Limitations on modifying recognized foreign convictions for concurrent offenses and incompatibility of penalty under Romanian law

Decizia nr. 1314/2016

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 43 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul A. cu privire la pedepsele recunoscute prin sentința penală nr. 2/CC din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 490/A din 30 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 130 lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/42/2016 la data de 04 februarie 2016, condamnatul A. a formulat o cerere de contopire a pedepselor recunoscute prin sentința penală nr. 2/CC din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 490/A din 30 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Cererea nu a fost motivată în fapt.

În vederea soluționării cererii, a fost atașat Dosarul nr. x/42/2014 în care a fost pronunțată sentința penală nr. 2/CC din 19 ianuarie 2015 de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 490/A din 30 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, prin sentința penală nr. 2CC din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 150 alin. (1) și art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, au fost recunoscute următoarele hotărâri: din 9 februarie 2009 a Tribunalului din Brescia, definitivă la 19 mai 2009 pentru pedeapsa de 5 luni închisoare și 300 euro; din 17 decembrie 2009 a Tribunalului din Novara, definitivă la 29 martie 2010 pentru pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și 344 euro; din 13 ianuarie 2012 a Tribunalului din Vercelli, definitivă la 6 mai 2012 pentru pedeapsa de 3 ani închisoare și 500 euro; din 25 octombrie 2012 a Tribunalului din Casale Monferrato, definitivă la 17 iunie 2013 pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 900 euro; Decizia de executare a pedepsei concurente nr. 71/2013 din 16 ianuarie 2014 a Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul ordinar din Vercelli în pedeapsa totală de 7 ani și 28 zile închisoare și 2044 euro amendă, prin care pedepsele arătate anterior au fost contopite.

Toate aceste hotărâri se referă la condamnatul A., petentul din prezenta cauză.

Prin aceeași sentință s-a dispus, în baza art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, executarea de către condamnatul A. a pedepsei totale de 7 ani și 28 zile închisoare aplicată de instanța statului emitent prin contopirea pedepselor componente conform hotărârilor de condamnare așa cum au fost recunoscute, într-un penitenciar din România, din pedeapsa aplicată fiind dedusă perioada executată de la data de 20 iunie 2012 la zi.

Această sentință a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului declarat de condamnat, ca tardiv formulat, prin Decizia penală nr. 490/A din 30 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea de Apel Ploiești a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen., o pedeapsă definitiv aplicată poate fi modificată în faza de executare a acesteia numai dacă se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive decât cea prin care a fost stabilită, existența unui concurs de infracțiuni, a stării de recidivă, pluralitatea intermediară sau acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

În cauza de față, pedeapsa totală de 7 ani și de 28 zile de închisoare este rezultatul contopirii pedepselor aplicate de autoritățile judiciare din Italia și a fost recunoscută prin sentința penală nr. 2/CC din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. În faza de executare, ulterioară realizării transferului condamnatului în România, nu s-a constatat existența vreunei hotărâri definitive distincte de condamnare pentru alte infracțiuni concurente, ceea ce face inaplicabile dispozițiile art. 585 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, schimbarea unei condamnări prin conversiune, fie și după transferarea persoanei condamnate, poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română.

Curtea de Apel Ploiești a constatat însă că atât felul pedepsei rezultante aplicate, aceea cu închisoarea, cât și durata acesteia sunt compatibile cu legislația română, astfel că nu se poate dispune modificarea acesteia. Chiar dacă persoana condamnată urmează să execute o pedeapsă rezultată din cumulul aritmetic al pedepselor aplicate de autoritățile judiciare italiene, aceasta nu depășește maximul general prevăzut de legea română, astfel că nu există temeiuri pentru a se dispune conversiunea condamnării.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009, pronunțată într-un recurs în interesul legii, decizie prin care s-a stabilit că instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român.

Față de aceste considerente, în baza art. 597 alin. (7) raportat la art. 585 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondată cererea de contopire formulată de condamnatul A.

Împotriva sentinței penale nr. 43 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat contestație condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 15 iunie 2016.

În motivarea căii de atac, contestatorul condamnat a susținut, în esență, că la fila 27 din dosarul Curții de Apel Ploiești se află o adresă a Procuraturii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, prin care se comunică noua pedeapsă de executat (respectiv 6 ani, 28 zile închisoare și 1.844 euro), cu începere de la 20 iunie 2012 până la 04 august 2018, tradusă și legalizată, cuprinzând o corectură la sfârșitul pedepsei, în sensul că data corectă nu este 04 august 2018, ci 04 aprilie 2018.

În această comunicare vizând noua pedeapsă rămasă de executat s-a menționat și faptul că, în conformitate cu Ordonanța nr. 671 C. proc. pen. și 81 C. pen., emisă la 16 iunie 2014 de Tribunalul Vercelli, se declară unificate sentințele din data de 09 februarie 2009 a Tribunalului Brescia și din data de 13 ianuarie 2012 a Tribunalului din Vercelli și se stabilește o pedeapsă cumulativă de 3 ani și 1 lună închisoare și 600 euro. În final, se arată că se scad 4 luni închisoare și 200 euro, astfel încât pedeapsa rămasă de executat este de 6 ani și 8 luni închisoare și 1.844 euro.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea contestației, urmând a se stabili că pedeapsa rămasă de executat este de 6 ani și 8 luni și 28 zile închisoare și 1.844 euro și nu cea din mandatul de executare a pedepsei nr. 2/858/42/2014, care stabilește că pedeapsa de executat este de 7 ani și 28 zile închisoare și 2.044 euro.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Conform prevederilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen., „(1) Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.”

Dispozițiile menționate anterior se referă la situațiile în care, fie la punerea în executare a unei hotărâri, fie în cursul executării pedepsei, se constată că persoana condamnată a mai suferit condamnări definitive pentru infracțiuni concurente sau pentru alte acte materiale care ar intra în conținutul aceleiași infracțiuni.

Condițiile cerute pentru modificarea pedepsei și a executării sunt: i) existența unei hotărâri definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, gata să fie pusă în executare sau chiar pusă în executare; ii) constatarea, pe baza unei alte hotărâri definitive, a existenței unui concurs de infracțiuni, a recidivei, a unei infracțiuni continuate ori complexe în sarcina aceluiași condamnat sau a pluralității intermediare; iii) modificarea pedepsei respective, în sensul aplicării unei pedepse mai severe, adică o pedeapsă pentru concursul de infracțiuni, pentru recidivă, pentru infracțiunea continuată sau complexă ori pentru pluralitatea intermediară.

Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că pedeapsa totală de 7 ani și de 28 zile de închisoare reprezintă rezultatul contopirii pedepselor aplicate de autoritățile judiciare din Italia și a fost recunoscută prin sentința penală nr. 2/CC din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 490/A din 30 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În faza de executare a acestei pedepsei nu s-a constatat existența vreunei hotărâri definitive distincte de condamnare pentru alte infracțiuni concurente.

Referitor la schimbarea unei condamnări prin conversiune, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, fie și după transferarea persoanei condamnate, aceasta poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în străinătate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, ceea ce nu este cazul în speță.

Chiar dacă pedeapsa rezultantă aplicată persoanei condamnate a rezultat în urma unui cumul aritmetic al pedepselor aplicate de autoritățile judiciare italiene, aceasta nu depășește maximul general prevăzut de legea română, neimpunându-se, astfel, conversiunea condamnării. În acest sens este și Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009, pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite.

În fața Înaltei Curți, contestatorul a invocat și faptul că din înscrisul aflat la filele 27-28 din dosarul Curții de Apel Ploiești (comunicarea Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Vercelli - Biroul de Execuții Penale, privind noua pedeapsă rămasă de executat - recalcularea pedepsei urmare a ordonanței conform art. 671 C. proc. pen. și art. 81 C. pen.) rezultă că pedeapsa rămasă de executat este de 6 ani, 8 luni și 28 zile închisoare.

Înalta Curte reține că în cadrul unei contestații formulate împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu se poate schimba obiectul cererii inițiale de contopire a pedepsei. Raportat la motivul invocat de contestator pentru prima dată în fața instanței de control judiciar, acesta poate formula o contestație la executare, în temeiul altor dispoziții legale, respectiv art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu privire la existența unei cauze de micșorare a pedepsei.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 43 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 43 din 17 mai 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 octombrie 2016.