Insurance litigation competence: delimitation between "claims" and shared jurisdiction for insurance disputes in the High Court of Cassation and Justice civil sections

Decizia civilă nr. 86/2016

Asupra cauzei de față, constată:

La data de 14 august 2015, au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, recursurile declarate de SC A. SRL, SC B. SA și SC C. SRL împotriva deciziei nr. 348/A din 6 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin încheierea de ședință nr. 2789 din camera de consiliu de la 9 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea acesteia, spre competență soluționare, secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu data înregistrării dosarului - 14 august 2015, cu obiectul cauzei - pretenții și cu mențiunile Anexei la Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora litigiile având ca obiect recurs - pretenții - se circumscriu în sfera competențelor specializate alocate completelor de judecată ce funcționează la nivelul secției a ll-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea nr. 105 bis din 26 ianuarie 2016, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare s-a făcut referire la dispozițiile art. 191 și ale art. 194 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la faptul că, prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, litigiile derivând din asigurări sunt distribuite spre soluționare ambelor secții civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și la poziția judecătorilor secției l civile, referitoare la competența în materia respectivă, exprimată cu prilejul soluționării recursului în interesul legii nr. 23/2015, secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a considerat, în esență, că secția l civilă, sesizată potrivit criteriilor menționate, prin repartizarea aleatorie cu soluționarea cauzei, are competența pentru soluționare.

Completul de 5 judecători - legal sesizat, în temeiul art. 136 alin. (3) C. proc. civ., cu conflictul negativ de competență ivit între două secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - analizând normele incidente în privința competenței în această materie, constată și stabilește că aceasta revine secției l civile, potrivit celor ce succed.

Problema de drept supusă analizei o constituie chestiunea conflictuală legată de competența completelor de judecată ale aceleiași instanțe (în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție), delimitate de criteriul specializării, respectiv competența materială (ratione materiae), stabilită atât sub aspect funcțional (ratione oficii), cât și sub aspect procesual.

Potrivit C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, cu modificările și completările ulterioare, o atare situație este asimilată conflictului negativ de competență, competența pronunțării regulatorului de competență revenind, în cauză, completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Regula în materie de competență este aceea că ea se determină prin raportare la normele incidente la data învestirii instanței, stabilite în funcție de obiectul cauzei deduse judecății.

Partajarea competenței funcționale între secția l civilă și secția a ll-a civilă ale Înaltei Curți de Casație și Justiție este instituită, în principal, prin dispozițiile art. 225 alin. (1) și art. 224 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, prin cele ale art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, modificată și completată prin Legea nr. 71/2001 și prin Legea nr. 76/2012, precum și prin Anexa la Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, emisă inițial în aplicarea acestor norme.

În speță, litigiul dedus judecății vizează materia asigurărilor, având ca obiect cererea formulată de către reclamanta H., în contradictoriu cu SC D. SA, SC A. SRL, SC E. SRL, SC F. SA și SC C. SRL, prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 612.274,11 euro, reprezentând indemnizația de asigurare achitată de către reclamantă către SC G. SRL, ca urmare a producerii evenimentului asigurat, cu dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării integrale a debitului pretins.

Or, în raport cu specificitatea acestor tipuri de litigii, nu se poate stabili încadrarea lor în categoria generală a cauzelor având ca obiect „pretenții”.

Cu referire la natura cererii în discuție, așa cum a fost formulată și cu care instanța a fost învestită, aceasta trebuie privită și în contextul finalității ei. În cauză, pentru stabilirea existenței/inexistenței și, eventual, a întinderii obligației de plată a sumelor solicitate, urmează a se examina temeinicia solicitărilor prin raportare la normele legislației speciale în materia asigurărilor (fiind invocate prevederile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România) și la regimul de răspundere civilă, respectiv este necesar a se constata existența/inexistența elementelor răspunderii civile delictuale a persoanelor juridice pretins a fi responsabile de producerea evenimentului asigurat respectiv.

În această interpretare, speța examinată având un alt obiect identificat în Nomenclatorul de obiecte decât cele atribuite în competența exclusivă a fiecăreia dintre cele două secții civile, urmează a se aplica regula împărțirii acestor categorii de litigii între secția I civilă și secția a II-a civilă, neavând relevanță, din această perspectivă, împrejurarea că, într-o primă fază, obiectul cauzei a fost stabilit, generic, ca fiind „pretenții” și menționat, ca atare, pe coperta dosarului.

Cum, cauzele având acest obiect sunt date în jurisdicția ambelor secții și întrucât secția l civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost inițial învestită, prin repartizare aleatorie, cu soluționarea dosarului în discuție, completul de 5 judecători va stabili competența în favoarea secției menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/3/2014, în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2016.