Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4555/2004 AI generated

Effective date of tax liability: entry into force of emergency ordinance versus subsequent implementing decree

Case Number Decizia nr. 4555/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the tax authority, quashed the lower court’s decision, and dismissed the taxpayer’s lawsuit on the merits, thereby upholding the original control report. The dispute concerned the validity of an administrative control report requiring a gambling company to pay social stamp duty and late penalties for a specific period, which the taxpayer challenged on the grounds that a subsequent government decree defining application norms delayed the effective date of the tax obligation. The Supreme Court ruled that the taxpayer was liable from the date of publication of the initial government emergency ordinance, which implicitly abrogated the previous exemption for games of chance, holding that the lack of published application norms did not delay the entry into force of the norm itself. The decisive legal basis was Article 78 of the Constitution and Article 10 of Law no. 24/2000, which establish that laws and government orders enter into force upon publication in the Official Gazette and apply from that date until abrogation, irrespective of subsequent normative acts.

Legislator headnote

AI generated

art. 78 din Constituție, art. 10 din Legea nr. 24/2000, art. 15 din Legea nr. 29/1990, art. 314 C. proc. civ; Effective date of tax liability: entry into force of emergency ordinance versus subsequent implementing decree: The dispute concerned the validity of an administrative control report requiring a gambling company to pay social stamp duty and late penalties for a specific period, which the taxpayer challenged on the grounds that a subsequent government decree defining application norms delayed the effective date of the tax obligation. The Supreme Court ruled that the taxpayer was liable from the date of publication of the initial government emergency ordinance, which implicitly abrogated the previous exemption for games of chance, holding that the lack of published application norms did not delay the entry into force of the norm itself. The decisive legal basis was Article 78 of the Constitution and Article 10 of Law no. 24/2000, which establish that laws and government orders enter into force upon publication in the Official Gazette and apply from that date until abrogation, irrespective of subsequent normative acts.

Keywords

AI generated
emergency government ordinance tax liability of taxpayer effective date tax authority application of laws entry into force

Cited Legislation

AI generated
art. 78 din Constituție
Potrivit principiului înscris la art. 78 din Constituție, legea intră în vigoare la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei, și se aplică pe durata cuprinsă între această dată și abrogarea sa.
art. 10 din Legea nr. 24/2000
Tot astfel, conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 24/2000, în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative, ordonanțele și hotărârile Guvernului, se publică în Monitorul Oficial al României – partea I.
art. 15 din Legea nr. 29/1990
Main procedural ground cited in the dispositive for the power of the High Court to quash the lower court's decision and re-judge the case on the merits.
art. 314 C. proc. civ
Procedural provision cited in the dispositive as the basis for the appellate procedure and the final ruling on the appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 15 din Legea nr. 29/1990

Main procedural ground cited in the dispositive for the power of the High Court to quash the lower court's decision and re-judge the case on the merits.

art. 314 C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive as the basis for the appellate procedure and the final ruling on the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1378 din 17 aprilie 2001, la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanta SC P.S. SRL Reghin a solicitat, în contradictoriu cu Direcția de Muncă și Solidaritate Socială Mureș, anularea procesului-verbal nr. 18 din 27 februarie 2001, încheiat ca urmare a controlului efectuat asupra modului de colectare și virare a taxei de timbru social, de către această societate.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că societatea a fost obligată, prin actul de control menționat, să vireze la fondul de solidaritate, suma totală de 45.852.596 lei, cu titlu de debit și penalități de întârziere.

S-a susținut că actul contestat este nelegal, încălcând principiul neretroactivității legii, prin aceea că numai de la 15 septembrie 2000 – data publicării H.G. nr. 743/2000, pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 5/2000,- activitatea societății a fost supusă taxei de timbru social.

Prin sentința nr. 1 din 7 ianuarie 2002, instanța sesizată a admis acțiunea și a dispus anularea în parte, a procesului-verbal de control, în sensul că a stabilit obligația de plată a taxei de timbru social, în sumă de 9.950.044 lei, pentru perioada 16 septembrie 2000 – 31 decembrie 2000 și a penalităților de întârziere de 1.369.332 lei, calculate până la 27 februarie 2001, obligând la cheltuieli de judecată, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, care, potrivit O.U.G. nr. 32/2001 și a Ordinelor M.M.S.S. și M.F. nr. 650 și nr. 2124/2001, a preluat activitatea de gestionare a fondului național de solidaritate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin O.U.G. nr. 118/1999 s-au definit activitățile pe care s-a instituit taxa de timbru social, societatea fiind exceptată de la plata acestei taxe; că, la 21 februarie 2000 s-a publicat O.U.G. nr. 5/2000, care prevede că activitatea societății este supusă taxei de timbru social, însă abia la data de 15 septembrie 2000 s-a publicat H.G. nr. 743/2000, pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 5/2000, din conținutul normelor rezultând că reclamanta avea obligația de a vira această taxă, doar de la data intrării în vigoare a acestor norme metodologice, respectiv 15 septembrie 2000.

În vederea calculării obligațiilor reclamantei, pe perioada 16 septembrie 2000 – 30 decembrie 2000, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, din concluziile raportului întocmit rezultând că obligațiile fiscale sunt în sumă de 9.950.044 lei, debit și de 1.369.332 lei, penalități de întârziere.

Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, în raport cu faptul că instanța s-a bazat numai pe susținerile reclamantei și pe concluziile expertului.

În susținerea motivelor de recurs s-a argumentat că, o dată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 5/2000, la 22 februarie 2000, a fost abrogată implicit, exceptarea de la plata acestei taxe, prevăzută la art. 1 alin. (2) din normele metodologice, cu referire la jocurile de noroc cu câștiguri generate de elemente aleatorii, astfel că societatea reclamantă trebuia să constituie și să vireze taxa de timbru social, la Fondul de solidaritate, sumele datorate fiind, deci, în mod corect și legal stabilite de către organul de control.

Recursul este fondat.

Potrivit principiului înscris la art. 78 din Constituție, legea intră în vigoare la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei, și se aplică pe durata cuprinsă între această dată și abrogarea sa.

Tot astfel, conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 24/2000, în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative, ordonanțele și hotărârile Guvernului, se publică în Monitorul Oficial al României – partea I.

În speță, prin O.U.G. nr. 5/2000, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 118/1999, s-a prevăzut la art. 3 lit. a), că timbrul social este în valoare de 10% din prețul fiecărei participări, nemaifiind exceptate de la plata acestui timbru, jocurile de noroc, cu câștiguri aleatorii, clasificate ca atare, conform H.G. nr. 251/1999, art. 6 lit. a).

Așa fiind, se constată că, începând cu 21 februarie 2000, data publicării acestei ordonanțe în Monitorul Oficial, activitatea de jocuri de noroc desfășurată de reclamantă, a fost supusă taxei de timbru social de 10% din valoarea fiecărei participări la joc, astfel cum în mod judicios a stabilit organul de control al Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială Mureș, obligația de plată a societății.

În consecință, se va admite recursul, se va casa sentința și pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 29/1990 și art. 314 C. proc. civ., se va respinge acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș împotriva sentinței civile nr. 1 din 7 ianuarie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2004.