Illegal application of resulting penalty in concurrent offenses and invalid material error correction: cassation for penalties beyond legal limits

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Soluţii

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 12

În ipoteza în care instanţa de apel, prin dispozitivul deciziei, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare - în condiţiile în care pedeapsa rezultantă aplicată în primă instanţă, în mod legal, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., este de 4 ani închisoare -, iar printr-o încheiere de îndreptare a erorilor materiale, contrar art. 278 C. proc. pen., reduce pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante şi reduce pedeapsa rezultantă la 2 ani şi 8 luni închisoare prin aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa rezultantă aplicată de către instanţa de apel fiind în alte limite decât cele prevăzute de lege. În această ipoteză, impunându-se individualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în casaţie, casează decizia şi încheierea de îndreptare a erorilor materiale, dispunând rejudecarea de către instanţa de apel, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 357/RC din 27 septembrie 2016

Prin sentinţa penală nr. 82/P din 20 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedepsele de câte 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o perioadă de 1 an, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a constatat că infracţiunile sunt în concurs, s-a dispus contopirea celor două pedepse principale în pedeapsa de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o perioadă de 1 an.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Împotriva sentinţei penale nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Neamţ a declarat apel inculpatul A., motivele de apel invocate oral de către apărătorii apelantului inculpat făcând referire la individualizarea pedepselor aplicate, solicitându-se în consecinţă reducerea acestora, precum şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea sub supraveghere. În acest sens au fost invocate şi aspecte privitoare la situaţia de fapt care, în opinia apărătorilor, atenuează vinovăţia apelantului.

Luând în considerare motivele de apel invocate, pe baza ansamblului probatoriu administrat în cauză, instanţa de control judiciar a apreciat apelul ca fiind fondat.

Referitor la situaţia de fapt, s-a constatat că prima instanţă a reţinut în mod justificat vinovăţia inculpatului, pe baza unor probe certe, neechivoce, care nu au putut fi contestate de către inculpat.

S-a observat, în schimb, că în cauză există împrejurări de natură să atenueze vinovăţia inculpatului şi să diminueze gravitatea faptelor comise, existând posibilitatea reţinerii de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.

Aşadar, fără a fi pusă în discuţie certitudinea primirii de către inculpat a unor foloase constând în sume de bani şi produse alimentare, pentru ca acesta să îndeplinească acte din sfera atribuţiilor sale de serviciu, respectiv să asigure un regim favorabil de detenţie denunţătorului B., nu pot fi negate împrejurările factuale pe fondul cărora au fost săvârşite faptele, de natură să conducă la diminuarea gravităţii faptelor şi a periculozităţii inculpatului.

Aspectele arătate se impun a fi valorificate în planul individualizări sancţiunii penale, prin reţinerea de circumstanţe atenuante şi reducerea pedepselor aplicate inculpatului.

Totodată, sub aspectul modalităţii de executare, ţinând seama de vârsta inculpatului, comportamentul anterior al acestuia, circumstanţele familiale şi materiale ale acestuia, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate.

În consecinţă, prin decizia nr. 142 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a desfiinţat în parte sentinţa apelată, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante faţă de inculpatul A., s-a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond:

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 3 ani.

În temeiul art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă; să nu părăsească teritoriul României fără încuviinţarea instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, în cadrul Primăriei C.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie, în temeiul art. 278 C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul dispozitivului deciziei penale nr. 142 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în sensul că:

La alin. 2 se va consemna astfel: „Desfiinţează în parte sentinţa apelată, sub aspectul cuantumului pedepselor principale şi pedepsei principale rezultante şi a modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante faţă de inculpatul A., reţine cauza spre rejudecare şi, în fond:” în loc de „Desfiinţează în parte sentinţa apelată, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante faţă de inculpatul A., reţine cauza spre rejudecare şi, în fond”, cum din eroare s-a trecut.

După alin. 2 se vor introduce alin. 3 şi 4 cu următorul conţinut: „Reduce pedepsele principale aplicate inculpatului A. la câte 2 ani închisoare, ca efect al reţinerii prevederilor art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen. Reduce cuantumul pedepsei principale rezultante la 2 ani şi 8 luni închisoare.”

La alin. 5 se va consemna astfel: „În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A.” în loc de „În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A.”, cum din eroare s-a trecut.

Împotriva deciziei nr. 142 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău.

În motivarea recursului în casaţie s-a arătat că pedeapsa aplicată de Curtea de Apel Bacău este nelegală, întrucât s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, deşi Tribunalul Neamţ îl condamnase pe inculpat la două pedepse de 3 ani închisoare, iar în urma aplicării regulilor prevăzute în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a rezultat pedeapsa de 4 ani închisoare.

De asemenea, s-a menţionat că încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei penale nr. 142 din 4 februarie 2016 reprezintă, în fapt, o rejudecare a apelului şi nu se încadrează în dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., care reglementează doar rectificarea unor greşeli formale de consemnare în hotărâri a unor date care rezultă în mod cert din dosar. Astfel, s-a subliniat că, printr-o încheiere de îndreptare de eroare materială, nu se pot reţine circumstanţe atenuate, nu se poate reduce pedeapsa şi nu se poate dispune o nouă soluţie.

Totodată, s-a arătat că pedeapsa stabilită de instanţa de apel este sub minimul special, deşi nu a fost reţinută vreo cauză de atenuare, iar potrivit jurisprudenţei recente a instanţei supreme, această situaţie se încadrează în cazul de recurs în casaţie reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 246/RC din 13 octombrie 2014).

Prin încheierea din camera de consiliu nr. 200/RC din data de 31 mai 2016, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că examinarea cauzei în recurs în casaţie are o dublă limitare: pe de o parte, dispoziţiile ce reglementează soluţionarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

În speţă, aşa cum s-a arătat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ce a fost avut în vedere și la examinarea admisibilităţii în principiu, aşa încât la soluţionarea recursului în casaţie vor fi avute în vedere criticile ce se încadrează în dispoziţiile legale menţionate.

Din această perspectivă, examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, se impun anumite considerații teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație:

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privinţa stabilirii faptelor, fie în ceea ce priveşte aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de „recurs în casaţie” - Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secţiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Spre deosebire de recursul reglementat de Codul de procedură penală anterior, care era o cale ordinară de atac, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, este corespondentul fostului art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanţa de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că pedeapsa aplicată de Curtea de Apel Bacău este nelegală, întrucât s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, deşi Tribunalul Neamţ îl condamnase pe inculpat la două pedepse de 3 ani închisoare, iar în urma aplicării regulilor prevăzute în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a rezultat pedeapsa de 4 ani închisoare. S-a arătat că pedeapsa stabilită de instanţa de apel este sub minimul special, deşi nu a fost reţinută vreo cauză de atenuare, iar potrivit jurisprudenţei recente a instanţei supreme, această situaţie se încadrează în cazul de recurs în casaţie reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Totodată, s-a menţionat că încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei penale nr. 142 din 4 februarie 2016 reprezintă, în fapt, o rejudecare a apelului şi nu se încadrează în dispoziţiile art. 278 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în speţă, prin sentinţa penală nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a dispus condamnarea inculpatului A. la două pedepse de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o perioadă de 1 an, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a constatat că infracţiunile sunt în concurs, s-a dispus contopirea celor două pedepse principale în pedeapsa de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o perioadă de 1 an.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin decizia nr. 142 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a desfiinţat în parte sentinţa apelată, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante faţă de inculpatul A., s-a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond:

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat un termen de supraveghere de 3 ani.

În temeiul art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă; să nu părăsească teritoriul României fără încuviinţarea instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, în cadrul Primăriei C.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

După cum se poate observa, prin decizia nr. 142 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, instanţa de apel, fără să modifice cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului A. pentru cele două infracţiuni de luare de mită prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare.

Conform dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Sporul prevăzut de dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. este obligatoriu şi trebuia adăugat pedepsei care s-a stabilit că este cea mai grea. Fiind vorba de două pedepse de 3 ani închisoare, una reprezintă pedeapsa cea mai grea, iar sporul de o treime din cealaltă este de 1 an, astfel încât pedeapsa rezultantă este de 4 ani închisoare.

Prin urmare, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare, Curtea de Apel Bacău a aplicat o pedeapsă rezultantă în alte limite decât cele prevăzute de lege, cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează calculul pedepsei în caz de concurs de infracţiuni, fiind incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (în acest sens sunt avute în vedere şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 75/RC din 26 februarie 2015, nr. 184/RC din 27 mai 2015 şi nr. 63/RC din 2 martie 2016).

Este adevărat că prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 4 februarie 2016 s-a dispus reducerea pedepselor principale aplicate inculpatului A. la câte 2 ani închisoare, ca efect al reţinerii prevederilor art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei principale rezultante la 2 ani şi 8 luni închisoare.

Conform dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară ori de instanţa care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.

Erorile materiale se referă la erorile în activitatea de consemnare într-un act procedural a constatărilor organului judiciar ce rezultă din actele dosarului. Erorile evidente reprezintă acea diferenţă de necontestat dintre ceea ce rezultă din conţinutul materialului documentar din dosar şi ceea ce s-a consemnat în actul ce conţine eroarea, ce poate fi stabilită prin simpla comparaţie între acestea, fără a fi necesară o operaţiune de evaluare, interpretare sau judecată. Evidenţa erorii constă în lipsa oricărui dubiu, neimpunându-se reaprecierea, activitatea de deliberare sau de exprimare a unei convingeri.

Pedeapsa care se aplică inculpatului constituie una din dispoziţiile esenţiale, în caz de condamnare, a unei hotărâri penale, conform art. 404 C. proc. pen. şi aceasta se stabileşte în urma procesului de deliberare cu privire la chestiunile de fapt care se referă la temeinicia învinuirii aduse inculpatului, cu privire la existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului.

În consecinţă, reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare, reducerea cuantumului pedepselor principale şi corelativ reducerea cuantumului pedepsei rezultante nu se poate realiza pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale.

Nelegalitatea constatată, cu privire la aplicarea pedepsei rezultante în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanţa supremă, deoarece implică chestiuni de apreciere referitoare la individualizarea pedepselor şi modul de executare a acestora, nefiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., ci cele ale art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

În aceste limite, cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Neamţ, fără ca în rejudecare să mai poată fi invocate şi examinate alte chestiuni decât cele referitoare la stabilirea pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia.

Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei nr. 142 din 4 februarie 2016 şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 4 februarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A casat decizia şi încheierea menţionate anterior şi a trimis cauza Curţii de Apel Bacău, spre rejudecarea apelului declarat de A. împotriva sentinţei penale nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Neamţ, doar în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare.