Securitate worker status verification: persistence of public interest after cessation of judicial office under O.U.G. 24/2008
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Council for Studying the Securitate Archives (CNSAS), reversed the appellate court's decision, and remanded the case for retrial, establishing that the lower court erred in dismissing the action for lack of interest. The dispute concerned a public interest verification procedure under Emergency Ordinance No. 24/2008, where CNSAS sought a declaratory judgment confirming that a former Supreme Court judge had been a Securitate worker; the lower court had rejected the claim based on the defendant's subsequent retirement from the judiciary. The decisive legal basis was the interpretation of Article 3 of Ordinance No. 24/2008, which the Supreme Court held establishes a right of access to public information for individuals holding specific high-ranking judicial positions at the time the verification request is initiated, with the public interest persisting regardless of subsequent changes in the individual's status or function.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, art. 37 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008; Securitate worker status verification: persistence of public interest after cessation of judicial office under O.U.G. 24/2008: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 3056/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5216/2/2013, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității de lucrător al securității în privința pârâtului.
2. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 178 din 22 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca fiind lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 178 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, pentru următoarele motive:
Promovarea acțiunilor în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității nu se supune condițiilor generale cu privire la interesul de a promova o acțiune în justiție. Interesul de a acționa rezultă în mod direct din norma specială derogatorie de la dreptul comun, prevăzută în dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008. Pe lângă condiția prevederii exprese în lege, dispozițiile art. 37 C. proc. civ. adaugă și condiția „ocrotirii unui interes de grup ori general”, condiție care este îndeplinită atât timp cât promovarea acestor acțiuni răspunde interesului general al societății legat de cunoașterea profilului moral al persoanelor care sunt implicate în viața publică.
În speță, declanșarea procedurii prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008 s-a realizat în baza calității de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, deținute de pârât la momentul depunerii cererilor de verificare, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 lit. l), iar faptul că ulterior au intervenit modificări în ceea ce privește exercitarea funcției deținute, nu este de natură a afecta în vreun fel desfășurarea procedurii legale.
4. Procedura de soluționare a recursului
4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea din data de 13 mai 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
II. Analiza motivelor de casare
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de reclamant, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate de recurent, pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Susținerea instanței de fond în sensul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, este greșită.
Instanța de control judiciar reține că prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 reglementează dreptul de acces la propriul dosar și nu se aplică în speță, având în vedere că verificarea calității de lucrător al Securității în privința pârâtului s-a realizat în temeiul exercitării de către persoanele îndreptățite a dreptului de acces la informațiile de interes public, prevăzut de art. 3 din același act normativ.
Conform dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, „Pentru a asigura dreptul de acces la informații de interes public, orice cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice, au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător sau de colaborator al Securității, (...) a persoanelor care ocupă următoarele demnități sau funcții: (../l) judecătorii și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție (...)”.
În cauză, prin cererile de verificare din 24 octombrie 2005, din 10 mai 2006, din 07 februarie 2008 și din 10 octombrie 2008, adresate C.N.S.A.S. de Consiliul Superior al Magistraturii, Asociația „Societatea pentru Justiție”, B. și C., s-a solicitat verificarea calității de lucrător al Securității în privința pârâtului, în calitate de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008.
Calitatea de judecător a pârâtului a încetat la data de 17 octombrie 2008, data publicării în Monitorul Oficial a Decretului Președintelui României pentru eliberarea din funcție ca urmare a pensionării, ulterior înregistrării la C.N.S.A.S. a ultimei cereri de verificare, respectiv, 10 octombrie 2008.
Prin urmare, declanșarea procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 a avut în vedere calitatea de judecător deținută de pârât la momentul introducerii cererilor de verificare, iar împrejurarea că ulterior depunerii acestor cereri au intervenit modificări în ceea ce privește exercitarea funcției de judecător, nu este de natură a afecta desfășurarea în continuare a procedurii instituite de O.U.G. nr. 24/2008, nefiind prevăzută obligația autorităților de a informa C.N.S.A.S. cu privire la evenimentele intervenite în exercitarea funcției.
Astfel, relevant este faptul că la momentul declanșării verificărilor, pârâtul a deținut una din calitățile prevăzute la art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv, funcția de judecător, neputându-se reține că dreptul de acces la informația de interes public este limitat în timp doar la durata calității de ocupant al funcției respective.
Mai mult, nu există nicio dispoziție expresă în cuprinsul ordonanței de urgență care să condiționeze introducerea acțiunii în constatare de ocuparea la acel moment a funcției care a atras verificarea calității de colaborator sau lucrător al Securității, interesul public subzistând și după încetarea funcției deținute de persoana verificată.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 178 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2015.