Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1442/2016 AI generated

Cassation inadmissible against final civil revision ruling

Case Number Decizia nr. 1442/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the petitioner-revisor, leaving the appellate court's decision of April 7, 2016, which had previously rejected the revision action, as final and binding. The dispute concerned a civil revision proceeding against a final appellate decision from 2014 that had dismissed claims regarding land with forest vegetation, where the petitioner attempted to further challenge the appellate court's 2016 rejection of his initial revision request. Relying on Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, which aligns appeal rights for revision judgments with those of the original decision, and Article 634(1)(4), which defines final judgments as those issued on appeal without the right to cassation appeal, the court determined that the 2016 decision was final and not subject to further appeal, adhering to the constitutional principle under Article 129 that procedural challenges are strictly limited to those provided by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 129 din Constituție; Cassation inadmissible against final civil revision ruling: Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ. „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute și pentru hotărârea revizuită".

Keywords

AI generated
civil revision proceedings constitutional limits constitutional revision exhaustion of remedies exhaustion principle land law

Cited Legislation

AI generated
art. 513 alin. (5) C. proc. civ
Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ.
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
art. 129 din Constituție
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1442/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a I civilă, la data de 13 aprilie 2016, revizuentul A. a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 153 din 7 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

La data de 9 mai 2016 cererea de recurs formulată de revizuentul A. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 3205/95/2015*.

La data de 16 mai 2016 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată, iar la data de 26 mai 2016 s-a dispus comunicarea raportului către părțile în litigiu.

Conform dovezilor aflate la dosar, raportul a fost comunicat recurentului revizuent A. și intimaților Comisia Locală de Fond Funciar Glogova, Comisia Județeană de Fond Funciar Gorj și Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Gorj, la data de 2 iunie 2016.

La data de 9 iunie 2016, recurentul revizuent A. a depus punct de vedere la raport, prin care a prezentat opinia sa asupra raportului, solicitând totodată admiterea recursului așa cum a fost formulat, luând în examinare recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente;

Prin Decizia nr. 501 din data de 21 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă a fost admis apelul declarat de pârâta RNP Romsilva - Direcția Silvică Gorj împotriva Sentinței civile nr. 200 din 6 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Motru, a fost schimbată sentința, în sensul că a fost respinsă acțiunea cu privire la terenurile cu vegetație forestieră, a fost respinsă excepția tardivității și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Această hotărâre a fost pronunțată cu mențiunea definitivă.

Prin Decizia civilă nr. 886 din data de 29 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/95/2015, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 501 din 21 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. y/263/2013, în contradictoriu cu intimații Comisia Locală de Fond Funciar Glogova, Comisia Județeană de Fond Funciar Gorj și RNP - Romsilva - Direcția Silvică Gorj.

Această hotărâre a fost pronunțată cu mențiunea definitivă.

Prin Decizia civilă nr. 153 din 7 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 886 din data de 29 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă.

Această hotărâre a fost pronunțată cu mențiunea definitivă.

Împotriva acestei din urmă decizii, revizuentul A. a formulat, la data de 13 aprilie 2016, recurs.

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ. „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute și pentru hotărârea revizuită".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de aceste considerente, se constată că Decizia civilă nr. 153 din 7 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă este definitivă și nu mai este supusă căii de atac a recursului.

Având în vedere textele legale invocate, precum și considerentele arătate mai sus, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 153 din 7 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM