Requirement to publish environmental notices in minority language does not constitute discrimination under anti-discrimination law

Decizia nr. 3207/2015

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 iunie 2013, sub nr. x/43/2013, reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Harghita a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea hotărârii nr. 148 din 27 martie 2013 a Colegiului Director al C.N.C.D., ca fiind netemeinică și nelegală.

Pentru opozabilitate, în cauză a fost introdus și Cabinet de avocat A., care, deși legal citat, nu și-a expus vreun punct de vedere.

2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 368 din 21 noiembrie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de Agenția pentru Protecția Mediului Harghita, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a anulat hotărârea nr. 148 din 27 martie 2013 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în raport cu starea de fapt și cu prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, care definesc noțiunea de discriminare, în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei situații de discriminare.

A reținut că, în conformitate cu art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 1076/2004, titularul planului sau programului este obligat să notifice în scris autoritatea competenta pentru protectia mediului și să informeze publicul asupra initierii procesului de elaborare a planului sau programului și realizării primei versiuni a acestuia, prin anunțuri repetate în mass-media și prin afișarea pe pagina proprie de Internet, conform art. 29 alin. (2). În ceea ce privește responsabilitatea implicării publicului în etapa de încadrare, cu referire la obligația care revine titularului, art. 29 alin. (2) din același act normativ prevede că, în etapa de încadrare titularul planului sau programului publica în mass-media de două ori, la interval de 3 zile calendaristice, și anunță pe propria pagina de Internet elaborarea primei versiuni a planului sau programului, natura acestuia, declanșarea etapei de încadrare, locul și orarul consultării primei versiuni a planului sau programului și posibilitatea de a trimite în scris comentarii și sugestii la sediul autorității competente pentru protecția mediului, în termen de 15 zile calendaristice de la data ultimului anunț.

A mai arătat instanța de fond că H.G. nr. 445/2009 art. 2 alin. (1) lit. i) definește noțiunea de public interesat ca fiind publicul afectat sau posibil a fi afectat ori care are un interes în procesul de luare a deciziilor de mediu; organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului și îndeplinesc condițiile cerute de legislația în vigoare fac parte din publicul interesat.

Într-adevăr, niciun act normativ nu impune titularului planului ca publicarea în mass media să fie efectuată în publicații de limbă română sau/și limbă maghiară însă, aceeași Convenție impune ca modalitatea în care autoritățile publice fac disponibilă informația de mediu să fie transparentă, iar informația de mediu și să fie efectiv accesibilă.

Cum însă în municipiul Odorheiul Secuiesc, publicul interesat este alcătuit din populație de etnie maghiară în proporție de 95%, este evident că reclamanta, în calitate de autoritate de mediu, în mod legal și temeinic a impus titularului de plan, în speță, Cabinet de avocat A., să facă dovada publicării primei versiuni a planului și într-o publicație de limbă maghiară, doar în acest mod informația de mediu putând fi efectiv accesibilă publicului interesat.

În acest caz, discriminare în înțelesul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 ar fi existat doar în situația în care, reclamanta ar fi solicitat această dovadă doar titularului de plan din speță nu și altor persoane, titulari de planuri, din municipiul Odorheiul Secuiesc. În raport de persoane aflate în aceeași situație trebuie examinată dacă există fapta de discriminare, iar nu prin prisma unor considerații generale, așa cum a procedat pârâtul în hotărârea atacată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurentul pârât a criticat sentința pentru greșita aplicare a normelor de drept material incidente, respectiv a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

A susținut că, prin discriminare, în sensul acestor prevederi legale, se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă etc., precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege și tcare se referă la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege.

A precizat recurentul că trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie: existența unui tratament diferențiat; existența unui criteriu de discriminare; tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

Recurentul a arătat că, în speță, nu a analizat refuzul autorității publice de acordare a avizului de mediu, ci doar neacceptarea informațiilor necesare emiterii acestui aviz, considerate de autoritatea publică locală, în mod discriminatoriu și abuziv, ca fiind incomplete prin prisma nepublicării anunțului necesar și în limba maghiară.

C.N.C.D. a considerat ca fiind abuzivă și discriminatorie situația privind refuzarea petentului de la acordarea avizului de mediu pe motiv că nu a publicat anunțul necesar avizului și în limba maghiară.

A apreciat recurentul că obligația de a comunica informațiile de interes public și în limba minorității care deține o pondere de cel puțin 20% din numărul populației unității administrativ-teritoriale revine autorității publice locale.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă Agenția pentru Protecția Mediului Harghita a formulat întâmpinare, invocând în principal excepția nulității cererii de recurs pentru netimbrare și pentru lipsa dovezii calității de consilier juridic a semnatarului recursului. Pe fondul cererii de recurs, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, întrucât instanța de fond a realizat o corectă și riguroasă verificare a tuturor aspectelor de nelegalitate a hotărârii C.N.C.D. nr. 148/2013.

Prin încheierea de ședință din 26.05.2015, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu, reținându-se că îndeplinește cerințele de admisibilitate prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește timbrajul și semnătura.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivului de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel, prin hotărârea C.N.C.D. nr. 148 din 27 martie 2013, s-a respins excepția de necompetență invocată de intimata reclamantă A.P.M. Harghita și s-a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu aplicat petentului Cabinet de avocat A., în baza art. 2 alin. (1) și art. 10 din O.G. nr. 137/2000.

S-a reținut că, la data de 23.08.2012, intimata reclamantă A.P.M. Harghita a fost notificată de către Cabinet de avocat A., în calitate de titular al „Planului Urbanistic de Detaliu - care creează cadrul pentru construirea unui sediu, firmă cabinet de avocatură în județul Harghita, municipiul Odorheiu Secuiesc”, în vederea declanșării etapei de încadrare în cadrul procedurii de realizare a evaluării de mediu a cărei finalitate este obținerea avizului de mediu.

S-a reținut, de asemenea, că - în cadrul procedurii de reglementare a Planului Urbanistic de Detaliu - prin adresele nr. 6526 din 04.09.2012 și din 17.09.2012, intimata a solicitat completarea documentației depuse inițial de petent și cu dovada anunțului publicat în limba maghiară în mass media.

Înalta Curte constată că, prin adresa nr. 6526 din 11.10.2012, intimata reclamantă a indicat petentului temeiul legal pe baza căruia a solicitat publicarea, transmițând totodată, în anexă, modelul anunțurilor publice, atât în limba română, cât și în limba maghiară.

În cererea sa de recurs, recurentul pârât C.N.C.D. a enumerat condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind una de discriminare, însă fără să expună argumentele concrete, împrejurările de fapt reținute pe bază de probe, pentru care a reținut ca fiind întrunită fiecare dintre aceste condiții.

De altfel nici în cuprinsul hotărârii nr. 148 din 27 martie 2013, nu s-a arătat în raport cu ce persoane sau categorii de persoane s-a reținut presupusul tratament diferențiat aplicat petentului.

Mai mult, recurentul nu a făcut decât să constate, eronat și cu depășirea competențelor sale, pretinsul refuz nejustificat al autorității intimate de acordare a avizului de mediu.

Dimpotrivă, intimata reclamantă a fost în măsură să demonstreze că titularul sesizării nu a fost discriminat în raport cu alte persoane aflate în situații comparabile.

Astfel, din probatoriul administrat a rezultat că titularul sesizării, Cabinetul de avocat A., a fost tratat identic în raport cu alți solicitanți din Municipiul Odorheiu Secuiesc care au depus notificări privind realizarea primei versiuni a Planului Urbanistic în același an (2012) la sediul A.P.M. Harghita, făcând dovada publicării anunțurilor și în limba maghiară.

Înalta Curte constată că este întemeiată apărarea intimatei în sensul că publicul are dreptul de a fi informat, de a afla ce se propune printr-un plan/proiect, de a se documenta și de a transmite opinii înaintea luării unei decizii.

Or, câtă vreme norma specială [art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe] stabilește în sarcina titularului planului, iar nu a autorității de mediu, obligația de a informa publicul, iar publicul interesat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, este în proporție de aproape 95% de etnie maghiară, nu poate fi considerată ca abuzivă sau discriminatorie solicitarea intimatei reclamante de a fi publicat anunțul și în limba maghiară, apreciindu-se în mod corect că în acest mod se atinge finalitatea legii, asigurându-se e o informare efectivă și eficientă a populației.

În plus, autoritatea intimată a acționat în limitele prerogativei legale conferite de art. 28 alin. (1) lit. a) și c) din H.G. nr. 1076/2004, de a identifica publicul afectat ori posibil a fi afectat și de a stabili care sunt modalitățile de informare ale acestuia, asigurând astfel respectarea prevederilor Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, ratificată de România prin Legea nr. 86/2000, ale O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului și ale H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, reținând în mod temeinic că faptele sesizate prin petiție nu constituie un tratament diferențiat și discriminatoriu conform art. 2 alin. (1) și art. 10 din Legea nr. 137/2000.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 368 din 21 noiembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2015.