Challenge to restitution compensation decision assigned to Bucharest Tribunal by exclusive seat-based jurisdiction.

Decizia nr. 1109/2016

Deliberând, asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în calitate ce cesionar, conform contractului de cesiune din 2011, a formulat în contradictoriu cu pârâta B. contestație împotriva Deciziei nr. 1134/2014.

În motivare, reclamantul a arătat că în favoarea numitului C. a fost emisă Dispoziția nr. 2546/2007 a Municipiului Pitești pentru despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 privind imobilul ce s-a aflat în Piteștii, care a fost inclus în zona O centrală A, conform grilei notariale, A invocat Hotărârea irevocabilă a Curții de Apel Pitești nr. 3101/R/Cont/2013, în baza căreia pârâta trebuia sa emită decizia pe puncte.

Tribunalul București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința civilă nr. 691 din 28 mai 2015, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a pronunța această soluție, a fost reținută incidența dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 din același act normativ, pol Vi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civil Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 3 zile de la data comunicării,

A constatat că acest text de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de "entitate", în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii. Această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificări completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea investită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale redate, a reținut că tribunalul în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii este competent teritorial să soluționeze contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de B., în speță Tribunalul Argeș.

A apreciat că această instanță este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță.

A mai reținut că sediul B. nu este în măsură a determina competența teritorială, devreme ce aceasta are atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013.

A considerat că aceasta este singură concluzie legală, juridică rațională, nefiind acceptabil și admisibil ca în exercitarea controlului judecătoresc asupra procedurii derulată în temeiul Legii nr. 10/2001, să se considere ca fiind competente teritorial, două instanțe diferite, de același rang, din țară, respectiv Tribunalul Arad și Tribunalul București.

Prin sentința civilă nr. 53 din 10 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, s-a declinat competența privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Tribunalului București; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a trimis cauza la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele;

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Raportat ia conținutul dispozițiilor art. 33 și 34 a rezultat că legiuitorul a înțeles să instituie în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor competența de soluționare a acțiunilor având ca obiect atât cererile de anulare a deciziilor emise de entitățile învestite cu notificările Formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 (art. 33) cât și cererile în anularea deciziilor de compensare, emise de B. art. 34).

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 sau 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

Având în vedere sintagma „entitatea învestită de lege "și trimiterea ia dispozițiile art. 33 sau 34, este evident că legiuitorul a reglementat, prin dispozițiile art. 35, competența de soluționare atât a acțiunilor având ca obiect obligarea la emiterea deciziilor de admitere a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și a acțiunilor având ca obiect obligarea B. la emiterea deciziei de compensare.

Astfel învestită, Curtea de apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 53/F din 30 martie 2016, a declinat competența de soluționare a conflictului negativ de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de judecată, ierarhic superioară, comună instanțelor aflate în conflict,

Sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Regula generală privitoare la competența teritorială reglementată de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., prevede că "Cererea de chemare in judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Reiese deci. că ori de câte ori printr-o dispoziție legală specială se prevede alte reguli de stabilire a competenței teritorială a instanțelor, acestea se aplică cu prioritate.

Actul normativ incident în cauză, respectiv Legea nr. 165/2013, conține dispoziții speciale referitoare la competența teritorială a instanțelor învestite cu soluționarea deciziilor emise de entitățile, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din aceiași act normativ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1). Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție Xi află sediul entității. în termen de 30 de zile de ia data comunicării".

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se alia sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată Ia art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:

"a) Unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum si al O.U.G. nr. 83/1999, republicată:

b) Entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare;

c) Comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) Comisia județeană de fond funciar sau, după caz. Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;

f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică;

g) B., înființată potrivit legii".

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a contestat Decizia nr. 1134/2014 emisă de B., acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Întrucât, în cauză, decizia de invalidare contestată de reclamant, a fost emisă de B., în aplicarea dispozițiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în vedere că sediul B. se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Prin urmare. în mod corect instanțele de judecată aflate în conflict de competență au identificat norma de competență incidență raportului juridic litigios ca fiind cea a art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 2013.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul B., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1134/2014 emisă de B., în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2016.