Exclusion of enforcement judgments from criminal revision and requirement of final conviction for judicial misconduct

Decizia nr. 1100/2016

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 101/F din 07 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus, în baza art. 459 alin. (3) rap. la art. 453 C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de revizuentul A. vizând revizuirea sentința penală nr. 82/F din 26 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la 70 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București, a reținut următoarele:

La data de 19 mai 2016 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. de Dosar x/2/2016 cererea de revizuire formulată de revizuentul A. cu privire la sentința penală nr. 82/F din 26 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În motivarea cererii, s-a susținut că instanța nu avea competența de a soluționa respectiva cauză, fiind vorba de o cerere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a reclamant abuzul săvârșit de un magistrat procuror. Conform revizuentului, cererea pentru anularea amenzii dispuse de procuror avea un caracter subsecvent cererii principale privind constatarea ilegalității ordonanței procurorului. S-a arătat, de asemenea, că o astfel de cerere nu trebuie introdusă în termenul de 10 zile de care se face vorbire în hotărârea pronunțată, prin urmare respingerea cererii ca tardivă este greșită.

Față de toate acestea, s-a solicitat admiterea cererii de revizuire a hotărârii, considerându-se că este nelegală.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Revizuentul a depus la dosar și note scrise (fila 13) în care a reluat susținerile privind faptul că instanța nu avea competența de a se pronunța cu privire la cererea formulată inițial, nefiind vorba de o cerere de anulare a amenzii și, pe cale de consecință, nu avea nici competența de a emite o somație de plată sub forma unui extras de comunicare penală. În raport de acestea, s-a solicitat anularea extrasului precum și înlăturarea cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat.

Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea a constatat că la data de 04 aprilie 2016, sub nr. de Dosar x/2/2016, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cererea formulată de A. având ca obiect contestare la executarea silită. Prin Încheierea nr. 20/F din 08 aprilie 2016 a instanței s-a trimis dosarul spre competentă soluționare unei secții penale.

La data de 12 aprilie 2016 cererea a fost înregistrată, sub numărul inițial de dosar, pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, obiectul cauzei fiind contestație la executare. Prin sentința penală nr. 82/F din 26 aprilie 2016 s-a dispus respingerea contestației ca inadmisibilă.

Ulterior, numitul A. a formulat cerere având ca obiect revizuirea acestei sentințe penale, conform motivelor expuse mai sus.

La soluționarea acesteia, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, că revizuirea este o cale de atac de reformare prin care se urmărește îndreptarea erorilor de fapt existente în cuprinsul hotărârilor judecătorești definitive, arătându-se în mod constant în doctrină și practică faptul că este vorba de hotărâri prin care instanța s-a pronunțat cu privire la fondul unei cauze, respectiv la existența sau nu a unei infracțiuni și condițiilor pentru angajarea răspunderii penale a unei persoane. Din această perspectivă, prezenta cerere care are ca obiect o sentință penală pronunțată în materia executării pedepsei, respectiv o contestație la executare, este inadmisibilă, nefiind vorba de o hotărâre care ar putea fi atacată prin intermediul revizuirii.

Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în următoarele cazuri:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

Or, în cazul de față, aspectele invocate de către revizuent - faptul că, în mod greșit, instanța a soluționat cererea sa, neavând această competență, nu se încadrează în nici unul dintre motivele indicate mai sus.

În ceea ce privește săvârșirea de către judecător a unui abuz, în măsura în care s-ar considera că se invocă comiterea unei infracțiuni în cauza respectivă (caz prevăzut de lit. d)), Curtea a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen., dovedirea acestui caz se realizează prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei constatând existența faptelor și săvârșirea lor de către persoanele respective. În cauză, nu există o astfel de hotărâre prin care să se fi constatat că președintele completului de judecată a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu și nici nu este aplicabil alin. (2) al art. 454 C. proc. pen. vizând imposibilitatea obținerii unei astfel de hotărâri datorită existenței unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

Pe cale de consecință, analizând admisibilitatea în principiu a cererii și constatând, pe de o parte, că hotărârea pronunțată în contestație la executare nu este susceptibilă a fi atacată pe calea revizuirii și, pe de altă parte, că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în cele prevăzute de art. 453 C. proc. pen., Curtea a respins ca inadmisibilă cererea formulată de A. având ca obiect revizuirea sentinței penale nr. 82/F din 26 aprilie 206 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Împotriva sentinței penale nr. 101/F din data de 07 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, la data de 07 iulie 2016, a formulat contestație revizuentul B., susținând, în esență, că procurorul C. a săvârșit un abuz prin faptul că a „fabricat un dosar penal” împotriva acestuia, fără să existe o plângere penală împotriva sa, iar instanța nu era competentă să soluționeze cauza.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Instanța urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 459 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susținerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Analizând cererea de revizuire formulată de petent, instanța reține că nu a fost invocat în drept niciunul din motivele de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., susținându-se că procurorul a săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, iar instanța de judecată nu era competentă să soluționeze cauza.

Astfel, aspectele invocate de către revizuent, că, în mod greșit, instanța a soluționat cererea sa, neavând această competență, nu se încadrează în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

În ceea ce privește susținerile revizuentului contestator referitoare la presupusele infracțiuni săvârșite de procuror, acestea ar putea fi încadrate în cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Conform art. 453 alin. (4) din N.C.P.P., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., trebuie ca instanța sau organele de urmărire penală să fi săvârșit, în exercitarea sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor judiciare, o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, iar infracțiunea comisă să fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Înalta Curte constată că în conformitate cu dispozițiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen., dovedirea acestui caz se realizează prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei constatând existența faptelor și săvârșirea lor de către persoanele respective.

În cauză, nu există o astfel de hotărâre prin care să se fi constatat că președintele completului de judecată a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu și nici nu este aplicabil alin. (2) al art. 454 C. proc. pen. vizând imposibilitatea obținerii unei astfel de hotărâri datorită existenței unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

Astfel, susținerile contestatorului nu se circumscriu cazului de revizuire invocat, așa cum acesta este reglementat de către art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

De altfel, din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de contestatorul revizuent, nu rezultă niciun element care să se încadreze în dispozițiile legale incidente, respectiv de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Mai mult decât atât, având în vedere că sunt supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive prin care se soluționează conflictul de drept penal substanțial, iar din această categorie fac parte hotărârile prin care instanța de judecată a pronunțat o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei revizuire se solicită, respectiv sentința penală nr. 82/F din 26 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, nu face parte din această categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu revizuire, având în vedere obiectul acesteia.

Față de aceste considerente, precum și față de actele dosarului, instanța constată că nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 101/F din 07 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 101/F din 07 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 septembrie 2016.