Contestație în anulare tardivă: neaplicabilitatea sărbătorilor legale străine prelungirii termenului de un an

Contestație în anulare. Declararea căii de atac peste termenul prevăzut de lege. Tardivitate.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Contestația în anulare.

Index alfabetic : tardivitate

-decădere

-termen

-sărbătoare legală

C.proc.civ. din 1865, art. 101, art. 319

C. muncii, art. 139

În temeiul principiului teritorialităţii, potrivit căruia legile unui stat se aplică tuturor actelor şi faptelor juridice săvârşite pe teritoriul său, sintagma „o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat” din textul art. 101 C.proc.civ. se raportează la prevederile legii române care determină zilele de sărbătoare legală în care serviciile poştale sunt suspendate, iar nu la legislaţia unui alt stat.

Prin urmare, contestatorul nu poate invoca împrejurarea că dat fiind faptul că în ziua în care se împlinea termenul prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. (2) C.proc.civ. pentru exercitarea contestației în anulare, serviciile poștale belgiene nu au funcționat întrucât s-a sărbătorit Înălțarea catolică în Belgia, nefiind incidente, în acest caz, dispoziţiile art. 101 alin. (5) C.proc.civ. potrivit cărora „termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile lucrătoare următoare” pentru a interveni prorogarea legală a termenului de un an prevăzut de dispoziţiile art. 319 alin. (2) teza a II-a C.proc.civ.

Secția I civilă, decizia nr.1498 din 20 septembrie 2016

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 1.09.1997, reclamanţii A., B., C. şi D., prin mandatar, au chemat în judecată pe pârâţii Primăria sectorului 1 Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 2.600 m.p. şi construcţii.

Prin încheierea din data de 15.06.1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art.2 pct.1 lit. b) C.proc.civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Bucureşti.

Prin sentinţa nr.842 din data de 7.12.2000, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a admis excepţia dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului din Bucureşti, invocată de pârâta E. A respins, ca nefondată, acţiunea în revendicare a imobilului sus-menţionat formulată de reclamanţi, cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamanţilor formulată de E. şi cererile de intervenţie forţată ale intervenienţilor F., G. şi H.

Prin decizia nr.34 din 29.01.2002, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţi, precum şi de intervenienţi.

Prin decizia nr. 1140 din data de 5.05.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B. - decedată, continuată procesual de moştenitorul I., C. - decedat, continuat procesual de moştenitorii J., K. şi L., D. şi de intervenienţii G. - decedată, continuată procesual de moştenitorii M. şi N., H. - decedat, continuat procesual de moştenitoarea O., E. împotriva deciziei nr. 34/2002 a Curţii de Apel Bucureşti.

Reclamantul J. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. nr. 1140/2015, în motivare arătând că a luat cunoştinţă de decizia pronunţată la data de 26.04.2016, la sediul autorităţii emitente, conform cererii şi copiei conforme aflate în dosar. Invocă, ca temei juridic, dispoziţiile art. 317 alin. (1) C.proc.civ., coroborat cu art. 89 alin. (1) C.proc.civ., solicitând anularea deciziei atacate, dată fiind înmânarea citaţiei din data de 2.05.2015.

Analizând, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C.proc.civ., excepţia de procedură a tardivității contestaţiei în anulare, Înalta Curte urmează să o admită, având în

vedere următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 1140 din data de 5.05.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi şi de intervenienţi împotriva deciziei nr. 34/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, în acţiunea având ca o obiect revendicare imobiliară.

Analizând dispozitivul acestei decizii, Înalta Curte constată că este vorba de o hotărâre nesusceptibilă de executare silită, iar potrivit art. 319 alin. (2) C.proc.civ., în cazul unor asemenea hotărâri, contestaţia în anulare se poate introduce în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când a

rămas irevocabilă.

Din conţinutul textului de lege mai sus-menţionat, rezultă că, în această ipoteză, termenul de exercitare a contestaţiei este de 15 zile şi curge de la momentul la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, însă acest termen trebuie să se situeze până la împlinirea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Nerespectarea termenului pentru declararea contestaţiei determină decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, respectiv stinge dreptul nevalorificat în termenul prevăzut de lege.

În cauză, se reţine că a fost atacată cu contestaţie în anulare decizia nr. 1140/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin cerere depusă la serviciile poştale belgiene, la data de 6.05.2016. Contestatorul arată că a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei atacate la data de 26.04.2016, la sediul autorităţii emitente şi că a depus contestaţia în anulare la poşta belgiană, la data de 6.05.2016, dat fiind faptul că în ziua de 5.05.2016 s-a sărbătorit Înălțarea catolică în Belgia, iar serviciile poştale belgiene nu au funcţionat.

În contextul arătat, al aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 319 alin. (2) teza a II-a C.proc.civ., care stipulează că, în această ipoteză, termenul în care trebuie formulată contestaţia în anulare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea pe care o atacă, respectiv 26.04.2016, dar nu mai târziu de un an de la data la care a rămas irevocabilă.

Cum decizia supusă contestaţiei în anulare a fost pronunţată şi a dobândit caracter irevocabil la 5.05.2015, în raport de prevederile art. 101 alin. (3) C.proc.civ. potrivit cărora „Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare”, calea extraordinară de atac extraordinară trebuia promovată cel mai târziu la data de 5.05.2016.

În aceste condiţii, în raport de prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C.proc.civ., precum şi ale art. 101 alin. (3) C.proc.civ., contestaţia în anulare depusă la serviciul poştal belgian la data de 6.05.2016 şi înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16.05.2016, este tardiv formulată.

Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 101 alin. (5) C.proc.civ. potrivit cărora „termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile lucrătoare următoare” pentru a interveni prorogarea legală a termenului de un an prevăzut de dispoziţiile art. 319 alin. (2) teza a II-a C.proc.civ.

În temeiul principiului teritorialităţii, potrivit căruia legile unui stat se aplică tuturor actelor şi faptelor juridice săvârşite pe teritoriul său, sintagma „o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat” din textul art. 101 C.proc.civ. se raportează la prevederile legii române care determină zilele de sărbătoare legală în care serviciile poştale sunt suspendate, iar nu la legislaţia unui alt stat.

Or, ziua în care credincioşii sărbătoresc „Înălțarea Domnului” nu este menţionată între zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prevăzute de art. 139 din Codul muncii.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C.proc.civ., care sancţionează cu decăderea neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal şi, în raport de aceste constatări, reţine că termenul defipt de lege pentru promovarea contestaţiei în anulare a fost depăşit, fără a se face dovada că partea a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa de a împlini actul procedural.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a admis excepţia tardivităţii şi a respins contestaţia în anulare, ca tardiv formulată.

Înalta Curte constată că admiterea excepţiei tardivităţii, ca excepţie de procedură, face

inutilă cercetarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului N., a excepţiei nulităţii căii de atac ca urmare a nemotivării, precum şi a fondului cererii, asupra cărora Înalta Curte ar fi putut să se aplece numai în condiţiile unei contestaţii în anulare promovată în termenul legal.