Cassation barred by objective typicity focus in abuse of office cases challenging appellate fact-finding and causation

Decizie nr. 23/RC/2016

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 246 din 10 aprilie 2014 a Judecătoriei sectorului 6 București, pronunțată în Dosarul nr. x/303/2011, printre altele, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților A., B., C., D. și E.

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și 309 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen. (6 acte materiale).

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și 309 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen. (6 acte materiale).

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și 309 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen. (5 acte materiale).

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (2 acte materiale).

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și 309 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen. (6 acte materiale).

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile F., G. și H.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit până la concurența sumei de 58.230.034 euro (205.306.570 lei), asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților A., B., C., E., D., I., J., prin Ordonanța nr. 249/P/2008 din 5 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției.

S-a luat act că partea vătămată Municipiul București, prin primar general, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin Rechizitoriul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, alături de alte persoane, a inculpaților:

- A. - primar al Sectorului 6 București și președinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, desemnat prin Ordinul nr. 588 din 11 octombrie 2005 al Instituției Prefectului Municipiului București, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (6 acte materiale);

- B. - Secretar al Primăriei Sectorului 6 București și secretar al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, desemnat prin Ordinul nr. 588 din 11 octombrie 2005 al Instituției Prefectului Municipiului București, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (6 acte materiale);

- C. - funcționar, specialitatea juridică, și membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, desemnat prin Ordinul nr. 588 din 11 octombrie 2005 al Instituției Prefectului Municipiului București, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (5 acte materiale);

- E. - funcționar, specialitatea agronomie, și membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, desemnat prin Ordinul nr. 588 din 11 octombrie 2005 al Instituției Prefectului Municipiului București, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (2 acte materiale);

- D. - funcționar, specialitatea măsurători topografice, și membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, desemnat prin Ordinul nr. 588 din 11 octombrie 2005 al Instituției Prefectului Municipiului București, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (6 acte materiale);

În fapt, în esență, prin rechizitoriu, s-au reținut următoarele:

Inculpatul A., în calitate de primar al Sectorului 6 București și președinte al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2006, nu și-a îndeplinit ori și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006, cauzând astfel o pagubă de 58.230.034 euro (205.306.570 lei), corelativ cu realizarea unor avantaje patrimoniale numiților K., L., M. și N.

Astfel, s-a arătat că, în mod identic, în toate cele șase acte materiale infracționale, inculpatul A. a condus și coordonat activitatea subordonaților și a subcomisiei în mod defectuos, în sensul că nu a respectat prevederile legislației privind stabilirea dreptului de proprietate ce reglementau modul de constituire și funcționare a comisiilor, respectiv art. 1 - art. 8 din H.G. 890/2005 (a acceptat desemnarea formală a unor membri - reprezentați ai proprietarilor; a acceptat semnarea unor documente emise de către subcomisie de persoane care nu intrau în componența acesteia; nu a coordonat activitatea subcomisiei în sensul desfășurării în plen a activităților acesteia; nu a dispus materializarea hotărârilor subcomisiei și a redactării proceselor-verbale de ședință). Totodată, în ce privește stabilirea drepturilor de proprietate, nu a întreprins în mod riguros verificările privind existența și întinderea acestora, nu a fixat mărimea și amplasamentul suprafețelor solicitate, nu a stabilit situația juridică a terenurilor revendicate și asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate și nu a asigurat parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente.

Potrivit rechizitoriului, toate aceste încălcări ale atribuțiilor de serviciu au condus la emiterea în mod ilegal a celor șase titluri de proprietate, situație în care patrimoniul Municipiului București, al H., al G. și al F. a suferit pagube constând în diminuarea cu valoarea suprafețelor de teren deținute.

Nu în ultimul rând, inculpatul A., sesizat fiind cu privire la modul ilegal de reconstituire a drepturilor de proprietate în cauză, nu a întreprins măsurile prevăzute de art. 5 lit. l) din H.G. 890/2005, respectiv nu a intentat acțiuni în constatarea nulității absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Inculpatul B., în calitate de secretar al Primăriei Sectorului 6 București și secretar al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, în mod repetat, în cursul anului 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, nu și-a îndeplinit ori și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006, fapte prin care a cauzat o pagubă de 58.230.034 euro (205.306.570 lei), corelativ cu realizarea unor avantaje patrimoniale numiților K., L., M. și N. Astfel, s-a reținut că, în mod identic, în toate cele șase acte materiale reținute în sarcina sa, inculpatul B. nu a condus lucrările de secretariat ale subcomisiei, așa cum sunt prevăzute în art. 8 din H.G. 890/2005 (nu a asigurat desfășurarea în plen a activităților acesteia, nu a dispus materializarea hotărârilor subcomisiei și redactarea proceselor-verbale de ședință). Sub aspectul stabilirii drepturilor de proprietate, s-a arătat că activitatea infracțională a inculpatului constă în faptul că nu a întreprins în mod riguros verificările privind existența și întinderea acestora, nu a fixat mărimea și amplasamentul suprafețelor solicitate, nu a stabilit situația juridică a terenurilor revendicate și asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate și nu a asigurat parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente.

Toate aceste încălcări ale atribuțiilor de serviciu au condus la emiterea, în mod ilegal, a celor șase titluri de proprietate, situație în care patrimoniul Municipiului București, al H., al G. și al F. a suferit pagube constând în diminuarea cu valoarea suprafețelor de teren deținute.

În sarcina inculpatului C. s-a reținut că, în calitate de director executiv adjunct și membru al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, în mod repetat, în cursul anului 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, nu și-a îndeplinit ori și-a îndeplinit în mod defectuos a atribuțiile pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006, cauzând astfel o pagubă de 56.560.169 euro (199.329.790 lei), corelativ cu realizarea unor avantaje patrimoniale numiților K., L., M. și N. Astfel, în mod identic, în toate cele cinci acte materiale infracționale reținute în sarcina sa, inculpatul C. nu a întreprins în mod riguros verificările privind existența și întinderea drepturilor de proprietate revendicate în cauză, nu a fixat mărimea și amplasamentul suprafețelor solicitate, nu a stabilit situația juridică a terenurilor asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate și nu a asigurat parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente.

Toate aceste încălcări ale atribuțiilor de serviciu din partea inculpatului au condus la emiterea în mod nelegal a cinci titluri de proprietate, situație în care patrimoniul Municipiului București, al H., al G. și al F. a suferit pagube, constând în diminuarea cu valoarea suprafețelor de teren deținute.

Inculpatul E., în calitate de șef birou evidență activități agrare și membru al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, în mod repetat, în cursul anului 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, nu și-a îndeplinit ori și-a îndeplinit în mod defectuos a atribuțiile pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. x1/2006 și x2/2006, prin care a cauzat o pagubă de 4.850.058 euro (17.099.346 lei), corelativ cu realizarea unor avantaje patrimoniale numiților K., L., M. și N.. Astfel, s-a reținut că, în mod identic, în cele două acte materiale infracționale reținute în sarcina sa, inculpatul E. nu a întreprins în mod riguros verificările privind existența și întinderea drepturilor de proprietate revendicate, nu a fixat mărimea și amplasamentul suprafețelor solicitate, nu a stabilit situația juridică a terenurilor asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate și nu a asigurat parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente.

Toate aceste încălcări ale atribuțiilor de serviciu au condus la emiterea în mod ilegal a celor două titluri de proprietate, situație în care patrimoniul Municipiului București a suferit pagube constând în diminuarea cu valoarea suprafețelor de teren deținute.

Inculpatul D., în calitate de referent în cadrul Serviciului Cadastru Date Urbane și membru al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, în mod repetat, în cursul anului 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, nu și-a îndeplinit ori și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006, cauzând, astfel, o pagubă de 58.230.034 euro (205.306.570 lei), corelativ cu realizarea unor avantaje patrimoniale numiților K., L., M. și N. În concret, s-a reținut că, inculpatul nu a întreprins în mod riguros verificările privind existența și întinderea drepturilor de proprietate revendicate în cauză, nu a fixat mărimea și amplasamentul suprafețelor solicitate, nu a stabilit situația juridică a terenurilor asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate, nu a verificat și delimitat în teren loturile cu privire la care au fost redactate procese-verbale de punere în posesie și nu a asigurat parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente.

Toate aceste încălcări ale atribuțiilor de serviciu au condus la emiterea în mod ilegal a celor șase titluri de proprietate, situație în care patrimoniul Municipiului București, H., G. și F. a suferit pagube constând în diminuarea cu valoarea suprafețelor de teren deținute.

S-a arătat că situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței se probează cu următoarele mijloace de probă: procese-verbale de sesizare din oficiu; denunțul formulat de Asociația de proprietari O. și documentele depuse în susținerea acestui denunț; răspunsul F. referitor la constituirea de parte civilă în cauză și documentația depusă ca urmare a solicitării organului de urmărire penală; răspunsul G. referitor la constituirea de parte civilă în cauză și documentația depusă ca urmare a solicitării organului de urmărire penală; documentația pusă la dispoziție de către Primăria Municipiului București, Primăria Sectorului 6 București, Guvernul României, privitor la terenurile aparținând municipiului București; plângerea penală formulată de reprezentanții H.

București și documentele depuse pentru susținerea acesteia; răspunsul H. București referitor la constituirea de parte civilă în cauză și documentația depusă în susținere; răspunsurile Primăriei Sectorului 6 și documentațiile depuse privitor la emiterea titlului de proprietate nr. x1/2006; răspunsul O.C.P.I. București, la care se află anexată documentația aferentă eliberării titlului de proprietate nr. x1/2006; răspunsurile Subcomisiei de fond funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 și documentațiile deținute în legătură cu procedurile de reconstituire a dreptului de proprietate ca urmare a emiterii titlurilor de proprietate x1/2006 - P. și x2/2007 - Q.; răspunsurile Subcomisiei de fond funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 și documentațiile deținute în legătură cu procedurile de reconstituire a dreptului de proprietate ca urmare a emiterii titlurilor de proprietate x3/2006 - R.

și S.; răspunsurile Subcomisiei de fond funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 și documentațiile deținute în legătură cu procedurile de reconstituire a dreptului de proprietate ca urmare a emiterii titlurilor de proprietate x3/2006 - R. și x2/2006 - Q.; documentația înaintată de Subcomisia de fond funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 referitor la desemnarea membrilor și lipsa proceselor verbale de ședință; documentele înaintate de către Prefectura Ilfov, Primăria Domnești și Primăria Clinceni privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate numiților Q.

și Ș.; răspunsurile Prefecturii București și documentele aferente validării propunerilor formulate de inculpați; înscrisurile puse la dispoziție de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, ce au constituit documentația invocată de inculpați la reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea titlurilor de proprietate nr. x1 numitei P.,; înscrisurile puse la dispoziție de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, ce au constituit documentația invocată de inculpați la reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea titlurilor de proprietate nr. x2 numiților Q.

și Ș.; înscrisurile puse la dispoziție de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, ce au constituit documentația invocată de inculpați la reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea titlului de proprietate nr. x4 numitului T.; înscrisurile puse la dispoziție de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, ce au constituit documentația invocată de inculpați la reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea titlurilor de proprietate nr. x5 numitei Ț.; înscrisurile puse la dispoziție de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, ce au constituit documentația invocată de inculpați la reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea titlurilor de proprietate numiților R.

și S.; documentații cadastrale și cărțile funciare ale terenurilor atribuite prin titlurile de proprietate; actele autentificate și documentația notarială aferentă, privitoare la tranzacționarea drepturilor litigioase, împuternicirile acordate și tranzacționarea terenurilor atribuite ca urmare a activității inculpaților; raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul U. - specialitatea topografie, cadastru și geodezie; raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert V. - specialitatea evaluare proprietăți imobiliare; concluziile verificărilor efectuate de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu privire la actele ce au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate; declarațiile martorilor Ș.;

T.; Ț.; R.; W.; Y.; Z.; AA.; N.; L.; BB.; CC.; DD.; EE.; FF.; GG.; HH.; II.; JJ.; KK.; LL.; MM.; NN.; OO.; PP.; QQ.; RR.; SS.; ȘȘ.; declarațiile învinuitului TT. și ale inculpaților A.; B.; C.; D.; E.; I.; J.

În faza de judecată au fost audiați inculpații A., B., C., E., D., I., J., martorii ȚȚ., Ț., TT., Ș., Y., W., Z., N., CC., DD., EE., BB., AA., L., FF., GG., II., HH., JJ., MM., LL., KK., NN., OO., PP., QQ., ȘȘ., RR., R. și reprezentanta părții civile F. Totodată, s-a încuviințat și administrat proba cu expertiză topo cadastrală și expertiză tehnică judiciară de evaluare imobiliară, precum și proba cu înscrisuri.

Coroborând întregul material probator administrat în ambele faze ale procesului penal, prima instanță a reținut că fapta inculpatului A. care, în calitate de primar al Sectorului 6 București și președinte al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În acest sens, pornind de la definiția dată în cuprinsul art. 248 C. pen. (1969) și făcând trimitere la prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 2481 C. pen. (1969), prima instanță a arătat că pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, este necesară îndeplinirea mai multor cerințe. Astfel, o primă cerință vizează latura subiectivă a infracțiunii, respectiv să fie săvârșită cu intenție (directă sau indirectă), fapt ce rezultă din folosirea sintagmei "cu știință"; o a doua cerință se referă la elementul material al laturii obiective, și anume la neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos, ambele în exercițiul atribuțiilor de serviciu; o altă cerință se referă la urmarea imediată ce poate consta într-o tulburare a bunului mers al unui organ sau instituții de stat ori al unei alte unități din cele prevăzute în art. 145 C. pen. ori într-o pagubă adusă patrimoniului acesteia; iar ultima cerință, legată de prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000, presupune ca funcționarul, ca urmare a săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), să fi obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (intenție calificată prin scop).

Prima instanță a apreciat că, în speță, prin probele administrate nu s-a dovedit că inculpatul A. ar fi prevăzut, urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei tulburări însemnate bunului mers al organului sau instituției de stat în care funcționa sau o pagubă patrimoniului acesteia. Mai mult, nici nu s-a dovedit în cursul procesului penal că s-ar fi cauzat o tulburare însemnată sau o pagubă Municipiului București, prin primarul general, care, de altfel, nici nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Referitor la elementul material al laturii obiective, prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina sa că nu a respectat întocmai prevederile legislației privind stabilirea dreptului de proprietate ce reglementau modul de constituire și funcționare a comisiilor, respectiv art. 1 - art. 8 din H.G. 890/2005, și astfel: a acceptat desemnarea formală a unor membri - reprezentați ai proprietarilor; a acceptat semnarea unor documente emise de către subcomisie de persoane care nu intrau în componența acesteia; nu a coordonat activitatea subcomisiei în sensul desfășurării în plen a activităților acesteia; nu a dispus materializarea hotărârilor subcomisiei și a redactării proceselor-verbale de ședință; nu a întreprins în mod riguros verificările privind existența și întinderea drepturilor de proprietate revendicate în cauză; nu a fixat mărimea și amplasamentul suprafețelor solicitate; nu a stabilit situația juridică a terenurilor asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate; nu a asigurat parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente; sesizat fiind cu privire la modul ilegal de reconstituire a drepturilor de proprietate în cauză, nu a întreprins măsurile prevăzute de art. 5 lit. l) din H.G. 890/2005, respectiv nu a intentat acțiuni în constatarea nulității absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește primul grup de acuzații ce i s-au adus inculpatului A. cu referire la activitatea subcomisiei locale de fond funciar, instanța a reținut că, din punct de vedere legal, existau reglementări doar în privința comisiilor locale de fond funciar de la nivelul unității administrativ-teritoriale, sens în care a făcut trimitere la Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor din 04 august 2005, aprobat prin H.G. nr. 890/2005. Totodată, a apreciat că, din probatoriul administrat (declarațiile martorilor PP., OO. și QQ.), a rezultat că cei trei membri ai subcomisiei au fost desemnați din rândul celor care au solicitat terenuri în termenul legal și care cunoșteau procedura de restituire a acestora, iar desemnarea lor nu numai că nu a fost de natură să producă tulburări sau pagube în patrimoniul municipiului București, ci s-a dovedit chiar eficientă, în anumite situații.

În legătură cu împrejurarea că inculpatul ar fi acceptat semnarea unor documente emise de către subcomisie de persoane care nu intrau în componența acesteia, că nu a coordonat activitatea subcomisiei în sensul desfășurării în plen a activităților acesteia și că nu a dispus materializarea hotărârilor subcomisiei și a redactării proceselor-verbale de ședință, Judecătoria a reținut că, din materialul probator administrat în cauză, nu a rezultat că aceste acțiuni sau inacțiuni ale inculpatului ar fi produs, prin ele însele, tulburări sau pagube în patrimoniul municipiului București. Această manieră de lucru a fost adoptată de membrii comisiei pe parcursul întregii sale activități, nefiind de natură a conduce în mod automat la constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise ca urmare a acestei proceduri. S-a apreciat că membrii comisiei, chiar și fără a lucra în plen sau fără a se întocmi procese-verbale de ședință, și-au putut exercita atribuțiile ce le reveneau potrivit legii, sens în care a fost invocată declarația inculpatului B., motiv pentru care s-a considerat că nu este îndeplinită cerința referitoare la urmarea imediată a infracțiunii imputate.

Ca atare, s-a apreciat că nerespectarea de către inculpat a atribuțiilor de serviciu, astfel cum au fost reținute în primul grup de acuzații aduse prin rechizitoriu, nu este în măsură să conducă la concluzia că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în lipsa urmării imediate prevăzute de lege.

Referitor la cel de-al doilea grup de acuzații formulate împotriva inculpatului A., respectiv că nu ar fi întreprins în mod riguros verificările privind existența și întinderea drepturilor de proprietate revendicate în cauză, nu ar fi fixat mărimea și amplasamentul suprafețelor solicitate, nu ar fi stabilit situația juridică a terenurilor asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate și nu ar fi asigurat parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente, Judecătoria a analizat dispozițiile Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor din 04 august 2005, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, precum și prevederile Legii nr. 169/1997, apreciind, în urma interpretării acestora și a probelor administrate în cauză, că s-au întreprins toate verificările necesare în vederea stabilirii existenței și întinderii drepturilor de proprietate revendicate, a amplasamentului terenurilor asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate, a situației juridice a acestora și s-a asigurat parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente.

Astfel, s-a arătat că, pe lângă înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, fiecare propunere de reconstituire a acestuia înaintată de Subcomisia de aplicare a Legii Fondului Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 către Comisia Municipală de aplicare a Legii Fondului Funciar era însoțită și de o documentație stabilită conform art. 53 din Hotărârea nr. 917 a Comisiei Municipale, care cuprindea următoarele: adresă privind situația investițiilor aprobate, potrivit legii, emisă de Direcția de Investiții din cadrul Primăriei Municipiului București, adresă privind situația urbanistică actuală a terenului, emisă de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului București, adresă emisă de Direcția Juridică, Contencios și Legislație din cadrul Primăriei Municipiului București, din care să rezulte dacă terenul este notificat în baza Legii nr. 10/2001 și dacă au fost sau sunt litigii pe rol, adresă emisă de Direcția Evidență Imobiliară Cadastrală din cadrul Primăriei Municipiului București privind situația juridică a terenului. S-a mai arătat că prin art. 53 din hotărârea arătată mai sus s-a stabilit o modalitate de lucru care, potrivit celor declarate de inculpați, precum și de martorii, foști membri ai Comisiei Municipale, era adoptată în toate situațiile și nu doar în ceea ce privește emiterea celor 6 titluri de proprietate, fiind folosită întrucât nici la nivelul Primăriei Municipiului București și nici la nivelul sectoarelor nu a existat o evidență a terenurilor libere, respectiv un inventar al acestora.

Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză (FF., GG., II., HH., JJ., KK.), foști membri ai Comisiei Municipale, a rezultat că aceștia analizau toate actele, elementele dosarului, atât pe fond cât și din punct de vedere al procedurii ce trebuia urmată, iar în situația în care propunerile de validare nu îndeplineau condițiile de fond sau de formă, acestea erau respinse. Judecătorul fondului a reținut că, din aceleași declarații, a rezultat că niciunul dintre martori, în calitatea lor de membri ai comisiei municipale, nu a fost indus în eroare cu privire la faptul că reconstituirea s-ar fi făcut pe vechile amplasamente.

Făcând trimitere la prevederile art. 11 și art. 39 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor din 04 august 2005, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, Judecătoria a arătat că acestea nu instituiau obligația efectuării unei expertize de specialitate care să identifice vechiul amplasament sau să stabilească dacă, la momentul analizării dosarului, terenul era liber pentru a fi restituit, pentru localizarea terenurilor fiind suficiente chiar declarații de martori ori alte informații din care să rezulte identificarea în spațiu a respectivului amplasament. S-a arătat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că nu s-a putut stabili cu exactitate locația amplasamentului inițial, pentru a se putea aprecia dacă acesta era liber sau ocupat, nici măcar expertiza tehnico-judiciară topografică, întocmită în cursul judecății, neputând stabili cu exactitate amplasamentul terenurilor revendicate. Cu toate acestea, instanța a reținut că, din această expertiză coroborată cu actele doveditoare ale drepturilor de proprietate, a reieșit faptul că toate terenurile revendicate s-au aflat, măcar în parte, în actualul teritoriu administrativ al sectorului 6, București.

Totodată, din înscrisurile aflate la dosarele de restituire, a rezultat că Subcomisia înființată la nivelul sectorului 6 București a verificat situația juridică a fiecărui teren în parte și a anexat la adresa înaintată Comisiei Municipale documentele doveditoare, aceasta din urmă apreciind că respectivele înscrisuri sunt suficiente pentru stabilirea situației juridice a terenurilor solicitate, motiv pentru care a emis și titlurile de proprietate.

De asemenea, Judecătoria a reținut că, referitor la terenul în suprafață de 22280,17 mp, s-a pronunțat și instanța civilă, respectiv Judecătoria Sectorului 6 București, prin Sentința civilă nr. 7438 din 16 noiembrie 2007, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 645 din 02 aprilie 2008 a Tribunalului București, hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat, potrivit art. 52 C. proc. pen., cu privire la situația juridică a terenului, legalitatea titlului de proprietate din 07 martie 2006 și a procesului-verbal de punere în posesie din 22 februarie 2006. Totodată, prin această sentință civilă s-a stabilit, în mod definitiv și irevocabil, că Hotărârea nr. 916/2006 a Comisiei Municipale a fost dată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie, că terenul în cauză nu se suprapune cu cele deținute de F. București și că, potrivit Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate prin compensare trebuie să respecte întinderea suprafeței de teren deținută de foștii proprietari și nu o echivalență valorică.

În ceea ce privește parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente, Judecătoria, făcând trimitere la art. 10 din Regulament, a constatat că din probele administrate în cauză a rezultat că, într-adevăr, petenților nu li s-au propus alte amplasamente în compensare, dar acest lucru s-a datorat faptului că la nivelul municipiului București nu a existat o evidență a terenurilor libere. De aceea, în practică, petenții identificau un teren care părea a fi liber și făceau ulterior demersurile necesare pentru a afla situația lor juridică, aceasta fiind procedura de lucru adoptată atât de Subcomisia Sectorului 6, cât și de Comisia Municipală, sens în care s-a făcut trimitere la art. 53 din Hotărârea nr. 917/2006 a Comisiei Municipale.

Referitor la cel de-al treilea grup de acuzații reținute în sarcina inculpatului A., constând în aceea că, sesizat fiind cu privire la modul ilegal de reconstituire a drepturilor de proprietate în cauză, nu a întreprins măsurile prevăzute de art. 5 lit. l) din H.G. 890/2005, respectiv nu a intentat acțiuni în constatarea nulității absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, Judecătoria a reținut că motivele de nulitate absolută a unui titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 sunt strict și limitativ prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, însă nu sunt incidente în speță, fiind respectate toate cerințele legale în materie.

De altfel, în ceea ce privește titlul de proprietate din 07 martie 2006, instanța civilă a statuat în mod definitiv și irevocabil că motivele de nulitate invocate de reclamanta F., referitoare la suprapunerea de terenuri și atribuirea unui teren fără a se ține cont de criteriul valoric, sunt neîntemeiate.

Judecătoria a constatat că nici în privința acestor acuzații nu s-a dovedit urmarea imediată a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, neexistând o pagubă în patrimoniul Municipiului București și neproducându-se vreo tulburare însemnată bunului mers al acestuia. Totodată, s-a apreciat că invocarea, în fața instanței, de către alte persoane juridice (în privința uneia pronunțându-se anterior în mod definitiv și irevocabil instanța civilă) a încălcării unor drepturi sau vătămării unor interese nu conduce în mod automat la concluzia că Municipiului București ar fi fost prejudiciat prin emiterea titlurilor de proprietate.

De asemenea, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, prima instanță a apreciat că nu este neîndeplinită nici cerința prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, a obținerii unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, de către funcționarul care a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu (intenție calificată prin scop), nedovedindu-se vreo legătură între inculpatul A. și alte persoane, inclusiv M. (vărul primar al fostei soții a inculpatului) care au beneficiat în urma emiterii titlurilor de proprietate.

În concluzie, s-a arătat că, din materialul probator administrat în cauză, nu a reieșit că inculpatul A., în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nu și-ar fi îndeplinit sau și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006, cauzând astfel o pagubă Municipiului București și urmărind, totodată, obținerea unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul. Având în vedere că din probatoriul administrat nu a reieșit încălcarea de către inculpatul A. a vreunei îndatoriri de serviciu sau îndeplinirea ei defectuoasă, de natură a cauza o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori a unei unități din cele la care se referă art. 145 C. pen. (1969) sau o pagubă patrimoniului acesteia, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite nici elementele constitutive a infracțiunii de neglijență în serviciu, în eventualitatea în care ar fi fost probată culpa acestuia, ca formă a vinovăției.

În mod similar, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului B. care, în calitate de secretar al Primăriei Sectorului 6 București și secretar al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006 nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, s-a apreciat că nu s-a dovedit în cadrul procesului penal că acest inculpat ar fi prevăzut, urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei tulburări însemnate bunului mers al organului sau instituției de stat în care funcționa sau o pagubă patrimoniului acesteia, rezultat care, de altfel, nici nu s-a produs, dovadă fiind faptul că Municipiul București, prin primarul general, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În ceea ce privește acuzațiile aduse prin actul de sesizare, respectiv că nu a condus lucrările de secretariat ale subcomisiei, așa cum sunt prevăzute în art. 8 din H.G. nr. 890/2005 (nu a asigurat desfășurarea în plen a activităților acesteia, nu a dispus materializarea hotărârilor subcomisiei și a redactării proceselor-verbale de ședință), prima instanță a reținut, pe de o parte, că din punct de vedere legal, existau reglementări doar în privința comisiilor locale de fond funciar de la nivelul unității administrativ-teritoriale, iar pe de altă parte, că, din materialul probator administrat în cauză, nu a rezultat că acțiunile sau inacțiunile inculpatului ar fi produs, prin ele însele, tulburări sau pagube în patrimoniul Municipiului București, maniera de lucru fiind adoptată pe întreg parcursul activității comisiei și nefiind de natură a conduce în mod automat la constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise ca urmare a respectivei proceduri. Mai mult, s-a apreciat că membrii comisiei, chiar și fără a lucra în plen și fără a se întocmi procese-verbale de ședință și-au putut exercita corespunzător atribuțiile ce le reveneau potrivit legii, condiții în care cerința privind urmarea imediată a activității imputate nu este îndeplinită.

Referitor la cel de-al doilea grup de acuzații formulate împotriva inculpatului B., constând în aceea că nu ar fi întreprins în mod riguros verificările privind existența și întinderea drepturilor de proprietate revendicate în cauză, nu ar fi fixat mărimea și amplasamentul suprafețelor solicitate, nu ar fi stabilit situația juridică a terenurilor asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate și nu ar fi asigurat parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente, Judecătoria a apreciat, similar celor reținute în cazul inculpatului A., că, din probele administrate în cauză, rezultă că s-au întreprins verificările necesare în vederea stabilirii existenței și întinderii drepturilor de proprietate revendicate, a amplasamentului terenurilor și a situației juridice, după cum s-a asigurat și parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente. Ca atare, s-a apreciat că și în privința acestor activități nu este îndeplinită condiția urmării imediate, din actele și lucrările dosarului nerezultând existența unei pagube în patrimoniul Municipiului București ori vreo tulburarea însemnată a bunului mers al acestei instituții.

Totodată, s-a apreciat că, din probele administrate în cauză, nu s-a dovedit vreo legătură între inculpatul B. și alte persoane, inclusiv M. (vărul primar al fostei soții a inculpatului A.) care au beneficiat în urma emiterii titlurilor de proprietate, nefiind, astfel, îndeplinită cerința obținerii unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, de către funcționarul care a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu (intenție calificată prin scop).

Deopotrivă, instanța fondului a constatat că nici fapta inculpatului C. care, în calitate de director executiv adjunct și membru al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, similar cu situația celorlalți inculpați, s-a apreciat că nici în cazul lui C. nu s-a dovedit că acesta ar fi prevăzut, urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei tulburări însemnate bunului mers al organului sau instituției de stat în care funcționa sau a unei pagube patrimoniului acesteia, rezultat care, de altfel, nici nu s-a produs, dovadă fiind faptul că Municipiul București, prin primarul general, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

De asemenea, în ceea ce privește acuzațiile aduse inculpatului C., Judecătoria a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că s-au întreprins verificările necesare în vederea stabilirii existenței și întinderii drepturilor de proprietate revendicate, a amplasamentului terenurilor și a situației juridice, după cum s-a asigurat și parcurgerea etapelor prevăzute în cazul atribuirii altor amplasamente. Mai mult, din ansamblul probator, nu a rezultat vreo legătură între inculpatul C. și alte persoane, inclusiv M. (vărul primar al fostei soții a inculpatului A.) care au beneficiat în urma emiterii titlurilor de proprietate, nefiind, astfel, îndeplinită cerința obținerii unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, de către funcționarul care a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu (intenție calificată prin scop).

În mod similar, pentru aceleași argumente, prima instanță a apreciat că nici faptele imputate inculpaților E. și D. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

În concluzie, întrucât faptele inculpaților, așa cum a reieșit din probatoriul administrat în cursul procesului penal, nu sunt prevăzute de legea penală, instanța de fond a dispus achitarea acestora în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Totodată, din perspectiva art. 5 C. pen., s-a apreciat că dispozițiile art. 297 alin. (1) C.pen și art. 309 C. pen. sunt mai favorabile decât cele ale art. 248 și 2481 C. pen. (1969), având în vedere limitele de pedeapsă, iar cu referire la regimul juridic al infracțiunii continuate, mai avantajoase au fost considerate prevederile art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), care, spre deosebire de cele ale art. 35 alin. (1) C. pen., nu conțin condiția unicității subiectului pasiv.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, părțile civile F. și G., precum și inculpații A., B., C., E., D., pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 760/A din 22 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de părțile civile F. și G., desființată, în parte, Sentința penală nr. 246 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București, iar, în rejudecare, s-au dispus următoarele:

I. 1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă calificată și continuată.

În baza art. 65 C. pen. (1969), au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1969), au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe perioada executării pedepsei principale.

2. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă calificată și continuată.

În baza art. 65 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe perioada executării pedepsei principale.

3. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă calificată și continuată.

În baza art. 65 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe perioada executării pedepsei principale.

4. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă calificată și continuată.

În baza art. 65 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe perioada executării pedepsei principale.

5. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă calificată și continuată.

În baza art. 65 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) pe perioada executării pedepsei principale.

6. În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, coroborat cu art. 248 și art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., au fost condamnate inculpatele I. și J. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate abuz în serviciu, în formă calificată și continuată.

În baza art. 65 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatelor, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatelor, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., au fost condamnate aceleași inculpate la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatelor, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatelor I. și J. câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani (pedeapsă complementară).

În baza art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatelor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 861 C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate pe un termen de încercare de câte 7 ani, pe durata căruia condamnatele au fost obligate, în baza art. 863 alin. (1) C. pen. (1969), să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. (1968), s-a atras atenția inculpatelor asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. (1969), privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepselor complementare și accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

II. În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate acțiunile civile formulate de părțile civile F., G. și H.

III. În baza art. 25 alin. (3) coroborat cu art. 397 alin. (3) raportat la art. 256 și art. 404 alin. (4) lit.

g) C. proc. pen., s-a dispus desființarea titlurilor de proprietate emise abuziv (inclusiv procesele-verbale de punere în posesie aferente) și a actelor de înstrăinare subsecvente: titlul de proprietate din 07 martie 2006, emis pe numele P., contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public UU. (Biroul Notarial "VV."), prin încheierea din 23 martie 2006, contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP YY. cu încheierea din 17 mai 2007, privind terenul de 2251,24 mp din București, sector 6,; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public UU. (Biroul Notarial "VV."), prin încheierea din 23 martie 2006, privind terenul de 2740,76 mp din București; titlul de proprietate din 07 martie 2006, emis pe numele Q.

și Ș.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public UU. (Biroul Notarial "VV."), prin încheierea din 23 martie 2006, privind terenul de 22.280,17 mp din București; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public YY., prin încheierea din 21 decembrie 2006, privind terenul de 22.280,17 mp din București (cotă indiviză de 6,73% - 1.500 mp); contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public WW. (Biroul Notarial "VV.") cu încheierea din 09 mai 2007, privind terenul de 22.280,17 mp din București (cotă indiviză de 75,32% - 16.780,17 mp și, respectiv, 17,95% - 4.000 mp); contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP YY. cu încheierea din 30 septembrie 2008, privind terenul de 22.280,17 mp din București; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public ZZ. prin încheierea din 06 noiembrie 2008 și cele două acte adiționale autentificate cu încheierile din 30 aprilie 2009, respectiv din 02 iunie 2009, privind terenul de 22.280,17 mp din București; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public UU. (Biroul Notarial "VV."), prin încheierea din 23 martie 2006; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public AAA. cu încheierea din 21 septembrie 2006, privind terenul de 10.900,50 mp din București; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public UU. (Biroul Notarial "VV."), prin încheierea din 23 martie 2006; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public AAA. cu încheierea din 21 septembrie 2006, privind terenul de 2.325,75 mp din București; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul notarial "VV.", prin încheierea din 23 martie 2006, privind terenul de 4.473,81 mp din București; titlul de proprietate din 20 iulie 2006, emis pe numele T.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public WW. (Biroul Notarial "VV."), prin încheierea din 03 august 2006, privind terenul de 2.097,82 mp din București; titlul de proprietate din 20 iulie 2006, emis pe numele Q.

și Ș.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public WW. (Biroul Notarial "VV.") cu încheierea din 03 august 2006, privind terenul de 33.330,24 mp din București; actul adițional nr. 1 la actul constitutiv al SC BBB. SRL, în ce privește aducerea unui aport în natură de către asociatul K., constând în terenul de 33.330,24 mp din București, autentificat de notarul public CCC. cu încheierea din 31 martie 2010; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public WW. (Biroul Notarial "VV.") cu încheierea din 03 august 2006, contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public DDD., prin încheierea din 09 ianuarie 2007, privind terenul de 9.830,83 mp din București; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP YY. cu încheierea din 28 noiembrie 2006, privind terenul de 16.831,03 mp din București; titlul de proprietate din 18 august 2006, emis pe numele Ț.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP YY., cu încheierea din 28 noiembrie 2006; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP YY., cu încheierea din 14 decembrie 2007; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public EEE. (Biroul Notarial "FFF."), cu încheierea din 26 august 2008, privind terenul de 1.054,70 mp din București; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP YY., cu încheierea din 28 noiembrie 2006, privind terenul de 1.909,48 mp din București; titlul de proprietate din 20 septembrie 2006, emis pe numele S. și R.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public YY. cu încheierea din 28 noiembrie 2006, privind terenul de 5.044,86 mp din București; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP YY. cu încheierea din 28 noiembrie 2006, privind terenul de 3.053,68 mp din București; contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP YY. cu încheierea din 28 noiembrie 2006, privind terenul de 1.522,75 mp din București.

S-a dispus comunicarea deciziei penale către birourile notariale menționate și către O.C.P.I. - S.P.I. - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 6 București, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

IV. În baza art. 112 alin. (1) lit. e) și alin. (5) și 6 C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor sume de bani: suma de 19.900.000 euro de la numitul K. (prețul obținut din vânzarea terenului de 16.831,03 mp din București și a terenului de 3.053,68 mp din București); suma de 810.000 euro de la numitul BB. (prețul obținut din vânzarea terenului de 1.054,70 mp din București).

V. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit până la concurența sumei de 58.230.034 euro (205.306.570 lei), asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților A., B., C., E., D., I., J., prin Ordonanța nr. 249/P/2008 din 5 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupție.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea confiscării speciale, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând intimaților: K., până la concurența sumei de 19.900.000 euro; BB., până la concurența sumei de 810.000 euro.

În temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații A., B., C., E., D., I., J. împotriva aceleiași sentințe.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați fiecare dintre inculpații A., B., C., E., D., I., J. la plata a câte 2500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în urma propriei evaluări a materialului probator administrat în cauză și a stabilirii situației de fapt rezultată din analiza acestuia, ce a fost pe larg redată în considerentele deciziei atacate, că faptele inculpaților A., B., C., E., D., I. și J. întrunesc toate elementele de tipicitate prevăzute de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, coroborat cu art. 248 și art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (în forma autoratului sau, după caz, a complicității), motiv pentru care se impune condamnarea acestora sub aspectul infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

În acest sens, Curtea de apel a arătat, în esență, contrar celor reținute de Judecătorie, că, în cazul fiecăreia dintre propunerile de reconstituire, prin faptul că se făcea referire la Anexa 17 la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, inculpații au acreditat ideea că reconstituirea se face pe vechiul amplasament. Or, în speță, nu era vorba despre o restituire a terenurilor pe vechile amplasamente, în condițiile în care parte din terenurile asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate nu au avut și nu au destinație agricolă, ci erau afectate de amenajări de interes public, iar la momentul formulării propunerilor nu era clarificată situația juridică cu privire la dreptul de proprietate al statului.

Mai mult, s-a constatat că inculpații nu au exercitat niciuna dintre atribuțiile prevăzute de lege privitor la stabilirea situației vechiului amplasament. Astfel, din documentațiile aferente emiterii titlurilor nu a rezultat care era localizarea terenurilor revendicate, dacă puteau fi retrocedate iar, în caz contrar, care sunt motivele ce împiedicau restituirea pe vechile amplasamente. În plus, în cuprinsul propunerilor, nu se făcea nicio referire la procedura de acordare în compensare a altor amplasamente și nici în cadrul documentației nu se regăsea vreun indiciu că măcar s-ar fi inițiat această procedură, însă, cu toate acestea, Subcomisia de fond funciar a Sectorului 6 București a semnat propunerile de validare înaintate Instituției Prefectului. În acest context, s-a subliniat atributul subcomisiei, stipulat la art. 5 lit. l) din H.G. nr. 890/2005, referitor la identificarea terenurilor atribuite ilegal, în vederea promovării prin intermediul primarului a acțiunilor în constatarea nulității absolute, atribut ce poate fi exercitat pe tot parcursul procedurii reconstituirii dreptului de proprietate și care nu a fost pus în practică nici după ce s-au intentat diverse acțiuni ale unor persoane lezate.

Instanța de apel a apreciat că și concluziile verificărilor efectuate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cu privire la activitatea Subcomisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6, referitor la emiterea titlurilor de proprietate, susțin acuzațiile și reliefează nenumărate încălcări ale prevederilor legale, care îi obligau pe inculpați la adoptarea unei anumite conduite și respectarea unor proceduri în soluționarea cererilor de retrocedare a terenurilor. Astfel, pentru situația titlurilor de proprietate, actele de control întocmite de către ANRP au evidențiat, în esență, aceleași încălcări atât în ce privește procedura adoptată cât și cu privire la modul de interpretare a documentelor invocate la reconstituirea dreptului de proprietate.

Referitor la atribuțiile ce reveneau inculpaților, s-a arătat că A., în calitatea sa de primar și președinte al Subcomisiei de aplicare a legilor fondului funciar (H.G. nr. 890/2005), avea obligația de a conduce și coordona activitatea Subcomisiei ce funcționa la nivelul Sectorului 6, în toate etapele ce trebuiau a fi parcurse de procedura stabilirii dreptului de proprietate. Astfel, conform cap. II din H.G. nr. 890/2005, Subcomisia, prin componența sa, trebuia să efectueze, în principal, următoarele activități: să preia și să analizeze cererile pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere; să verifice în mod riguros îndeplinirea condițiilor referitoare la elementele cererii și dovezile care o susțin; să stabilească mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, să propună alte amplasamente și să consemneze în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe un alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane; să completeze, în urma verificărilor efectuate, anexele cu persoanele îndreptățite; să înainteze și să prezinte spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive; să pună în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul; să identifice terenurile atribuite ilegal, iar primarul să înainteze acțiuni în constatarea nulității absolute.

De asemenea, inculpatul A. avea și atribuții referitoare la funcționarea comisiilor, a căror activitate trebuia desfășurată în plen, în prezența majorității membrilor și a primarului sau viceprimarului, fiind obligatoriu ca hotărârile să fie adoptate cu votul majorității membrilor și consemnate într-un proces-verbal semnat de toți participanții.

Inculpatul B. deținea funcția de secretar al Sectorului 6 București din anul 1997, funcție ale cărei atribuții sunt prevăzute în capitolul X din Legea nr. 215/2001. Astfel, inculpatul exercita o funcție publică de conducere având ca principal atribut avizarea, pentru legalitate, a dispozițiilor primarului și a hotărârilor consiliului local, dar și organizarea procedurilor în care sunt implicate cele două autorități, acesta fiind motivul pentru care legiuitorul a prevăzut ca secretarul unității administrativ-teritoriale să facă parte și din componența Subcomisiei de aplicare a legilor fondului funciar. Mai mult, pe lângă sarcinile prevăzute pentru subcomisie, H.G. nr. 890/2005 enumera o serie de atribuții specifice pentru secretar, care trebuia să asigure lucrările de secretariat, să coordoneze și să verifice respectarea procedurilor.

În privința inculpatului C. s-a arătat că acesta este de profesie jurist, iar în perioada 2005 - 2008 a deținut funcția de Director executiv adjunct al Direcției Tehnice (Urbanism) din cadrul Primăriei Sectorului 6. Deși atât pregătirea, cât și funcția deținută, erau argumente solide pentru a face cea mai pertinentă analiză a dosarelor privind cererile de retrocedare a terenurilor, acesta nu a făcut niciun demers din cele stipulate în fișa postului sau în H.G. nr. 890/2005. Astfel, inculpatul C. avea obligația de a coordona, monitoriza și evalua întreaga activitate a Serviciului Cadastru, Date Urbane și Fond Funciar, cât și a Serviciului Evidență Patrimoniu Sector și Întocmire Documentații, servicii din cadrul Primăriei Sectorului 6 București care gestionau întreaga problematică privind cadastrul, fondul funciar și patrimoniul, ceea ce presupune existența unor minime evidențe despre aceste domenii, dar în mod special cu privire la imobilele terenuri situate pe raza administrativă a sectorului.

Referitor la inculpatul D. s-a menționat că acesta este de profesie tehnician, specialitatea geologie-geodezie, iar conform fișei drepturilor și îndatoririlor din 15 februarie 2005, în perioada 2005 - 2006, a exercitat funcția publică de execuție - referent în cadrul Serviciului Cadastru, Date Urbane și Fond Funciar. Concomitent, datorită specializării în măsurători topografice, a fost desemnat și membru în cadrul Subcomisiei locale de fond funciar a Sectorului 6. Deși, potrivit atribuțiilor din fișa postului, inculpatul era obligat la întocmirea, actualizarea și exploatarea datelor privind evidența imobilelor situate pe teritoriul administrativ al Sectorului 6, actualizarea și materializarea pe planurile topografice a incintelor imobilelor, gestionarea bazei de date cuprinsă în decretele de expropriere, a donațiilor și altor acte prin care s-au preluat ori transferat imobile anterior anului 1990, verificarea pe teren a situației imobilelor și la întocmirea proceselor-verbale de punere în posesie, precum și a celorlalte operațiuni aferente, starea de fapt stabilită ca urmare a administrării probatoriului a indicat, în opinia instanței de apel, contrariul unui exercițiu corect al funcției deținute.

În ceea ce îl privește pe inculpatul E. s-a reținut că acesta este de profesie inginer agronom, în perioada 2005 - 2006 a ocupat funcția de conducere - șef Birou Evidența activităților agrare din cadrul Primăriei Sectorului 6, iar, prin ordinele prefectului municipiului București din 11 octombrie 2005 și din 04 septembrie 2006, a fost desemnat membru în cadrul Subcomisiei locale de fond funciar a Sectorului 6. Având în vedere domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991, coroborat cu specialitatea și funcția deținută de inculpatul E., s-a constatat că acesta era persoana prevăzută de legiuitor pentru a clarifica problemele ce țineau de aspectele agricole.

Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de apel a identificat mai multe nereguli în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările aduse de Legea nr. 247/2005.

Astfel, s-a constatat că modul de constituire și funcționare a Subcomisiei locale de fond funciar a Sectorului 6 a fost unul arbitrar, desemnarea reprezentanților proprietarilor nefiind realizată conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, respectiv prin alegerea acestora de către o adunare a proprietarilor convocată de consiliul local, martorii OO., PP. și QQ. fiind "racolați" în Subcomisie de către inculpații I. și D., fără a le fi precizat cu exactitate rolul și modalitatea de lucru în cadrul acesteia. Audiați fiind, cei trei martori au arătat că au fost solicitați să-și exprime acordul cu privire la numirea lor, însă nu au participat la nicio ședință a Subcomisiei, semnarea propunerilor de validare constituind un act pur formal. Mai mult chiar, OO. și QQ. au precizat că semnarea acelor propuneri o făceau la solicitarea inculpatului D., care le aducea la domiciliu niște dosare. De asemenea, nu a existat vreo dovadă a întrunirii membrilor, a analizei cererilor de retrocedare și a modului în care a fost exercitat votul de către participanți. Totodată, s-a arătat că dispozițiile art. 8 din H.G. nr. 890/2005 au fost încălcate și ca urmare a acceptării semnării unor documente de către înlocuitorii inculpaților pe funcția deținută în cadrul Primăriei Sectorului 6, dar fără a exista vreun suport referitor la înlocuirea lor în calitate de membri în Subcomisie.

De asemenea, instanța de control judiciar a subliniat că, din documentele prin care s-a propus Comisiei municipale validarea solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate, nu a rezultat cu certitudine modalitatea de acordare a terenului, respectiv restituirea pe vechile amplasamente sau acordarea unor alte suprafețe în compensare, terenurile revendicate nefiind localizate, inculpații neavând date suficiente pentru a stabili măcar dacă sunt competenți pentru soluționarea cererilor. Prin formulările utilizate și faptul că s-a făcut trimitere la art. 41 din Legea nr. 18/1991, inculpații au lăsat să se înțeleagă faptul că este vorba de restituirea pe vechile amplasamente.

S-a apreciat că nu poate fi primită apărarea inculpaților în sensul că, întrucât la nivelul Subcomisiei nu exista o evidență a terenurilor libere de pe raza sectorului, în practică se lăsa solicitanților posibilitatea identificării terenurilor ce puteau face obiectul compensării, în speță fiind depuse documente de identificare a terenurilor (expertize topografice) și făcându-se dovada situației juridice, câtă vreme din probele administrate în cauză a rezultat că pentru terenurile vizate de cei care s-au dovedit a fi beneficiarii reali ai acestora s-a căutat să se justifice atribuirea, prin identificarea unor acte de proprietate la care cei ce pretindeau reconstituirea s-au arătat dispuși să renunțe, dând mandat unor persoane din cercul viitorilor "cumpărători".

Totodată, s-a arătat de către Curtea de apel că inculpații nu au procedat la verificarea riguroasă a drepturilor revendicate, stipulată la art. 5 lit. b) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, în dosarele ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nefiind identificate documente care să ateste preluarea de către stat sau cooperativele agricole a terenurilor revendicate și faptul că acele terenuri se regăsesc pe raza Sectorului 6 București. Fără a avea certitudinea întinderii suprafețelor de teren și localizarea lor, cu stabilirea situației juridice de la nivelul anului 2006, inculpații au instrumentat dosarele în așa fel încât să creeze o aparență de legalitate și să obțină astfel și hotărârea Comisiei Municipale, care nu era competentă să efectueze verificări faptice. Sub acest aspect, s-a făcut trimitere și la concluziile expertizei topo cadastrale dispusă în cursul urmăririi penale, care au stabilit că documentația analizată și invocată de inculpați în propunerile formulate nu numai că nu era concludentă cu privire la identificarea terenului revendicat, dar lipsea cu desăvârșire. În mod similar, raportul de expertiză tehnică-judiciară (topografică) întocmit în faza de cercetare judecătorească a atestat că nu există identitate între suprafețele de teren la care petenții au făcut referire în cererile lor și cele înscrise în titlurile de proprietate (inculpații construindu-și, de altfel, apărarea, în sensul că reconstituirea nu s-a făcut pe vechile amplasamente), astfel încât s-a apreciat că inculpații nu aveau cum să stabilească care era situația juridică a terenului, respectiv dacă poate sau nu poate face obiectul retrocedării.

Referitor la terenurile atribuite de către inculpați și contextul în care s-a realizat operațiunea în sine s-a mai arătat că acestea erau delimitate aleatoriu - independent de vechiul amplasament sau suprafața solicitată - doar pe baza unor ridicări topografice, întocmindu-se documentații cadastrale ridicate la rang de "expertiză" în propunerile înaintate de Subcomisie. Singurul aspect avut în vedere, în opinia Curții, a fost acela ca terenul sau terenurile "adunate" să corespundă (chiar dacă nu exact) cu suprafața totală revendicată de petenții care se arătaseră dispuși, practic, să își înstrăineze drepturile, pentru a da o aparență de legalitate propunerii, iar aceasta să fie validată de Comisia municipală. De fapt, s-a urmărit acapararea unei suprafețe mari, dovadă comasările succesive efectuate de aceeași persoană, M., afin cu inculpatul A., beneficiar al terenurilor înscrise în patru din cele șase titluri de proprietate cercetate, unele dintre cele mai valoroase pe piața imobiliară de la acel moment, pe care le-a achiziționat achitând sume de bani modice sau chiar fără să plătească ceva.

Sintetizând, s-a arătat că beneficiari ai terenurilor au fost nu proprietarii înscriși în titlurile emise, ci N., L., M. și K. (direct sau prin intermediul unor interpuși - SC GGG. SRL, BB.), în circuitul infracțional regăsindu-se, "accidental" (în lipsa probelor contrare) și HHH., la care probabil cei dintâi menționați aveau datorii în virtutea unor relații de "afaceri" mai vechi.

În plus, față de faptul că inculpații nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de lege ca membri ai Subcomisiei de aplicare a legii fondului funciar, neverificând dacă persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate erau îndreptățite la aceasta și nici situația juridică a terenurilor "restituite" (dovadă că, în pofida "expertizelor" de care se prevalau în propuneri, au ajuns să reconstituie dreptul de proprietate asupra unor terenuri proprietate publică sau a unor terenuri cu privire la care pretindeau drepturi ale persoane, în fapt îngrădite de acestea), Curtea de apel a mai reținut, din coroborarea probelor administrate în cauză, că procedura urmată a fost una inversă, respectiv inițial au fost identificate persoane care pretindeau că nu li s-au restituit întreaga suprafață de teren la care erau îndreptățite, dispuse să își vândă, practic, actele de proprietate ("drepturile succesorale") pe care le invocau unor așa-ziși mandatari, pentru ca, ulterior, pornind de la suprafețele de teren care, aparent, puteau fi atribuite față de actele avute la dispoziție, să identifice terenurile cu privire la care să emită, în mod abuziv, titlurile de proprietate.

Totodată, în urma examinării înscrisurilor de la dosar, instanța de apel a prezentat relațiile existente între persoanele și societățile implicate în tranzacționarea terenurilor, apreciind că acestea nu sunt simple coincidențe. Mai mult, împrejurarea că au făcut obiectul urmăririi penale șase titluri de proprietate, în condițiile în care doar 43 de cereri au fost validate de Subcomisie (două dintre titluri - chiar pe numele acelorași două persoane, Q. și Ș.), precum și faptul că analiza dosarelor nu trebuia să fie una superficială, Subcomisia nerezumându-se la a "aduna" niște acte pe care să le trimită mai departe Comisiei municipale sau la o verificare formală (dovadă propunerea motivată detaliat), au fost apreciate de Curte ca reprezentând elemente care exclud "omisiunea" membrilor Subcomisiei de a observa că, prin propunerile lor, nu fac decât să asigure premisele trecerii unor terenuri de o suprafață și o valoare mare din patrimoniul Municipiului București în proprietatea acelorași persoane (mandatarii ce apar în acte), vinovăția inculpaților îmbrăcând, astfel, forma intenției directe, iar nu a culpei.

S-a apreciat că înaintarea către Comisia municipală a actelor analizate nu îi absolvă de răspundere penală pe autorii propunerilor de reconstituire a dreptului de proprietate, neputându-se reproșa membrilor comisiei menționate că nu au pornit de la prezumția de rea-credință a celor ce făceau parte din Subcomisia locală de fond funciar a Sectorului 6.

Cu privire la apărarea inculpaților în sensul că, pornind de la aceleași rațiuni, în cauză ar fi trebuit să fie trimise în judecată și alte persoane, Curtea a arătat că în Codul de procedură penală nu mai este prevăzută posibilitatea extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, extindere care, și potrivit reglementării anterioare, nu era posibilă în apel.

Sub aspectul aplicării art. 5 C. pen., s-a apreciat ca fiind mai favorabilă legea penală veche, având în vedere că, potrivit noii reglementări, în sarcina inculpaților ar trebui reținută o pluralitate de infracțiuni în forma concursului (raportat la faptul că în cauză există mai multe persoane vătămate), situație în care stabilirea unui spor de pedeapsă ar fi obligatorie.

Realizând o analiză a elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, prin raportare la situația de fapt reținută în speță, astfel cum a fost expusă pe larg în considerentele deciziei pronunțate, Curtea a arătat că încălcarea de către acuzați a atribuțiilor de serviciu a condus la emiterea în mod ilegal a celor șase titluri de proprietate, situație în care patrimoniul statului, al Municipiului București, H., G. și F. a suferit pagube, constând în diminuarea cu valoarea suprafețelor de teren "atribuite" sau lipsa de folosință a terenurilor avute în administrare.

Sub acest aspect, Curtea a observat că, în motivarea soluției de achitare, prima instanță nu a făcut decât să enumere dispozițiile legale incidente în materia reconstituirii dreptului de proprietate, afirmând că nu există probe că inculpații și-ar fi exercitat în mod abuziv funcția, fără a face o analiză propriu-zisă a materialului probator aflat la dosarul cauzei, aspect suplinit de instanța de control judiciar în apelul Parchetului.

Referitor la cuantumul prejudiciului, s-a arătat, pe de o parte, că nu se poate avea în vedere valoarea terenurilor stabilită de expertul parte, care a manifestat o poziție subiectivă, în favoarea părților care l-au desemnat, iar, pe de altă parte, că nu are relevanță faptul că unitatea administrativ-teritorială prejudiciată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În drept, instanța de control judiciar a apreciat că faptele inculpatului A., în calitate de primar al Sectorului 6 București și președinte al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, săvârșite în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2006, constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006, prin care a cauzat o pagubă de 58.230.034 euro (205.306.570 lei), corelativ cu realizarea unor avantaje patrimoniale numiților K., L., M. și N., constituie infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 2481 C. pen. din 1969 (6 acte materiale), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În mod similar, faptele inculpatului B., în calitate de secretar al Primăriei Sectorului 6 București și secretar al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, săvârșite în mod repetat, în cursul anului 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006, prin care a cauzat o pagubă de 58.230.034 euro (205.306.570 lei), corelativ cu realizarea unor avantaje patrimoniale numiților K., L., M. și N., s-a considerat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 2481 C. pen. din 1969 (6 acte materiale), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Aceiași încadrare juridică a fost dată de Curtea de apel și faptelor inculpatului C., în calitate de director executiv adjunct și membru al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, săvârșite în mod repetat, în cursul anului 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006, prin care a cauzat o pagubă de 56.560.169 euro (199.329.790 lei), corelativ cu realizarea unor avantaje patrimoniale numiților K., L., M. și N., precum și faptelor inculpatului E., în calitate de șef birou evidență activități agrare și membru al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, săvârșite în mod repetat, în cursul anului 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, prin care a cauzat o pagubă de 4.850.058 euro (17.099.346 lei), corelativ cu realizarea unor avantaje patrimoniale numiților K., L., M. și N.

De asemenea, s-a apreciat că faptele inculpatului D., în calitate de referent în cadrul Serviciului Cadastru Date Urbane și membru al Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar, săvârșite în mod repetat, în cursul anului 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor pe parcursul procedurilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 07 martie 2006, din 20 iulie 2006, din 18 august 2006 și din 20 septembrie 2006, prin care a cauzat o pagubă de 58.230.034 euro (205.306.570 lei), corelativ cu realizarea unor avantaje patrimoniale numiților K., L., M. și N., constituie aceeași infracțiune de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 2481 C. pen. din 1969 (6 acte materiale), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a reținut pericolul social al infracțiunilor, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, natura și gravitatea faptelor, consecințele produse, precum și conduita inculpaților, care nu au recunoscut faptele comise. Astfel, s-a arătat că inculpații au fost judecați pentru comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu în formă continuată, care prin natura și gravitatea lor, prin organizarea activității infracționale reținute, prin aceea că a existat o pluralitate de inculpați, relevă un grad de pericol concret ridicat, având în vedere și că acest gen de infracțiuni, prin amploarea lor deosebită, aduc atingere unor importante valori proteguite de legea penală, respectiv stabilitatea și credibilitatea instituțiilor și organismelor statului, serviciilor publice, precum și corectitudinea funcționarilor care-și desfășoară activitatea în cadrul acestora, îndeplinind funcțiile încredințate. Au mai fost avute în vedere și cuantumul extrem de ridicat al prejudiciului cauzat Municipiului București, rolul avut de inculpați în derularea activității infracționale, funcțiile deținute de aceștia, precum și percepția publică cu privire la modul în care s-au realizat reconstituirile dreptului de proprietate față de anumite persoane, acest gen de infracționalitate fiind unul extrem de răspândit la nivelul întregii țări și fiind de foarte mult timp în atenția societății.

S-a mai arătat, de asemenea, că acțiunile inculpaților ar fi trebuit să aibă ca finalitate repararea unor abuzuri la care au fost supuși cei ce au fost victime ale regimului comunist, prin recunoașterea unor drepturi succesorilor acestora, dar aplicarea în mod discreționar și abuziv a dispozițiilor legale de către acuzați a făcut ca acest scop să nu se realizeze, transformându-se practic într-un mijloc aparent legal prin care au fost avantajate anumite persoane. Practic, acte juridice ce trebuiau a fi guvernate de echitate cu privire la foștii proprietari au fost transformate de inculpați într-o sursă de venituri enorme pentru anumite grupuri de interese, corelativ cu diminuarea patrimoniului unor entități de interes public.

În ceea ce privește lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpații au un grad de instruire sau pregătire profesională peste medie și se bucurau de o bună reputație, Curtea a considerat că respectivele aspecte au o pondere mai redusă în determinarea pedepsei aplicate tocmai pe considerentul că, în cazul unor infracțiuni ca cele ce fac obiectul cauzei, criteriile menționate au făcut posibilă ocuparea unei funcții publice care să le permită acuzaților comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.

Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța de apel a apreciat că se impune aplicarea pentru fiecare dintre inculpați a unei pedepse privative de libertate, orientată spre minimul special, dar superioară acestuia, gravitatea faptelor săvârșite, reflectată mai ales în cuantumul prejudiciului cauzat, nejustificând suspendarea sub supraveghere a executării sancțiunii penale.

Raportându-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Beraru c. României și Cutean c. României), Curtea nu a reținut nici apărările vizând nerespectarea principiului nemijlocirii și al continuității completului de judecată, în sensul că doar unul din membrii completului de judecată în fața căruia s-au desfășurat dezbaterile în apel și care a pronunțat decizia a participat la reaudierea martorilor. Astfel, s-a arătat că, în cauză, martorii ascultați la urmărirea penală și a căror audiere a fost realizată și pe parcursul cercetării judecătorești, fără excepție, și-au menținut declarațiile date anterior, nerelatând aspecte contestate de părți, pentru stabilirea veridicității cărora să fie nevoie ca judecătorul să îi asculte nemijlocit. De asemenea, inculpații nu au negat procedura de emitere a titlurilor de proprietate ce fac obiectul cauzei, ci au dat o altă interpretare dispozițiilor legale incidente, de a căror nerespectare au fost acuzați de Parchet. În acest context, Curtea a constatat că mijloacele de probă esențiale în cauză nu sunt declarațiile martorilor, ci înscrisurile aflate la dosar, sesizările și rapoartele organelor de urmărire penală sau ale altor instituții abilitate, rapoartele de constatare sau de expertiză, probe care au fost tot timpul la dispoziția judecătorilor de la prima instanță și din apel.

Totodată, s-a subliniat și faptul că, întrebate fiind de Curte dacă doresc readministrarea probei testimoniale ca urmare a modificării componenței completului de judecată, părțile au arătat că nu solicită acest lucru, aspect consemnat în încheierea de ședință de la termenul din 25 martie 2015.

S-a mai menționat că, potrivit art. 354 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., modificarea componenței completului de judecată poate fi făcută până la începerea dezbaterilor, dacă menținerea ei nu este posibilă, or, în cauză, înlocuirea unuia din membrii completului de judecată în apel s-a făcut prin Hotărâre a Colegiului de Conducere al C.A.B. (nr. 60 din 5 martie 2015), din motive obiective, cu respectarea dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Cu privire la latura civilă, s-a arătat că, din coroborarea dispozițiilor art. 25 alin. (3), art. 397 alin. (3) și art. 256 C. proc. pen., rezultă că instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă.

Având în vedere că, în cauză, consecințele activității infracționale au constat, în esență, în trecerea unor terenuri din proprietatea statului/unității administrativ-teritoriale (privată sau publică) în patrimoniul unor persoane fizice, s-a apreciat că nu există niciun motiv pentru care acestea să nu se întoarcă în patrimoniul statului/unității administrativ-teritoriale, cu singura excepție a subdobânditorilor de bună-credință, pentru situația în care imobilele făceau parte din proprietatea privată a statului, situație în care se încadrează doar SC III. SC.

Curtea a observat, în primul rând, că probele administrate în cauză nu conturează certitudinea că persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate erau, cel puțin, îndreptățite să primească suprafețele de teren cu privire la care li s-a emis titlul de proprietate, inculpații nefăcând verificările la care erau obligați de lege în acest sens. Acestea, de altfel, au și devenit străine de procedura de emitere a titlurilor, ca urmare a semnării contractelor de mandat și - în aceeași zi - și a celor de înstrăinare a drepturilor succesorale (litigioase), mulțumindu-se cu sumele de bani primite cu acea ocazie, infime față de prețul cu care s-au valorificat terenurile după reconstituirea dreptului de proprietate, la scurt timp după aceea (Q. și Ș. - 400.000 euro, S. și R - 15.000 euro, Ț. - 40.000 lei, T. - 2.900 euro).

Totodată, la dosarul cauzei nu există nicio probă că prețul trecut în primele contracte de vânzare-cumpărare (încheiate cu mandatarii) s-a achitat vreodată (de către "cumpărătorii" N., L., M., K. și SC JJJ. S.R.L.), aceeași fiind situația și în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu KKK., LLL., SC GGG. SRL, BB. și HHH., SC GGG. SRL și BB. nefiind decât interpuși ai lui K., iar HHH. fiind "retribuită" pentru relații de "afaceri" mai vechi, legate probabil de cedarea părților sociale la SC MMM. SRL București, toți trei urmând a încasa un preț real abia ca urmare a vânzării terenului, mai departe, către societățile NNN. SRL În realitate s-a urmărit "crearea" unor acte translative de proprietate care să permită dobânditorilor de rea-credință să înstrăineze terenurile către subdobânditori de bună-credință, la valoarea lor reală.

Acest "circuit" a fost întrerupt, în majoritatea situațiilor, de începerea cercetărilor în cauză de către organele de urmărire penală, care au și notat interdicția de vânzare în cartea funciară, precum și de "dificultatea" înstrăinării unor terenuri aflate chiar în proprietatea publică și/sau "revendicate" de alte persoane: H., F., F., Asociația de proprietari O.

Prin urmare, în vederea restabilirii situației anterioare, Curtea a dispus desființarea titlurilor de proprietate emise abuziv (inclusiv procesele-verbale de punere în posesie aferente) și, de asemenea, reținându-le caracterul fictiv, a anulat, pentru cauză ilicită, înțelegerea frauduloasă a părților fiind una evidentă, actele de înstrăinare subsecvente, cu excepția contractului de vânzare-cumpărare dintre K. și SC III., autentificat de notarul public OOO. din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociați "PPP.", cu încheierea nr. 457, cu privire la două loturi de teren, totalizând 19.884,71 mp: terenul de 16.831,03 mp, situat în București, (atribuit către Q. și Ș.) și terenul de 3.053,68 mp, situat în București (atribuit către S. și R.), precum și a acelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenul de 1.054,70 mp situat în București, dat fiind că, pe acesta s-a construit un imobil, apartamentele fiind înstrăinate unor terți subdobânditori.

Totodată, Curtea a apreciat ca neîntemeiat și argumentul referitor la autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 7438 din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul civil nr. x/2/2006, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 645 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, sens în care a făcut trimitere la dispozițiile art. 28 alin. (2) C. proc. pen. și a arătat că hotărârea invocată nu a vizat soluționarea acțiunii civile ce face obiectul prezentei cauze.

În plus, s-a considerat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că hotărârile definitive ale altor instanțe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii.

Referitor la criticile aduse introducerii, în calitate de intimați, direct în apel, a subdobânditorilor terenurilor cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în cauză, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, s-a arătat că art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu a fost încălcat în speță, principiul dublului grad de jurisdicție presupunând dreptul de a cere examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară și nu a măsurilor de siguranță sau asigurătorii luate în procesul penal. Mai mult, acest principiu nu poate împiedica restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii direct în apel, în condițiile în care prima instanță nu a procedat la introducerea terțelor persoane în cauză.

În ceea ce privește acțiunile civile formulate de părțile civile H., F. și G., acestea au fost apreciate ca nefondate și respinse ca atare, având în vedere că stabilirea exactă a suprafeței de teren pe care părțile o au în administrare excede obiectului soluționării acțiunii civile în cauza penală. S-a arătat, însă, că restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin decizia pronunțată, având drept consecință întoarcerea în patrimoniul statului inclusiv a terenurilor, face posibilă reluarea demersurilor părților civile în vederea recunoașterii întinderii drepturilor, demersuri paralizate de activitatea infracțională a inculpaților.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație, în termen legal, inculpații A., B., C., E. și D. și, cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei, intimata SC QQQ. SRL.

În cuprinsul cererilor de recurs formulate de recurenții inculpați A., B., C. și E. a fost invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Introductiv, apărarea a apreciat că, întrucât dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. utilizează aceeași formulare de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., aceste prevederi, pentru a avea un caracter util și eficient, trebuie interpretate ca incluzând în sfera lor de aplicare și acele situații în care inculpatul a fost condamnat în mod greșit, deși în cauză nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, în caz contrar textul legal fiind lipsit de conținut.

În acest context, s-a apreciat că pretinsele fapte, astfel cum au fost reținute de instanța de apel, nu se circumscriu ilicitului penal, neconducând la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor imputate, aceasta dispunând condamnarea inculpaților cu încălcarea unor reguli și principii fundamentale ale procesului penal. Astfel, recurenții au arătat că nu s-a stabilit în ce ar fi constat elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, care erau atribuțiile pretins încălcate și în ce acte normative ar fi fost prevăzute acestea, sens în care s-a făcut trimitere la unele pasaje din decizie în care, în opinia apărării, instanța de apel a reținut anumite stări de fapt nereale, ignorând și interpretând în mod eronat legislația în materia reconstituirii dreptului de proprietate și probele administrate în cauză.

Sub acest aspect, s-a arătat că prevederile art. 8 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 nu conțin obligații ce cad în sarcina Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 București, astfel încât instanța de apel, doar prin interpretarea lor eronată, a reținut că nu a existat nicio dovadă a întrunirii membrilor, a analizei cererilor de retrocedare și a modului în care a fost exercitat votul de către participanți, aceste obligații revenind doar Comisiei municipale.

În ceea ce privește aspectul reținut de instanță în sensul că modul de constituire și funcționare a Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 București a fost unul arbitrar, apărarea a arătat că, și în ipoteza în care această împrejurare ar fi fost reală, ea nu ar fi reprezentat o faptă prevăzută de legea penală, nefiind de natură a conduce la producerea pretinsului prejudiciu, având în vedere că activitatea acesteia era verificată de o altă comisie, dovadă fiind faptul că doar o parte din numeroasele propuneri înaintate de respectiva subcomisie Comisiei Municipale București de aplicare a Legii fondului funciar au fost confirmate ulterior prin decizie de aceasta din urmă, fiind examinate, inclusiv, de instanțele civile.

Pe de altă parte, s-a arătat că, din declarațiile martorilor, membri ai Comisiei Municipale, a rezultat că toți au înțeles că se are în vedere restituirea prin echivalent și nu pe vechile amplasamente, astfel că niciuna din persoanele implicate în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nu a avut vreo neclaritate cu privire la acest aspect. De altfel, recurenții nici nu au susținut vreodată că ar fi fost vorba de o restituire pe vechile amplasamente, ci s-a propus reconstituirea pe alte amplasamente, acest aspect fiind reținut, în mod corect, de către instanța de fond, precum și de instanța civilă care a constatat legalitatea procedurii în ceea ce privește retrocedarea terenului F. Mai mult, instanța de apel a pus la îndoială, fără nicio justificare, documentațiile topografice de la dosar, invocând lipsa numărului de înregistrare și a unei cereri însoțitoare, pentru a reține, în mod tendențios, că analiza subcomisiei a fost una succintă.

Referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) și art. 10 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, vizând procedura de acordare în compensare a suprafeței de teren solicitate, s-a arătat că instanța de apel a ignorat o împrejurare fundamentală, și anume că subcomisia locală se afla într-o imposibilitate obiectivă de a face o propunere petenților cu privire la un alt amplasament, având în vedere că, la nivelul acesteia, nu exista o evidență a terenurilor libere de pe raza Sectorului 6, această unitate administrativ teritorială neavând un patrimoniu propriu. De altfel, membrii Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 București nici nu puteau dispune ori inventaria terenuri libere, potențial a fi retrocedate.

În plus, instanța de apel nu a arătat, în concret, cum și-au încălcat inculpații atribuțiile prevăzute de art. 5 lit. b) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, respectiv ce acte puteau aceștia solicita și nu au făcut-o, extinzând în mod nejustificat răspunderea acuzaților inclusiv pentru veridicitatea adreselor primite de la Primăria Municipiului București - Direcția Evidență Cadastrală și Imobiliară, documente care au stat la baza propunerilor subcomisiei. De asemenea, în mod eronat, această instanță a reținut că expertizele efectuate în cauză au concluzionat că lipsește documentația analizată și invocată de membrii subcomisiei, având în vedere că înscrisurile examinate de Comisia Municipală se află atașate la dosarul cauzei, iar pe baza acestora expertul a stabilit atât localizarea vechiului amplasament, motivele pentru care competența aparținea Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 București cât și cele pentru care reconstituirea nu se putea face decât pe un nou amplasament. S-a mai arătat că, ignorând declarațiile membrilor Comisiei municipale, care au precizat că efectuau verificări inclusiv pe fondul dosarelor, în integralitatea lor, și dispozițiile legale în materie, instanța de control judiciar a afirmat în mod nereal că această comisie nu era competentă să efectueze verificări faptice.

Totodată, s-a arătat că prin referirile repetate la persoanele care au dobândit, ulterior, terenurile respective prin diferite operațiuni civile, precum și la mandatarii petenților, au fost create legături artificiale între membrii subcomisiei și beneficiarii ulteriori ai bunurilor, deși toate acele împrejurări erau străine de persoana inculpaților. (pct. I din motivele de recurs)

De asemenea, invocând dispozițiile art. 433 C. proc. pen., respectiv lipsa conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, apărarea a menționat și alte motive de nelegalitate a deciziei pronunțate în apel, precum: încălcarea vădită a prezumției de nevinovăție, a principiului nemijlocirii, a dreptului la un proces echitabil, preluarea integrală a expunerii din rechizitoriu, fără a se face o apreciere critică, caracterul eronat al raționamentului folosit de instanța de apel în pronunțarea hotărârii de condamnare, în contradicție cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, încălcarea autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 645 din 02 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2006. (pct. II din motivele de recurs în casație)

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul cererilor de recurs în casație, s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate, înlăturarea greșitei aplicări a legii și, în urma rejudecării, achitarea inculpaților A., B., C. și E. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Același caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a fost invocat și de recurentul inculpat D., cu argumentarea că faptele reținute de Curtea de apel nu sunt prevăzute de legea penală deoarece nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat. Astfel, s-a susținut că instanța de control judiciar nu a arătat în mod clar și neechivoc în ce constă elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și nu a indicat documentul care cuprinde pretinsele atribuții de serviciu încălcate de inculpat, sens în care s-a făcut trimitere la mai multe împrejurări de fapt reținute, în opinia apărării, în mod eronat. Pe de altă parte, s-a arătat că în cauză nu există prejudiciu, iar instanța de apel nu a avut în vedere probele de la dosar.

Totodată, a fost invocat și cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", menționându-se că instanța de apel a stabilit în mod greșit legea penală mai favorabilă, fără a ține seama de faptul că inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, care în noua reglementare este sancționată, potrivit art. 309 C. pen., cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 3 ani și 10 ani și 6 luni, deci cu limite mai reduse decât în vechea lege (art. 2481 C. pen. 1969) ce prevedea pedeapsa închisorii cuprinsă între 5 și 15 ani. Ca atare, s-a apreciat că, prin aplicarea unei sancțiuni de 5 ani închisoare, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind incident cazul de recurs invocat.

Apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, s-a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație și suspendarea executării hotărârii atacate, în temeiul art. 441 C. proc. pen. Pe fond, s-a solicitat admiterea recursului în casație în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) și art. 448 alin. (4) C. proc. pen.

Intimata SC QQQ. SRL a indicat, în cuprinsul cererii, cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", precum și dispozițiile art. 448 alin. (2) C. proc. pen., "recursul în casație vizează greșita soluționare a laturii civile". În susținerea căii de atac, a arătat că inculpații A., B., C., E. și D. au fost în mod greșit condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deși în cauză nu erau întrunite elementele constitutive ale acesteia, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. În acest sens, s-a menționat că întregul raționament al instanței de apel s-a întemeiat pe reținerea unor împrejurări de fapt eronate, respectiv pe pretinsa încălcare a atribuțiilor de serviciu ale inculpaților și pe caracterul de proprietate publică greșit acordat terenurilor ce au fost restituite, soluția de condamnare fiind pronunțată ca urmare a reaprecierii aceluiași probatoriu avut în vedere și de prima instanță, fără ca în calea de atac să se fi administrat probe noi. A apreciat că între soluția asupra laturii penale și cea asupra laturii civile există o strânsă legătură, în sensul că, urmare a condamnării inculpaților și corelativ cu aceasta, în baza dispozițiilor art. 25 alin. (3), art. 397 alin. (3) și art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare având drept consecință desființarea titlurilor de proprietate presupus emise abuziv și a actelor de înstrăinare subsecvente, printre care și cele ce privesc pe SC QQQ. SRL.

Invocând dispozițiile art. 448 alin. (2) C. proc. pen. ca și motiv de recurs, a arătat că, în cauză, latura civilă a fost greșit soluționată, restabilirea situației anterioare nefiind posibilă, în raport cu prevederile art. 256 C. proc. pen., iar hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiilor de rang constituțional și convențional care garantează respectarea drepturilor fundamentale, respectiv a principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, al nediscriminării, al egalității de arme și al aparenței de imparțialitate, a principiului previzibilității procedurii, precum și a dreptului la proprietate și la un proces echitabil. În acest sens, s-a arătat că, prin dispoziția de restabilire a situației anterioare în apel, intimata a fost privată de orice cale ordinară de atac și de posibilitatea reală și efectivă de a formula apărări în cauză, cu toate că procesul s-a derulat timp de 4 ani (2 martie 2011 - 25 martie 2015).

De asemenea, s-a mai susținut că, deși dispozițiile art. 436 C. proc. pen. nu se referă și la calitatea de intimată, introdusă direct în faza judecării apelului, ca titulară a căii extraordinare de atac a recursului în casație, întrucât consecințele deciziei de condamnare sunt importante, repunerea în situația anterioară având ca efect scoaterea din patrimoniul societății a bunurilor imobile dobândite cu bună credință, se impune admiterea în principiu a cererii de recurs, pentru a se respecta principiul egalității în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituția României și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice discriminarea. În sprijinul acestei solicitări, au fost invocate și dispozițiile art. 448 alin. (2) C. proc. pen., ce reglementează explicit situația greșitei soluționări a acțiunii civile.

Prin Încheierea penală nr. 408/RC din 21 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/303/2011, au fost admise în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și E. împotriva Deciziei penale nr. 760/A din 22 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, fiind respinse, ca inadmisibile, căile de atac promovate de intimata SC QQQ. SRL (pentru nerespectarea dispozițiilor art. 435 și art. 436 C. proc. pen.) și de inculpatul D. (pentru neîntrunirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen.).

Astfel, s-a apreciat că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și E. întrunesc toate cerințele de formă prevăzute de art. 440 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 434 - 438 C. proc. pen., însă, numai în ceea ce privește criticile circumscrise formal cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., respectiv cele referitoare la lipsa laturii obiective ca element constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, inserate la punctul I al cererilor.

Cu referire la motivele de nelegalitate inserate la punctul II al cererilor de recurs formulate de inculpații A., B., C. și E., vizând încălcarea prezumției de nevinovăție, a principiului nemijlocirii, a dreptului la un proces echitabil, preluarea integrală a expunerii din rechizitoriu, fără a se face o apreciere critică, caracterul eronat al raționamentului folosit de instanța de apel în pronunțarea hotărârii de condamnare, în contradicție cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nerespectarea autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 645 din 02 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2006, s-a apreciat că menționarea generică a dispozițiilor art. 433 C. proc. pen. nu poate complini lipsa invocării unuia din motivele de recurs în casație prevăzute la art. 438 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât cu privire la aceste critici s-a constatat că nu este îndeplinită condiția formală de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.

La termenul de judecată din 28 ianuarie 2016, cu ocazia dezbaterilor, suplimentar criticilor formulate în scris, însă prin prisma aceluiași caz de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., recurentul A., prin apărător ales, a învederat faptul că, potrivit legii, atribuțiile de emitere a hotărârii de reconstituire a dreptului de proprietate reveneau Comisiei Municipale București de aplicare a Legii fondului funciar și nu Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 București, astfel încât, neexistând o legătură de cauzalitate între acțiunile întreprinse de aceasta și rezultatul imputat, sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. În plus, chiar dacă s-ar putea reține o contribuție la emiterea respectivelor hotărâri, s-a apreciat că, în lipsa trimiterii în judecată, ca autori, a membrilor Comisiei Municipale, nu se poate vorbi de calitatea de participanți la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu a membrilor Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 București. Totodată, s-a arătat că, întrucât nu s-a dovedit obținerea pentru sine ori pentru altul a unui folos necuvenit, fapta imputată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, respectiv urmarea imediată, ci doar ale infracțiunii de abuz în serviciu incriminată de art. 248 C. pen. (1969), situație în care, având în vedere dispozițiile art. 122 și art. 124 C. pen. (1969), limitele de pedeapsă și data comiterii faptei, răspunderea penală pentru aceasta s-a prescris încă din anul 2013.

Lipsa legăturii de cauzalitate între activitatea desfășurată ca membri în Subcomisia de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 București și producerea unei pagube, a fost susținută, cu ocazia dezbaterilor, și de recurenții inculpați B., E. și C., prin apărători aleși, aceștia reiterând și aspectele privind rolul Comisiei Municipale București de unic organism decizional în privința modului de reconstituire a dreptului de proprietate, invocate de recurentul A.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că examinarea cauzei în recurs în casație, în etapa prevăzută de art. 445 și urm. C. proc. pen., are o dublă limitare determinată, pe de o parte, de dispozițiile art. 433 C. proc. pen., în conformitate cu care pe această cale se pot îndrepta doar erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, de motivele de fapt și de drept care au făcut obiectul verificării instanței în etapa admisibilității în principiu, reglementată de art. 440 C. proc. pen. Așadar, verificarea legalității hotărârii atacate se va face de către Înalta Curte în conformitate cu dispozițiile art. 447 C. proc. pen., urmând a fi avute în vedere doar criticile circumscrise inițial, prin cererea scrisă, cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu și cele invocate oral ulterior.

Ca atare, deși cei patru recurenți, cu ocazia dezbaterilor, în data de 28 ianuarie 2016, au criticat, oral, hotărârea atacată prin prisma cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (indicat inițial în scris, însă pentru alte motive de fapt) invocând lipsa legăturii de cauzalitate între activitatea desfășurată și rezultatul produs, inculpatul A. formulând, în plus, critici cu privire la inexistența urmării imediate necesare în cazul infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, respectiv a obținerii folosului necuvenit, având drept consecință intervenirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), aceste susțineri nu vor fi avute în vedere de Înalta Curte la analizarea căii extraordinare de atac, întrucât nu au format obiectul verificării, din perspectiva îndeplinirii cerințelor formale prevăzute de dispozițiile art. 434 - 438 C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu.

Examinând în aceste limite recursurile în casație formulate de inculpații A., B., C. și E. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 442 - 444 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Astfel, se constată că, în actuala reglementare, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În ceea ce privește lipsa vinovăției prevăzute de lege, conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., aceasta reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în mișcare și de exercitare acțiunii penale distinctă de neprevederea în legea penală, cuprinsă în teza I a articolului menționat. Or, raportat la modul în care cele două teze au fost legiferate și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Din această perspectivă se constată că recurenții inculpați A., B., C. și E. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând că faptele pentru care au fost condamnați, astfel cum au fost reținute de instanța de apel, nu se circumscriu ilicitului penal, nefiind întrunită condiția existenței actului de conduită ilicit și, deci, nici latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, decizia fiind criticată sub aspectul neidentificării atribuțiilor pretins încălcate și a actelor normative în care sunt prevăzute acestea, arătându-se că legislația din materia reconstituirii dreptului de proprietate și probele administrate în cauză au fost interpretate eronat. În acest sens, făcându-se trimitere la înscrisurile aflate la dosar, la expertizele topo-cadastrale și la declarațiile martorilor, membri ai Comisiei Municipale București de aplicare a Legii fondului funciar, s-a arătat, în esență, că inculpații, în calitate de membri ai Subcomisiei de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Primăriei Sectorului 6 București, și-au îndeplinit corect atribuțiile prevăzute în Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, înaintând, pe baza actelor atașate la cererile de restituire a dreptului de proprietate, propuneri către Comisia Municipală, acesteia din urmă revenindu-i obligația de a verifica integral întreaga documentație, inclusiv din punct de vedere faptic, retrocedarea realizându-se, în condițiile legii, pe alte amplasamente decât cele inițiale. În plus, s-a arătat că o parte din atribuțiile pretins încălcate nici nu reveneau Subcomisiei din care făceau parte inculpații, ci doar Comisiei Municipale.

Analizând aceste susțineri din perspectiva considerațiilor mai sus menționate, Înalta Curte constată că recurenții inculpați au indicat doar în mod formal cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., neinvocând împrejurarea că au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, ci contestând, în realitate, modalitatea în care instanța de apel a interpretat probatoriul aflat la dosar și situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de aceasta. Or, potrivit art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curți modificarea situației de fapt. Ca atare, prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte nu va putea proceda la reinterpretarea materialului probator având drept consecință stabilirea unei alte situații de fapt, care să conducă la achitarea inculpaților pentru infracțiunea de abuz în serviciu imputată, așa cum cer recurenții, acest atribut aparținând exclusiv instanței de fond și, respectiv, de apel.

Față de aceste considerente, întrucât în cauză criticile formulate nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocate de recurenți, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A., B., C. și E. împotriva Deciziei nr. 760/A din 22 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/303/2011.

Totodată, față de culpa procesuală, îi va obliga pe recurenții inculpați B., C. și E. la plata sumei de câte 290 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 90 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurentul inculpat A. la plata sumei de 380 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 180 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A., B., C. și E. împotriva Deciziei nr. 760/A din 22 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/303/2011.

Obligă recurenții inculpați B., C. și E. la plata sumei de câte 290 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 90 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurentul inculpat A. la plata sumei de 380 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 180 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2016.

Procesat de GGC - NN