Admissibility of judicial review of arbitral exclusion via exhaustion of administrative remedies through lack of response
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, quashed the lower court's decision that had dismissed the action as inadmissible, and remanded the case for re-judgment, effectively allowing the dispute to proceed on the merits. The case involved a civil servant's challenge under administrative litigation against his exclusion from professional arbitration duties and a claim for moral damages, where the Court of Appeal had initially rejected the suit for failure to prove the exhaustion of the prior administrative phase, despite previously rejecting the defendant's argument that the professional federation lacked public authority status. The Supreme Court ruled that the appellant had satisfied the statutory exhaustion requirement by demonstrating that a formal complaint submitted to the competent professional body within the legal deadline received no response, thereby complying with the final sentence of Article 8 and Article 5 of Law No. 29/1990, which governs the preconditions for judicial review of acts by public authorities and professional associations.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 din Legea nr. 29/1990, art. 109 alin. (2) C. proc. civ, art. 52 alin. (1) din Constituție, art. 1 din Legea nr. 29/1990; Admissibility of judicial review of arbitral exclusion via exhaustion of administrative remedies through lack of response: Cum în cauză, recurentul a dovedit, conform dispozițiilor art. 8 teza finală din Legea nr. 29/1990, epuizarea fazei procedurale prevăzute de art. 5 alin. (1) și (4) din această lege, se impune, așadar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă înregistrată sub nr. 2035 din 30 iunie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamantul D.C. a solicitat în contradictoriu cu F.R.F. și Comisia Centrală a Arbitrilor, anularea hotărârilor: nr. 896 din 2 mai 2002 și nr. 1687 din 30 septembrie 2002, emise de Comisia Centrală a Arbitrilor și de Comitetul de Urgență al F.R.F, în baza cărora a fost decisă, excluderea sa din activitatea de arbitru, precum și obligarea acestor pârâte, la plata daunelor morale în sumă de 20.000 dolari SUA.
Prin sentința civilă nr. 1379 din 17 septembrie 2003, instanța învestită a respins acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă, reținând că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990 și de art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Pe de altă parte, s-a motivat respingerea excepției invocate de pârâtele în cauză, privind inadmisibilitatea acțiunii, în raport cu statutul de persoană juridică de drept privat a F.R.F și de structură a acesteia, fără personalitate juridică, a Comisiei Centrale a Arbitrilor, în sensul că potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) din Constituție și art. 1 din Legea nr. 29/1990, F.R.F. se încadrează în categoria autorităților publice, ca asociație profesională, astfel că actele administrative emise de aceasta, sunt supuse controlului judecătoresc.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, s-a motivat că acest principiu nu operează în cauză, având în vedere că acțiunea reclamantului, din dosarul nr. 13816/2002 al Judecătoriei sectorului 2, nu a fost soluționată în fond, fiind anulată, ca insuficient timbrată.
Sentința a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a susținut că, în fapt, procedura administrativă prealabilă a fost îndeplinită, ceea ce face necesară rejudecarea litigiului.
Recursul este întemeiat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că reclamantul, în termenul legal prevăzut, s-a adresat pentru apărarea dreptului său, F.R.F. – Comisia Centrală a Arbitrilor, cu memoriul din 1 iulie 2002, depus în copie, la dosar, la care nu a primit nici un răspuns din partea acestei autorități.
Cum în cauză, recurentul a dovedit, conform dispozițiilor art. 8 teza finală din Legea nr. 29/1990, epuizarea fazei procedurale prevăzute de art. 5 alin. (1) și (4) din această lege, se impune, așadar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.C. împotriva sentinței civile nr. 1379 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, aceleiași instanței, pentru rejudecare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2004.