Competence for civil compensation updates under Law No. 247/2005 versus administrative jurisdiction for property restitution claims

Decizia nr. 1339/2016

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 30 iulie 2015, reclamanții A., B. și C. au solicitat instanței obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata actualizării sumei de 144.154,18 lei în raport de indicele de creștere a prețurilor, începând cu data de 17 martie 2010 și până la 8 aprilie 2014; obligarea pârâtelor la plata actualizării sumei de 115.323,34 lei în raport de indicele de creștere a prețurilor începând cu data de 8 aprilie 2014 și până la data de 27 martie 2015; obligarea pârâtelor la plata actualizării sumei de 86.492,5 lei în raport de indicele de creștere a prețurilor, începând cu data de 27 martie 2015 și până la plata efectivă, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferentă de 144.154,18 lei, începând cu data de 17 martie 2010 până la 8 aprilie 2014; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferentă sumei de 115.323,34 lei, începând cu data de 17 martie 2010 și până la 27 martie 2015; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferentă sumei de 86.492,5 lei începând cu data de 27 martie 2015 și până la plata efectivă.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin Decizia nr. 381/2003, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/CIV/2003, Statul Român a fost obligat prin Ministerul Finanțelor Publice la măsuri reparatorii în sumă de 583.031.760 lei, valoare imobil moară și suma de 858.510.000 lei, valoare utilaje, un total de 1.441.541.760.

Prin Decizia nr. 5.865 din 30 iunie 2009 a Autorității Națională pentru Restituirea Proprietăților, s-a emis titlu de despăgubire în cuantum de 144.154,18 lei.

Prin Sentința nr. 2237 din 25 noiembrie 2015 Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința nr. 16 din 18 ianuarie 2016, prin care a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat la Tribunalul Dolj, secția civilă.

În motivare, a reținut că pretențiile reclamanților derivă din titlul de despăgubire reprezentat de Decizia nr. 5865 din 30 iunie 2009. În atare situație, având în vedere și faptul că, cererea de chemare în judecată a acestora a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 30 iulie 2015, ulterior intrării în vigoare a noului cadru legislativ în materia acordării despăgubirilor reglementat prin Legea nr. 165/2013, promulgată la data de 17 mai 2013 aplicabile în cauză sunt prevederile acestui act normativ.

Prin urmare, normele de competență materiale sunt de imediată aplicare, astfel cum legiuitorul a statuat potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 cu privire la competența materială a instanțelor, în ipoteza refuzului nejustificat al Comisie Naționale a emite Titlul de Despăgubire - Decizie compensare în prezent. Conform art. 17 și art. 18 din Legea nr. 165/2013 atribuțiile fostei Comisii Centrale au rost preluate de Comisia Națională, citată și conceptată legal în cauză.

Conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 competența, în cazul refuzului de emite Decizie privind compensarea în situația tranzitorie a cauzelor vechi înregistrate la Secretariatul fostei Comisii Centrale, aparține Secției Civile a Tribunalului Gorj.

Inaplicabilitatea termenelor reglementate prin dispozițiile art. 33 și art. 34 pentru dosarele de despăgubiri vechi, înregistrate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu exclude incidența normei de competență cu privire la stabilirea de către legiuitor a instanței.

În drept, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi."

Este adevărat că, reclamanții nu contestă titlul de despăgubire, însă având în vedere că pretențiile acestora derivă dintr-un astfel de titlu de despăgubire, aceștia solicitând actualizarea, respectiv plata dobânzii legale aferentă sumei de bani ce le-a fost acordată cu titlu de despăgubire și neachitată, respectiv aferentă celor două tranșe de câte 9.610,28 lei achitată fiecăruia la data de 23 aprilie 2014, respectiv 27 martie 2015 și care vizează perioada cuprinsă între data de 17 martie 2010 și data achitării, competența de soluționare a cauzei se stabilește tot prin raportare la prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj, secția civilă a pronunțat Sentința nr. 213 din 12 aprilie 2016, prin care a admis excepția de necompetență materială procesuală, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, a reținut că reclamanții au înțeles să învestească instanța cu o cerere cu obiect pretenții (contravaloare despăgubiri cuantificate în raport de anumite repere enunțate), având drept cauză angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În fapt, reclamanții au supus judecății împrejurarea că, după emiterea titlului de despăgubiri în cuantum de 144.154,18 lei, în anul 2009, pârâta nu a respectat dispozițiile citate în cerere, fapta ce a generat prejudiciul determinabil în raport de dobânda legală și coeficientul de devalorizare.

A arătat că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este un organ de specialitate al autorității publice centrale, cu personalitate juridică, conform art. 1 Hotărârii de Guvern nr. 572 din 30 iulie 2013.

În raport de art. 1, art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, a reținut instanța, că cererea dedusă judecății este în competența curții de apel, secția contencios administrativ, iar în raport de art. 111 C. proc. civ., din anul 2010 competența teritorială aparține domiciliului reclamanților, în considerarea opțiunii părților ce au promovat cererea pe rolul Tribunalului Dolj.

Tribunalul a constatat că, în prezenta cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea 165/2013, întrucât limitele domeniului de incidența sunt stabilite în funcție de emiterea sau nu a unei decizii în temeiul art. 33 și art. 34 din același act normativ.

Din dispozițiile legale, se reține că o primă limitare vizează acele decizii ce trebuie emise în soluționarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 (ce au ca obiect stabilirea existenței sau inexistenței îndreptățirii), iar cea de a doua vizează soluționarea de către Secretariatul Comisie Naționale a dosarelor, după ce pentru petenți, a fost deja reținută îndreptățirea.

Instanța a arătat că cererea din pricina de față nu are drept obiect contestarea unei decizii dintre cele prevăzute de art. 33 și 34 din Lege și nici neemiterea în termenele reglementate.

Fata de cele expuse, tribunalul a reținut că identificarea competenței materiale cât și teritoriale a speței nu se realizează prin aplicarea normei speciale, ci prin cea de drept comun în materia contenciosului.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A., B. și C. au solicitat obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata actualizării unor sume de bani, ce au fost anterior acordate reclamanților prin Decizia nr. 5865 din 30 februarie 2009 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Înalta Curte are în vedere că decizia mai sus menționată a fost emisă la data de din 30 februarie 2009, în temeiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Ulterior, la data de 17 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Instanța constată că obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța este solicitarea unor sume de bani, actualizate, acordate reclamanților prin decizie emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Așadar, litigiul este de natură civilă, iar nu de contencios administrativ, întrucât nu este contestată o decizie emisă de o autoritate publică, deciziei căreia să-i fie aplicate prevederile Legii nr. 554/2004.

Pe de altă parte, se solicită obligarea la plata actualizată a unor sume de bani provenind dintr-o decizie emisă potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care dă numai în competența tribunalului toate litigiile decurgând din această lege.

Față de natura subsecventă a pretențiilor din prezentul litigiu, competența materială aparține tribunalului.

Cum pârâta în cauză este o autoritate de drept public, competența teritorială se determină potrivit art. 111 C. proc. civ.

Având în vedere cele arătate mai sus, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului ales de către reclamanți, ca fiind cel în circumscripția căruia domiciliază, respectiv Tribunalul Dolj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL