Inadmissibility of appeal against interlocutory recusal decision at final jurisdiction level and bad faith filing sanction
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's ruling, and imposed a 1,000 lei judicial fine on the appellant's representative for bad faith litigation. The dispute involved an appeal filed by an association against a chamber council decision of the ICCJ Administrative and Fiscal Section, which had previously canceled a recusal request for lack of stamp duty. The court determined that the appealed decision was not susceptible to further appeal under the law, as challenges to recusal decisions are generally only permitted alongside the final merits judgment, and no superior jurisdiction existed to reform an ICCJ final decision. Relying on the principles of procedural legality and public order, the court found the complete for five judges lacked jurisdiction, and further sanctioned the representative under Article 187(1)(1)(a) of the Code of Civil Procedure for filing manifestly groundless appeals in bad faith using standardized forms.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ, art. 129 din Constituția, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 24 din Legea nr. 304/2004, art. 7 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against interlocutory recusal decision at final jurisdiction level and bad faith filing sanction: The dispute involved an appeal filed by an association against a chamber council decision of the ICCJ Administrative and Fiscal Section, which had previously canceled a recusal request for lack of stamp duty. The court determined that the appealed decision was not susceptible to further appeal under the law, as challenges to recusal decisions are generally only permitted alongside the final merits judgment, and no superior jurisdiction existed to reform an ICCJ final decision. Relying on the principles of procedural legality and public order, the court found the complete for five judges lacked jurisdiction, and further sanctioned the representative under Article 187(1)(1)(a) of the Code of Civil Procedure for filing manifestly groundless appeals in bad faith using standardized forms.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe basis for applying the judicial fine to the representative of the appellant for filing the appeal in bad faith.
Full text
Decizia civilă nr. 246/2016
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 24 martie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de Asociația A. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 16 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed.
Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Astfel, completul de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva încheierii din camera de consiliu de la 16 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015, prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată în respectiva cauză de contestatorul Partidul B.
Având în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 53 alin. (1) teza l C. proc. civ., potrivit cărora, încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza și, întrucât, în speță, o atare hotărâre nu s-a pronunțat; iar, pe de altă parte, ținând cont de faptul că dispozițiile tezei a ll-a a textului legal menționat nu sunt incidente, întrucât, dacă hotărârea finală rămâne definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție (cazul în speță), nu există o „instanță ierarhic superioară” care să soluționeze calea de atac, încheierea atacată nu mai poate fi supusă reformării.
În raport cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, completele de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în alte materii decât cea penală, nu au, în situația dată, nici competența nici atributul instanței ierarhic superioare, în sensul normei indicate, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să dea în competența completului de 5 judecători soluționarea unor litigii, a făcut-o în mod expres și limitativ, cazul de față nefiind astfel reglementat.
În atare situație, recursul dedus judecății nu este admisibil.
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de Asociația A. nu poate fi primit.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
Apreciind asupra recursului formulat de Asociația A., în raport cu dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta și-a exercitat drepturile procedurale cu rea-credință.
Astfel, potrivit art. 12 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:
(1) „Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți”.
(2) „Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare”.
Conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din codul menționat, instanța de judecată poate sancționa cu amendă judiciară introducerea cu rea-credință a unor cereri vădit netemeinice.
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că petenta Asociația A., prin C., ca și în multele alte cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, în care partea menționată este implicată, a sesizat completul de 5 judecători cu un recurs formulat împotriva unor hotărâri care nu sunt supuse niciunei căi de atac, prin folosirea aceluiași formular tipizat și prin indicarea acelorași aspecte generale lipsite relevanță pentru cauza dedusă judecății.
Continuarea promovării unor căi de atac inadmisibile, împotriva unor hotărâri irevocabile, pronunțate de cea mai înaltă instanță din ierarhia instanțelor judecătorești a prelungit, în mod nejustificat, parcursul litigiului, recurenta reiterând aceleași excepții de neconstituționalitate și aceleași considerente invocate în toate cauzele.
Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) și al art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., i se va aplica reprezentantului recurentei o amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația A. împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu de la 16 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aplică o amendă judiciară în sumă de 1000 lei, reprezentantului recurentei, C.
Executorie sub aspectul aplicării sancțiunii amenzii.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea amenzii.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 4 iulie 2016.