Insolvency: Recurs against creditors' assembly resolutions declared inadmissible as appeal-only matters

Procedura insolvenţei. Acţiune în anularea hotărârilor adunării creditorilor. Cale de atac

Cuprins pe materii : Drept comercial. Procedura insolventei

Index alfabetic : procedura insolvenţei

-acţiune în anularea hotărârii adunării creditorilor

-principiul legalităţii căii de atac

-excepţia inadmisibilităţii

Legea nr. 85/2006, art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) lit. m), art. 12 alin. (1)

NCPC, art. 483 alin. (2)

Articolul 11 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 85/2006 prevede, printre atribuţiile stabilite de legiuitor în sarcina judecătorului-sindic, judecarea acţiunilor în anularea hotărârilor adunării creditorilor, iar, pentru aceste hotărâri, art. 12 alin. (1) statuează că sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel, instanţa de control judiciar fiind curtea de apel, ale cărei hotărâri sunt definitive, conform art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege.

Prin urmare, este inadmisibil recursul promovat împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel în apelul formulat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care a fost soluţionată acţiunea în anularea hotărârilor adunării creditorilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 483 alin. (2) NCPC potrivit cărora nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1163 din 21 iunie 2016

Notă : Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 2009 din 14 august 2014, pronunţată în dosarul nr. x/30/2013, Tribunalul Timiş, Secţia a II-a civilă a admis cererile formulate de creditoarele SC A. SRL, SC B. SRL şi SC C. SA în contradictoriu cu debitoarea SC D. SRL şi, în consecinţă, a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei şi a desemnat lichidator judiciar practicianul în insolvenţă E. SPRL.

În cadrul acestei proceduri, creditorul F. a formulat acţiune în anularea procesului-verbal nr. 2512 din 18 decembrie 2014, întocmit de lichidatorul judiciar provizoriu E. SPRL şi a tuturor Hotărârilor adoptate la 18 decembrie 2014 de Adunarea creditorilor debitoarei SC D. SRL, respectiv Hotărârea nr. 1 privind desemnarea lichidatorului judiciar, Hotărârea nr. 2 privind desemnarea comitetului creditorilor, Hotărârea nr. 3 referitoare la confirmarea lichidatorul judiciar, Hotărârea nr. 4 prin care a fost aprobat raportul cu privire la cauzele şi împrejurările care au generat insolvenţa societăţii debitoare şi Hotărârile nr. 6, 7 şi 8 prin care au fost aprobate raportul privind modalităţile de vânzare a patrimoniului debitoarei, strategia de valorificare a activelor şi regulamentul de vânzare a bunurilor proprietatea debitoarei. De asemenea, a solicitat înlocuirea lichidatorului judiciar al societăţii debitoare şi numirea în calitate de lichidator judiciar a unui practician în insolvenţă propus de Ministerul Finanţelor Publice.

Prin sentinţa civilă nr. 584/2015 din 02 aprilie 2015, pronunţată în cadrul procedurii insolvenţei, Tribunalul Timiş, Secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea în anulare, formulată de creditorul F. şi cererile de intervenţie principale cu acelaşi obiect, formulate de G., H., I., J., K, L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Y., W., A1, B1, C1, D1, E1, F1, G1, H1, I1, J1, K1 şi L1 împotriva măsurilor lichidatorului judiciar provizoriu E. SPRL al debitoarei SC D. SA şi a dispus anularea în parte a Hotărârii Adunării Creditorilor din 18 decembrie 2014 în ceea ce priveşte punctele 3, 4, 5, 6, 7, 8 înscrise pe ordinea de zi, a menţinut hotărârea cu privire la punctele 1 şi 2 şi a respins în rest acţiunea în anulare.

Prin sentinţa civilă nr. 697/2015 din 23 aprilie 2015, aceeaşi instanţă a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 584/2015 din 02 aprilie 2015, formulată de creditorul F., şi a obligat-o pe intimata-debitoare SC D. SA, prin lichidator judiciar E., la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200,30 lei către acest creditor.

Prin decizia civilă nr. 594/A din 19 iunie 2015, Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de M1 în interesul creditorului F. şi a respins apelul acestui creditor împotriva sentinţei civile nr. 584/2015 din 02 aprilie 2015, dată de Tribunalul Timiş, Secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/30/2013/a6. Totodată, a admis apelul declarat de debitoarea SC D. SA, prin lichidator judiciar E. SPRL, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a sentinţei civile nr. 697/2015 din 23 aprilie 2015, ambele pronunţate de aceeaşi instanţă şi a schimbat hotărârile atacate, în sensul că a respins cererea principală formulată de creditorul F. şi cererile de intervenţie principale formulate de G., H., I., J., ., J., K, L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Y., W., A1, B1, C1, D1, E1, F1, G1, H1, I1, J1, K1 şi L1, având ca obiect anularea Hotărârii din 18 decembrie 2014, adoptată de Adunarea Creditorilor debitoarei SC D. SA.

Împotriva acestei decizii, recurentul-creditor F. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a constatat că cererea de recurs nu îndeplinea cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) şi (2) NCPC, având în vedere că nu cuprindea menţiunile privind numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimaților indicaţi la pct. 3 din cerere, nu avea anexate taxa judiciară de timbru, exemplare spre a fi comunicate intimaților și nici înscrisurile pe care recurentul și-a fondat susținerile.

În aceste condiţii, prin adresa comunicată recurentului la 08 septembrie 2015, i s-a pus în vedere să complinească lipsurile mai sus arătate, obligație căreia aceasta s-a conformat la 21 septembrie 2015.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților la 27 și la 29 septembrie 2015, conform dovezilor de înmânare aflate la filele 173-215 dosar.

Prin întâmpinarea depusă și înregistrată la 22 octombrie 2015, intimata-intervenientă principală SC C. SA a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului în baza art. 59 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 76/2012, raportat la art. 8 alin. (1) şi la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în baza art. 489 alin. (1) şi (2) NCPC, raportat la art. 488 din acelaşi cod iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 02 noiembrie 2015, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimata-debitoare SC D. SA, prin lichidator judiciar E. SPRL, prin care această parte a solicitat respingerea recursului în principal ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca nefondat.

Întâmpinările au fost comunicate la 16 noiembrie 2015 recurentului-creditor, care a formulat răspunsuri înregistrate la dosar la 26 noiembrie 2015, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimate şi admiterea căii extraordinare de atac promovate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) NCPC, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, soluţia preconizată fiind aceea de respingere a recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar de anulare a recursului, în baza art. 489 alin. (2) NCPC.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 23 februarie 2016 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) NCPC.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele 473-500 ale dosarului de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 15 martie 2016.

La 22 martie 2016, recurentul-creditor a depus punct de vedere asupra raportului, prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului formulat.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 594/A din 19 iunie 2015, definitivă, prin care Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă a decis asupra apelurilor declarate împotriva hotărârii date în primă instanţă, prin care a fost soluţionată cererea creditorului F. de anulare a procesului-verbal nr. 2512 din 18 decembrie 2014, întocmit de lichidatorul judiciar provizoriu E. SPRL în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC D. SA, şi a tuturor Hotărârilor adoptate la 18 decembrie 2014 de Adunarea Creditorilor debitoarei.

Având în vedere că dosarul privind procedura insolvenţei debitoarei SC D. SA, în cadrul căruia a fost formulată cererea soluţionată prin decizia atacată în prezentul recurs, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş, Secţia a II-a civilă la 28 august 2013, Înalta Curte constată că întreaga procedură este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 85/2006, în vigoare la acea dată, conform art. 343 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în M.Of. nr. 455/25 iunie 2014, text potrivit căruia „procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date.”

Astfel, prioritar se impune verificarea admisibilităţii prezentului recurs prin raportare la următoarele texte legale:

Articolul 11 alin. (1) lit. m) din actul normativ menţionat prevede printre atribuţiile stabilite de legiuitor în sarcina judecătorului-sindic şi judecarea acţiunilor în anularea hotărârilor adunării creditorilor, aşa cum este cazul în speţă, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de creditorul F. îl constituie anularea tuturor hotărârilor adoptate la 18 decembrie 2014 de Adunarea creditorilor debitoarei SC D. SA.

Pentru aceste hotărâri, articolul 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 statuează că „sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel”, iar art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că, pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11, instanţa de control judiciar este curtea de apel, ale cărei hotărâri sunt definitive.

Potrivit art. 483 alin. (2) N.C.P.C., „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.”

În considerarea argumentelor arătate, care impun concluzia inadmisibilităţii prezentului recurs, analiza excepţiei nulităţii căii de atac, invocată de intimata-intervenientă SC C. SA şi a motivelor de recurs dezvoltate de creditorul F. nu se mai impune.

Prin urmare, prezentul recurs având ca obiect o decizie cu caracter definitiv, care nu este susceptibilă de a mai fi cenzurată în faza procesuală pendinte, a fost respins ca inadmisibil, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 NCPC.