Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4603/2004 AI generated

Extraordinary annulment rejected: Material error limited to involuntary factual mistakes, excluding procedural interpretation and appeal deadline disputes

Case Number Decizia nr. 4603/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the annulment objection filed by a commercial company against a prior High Court decision, thereby leaving the lower appellate decision dismissing the company’s appeal as untimely fully in force. The dispute arose from the company’s allegation that the appellate court committed a material error under Article 318 of the Code of Civil Procedure by incorrectly calculating the appeal deadline, specifically arguing that the communication of the challenged judgment and a separate interim order suspending the enforcement of an inspection report should have triggered a valid appeal period. The court held that Article 318 applies only to involuntary factual errors involving the omission or confusion of material elements, not to errors of judgment, evidence interpretation, or procedural resolution; consequently, the company’s arguments regarding the receipt of the judgment by an unauthorized representative and the effects of the suspension did not meet the strict legal threshold for annulment, resulting in the rejection of the petition.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ, art. 318 alin. (1) C. proc. civ; Extraordinary annulment rejected: Material error limited to involuntary factual mistakes, excluding procedural interpretation and appeal deadline disputes: În conformitate cu prevederile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Keywords

AI generated
civil annulment procedural interpretation of judgment material error Civil Procedure Code procedural deadline commercial dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

SC M. SA Suceava a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4039, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, la data de 20 noiembrie 2003, în dosarul 2611/2003, fiind invocate drept temei, dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanței de recurs a fost rezultatul unei greșeli materiale.

A motivat contestatoarea că în mod eronat a fost respins ca tardiv, recursul său, instanța reținând greșit că sentința recurată a fost comunicată la 21 mai 2003, iar încheierea de suspendare a executării procesului-verbal de control, pronunțată la 14 februarie 2003, nu a fost comunicată, așa că trebuia să se constate că pentru aceasta era un termen de recurs. A mai argumentat contestatoarea că sentința recurată nu a fost comunicată și primită de reprezentantul său legal, primirea fiind efectuată de o persoană fără calitate legală, cel care a primit este juristul unității.

Contestația se privește a fi nefondată.

În conformitate cu prevederile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Rezultă că greșeala motivată la care se referă art. 318 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să fie incidentă, săvârșită de instanță, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinate în soluționarea formulată de instanță, a cărei hotărâre este atacată. Rezultă că acest text vizează numai greșeli, de fapt, involuntare, și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Susținerile contestatoarei privind comunicarea și primirea sentinței recurate, se constată că nu îndeplinesc cerințele art. 318 C. proc. civ., dar sunt și interpretate eronat, iar efectele unei suspendări se produc până la soluționarea litigiului.

În raport cu considerentele expuse, Înalta Curte de Casație arată că motivele invocate de contestatoare sunt nefondate, neregăsindu-se în temeiurile și prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., astfel că urmează a se respinge ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC M. SA Suceava împotriva deciziei nr. 4039 din 20 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2004.