Conflict of jurisdiction over extraterritorial divorce: validity of parties' agreement to select a specific Romanian court under Art. 915(2) CCP

Decizia nr. 1072/2016

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 10 noiembrie 2015, pe rolul Judecătoriei Baia Mare, sub nr. x/182/2015, petenții A. și B. au solicitat încuviințarea înțelegerii conform acordului de mediere nr. 50 din data de 23 octombrie 2015.

În cuprinsul cererii, întemeiate pe dispozițiile art. 64 alin. (11) din Legea nr. 192/2006 și art. 438-441 C. proc. civ., petenții au precizat că înțelegerea se referă la desfacerea căsătoriei și că, în conformitate cu prevederile art. 914 alin. (2) C. proc. civ. (devenit art. 915 alin. (2) după republicare), au convenit, de comun acord, să introducă cererea de divorț la Judecătoria Baia Mare.

Prin sentința civilă nr. 9075 din data de 17 decembrie 2015, Judecătoria Baia Mare a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5, reținând că părțile au reședința în Anglia și nu au încheiat o convenție scrisă de alegere a competenței, potrivit art. 126 C. proc. civ.

Judecătoria Baia Mare a apreciat că, într-o atare situație, în conformitate cu prevederile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei sectorului 5 București.

Prin sentința civilă nr. 2865 din data de 15 aprilie 2016, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță, în esență, a reținut că, potrivit art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei sectorului 5.

Instanța a apreciat că, în acest caz, competența Judecătoriei sectorului 5 este una subsidiară, devenind aplicabilă dacă nu există niciun fel de convenție între părți pentru a alege o altă judecătorie din România, or, în speța de față, la data sesizării Judecătoriei Baia Mare, părțile aveau un acord expres în sensul alegerii acestei judecătorii pentru consfințirea acordului de mediere, astfel cum rezultă din ultimul paragraf al cererii introductive.

În ceea ce privește renunțarea părților la alegerea ca și competență teritorială a Judecătoriei Baia Mare, Judecătoria sectorului 5 a reținut că aceasta nu mai poate produce niciun efect din moment ce a fost făcută după sesizarea Judecătoriei Baia Mare.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, în considerarea celor ce succed:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reține că Judecătoria Baia Mare și Judecătoria sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect „consfințire acord de mediere”, formulată de petenții A. și B.

Competența privind înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului aparține, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/206, instanței competente să pronunțe divorțul.

Înalta Curte reține că ambele instanțe au identificat incidența în cauză a dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează competența teritorială a instanței competente să judece cererea de divorț în situația în care ambele părți nu mai au domiciliul în România.

Se constată că ivirea prezentului conflict de competență este determinată de aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la existența sau inexistența acordului părților referitor la instanța competentă să judece pricina.

Pe de o parte, Judecătoria Baia Mare a apreciat că nu există o convenție scrisă de alegere a competenței, potrivit dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., în timp ce Judecătoria sectorului 5 București a reținut că în cauză, la data sesizării instanței, părțile aveau un acord expres în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5 al Municipiului București.

Competența teritorială stabilită astfel este, în cazul proceselor referitoare la persoane, exclusivă și absolută, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ. în sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială.

Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părțile pot deroga de la competența teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia cererilor privitoare la persoane competența este obligatorie.

Dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu stabilesc vreo cerință de fond sau de formă, pentru ca manifestarea de voință a părților să producă efectele preconizate de legiuitor.

În ceea ce privește acordul de voință al părților cu privire la instanța competentă să judece cererea de divorț, Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă de instanță, aflată la fila nr. 4 din dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Baia Mare și semnată de ambii petenți, aceștia au menționat că au convenit, de comun acord, să introducă cerere de divorț la Judecătoria Baia Mare.

Trebuie precizat că renunțarea la convenție a avut loc după legala sesizare a instanței, verificată conform art. 131 C. proc. civ., astfel că nu poate produce efecte asupra legalei sesizări a Judecătoriei Baia Mare.

Prin urmare, în cauză este întrunit acordul părților la care se referă dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Baia Mare, instanță cu privire la care petenții au convenit să introducă cererea de divorț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2016.