Refugee-status child born in refuge qualifies for compensation under Law No. 189/2000; pension office's appeal rejected.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația formulată la 25 iunie 2003, reclamantul D.V. a chemat în judecată Casa de Pensii a județului Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 9784 din 6 mai 2003 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre, prin care să îi recunoască și să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că părinții săi au fost obligați să se refugieze pe motive etnice, în anul 1940, părăsind domiciliul din comuna Bontida, județul Cluj, în localitatea Sibiu, localitate unde s-a născut la 31 decembrie 1943.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, instanța de fond sesizată cu judecarea acțiunii, prin sentința civilă nr. 940 din 28 august 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 9784/2003 și a obligat pârâta să îi recunoască reclamantului, statutul de refugiat pe perioada 31 decembrie 1943 – 6 martie 1945 și să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 mai 2003.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că părinții reclamantului au fost obligați să se refugieze de la 10 august 1940, până în 6 martie 1945, pe motive etnice, în localitatea Sibiu, unde s-a născut și reclamantul, la 31 decembrie 1943, astfel că și acesta este refugiat, având drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând hotărârea, ca nelegală, instanța pronunțând o sentință, cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

Recursul este nefondat.

În perioada 10 septembrie 1940 – 6 martie 1945, părinții reclamantului au fost refugiați în Sibiu, iar mama reclamantului având recunoscute drepturile acordate persoanelor strămutate, prin hotărârea nr. 10.113 din 16 mai 2003, emisă de Casa de Pensii a județului Cluj. Această situație de fapt nu a fost contestată de recurentă, dar a susținut că reclamantul născându-se în localitatea Sibiu, nu a fost strămutat și deci, nu poate beneficia de drepturile acordate de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.

În conformitate cu prevederile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de drepturile acordate de aceste acte normative, cetățenii români care au fost obligați să se strămute, refugieze sau au fost expulzați, dispoziție cuprinsă în art. 1 lit. c).

Aceste drepturi compensatorii sunt acordate ca o reparație pentru consecințele negative produse ca urmare a persecuțiilor și suferințelor suportate de cetățenii români, și ele se cuvin tuturor celor care îndeplinesc condițiile legii, indiferent de vârsta pe care au avut-o în perioada respectivă.

Excluderea de la beneficiul legii a copiilor minori, strămutați odată cu părinții lor, sau născuți în perioada refugiului, reprezintă o discriminare negativă care nu a fost în intenția și voința legiuitorului, în spiritul și scopul urmărit de aceste acte normative cu caracter reparator.

Așa fiind, în raport cu considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința recurată este legală, iar pe cale de consecință recursul este nefondat, urmând a fi astfel respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 940 din 28 august 2003, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.