Inadmissible appeal against final administrative ruling due to non-statutory procedural mechanism and public order jurisdictional rules

Decizia civilă nr. 287/2016

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 27 aprilie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 454 din 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de A. împotriva deciziei nr. 2722 din 16 iulie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu caracterul definitiv al hotărârii atacate și cu faptul că nu se poate solicita, pe calea unei plângeri neprevăzute de lege, anularea unei hotărâri judecătorești.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ. „În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.”

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, completul de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de recurs formulată de recurentul A.

Având în vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât, în speță, recursul vizează o decizie pronunțată de către secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o plângere formulată împotriva unei decizii pronunțate tot în recurs, hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă reformării și dat fiind faptul că reclamantul a uzat deja de calea de atac prevăzută de lege (respectiv recursul), rezultă că recursul dedus judecății nu este admisibil în principiu.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 454 din 23 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2016.