Inadmissibility of appeal against irrevocable transfer order and abuse of procedural rights via standardized unfounded filings

Decizia civilă nr. 203/2016

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 29 februarie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de Asociația A. împotriva încheierii nr. 165 din camera de consiliu de la 27 ianuarie 2016 și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este suspusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârilor atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât, în speță, recursul vizează o serie de hotărâri prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a pronunțat într-un dosar de strămutare și, având în vedere dispozițiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, încheierea supra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac, în atare situație, hotărârile atacate fiind, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., definitive, nemaiputând fi supuse reformării, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unor hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca tare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de Asociația A. nu poate fi primit.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Apreciind asupra recursului formulat de Asociația A., în raport cu dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta și-a exercitat drepturile procedurale cu rea-credință.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

(1) „Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți”.

(2) „Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare”.

Conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din codul menționat, instanța de judecată poate sancționa cu amendă judiciară introducerea cu rea-credință a unor cereri vădit netemeinice.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că petenta Asociația A., prin B., ca și în multele alte cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, în care partea menționată este implicată, a sesizat completul de 5 judecători, cu un recurs formulat împotriva unor hotărâri care nu sunt supuse niciunei căi de atac, prin folosirea aceluiași formular tipizat și prin indicarea acelorași aspecte generale lipsite relevanță pentru cauza dedusă judecății.

Continuarea promovării unor căi de atac inadmisibile, împotriva unor hotărâri irevocabile, pronunțate de cea mai înaltă instanță din ierarhia instanțelor judecătorești a prelungit, în mod nejustificat, parcursul litigiului, recurenta reiterând aceleași excepții de neconstituționalitate și aceleași considerente invocate în toate cauzele.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) și al art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., i se va aplica reprezentantului recurentei o amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația A. împotriva încheierii nr. 165 din camera de consiliu de la 27 ianuarie 2016 și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016.

Definitivă.

În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aplică o amendă judiciară în sumă de 1.000 lei, reprezentantului recurentei, B.

Executorie sub aspectul aplicării sancțiunii amenzii.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea amenzii.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 30 mai 2016.