Expropriation compensation for motorway land upheld; both owners’ and State’s appeals quashed, valuation at transfer date confirmed.

Decizia nr. 1312/2016

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 65 din 6 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Cluj, în Dosar nr. x/117/2009, au fost respinse excepțiile netimbrării, inadmisibilității, lipsei de interes și lipsei calității procesuale active, invocate de pârât; a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantele A. și B., decedată în cursul procesului, continuată de moștenitoarea acesteia C. și, în consecință, s-a dispus anularea parțială a Hotărârilor nr. 11 din 18 februarie 2009 și nr. 6 din 09 ianuarie 2009 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățite reclamantele, pentru imobilele expropriate, situat în localitatea Gilău, teren în suprafață de 1721 mp, număr cadastral xxx și teren în suprafață de 552 mp, număr cadastral xxx, la suma de 256.230 lei; a fost obligat pârâtul să achite reclamantelor această sumă și sumele de câte 892,5 lei pentru fiecare, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a apreciat ca nefondată excepția inadmisibilității petitului privind anularea hotărârilor Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, potrivit art. 7 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 9 și art. 8.

În privința fondului litigiului, instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 11 din 18 februarie 2009 a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA s-a aprobat acordarea despăgubirii în sumă de 87.306,89 lei, echivalentul sumei de 20.258,70 euro pentru imobilul expropriat situat în localitatea Gilău, categoria de folosință arabil extravilan, tarlaua 17, parcela 5, în suprafață de 679 mp și arabil intravilan, tarlaua 17, parcela 5, în suprafață de 1042 mp, identificate prin nr. cadastral xxx și prin Hotărârea nr. 6 din 09 ianuarie 2009 s-a aprobat acordarea despăgubirii în sumă de 27.463,09 lei, echivalentul sumei de 6.636 euro, pentru imobil expropriat situat în loc. Gilău, în suprafață de 152 mp, categoria de folosință arabil extravilan și în suprafață de 400 mp, categoria de folosință arabil intravilan, identificat prin nr. cadastral xxx, persoana aparent îndreptățită să primească despăgubiri fiind pârâta Comuna Gilău.

Din titlul de proprietate nr. 3330/1835/2006, rezultă că asupra terenului în suprafață de 700 mp situat în extravilanul comunei Gilău, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului A. și B.. Tribunalul a constatat că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea despăgubirilor și pentru suprafața de teren expropriată conform Hotărârii nr. 6 din 09 ianuarie 2009, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 198/2004.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul a dat eficiență contraexpertizei efectuate de către experții D., E. și F., care au arătat că, la data întocmirii raportului, valoarea de circulație a terenurilor expropriate era de 45.280 euro (200.830 lei), iar valoarea prejudiciului pentru terenul rămas neexpropriat era de 12.490 euro (55.400 lei).

În ceea ce privește prejudiciul cauzat ca urmare a exproprierii, experții au arătat că suprafața de teren de 627 mp rămasă neexpropriată este învecinată cu autostrada și, având în vedere distanța mică de la drum până la gardul de protecție al autostrăzii, este practic imposibil să se construiască pe acest teren. Totodată, s-a reținut că terenul nu poate fi utilizat cu destinația agricol, datorită bolovanilor de mari dimensiuni rămași în urma lucrărilor la bucla autostrăzii.

În ceea ce privește data la care trebuie stabilită valoarea de circulație a terenului, instanța a considerat nefondate susținerile reclamantelor, în sensul că aceasta este data transferului dreptului de proprietate, în aplicarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. În baza art. 274 C. proc. civ. pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a fost obligat să achite fiecărei reclamante suma de câte 892,5 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele A., C. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 97A din 15 ianuarie 2016 a admis în parte apelurile declarate de reclamantele A., C. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Sentinței civile nr. 65 din 06 februarie 2014 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte. A stabilit cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățite reclamantele A. și C., pentru imobilele expropriate, situate în localitatea Gilău, în suprafață de 1721 mp, nr. cadastral xxx și teren în suprafață de 552 mp, nr. cadastral xxx, la suma de 66 682,56 euro, echivalentul în lei la data plății. A stabilit cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățite reclamantele A. și C. la suma de 3436,58 euro pentru imobilul rămas neexpropriat în suprafață de 627 mp, echivalentul în lei la data plății. A înlăturat dispoziția din sentință privind anularea parțială a Hotărârilor nr. 11 din 18 februarie 2009 și nr. 6 din 09 ianuarie 2009 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. A obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA să achite reclamantelor suma de 3285 lei cheltuieli de judecată. A obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA să achite către stat suma de 2690 lei care a făcut obiectul cererii de ajutor public judiciar. A menținut dispozițiile primei instanțe referitoare la respingerea excepțiilor netimbrării, lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active. A compensat în totalitate cheltuielile de judecată în apel.

Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Pe parcursul derulării litigiului, Curtea Constituțională a revenit asupra propriei jurisprudențe în materie, și, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, a admis excepția de neconstituționalitate a art. 9, teza a II-a din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a reținut că în materia exproprierii, spre deosebire de legea generală - Legea nr. 33/1994 - unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plății despăgubirii impuse prin hotărârea judecătorească de expropriere, cu consecința stabilirii cuantumului despăgubirii prin raportare la momentul temporal cât mai apropiat de realizarea transferului, prin legea specială - Legea nr. 198/2004 - se stipulează că transferul dreptului de proprietate operează fie la momentul plății despăgubirii stabilite pe cale administrativă, ceea ce echivalează cu recunoașterea faptului că stabilirea cuantumului acestei despăgubiri se raportează la momentul transferului dreptului de proprietate, fie la momentul consemnării despăgubirii menționate, ipoteză în care stabilirea cuantumului despăgubirii pe cale judiciară nu se mai raportează la momentul transferului dreptului, ci la un moment ulterior, respectiv cel al pronunțării hotărârii judecătorești prin care se stabilește întinderea despăgubirii și nu la cel al transferului dreptului de proprietate.

În consecință, Curtea Constituțională a reținut că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului de proprietate, iar prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 aduc atingere exigențelor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Constituție, despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportul de expertiză nefiind dreaptă (nu are un caracter just), deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluție de principiu cu valoare constituțională reținută de Curte prin Deciziile nr. 984/2012 și 395/2013. În considerentele deciziei s-a reținut de Curte și faptul că soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională se regăsește și în O.U.G. nr. 228/2008, în vigoare în perioada 5 ianuarie 2009 - 22 decembrie 2010, revenindu-i legiuitorului obligația constituțională de a modifica corespunzător legea și pentru acest act normativ, pentru a da depline efecte prezentei decizii.

Prin urmare, instanța de apel a găsit întemeiat primul motiv de apel formulat de reclamante referitor la momentul calculării despăgubirii, raportat la Decizia nr. 12/2015 pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat la momentul transferului dreptului de proprietate a terenului, respectiv anul 2009.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirii la care sunt îndreptățite reclamantele, instanța de apel a constatat că atât reclamantele, cât și pârâtul, prin apelurile declarate, au criticat expertiza avută în vedere de prima instanță pentru calculul despăgubirii, apreciind fie că acesta este prea mic, fie că este prea mare, raportat la terenul în litigiu. În condițiile în care toți apelanții și-au manifestat nemulțumirea față de raportul de expertiză avut în vedere la pronunțarea hotărârii, în apel s-a suplimentat probațiunea și s-a dispus efectuarea unui alt raport de expertiză, solicitându-se experților să stabilească valoarea de circulație a terenului expropriat, precum și prejudiciul cauzat terenului rămas neexpropriat la data exproprierii - anul 2009, iar la solicitarea reclamantelor și la data efectuării primului raport de expertiză 2010 și la data efectuării raportului de expertiză, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 (întrucât apelul a fost declarat anterior declarării neconstituționalității art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004).

Raportul de expertiză efectuat în apel de către experții G., H. și I., a concluzionat că valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat la nivelul anului 2009 este de 30,45 euro/mp pentru terenul situat în intravilan și de 27,4 euro/mp, pentru terenul situat în extravilan, totalul despăgubirii pentru terenul expropriat fiind de 66.682,56 euro, iar prejudiciul pentru terenul rămas neexpropriat este de 15.655,56 euro. Comisia de experți a statuat că terenul rămas neexpropriat în suprafață de 627 mp a suferit o depreciere datorită faptului că terenul se află în imediată vecinătate cu nodul rutier al A3 care duce la apariția poluării sub diverse forme: sonoră, gazoasă și cu pulberi și acești factori au făcut ca terenul să piardă din valoare. Comisia a aplicat coeficienți de corecție publicați în buletinul CET-R. Experții au constatat că, la nivelul anului 2010, piața imobiliară a cunoscut o depreciere constantă, iar la valorile rezultate pentru anul 2009 s-a aplicat un coeficient de actualizare de minus 18%, rezultând un preț de 24,97 euro/mp. Valoarea totală a terenului expropriat a fost de 54.679,60 euro. Prejudiciul pentru terenul rămas neexpropriat în anul 2010 a fost de 12.838,07 euro.

Valoarea terenului expropriat în ianuarie 2015, data efectuării raportului de expertiză, a fost stabilită la 48.331 euro pentru întreg terenul expropriat, iar prejudiciul calculat pentru terenul rămas neexpropriat la nivelul anului 2015, momentul efectuării raportului de expertiză, a fost apreciat la suma de 13.837,89 euro, cu opinia separată a expertului H., cu privire la valoarea de piață a terenului în litigiu la data întocmirii raportului de expertiză - 2015.

Atât reclamantele cât și pârâtul au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, părțile fiind nemulțumite de valoarea despăgubirilor stabilite la toate cele trei momente mai sus menționate, care au fost comunicate experților.

Ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, Curtea a solicitat experților să stabilească valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat și prejudiciul cauzat numai la momentul exproprierii.

Prin răspunsul la obiecțiuni înregistrat la data de 2 iunie 2015, comisia de experți, compusă din inginerii G. și I., și-a menținut concluziile pentru evaluarea despăgubirii la momentul exproprierii. În ceea ce privește prejudiciul creat pentru terenul rămas neexpropriat, care s-a calculat în funcție de factorii ce influențează negativ valoarea imobilului, s-a arătat că dintr-o eroare de redactare în raportul de expertiză s-a trecut o altă valoarea a terenului rămas neexpropriat, însă în răspunsul la obiecțiuni s-au refăcut calculele ținându-se seama de factorii care influențează negativ imobilul și însumează minus 18%. În consecință, prejudiciul pentru terenul rămas neexpropriat la nivelul anului 2009 a fost de 3436,58 euro, la nivelul anului 2010 de 2.182,11 euro și la nivelul anului 2015 de 2.490,82 euro.

Expertul H. a răspuns printr-un memoriu separat la obiecțiuni și și-a menținut punctul de vedere cu privire la valoarea exprimată în raportul de expertiză, la momentul 2010 și 2015, însă în ceea ce privește momentul exproprierii terenurilor - anul 2009, a arătat de ce nu pot fi avute în vedere ca și comparabile terenurile menționate în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1293 din 20 noiembrie 2009 - tranzacție între membrii familiei B.; Contractul autentificat sub nr. 694/4 iunie 2009- tranzacție între membrii familiei J.; Contractul autentificat sub nr. 953 din 14 august 2009, tranzacția unei grădini de 72 mp; Contractul autentificat sub nr. 2942 - tranzacție între firmele SC K. și SC L. SRL, reprezentate de același administrator, M.; Contractul autentificat sub nr. 2942 din 22 iulie 2010 - tranzacție cu privire la cota de 1/10 dintr-un drum de acces. Aceste comparabile nu au putut fi valorificate deoarece prețul menționat în aceste contracte este mult mai mic decât prețul estimat în grila notarilor din 2009, care stabilește pentru anul 2009 valoarea de 8,90 lei/mp (2,23 euro/mp) pentru terenul aflat în extravilan și 89,10 lei/mp (22,35 euro/mp) pentru terenul aflat în intravilan. Totodată, a arătat că nu au putut fi avute în vedere contractele de vânzare-cumpărare invocate de către reclamantă, deoarece acestea vizau perioada decembrie 2007 și martie 2008, perioadă de vârf a tranzacțiilor imobiliare, dar irelevantă pentru piața din 2009, când s-a instalat criza imobiliară și prețurile proprietăților au scăzut drastic. În opinia expertului, obiecțiunea pârâtului potrivit căreia terenurile agricole-arabile situate atât în extravilanul, cât și în intravilanul comunei Gilău nu se puteau înstrăina în anul 2009 cu mai mult de 5 euro/mp este falsă, întrucât la dosar există două contracte autentice cu preț de vânzare de 50 euro/mp și respectiv 54 euro/mp, iar contractele invocate de pârât au prețuri de vânzare foarte apropiate cu nivelul grilei notarului, însă sunt tranzacții în familie sau vizează terenuri care nu sunt similare cu proprietatea în litigiu. În concluzie, valoarea de piață a proprietăților a fost încadrată de acest expert între 20 și 35 euro / mp, la nivelul anului 2009.

Întrucât în raportul de expertiză experții au avut aceeași opinie cu privire la valoarea despăgubirii stabilită la momentul exproprierii în anul 2009, precum și cu privire la prejudiciul cauzat terenului rămas neexpropriat, iar expertul H. nu a răspuns obiecțiunilor formulate de părți cu privire la prejudiciul stabilit pentru terenul rămas neexpropriat, au fost încuviințate obiecțiunile părților de către instanță. Experții au formulat un punct de vedere comun, arătând că își mențin opiniile anterior exprimate în primul răspuns la obiecțiuni. Toți trei experții au susținut punctul de vedere potrivit căruia contractele de vânzare-cumpărare aferente anului 2009, existente la dosar sau invocate de pârât prin obiecțiuni nu au putut fi selectate ca și comparabile, deoarece acestea nu reflectă valoarea de circulație a terenurilor la nivelul anului 2009. Întrucât în unele contracte s-a menționat expres că proprietarii au evaluat imobilul supus tranzacționării exclusiv în scopul calculării taxelor notariale aferente acestei operațiuni, iar alte contracte privesc tranzacții în familie sau care au vânzător și cumpărător aceeași persoană, ori terenurile nu sunt similare. Un alt argument pentru care comisia de experți nu a reținut drept comparabile contractele menționate în obiecțiuni a fost acela că, dacă în 2015 nivelul prețurilor pentru terenuri similare se situează între 10 și 15 euro/mp, în 2009, când piața era cu 64% mai mare, conform indicelui Darian, nivelul prețurilor nu putea fi în intervalul 0,2 - 5,02 euro/mp, așa cum rezultă din contractele invocate de pârâtul apelant. Mai mult, utilizarea acestor comparabile fără o analiză critică, așa cum prevede ghidul metodologic de evaluare nr. 630, ar conduce la estimarea unei valori de piață fără corespondent în realitate.

În ședința publică din 8 ianuarie 2016, instanța la solicitarea părților a audiat comisia de experți pentru a clarifica toate aspectele invocate în obiecțiuni de către părți. Experții și-au menținut punctul de vedere avut în ultimul răspuns la obiecțiuni cu privire la valoarea despăgubirii stabilită pentru anul 2009, ca fiind valoarea menționată în raportul de expertiză efectuat și s-a clarificat motivul pentru care expertul H. a formulat opinie separată când s-a răspuns la obiecțiuni și a apreciat că terenul expropriat are o valoare de 18 euro/mp Experții au reiterat motivele pentru care au ales comparabilele A-D la stabilirea valorii despăgubirii în anul 2009, apreciind că acestea au fost cele mai bune comparabile care prezentau caracteristici apropiate cu terenul expropriat. În ceea ce privește prejudiciul calculat pentru terenul rămas neexpropriat, expertul H. a arătat că achiesează la valoarea despăgubirilor stabilite în răspunsul la obiecțiuni dat de experții G. și I., unde prejudiciul reclamantelor a fost cuantificat la suma de 3285 euro.

Curtea a constatat că în fața tribunalului s-a efectuat o expertiză judiciară de către experții N., O., care a stabilit că valoarea de piață cea mai probabilă a celor două terenuri expropriate, la data exproprierii - 2009, este de 34 euro/mp, iar în ceea ce privește prejudiciul cauzat ca urmare a exproprierii parțiale a terenurilor, s-a stabilit că terenul rămas neexpropriat în suprafață de 627 mp a suferit o depreciere calculată la suma de 2201 euro. Expertul P. a formulat opinie separată și a considerat că terenul aflat în intravilan are o valoare de 25,43 euro/mp, iar terenul situat în extravilan 17,03 euro/mp.

În fața primei instanțe s-a dispus efectuarea unei contraexpertize de către experții D., E. și F. și valoarea proprietății la data exproprierii 2009 a fost precizată ca fiind 41,40 euro/mp Având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, instanța de apel a analizat doar momentul exproprierii terenului, întrucât acesta este momentul relevant pentru stabilirea cuantumului despăgubirii.

Atât prima expertiză efectuată, cât și contraexpertiza dispusă de tribunal au fost contestate sub aspectul despăgubirii stabilite de experți la momentul exproprierii, anul 2009, contrar susținerilor reclamantelor din concluziile scrise. În consecință, Curtea a determinat cuantumul despăgubirii pentru terenul expropriat, ținând seama de expertiza efectuată în apel.

Deși această expertiză a fost contestată de ambele părți, Curtea a apreciat că acest raport de expertiză a avut în vedere comparabile asemănătoare cu terenul în litigiu, respectându-se exigențele dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Reclamantele au criticat faptul că expropriatorul a folosit ca unic criteriu pentru stabilirea despăgubirilor situarea terenului în intravilan și extravilan, dar art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu face o astfel de distincție. Legea nu cere să fie avute în vedere terenuri asemănătoare din aceeași parcelă sau tarla, ci din aceeași unitate administrativ-teritorială, iar stabilirea despăgubirii s-a făcut prin raportare la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele avute în vedere ca și comparabile. Prin urmare, dacă terenurile expropriate sunt parțial în intravilan și parțial în extravilan, iar experții au identificat posibile comparabile și în intravilan și în extravilan, prețul din tranzacții fiind diferit în funcție de situarea imobilului, este firesc ca și despăgubirile să reflecte această realitate, deci criteriul folosit de experți nu contravine dispozițiilor legale invocate.

Curtea a apreciat că nu este relevantă contraexpertiza efectuată la tribunal, de către experții D., E. și F. deoarece toate contractele de vânzare-cumpărare folosite ca și comparabile sunt din anul 2007 și 2008, anterioare momentului exproprierii în anul 2009.

Instanța de apel a constatat că este fondată atât critica reclamantelor referitoare la cuantumul despăgubirii acordate pentru terenul expropriat, cât și critica referitoare la faptul că prima instanță nu a inclus în cheltuielile de judecată acordate și onorariile experților ocazionate de efectuarea primului raport de expertiză, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții este obligată să plătească cheltuieli de judecată.

În speță, reclamantele au achitat parte din onorariile experților pentru cele două lucrări de expertiză încuviințate în fața primei instanțe. Prima instanță a pronunțat sentința bazându-se doar prin concluziile celui de-al doilea raport de expertiză efectuat, însă și efectuarea primei expertize a fost încuviințată de instanță, iar administrarea ei a presupus cheltuieli pentru părțile litigante.

Instanța de apel a statuat că modul în care părțile sunt obligate să suporte cheltuielile nu se face în funcție de faptul că proba a fost folosită efectiv pentru pronunțarea soluției, ci prin raportare la dispozițiile art. 274 C. proc. civ., care stipulează obligația părții care a pierdut procesul să suporte cheltuielile de judecată.

Astfel, reclamantele au achitat avansul pentru onorariile experților pentru prima expertiză în sumă de 1500 lei, iar pentru diferența de 2690 lei reclamantele au beneficiat de ajutor public în temeiul art. 24, 25 O.U.G. nr. 51/2008, potrivit încheierii de ședință din 31 martie 2010.

Prima instanță a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1785 lei, la care se mai adaugă avansul achitat de reclamante pentru primul raport de expertiză, 1500 lei, deci pârâtul are obligația să achite reclamantelor suma de 3285 lei cheltuieli de judecată în primă instanță. Întrucât pârâtul este parte căzută în pretenții, Curtea, în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat să achite statului suma de 2690 lei, reprezentând parte din onorariile experților pentru care reclamantele au beneficiat de ajutor public judiciar.

Cu privire la criticile formulate de pârât, Curtea a constatat că prin Legea nr. 198/2004 s-a stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri pentru executarea lucrărilor de construcții de autostrăzi și drumuri naționale. Legiuitorul a stabilit în art. 6 că asupra cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar conform art. 9 din lege, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței judecătorești competente.

Acțiunea prevăzută de art. 9 din lege este o cale de atac împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, după cum rezultă și din art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 941/2004, prin care se permite modificarea cuantumului despăgubirii, instanța având competență să verifice temeinicia hotărârii numai cu privire la cuantumul despăgubirii.

În speță, nu s-au invocat motive de nulitate absolută sau relativă care să impună anularea hotărârilor de expropriere, reclamantele invocând doar art. 9 din Legea nr. 198/2004, ceea ce presupune doar modificarea hotărârilor de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirii și nu anularea acestora.

Așadar, Curtea a constatat că primul motiv de apel invocat de către pârât este fondat și, în consecință, a dispus înlăturarea din sentință a dispoziției referitoare la anularea parțială a Hotărârilor nr. 11 din 18 februarie 2009 și nr. 6 din 09 ianuarie 2009 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Pârâtul a solicitat menținerea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârile de expropriere nr. 11 din 18 februarie 2009 și nr. 6 din 9 ianuarie 2009, însă, după cum a rezultat din toate rapoartele de expertiză efectuate atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, cuantumul despăgubirii stabilite de către expropriator a fost mai mic decât cel menționat în rapoartele de expertiză efectuate. Pentru considerentele pentru care a fost admis în parte apelul reclamantei cu privire la cuantumul despăgubirii pentru terenurile expropriate, Curtea a respins această critică formulată de pârât.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirii stabilite pentru terenul rămas neexpropriat în suprafață de 627 mp, Curtea a apreciat critica fondată.

Atât prima expertiză cât și expertiza efectuată în apel au statuat că terenul rămas neexpropriat, situat parțial în intravilan și parțial în extravilan, poate fi folosit în continuare, însă valoarea acestuia s-a diminuat, datorită poluării sonore, gazoase și cu praf, coeficienții de reducere a valorii terenului fiind de 18%.

În consecință, la nivelul anului 2009, s-a stabilit că valoarea deprecierii terenului a fost de 3436,58 euro. Această valoare a fost susținută inițial numai de experții G. și I., apoi expertul H. a achiesat la concluziile celorlalți membrii ai comisiei.

În a doua expertiză efectuată la tribunal, s-a susținut că terenul rămas neexpropriat nu mai poate fi utilizat pentru construcție, având în vedere distanța mică de la drum până la gardul de protecție a autostrăzii și nici ca teren agricol, datorită bolovanilor de mari dimensiuni rămași în urma lucrărilor la autostradă.

Instanța de apel a apreciat că aceste concluzii vin în contradicție cu cele din primul raport de expertiză cât și cu expertiza efectuată în apel și, prin urmare, le-a înlăturat.

În primul raport de expertiză efectuat la tribunal s-a ținut seama de factorii de individualizare a terenului rămas neexpropriat, pozitivi (amplasarea în vecinătatea buclei de acces la autostradă, prezența utilităților la marginea terenului) și negativi (restricții de folosire a terenului limitrof autostrăzii, poluarea sonoră, cu gaze, aspectul urbanistic și confortul urban-social defavorabile, formă neregulată, degradarea suprafeței ca urmare a traficului în timpul amenajării buclei de acces) și s-a apreciat corect cuantumul prejudiciului la 2201 euro.

În raportul de expertiză realizat în apel comisia de experți a statuat că terenul rămas neexpropriat a pierdut din valoare și s-a precizat că vecinătatea nodului rutier A3 duce la apariția poluării, ceea ce determină un coeficient de reducere de 18%, potrivit buletinul CET-R nr. 97/2006, pentru poluare sonoră, gazoasă și cu pulberi. Cu toate acestea, experții au calculat valoarea terenului rămas neexpropriat în suprafață de 627 mp, care a scăzut la 82% și nu prejudiciul generat de scăderea valorii terenului cu 18%.

Această eroare de calcul a fost corectată în răspunsul la obiecțiuni și a fost calculat prejudiciul pentru terenul rămas neexpropriat la suma de 3436,58 euro, raportându-se la coeficienții de reducere de 18% avuți în vedere la efectuarea expertizei. Terenul rămas neexpropriat are destinația de teren agricol-arabil situat în intravilan-extravilan și nu are interdicții de construire. Curtea a apreciat că prejudiciul invocat de reclamante trebuie să fie cert și nu doar prezumat, iar probațiunea solicitată de reclamante pentru a dovedi că terenul rămas neexpropriat a devenit inutilizabil trebuia făcută în condițiile prevăzute de art. 292 C. proc. civ.

Așadar, Curtea a stabilit că terenul rămas neexpropriat nu a devenit inutilizabil, iar reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri în cuantum de 3436,58 euro, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și nu la despăgubiri în sumă de 12490 euro, cum a statuat prima instanță.

Prin încheierea de ședință din 8 martie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de reclamantele A. și C., în sensul că suma datorată reclamantelor cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei este de 5285 lei, în loc de 3285 lei, cum în mod eronat s-a menționat în hotărâre.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele cât și pârâtul.

I. Reclamantele C. și A. au criticat soluția din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că decizia este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește despăgubirile stabilite pentru terenul expropriat și pentru cel rămas neexpropriat.

O primă critică vizează faptul că, deși în mod corect, instanța de apel a reținut că sub aspectul stabilirii întinderii despăgubirii acțiunea este întemeiată și trebuie soluționată prin prisma dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în mod nelegal, însă, a stabilit despăgubirea, cu încălcarea atât a acestor dispoziții legale, cât și a celor la care se face trimitere, respectiv dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, instanța de apel a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 66.682,56 euro, reținând că o parte din terenul expropriat este în intravilan, iar cealaltă parte în extravilan, cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevede ca singurul criteriu de determinare a valorii despăgubirii este prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ teritorială.

În speță, expropriatorul a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 10,50 euro/mp, pentru terenul extravilan și suma de 12,60 euro/mp, pentru terenul intravilan, iar reclamantele au indicat valoarea de 70 euro/mp, tot terenul constituind o singură parcelă.

În cauză s-au efectuat trei lucrări de specialitate, efectuate de 9 experți, care au convenit ca prețul la momentul exproprierii/transferului dreptului de proprietate să fie cuprins între 30,45 euro/mp și 41,40 euro/mp, prin raportare la contracte de vânzare-cumpărare autentice pentru terenuri reținute ca și comparabile.

Susțin că, deși, în mod constant pe parcursul soluționării cauzei, au dovedit cu înscrisuri că, la data exproprierii, întreg terenul era situat în intravilan, instanța de apel nu a analizat deloc acest aspect. Instanța de apel a îmbrățișat punctul de vedere al experților din apel cu privire la valoarea propusă, care stabileau diferențiat valoarea/mp în funcție de situare în intravilan/extravilan și nu a analizat dacă a fost stabilită în mod corect amplasarea terenului. Din actele dosarului rezultă că întregul teren înscris în Titlul de proprietate nr. 26113/886 și Titlul de proprietate nr. 3330/1835, în suprafață totală de 2900 mp, din care suprafața expropriată este de 2273 mp, a fost introdus în intravilan în anul 1994. După ce terenul a fost poziționat pe traseul viitoarei autostrăzi, o parte a devenit extravilan, respectiv terenul de sub axul autostrăzii. Din adresa din 20 mai 2008 depusă la dosar de Primăria comunei Gilău rezultă că sunt persoane care, în aceeași situație, au fost despăgubite la valoarea de intravilan, deși terenul este poziționat sub axul autostrăzii, cu motivarea că în titlul de proprietate terenul figura ca intravilan.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și a H.G. nr. 525/1996, intravilanul unei localități se stabilește prin Planul Urbanistic General pe fiecare localitate componentă a comunei, avizat de către organismele interesate și aprobat de către consiliul local, fapt comunicat și în adresa din 29 mai 2009 emisă de Consiliul Județean Cluj. Modificarea limitelor intravilanului localității, incluzând situația reducerii suprafeței intravilane, nu poate avea loc decât în baza aceleiași proceduri, ce nu a fost probată în speță.

Amplasarea terenului în intravilan este atestată și în răspunsul la obiecțiuni dat de experții N., O. și P. în data de 27 august 2012, înregistrat la dosar în 03 septembrie 2012, la pagina 2, care menționează că potrivit PUG, ambele parcele de teren se află în întregime în intravilanul localității, aspect confirmat și de experții D., E. și F., cu privire la ambele terenuri.

Recurentele susțin că în alte dosare cu obiect similar, vizând terenuri expropriate din vecinătate, s-au stabilit de către experți și, ulterior, de către instanță, valori cuprinse între 45 euro/mp și 60 euro/mp, conform hotărârilor depuse atât în fața Tribunalului Cluj cât și în fața Curții de Apel Cluj. Terenul expropriat, indiferent de susținerile expropriatorului, constituie o singură parcelă, aspect confirmat de toți cei nouă experți, care au întocmit cele trei lucrări de specialitate în cauză, iar experții G., I. și H. au reconfirmat acest aspect cu ocazia audierii în instanță.

Solicită instanței de recurs să facă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și să determine cuantumul despăgubirii prin reținerea corectă a amplasării întregului teren, în intravilan.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel, în mod greșit, a determinat valoarea despăgubirii prin însușirea concluziilor expertizei efectuate în apel, fără a compara concluziile celor trei rapoarte de expertiză în raport de prețul indicat de reclamante, ci doar prin raportare la valoarea indicată de expropriator, încălcând dispozițiile art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 indică un criteriu legal obiectiv de determinare a despăgubirilor de către comisia de experți, astfel încât, la calcularea acestora trebuie să se țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, care, în lumina clarificării aduse de Curtea Constituțională, este momentul transferului dreptului de proprietate. În mod nejustificat, în vederea stabilirii valorii despăgubirii, instanța de apel a avut în vedere raportul de expertiză efectuat în apel, cu motivarea că cele efectuate în fața primei instanțe au fost contestate.

Contrar acestui considerent, este de observat că toate cele trei lucrări de expertiză efectuate au fost contestate de ambele părți, inclusiv cel efectuat în apel, acest aspect neconstituind un criteriu de alegere a probei și cu atât mai puțin de stabilire a valorii despăgubirii. Cu toate aceste, dintre cele trei rapoarte, care toate au stabilit valoarea despăgubirii și la momentul exproprierii, pârâtul Statul Român prin CNADR nu a contestat valorile indicate de experți în rapoartele de la fond, ci doar în apel.

Recurentele consideră că instanța trebuia să țină cont de prețul indicat de comisia de experți D., E. și F. în sumă de 41.40 euro/mp întrucât acesta este cel mai aproape de realitatea atestată de contractele depuse la dosar drept comparabile, rezultând o valoare a terenului expropriat de 94.100 euro, și nu de concluziile expertizei efectuate în apel.

Deși au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în apel, întrucât comparabilele avute în vedere de experți în apel nu priveau terenuri similare, iar indicii de corecție au fost aplicați greșit, au fost menținute valorile comparabilelor fără a se justifica în mod clar, transparent, modul în care s-au determinat coeficienții de corecție aplicați și actul normativ avut în vedere. În condițiile în care în raportul de expertiză s-a reținut că terenul reclamantelor este arabil, construibil, în zona metropolitană, nu puteau fi avute în vedere drept comparabile numai suprafețe în extravilan, dintre care una este fâneață. Această comparabilă nu a fost înlăturată din analiza comparativă, deși s-a solicitat acest lucru. Prin urmare, valoarea finală a fost diminuată și în raport de această comparabilă.

Susțin că experții au aplicat un coeficient de 2% la suprafața comparabilei F, intenționat, pentru a obține o corecție minimă la comparabila G și a obține valoarea cea mai mică pentru terenul în litigiu. În consecință, singura lucrare de expertiză acceptată de părți este raportul întocmit în primă instanță de experții D., E. și F., care respectă criteriile legale, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Tot în susținerea acestei valori, versus valorile indicate de celelalte comisii de experți, arată că au depus, pe parcursul procesului, mai multe contracte de vânzare-cumpărare, respectiv Contractele nr. 528 din 12 februarie 2007, între R. și SC S. SA, de unde rezultă o valoare de 54 euro/mp; nr. 3242 din 20 decembrie 2007, între Ș. și SC T. SRL, de unde rezulta o valoare de 41 euro/mp; nr. 1798 din 20 decembrie 2007, între Ț. și SC U. SRL, de unde rezultă o valoare de 54,7 euro/mp; nr. 862 din 17 martie 2008, între V. și SC T. SRL, de unde rezultă o valoare de 50 euro/mp; între Q. și SC T. SRL, de unde rezulta o valoare de 55 euro/mp; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 215 din 29 ianuarie 2009 încheiat între W. și SC AA. SRL, de unde rezultă o valoare de 48 euro/mp; Sentința civilă nr. 297 din 30 mai 2008 a Tribunalului Cluj și Decizia civilă nr. 301/A/2008 din Dosarul nr. x/117/2007 a Curții de Apel Cluj, pentru un teren aflat în tarlaua 17, similar cu terenul în litigiu de 1697 mp, pentru care s-a stabilit o valoare de 41 euro/mp Tot în dovedire a fost depus și un raport de expertiză tehnică judiciară efectuat în Dosarul nr. x/117/2008, pentru terenul situat în tarlaua 17, parcela 34, cu aceleași caracteristici cu terenul în litigiu, unde s-au stabilit valori la momentul februarie 2009 de 41 euro/mp, luând zona corecțiilor minime intre 38,49 euro/mp și 44,17 euro/ mp, utilizând, drept comparabile, contracte care au fost depuse și în prezenta speță, din perioada în care și expropriatorul a efectuat raportul pe baza căruia a stabilit despăgubirile oferite.

Din raportul de evaluare întocmit de expropriator și depus la dosar, efectuat în 24 aprilie 2007, rezultă că însuși expropriatorul a stabilit la acel moment, pentru terenuri aflate la DN1, o valoare de 29,6 euro/mp, deși erau terenuri în extravilan, cu utilități la distanță mare.

În fapt, terenul are o valoare ridicată, respectiv de 70 euro/mp, având în vedere caracteristicile terenului în litigiu, respectiv faptul că este în întregime în intravilan, este situat în apropierea DN 1, E 60, are acces la strada, posibilitate de racordare la toate utilitățile, este un teren plan, fără înclinație cu pământ de cea mai buna calitate, în zonă metropolitană liniștită, construibilă, fiind evaluat la 60 euro/mp încă din anul 2006. Aceasta valoare este susținută și de multiplele contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar.

În ceea ce privește despăgubirea stabilită pentru terenul neexpropriat, reclamantele critică faptul că instanța de apel, în mod greșit, a determinat prejudiciul cauzat proprietarului ca urmare a exproprierii parțiale, respectiv pentru terenul de 627 mp, neexpropriat, la suma de 3.436,58 euro, cu încălcarea dispozițiilor art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Aceasta deoarece s-a apreciat în mod eronat că terenul de 627 mp este situat în intravilan/extravilan, în condițiile în care din actele dosarului și lucrările de specialitate efectuate rezultă ca este situat în întregime în intravilan și faptul că nu este teren construibil, determinarea acestui prejudiciu de către comisia de experți fiind incorectă.

Susțin că expertiza întocmită de experții D., E. și F., care au stabilit o valoare de 25,960 euro, este cea care acoperă prejudiciul real, întrucât terenul rămas neexpropriat nu poate fi folosit datorită noxelor, prafului și poluării produse de constructor și, ulterior, datorită noxelor, prafului și poluării produse de mașinile care circulă pe autostradă și pe bucla autostrăzii, terenul nemaiputând fi folosit la adevărata lui valoare, de teren construibil. Totodată, arată că au depus la dosar dovezi foto din care rezultă că pârâtul, cu ocazia lucrărilor de construcție și organizare de șantier pe parcela neexpropriată, l-a făcut inutilizabil, conform destinației sale, lucru constatat și de comisia de experți. Prin urmare, valoarea totală a despăgubire ce se impune a se acorda reclamantelor este de 120,060 euro (compusă din cele două sume: 94,100 + 25,960).

Au criticat și faptul că în mod greșit instanța a admis apelul pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și a dispus schimbarea sentinței de fond în sensul înlăturării dispoziției de anulare parțială a Hotărârilor nr. 11 din 18 februarie 2009 și nr. 6 din 09 ianuarie 2009 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Instanța de apel, în mod nelegal a reținut că au contestat doar cuantumul despăgubirilor acordate și nu au invocat motive de anulare sau nulitate a celor două hotărâri, cu consecința nelegală a schimbării hotărârii instanței de fond sub acest aspect.

Contrar reținerilor instanței de apel, reclamantele au invocat motive de nelegalitate cu privire la ambele hotărâri de expropriere, respectiv nerespectarea dispozițiilor art. 3 alin. (2), art. 4 alin. (1) - (2), art. 7 din Legea nr. 198/2004, art. 5 alin. (1) și (9) din Normele Metodologice, iar instanța de apel nu a răspuns acestei critici. Totodată, cât timp în cele două hotărâri contestate s-a stabilit greșit cuantumul despăgubirilor și persoana aparent îndreptățită la despăgubiri, se impunea anularea parțială a acestora. În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă în multe decizii de speță.

Pe de altă parte, în ceea ce privește cea de-a doua hotărâre de expropriere, ce nu le-a fost comunicată, fiind doar depusă la dosar și pe care, ulterior, au atacat-o în instanță, în mod greșit a fost stabilită persoana aparent îndreptățită la despăgubirea terenului expropriat, respectiv Comuna Gilău, aspect analizat și apreciat de instanța de fond ca întemeiat, fiind unul dintre motivele de anulare reținute. Cu toate că instanța de apel a schimbat hotărârea instanței de fond, nu a combătut, mai exact nu a analizat deloc raționamentul instanței de fond.

Legea nr. 198/2004 permite contestarea în instanța a hotărârii prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, procedura efectivă de soluționare fiind cea reglementat de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, astfel încât instanța avea posibilitatea de a pronunța anularea hotărârii de expropriere.

O altă critică a vizat cuantumul cheltuielilor de judecată în primă instanță acordate de instanța de apel, reclamantele susținând că în mod greșit s-a acordat suma de 3285 lei în loc de 5285 lei.

Prin ultima critică formulată, recurentele susțin și că în mod greșit instanța de apel a dispus compensarea cheltuielilor de judecată din apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 274 - 276 C. proc. civ. În opinia lor, de vreme ce le-a fost admis în proporție majoritară apelul, se impune a le fi acordate în totalitate cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul expertului I. și onorariul avocațial, sau cel puțin acordarea acestor cheltuieli proporțional cu pretențiile recunoscute de instanța de apel. Susțin că nu pot fi obligate la plata onorariului suportat de pârât în apel pentru experți, ca urmare a compensării, întrucât motivul de apel al acestuia ce viza cuantumul despăgubirii a fost respins.

II. Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a susținut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că au fost încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ. și art. 26 din Legea nr. 33/1994, coroborat cu Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015.

O primă critică privește modalitatea în care a fost stabilit cuantumul despăgubirii, întrucât valoarea de 66.682,56 euro a fost stabilită cu încălcarea prevederilor legale, prin utilizarea a 4 contracte de vânzare-cumpărare, dintre care doar unul constituia o probă pertinentă, respectiv contractul care releva un preț de tranzacționare de 4,81 euro/mp.

Celelalte contracte nu trebuiau să fie valorificate deoarece nu respectau cerințele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, comparabilele F și G vizau tranzacții care fuseseră încheiate în anul 2008, cu un an înainte de expropriere, iar comparabila H viza un teren situat în altă unitate administrativ-teritorială.

Pârâtul susține că a probat cu alte Contracte de vânzare-cumpărare (nr. 928 din 5 august 2009 BNP BB. pentru terenul de 1022 mp, CF 50001 Gilău sub A+1 cu nr. top 4542 preț 4,42 euro/mp; nr. 899 din 23 iulie 2009 BNP BB., teren în suprafață de 906 mp și 10 mp cu preț de 0,31 euro/mp; nr. 891 din 23 iulie 2009 BNP BB., teren în suprafață de 1200 mp în extravilan cu prețul de 1,02 euro/mp; nr. 887 din 23 iulie 2009 BNP BB. teren extravilan de 2300 mp, cu nr. cadastral 4681 preț 0,26 mp; nr. 867 din 10 iulie 2009 BNP BB., intravilan, suprafața de 2781 și 10 mp, preț 2,73 euro/mp; nr. 1033 din 25 septembrie 2009 BNP BB. teren extravilan de 56 mp, preț 2,12 euro/mp) caracterul netemeinic al pretențiilor reclamantelor, iar instanța de apel trebuia să acorde preferință probei cu înscrisuri în detrimentul celei cu expertiză judiciară, care s-a bazat pe supoziții.

O altă critică vizează modalitatea în care a fost stabilit prejudiciul, din perspectiva faptului că reclamantele nu au probat existența lui.

Pentru a putea exista o reparație în materia exproprierii, prejudiciul trebuie să existe, să fie cert și să nu fi fost reparat încă.

Or, în speță, determinarea prejudiciului s-a făcut de către experți prin raportare la factori ipotetici, reducerea valorii terenului rămas neexpropriat cu 18% datorită poluării fiind doar o apreciere nefondată și neîntemeiată a experților. Terenul rămas neexpropriat poate fi utilizat de către reclamante în conformitate cu destinația sa, respectiv teren agricol-arabil, situat în extravilanul și intravilanul localității Gilău, județul Cluj.

Prin omologarea unui raport judiciar întocmit cu încălcarea legii, soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală și se impune casarea ei.

I. Recursul formulat de reclamantele C. și A. se privește ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În primul rând, trebuie subliniat că nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat la data de 2 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000.

Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs.

Reclamantele impută instanței de apel că a stabilit greșit amplasarea terenului, prin raportare la probele administrate. Astfel, au susținut că experții au statuat eronat că terenul este amplasat parte în intravilan, parte în extravilan, în condițiile în care din probe rezultă o altă stare de fapt, respectiv că terenul este situat în întregime în intravilan. Or, o astfel de critică pune în discuție temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea ei, neputând fi, deci, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ.

Tot o critică de netemeinicie, ce nu poate fi cenzurată în recurs, este și aceea ce privește întinderea despăgubirii acordate de instanța de apel prin omologarea expertizei efectuate în apel, recurentele susținând că trebuia să fie însușită expertiza efectuată în prima instanță de către experții D., E. și F.

Or, însușirea de către instanța de apel a unui anumit raport de expertiză ține tot de aprecierea probelor, chestiune ce nu poate fi analizată în recurs față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ.

Recurentele au susținut încălcarea dispozițiilor art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994, critici care nu sunt fondate.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, din perspectiva criteriilor de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv a prețului cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, aceasta nu este fondată.

Reclamantele au susținut că prin reținerea amplasamentului terenului atât în intravilan cât și în extravilan, valoarea terenului a fost diminuată, că terenul constituie o singură parcelă, aspect confirmat de toți cei nouă experți care au întocmit în cauză lucrări de specialitate, iar pentru alte terenuri învecinate, cu aceleași caracteristici, valoarea a oscilat între 45 euro/mp și 60 euro/mp, critici vizând componenta valorii reale a imobilului expropriat.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite" (alin. (1)), iar "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia" (alin. (2)).

Prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială reprezintă, deci, un criteriu legal de determinare a cuantumului despăgubirilor pentru expropriere.

Or, instanța de apel a respectat acest criteriu legal în stabilirea despăgubirii reprezentând valoarea terenului, prin valorificarea în acest sens a expertizei efectuate în apel.

Astfel, Curtea a statuat în mod corect că legea nu impune să fie avute în vedere terenuri asemănătoare din aceeași parcelă sau tarla, ci din aceeași unitate administrativ-teritorială, iar stabilirea despăgubirii s-a făcut prin raportare la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială.

De vreme ce terenurile expropriate sunt situate parțial în intravilan și parțial în extravilan, în mod corect au fost identificate comparabile pentru ambele tipuri de amplasament și cum prețul din aceste tranzacții este diferit în funcție de amplasamentul fiecărui teren în parte, evaluarea experților în raport de această situație respectă criteriul legal menționat.

Pe de altă parte, modul concret de identificare și aplicare de către experți a corecțiilor la prețurile din tranzacții nu poate fi cenzurat în prezenta fază procesuală, deoarece atribuțiile acestei instanțe de control judiciar sunt circumscrise verificării nelegalității, nu și a netemeiniciei deciziei, în raport de situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat.

Drept urmare, susținerile recurentei pe acest aspect nu reprezintă critici de nelegalitate, atât timp cât nu aduc în discuție vreun criteriu legal de cuantificare a despăgubirilor, ci constatările de fapt ale experților, ce au fost valorificate ca atare de către instanța de apel și care nu pot fi reapreciate.

Categoria de folosință a terenului nu reprezintă un element de apreciere subiectivă a expertului, ci este dată de regimul juridic al respectivului teren la momentul exproprierii, indiferent de evoluția ulterioară a situației de fapt sau modificarea regimului juridic al zonei. Or, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuată în apel, terenurile erau la momentul exproprierii folosite ca terenuri arabile, iar conform PUG Gilău, o parte din parcele erau situate în intravilan, în timp ce extremitatea nordică a suprafeței expropriate era situată în extravilan. Totodată, în răspunsul la obiecțiuni experții au precizat că situarea terenului parțial în intravilan, parțial în extravilan a fost stabilită în documentația cadastrală întocmită cu ocazia exproprierii, respectiv în planșele denumite plan de amplasament și delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire.

Raportul de expertiză efectuat în apel de către experții G., H. și I. a concluzionat că valoarea despăgubirii, la data exproprierii - anul 2009 - este de 30,45 euro/mp pentru terenul intravilan și 27,4 euro/mp pentru terenul extravilan.

Instanța de apel a analizat toate cele trei rapoarte de expertiză efectuate în cauză, iar în operațiunea de evaluare a probelor și-a justificat poziția în sensul însușirii expertizei din apel, care a avut în vedere comparabile asemănătoare cu terenul litigios, raportat la momentul exproprierii - 2009, ceea ce respectă exigențele art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Recurentele au susținut că instanța de apel în mod nelegal a ignorat obiecțiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză din apel, întrucât comparabilele folosite de experți nu priveau terenuri similare.

Instanța de apel a argumentat, însă, de ce obiecțiunile formulate la raport nu au putut fi reținute. Astfel, s-a reținut că tranzacțiile, depuse de reclamante pentru a folosi drept comparabile, au fost încheiate în perioada decembrie 2007 și martie 2008, perioadă irelevantă pentru epoca exproprierii, respectiv anul 2009, când din cauza crizei imobiliare valoarea proprietăților a scăzut drastic.

Cu ocazia audierii experților în apel, în ședința publică din 8 ianuarie 2016, aceștia și-au menținut punctul de vedere cu privire la valoarea despăgubirii stabilită pentru anul 2009, ca fiind valoarea menționată în raportul de expertiză efectuat, și au reiterat motivele pentru care au ales comparabilele A-D la stabilirea valorii despăgubirii în anul 2009, ca fiind cele mai bune comparabile din punct de vedere al caracteristicilor, care respectă criteriul imobilelor de același fel cu terenul expropriat în unitatea administrativ-teritorială. Experții, în stabilirea valorii de piață a terenului, au aplicat un coeficient de reducere a valorii pentru porțiunea de teren situată în extravilan și s-a ținut cont de împrejurarea că la data exproprierii nu exista canalizare pe stradă.

Un alt argument al comisiei de experți pentru care nu au putut fi valorificate contractele menționate în obiecțiuni a fost acela că nivelul prețurilor în anul 2015 diferă de cel existent în anul 2009, când piața imobiliară era cu 64% mai mare, iar valorificare lor ar conduce la o estimare a valorii de piață fără corespondent în realitate.

Pe de altă parte, recurentele au susținut încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, în sensul că aceasta nu ar fi comparat concluziile expertizei prin raportare la prețul indicat de ele, ci doar prin raportare la valoarea indicată de expropriator, critică care nu este fondată.

Instanța de apel nu a încălcat nici dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 întrucât, majorând cuantumul despăgubirii la o valoare mai mică decât cea pretinsă de recurente, implicit a comparat rezultatul expertizei evaluatorii, pe care și-a însușit-o, cu valoarea despăgubirii solicitate de reclamante.

Recurentele au criticat și cuantumul despăgubirii acordate pentru terenul neexpropriat de 627 mp, critică formulată și în apel, arătând că instanța de apel s-a bazat pe lucrarea de specialitate care a apreciat greșit că această suprafață de teren nu este situată în întregime în intravilan, nu s-a ținut cont de faptul că nu este teren construibil și că nu mai poate fi utilizat conform destinației sale, datorită lucrărilor la construcția autostrăzii și, ulterior, prin exploatarea ei.

Instanța de apel a reținut că prin răspunsul la obiecțiuni înregistrat în data de 2 iunie 2015, comisia de experți a menționat că prejudiciul creat terenului rămas neexpropriat s-a calculat în funcție de o serie de factori ce influențează negativ valoarea imobilului și că dintr-o eroare de redactare în raportul de expertiză s-a trecut valoarea terenului rămas neexpropriat din care s-a scăzut prejudiciul, ca fiind valoarea prejudiciului. Cu această ocazie, experții au refăcut calculele ținând seama de factorii care influențează negativ valoarea imobilului și care însumează - 18%, rezultând o valoare finală de 3436,58 euro la nivelul anului 2009.

Aceste daune produse prin expropriere sunt în legătură cu terenul rămas în proprietatea reclamantei după expropriere, rest în suprafață totală de 627 mp, cu privire la care instanța de apel a reținut, ca situație de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., că are destinația de teren agricol-arabil, situat în intravilan-extravilan și nu are interdicții de construire, iar vecinătatea cu nodul rutier A3 duce la apariția poluării sonore, gazoase și cu pulberi, fapt ce a determinat aplicarea unor corecții, în procent general de minus 18%.

Răspunzând la obiecțiuni, experții au arătat și faptul că au avut în vedere comparabile din aceeași unitate administrativ-teritorială la care au aplicat corecțiile necesare pentru localizare, utilități, data tranzacției.

Așa fiind, nu se poate imputa instanței de apel că a ignorat vreun criteriu legal în determinarea valorii prejudiciului cauzat proprietarului, întrucât criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că la calcularea cuantumului, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite. Deci, s-a avut în vedere prejudiciul creat reclamantelor pentru terenul rămas neexpropriat prin includerea corecției negative în raport de factorii de poluare și inconvenientele create de expropriere, reținându-se și faptul că nu sunt interdicții de construire pe acest teren care a rămas în proprietatea reclamantelor. Prin urmare, critica reclamantelor ce vizează ignorarea criteriilor legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 este nefondată pe acest aspect.

În ceea ce privește faptul că reclamantele readuc în discuție modul în care instanța de apel a stabilit pe baza probelor administrate amplasamentul terenului rămas neexpropriat și faptul că nu a fost valorificat raportul de expertiză D., E., F., care în opinia lor ar fi acoperit prejudiciul real, tinzând la reevaluarea probelor în scopul schimbării situației de fapt, pentru considerentele dezvoltate anterior, critica pe acest aspect nu poate fi analizată, întrucât nu se circumscrie art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica privind greșita înlăturare de către instanța de apel a dispoziției din sentința de fond privind anularea parțială a Hotărârilor nr. 11 din 18 februarie 2009 și 6 din 9 ianuarie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, aceasta apare ca lipsită de interes, în condițiile în care reclamantele au obținut folosul practic urmărit prin solicitarea de anulare a hotărârilor în discuție, respectiv recunoașterea calității de persoană îndreptățită la despăgubire pentru expropriere și majorarea cuantumului despăgubirii.

Astfel, instanțele anterioare au recunoscut reclamantelor, în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, atât dreptul la despăgubire pentru exproprierea terenului proprietatea lor cât și majorarea cuantumului despăgubirii, scopul urmărit prin demersul judiciar formulat fiind, prin urmare, realizat, context în care recurentele nu mai justifică interes în formularea criticii referitoare la soluția instanței de apel pe aspectul cererii de anulare a hotărârilor de stabilire a despăgubirii.

Critica referitoare la greșita stabilire de către instanța de apel a cuantumului cheltuielilor de judecată în primă instanță la suma de 3825 lei, în loc de 5285 lei, este lipsită de interes în condițiile în care Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin încheierea de ședință din 8 martie 2016 a rezolvat această problemă în mod favorabil reclamantelor, prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale, în sensul că suma datorată reclamantelor cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei este de 5285 lei, în loc de 3285 lei, cum în mod eronat s-a menționat în hotărâre.

Recurentele au criticat și faptul că în mod greșit instanța de apel a compensat cheltuielile de judecată în apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 274 - 276 C. proc. civ., întrucât apelul reclamantelor a fost admis în proporție majoritară, spre deosebire de apelul pârâtului. Au susținut că se impunea a le fi acordat în întregime onorariul pe care l-au achitat expertului I. și onorariul avocațial, sau, cel puțin, în proporția în care s-a admis apelul lor.

Critica este nefondată.

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., atât timp cât au fost admise atât apelul reclamantului cât și al pârâtului, soluție care atrage pentru ambele părți litigante atât calitatea de parte câștigătoare, în propria cale de atac, cât și pe cea de parte căzută în pretenții, în raport cu apelul părții adverse.

În consecință, se constată că în mod corect instanța de apel a efectuat compensare cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

II. Recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA se privește ca nefondat pentru următoarele considerente:

O primă critică a vizat modalitatea în care s-a stabilit cuantumul despăgubirii, cu încălcarea dispozițiilor legale, prin raportare la comparabilele utilizate de experții desemnați în apel, dintre care doar o tranzacție era pertinentă, deși a depus în dovedire o serie de contracte de vânzare-cumpărare, care susține că ar fi probat caracterul netemeinic al pretențiilor reclamantelor. Astfel, comparabilele F și G vizau tranzacții care fuseseră încheiate în anul 2008, cu un an înainte de expropriere, iar comparabila H viza un teren situat în altă unitate administrativ - teritorială. În cadrul aceleiași critici pârâtul s-a arătat nemulțumit de faptul că instanța de apel a acordat preferință probei cu expertiză, bazată pe supoziții, în detrimentul probei cu înscrisuri.

Printr-un punct de vedere comun, cei trei experți au susținut că nu pot fi folosite drept comparabile contractele invocate de pârât, întrucât nu reflectă valoarea reală de tranzacționare. Aceasta deoarece proprietarii au evaluat imobilul la prețul declarat, exclusiv în scopul calculării taxelor notariale aferente acestei operațiuni, iar altele au avut ca obiect tranzacții în familie, sens în care figura aceeași persoană ca vânzător și cumpărător, ori terenurile nu sunt similare.

De asemenea, în urma audierii în instanță la termenul din 8 ianuarie 2016, experții au explicat de ce au fost alese comparabilele E, F, G și H pentru evaluarea imobilului expropriat. Comisia de experți a arătat că prețul menționat în contractele de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2009 și depuse la dosar este mult mai mic decât ofertele de vânzare-cumpărare și au fost influențate de factori obiectivi, cum ar fi relația de rudenie între părțile contractante, destinația terenului cu drum de servitute sau datorită faptului că terenul era coproprietate și s-a vândut doar o cotă parte din acel teren. Experții au clarificat de ce au păstrat comparabilele E- comparabilă cu caracteristici similare terenului în litigiu, aflat într-o zonă în plină dezvoltare imobiliară; comparabila G - teren situat la 200 m de terenul expropriat, cu cele mai mici corecții; comparabila H - teren situat foarte aproape de terenul în litigiu, având aceleași caracteristici și faptul că au fost preferate contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu societăți comerciale, deoarece acestea reflectă prețul real de vânzare a imobilelor într-o mai mare măsură, știut fiind faptul că aceste tranzacții trebuie evidențiate în contabilitatea societății.

În raport de împrejurarea că experții au apreciat că cele mai bune și utile comparației sunt tranzacțiile care prezentau caracteristici apropiate cu terenul expropriat și care au fost folosite în lucrarea de expertiză întocmită, instanța de apel în mod corect a valorificat lucrarea de specialitate, în acord cu criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 referitoare la sintagma imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

Ca atare, valorificând corect concluziile experților, instanța de apel a fost în măsură să dea o interpretare corectă sintagmelor "valoarea reală a imobilului" și "imobile de același fel" folosite în cuprinsul art. 26 al Legii nr. 33/1994, ținând seama de toate asemănările și diferențele cuantificabile, din punctul de vedere al tranzacțiilor de pe piața imobiliară apte de fi analizate în prezenta speță, reflectate în indicii de corecție aplicabili fiecărei comparabile utilizate pentru determinarea prețului și, prin urmare, această critică se privește ca nefondată.

Nefondată se privește și critica vizând modalitatea în care a fost stabilit prejudiciul reclamantelor, din perspectiva faptului că acesta nu s-a dovedit a fi cert și actual.

Astfel, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea în materie de expropriere se compune într-adevăr, din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, în privința acestui din urmă element al despăgubirii făcându-se mențiunea expresă a luării în considerare a dovezilor prezentate (art. 26 alin. (2)).

Referitor la criticile formulate de către pârât cu privire la componenta daunelor produse reclamantei prin expropriere, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a raportat la expertiza efectuată în această etapă procesuală.

Aceste daune produse prin expropriere sunt în legătură cu terenul rămas în proprietatea reclamantelor după expropriere, rest în suprafață totală de 625 mp, cu privire la care instanța de apel a reținut ca situație de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., că are destinația de teren agricol-arabil, situat în intravilan-extravilan și nu are interdicții de construire.

Motivând existența unei deprecieri valorice a terenului în urma exproprierii, respectiv că a fost alterată funcționalitatea terenului, instanța de apel a reținut că potrivit lucrării de specialitate s-a determinat că terenul rămas neexpropriat nu a devenit inutilizabil, dar este afectat de poluare sonoră, gazoasă și cu pulberi, din cauza amplasării sale în preajma nodului rutier A3, iar această afectare, certă și actuală, a fost avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii acordate reclamantelor, în lipsa unor probe contrare.

Se reține că instanța de apel, în considerentele deciziei atacate, a arătat motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, în legătură cu criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv al stabilirii cuantumului despăgubirii de a ține cont de daunele aduse proprietarului.

În consecință, constatându-se că instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale ce guvernează materia, Înalta Curte va constata, potrivit considerentelor arătate, caracterul nefondat al ambelor recursuri, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să le respingă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele C. și A., precum și recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 97/A din 15 ianuarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN