Inadmissibility of appeal against final jurisdiction-transfer order under strict statutory prohibition.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (5-judge panel) dismissed the appellant's appeal as inadmissible, leaving in force the prior decision of the Civil Section I that had rejected the request to transfer the case. The dispute concerned a procedural application for the transfer of jurisdiction (strămutare) filed by a party in a separate trial regarding the Tribunal of Mehedinți docket, which the Civil Section I had previously dismissed on the grounds of lack of active procedural capacity. The decisive legal basis was the explicit statutory exclusion of appellate remedies against decisions on case transfer under Article 143(2) of the Civil Procedure Code, combined with Article 634(1)(6) CPC, which rendered the initial decision final and non-appealable; the court further held that recognizing an appeal in the absence of such a statutory right violated the principle of legality (Article 7 CPC) and public order norms governing court competence (Article 126(2) of the Romanian Constitution), making the appeal inadmissible under Article 483 CPC.
Legislator headnote
AI generatedart. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ, art. 129 din Constituția, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 143 alin. (2) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final jurisdiction-transfer order under strict statutory prohibition: în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia civilă nr. 13/2016
Asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 10 noiembrie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A. împotriva încheierii civile nr. 2273 din camera de consiliu de la 20 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015, prin care s-a respins cererea formulată de A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/332/2014 al Tribunalului Mehedinți, pentru lipsa calității procesuale active.
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed.
Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este suspusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
Întrucât, în speță, recursul vizează o hotărâre prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, s-a pronunțat asupra unei cereri de strămutare și, având în vedere dispozițiile art. 143 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, încheierea supra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac, în atare situație, hotărârea atacată fiind, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., definitivă, nemaiputând fi supusă reformării; aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus indicate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii civile nr. 2273 din camera de consiliu de la 20 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2016.