Compensatory benefits upheld for child born to parents in ethnic persecution refuge

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta G.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 5046 din 30 mai 2003 emisă de Casa de Pensii Bihor și recunoașterea în favoarea ei, a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii a arătat că beneficiază de drepturile prevăzute de legea sus-menționată, chiar dacă s-a născut în timpul refugiului părinților săi.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 5046 din 30 mai 2003 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, beneficiază de prevederile legii, persoana persecutată din motive etnice, din partea regimului instaurat după Dictatul de la Viena, iar copiii născuți în perioada refugiului părinților, dobândesc statutul acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că reclamanta nu beneficiază de drepturile instituite prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu era născută la data strămutării părinților săi și ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutată, în altă localitate, decât cea de domiciliu, așa cum expres și limitativ prevede art. 1 lit. c) din legea sus-menționată.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane” din același cod.

În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.

Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri [art. 5 C. civ.].

Argumentele aduse de recurentă prin invocarea prevederilor Decretului nr. 31/1954, sunt străine pricinii.

Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 322/CA/2003 - P din 15 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2004.