Retrocession of state-expropriated land: ineligibility due to unfulfilled expropriation purpose and partial alienation by original owner
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's rejection of the plaintiff's property reclamation claim against the municipality. The dispute concerned the retrocession of a 1,482.83 square meter land parcel in Bucharest, initiated under common law prior to Law No. 10/2001, where the plaintiff argued that the expropriation was invalid and that the identified property belonged to her rather than her deceased mother. The court held that the lower instances correctly applied the legal principles governing expropriation under Decree No. 126/1960, determining that the expropriation was valid, the purpose of which (functioning as a nursery) remained unfulfilled or irrelevant to retrocession eligibility because the state of ownership at the time of the socialist nationalization had been disrupted by the alienation of part of the land by the original owner, and the expert appraisal failed to properly identify the specific surface area claimed by the plaintiff following the precise amendment of the action.
Legislator headnote
AI generatedRetrocession of state-expropriated land: ineligibility due to unfulfilled expropriation purpose and partial alienation by original owner: Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta susținând că, instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și asupra unei dovezi administrate, în sensul că imobilul revendicat a aparținut în proprietate reclamantei și nu autoarei sale, fiind expropriat (în parte) pe numele altei persoane (mama reclamantei) decât fostul proprietar iar pentru alte două parcele nu a fost realizat scopul exproprierii.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiune, reclamanta D.N. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București și Ministerul Educației Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați părâții să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 311 m.p. situat în București.
Prin Încheierea din 31 octombrie 2000, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Naționale.
Ulterior, acțiunea a fost precizată în sensul că se revendică suprafața de 1482,83 m.p. compusă din 312 m.p. teren ocupat de Grădinița de Copii nr. 52, 264 m.p. suprafață aflată în folosința unor vecini și 906 m.p. afectați folosinței grădiniței.
Tribunalul București, secția a IV – a civilă, prin sentința civilă nr. 1433 din 25 septembrie 2001 a respins acțiunea, reținând că autoarea reclamantei a înstrăinat parte din terenul revendicat, iar suprafața de 906 m.p. a fost expropriată în 1960 pentru normala funcționare a unui cămin de copii, în prezent aici desfășurându-și activitatea Grădinița de copii nr. 52.
Prin decizia civilă nr. 146 din 19 martie 2002 Curtea de Apel București, secția a III - a civilă, – a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, în temeiul acelorași considerente reținute de prima instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta susținând că, instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și asupra unei dovezi administrate, în sensul că imobilul revendicat a aparținut în proprietate reclamantei și nu autoarei sale, fiind expropriat (în parte) pe numele altei persoane (mama reclamantei) decât fostul proprietar iar pentru alte două parcele nu a fost realizat scopul exproprierii.
Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât valabilitatea titlului pârâtei a fost analizată fără a se face distincție între reclamantă și mama acesteia, fiind revendicată prin acțiune numai suprafața de teren care nu a fost înstrăinată;
Pe de altă parte, hotărârea atacată nu este motivată, nefiind analizate criticile și susținerile făcute de reclamantă prin apel, în legătură cu nulitatea actului de expropriere și identificarea terenului ce a constituit proprietatea reclamantei și nu a mamei sale.
Recursul nu este întemeiat.
Hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată, câtă vreme se face referire la înstrăinarea unei suprafețe de teren de 595 m.p. și a construcției, de către mama reclamantei, invocându-se și probele din care rezultă aceasta, aceleași considerente vizând și actul exproprierii pentru suprafața de 906 m.p., considerat legal.
Confirmând astfel sentința, instanța de apel, a avut în vedere desigur susținerile reclamantei privind existența dreptului de proprietate asupra terenului cerut a fi retrocedat, ca și chestiunea identificării acestuia.
Sub acest aspect este de reținut, că expertiza efectuată în cauză, a identificat terenul, conform celor cerute prin acțiunea introductivă de instanță – referitor deci la suprafața de 311 m.p. – ulterior precizării de acțiune, nemaifiind solicitată de reclamantă o astfel de probă, pentru a lămuri întinderea elementului material al cererii sale formulate astfel.
În ce privește actul exproprierii, măsura luată prin Decretul nr. 126/1960 - corect instanțele au apreciat că suprafața de teren expropriată nu poate fi retrocedată câtă vreme scopul și cerințele exproprierii au fost realizate, aici desfășurându-și activitatea Grădinița de copii nr. 52. Cum acțiunea a fost formulată pe calea dreptului comun, anterior Legii nr. 10/2001, în mod legal, instanța a avut în vedere cele de mai sus, pentru a conchide astfel asupra imposibilității retrocedării în proprietate a imobilului din litigiu.
Așa fiind, pentru cele arătate, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.N. împotriva deciziei nr. 146/A din 19 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2003.