Admissibility of constitutional challenge to criminal procedural participation rights based on lack of relevance to the underlying forgery prosecution

Decizia nr. 441/A/2016

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

La termenul din data de 20 septembrie 2016, partea interesată A., prin intermediul apărătorului ales, avocat B. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care recunosc posibilitatea participării la procesul penal doar în faza procesuală a apelului, a oricărei persoane fizice sau juridice ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței, în ceea ce privește dispozițiile care au provocat asemenea vătămare, precum și ale art. 20 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora, persoana vătămată nu se poate constitui parte civilă în procesul penal în cazul nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (1) și (2).

În susținerea excepției a arătat că dispozițiile art. 409 alin. (1) lit. f) și art. 20 alin. (4) C. proc. pen. încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, privind liberul acces la justiție, precum și cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană la justiție, persoanelor interesate nefiindu-le asigurat dublul grad de jurisdicție.

A mai arătat că, în cauză, persoanelor interesate nu le-a fost permis să participe la judecarea cauzei în primă instanță și că abia după pronunțarea soluției au putut participa la judecată, în faza procesuală a apelului.

A apreciat că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992

Prin încheierea din 20 septembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins excepția invocată, reținând că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, trebuie ca dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă: 1) să fie în vigoare; 2) să aibă legătură cu soluționarea cauzei; 3) să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, Curtea de Apel Oradea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de la pct. 1 și 3, însă nu este îndeplinită condiția de la punctul 2), respectiv dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze, în raport de obiectul acesteia, curtea constatând că nu există o acțiune civilă alăturată acțiunii penale, desființarea înscrisurilor, respectiv a adeverințelor de radiere - instrumentum probationis, iar negotium iuris, vizând acțiunea penală, prin anularea acestora nefiind afectată valabilitatea conținutului înscrisurilor prin care persoanele interesate apelante au achiziționat imobilele.

Împotriva acestei dispoziții a declarat apel, în termen procedural, apelantul Banu Florian, în motivarea orală a apelului acesta a arătat că art. 409 alin. (1) lit. f) și art. 20 alin. (4) C. proc. pen. încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție, precum și cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană la Justiție, persoanelor interesate nefiindu-le asigurat dublul grad de jurisdicție.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat din următoarele considerente:

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte constată că, din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Astfel, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Referitor la condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei, Înalta Curte apreciază că aceasta trebuie să privească incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată raportat la soluția ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată nu este relevantă în cauză, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatată (dispozițiile art. 409 alin. (1) lit. f) și art. 20 alin. (4) C. proc. pen.) neavând influență asupra judecării cauzei de față, ce are ca obiect apel împotriva unei sentințe prin care inculpatul a fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de pericol, respectiv infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. 1969.

Înalta Curte mai reține că pentru a nu fi caracterizată ca un abuz de drept menit să tergiverseze soluționarea cauzei, ridicarea excepției de neconstituționalitate trebuie să fie adecvată argumentului că textul invocat ca neconstituțional este în mod logic, în raport și în contradicție cu un articol din Constituție.

Față de considerente expuse, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva încheierii din 20 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 409 alin. (1) lit. f) și art. 20 alin. (4) C. proc. pen.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva încheierii din 20 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 409 alin. (1) lit. f) și art. 20 alin. (4) C. proc. pen.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2016.