numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea de reducere a fost publicată în Monitorul Oficial. În acest context, arată recurenta, instanța de apel a reținut în mod greșit că operațiunea de reducere a capitalului social îi era opozabilă A. de la data publicării hotărârii A.G.A. în Monitorul Oficial, în condițiile în care aceasta nu a devenit efectivă înainte de 22 februarie 2006.

În sprijinul aceleiași critici au fost invocate și dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 și s-a susținut că înregistrarea mențiunii reducerii capitalului social în registrul comerțului s-a făcut abia la 13 martie 2006, că la acea dată mențiunea a devenit opozabilă terților și că acest fapt este ulterior dobândirii acțiunilor de către A.

Al patrulea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta criticând decizia recurată pentru nesocotirea dispozițiilor art. 1909 C. civ. de la 1864.

S-a afirmat că, în aplicarea dispozițiilor art. 1909 C. civ., instanța era obligată să respingă acțiunea în revendicare ca fiind formulată împotriva unui posesor de bună-credință, constatând intervenită prescripția achizitivă instantanee a acțiunilor.

Recurenta a subliniat faptul că, în considerarea argumentelor expuse în precedent, poate fi considerată posesor de bună-credință a acțiunilor și că, deși doctrina opinează în sensul că posesia de bună-credință poate fi opusă proprietarului doar în cazul bunurilor mobile incorporale la purtător, realitatea și prezența copleșitoare a valorilor incorporale impun ajustarea teoriilor civiliste clasice și concluzia că acțiunile, ca bunuri mobile incorporale, sunt susceptibile de posesie, în cazul lor corpus-ul, adică exercitarea puterii de fapt asupra lucrului, materializându-se în actele juridice care simbolizează această stăpânire de fapt.

Al cincilea motiv de recurs este întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocând încălcarea puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 2/2009 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă.

Recurenta a făcut comentarii detaliate asupra efectelor pozitiv și negativ ale lucrului judecat, a evocat dispozitivul sentinței la care se raportează în invocarea puterii de lucru judecat și a susținut că, respectiva hotărâre devenind irevocabilă, statuările sale nu mai pot fi contrazise într-o nouă judecată, prezumția lucrului judecat fiind absolută, întrucât operează față de părți care au avut această calitate și în procesul finalizat cu sus-amintita sentință.

Recursul a fost întemeiat în drept și pe dispozițiile art. 1200 alin. (4), raportat la art. 1202 alin. (2) C. civ., precum și pe principiile de drept incidente în materie.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din camera de consiliu de la 3 aprilie 2015, recurentul Ministerul Energiei a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 2813 C. proc. civ. și a susținut că ultimele două alineate din considerentele încheierii recurate relevă o motivare contradictorie, la care instanța nu putea ajunge decât interpretând greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În esență, recurentul a susținut că, prin preluarea în portofoliul său a SC C. SA, a dobândit calitatea procesuală în cauză de la Ministerul Economiei și, prin urmare, a dobândit și dreptul de proprietate asupra acțiunilor în litigiu.

În acest context, arată recurentul, este esențial și obligatoriu ca instanța să recunoască concis dreptul unei instituții asupra unui pachet de acțiuni, și nu un drept generic al statului român, cu atât mai mult cu cât instanța însăși și Ministerul Economiei l-au indicat pe recurent ca succesor în privința calității procesuale, iar acest lucru s-a întâmplat înainte de dezînvestirea instanței.

A subliniat recurentul și faptul că pronunțarea acestei încheieri îl prejudiciază, împiedicându-l să culeagă beneficiile care i se cuvin în calitate de proprietar al pachetului de acțiuni.

Ministerul Energiei a depus întâmpinare la recursul declarat de SC A. SA, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

SC A. SA a formulat întâmpinări la recursurile declarate de Ministerul Energiei, solicitând respingerea acestora.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte a apreciat ca întemeiate recursurile declarate împotriva deciziei și ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii pentru considerentele ce se vor arăta:

Cu titlu preliminar, instanța supremă constată că în recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015 există critici care vizează nesocotirea de către instanța de apel a cadrului procesual, recurentul Ministerul Energiei criticând nesocotirea cadrului procesual activ prin recunoașterea dreptului de proprietate în beneficiul altui subiect de drept, iar recurenta SC A. SA criticând în al patrulea motiv de recurs încălcarea dispozițiilor legale referitoare la prescripția achizitivă instantanee în cadrul acțiunii în revendicare a unor bunuri mobile incorporale, altele decât cele la purtător.

Cum aceste critici vizează cadrul procesual sub aspectul obiectului acțiunii deduse judecății și sub aspectul legitimării procesuale active, ele vor fi luate în analiză cu prioritate, întrucât, dacă vor fi găsite întemeiate, au aptitudinea de a conduce la o casare a hotărârii recurate în condițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Recursul declarat de Ministerul Energiei împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015 este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2014, cu modificările aduse la momentul pronunțării deciziei atacate prin Legea nr. 174/2015, se înființează Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, prin preluarea activităților și structurilor de la Departamentul pentru Energie și de la Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, iar potrivit art. 13 alin. (3) din același act normativ ministerele, celelalte autorități ale administrației publice și instituțiile publice nou-înființate sau care preiau activități și structuri de la alte instituții publice, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, preiau personalul aferent acestora în condițiile legii și se subrogă în drepturile și obligațiile instituțiilor publice care derulau aceste activități.

Aceste dispoziții legale erau în vigoare la data pronunțării deciziei recurate și nu au fost luate în analiză de către instanța de apel, deși este operant principiul nemo censetur ignorare legem și, în plus, instanța de apel ar fi trebuit să fie avertizată de faptul că entitatea care a răspuns solicitării instanței de la 28 noiembrie 2014 a fost chiar Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, nu Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei, care figura în citativ. În plus, se constată că în adresa de răspuns aflată la fila 55 a dosarului de apel Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri își atribuie calitatea procesuală de apelant-reclamant și că indică în cuprinsul adresei împrejurarea că, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 86/2014, a devenit succesor în drepturi al Departamentului pentru Energie.

Aceste aspecte au fost nesocotite de instanța de apel, care nu s-a pronunțat cu privire la calitatea de apelant a părții, deși avea obligația să o facă, fiind în fața unei transmisiuni legale a calității procesuale față de dispozițiile art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2014.

Constată instanța supremă că, tot sub aspectul determinării cadrului procesual activ, instanța de apel a menținut în proces două entități cu statut de apelanți-reclamanți - Ministerul Economiei și Departamentul pentru Energie din Cadrul Ministerului Economiei - și, în ciuda acestui litisconsorțiu, deși a admis apelul declarat de ambii apelanți-reclamanți, a constatat existența dreptului de proprietate asupra acțiunilor doar în beneficiul Ministerului Economiei, fără a motiva de ce a exclus de la acest beneficiu Departamentul pentru Energie.

În considerarea acestor argumente, instanța supremă apreciază că, sub aspectul stabilirii judicioase a cadrului procesual activ, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 3 și art. 13 din O.U.G. nr. 86/2014, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, recunoscând în caz de admitere a apelului declarat de doi apelanți dreptul de proprietate al unuia singur și excluzându-l în mod nemotivat pe cel de-al doilea, în acest din urmă caz fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recursul declarat de SC A. SA împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015 este întemeiat în limitele în care va fi examinat, anume din perspectiva celui de-al patrulea motiv de recurs, cercetat prioritar pentru considerentele expuse în precedent.

Analiza de detaliu a actelor și lucrărilor dosarului relevă faptul că reclamanta inițială A.V.A.S. a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în revendicare mobiliară întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Cererea nu a fost modificată pe parcursul procesului, iar instanța de apel, pronunțând decizia recurată, a soluționat-o ca pe o acțiune în constatarea dreptului de proprietate, fără a motiva de ce s-a îndepărtat de la învestirea inițială și fără a motiva în drept chiar soluția la care s-a oprit.

Procedând în acest fel, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care îl obligă pe judecător să hotărască numai asupra obiectului dedus judecății - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - și a pronunțat o hotărâre care în mod vădit nu intră în cercetarea fondului acțiunii în revendicare mobiliară, făcând în acest fel imposibil controlul de legalitate sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate pentru acest tip de acțiune.

În acest context, instanța supremă constată că nu poate verifica, sub aspectul legalității, dacă o astfel de acțiune era admisibilă în condițiile în care bunul revendicat este un mobil incorporal altul decât cele la purtător - aspect afirmat și susținut de recurenta SC A. SA -, nu poate verifica în ce măsură acest tip de bun este susceptibil de posesie - aspect susținut de aceeași parte -, nu poate verifica dacă, admițând că se poate exercita posesia unui asemenea bun, aceasta este în speță de bună-credință, așa cum susține recurenta-pârâtă, după cum nu poate verifica apărarea aceleași părți recurente bazată pe dispozițiile art. 1909 C. civ. și pe prescripția achizitivă instantanee, ca mijloc de paralizare a acțiunii în revendicare mobiliară.

În concluzie, câtă vreme instanța de apel nu a stabilit cu argumente de fapt și de drept cadrul procesual activ, lucru care se impunea cu atât mai imperios în caz de litisconsorțiu activ și câtă vreme a pronunțat o hotărâre de constatare a dreptului de proprietate în condițiile în care fusese învestită cu o acțiune în revendicare mobiliară a unui bun mobil incorporal altul decât cele la purtător, instanța supremă apreciază că în cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015 urmând a fi admise în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

Apreciind că instanța de apel a pronunțat hotărârea fără a intra în cercetarea fondului pricinii, conform învestirii, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, sub aspectul cadrului procesual activ, pentru a tranșa problema titularului dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât în cauză există coparticipare procesuală activă, instanța de apel va analiza și susținerile recurentului Ministerul Energiei referitoare la faptul că, potrivit Anexei nr. 3 pct. 3 la H.G. nr. 42/2015, are în portofoliu SC C. SA, instanța supremă apreciind că în verificarea acestei susțineri instanța de rejudecare trebuie să se raporteze și la dispozițiile Anexei nr. 3 pct. 3 din H.G. nr. 980/2012, care a abrogat H.G. nr. 42/2015.

În același scop vor fi verificate și criticile formulate de recurenta-pârâtă SC A. SA neanalizate în considerentele prezentei decizii (motivele de recurs nr. 1, 2, 3 și 5), iar instanța de apel va verifica, prin prisma dispozițiilor legale incidente, toate condițiile de admisibilitate a acțiunii în revendicare mobiliară, pe care instanța supremă le-a reținut în considerentele ce preced și în legătură cu care a constatat că nu poate efectua controlul de legalitate.

În considerarea acestei soluții, instanța supremă apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs din recursul declarat de pârâta SC A. SA și că acestea urmează să fie luate în examinare cu ocazia rejudecării, ca tot atâtea apărări de fond.

Recursul declarat împotriva încheierii din camera de consiliu de la 3 aprilie 2015 de recurentul Ministerul Energiei urmează să fie respins ca nefondat, întrucât problema cadrului procesual activ, precum și cea care decurge de aici și care vizează recunoașterea dreptului doar în favoarea uneia dintre părțile unui litisconsorțiu nu pot fi asimilate erorilor materiale, omisiunilor sau neclarităților pentru a căror îndreptare legiuitorul a instituit procedurile prevăzute de art. 281-2811 C. proc. civ., acestea constituind chestiuni de judecată care privesc fondul cauzei și care pot fi cenzurate doar pe calea controlului judiciar, în speță în calea de atac a recursului, astfel cum, de altfel, s-a și invocat și tranșat în considerentele ce preced.

Pe cale de consecință, apreciind că în privința încheierii de la 3 aprilie 2015 nu este incident niciun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și că această încheiere a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 281-2811 C. proc. civ., recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.