Extraordinary appeal for material error inadmissible to challenge substantive legal interpretation of administrative damages
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by the appellant against the Supreme Court's civil decision, thereby upholding the lower court's ruling that had denied the claimant's request for damages. The dispute concerned a civil lawsuit against an administrative authority, where the appellant argued that the appellate court committed a material error by failing to address the grounds of cassation and misinterpreting applicable legal provisions regarding compensation. The court held that the appeal was unfounded because the appellant did not demonstrate a material error—defined strictly as an obvious formal mistake or the failure to examine a specific cassation ground—but rather reiterated arguments on the merits and legal interpretation, which are inadmissible under the extraordinary appeal mechanism. Under Articles 317–318 of the Code of Civil Procedure, the court emphasized that *contestație în anulare* is a limited retrial remedy for material errors only, not a vehicle for re-evaluating the substance of the case or correcting errors in the application of law, such as the interpretation of special provisions in Law No. 29/1990 regarding administrative damages.
Legislator headnote
AI generatedart. 318 alin. (1) C. proc. civ, art. 3181 C. proc. civ, art. 16 din Legea nr. 29/1990; Extraordinary appeal for material error inadmissible to challenge substantive legal interpretation of administrative damages: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., temei de drept invocat în prezenta contestație, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de verificare sau casare”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea-recurentă F.N., împotriva deciziei civile nr. 1196/2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ.
În motivarea contestației, s-a susținut că soluția pronunțată în recurs este „rezultatul unei grave greșeli materiale, nefiind luate în considerare motivele de recurs”.
În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând motivele invocate, în raport cu dispozițiile art. 317 - 318 C. proc. civ., Curtea reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară – de retractare, motivele pentru care poate fi promovată, fiind expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., temei de drept invocat în prezenta contestație, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de verificare sau casare”.
Rezultă din textul de lege mai sus invocat, că în cadrul contestației în anulare, nu pot fi reiterate motivele de recurs și nici invocate motive care vizează fondul cauzei, retractarea presupunând revenirea asupra unei soluții, fie din cauza unei greșeli materiale, fie din cauza omisiunii analizării vreunui motiv de recurs.
În ceea ce privește noțiunea de „greșeală materială”, aceasta vizează erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea căruia nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Fiind vorba de un text de excepție [art. 3181 C. proc. civ., reglementează contestația în anulare specială], noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, în sensul că pe această cale pot fi valorificate greșeli de judecată, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Or, așa cum rezultă din motivarea contestației, contestatoarea nu a invocat nici o greșeală materială, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., mai sus analizat, ci greșita interpretare a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, deduse judecării, ceea ce nu constituie însă motiv pentru promovarea unei contestații în anulare.
Contestatoarea a mai susținut că instanța de recurs nu a luat în „considerare materialele de recurs”, respectiv motivele de recurs, susținere care este însă neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, așa cum rezultă din considerentele deciziei contestate, instanța de recurs a analizat recursul prin prisma criticilor formulate, toate vizând neacordarea despăgubirilor solicitate prin acțiunea introductivă de instanță.
Sub acest aspect, Curtea Supremă de Justiție, ca instanță de recurs, a reținut că „prima instanță a procedat în mod corect la verificarea incidenței dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 29/1990, referitoare la daunele solicitate, considerându-se ca fiind prevederi speciale, derogatorii de la dispozițiile generale ale Codului civil” și că „acordarea daunelor pentru întârziere este condiționată expres de obligarea autorității administrative, în urma admiterii acțiunii, să întocmească sau să modifice actul administrativ”.
De altfel, din întreaga motivare a deciziei pronunțate în recurs, rezultă că instanța a analizat toate motivele invocate de recurenta-contestatoare.
În consecință, în raport cu cele mai sus reținute, Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de F.N. și R.M.,a împotriva deciziei nr. 1196 din 25 martie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.