EU fund debt titles: requirement of prior administrative objection before judicial challenge

Decizia nr. 3236/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06 mai 2014, ulterior completată, reclamanta Federația A. din România în contradictoriu cu pârâții Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud-Est și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, a solicitat anularea următoarelor acte: Nota (procesul-verbal) de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta încheiată în data de 23 aprilie 2012 și înregistrată de O.I.P.O.S.D.R.U. Brăila cu nr. 8806 din 03 mai 2012 + Anexa Nota de debit nr. 17 din 03 mai 2012, prin care a fost stabilită o creanță bugetară în cuantum de 71.337,56 RON; procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 03 mai 2012 și înregistrat de O.I.P.O.S.D.R.U. Brăila cu nr. 8947 din 07 mai 2012, transmis la Federația A. în data de 10 mai 2012 + Anexa Nota de debit nr. 18 din 08 mai 2012, prin care a fost stabilită o creanță bugetară în cuantum de 795.371,32 RON; procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii, încheiat la data de 12 ianuarie 2013, cu obligarea pârâților la repararea pagubelor cauzate.

Prin sentința civilă nr. 1029 din 13 februarie 2013, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1915 din 17 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta Federația A. din România în contradictoriu cu pârâții Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud-Est și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a contestat primele două acte pe cale administrativă, însă nu a primit răspuns până la data sesizării instanței. Cu privire la cel de-al treilea act, menționat în cererea completatoare, reclamanta nu a precizat dacă a formulat contestație administrativă.

Prima instanță a constatat că O.U.G. nr. 66/2011 prevede procedura administrativă de contestare a titlurilor executorii, precum și care din actele emise în cursul procedurii de aplicare a corecțiilor, pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ.

În cauza dedusă judecății s-a reținut că reclamanta fie nu a așteptat emiterea deciziilor menționate la art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 (în cazul primelor două acte contestate), fie nu a formulat o contestație administrativă.

Prin urmare, instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, constatând că reclamanta a contestat acte care, potrivit legii speciale, nu pot fi atacate direct la instanța de contencios administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1915 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal, reclamanta Federația A. din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:

O.U.G. nr. 66/2011 nu reglementează condițiile de admisibilitate pentru dreptul la acțiune exercitat în materia contenciosului administrativ, cerințele dreptului la acțiune fiind stabilite exclusiv de Legea contenciosului administrativ.

Legea nr. 554/2004 și art. 52 din Constituția României, revizuită, dispun în mod expres că în situația nesoluționării în termen a contestației administrative formulate, contribuabilul are dreptul de a solicita analiza pe fond a cauzei sale de către instanța judecătorească competentă.

O.U.G. nr. 66/2011 este normă specială exclusiv în ce privește procedura administrativă și se completează cu norma generală, și anume Legea contenciosului administrativ, ce reglementează faza judecătorească și care sunt cerințele de introducere a unei acțiuni în contencios administrativ.

Analiza coroborată a art. 46 alin. (2) și art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 demonstrează că decizia dată asupra contestației se poate ataca în contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004, în timp ce formularea unei contestații, în aceleași condiții ale legii, nu înlătură dreptul contribuabilului, de a formula direct acțiune.

În caz contrar, ar fi încălcat efectiv dreptul de acces la justiție deoarece pe de-o parte, s-ar putea respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată, pe considerentul că nu exista o decizie pronunțată în contestația administrativă, iar pe de alta parte, există riscul tardivității acțiunii în contencios administrativ, în ipoteza în care o decizie ar fi emisă ulterior împlinirii termenului de 6 luni pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ.

4. Apărările formulate de intimatul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Est

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Organismul Intermediar Regional P.O.S.D.R.U. Regiunea Sud-Est a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat de reclamantă.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

În mod judicios prima instanță, interpretând normele legale incidente în materie, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, numai deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 46-51 din actul normativ menționat, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunțată în soluționarea contestației să fie atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ, numai decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanță, iar nu, în mod direct, acest administrativ fiscal.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că procedura administrativă și termenul prevăzut pentru soluționarea contestației derogă de la prevederile Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 66/2011 având caracterul de lege specială în raport cu acest act normativ, situație în care, dispozițiile ordonanței de urgență sunt aplicabile cu prioritate.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ nu încalcă dreptul de acces liber la justiție, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta Federația A. din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Federația A. din România împotriva sentinței civile nr. 1915 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2015.