Disciplinary sanction proportionality for repeated violations of imperative criminal procedure norms and illegal deprivation of liberty

Decizia civilă nr. 301/2016

Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 3 martie 2016, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a fost înregistrat recursul declarat de A., judecător în cadrul Judecătoriei sectorului 2 București, împotriva Hotărârii nr. 34/J din 11 noiembrie 2015, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.

Recurentul a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate și reindividualizarea sancțiunii disciplinare, respectiv aplicarea sancțiunii constând în avertisment.

Fără a critica în mod explicit hotărârea atacată prin prisma vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și fără a contesta, în substanța sa, starea de fapt reținută de Secție; cu referire la criteriul proporționalității și al rezonabilității, la circumstanțele personale, la natura faptelor imputate, la urmările reale ale acesteia, la caracterul gradual al sancționării disciplinare, magistratul a susținut că, prin hotărârea atacată, nu i s-ar fi individualizat concret sancțiunea aplicată, care este a doua ca gravitate între sancțiunile disciplinare ce se pot aplica magistraților, în opinia sa, impunându-se aplicarea celei mai ușoare sancțiuni, respectiv avertismentul.

Cu toate că recurentul nu și-a încadrat în drept criticile formulate, față de considerentele expuse de autorul recursului și de specificitatea cauzelor disciplinare, se constată că aspectele de nelegalitate învederate vizează cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu referire la argumentele de fapt și de drept din acțiunea disciplinară, care susțin, în opinia sa, legalitatea și temeinicia sancțiunii disciplinare aplicate.

Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, completul de filtru a admis în principiu recursul.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed.

Sub un prim aspect, este de observat că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, a făcut o apreciere completă a materialului probator administrat, atât în faza cercetării prealabile, cât și de către Secție în mod nemijlocit.

Ca urmare, examinându-se cauza în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, se constată că instanța disciplinară a dat o apreciere completă și corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului.

În această privință, este de reținut că recurentul nu neagă existența faptelor, ci apreciază că, în mod greșit, i-ar fi fost stabilită sancțiunea disciplinară pentru săvârșirea acestora.

Sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, s-a reținut, în mod legal, în sarcina recurentului judecător, nesocotirea în mod repetat a normelor de procedură imperative care reglementează: procedura de cameră preliminară, verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive, publicitatea ședinței de judecată, încetarea măsurilor preventive; respectiv a dispozițiilor art. 3002, art. 160b alin. (1), art. 140 alin. (3) din V.C.P.P., precum și ale art. 241 alin. (1) lit. b), art. 352, art. 346, art. 348, art. 399 alin. (1) și art. 208 alin. (4) din N.C.P.P.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost în mod corect reliefată existența faptelor, a conduitei ilicite, a prejudiciului, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs.

În condițiile în care valoarea socială ocrotită o reprezintă relațiile sociale referitoare la justiție, atât în sensul restrâns, cât și în sensul larg al acestei noțiuni, aceste relații fiind transpuse în îndatoriri profesionale și deontologice ale magistraților, stabilite prin legi și regulamente, aprecierea gradului de gravitate trebuie stabilită în raport cu gravitatea și urmările încălcării respectivelor norme.

Autorul recursului minimalizează în mod nejustificat gravitatea propriilor fapte, aprecierile subiective expuse în acest context neputând diminua efectele încălcării sus menționatelor dispoziții procedurale, materializate în încetarea de drept a măsurilor preventive cât și în privarea de libertate în mod nelegal a inculpaților, încălcarea drepturilor procesuale ale părților, afectarea calității actului de justiție, precum și în deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept, aspecte reținute în mod corect de către instanța de disciplină.

Examinându-se cauza în raport cu criticile formulate de recurent prin motivul de recurs vizând nelegalitatea individualizării sancțiunii, precum și cu aspectele rezultate din înscrisurile depuse în fața instanței de control judiciar, se constată că, la individualizarea sancțiunii, s-au respectat pe deplin criteriile ce trebuiau avute în vedere în acest moment procesual din faza adoptării soluției.

Sub acest aspect, este de observat că sancțiunea disciplinară „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni”, aplicată recurentului, este a doua în ierarhia sancțiunilor disciplinare ce se pot aplica magistraților.

Abaterea săvârșită de judecătorul A., prin caracterul ei de natură a aduce atingere drepturilor procesuale ale părților, calității actului de justiție, încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat și imaginii justiției, așa cum s-a reținut în cele anterior expuse, nu are nivelul scăzut de gravitate care să justifice aplicarea celei mai ușoare sancțiuni disciplinare, astfel cum solicită acesta.

Este adevărat că, potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de lege, un criteriu de care instanța de disciplină trebuie să țină seama îl reprezintă și circumstanțele personale ale magistratului, deci întregul context în care s-au săvârșit respectivele abateri, însă principalul criteriu îl reprezintă, sub acest aspect, gravitatea abaterii disciplinare.

Din această perspectivă, se constată că, în analiza criteriilor avute în vedere pentru stabilirea sancțiunii disciplinare, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță de disciplină, a reținut corect existența tuturor circumstanțelor reale și personale relevate și le-a acordat semnificația cuvenită.

Înalta Curte apreciază că, în raport cu gravitatea faptelor și a consecințelor produse, individualizarea sancțiunii de către instanța de disciplină a fost corect realizată și răspunderea legal angajată, fiind respectate întru totul criteriile prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, ce trebuie avute în vedere la acest moment procesual din faza adoptării soluției, precum și principiul proporționalității, reglementat de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Așadar, sancțiunea aplicată de Secția pentru judecători a fost în mod judicios stabilită, avându-se în vedere, alături de circumstanțele reale identificate prin probele administrate, atât circumstanțele personale ale recurentului, cât și consecințele negative ale faptelor reținute în sarcina sa.

În concluzie, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., împotriva Hotărârii nr. 34/J din 11 noiembrie 2015, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2016.