Refugee pension entitlement under Law 189/2000: Evidentiary burden and admissibility of witness testimony for verifying 1940–1945 displacement from Northern Transylvania.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice allowed the appellant's appeal, quashed the appellate court's decision that had dismissed the claim as unfounded, and remanded the case for retrial to complete the evidentiary process. The dispute concerned the annulment of a pension authority's decision regarding the entitlement of a refugee from Northern Transylvania (1940–1945) to specific rights under Law No. 189/2000. The decisive legal basis was the procedural necessity to admit the testimony of witnesses and documentary evidence proposed by the claimant, as the lower court had erred by rejecting the appeal for lack of such evidence and improperly excluding the testimony of the claimant's adult children on grounds of kinship and non-existence during the relevant period.
Legislator headnote
AI generatedRefugee pension entitlement under Law 189/2000: Evidentiary burden and admissibility of witness testimony for verifying 1940–1945 displacement from Northern Transylvania: Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, Curtea constată că nu există la dosar declarațiile testimoniale precizate în cererea de recurs. Singurele probe administrate sunt declarațiile date de proprii copii ai reclamantei, acestea neputând fi luate în considerare, întrucât sunt persoane care nu existau la data refugiului petentei și sunt în grad de rudenie care nu conferă dreptul de a depune ca martori.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 24 iunie 2003, reclamanta G.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 1297/2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Maramureș și obligarea pârâtei să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiind persoană refugiată din Ardealul de Nord, în perioada 1940 – 1945.Prin sentința civilă nr. 936/2003, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta, arătând că are declarațiile a doi martori date la notarul public, sub nr. 2136 și nr. 2137 din 17 septembrie 1993.
Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, Curtea constată că nu există la dosar declarațiile testimoniale precizate în cererea de recurs. Singurele probe administrate sunt declarațiile date de proprii copii ai reclamantei, acestea neputând fi luate în considerare, întrucât sunt persoane care nu existau la data refugiului petentei și sunt în grad de rudenie care nu conferă dreptul de a depune ca martori.
Recursul urmează, însă, a fi admis, a se casa sentința, pentru trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probei cu martori sau și cu acte. Probatoriul urmează a fi completat, avându-se în vedere susținerile reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de G.F., împotriva sentinței civile nr. 936 din 28 august 2003, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.