Taxpayer’s revision of final civil judgment rejected as tardy; failure to file within one-month statutory deadline bars extraordinary remedy

Decizia civilă nr. 314/2016

Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 8 martie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2032 din 2 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.

Recurentul a indicat motivele de drept pe care își fundamentează cererea și a criticat explicit decizia atacată din perspectiva netemeiniciei și a nelegalității, considerentele învederate vizând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul a susținut, în esență, că cererea sa de revizuire ar fi fost, în mod netemeinic și nelegal, respinsă pe excepția tardivității, în absența Dosarului nr. x/301/2014, în care s-a pronunțat soluția a cărei revizuire s-a cerut și în „componența nelegală cantitativ raportată la soluția” a cărei revizuire s-a solicitat.

Din actele dosarului și din textul legal aplicabil, nu ar fi putut exista, în opinia autorului recursului, certitudinea că excepția tardivității trebuie, fără dubiu, admisă.

Consideră partea că, în absența acestei certitudini, data de 16 septembrie 2014 (data pronunțării încheierii de către Judecătoria sectorului 3 București - instanța de fond în Dosarul nr. x/301/2014), la care s-a raportat instanța de revizuire, ar fi aleasă arbitrar, iar soluția atacată ar fi, ca atare, nelegală.

În cauză nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei SC B. SRL, Mogoșoaia, care nu a formulat întâmpinare.

Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în cauză.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare.

În speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului, respectiv, prin Decizia nr. 2032 din 2 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, în Dosarul nr. x/1/2015, s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva încheierii din 16 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, secția civilă, în Dosarul nr. x/301/2014.

Primul motiv de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., are în vedere nelegala alcătuire a instanței.

Din perspectiva acestui caz, recurentul a învederat o pretinsă greșită compunere a completului care a judecat cererea sa de revizuire, raportată, în opinia sa, la un număr necorespunzător de judecători.

În mod eronat, însă, susține recurentul că, la soluționarea cererii sale de revizuire, completul trebuia să fie compus din același număr de judecători ca și la instanța ce a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, în speță, dintr-un singur judecător.

În ceea ce privește cauza dedusă judecății, se constată că secția l civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestită cu soluționarea cererii de revizuire formulate de A., a judecat respectiva cerere cu respectarea prevederilor legale obligatorii în materie de organizare judecătorească.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (2) din cap. l - Secțiunea a IV-a din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la completele de judecată de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se prevede, prin excepție de la regula prevăzută la alin. (1) al textului legal menționat, ce vizează judecata în materie penală, faptul că: „În celelalte materii, completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții”.

Având în vedere că normele de organizare judecătorească ce reglementează compunerea completelor de judecată au caracter imperativ, fiind de ordine publică, rezultă caracterul legal al soluției pronunțate în dosar de către un complet format din 3 judecători din cadrul secției l civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca tare, motivul de recurs astfel invocat, se vădește a fi nefondat.

În mod nejustificat se susține de către recurent că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Potrivit acestui text procedural, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Prin sintagma „atribuțiile puterii judecătorești”, se înțelege intruziunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța de judecată săvârșind acte ce intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu poate fi asimilată depășirii competenței.

De altfel, se constată că deși, în mod formal, recurentul și-a fundamentat în drept calea de atac și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în fapt nu a arătat, în mod explicit, cum s-ar fi încălcat în speță atribuțiile puterii judecătorești de către instanța de revizuire.

În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat.

Motivul de recurs invocat, motiv prevăzut de art. 488 alin. (5) C. proc. civ., vizează, sub un prim aspect, o pretinsă neregularitate procedurală, referitoare la lipsa dosarului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.

Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsele neregularități invocate de recurent din această perspectivă nu se circumscriu aspectelor de nulitate/nelegalitate invocate.

Conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

Raportat la aceste dispoziții legale, se constată că, în mod legal, în cauză, secția l civilă, a Înaltei Curți a examinat cu prioritate cererea dedusă judecății din perspectiva excepției tardivității, aspect de procedură pentru soluționarea căruia nu se impunea examinarea fondului cauzei sau a altor elemente probatorii ce ar fi putut rezulta din alte acte ale dosarului de fond, înscrisurile aflate la dosarul cauzei(respectiv toate hotărârile relevante sub acest aspect) fiind suficiente pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a căii de atac.

De altfel, nici recurentul nu indică, în mod explicit, vreun alt element probatoriu ce s-ar fi aflat în dosarul menționat, a cărui examinare să fi fost determinantă pentru pronunțarea unei eventuale soluții diferite.

Cât privește pretinsa nelegalitate a modului de stabilire a caracterului definitiv al hotărârii supuse retractării, aspectele invocate de recurent excedează controlului de legalitate exercitat în acest cadru procesual, întrucât acestea au format obiectul judecății în dosarul de apel și au fost soluționate definitiv prin Decizia nr. 692/A din 23 februarie 2015 a Tribunalului București, secția a lll-a civilă.

Nu au semnificația acordată de autorul recursului nici susținerile formulate în temeiul art. 905 (art. 906 în actuala numerotare), raportat la art. 650 alin. (3) C. proc. civ., pe cale de interpretare neputându-se crea, în sensul propus de recurent, o lex tertiae.

Contrar susținerilor recurentului, în cauză, instanța s-a pronunțat asupra legalității căii de atac, cu respectarea dispozițiilor art. 457 C. proc. civ.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Dat fiind faptul că legiuitorul însuși, prin textul menționat, condiționează admisibilitatea căilor de atac de exercitarea lor în condițiile și termenele impuse de lege, ca și faptul că instanța de revizuire a dat prevalență acestui text legal, iar nu dispozițiilor art. 457 alin. (2) din articolul specificat, care nu este incident în speță, critica formulată nu are semnificația de nelegalitate/nulitate invocată de autorul recursului.

Este adevărat că această cale extraordinară de atac de retractare nu poate fi primită dacă nu sunt epuizate căile de atac ordinare, însă această afirmație nu are relevanța pretinsă, deoarece, în speță, calea de atac a apelului nu este admisibilă.

Sunt neîntemeiate și susținerile, potrivit cărora, hotărârea recurată ar fi fost pronunțată cu încălcarea art. 509 C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8: „ Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

În conformitate cu dispozițiile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârilor date de prima instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5 hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii"'.

Încheierea a cărei revizuire s-a solicitat în speță era, la momentul formulării căii de atac a revizuirii, o hotărâre de primă instanță nesupusă apelului, deci o hotărâre definitivă.

Împrejurarea că partea a promovat apel, care a fost respins ca inadmisibil, nu poate fi considerată ca o situație care ar atrage incidența art. 457 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere faptul că textul menționat condiționează aplicabilitatea sa prin sintagma din teza finală „dacă este cazul”, ipoteză ce nu se regăsește în speță.

Așadar, raportarea termenului de formulare a cererii de revizuire la data pronunțării hotărârii definitive, cum impune norma de procedură, s-a realizat corect.

Nu pot fi reținute nici susținerile, conform cărora, hotărârea atacată ar fi nelegală, întrucât instanța nu s-ar fi pronunțat asupra cererii sale de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât, în raport cu excepția invocată și cu dezlegarea dată cauzei, o asemenea analiză nu se mai impunea.

Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate, se constată că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 6 C. proc. civ., are în vedere situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Susținerea implicită a recurentului, referitoare la neanalizarea tuturor aspectelor și argumentelor expuse în susținerea cererii de revizuire nu poate fi reținută.

Pe de o parte, se observă că amploarea și consistența motivării hotărârii atacate exclud ideea lipsei considerentelor de fapt ce au stat la baza admiterii excepției respective sau a insuficienței clarități a argumentării.

Pe de altă parte, expunând considerentele ce au fundamentat soluția adoptată se constată că acestea sunt în concordanță cu hotărârea pronunțată.

Împrejurarea că secția l civilă, a Înaltei Curți a examinat cu prioritate îndeplinirea condițiilor de exercitare a căii de atac deduse judecății sale nu poate fi reținut ca un aspect de motivare confuz sau contradictoriu, dat fiind faptul că, potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., respectarea termenului de declarare a căii de atac se analizează cu prioritate.

Și în privința hotărârii pronunțate asupra cauzei, se reține că sunt îndeplinite exigențele unei motivări corespunzătoare.

Examinând modul în care instanța de revizuire a analizat cererea dedusă judecății, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privitoare la expunerea situației de fapt, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, astfel că nu se poate reține o nemotivare a acesteia.

Chiar și eventualele alte aspecte expuse, vizând pretinsa motivare contradictorie sunt contrazise de conținutul hotărârii, în care se regăsesc considerentele de fapt și de drept care susțin soluția instanței, cu referire punctuală la argumentele care justifică respectiva hotărâre, argumentarea fiind logică și coerentă, precum și în acord cu normele legale incidente.

Este de relevat că, din examinarea hotărârii atacate, rezultă că aspectele reținute au fost analizate în suficientă măsură, dând posibilitatea să fie trase concluzii în raport cu prevederile textelor de lege ce reglementează chestiunile supuse examinării în speță.

De asemenea, din conținutul hotărârii, se constată că împrejurările de fapt au fost examinate prin prisma celor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru pronunțarea soluției.

Ca urmare, se constată că nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea.

Nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod nejustificat se susține de către recurent că hotărârea atacată ar fi nelegală și netemeinică.

Analizând dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, se constată că acestea este conformă dispozițiilor legale incidente.

Cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și următoarele C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art. 511 C. proc. civ.

În speță, cererea de revizuire a fost fundamentată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul de față, de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, coroborat cu alin. (2) teza finală C. proc. civ., respectiv de la 16 septembrie 2014.

Deoarece cererea de revizuire în speță a fost formulată la data de 8 iulie 2015 și având în vedere natura imperativă a termenului fix, prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia cu decăderea.

În raport cu considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2032 din 2 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2016.