Inadmissibility of appellate challenge to final transfer-of-jurisdiction orders under Art. 144 C. proc. civ. and judicial fine for abusive litigation

Decizia civilă nr. 155/2016

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 2 decembrie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de Asociația B. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 26 noiembrie 2015 și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, completul de 5 judecători a fost sesizat recursul declarat împotriva încheierii din camera de consiliu de la 26 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015, având ca obiect o cerere de strămutare, prin care s-a respins cererea formulată de petenta Asociația B. privind acordarea ajutorului public judiciar, formulată în cadrul cererii de recuzare a completului de judecată nr. 2.

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra tuturor încheierilor pronunțate într-un dosar de strămutare, în considerarea de către recurentă a caracterului autonom al acestora.

Însă caracterul autonom al încheierilor este exclus, în raport cu dispozițiile art. 424 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la hotărârile date în cursul judecății.

Pe de altă parte, potrivit art. 483 C. proc. civ., raportat la art. 466 alin. (4) și la art. 494 din același cod, încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul.

În speță, încheierile recurate au fost pronunțate în materia strămutării, în condițiile art. 140 și urm. C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) teza finală C. proc. civ., hotărârea supra strămutării este definitivă.

Așadar, în raport cu principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia dintre cerințele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat în cauză nu poate fi primit.

Împrejurarea că unele dintre încheierile atacate vizează aspecte de procedură reglementate de legi speciale, care prevăd anumite alte căi de atac, nu atrage admisibilitatea recursului în discuție, având în vedere gradul instanței care a pronunțat hotărârile atacate, competența de soluționare a unei atare căi de atac, materia în care a fost formulată și caracterul definitiv al hotărârii ce urmează a se pronunța în respectiva cauză.

Așa fiind, în mod evident, încheierile pronunțate de secția a lI-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul specificat, având ca obiect o cerere de strămutare, nu mai pot fi supuse controlului judiciar specific reformării, având în vedere considerentele menționate și dispozițiile exprese ale legii de organizare judiciară.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unor hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de Asociația B. nu poate fi primit.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Apreciind asupra recursului formulat de Asociația B., în raport cu dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta și-a exercitat drepturile procedurale cu rea-credință.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

(1) „Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți”.

(2) „Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare”.

Conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din codul menționat, instanța de judecată poate sancționa cu amendă judiciară introducerea cu rea-credință a unor cereri vădit netemeinice.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că petenta Asociația B., prin A., ca și în multele alte cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, în care partea menționată este implicată, a sesizat completul de 5 judecători cu un recurs formulat împotriva unor hotărâri care nu sunt supuse niciunei căi de atac, prin folosirea aceluiași formular tipizat și prin indicarea acelorași aspecte generale lipsite relevanță pentru cauza dedusă judecății.

Continuarea promovării unor căi de atac inadmisibile, împotriva unor hotărâri irevocabile, pronunțate de cea mai înaltă instanță din ierarhia instanțelor judecătorești a prelungit, în mod nejustificat, parcursul litigiului, recurenta reiterând aceleași excepții de neconstituționalitate și aceleași considerente invocate în toate cauzele.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) și al art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., i se va aplica reprezentantului recurentei o amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația B. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 26 noiembrie 2015 și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aplică o amendă judiciară în sumă de 1.000 lei, reprezentantului recurentei, A.

Executorie sub aspectul aplicării sancțiunii amenzii.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea amenzii.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2016.