Five Convictions for Gas-Fund Fraud Scheme Upheld; Constitutional Challenges Inadmissible

Decizia nr. 159/RC/2016

Prin sentința nr. 1199 din data de 30 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în Dosarul nr. x/300/2010, s-au dispus următoarele:

„În baza art. 334 C. proc. pen., a respins - ca neîntemeiate - cererile inculpaților de schimbare a încadrărilor juridice ale faptelor de care sunt acuzați.

I. În baza art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și i-a fost aplicată inculpatului o pedeapsă rezultantă principală de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice.

II. În baza art. 26 raportat la art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., aflat în stare de arest preventiv în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă principală de 11 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 7 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și i-a fost aplicată inculpatului o pedeapsă rezultantă principală de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 7 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice.

S-a constatat că inculpatul se află în stare de arest preventiv în altă cauză.

În temeiul art. 88 C. pen. și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata arestării preventive în cauză și perioada executată în baza Mandatului de Executare a Pedepsei cu Închisoare nr. 1728/2010/04 aprilie 2011 emis de Judecătoria sectorului 4 București, anulat prin Decizia nr. 381 din 22 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, de la 21 aprilie 2011 la 11 februarie 2013.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă cu privire la inculpat în temeiul art. 1451 C. proc. pen. prin încheierea din 06 februarie 2013.

III. În baza art. 26 raportat la art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata C., aflată în stare de arest preventiv în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatei o pedeapsă rezultantă principală de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. - de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice.

S-a constatat că inculpata se află în stare de arest preventiv în altă cauză.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă cu privire la inculpată în temeiul art. 1451 C. proc. pen. prin încheierea din 16 septembrie 2013.

IV. În baza art. 26 raportat la art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul D., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă principală de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice.

V. În baza art. 26 raportat la art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul E., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

- de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice.

VI. În baza art. 26 raportat la art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul F., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

- de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice.

VII. În baza art. 26 raportat la art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul G., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

- de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice.

VIII. În baza art. 26 raportat la art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul H., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă principală de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

- de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice.

IX. În baza art. 26 raportat la art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul I., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice.

X. A fost admisă acțiunea civilă.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998-999, art. 1000 și art. 1003 C. civ., au fost obligați inculpații în solidar între ei și cu partea responsabilă civilmente SC J. SA prin lichidator judiciar SC K. SPRL la plata către partea civilă SN L. SA a sumei de 25.682.460,55 lei, reprezentând daune materiale.

S-a constatat că SC M. SA nu are capacitate procesuală de folosință.

În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost menținută până la concurența sumei de 25.682.460,55 lei măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului B., dispusă prin încheierea din 15 mai 2013 de Judecătoria sectorului 2 București, și s-a dispus aplicarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale celorlalți inculpați până la concurența sumei de 25.682.460,55 lei.

În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC J. SA prin lichidator judiciar SC K. SPRL la plata către stat a câte 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

A fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea inculpatului E. de acordare de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 82 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, au fost admise cererile formulate de avocații din oficiu N. și O., prin avocat substituent P., și s-a dispus majorarea onorariilor cuvenite acestora de la câte 400 lei la câte 800 lei, dispunându-se a se avansa din fondul special al Ministerului Justiției."

B. Prin Decizia nr. 825/A din 10 iunie 2015, a Curții de Apel București, secția l-a penală, s-au dispus următoarele:

„În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații A., B., C., D., E., F., G., H. și I. și partea civilă SN L. SA împotriva sentinței penale nr. 1199 din data de 30 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, secția penală, în Dosarul nr. x/300/2010.'

Desființează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în fond:

Face aplicarea art. 5 C. pen. și în consecință:

1. Pentru inculpatul A.:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și^ art. 367 alin. (2) C. pen.

În baza art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 39 C. pen., art. 45 alin. (2) C. pen. inculpatul A. execută pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, respectiv pedeapsa principală de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, precum și a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k)C. pen.

2. Pentru inculpatul B.:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în art. 48 C. pen. rap. art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (2) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa principală de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 39 C. pen., art. 45 alin. (2) C. pen. inculpatul B. execută pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, respectiv pedeapsa principală de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, precum și a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k)C. pen.

3. Pentru inculpata C. :

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în art. 48 C. pen. rap. art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (2) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpata C. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 39 C. pen., art. 45 alin. (2) C. pen. inculpata C. execută pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, respectiv pedeapsa principală de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, precum și a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k)C. pen.

4. Pentru inculpatul D.:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (2) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 39 C. pen., art. 45 alin. (2) C. pen. inculpatul D. execută pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, respectiv pedeapsa principală de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, precum și a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

5. Pentru inculpatul H.:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (2) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul H. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 39 C. pen., art. 45 alin. (2) C. pen. inculpatul H. execută pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, respectiv pedeapsa principală de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, precum și a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

6. Pentru inculpatul E.:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (2) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 39 C. pen., art. 45 alin. (2) C. pen. inculpatul E. execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, respectiv pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, precum și a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k)C. pen.

7. Pentru inculpatul F.:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (2) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul F. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 39 C. pen., art. 45 alin. (2) C. pen. inculpatul F. execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, respectiv pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, precum și a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

8. Pentru inculpatul G.:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (2) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul G. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 39 C. pen., art. 45 alin. (2) C. pen. inculpatul G. execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, respectiv pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, precum și a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k)C. pen.

9. Pentru inculpatul I.:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată în art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (2) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul I. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. și a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 39 C. pen., art. 45 alin. (2) C. pen. inculpatul I. execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, respectiv pedeapsa principală de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, precum și a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k), C. pen.

În baza art. 397 C. proc. pen. cu referire la art. 19 C. proc. pen. obligă inculpații în solidar între ei și pe inculpații B., E., C. și D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC J. SA prin lichidator judiciar SC K. SPRL la plata către partea civilă SN L. SA a sumei de 24.185.728,87 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 249 alin. (5) C. proc. pen. menține până la concurența sumei de 24.185.728,87 lei măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului B., dispusă prin încheierea din 15 mai 2013 de Judecătoria sectorului 2 București, și dispune aplicarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale celorlalți inculpați până la concurența sumei de 24.185.728,87 lei.

În temeiul art. 274 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen. obligă fiecare inculpat și pe inculpații B., E., C. și D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC J. SA prin lichidator judiciar SC K. SPRL la plata către stat a câte 25.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații A., B., C., D., E., F., G., H. și I. și partea civilă SN L. SA rămân în sarcina statului.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de SC M. SA Craiova împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe apelanta SC M. SA Craiova la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pentru judecata în apel.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații E. și D., în cuantum de 400 lei pentru fiecare, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații I., G., B. și H., în cuantum de 100 lei fiecare, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pentru a dispune astfel instanța de apel a reținut următoarele: I. Cu privire la apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații A., B., C., F., G., D., E., I. și H. și partea civilă SN L. SA Mediaș, constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:

Soluția de condamnare a inculpaților A., B., C., F., G., D., E., I. și H. adoptată de instanța de fond este legală și temeinică.

Curtea de Apel București a acordat semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de actele dosarului și, printr-o interpretare și apreciere obiectivă a întregului material probator administrat, a reținut și a stabilit corect atât situația de fapt, cât și vinovăția tuturor celor nouă inculpați trimiși în judecată, precum și încadrarea juridică a faptelor deduse judecății, în raport cu dispozițiile legale în vigoare la momentul pronunțării hotărârii apelate.

În opinia Curții, hotărârea instanței de fond este temeinic, corespunzător motivată în fapt și în drept, prima instanță dând dovadă de rol activ, fiind administrate în cursul cercetării judecătorești toate probele necesare soluționării juste a cauzei și aflării adevărului, materialul probator existent fiind în măsură să justifice și să susțină soluția de condamnare pronunțată în fond.

Curtea constată că niciunul dintre inculpații A., B., C., F., G., D., E., I. și H. nu a avut o atitudine procesuală sinceră și deși nu au negat implicarea în activitatea descrisă, nu au recunoscut comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată, declarațiile acestora fiind contradictorii, cu scopul evident de a fi exonerați de răspundere penală, încercând în esență să acrediteze ideea că încheierea celor 14 convenții de plată ce formează obiectul prezentei cauzei a fost legală și s-a realizat pentru a debloca situația financiară dificilă în care se găsea atât partea civilă SN L. SA Mediaș cât și celelalte societăți implicate,că activitatea efectivă desfășurată de fiecare dintre cei nouă inculpați legată de încheierea și derularea acestor convenții de plată se circumscrie unui cadru legal sau că au fost implicați în necunoștință de cauză.

Examinând dosarul cauzei, Curtea de Apel București a constatat însă, contrar celor susținute de apelanții intimați inculpați A., B., C., F., G., D., E., I. și H. prin căile de atac exercitate și declarațiile date, că probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și pe parcursul cercetării judecătorești dovedesc cu certitudine săvârșirea de către fiecare dintre cei nouă inculpați a faptelor deduse judecății, în modalitatea reținută și descrisă pe larg în hotărârea atacată, cu forma de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunilor reținute în sarcina fiecărui inculpat.

În opinia Curții de Apel București, din întregul material probator existent la dosarul cauzei, a rezultat fără dubiu că, în perioada august 2000 - iulie 2001, între partea civilă SN L. SA Mediaș, al cărei director general era inculpatul A., SC R. SA Mediaș, SC S. SA, SC T. SA Râmnicu Vâlcea, SC U. SA Râmnicu Vâlcea, SC V. SA Râmnicu Vâlcea și patru societăți comerciale controlate de inculpatul B., respectiv SC X. SA Craiova, SC Z. SRL București, SC M. SA Craiova și SC Y. SA București au fost încheiate un număr de 14 convenții de plăți, semnate din partea părții civile SN L. SA Mediaș fie de inculpatul A., fie de martora A.A.

Conform acestor convenții de plăți SC X. SA Craiova, SC Z. SRL București, SC M. SA Craiova și SC Y. SA București trebuiau să preia mărfuri de la datornicii părții civile SN L. SA Mediaș, semnatare ale acestor convenții, să le valorifice și să achite datoriile acestora direct în contul părții civile, cu scopul declarat de a debloca situația financiară dificilă în care se regăsea partea civilă, între toate societățile comerciale semnatare ale acestor convenții de plăți neexistând datorii reciproce.

Astfel, SC X. SA Craiova, administrată de inculpatul D., a participat la încheierea a cinci astfel de convenții de plată, semnate de inculpatul D., în baza cărora a încasat de la SC T. SA Râmnicu Vîlcea suma de 61.637.500.000 lei, din care a achitat către partea civilă SN L. SA Mediaș numai suma de 2.501.744.756,65 lei, suma de 3.100.000.000 lei fiind plătită către SC B.B. SA, având ca asociat și administrator pe inculpatul H., cu titlu de comision, iar suma de 57.350.000.000 lei, SC C.C. SA Craiova, cu titlul de restituire credit și depozit bancar.

Din suma de 57.350.000.000 lei, astfel plătită către SC C.C. SA Craiova, s-au efectuat plăți către alte societăți comerciale, controlate tot de inculpatul B. și către inculpații F. și G. care au fost implicați în negocierea și încheierea convențiilor de plăți.

SC Z. SRL București a participat la încheierea a trei dintre cele 14 convenții de plați, pentru suma de 29.100.000.000 lei.

Deși în baza acestor trei convenții de plăți a încasat de la SC T. SA Râmnicu Vîlcea suma de 26.893.942.051 lei, pe care ar fi trebuit să o achite în contul părții civile și care nu a fost evidențiată în documentele contabile, nu a efectuat nicio plată către SN L. SA Mediaș, iar pentru diferența de 2.206.057.949 lei, SC T. SA Râmnicu Vîlcea a întocmit facturi fiscale aferente unor livrări de mărfuri.

Din această sumă, suma de 24.500.000.000 lei a fost transferată prin SC C.C. SA Craiova în contul Asociației D.D. Oltenia, iar de aici banii au fost redirecționați către SC E.E. SA Craiova, SC M. SA Craiova, beneficiarul indirect fiind ca și în cazul sumelor de bani achitate de SC X. SA, inculpatul B.

SC M. SA Craiova, având ca acționari, printre alții pe inculpații B., C. (și administrator între anii 2000-2004), E. și D. a participat de asemenea la încheierea trei convenții de plați, semnate de inculpații C. și E., în valoare totală de 37.000.000.000 lei, în baza cărora a încasat de la SC T. SA Râmnicu Vâlcea suma de 15.979.841.042 lei, pentru diferență încheindu-se procese verbale de compensare sau facturi fiscale pentru livrare de mărfuri și de la SC U. SA Râmnicu Vâlcea suma de 15.000.000.000 lei, sumă din care o parte a fost de asemenea transferată către alte firme, respectiv Asociația D.D. Oltenia, SC B.B. SA și SC F.F. SRL Craiova, administrată de inculpatul F. și către inculpatul B.

SC M. SA Craiova a efectuat și plăți către partea civilă SN L. SA Mediaș în sumă de 23.000.000.000 lei, din care însă suma de 19.000.000.000 lei în contul unei alte convenții încheiate anterior, respectiv în luna mai 2000 de SC Z. SRL și partea civilă SN L. SA Mediaș, convenție ce nu are nici-o legătură cu cele ce formează obiectul prezentei cauze.

De asemenea, din conturile SC M. SA Craiova, inculpata C. a ridicat suma de 4.500.000.000 lei, documentele de decontare ale societății neavând înscrise la obiectul plății informații clare cu privire la natura operațiunilor derulate prin bancă.

SC Y. SA București a participat la încheierea a 3 convenții de plăți pentru suma totală de 60.000.000.000 lei, în baza cărora a încasat de la SC U. SA Râmnicu Vâlcea suma de 13.002.000.000 lei.

Din această sumă, suma de10.400.000.000 lei a fost transferată în conturile SC M. SA Craiova, suma de 490.000.000 lei către SC B.B. SA, suma de 1.374.000.000 lei către SC G.G. SA București, suma de 150.000.000 lei către SC H.H. SRL, iar suma de 1.174.000.000 lei fiind ridicată în numerar.

Aceste convenții de plăți au fost prezentate la SC L. SA Mediaș de inculpatul H., asociat și administrator la SC B.B. SA.

- având ca obiect de activitate declarat prestări servicii pentru agricultură, din probele administrate rezultând că acest inculpat împreună cu martorul T.T. au realizat inițial legătura dintre inculpatul A. și grupul condus de inculpatul B.

Se impune a fi menționat că scopul declarat al încheierii acestor 14 convenții de plăți era deblocarea situației financiare a părții civile SC L. SA Mediaș, societate comercială cu capital integral de stat, având ca principal obiect de activitate transportul, dispecerizarea, transportul internațional al gazelor naturale, cercetare-proiectare în domeniul gazelor naturale și care se confrunta cu dificultăți financiare datorită neachitării de către beneficiari, în mare parte tot societăți comerciale cu capital de stat, a contravalorii facturilor emise pentru produsele livrate și serviciile prestate.

Însă, din modul în care s-a conceput și realizat încheierea și derularea celor 14 convenții de plați și identitatea persoanelor juridice și fizice beneficiare a sumelor de bani obținute din aceste convenții rezultă, în opinia Curții, cu certitudine, că aceste convenții au fost încheiate cu intenția clară, vădită, încă de la început, de a prejudicia partea civilă, fiind evidentă înțelegerea frauduloasă în acest sens între inculpați, neavând absolut nicio relevanță sub aspectul existenței infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților că din punct de vedere al condițiilor de fond și formă aceste convenții de plați respectau prevederile legale în materie, aportul și contribuția efectivă a fiecărui inculpat la activitatea infracțională fiind menționate și descrise corect în hotărârea atacată.

Curtea de Apel București a avut în vedere în acest sens pe de o parte că SC T. SA Râmnicu Vâlcea avea ca obiect de activitate fabricarea și comercializarea de îngrășăminte chimice cu fosfor, acid sulfuric, acid fosforic, cenușă de pirită, bioxid de sulf lichid și săruri de fluor, SC U. SA producerea și distribuția energiei termice și a apei calde, principalii consumatori fiind SC T. SA și SC V. SA, iar SC V. SA producerea și comercializarea de produse chimice anorganice de bază, fiind principalul furnizor al SC U. SA pentru produse chimice, prin urmare societăți comerciale importante, cu capital de stat și un potențial economic ridicat, cifre de afaceri și activitate economică semnificative.

De asemenea, SC S. SA București - societate comercială de distribuire a gazelor naturale și SC R. SA - societate comercială de exploatare și producție a gazelor naturale erau societăți comerciale cu capital integral de stat.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă cele patru societăți comerciale controlate de inculpatul B., respectiv SC M. SA Craiova, SC X. SRL Craiova, SC Z. SRL București și SC Y. SA București, interpuse ca urmare a încheierii celor 14 convenții de plați în circuitul economic, sunt societăți comerciale private, cu un capital social extrem de mic, fără potențial economic, fără a desfășura activități comerciale sau cu o activitate comercială nesemnificativă, cu obiect de activitate total diferit față de SC T. SRL Râmnicu Vâlcea, SC U. SA și SC V. SRL.

Astfel, SC Y. SA, cu o săptămână înainte de încheierea primei convenții de plăți, și-a schimbat denumirea din SC I.I. SA București și forma juridică din SRL în SA, și-a majorat capitalul social ia suma de 99.900.000 lei, vărsarea capitalului social având loc la 14 iunie 2001, după încheierea a două dintre convențiile de plăți, neavând prin urmare la datele respective conturi deschise în bancă, ultimul bilanț contabil fiind depus la 31 decembrie 2001 din care rezultă că societatea înregistra o pierdere de 291.685.000 lei.

SC X. SRL Craiova s-a înființat în anul 1994, având un capital social de 3.000 lei și obiect de activitate: intermedieri în comerțul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile și cu semiproduse, iar din bilanțul contabil depus pentru anul 2000 rezultă că societatea înregistra o pierdere de 1.534.697.000 lei.

SC Z. SRL București a fost înființată în anul 1997 cu un capital social de 150 lei, având ca obiect principal de activitate comerțul cu material lemnos și construcții.

Din verificările efectuate de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor rezultă că această societate nu figurează cu operațiuni in cuantum mai mare de 10.000 euro și nu a declarat organelor fiscale conturile prin care își desfășoară activitatea.

De asemenea, din relațiile furnizate de Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2 București rezultă că în anul 2000 a înregistrat o cifră de afaceri de 184.118.000 lei, având un profit net de 64.520.000 lei, iar în anul 2001 o cifră de afaceri de 768.403.000 lei și un profit net de 340.220.000 lei.

SC M. SA Craiova a fost înființată în anul 2000, constituindu-se prin fuziunea și absorbția mai multor societăți (printre care și SC J.J. SA) care au beneficiat de credite și cesiuni de creanță de la fosta SC K.K. SA pe care nu le-au mai rambursat, ulterior fuzionând cu SC J. SA având ca membru fondator pe inculpatul E., iar ca asociați, printre alții societățile SC C.C. SA, Asociația D.D. Oltenia.

SC B.B. SA nu a prezentat contractele încheiate cu SC M. SA, SC Y. SA, SC X. SRL si SC Z. SRL în baza cărora i-au fost virate sumele de bani, după încasarea acestor sume intrând în lichidare.

În acest circuit comercial, singura societate pentru care încheierea acestor convenții de plăți prezenta riscuri de pierderi financiare era partea civilă SC L. SA Mediaș, întrucât urmare a acestor convenții SC S. SA și SC R. SA își stingeau datoriile către partea civilă și nu li se mai percepeau penalități iar SC T. SA, SC U. SA Râmnicu Vâlcea, SC V. SA Râmnicu Vâlcea erau scutite de penalități și obțineau o reeșalonare a plăților.

Prin aceste convenții de plăți se stipula că se sting datoriile dintre societăți odată cu livrarea mărfii de către SC T. SA, SC U. SA și SC V. SA către cele patru societăți comerciale interpuse, respectiv SC X. SA, SC Y. SA, SC M. SA și SC Z. SRL, între toți participanții la aceste convenții neexistând datorii reciproce.

Prin aceste convenții de plăți s-a prevăzut că se consideră realizată convenția după livrarea mărfii iar plata către partea civilă se face prin bilet la ordin.

Cu toate acestea, SN L. SA Mediaș a operat stingerea debitelor în momentul semnării convențiilor de plăți și fără să se efectueze plățile și a comunicat SC S. SA și SC R. SA stingerea debitului, înainte de a verifica dacă SC T. SA și SC U. SA Râmnicu Vâlcea au livrat mărfurile și au efectuat plățile.

La încheierea convențiilor de plăți, SC X. SA, SC Y. SA, SC M. SA și SC Z. SRL au fost reprezentate de inculpații D., H. și F., acesta din urmă implicându-se și asigurând semnarea convențiilor de către reprezentanții SC T. SA și SC U. SA Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, la încheierea acestor convenții de plăți au fost constituite aparent garanții în favoarea SC L. SA Mediaș, în mod evident pentru a crea aparența de bună credință în realizarea acestui circuit comercial, constând în polițe de asigurare și bilete la ordin.

Aceste polițe de asigurare și anexele au fost semnate din partea societății de asigurare SC G.G. SA de inculpatul I. vicepreședinte în cadrul SC G.G. SA.

De asemenea, au fost constituite și garanții în favoarea SC G.G. SA, respectiv contracte de cesiune de creanță încheiate între SC C.C. SA și SC G.G. SA, semnate tot de inculpatul I., din partea SC M. SA, SC Y. SA, SC Z. SRL și SC X. SRL polițele de asigurare fiind negociate de inculpatul D., beneficiarul polițelor de asigurare fiind partea civilă SC L. SA Mediaș.

Încheierea acestor polițe de asigurare de către inculpatul I. s-a realizat fără ca asigurații - respectiv SC M. SA, SC X. SA, SC Z. SRL și SC Y. SRL să depună documentele obligatorii, necesare în acest sens și care ar fi dovedit că în fapt nu sunt îndeplinite condițiile specifice de asigurare a riscului financiar obligatorii pentru realizarea acestor polițe (de ex. împrejurarea că SC Y. SRL nu a desfășurat activități economice generatoare de venituri, singurele încasări fiind reprezentate de sumele plătite de SC U. SA în baza convențiilor de plată încheiate; faptul că SC M. SA figura pe lista debitorilor SC K.K. SA; împrejurarea că SC Z. SRL mai încheiase anterior o convenție de plată cu partea civilă în luna mai 2000 și nu achitase nicio sumă de bani).

Este adevărat că între SC G.G. SRL și SC C.C. SA au fost încheiate trei contracte de cesiune de creanță în perioada 15 septembrie 2000 -08 februarie 2001, prin care erau garantate obligațiile de plată asumate de către SC M. SA, SC X. SRL și SC Y. SA către partea civilă SC L. SA Mediaș.

Însă, în fapt, transferul de creanță de la SC C.C. SA către SC G.G. SRL nu s-a realizat întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 99/1999, nefiind notificați debitorii cedați și nu au fost efectuate mențiunile corespunzătoare în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni de la judecătorie pentru imobilele aduse în garanție de către debitorii preluați de la SC K.K. SA, SC C.C. SA având la dispoziție toate creanțele preluate de la societățile din grupul L.L., creanțe cesionate acestor societăți de sucursale ale SC K.K. SA.

Ulterior, la data de 13 februarie 2001 între SC C.C. SA și Asociația D.D. Oltenia (ambele controlate de inculpatul B.) a fost încheiat un contract de cesiune a tuturor creanțelor, disponibilităților bănești și a obligațiilor de plată, împreună cu toate garanțiile reale și personale accesorii, ca urmare a nesolicitării de către SC C.C. SA a autorizației de funcționare de la SC M.M. SA și a neafilierii la o Casă Centrală înmatriculată la Registrul Comerțului.

În acest mod SC C.C. SA a cedat garanțiile reale sau personale aferente creanțelor cesionate de SC K.K. SA atât în favoarea SC G.G. SRL cât și în favoarea Asociației D.D. Oltenia.

În fapt, întrucât Asociația D.D. Oltenia și-a exprimat acordul ca întreg portofoliul de garanții existent în custodia SC G.G. SRL să fie folosit în raport de nevoi și pentru garantarea altor operațiuni comerciale, creanțele preluate de la grupul L.L. au rămas la dispoziția SC C.C. SA, constituirea de garanții fiind pur formală.

De asemenea, din examinarea polițelor de asigurare rezultă că răspunderea SC G.G. SRL se referea la contractul comercial încheiat între furnizor și beneficiar, respectiv asiguratul care în baza convențiilor de plată are calitatea de beneficiar - cumpărător în relația cu SC T. SA, SC U. SA Govora și SC V. SA Râmnicu Vâlcea, context în care este evident că riscul asigurat și momentul producerii evenimentului asigurat se raportează la relațiile comerciale dintre SC M. SA, SC Y. SA, SC Z. SRL, SC X. SRL cu SC T. SA, SC U. SA Govora și SC V. SA și nu la relațiile comerciale cu partea civilă SC L. SA Mediaș.

Societatea de asigurare nu datora despăgubiri asiguratului dacă riscul asigurat se producea din vina acestuia.

Se mai impune a fi menționat în dovedirea înțelegerii frauduloase dintre inculpații din prezenta cauză, în scopul evident de a crea o aparență de legalitate activităților comerciale desfășurate cu scopul mai mult decât evident de a prejudicia SC L. SA Mediaș, că deși SC G.G. SRL (SC G.G. SA București) a fost înființată în anul 1997, având ca obiect principal de activitate efectuarea de asigurări și reasigurări agricole și un capital social de 750.000.000 lei, în ianuarie 2000 a fost majorat capitalul social pentru a îndeplini condițiile impuse de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 care prevedea un nivel minim impus pentru societățile de asigurare și reasigurare.

Ulterior, în luna decembrie 2001, acționarii, care au adus aportul ce a determinat majorarea capitalului social în luna ianuarie 2000, și-au retras acest aport, context în care capitalul social s-a redus la valoarea inițială, societatea nemaiputând funcționa ca societate de asigurare și reasigurare, ne mai îndeplinind condițiile prevăzute de lege, ne mai făcând demersuri pentru reautorizare.

Este evident, în acest context, că nu s-a urmărit decât ca SC G.G. SRL să îndeplinească condițiile de funcționare prevăzute de lege la momentul încheierii polițelor de asigurare cu risc financiar anterior menționate, în vederea încheierii acestor polițe și încasării sumelor de bani de la societățile părți în convențiile de plăți, din actele dosarului rezultând că SC G.G. SA, în fapt, nu era în măsură să susțină financiar plata despăgubirilor în cazul producerii evenimentului asigurat, neavând, în acest sens, un portofoliu corespunzător de asigurare încheiat.

Urmare neexecutării de către cele 4 societăți comerciale a obligațiilor ce decurgeau din cele 14 convenții de plată, partea civilă SC L. SA s-a adresat SC G.G. SRL pentru valorificarea polițelor, neprimind însă nicio despăgubire, SC G.G. SRL neavând de altfel, nici intenția și nici posibilități financiare în acest sens.

Totodată, se impune a fi avută în vedere si împrejurarea că SC M. SA, SC Y. SA, SC X. SRL și SC Z. SRL nu a achitat primele de asigurare integral conform contractelor de asigurare, ceea ce dădea dreptul societății de asigurare să refuze plata eventualelor despăgubiri sau să rezilieze contractele de asigurare.

În ceea ce privește biletele la ordin prevăzute în convențiile de plăți ca și mijloc de plată, care trebuiau depuse de cele patru societăți comerciale interpuse la partea civilă la momentul semnării convențiilor, din actele dosarului rezultă că puținele plăți și acelea nesemnificative către SC L. SA Mediaș s-au efectuat prin ordine de plată, că scadența în biletele la ordin se prevedea la un an de zile de la emitere,că nu au fost garantate de o bancă sau avalizate de o societate cu potențial economic, fiind fie refuzate la plată de către bănci, fie acceptate la decontare însă pentru sume de bani nesemnificative, emiterea unor bilete la ordin la un an de la data încheierii convențiilor și stabilirea scadenței unor bilete la ordin la date ulterioare celei în care expira valabilitatea polițelor de asigurare, emiterea unor noi bilete la ordin deși cele emise anterior nu ajunseseră la scadență, nestabilirea unor termene concrete a livrării mărfurilor de către SC T. SA, SC U. SRL și SC V. SRL către SC M. SA, SC X. SRL, SC Y. SRL, SC Z. SRL, a unor termene de plată a datoriilor către partea civilă, ceea ce ar fi permis determinarea momentului producerii evenimentului asigurat.

Totodată, Curtea are în vedere că între SC T. SA Râmnicu-Vâlcea, SC U. SA și SC V. SRL și SC M. SA, SC Y. SA, SC X. SRL și SC Z. SRL nu au existat relații contractuale.

De asemenea, SN L. SA Mediaș nu avea ca debitori SC T. SRL, SC U. SA Govora și SC V. SA, existând relații comerciale directe pe relația SC L. SA Mediaș SA - SC R. SA - SC S. SA - SC T. SRL, SC U. SA Govora și SC V. SA.

În raport de obiectul de activitate al societăților susmenționate este evident că SC T. SA, SC U. SA și SC V. SA nu puteau avea drept clienți cele patru societăți comerciale interpuse în circuitul financiar (SC U. SA Govora - producător de energie electrică livrată sistemului energetic național sau agenților economici din zonă și de energie termică pentru unitățile din zona limitrofă).

De altfel, din actele dosarului rezultă că în baza celor 14 convenții de plăți nu au fost, în fapt, livrate în nici un moment mărfuri, fiind mai mult decât evident că SC M. SA, SC Y. SA, SC X. SRL și SC Z. SRL nu erau în măsură să asigure piața de desfacere pentru produsele SC T. SA, SC U. SA și SC V. SA și nu erau consumatoare de agent termic (energie electrică), fiind efectuate numai viramente bancare în conturile celor patru societăți comerciale.

De altfel, prin convențiile de plăți nu s-a stabilit care erau mărfurile, prețurile și termenele de livrare a acestor mărfuri către SC M. SA, SC Y. SA, SC X. SRL și SC Z. SRL, ceea ce denotă că încă de la început nu s-a intenționat livrarea unor mărfuri, ci crearea unui circuit financiar cu aparență de legalitate, cu scopul prejudicierii SC L. SA Mediaș.

În opinia Curții de Apel București, o participație, deloc de neglijat, la activitatea infracțională ce formează obiectul prezentei cauze o au și persoanele responsabile cu încheierea convențiilor de plăți din cadrul celorlalte societăți comerciale, fără aportul acestora, mecanismul infracțional neputând fi funcțional, însă potrivit art. 371 C. proc. pen., judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței.

În perioada august 2000 - iulie 2001, în baza convențiilor de plăți astfel încheiate, SC T. SA și SC U. SA au virat în contul celor patru societăți comerciale suma de 132.513.283.093 lei, suma de 46.998.000.000 lei fiind virată direct în contul SC L. SA.

În condițiile în care SC T. SA și SC U. SA Govora nu au livrat mărfuri celor patru societăți comerciale conform convențiilor de plată, ci au efectuat direct plăți, dispunând prin urmare de importante lichidități, sumele de bani virate fiind mai mult decât semnificative, sume de bani pe care erau în măsură și trebuiau să le vireze în mod direct părții civile, este evident că interpunerea celor patru societăți comerciale în circuitul financiar a fost pur formală, cu intenția vădită ca sumele de bani cuvenite părții civile să ajungă în conturile acestor societăți comerciale și de aici în conturile altor societăți, neparticipante la aceste convenții, societăți în care erau implicați inculpații sau în conturile personale ale acestora, cea mai mare parte a sumelor de bani ajungând în conturile SC C.C. SA de unde au fost redirecționate în conturile personale ale inculpaților sau ale societăților în care erau implicați, o parte fiind ridicată în numerar de inculpații B., C.

Astfel, din valoarea totală a celor 14 convenții de plăți de 190.300.000.000 lei, SN L. SA Mediaș a încasat în perioada august 2000 - iulie 2001 de la cele patru societăți comerciale interpuse numai suma de 18.002.829.826,68 lei.

Este de remarcat că în realitate în toți agenții economici, atât cele patru societăți comerciale părți în cele 14 convenții de plată, cât și cele către care banii au fost ulterior redirecționați sunt implicați atât inculpatul B. care practic le controla, având în mod cert rolul de lider, cât și inculpații D., C., H., E., F. și G.

De altfel, este evident că inculpatul B., profitând de o legislație extrem de permisivă în domeniu, a creat un adevărat păienjeniș de agenți economici, menit să îngreuneze identificarea unei eventuale activități infracționale și a tuturor părților implicate.

Curtea de Apel București a constatat că s-a încercat prin încheierea de diferite contracte să se dea o aparență de legalitate plăților efectuate între SC M. SA, SC Y. SA, SC X. SRL și SC Z. SRL și ceilalți agenți economici către care au fost ulterior virate, însă aceste contracte, în opinia Curții, sunt lipsite de relevanță întrucât, potrivit convențiilor de plăți încheiate, aceste sume de bani trebuiau să ajungă în conturile părții civile, neavând, sub acest aspect, nicio relevanță relațiile comerciale existente între SC M. SA, SC Y. SA, SC X. SRL și SC Z. SRL și alte entități economice.

De altfel, încheierea acestor contracte se înscrie în tabloul general al activității infracționale desfășurate în această cauză, prin care prin manopere dolosive, prin transferuri succesive a acestor sume de bani între firmele controlate de inculpatul B., s-a urmărit să se piardă, în fapt, urma sumelor de bani rezultate din cele 14 convenții de plăți, sume de bani care ulterior în cea mai mare parte au fost utilizate pentru cumpărarea de acțiuni, inculpatul B. obținând funcția de președinte la L.L.L. Oltenia.

Între anii 2000 - 2004 Asociația D.D. Oltenia a fost beneficiara unor sume importante, reprezentând dividende, printre beneficiari numărându-se și inculpații C., D., E., F. și G.

În opinia Curții de Apel București, materialul probator existent la dosarul cauzei dovedește cu certitudine că inculpații A., B., C., H., G., F., D., E. și I. au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond, în modalitatea reținută și descrisă.

În ceea ce privește probele administrate în cauză și care conduc la concluzia că inculpații A.,B., C., H., G., F., D., E. și I. au săvârșit faptele deduse judecății, astfel cum au fost anterior menționate, Curtea constată că au fost pe larg expuse și analizate de instanța de fond în hotărârea apelată, astfel încât nu se mai impune reluarea in extenso a acestora, Curtea achiesând, în acest sens, la argumentele instanței de fond, urmând a evidenția acele probe care au format Curții convingerea că inculpații au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de prima instanță.

Curtea de Apel București a avut în vedere în acest sens toate înscrisurile existente la dosarul cauzei ce vizează și dovedesc modul în care au fost încheiate și derulate cele 14 convenții de plăți, în care au fost încheiate polițele de asigurare, biletele la ordin emise în baza convențiilor de plăți, precum și documentele ce emană de la instituțiile statului referitoare la situația juridică și economico financiară a tuturor entităților economice, atât a societăților semnatare a celor 14 convenții de plată, cât și a SC B.B. SA, Asociația D.D. Oltenia, SC G.G. SA, precum și a celorlalte societăți implicate în prezenta cauză,anterior menționate.

De asemenea, extrem de relevante sub aspect probator sunt, în opinia Curții, declarațiile martorilor N.N., A.A., O.O., P.P., R.R., S.S., T.T., U.U., V.V., X.X., Z.Z., Y.Y., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E., F.F.F. și G.G.G.

Astfel, martorul N.N., director general al SC T. SRL, a declarat că societatea avea datorii la SC U. SA Govora, SC S. SA, crede că inițiatorul acestora convenții a fost SC L. SA, că la SC T. SRL convențiile au venit deja semnate fiind aduse de inculpatul F. pe care îl cunoștea, semnate de ceilalți cocontractanți, că prin aceste convenții înceta calitatea de debitor către SC U. SA Govora, SC S. SA, fiind debitor cedat către societățile menționate în convenții, că au încercat să livreze marfă către SC M. SA, SC X. SA, SC Y. SA și SC Z. SRL, însă nu aveau piață de desfacere și nici experiență în vânzarea produselor societății, motiv pentru care achitarea datoriilor s-a realizat în proporție de 10-15% prin mărfuri și compensări, iar restul prin plată directă, ca după semnarea convențiilor, întrucât aveau întârzieri în achitarea datoriilor, la sediul societății s-a prezentat inculpatul F. insistând să găsească soluții pentru a face plățile, pe acesta cunoscându-l ca singurul reprezentant al SC M. SA, SC Y. SA, SC Z. SRL și SC X. SA, că înainte de semnarea convențiilor nu au avut nici un fel de relații comerciale cu cele patru societăți, că inculpatul F. a venit pentru a solicita soluții privind plățile, că ulterior la solicitarea SC L. SA au făcut către aceștia plăți directe bani către cele două societăți intermediare și nu au discutat decât cu SC U. SA Govora despre aceste convenții.

Martorul X.X., director economic la SC U. SA, a declarat că aveau datorii la SC S. SA, motiv pentru care au fost încheiate convențiile, că au aflat despre existența unor probleme după aproximativ un an dintr-o adresă a SC L. SA și s-a încheiat un protocol cu SC L. SA prin care obiectul convențiilor neonorate la plată, în cuantum de aproximativ 40 miliarde lei, să fie plătit direct SC L. SA, că nu au avut nici un fel de relații (nici înainte și nici ulterior convențiilor) contractuale, comerciale sau de vreun alt fel cu SC M. SA, SC X. SA, SC Y. SA, că primele 7 convenții au venit de la SC T. SA, una fiind adusă de inculpatul F., că nu a mai semnat convenții pe acest tip de format.

Martorul Z.Z. a declarat că în anul 2000 inculpatul G. a venit și a spus că are nevoie de 5 persoane pentru a fi asociate într-o societate comercială, a mers cu inculpatul G. și a semnat niște hârtii, iar în anul 2001 tot inculpatul G. i-a cerut să semneze alte hârtii spunându-i că a devenit director adjunct, că a fost director adjunct doar ca funcție, nu cunoștea unde este sediul societății, rămânând pe funcția de director cu același salariu ca și înainte, că inculpatul G. i-a spus că S.C. SC Y. SA a fost înființată pentru inculpatul D., că inculpatul G. i-a spus că este vorba despre niște convenții între mai multe firme, că nu a primit explicații de la inculpatul G. cu privire la legătura dintre SC Y. SA și hârtiile pe care i s-a cerut să le semneze ulterior, că a semnat acele hârtii la locuința sa unde venise G. care i-a spus că nu este nici-o problemă, recunoscând ca fiind convenții de plată, precizând că atunci când a semnat pe pagina respectivă nu mai era nicio semnătură.

Martorul T.T., prin declarațiile date a confirmat întâlnirea dintre inculpatul A. și inculpatul H., arătând că într-o discuție cu inculpatul A. privind dificultatea fluxurilor de bani și a încasărilor a spus că pot ajuta, întrucât există societăți care are putea prelua marfa de la societățile datoare către SC L. SA, ar putea-o valorifica făcând după aceea plăți către SC L. SA, că după apariția problemelor I-a întrebat pe inculpatul H. ce se întâmplă, iar acesta pe inculpatul D. care era beneficiarul contractelor, că a fost în birou la martora A.A. cu inculpatul D. pentru semnarea sau ștampilarea convențiilor, că pe inculpatul D. îl cunoaște de la inculpatul H., că din discuțiile din biroul inculpatului H. a înțeles că inculpatul D. se ocupa de marfă și plăți de unde a tras concluzia că era beneficiarul contractelor, că de la inculpatul D. a aflat că de plăți se ocupa inculpatul B. și că era de acord să aibă o întâlnire cu inculpatul A. pentru a vedea ce este de făcut, că împreună cu H. a adus la cunoștința inculpatului A. acest lucru, întâlnirea având loc la Brașov la Hotelul H.H.H., unde A. și B. au discutat, că la această întâlnire a participat și inculpatul D., că inculpatul H. i-a spus că există un contract de comision în legătură cu convențiile semnate de SC L. SA, dar nu I-a văzut niciodată, că înainte de întâlnirea de la Brașov a mers împreună cu inculpatul H. la Craiova pentru a discuta cu inculpatul B. despre situația privind plățile din contractele cu SC L. SA, întrucât inculpatul D. Ie-a spus că acesta este răspunzător, el face transferurile de bani, că la Craiova cu inculpatul H. a participat la o întâlnire cu inculpatul B. și D., care le-au dat asigurări că vor fi achitate contractele cu SC L. SA până la ultimul ban, că societatea de asigurare a fost indicată de inculpatul D., că întâlnirea de la Brașov a fost special stabilită pentru a se întâlni inculpații B. și A.

Martorul Y.Y. a declarat că îi cunoaște pe inculpații B. și D. de la tatăl său I.I.I.

Martorul A.A.A. a declarat că între anii 1999 - 2001 a fost angajat în cadrul SC X. SA, că în realitate nu a desfășurat nicio activitate pentru această societate și nu a semnat nici un fel de acte, nu primea salariu, de activitatea societății ocupându-se inculpatul D.

Martora B.B.B. a declarat că o cunoaște pe inculpata C. întrucât era director general în firmele inculpatului B., că era șefa cea mare după inculpatul B. și că nu era nicio problemă de care să nu știe, că se organizau ședințe conduse de inculpata C. care dădea sarcini tuturor participanților, că a semnat hârtii prin care a fost făcută director al unor societăți comerciale, însă l-a rugat pe inculpatul B. să o scoată fiind sfătuită în acest sens de o juristă, că nu știe despre ce societate este vorba și nu a desfășurat vreo activitate pentru acea societate.

De asemenea, și din declarația martorului C.C.C. rezultă că inculpata C. era factor de decizie în firmele controlate de inculpatul B.

Martorul D.D.D., fost administrator, acționar, director general al SC G. SA, a declarat că inculpatul D. i-a fost prezentat de inculpatul I., că inculpatul I. a fost cel care a propus încheierea contractelor și a polițelor de asigurare și că din discuțiile purtate cu inculpatul I. cunoaște că nu a fost plătite despăgubirile către SC L. SA întrucât nu au fost îndeplinite condițiile specifice.

Martorul E.E.E., director general la SC V. SA în perioada martie 2001 - 2003, a arătat că societatea era debitoare a SC T. SA și SC U. SA Govora, că nu erau în contact direct cu firmele ce beneficiau de marfă, că primeau comanda de la SC T. SA și SC U. SA Govora și livrau marfa către acestea, necunoscând destinația finală a mărfii, că plăteau datoria cu marfă, inclusiv datoria către SC S. SA, obligațiile societății stingându-se când livrau marfa.

Martorul F.F.F., reprezentantul Ministerului Economiei în Adunarea Generală a Acționarilor SC L. SA în perioada 2001 - 2005, a declarat în ceea ce privește convențiile de plăți că unele dintre clauzele economice, inclusiv cu privire la asigurători nu puteau fi negociate sau încheiate de directorul general, de acest lucru ocupându-se alte persoane din cadrul SC L. SA și că programul de analiză și discuții din Adunarea Generală a Acționarilor presupunea punerea la curent cu o săptămână înainte, fiindu-le prezentat dosarul în ceea ce privește informațiile cu privire la recuperările de creanțe care se făceau de martora A.A., inculpatul A. prezentând alte probleme.

Martorul G.G.G., președintele Consiliului de Administrație al SC L. SA în perioada 2000-2003, a declarat că majoritatea problemelor economice se rezolvau de departamentul economic, inclusiv negocierile pentru realizarea compensărilor.

Martorul S.S. a declarat în cursul urmăririi penale că, în cursul anului 2001, inculpatul G. i-a propus să se angajeze la SC Y. SA, că împreună cu inculpatul G. și alte persoane au mers ia un notar și au semnat mai multe documente privind constituirea unei societăți comerciale,respectiv SC Y. SA, că la circa 2-3 zile inculpatul G. i-a spus să se deplaseze la București pentru a se întâlni cu inculpatul D., că a mers la București unde s-a întâlnit cu inculpatul D. care i-a spus că urmează să deruleze niște afaceri prin SC Y. SA și că atunci când nu are nevoie de el poate să plece la Craiova,urmând să fie contactat prin intermediul inculpatului G., că în cursul anului 2001, prin intermediul inculpatului G., a fost chemat de mai multe ori de inculpatul D. și s-a deplasat în București, că a semnat convențiile de plăți din partea SC Y. SA la rubrica "director general", că nu cunoaște conținutul acestor convenții,că nu știe cine este Z.Z., că a semnat biletele la ordin emise de SC Y. SA, însă nu Ie-a completat, că a semnat polițele de asigurare, dar nu cunoaște nimic legat de aceste polițe, că aceste documente Ie-a semnat în imobilul pus la dispoziție de inculpatul D., că pentru serviciile efectuate fraților F. și G., și lui D. primea la 2-3 săptămâni sume cuprinse între 130 lei și 300 lei, că în această perioadă s-a deplasat la București de circa 30 de ori, că s-a prezentat la o sucursală a Băncii Comerciale din România de unde a ridicat mai multe sume de bani de circa 30 milioana lei zilnic, că de fiecare dată era însoțit de inculpatul D. sau de șoferul acestuia,că banii îi înmâna inculpatului D. sau șoferului acestuia care îi remitea inculpatului D., că a semnat mai multe documente puse la dispoziție de inculpatul D., că de 2-3 ori a venit în imobilul din București și inculpatul B. care ara prieten cu frații F. și G. și derulau afaceri împreună,iar inculpatul D. era un apropiat al său, că nu cunoaște nimic legat de obiectul de activitate al SC Y. SA.

Totodată, relevante, în opinia Curții de Apel București au fost și declarațiile inculpatului E., care a arătat că a avut calitatea de administrator la SC M. SA, administrator la SC J. SA, președinte la SC C.C. SA, că semna înscrisuri la cererea inculpaților B. și C., despre inculpata C. arătând că în fapt administra și conducea ca un director general toate societățile, făcând ședințe, transmițând ce spunea inculpatul B., că în legătură cu convențiile de plată inculpata C. i-a spus să meargă la frații F. și G., că inculpații B. și C. conduceau activitatea firmelor, iar în București îl aveau ca reprezentant pe inculpatul D., B. spunându-i că este omul lui în București, că pentru semnarea înscrisurilor de la SC G.G. SA a fost chemat în București de inculpatul D., că pentru a se întâlni cu inculpatul D. acesta îl suna direct la telefon sau prin intermediul inculpaților C. sau B., că inculpatul D. se ocupa de toate afacerile derulate în zona București, că a semnat convențiile de plăți fiindu-i înaintate de inculpata C. care si semnase la rubrica "director economic", că a semnat si contractele de cesiune de creanță între SC G. SA și SC C.C. SA care i-au fost prezentate de inculpații C. și D., că deciziile erau luate de inculpații B. și C., iar toate documentele erau semnate din dispoziția acestora.

De asemenea, inculpatul D. în declarațiile date în cursul urmăririi penale a arătat că singurele operațiuni comerciale ale SC X. SRL cu SC T. SRL, SC U. SA, SC V. SA, SC S. SA, SC R. SA și cu partea civilă au fost convențiile de plăți ce formează obiectul prezentei cauze, că de la I.I.I. a aflat despre SC B.B. SA și despre posibilitatea acesteia de a încheia astfel de convenții, că s-a prezentat împreună cu I.I.I. la SC B.B. SA unde i-a fost prezentat H. și au discutat despre încheierea unei astfel de convenții de plăți de către SC X.

SRL, că prin încheierea acestor convenții de plăți se urmărea asigurarea de lichidități pentru SC X. SRL, că în ceea ce privește banii virați de cele trei societăți comerciale SC X. SRL trebuia să efectueze operațiuni comerciale, iar din profitul obținut să achite cheltuielile și să efectueze plăți către partea civilă, că inculpatul H. a negociat convențiile de plăți, că biletele la ordin au fost emise cu titlu de garanție și Ie-a semnat, că la momentul emiterii nu exista disponibil în cont, că a semnat polițele de asigurare din partea SC X.

SRL, că plata primei de asigurare trebuia efectuată integral la momentul încheierii poliței de asigurare, că a fost achitată prima de asigurare în rate fără a încheia un act adițional, că sumele de bani încasate au fost transferate în conturile SC C.C. SA pentru a fi finanțate operațiunile comerciale inițiate de holdingul SC M. SA administrat de B. și I.I.I., că această modalitate de finanțare a holdingului SC M. SA a fost discutată cu inculpatul B., că s-a retras de la SC X. SRL întrucât urma să primească o funcție la SIF Oltenia, că societatea nu avea ce garanții să depună la încheierea polițelor de asigurare și a convenit cu inculpatul E., administratorul SC C.C. SA și inculpata C. să garanteze încheierea polițelor de asigurare cu o parte din creanțele preluate de la SC K.K. SA, iar SC X.

SRL să depună in conturile SC C.C. SA sumele de bani încasate din convențiile ce plăți, că această înțelegere a fost anterioară încheierii convențiilor de plăți, că a participat la întâlnirea de la Brașov, unde au mai fost A., A.A., O.O., B., T.T. și H. și la care s-au purtat discuții despre întârzierea plăților stabilite prin convențiile de plăți către SN L. SA, că inculpatul B. a participat la această întâlnire din partea holdingului SC M. SA și că practic toate sumele de bani încasate prin intermediul convențiilor de plăți au fost virate către acest holding, că persoanele care au controlat și coordonat activitatea legată de încheierea convențiilor de plăți au fost inculpații B., C., precum și J.J.J.

și I.I.I., că s-a deplasat împreună cu martorul S.S. la mai multe unități bancare pentru a ridica mai multe sume de bani.

Totodată, inculpatul F. a declarat că respectivele convenții de plăți au fost aduse fie în biroul inculpatului B. de unde Ie-a dus la SC T. SRL, fie în biroul său, unele fiind aduse de inculpatul D., că una dintre societățile sale SC F.F. SRL a luat niște bani de la SC C.C. SA, însă sub formă de credit, iar inculpatul G. a arătat că inculpatul D. a avut inițiativa de a constitui SC Y. SA căruia i-a înmânat și actele și banii pentru constituirea societății.

De asemenea, din declarația inculpatul I. rezultă că incidentele de plată au apărut în septembrie 2001, în sensul că biletele la ordin nu au avut acoperire în lichidități pentru efectuarea plăților, iar urmare acestui fapt SC G. SA nu avea obligația să plătească dauna respectivă până la finalizarea anchetei în legătură cu dauna produsă părții civile, că potrivit contractului de asigurare riscul asigurat se producea atunci când asigurații intrau în incapacitate de piață, adică în faliment, că orice sumă revendicată cu orice titlu trebuia să se producă în termenul de valabilitate de un an al polițelor de asigurare de la momentul emiterii, că inculpatul H. a fost desemnat pentru relaționarea cu partea civilă, că referitor la garantarea polițelor de asigurare a purtat discuții cu D. și I.I.I., că din partea SC M. SA inculpatul D. a fost cel care a transmis corespondența.

Curtea de Apel București a avut în vedere și ține cont și de rapoartele de constatare tehnico-științifică efectuate în Dosarele penale nr. x/P/2002 și nr. x/P/2006 ale Direcției Naționale Anticorupție, dispuse și întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie, Curtea neidentificând nici un motiv care să justifice concluzia că aceste mijloace de probă au fost obținute în mod ilegal și care, pe cale de consecință, să justifice înlăturarea probelor menționate.

Este adevărat că în cauză, în cursul cercetării judecătorești, a fost încuviințată și efectuată o expertiză contabilă judiciară de care, în mod corect, în opinia Curții, instanța de fond nu a ținut seama și a apreciat că nu servește aflării adevărului.

Instanța de fond a analizat pe larg atât cele două rapoarte de constatare tehnico-științifică efectuate în cadrul urmăririi penale, cât și expertiza contabilă judiciară, efectuată în faza cercetării judecătorești și a motivat, pe larg, în opinia Curții, mai mult decât convingător, aprecierea că, în contextul faptic și probator, rapoartele de constatare tehnico-științifică, spre deosebire de expertiza contabilă judiciară, au răspuns obiectivelor stabilite de organele judiciare, sunt susținute de înscrisurile administrate și sunt în măsură că contribuie la aflarea adevărului, la soluționarea justă a cauzei și stabilirea situației de fapt.

Curtea de Apel București a achiesat la argumentele invocate de prima instanță în sensul celor arătate, ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii atacate, context în care nu va mai proceda la reluarea acestora.

Constatările și concluziile expertizei contabile judiciare, completările scrise și declarațiile celor trei experți judiciari audiați de instanța de fond cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză denotă, în opinia Curții, cel puțin superficialitatea și lipsa de profesionalism de care au dat dovadă cei trei experți judiciari, în efectuarea acestei expertize contabile judiciare, fără ca această observație să necesite, astfel cum în mod justificat a menționat și instanța de fond, cunoștințe contabile deosebite.

În contextul celor arătate, în opinia Curții de Apel București, materialul probator existent la dosarul cauzei, la care s-a făcut referire atât anterior cât și în cuprinsul hotărârii apelate dovedește, cu certitudine, că inculpatul A., în calitate de director general al SN L. SA Mediaș, în exercițiul atribuțiilor de serviciu în mod defectuos, a dispus și încheiat în perioada august 2000 - iulie 2001 cele 14 convenții de plăți și a coordonat ulterior derularea acestora, cauzând o pagubă SN L. SA Mediaș, constând în partea nerecuperată din debitele ce au făcut obiectul convențiilor, iar inculpații B., C., H., G., F., D., E. și I. au înlesnit și ajutat prin acțiuni repetate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată de către inculpatul A. în legătură cu încheierea și derularea celor 14 convenții de plăți, cei nouă inculpați asociindu-se cu scopul comiterii acestei infracțiuni, în modalitatea anterior reținută și descrisă.

De asemenea, Curtea de Apel București constată că faptele anterior menționate, deduse judecății, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. de la 1969 - ce are corespondent în art. 367 alin. (2) C. pen. și ale infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată și continuată prevăzută de art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1969, în cazul inculpatului A. - corespondent în art. 297 C. pen. rap la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată prevăzută de art. 26 C. pen. din anul 1969 rap la art. 248, 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1969, în cazul inculpaților B., C., H., G., F., D., E. și I. ce are corespondent în art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. raportat la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii subiective cât și al laturii obiective, în cauză nefiind incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 C. proc. pen. care să justifice achitarea inculpaților susmenționați.

Potrivit art. 323 alin. (1) C. pen. din anul 1969 fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.

În actualul C. pen., art. 323 alin. (1) C. pen. are corespondent în art. 367 C. pen., conform cu care inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2), dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.

Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute în alin. (1) - 3 înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

Curtea de Apel București a avut în vedere în acest sens și Decizia nr. 12 din data de 02 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit că faptele prevăzute de art. 323 C. pen. anterior și art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., se regăsesc în incriminarea din art. 367 C. pen., nefiind dezincriminate.

Elementul material al laturii obiective ai infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen. din anul 1969 se caracterizează prin patru modalități de acțiune ce au caracter alternativ: asocierea, inițierea, aderarea, sprijinirea, oricare dintre acestea fiind suficiente pentru existența infracțiunii.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., elementul material se poate de asemenea realiza prin una din următoarele modalități normative, alternative: inițiere, constituire, aderare sau sprijinire sub orice formă.

Asocierea presupune constituirea unei pluralități de infractori, prin consensul mai multor persoane, cu scopul de a ființa în timp și a pregăti, organiza și a aduce la îndeplinire săvârșirea uneia sau a mai multor infracțiuni și presupune existența unui număr minim de participanți, disciplină internă, reguli, ierarhie.

Inițierea presupune atât ideea de a constitui asocierea cât și toate actele întreprinse în vedere determinării și pregătirii constituirii asocierii (de ex. ideea este comunicată altor persoane), a punerii în aplicare a planului de organizare a grupului infracțional.

Aderarea presupune existența asocierii și o manifestare de voință a persoanei de a se integra în grupul constituit și de a activa în cadrul acestuia pentru realizarea scopurilor sale ilicite, acceptate de grup.

Sprijinirea asocierii presupune o activitate desfășurată de o persoană care nu face parte din asociere, dar ajută ca aceasta să ființeze sau să pregătească comiterea infracțiunilor în vederea căruia a fost constituită.

Latura subiectivă a acestei infracțiuni, astfel cum se regăsește în ambele coduri penale, se caracterizează prin intenția directă sau indirectă.

În prezenta cauză, din probele administrate rezultă, fără dubiu, comiterea de către inculpații A., B., C., H., G., F., D., E. și I. a infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen. din anul 1969, având corespondent în dispozițiile art. 367 alin. (1), (2) C. pen.

Modalitatea de încheiere și derulare a celor 14 convenții de plată și probele administrate în cauză denotă acțiunea premeditată a inculpaților A., B., C., H., G., F., D., E. și I. în prejudicierea SN L. SA Mediaș, inculpații constituind un grup de persoane cu roluri clare și un plan de acțiune bine stabilit, în cadrul căruia rolul de lideri a revenit, în mod evident, inculpaților A. și B., care datorită funcțiilor, respectiv a ascendentului material și moral au reprezentat factorul de decizie, coordonând și controlând întreaga activitate infracțională, ceilalți inculpați reprezentând factorii de execuție.

Materialul probator existent la dosarul cauzei relevă legătura dintre inculpatul B. și inculpații C., D., F., G. și E. și rolul de lider al inculpatului B., atât anterioară comiterii faptelor deduse judecății cât și în cadrul grupului infracțional organizat ce a avut drept scop prejudicierea SC L. SA Mediaș și dobândirea de către cele patru societăți comerciale SC M. SA, SC Y. SA, SC X. SRL și SC Z. SRL a unor importante sume de bani, ce se cuveneau părții civile.

Probele administrate în cauză, astfel cum a reținut și redat și instanța de fond în hotărârea apelată, dovedesc că societățile comerciale, entitățile financiare implicate în activitatea infracțională desfășurată (atât cele patru societăți comerciale interpuse în circuitul financiar cât și societățile comerciale, entitățile economice către care au fost redirecționați banii cuveniți părții civile, proveniți din activitatea infracțională) au fost controlate de inculpatul B., principalul beneficiar al sumelor de bani ce trebuiau achitați părții civile, inculpații C., E., D., F. și G. fiind fie asociați sau acționari, fie administratori, fie îndeplinind diferite funcții în cadrul acestor societăți sau acționând ca reprezentanți ai uneia sau alteia dintre aceste entități economice, existând o interconectare evidentă între persoanele fizice și persoanele juridice implicate în activitatea infracțională ce formează obiectul prezentei cauze.

Astfel, se impune a fi menționat că rolul inculpatei C. în cadrul grupului și implicit în activitatea infracțională desfășurată a constat atât în semnarea convențiilor de plată pentru SC M. SA cât și în coordonarea grupului, în virtutea funcțiilor și calităților deținute în cadrul persoanelor juridice controlate de inculpatul B. secondându-l pe acesta, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, fiind și unul dintre beneficiarii direcți ai unei sume de bani obținute din derularea convențiilor de plată.

De asemenea, inculpatul D. s-a implicat în încheierea convențiilor de plăți și efectuarea plăților, a semnat convențiile de plată și biletele la ordin pentru SC X. SA, a organizat și semnarea convențiilor de plată pentru SC Y. SA, s-a implicat în negocierea și în semnarea polițelor de asigurare pentru societățile comerciale interpuse în circuitul comercial fiind una dintre persoanele apropiate, de încredere ale inculpatului B., alături de care a participat și la întâlnirea de la Hotel H.H.H. din Brașov, fiind de asemenea unul dintre beneficiarii unor sume de bani provenite din activitatea infracțională.

Inculpatul E. a semnat convențiile de plată pentru SC M. SA, iar în funcțiile și calitățile deținute în cadrul persoanelor juridice controlate de inculpatul B. (director general, administrator, membru în consiliul de administrație) a facilitat distribuirea fondurilor obținute din derularea convențiilor de plăți, fiind, de asemenea, unul dintre beneficiarii sumelor de bani astfel obținute, distribuite prin Asociația D.D. Craiova.

În ceea ce îl privește pe inculpatul F., contribuția sa infracțională constă în deplasarea sa cu convențiile de plată la SC T. SA Râmnicu Vâlcea, implicarea sa atât în semnarea convențiilor de plată de reprezentanții SC T. SA și SC U. SA Râmnicu Vâlcea cât și în efectuarea ulterioară a plăților, fiind unul dintre beneficiarii unor sume de bani provenite din derularea convențiilor de plată.

Inculpatul G. s-a implicat în recrutarea de persoane care să ocupe în mod formal funcții în cadrul SC Y. SA și semnarea convențiilor de plată pentru SC Y. SA, beneficiind de o parte din sumele de bani rezultate din activitatea infracțională desfășurată.

De asemenea, un rol la fel de important ca și inculpatul B. în activitatea infracțională desfășurată a avut inculpatul A., contribuția sa fiind esențială, fără de care planul infracțional nu ar fi fost realizat.

Este evident că fără implicarea personală a inculpatului A., director generai ai SC L. SA, nu s-ar fi realizat încheierea celor 14 convenții de plăți, inculpatul urmărind și dând dispoziții în mod direct în vederea încheierii convențiilor, semnând o parte din aceste convenții, mai mult decât păgubitoare pentru SC L. SA.

Inculpatul H. a avut, de asemenea, un rol important în activitatea infracțională desfășurată, făcând legătura între inculpatul B. și inculpatul A. și dintre inculpatul I. și restul grupării infracționale, facilitând în acest mod încheierea convențiilor de plăți și a polițelor de asigurare, beneficiind de pe urma acestor convenții prin intermediul SC B.B. SA, care a încasat sume de bani obținute ca urmare a derulării convențiilor de plăți în baza unor contracte de comision ce nu au fost identificate în contabilitatea societăților, inclusiv SC B.B. SA, fără documente care să justifice prestațiile efectuate și care după primirea acestor sume de bani a intrat în lichidare.

Inculpatul I. a emis polițele de asigurare, anexele acestora și a semnat o parte, despre care se făcea vorbire în convențiile de plată, încheierea acestora făcând parte, prin urmare, din planul infracțional, polițele de asigurare prin modul în care au fost concepute astfel cum anterior s-a arătat, fiind total ineficiente și, în mod evident, încheiate pentru a crea o aparență de legitimitate întregii operațiuni și în nici un caz pentru a oferii garanții reale.

Ca atare, în contextul celor arătate, Curtea de Apel București a constatat că modalitatea concretă de încheiere și derulare a celor 14 convenții de plată, circuitul banilor obținuți ca urmare a încheierii acestor convenții între societățile controlate de inculpatul B., beneficiarii acestor sume de bani, modalitatea de încheiere a polițelor de asigurare, legăturile dintre inculpații trimiși în judecată și participarea efectivă a acestora la întreaga activitate infracțională ce formează obiectul prezentei cauze relevă existența grupului infracțional organizat în vederea prejudicierii SN L. SA Mediaș și obținerii unor sume foarte mari de bani cuvenite părții civile, rolul și contribuția fiecărui inculpat în cadrul grupului și în cadrul activității infracționale derulate, legăturile dintre inculpați și dintre inculpați și entitățile economice implicate dovedesc, fără dubiu, săvârșirea de către inculpații A., B., C., H., G., F., D., E. și I. a infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen. din anul 1969, corespondent în art. 367 alin. (1), (2) C. pen., fiind pe deplin întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Deși nu au recunoscut comiterea faptelor deduse judecății, încercând, în mod evident, să dea o aparență de legalitate și oportunitate întregii operațiuni sau încercând să acrediteze ideea că s-au implicat în această activitate în necunoștință de cauză, inculpații A., B., C., H., G., F., D., E. și I. au acționat cu vinovăția cerută de lege pentru existența acestei infracțiuni, respectiv intenția.

Modul de încheiere și derulare a celor 14 convenții de plăți, circuitul banilor între entitățile economice implicate și contribuția efectivă a fiecăruia dintre inculpații A.,B., C., H., G., F., D., E. și I. denotă reaua credință a acestora, conivența infracțională a celor nouă inculpați care, în mod evident, au acționat concertat pentru prejudicierea SN L. SA Mediaș.

Inculpații au creat un circuit financiar nu foarte complicat căruia au încercat să-i dea o aparență de legalitate, să creeze aparența de bună credință, însă cu scopul vădit nu numai de a prejudicia partea civilă SN L. SA Mediaș, ci și de a obține sume impresionante de bani, cu privire la care, prin transferuri succesive și cu ajutorul unui adevărat păienjeniș de entități economice, au încercat să îngreuneze sau chiar să facă imposibilă identificarea acestora și evident a beneficiarilor lor și a persoanelor implicate.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, potrivit art. 248 C. pen. de la 1969 fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Conform art. 2481 C. pen. din anul 1969 dacă faptele prevăzute în art. 246, art. 247 și art. 248 au avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În actualul C. pen. infracțiunea de abuz în serviciu are corespondent în dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. conform cu care fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Potrivit art. 309 C. pen. dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

Elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. de la 1969 se poate realiza fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act în exercițiul atribuțiilor de serviciu, având drept urmare imediată producerea unei pagube sau cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau instituții de stat ori al unei alte unități dintre cele prevăzute la art. 145 din V.C.P.

Elementul material în varianta tip prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. constă fie în neîndeplinirea unui act, fie în îndeplinirea acestuia în mod defectuos, având ca urmare, printre altele, producerea sau cauzarea unei pagube patrimoniului unei persoane fizice sau juridice.

Forma de vinovăție a abuzului în serviciu, atât în varianta prevăzută de actualul C. pen. cât și în variantă prevăzută de art. 248 C. pen. de la 1969, este intenția.

În ceea ce privește participația penală aceasta există ori de câte ori o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârșită de un număr mai mare de persoane decât cel care ar fi fost necesare potrivit cu natura acelei fapte, cooperând și contribuind la comiterea acelei fapte.

Autorul este persoana care a săvârșit, nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală, existând infracțiuni la care trebuie să existe o anumită calitate pe care trebuie să o aibă autorul.

Complicele este persoana care sprijină, în orice mod și prin orice mijloace, altă persoană cu prilejul săvârșirii unei fapte ilicite, activitate ce se angrenează în cauzalitatea psihică și fizică a faptei.

Contribuția complicelui la comiterea faptei prevăzute de legea penală este o contribuție indirectă, întrucât efectuează acte de sprijinire a activității autorului care efectuează acte de executare care realizează, în mod nemijlocit, materialitatea faptei.

Actele de sprijinire pot consta într-o contribuție materială care a înlesnit sau ajutat realizarea laturii obiective a faptei săvârșite sau într-o contribuție imaterială (morală) care a înlesnit sau ajutat la realizarea laturii subiective (psihice) a faptei comise.

În prezenta cauză, inculpatul A., directorul general al SC L. SA Mediaș, este în mod evident autorul infracțiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată.

Curtea de Apel București a avut în vedere în acest sens că inculpatul A. s-a implicat în mod direct, personal, în încheierea convențiilor de plăți, semnând o parte dintre aceste convenții, dispunând încheierea acestora fără a efectua un minim de verificări cu privire la bonitatea celor patru societăți comerciale interpuse, a acceptat, într-un mod nepermis, înlocuirea unor debitori solvabili, societăți cu capital de stat, cu cifre de afaceri semnificative, aflate temporar în lipsă de lichidități cu cele 4 societăți comerciale fără potențial economic și insolvabile, cu capital social nesemnificativ, al căror obiect de activitate nu avea nimic în comun cu obiectul de activitate al celorlalte societăți comerciale semnatare ale convențiilor de plăți, acceptarea unor contracte aduse de reprezentanții societăților din grup fără avizul consultativ al Oficiului Juridic al părții civile, fără luarea unor măsuri efective, eficiente de garanție, fragmentarea valorii convențiilor la suma maximă de 15 miliarde lei, pentru a se încadra în limitele de competență delegate de Consiliul de Administrație al SC L.

SA și pentru a nu le spune analizării și aprobării Consiliului de Administrație, delegarea inculpatului H. de a reprezenta interesele SC L. SA cu ocazia încheierii polițelor de asigurare, deși partea civilă era o societate cu capital de stat în cadrul căruia nu era permisă o astfel de delegare de competență, stabilirea pentru ceilalți participanți la semnarea convențiilor de plată a unor facilități (neperceperea de penalități și reeșalonarea plăților) care i-a determinat să accepte semnarea respectivelor convenții de plată, fără a purta discuții prealabile cu privire la acestea, fiind evident că inculpatul A.

împreună cu reprezentanții grupului de firme controlate de inculpatul B. au stabilit condițiile de încheiere a acestora,implicarea în semnarea convențiilor de plată (fie prin semnarea personal a acestora sau prin dispozițiile date martorilor A.A. și O.O. de a semna convențiile) deși conținutul acestora prezenta nereguli care, în mod normal, ar fi determinat, cel puțin, prudență din partea sa în calitate de director general al părții civile (lipsa unor date privind inițiatorul convențiilor, lipsa unor date certe cu privire la mărfurile, prețurile și termenele la care trebuiau efectuate livrările, acceptarea stingerii datoriilor fără realizarea tuturor clauzelor, acceptarea emiterii succesive de bilete la ordin, în condițiile în care celelalte nu ajunseseră la scadență).

Inculpatul A. a acționat în mod evident cu intenție, cunoscând că prin acțiunile sale nelegale și inoportune prejudiciază SN L. SA Mediaș și asigură finanțarea celor patru societăți comerciale interpuse, controlate de inculpatul B., sumele de bani astfel obținute de SC M. SA, SC Y. SA, SC X. SRL și SC Z. SRL fiind, astfel cum s-a arătat anterior, dirijate controlat în conturile altor persoane juridice, în a căror activitate era implicat inculpatul B., pentru a ajunge în cea mai mare parte la inculpatul B.

În cadrul activității infracționale desfășurate de inculpatul A., contribuția inculpaților B., E., F., G., D., I., C. și H. în calitate de complici este evidentă, activitatea efectuată de fiecare, în modalitățile anterior menționate, constituind acte de sprijinire a activității autorului,ce se inserează în antecedența cauzală a faptei, ceea ce imprimă caracterul de realitate unică faptelor, realizate atât prin contribuția autorului cât și a complicilor și care a condus la prejudicierea părții civile.

Paguba suferită de SN L. SA Mediaș, prin acțiunea concertată a inculpaților B., C., A., H., G., F., D., E., I. este reală, efectivă și certă, constând, în mod evident, din sumele de bani virate de SC T. SA și SC U. SA, în conturile SC M. SA, SA SC Y. SA, SC X. SRL și SC Z. SRL, în baza convențiilor de plăți încheiate, sume de bani ce nu au fost plătite în conturile SN L. SA Mediaș, ci transferate succesiv în conturile altor entități economice controlate de inculpatul B., prejudiciul astfel cauzat fiind în cuantum de 26.082.460,55 lei.

Fiecare dintre inculpații B., C., A., H., G., F., D., E., I. a acționat cu intenția evidentă de a se obține de către entitățile economice controlate de inculpatul B., prin încheierea și derularea convențiilor de plăți, a unor importante sume de bani ce se cuveneau SN L. SA Mediaș și prejudicierea în acest mod a părții civile, având fiecare, astfel cum s-a menționat, un rol în încheierea și derularea convențiilor de plăți, distribuirea sumelor de bani astfel obținute, crearea unei aparențe de legalitate și oportunitate a operațiunilor efectuate.

În ceea ce privește susținerile inculpatului A., în sensul că nu avea calitatea de funcționar public, Curtea constată că sunt nefondate.

Potrivit art. 147 C. pen. din 1969 prin "funcționar public" se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.

Prin "funcționar" se înțelege persoana menționată în alin. (1), precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.

Conform art. 145 C. pen. din 1969 prin termenul "public" se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Potrivit art. 175 C. pen. funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Având în vedere că inculpatul A. avea calitatea de director general în cadrul SN L. SA Mediaș, societate cu capital integral de stat, fiind în mod evident - prin obiectul său de activitate - o persoană juridică de interes public, Curtea constată că inculpatul avea calitatea de funcționar public, atât în accepțiunea art. 147 C. pen. din anul 1969, cât și în accepțiunea art. 175 C. pen., regăsindu-se în situația reglementată de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

De asemenea, în raport de cuantumul prejudiciului cauzat părții civile SN L. SA Mediaș, în cauză sunt aplicabile atât dispozițiile art. 2481 C. pen. din anul 1969 rap. la art. 146 C. pen. 1969 (conform cu care prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice), cât și ale art. 309 C. pen. rap. la art. 183 C. pen. (conform cu care prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei).

În ceea ce privește cauza justificativă prevăzută de art. 21 C. pen., Curtea constată că nu sunt incidente aceste dispoziții legale.

Conform art. 18 C. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege.

Efectul cauzelor justificative se extinde și asupra participanților.

Potrivit art. 21 C. pen. este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta.

Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligații impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.

În raport cu situația de fapt anterior menționată și apărările inculpaților, Curtea constată că niciunul dintre inculpați nu se regăsește în vreuna dintre situațiile reglementate de art. 21 C. pen., fiind evident că în activitatea infracțională desfășurată nu s-au aflat în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege sau de autoritatea competentă.

Totodată, Curtea de Apel București a constatat că, în prezenta cauză, nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, pentru niciunul dintre inculpații B., C., A., H., G., F., D., E., I.

Potrivit art. 122 alin. (1), lit. b) C. pen. din anul 1969 termenele de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică sunt de 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani. dar care nu depășește 15 ani.

Conform art. 124 C. pen. din anul 1969 (în varianta anterioară Legii nr. nr. 63/2012) prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.

Având în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru art. 248, 2481 C. pen. (închisoarea de la 5 la 15 ani) și art. 323 alin. (1) C. pen. (închisoarea de la 3 la 15 ani) și dispozițiile legale susmenționate, Curtea constată că termenul de prescripție specială, conform Codului penal din anul 1969 este de 15 ani în cazul ambelor infracțiuni și că, în raport cu perioada în care a fost desfășurată și s-a considerat și epuizată activitatea infracțională (2000-2001), se împlinește în anul 2016.

Conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. termenele de prescripție a răspunderii penale sunt de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Potrivit art. 155 alin. (4) C. pen. termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

Curtea de Apel București a constatat că nici potrivit dispozițiilor legale prevăzute de actualul C. pen. nu este împlinit termenul de prescripție specială, în raport cu data consumării și epuizării activității infracționale - anul 2001 și pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. (închisoare de la 3 ani la 10,6 ani) și de art. 367 alin. (2) C. pen. (închisoare de la 3 la 10 ani) este de 16 ani și s-ar fi împlinit în anul 2017.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere că de la data săvârșirii faptelor dedusă judecății și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege nouă, respectiv un N.C.P. ce a intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, Curtea a avut în vedere, potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen., determinarea și aplicarea legii penale mai favorabile.

În vederea stabilirii și aplicării legii penale mai favorabile, în doctrina penală și practica judiciară s-au stabilit criterii de determinare a legii penale mai favorabile în raport de situația juridică concretă a fiecărui inculpat, criterii ce vizează condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatului și regimul sancționator și care se aplică ținând cont de toate instituțiile de drept penal incidente într-o cauză,care concură la stabilirea tratamentului juridic aplicabil într-o cauză.

Condițiile de incriminare, urmărire sau de judecată din legi penale succesive vor fi examinate în legătură cu toate consecințele pe care le atrage încadrarea juridică potrivit uneia sau celeilalte legi cu toate consecințele pe care le prevede, cu excluderea absolută a celeilalte legi,neputându-se combina dispozițiile mai favorabile din legile succesive, iar legea penală identificată ca fiind mai favorabilă se aplică cu toate dispozițiile pe care le cuprinde, chiar dacă unele sunt mai aspre decât în cealaltă lege.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 prin care a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/118/2012 și a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, decizie definitivă și general obligatorie.

Analizând, având în vedere principiul fundamental de drept text, în ansamblu, dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce-i privește pe inculpații B., C., A., H., G., F., D., E., I. din ambele coduri penale, Curtea constată că legea penală mai favorabilă în prezenta cauză este C. pen. în vigoare.

Deși potrivit actualului C. pen. regimul concursului de infracțiuni reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., prin stabilirea unui spor fix și obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite este mult mai aspru decât cel prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, care lasă la aprecierea judecătorului dacă se aplică sau nu un spor de pedeapsă, C. pen. în vigoare prevede un regim sancționator mai blând pentru infracțiunile prevăzute de art. în art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. respectiv de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (2) C. pen., astfel cum anterior s-a menționat.

Prin urmare, Curtea de Apel București, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații A., B., C., D., E., F., G., H. și I. și partea civilă SN L. SA împotriva sentinței penale nr. 1199 din data de 30 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, secția penală, în Dosarul nr. x/300/2010.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în casație inculpații B., G., D., H. și F.

Prin Încheierea nr. 75/RC din data de 09 martie 2016, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au dispus următoarele: „Admite în principiu cererile de recurs în casație declarate de inculpații D., B., F., G. și H. împotriva Deciziei nr. 825/A din 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/300/2010 (nr. x/2014). Trimite cauza la Completul 3 în vederea soluționării recursului în casație și acordă termen la data de 23 martie 2016, cu citarea inculpaților și intimaților. Menține delegația apărătorilor desemnați din oficiu. Definitivă."

Prin încheierea susmenționată s-au reținut următoarele : admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

În acest sens, s-a reținut că cererile de recurs formulate de inculpații B., D., H., F. și G. au fost formulate în termenul prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen. în ceea ce privește latura penală a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 436 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Hotărârea atacată cu recurs în casație s-a încadrat în dispozițiile art. 434 C. proc. pen.

Cererile de recurs au îndeplinit cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. De asemenea, au îndeplinit condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind indicat unul din cazurile de recurs în casație prevăzut de art. 438 C. proc. pen. și motivarea acestuia.

Din examinarea cererilor de recurs în casație s-a constatat că acestea au fost admisibile întrucât au respectat în mod cumulativ dispozițiile imperative prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că prin Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015 publicată în M. Of. al României nr. 861 din 19 noiembrie 2015, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "vădit nefondată" din cuprinsul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen. este neconstituțională în raport de dispozițiile art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție întrucât aceasta obligă instanța supremă la examinarea fondului cauzei. Or, această soluție nu poate fi pronunțată în cadrul procedurii admiterii în principiu a recursului în casație, ci doar în faza judecării căii extraordinare de atac, reglementate de dispozițiile art. 445-451 C. proc. pen.

În considerentele deciziei mai sus evocate, Înalta Curte a arătat că procedura examinării admisibilității cererii de recurs în casație trebuie să vizeze doar aspecte pur formale și, tocmai de aceea, se poate desfășura în lipsa Ministerului Public și a părților.

Înalta Curte a constatat că analiza cererilor de recurs în casație formulate de inculpații B., D., H., F. și G. se poate face în considerare cazurilor de casare invocate de aceștia.

Ca atare, având în vedere că cererile de recurs în casație au îndeplinit condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații B., D., H., F. și G.

Analizând recursurile în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

1. Prioritar examinării admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate, se impune a se analiza cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2) și (3) din Constituția României, precum și art. 6, 7, art. 14 și art. 1 din protocolul 12 din Constituție, formulată de inculpatul H., criticile aduse textelor de lege invocate vizând aspectul neclarității și a lipsei de previzibilitate a textului menționat.

Astfel, în opinia apărării, dispozițiile art. 297 C. pen., prevăd două alternative, legea fiind neclară pentru un funcționar, câtă vreme nu sunt determinate actele materiale. Sub aspectul formei de vinovăție, poate exista neglijență în serviciu sau chiar intenție, în condițiile în care, practica judiciară este în sensul intenției dedusă din materialitatea lucrurilor, din însuși textul normei.

De asemenea, prioritar examinării admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate, se impune a se analiza și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 23 și art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 10 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 255/2013, art. 447 și art. 102 C. proc. pen., formulată de inculpatul D., acesta învederând că fapta reținută în sarcina sa, nu este prevăzută de legea penală, solicitând și recalificarea căii de atac din recurs în casație în recurs ordinar în ipoteza respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile invocate.

Legat de admisibilitatea sesizării Curții Constituționale, Înalta Curte constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei,indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior se constată că excepția a fost invocată de inculpații recurenți într-un dosar aflat pe rolul înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale, respectiv dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 23 și art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 10 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 255/2013, art. 447 și art. 102 C. proc. pen., fără ca textul criticat să fie declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analizând îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în speța dedusă judecății, se constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este admisibilă.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei și în consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, așa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauze respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional.

Înalta Curte, reține că, în speță, se tinde însă la modificarea textului de lege criticat, însă Curtea Constituțională nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 73 alin. (1) din Constituția României și raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Or, dispozițiile art. 126 alin. (2) teza a ll-a din Constituția României statuează că procedura de judecată este prevăzută în mod expres de lege, iar în alin. (3) al aceluiași articol se stabilește «expresiss» că Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii potrivit competenței sale.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, nefiind contrare dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție și nici prevederilor care reglementează dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, respectiv în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Astfel, art. 297 alin. (1) C. pen. este redactat cu suficientă claritate inclusiv din perspectiva noțiunii de „îndeplinire defectuoasă", formularea largă fiind utilizată pentru a acoperi orice încălcare a atribuțiilor de serviciu prevăzute de legi, regulamente, fișe ale postului, etc, care are urmarea imediată prevăzută de lege. Textul permite oricărui destinatar să își regleze comportamentul prin raportare la atribuțiile sale concrete de serviciu, dar și instanțelor să analizeze, în raport de aceleași atribuții de serviciu ale persoanei acuzate, dacă acestea au fost respectate sau nu.

Cu privire excepția vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 10 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 255/2013, invocată de către inculpatul D., Înalta Curte reține că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât decizia penală atacată, a fost pronunțată de instanța de apel, la data de 10 iunie 2015, la aproape 1 an și jumătate de la intrarea în vigoare a N.C.P.P. iar dispozițiile legale menționate, vizează modalitatea de soluționare a apelurilor aflate în curs de judecată la acel moment ceea ce este cazul în speța de față.

Mai mult decât atât, în prezent, cauza se află în calea extraordinară de atac a recursului în casație, astfel încât momentul procesual în care a fost invocată aceasta excepția a fost depășit.

În raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte, va respinge cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de inadmisibilitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 23 și art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 10 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 255/2013, art. 447 și art. 102 C. proc. pen., ca fiind inadmisibile.

2. Referitor la cererile privind excepțiile de nulitate invocate de către inculpați, prin apărători, respectiv constatarea incidenței dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. privind compunerea completului de judecată, respectiv compunerea instanței și competența materială, precum și a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. d, respectiv participarea procurorului atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, dispoziții apreciate de apărător că pot fi invocate în orice stare a procesului penal, Înalta Curte reține că, într-adevăr nulitatea absolută poate fi invocată în orice fază a procesului, în conformitate și cu jurisprudența instanței de contencios european, potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar așa cum și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și a instanței de contencios european precizează, în mod clar aceste cazuri de nulitate absolută trebuie să fie invocate, dacă pot fi invocate, pe calea altei căi extraordinare de atac, respectiv cazurile de contestație în anulare.

Astfel, aceste cazuri, care au fost invocate pe calea excepției de nulitate absolută în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, se regăsesc în dispozițiile art. 426 alin. (1) C. proc. pen., respectiv lit. d) și e), adică pot fi valorificate numai în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

De altfel, instanța de contencios constituțional, în jurisprudența sa, a constatat atunci când a analizat instituția recursului în casație și a reținut în expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, că prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație prev. la art. 438 alin. (1) C. proc. pen. - legiuitorul a urmărit, pe de o parte degrevarea instanței supreme, iar pe de altă parte asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac.

De asemenea, Curtea Constituțională a României a statuat că în realizarea acestui scop au fost menținute ca motive de recurs în casație doar cele care vizează îndreptarea elementelor de drept, fiind eliminate din competența înaltei Curți de Casație și Justiție vizează aspecte procedurale sau care au fost transformate în motive de contestație în anulare, potrivit naturii acestei căi extraordinare de atac.

3. În ceea ce privește cererile de recalificare din recurs în casație în recurs ordinar, cereri care au fost promovate de apărătorii recurenților B. și D., Înalta Curte, are în vedere dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, potrivit cărora, sentințele supuse căilor de atac ordinare potrivit legii vechi cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse apelului.

Ca atare, în condițiile în care legiuitorul, în mod expres a prevăzut această situație tranzitorie, care este aplicabilă și cauzei de față, cererile formulate de recurenții inculpați urmează a fi respinse.

4. Cu privire la cererea de suspendare a executării pedepsei pentru condamnatul H., în conformitate cu dispozițiile art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere faptul că aceste dispoziții nu sunt imperative, ci stabilesc doar o vocație instanței prin care aceasta are posibilitatea de a dispune suspendarea executării pedepsei.

Așadar, astfel cum a invocat Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 591 din data de 01 octombrie 2015, cu putere obligatorie pentru instanțe, prin care a statuat faptul că pe calea admisibilității, atunci când sunt evaluate dispozițiile art. 440 alin. (4), instanței îi revine doar rolul de a evalua formal îndeplinirea tuturor condițiilor de admisibilitate și anume, dacă hotărârea face parte din acea categorie, dacă sunt părțile îndrituite de lege să formuleze recurs în casație, dacă textele de lege sunt invocate la art. 438, fără a se analiza însă recursul în casație pe fondul acestuia, ci doar îndeplinirea tuturor condițiilor anterior anunțate, sens în care s-a procedat și în speța de față când prin Încheierea nr. 75/RC în Dosar nr. x/300/2010 au fost admise în principiu recursurile în casație declarate de inculpații D., B., F., G. și H. împotriva Deciziei nr. 825/A din 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr x/300/2010 (nr. x/2014) și a fost trimisă cauza la Completul 3 în vederea soluționării recursului în casație.

Pentru toate aceste considerații, cererea de suspendare a executării pedepsei pentru condamnatul H., va fi respinsă.

5. Referitor la recursurile în casație formulate în cauză, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât motivele invocate de recurenți se circumscriu doar aparent și formal cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia, sunt supuse casării hotărârile pronunțate atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Deopotrivă, se constată că motivele invocate de recurenți nu se circumscriu nici cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia, sunt supuse casării hotărârile pronunțate atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În esență, se constată că recurenții-condamnați au invocat în mod formal cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

Astfel, recurentul-condamnat B., deși a invocat drept caz de recurs în casație, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., fără nici o legătură cu acest caz a criticat hotărârea instanței de apel, invocând lipsa de imparțialitate a completului de judecată, greșita schimbare a încadrării juridice a infracțiunilor pentru care acesta a fost condamnat, greșita respingere a probei cu expertiza contabilă atât de instanța de fond cât și de cea de apel, iar în final, a solicitat să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale, ori că se impune computarea prevenției ori a perioadei executate dintr-o altă pedeapsă de 5 ani închisoare aplicată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 287 din 25 septembrie 2014 în Dosarul nr. x/2/2013, prin care s-a decis „admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și de inculpații H.

și K.K.K. împotriva sentinței penale nr. 74/P din data de 8 mai 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013 de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. A fost desființată în parte sentința penală apelată și, rejudecând: a fost descontopită pedeapsa aplicată inculpatului B. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru infracțiunea de cumpărare de influență prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

și art. 374 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. proc. pen. de la 3 ani și 4 luni închisoare la 5 ani închisoare. în temeiul art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit.

b) C. pen. anterior contopește pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 374 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. proc. pen., și s-a dispus ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a ll-a și lit.

b) C. pen. anterior cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012. în temeiul art. 424 C. proc. pen. i s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata arestului preventiv de la 13 august 2013 la zi. A fost respins, printre altele, apelul declarat de inculpatul B., ca nefondat".

Critici similare au formulat și recurenții - condamnați D., F., G. și H., care au solicitat achitarea pe considerentul că faptele pentru care au fost condamnați nu sunt prevăzute de legea penală, susținând că faptele concret săvârșite (...), în configurarea elementului material al laturii obiective reținut la adoptarea soluțiilor de condamnare de către instanța de apel, sunt lipsite de tipicitate, în raport cu modelul abstract infracțional construit de legiuitor prin normele de încriminare prev., de art. 297 C. pen. și art. 367 C. pen.", întrucât condamnații nu au înlesnit săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și nici o altă activitate care să conducă la ideea că au săvârșit infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat.

Suplimentar, recurentul-condamnat H., a criticat hotărârea instanței de apel, susținând că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, recursul în casație declarat de condamnatul B. este nefondat, nu doar pentru faptul că motivele invocate se încadrează doar formal în cazurile prev. de art. 438 C. proc. pen. și aceasta întrucât, deși recurentul condamnat a indicat drept caz de recurs în casație, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., din cuprinsul motivelor prezentate în scris, rezultă critici care exced dispozițiilor legale menționate anterior.

Referitor la criticile aduse hotărârii instanței de apel de către ceilalți recurenți-condamnați, se constată că, la rândul lor și acestea sunt pur formale.

În consecință nu este suficientă menționarea formală a unora dintre cazurile de la art. 438 C. proc. pen., ci este necesară și depunerea de dovezi (înscrisuri) sau invocarea unor dovezi care există în dosar, pe baza cărora să se poată constata că hotărârea definitivă nu este conformă legii.

Astfel, nu este posibil ca prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație, să se poată realiza o reapreciere a probelor, în sensul dorit de recurenții-condamnați (verificarea formei de participație a fiecăruia la comiterea faptelor, a verificării sau nu a existenței prejudiciului ori a existenței elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care recurenții au fost condamnați definitiv), întrucât, o astfel de analiză ar excede cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., având în vedere argumentele recurentului-condamnat H., se poate constata de asemenea că și acesta este invocat în mod formal.

Potrivit dispozițiilor legale, constituie motiv de casare, aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, aplicarea unei pedepse principale care depășește limitele generale ale pedepselor sau care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depășește sau care se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

În raport cu aceste situații și având în vedere cuantumul pedepselor, în cazul infracțiunilor pentru care a fost condamnat recurentul H., se poate constata că aspectele invocate de acesta nu fac aplicabile dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

De altfel, se constată că apărările formulate de către recurenții inculpați în cadrul recursului în casație sunt formale, deoarece solicită reaprecierea probatoriilor, împrejurare care în opinia acestora poate conduce la achitarea lor; însă acuzația în materie penală adusă inculpaților a demonstrat activitățile ilicite pentru care inculpații au fost judecați și condamnați, împrejurare ce însă este neinvocată ori analizată în declarațiile de recurs în casație.

Totodată se constată că toate aceste critici au fost susținute și în fața instanței de apel, instanță care Ie-a analizat în mod judicios.

Având în vedere faptul că deși motivele de casare invocate în cererea de recurs în casație se circumscriu numai aparent cazurilor prevăzute de art. 438 C. proc. pen., acestea sunt însă nefondate, astfel că, din perspectiva dispozițiilor art. 448 pct. 1 alin. (1) C. proc. pen., recursurile în casație formulate de către inculpații B., D. E., F., G. și H., sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Cu privire la celelalte critici invocate, se constată că, împrejurarea că aceste critici au mai fost formulate de apărare și în fața instanței de apel și au fost respinse, nu echivalează cu nepronunțarea instanței cu privire la acestea sau cu lipsa de motivare a deciziei recurate.

În plus, indiferent de aprecierea motivelor de recurs invocate de recurenții inculpați referitor la reevaluarea materialului probator în scopul verificării temeiniciei soluției atacate ca reprezentând un motiv de nelegalitate ori netemeinicie, acesta nu poate fi valorificat în contextul cazurilor exprese și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

1.1. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul H. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2) și (3) din Constituția României, precum și art. 6, 7, art. 14 și art. 1 din protocolul 12 din Constituție.

1.2. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul D. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 23 și art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 10 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 255/2013, art. 447 și art. 102 C. proc. pen.

II. Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B., G., D., H. și F. împotriva Deciziei penale nr. 825/A din data de 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/300/2010.

Obligă recurenții inculpați B., G., H. și F. la plata sumei de câte 720 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 520 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat D. la plata sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.240 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați I., E., C. și A., în sumă de câte 1.040 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Cu apel în 48 de ore de la pronunțare pentru dispozițiile de respingere a sesizării Curții Constituționale a României.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 mai 2016.