Inadmissibility of appeal against final judgment in procedural delay challenge
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the appeal as inadmissible, thereby affirming the finality of the prior decision issued by the Second Civil Section. The case involved an appeal filed by parties against a decision rendered on a challenge regarding the delay in resolving a cassation appeal, where the appellate court determined that the original judgment was already final under mandatory procedural law. Relying on the principle of legality and Article 457(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that no legal avenue of appeal exists against the decision in this specific procedural context, as Article 634(1)(5) designates the underlying judgment as final and not subject to further review; consequently, the court dismissed the appeal to prevent a violation of constitutional principles regarding the hierarchy of judicial remedies.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ, art. 129 din Constituția, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final judgment in procedural delay challenge: în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia civilă nr. 340/2016
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 28 martie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători recursul declarat de A., B., C. împotriva Deciziei nr. 575 din camera de consiliu de la 16 martie 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/303/2013/a1.
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
Potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ. „În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.”
În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Astfel, Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția a II-a, a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat unei contestații privind tergiversarea soluționării procesului formulată de A., B. și C.
Având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât, în speță, recursul vizează hotărârea pronunțată de către secția a II-a civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o contestație ce vizează tergiversarea judecății tot într-un recurs, ce se va finaliza printr-o hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă reformării și dat fiind faptul că s-a uzat deja de calea de atac prevăzută de lege (respectiv recursul), recursul dedus judecății nu este admisibil în principiu.
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A., B., C. nu poate fi primit.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A., B., C. împotriva Deciziei nr. 575 din camera de consiliu de la 16 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/303/2013/a1.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2016.