Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3583/2015 AI generated

Material jurisdiction over public official service relationship disputes: primacy of Law 188/1999 over issuer-based competence rules

Case Number Decizia nr. 3583/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by affirming that the Bucharest Court of Appeals, Second Administrative and Fiscal Section, holds exclusive material competence to adjudicate the case, reversing the Court of Appeal’s declination to the Bucharest Tribunal. The dispute originated from a public official’s challenge to administrative acts—including a ministerial order approving the organization and functioning regulations of a national museum and a subsequent staff statute—that resulted in the employee’s displacement from a managerial position, prompting claims for reinstatement, back pay, and moral damages. Relying on Article 109 of Law No. 188/1999, the Court held that matters concerning the service relationship of public officials fall under the jurisdiction of the tribunal administrative sections, unless expressly assigned otherwise by law, and explicitly ruled that the identity of the central public authority issuing the challenged acts does not determine competence, thereby mandating the case be heard by the Bucharest Court of Appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999; Material jurisdiction over public official service relationship disputes: primacy of Law 188/1999 over issuer-based competence rules: Constatând că obiectul litigiului privește raportul de serviciu al funcționarului public, Înalta Curte reține că în această situație devin aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 în stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei.

Keywords

AI generated
conflict of jurisdiction public authorities primacy of statute law staff regulations administrative acts fiscal law

Cited Legislation

AI generated
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
S-a reținut că reclamantul solicită anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, astfel că față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art.
art. 109 din Legea nr. 188/1999
Constatând că obiectul litigiului privește raportul de serviciu al funcționarului public, Înalta Curte reține că în această situație devin aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 în stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 3583/2015

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluția Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Muzeul Național de Istorie a României, solicitând anularea Ordinului nr. 2731 din 12 decembrie 2013 emis de către Ministerul Culturii prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Muzeului Național de Istorie a României și a organigramei Muzeului Național de Istorie, anularea adresei nr. 676 din 10 februarie 2014 prin care, consecință a Ordinului nr. 2731 din 12 decembrie 2013, ordonatorul principal de credite aprobă propunerea conducerii M.N.I.R. privind noul Stat de funcții, anularea deciziei nr. 3 din 15 ianuarie 2014 emisă de directorul general al Muzeului Național de Istorie a României, reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, respectiv de șef secție, obligarea pârâtului M.N.I.R. la plata retroactivă a salariului corespunzător funcției de conducere deținute anterior - șef secție, începând cu data de 12 decembrie 2013 la zi, obligarea pârâtelor la plata sumelor în cuantum de - 11.500 RON reprezentând diferența salariului neîncasat în perioada 12 decembrie 2013 la zi, sumă actualizată cu rata inflației și dobânda legală începând cu data exigibilității creanței până la data efectivă a plății, angajatorul fiind de drept în întârziere cu privire la sumele datorate conform contractului de muncă - 8.000 RON reprezentând daune morale, cu cheltuielile judiciare.

Prin sentința nr. 3812 din 21 mai 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială cu privire la capetele de cerere având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Culturii nr. 2731 din 12 decembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Muzeului Național de Istorie a României, și anularea adresei nr. 676 din 10 februarie 2014 emisă de Direcția Generală de Buget, Finanțe și Contabilitate și Resurse Umane din cadrul Ministerului Culturii și a declinat competența de soluționare a acestora în favoarea Curții de Apel București.

S-a reținut că reclamantul solicită anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, astfel că față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. l din H.G. nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, instanța competentă este Curtea de Apel București.

2. Soluția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 2382 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel București a invocat excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

3. Soluția înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

În raport cu obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că, în cauză, competența materială aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin cererea introductivă reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Muzeul Național de Istorie a României, solicitând anularea Ordinului nr. 2731 din 12 decembrie 2013 emis de către Ministerul Culturii prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Muzeului Național de Istorie a României și a organigramei Muzeului Național de Istorie, anularea adresei nr. 676 din 10 februarie 2014 prin care, consecință a Ordinului nr. 2731 din 12 decembrie 2013, ordonatorul principal de credite aprobă propunerea conducerii M.N.I.R. privind noul Stat de funcții, anularea deciziei nr. 3 din 15 ianuarie 2014 emisă de directorul general al Muzeului Național de Istorie a României, reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, respectiv de șef secție, obligarea pârâtului M.N.I.R. la plata retroactivă a salariului corespunzător funcției de conducere deținute anterior - șef secție, începând cu data de 12 decembrie 2013 la zi, obligarea pârâtelor la plata sumelor în cuantum de - 11.500 RON reprezentând diferența salariului neîncasat în perioada 12 decembrie 2013 la zi, sumă actualizată cu rata inflației și dobânda legală începând cu data exigibilității creanței până la data efectivă a plății, angajatorul fiind de drept în întârziere cu privire la sumele datorate conform contractului de muncă - 8.000 RON reprezentând daune morale.

Constatând că obiectul litigiului privește raportul de serviciu al funcționarului public, Înalta Curte reține că în această situație devin aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 în stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei.

Astfel, dispozițiile arătate prevăd faptul că sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile, în stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, dispozițiile din Legea privind statutul funcționarilor publici, având în vedere obiectul cauzei ce privește drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public.

Întrucât litigiul privește drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, competența materială se stabilește exclusiv în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost completată și modificată, fără a avea în vedere criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat, conform Legii contenciosului administrativ.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Muzeul Național de Istorie al României în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2015.