Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 313/2016 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against final decision on annulment contestation

Case Number Decizia nr. 313/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, with no further right of appeal, thereby upholding the prior decision of the Civil Division I that had rejected the applicant's contestation for annulment. The dispute involved a procedural challenge where a party attempted to file an appeal (*recurs*) against a final decision issued by the High Court's Civil Division I, which had previously dismissed a contestation for annulment. Relying on the principle that judicial decisions are subject only to the appeals expressly provided by law (Art. 457(1) of the Code of Civil Procedure) and the constitutional principle of legality, the court ruled that the contested decision was already final and could not be reformed, nor could it be subject to an appeal not foreseen by statute; consequently, recognizing an appeal in such circumstances would violate public order norms regarding jurisdiction and the equality of parties before the law (Art. 7 and Art. 493(5) of the Code of Civil Procedure, Art. 129 and 126(2) of the Constitution).

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ, art. 129 din Constituția, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, Art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 7 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against final decision on annulment contestation: în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente.

Keywords

AI generated
civil annulment article of civil procedure judicial law constitutional equality principle of legality procedural rights

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
Decizia civilă nr. 313/2016
Decizia civilă nr. 313/2016
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia civilă nr. 313/2016

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 16 iunie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1259 din 2 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 942 din data de 19 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/120/2014/a1.2.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stabilește că „În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.”

În raport cu prevederile legale anterior menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, completul de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei contestații în anulare formulată de contestatoarea A.

Având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât, în speță, recursul vizează o decizie pronunțată de către secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o contestație în anulare, hotărâre care este definitivă, nemaiputând fi supusă reformării și dat fiind faptul că reclamantul a uzat deja de calea de atac prevăzută de lege, rezultă că recursul dedus judecății nu este admisibil.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În consecință, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1259 din 2 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1259 din 2 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2016.