Jurisdictional conflict for individual labor disputes brought by prosecutors: inapplicability of specialized territorial rule and exclusive jurisdiction of tribunal with workplace

Decizia nr. 1029/2016

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele;

Prin acțiunea înregistrată la data de 4 august 2015, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Statul Roman prin E., solicitând:

1) obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fa calcularea și acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării suferite prin aplicarea și interpretarea diferită a legislației în vigoare cu privire la drepturile de natură salarială ale reclamanților, începând cu data trecerii într-o nouă transă de vechime în muncă, trecerii într-o nouă tranșă de vechime în magistratură, promovării în funcție și numirii în funcție de conducere, ori ca urmare a. delegării și până în prezent;

2) obligarea pârâtului Statul Român prin E. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate;

3) actualizarea sumelor ce vor fi obținute conform indicelui de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 40 din 14 ianuarie 2016 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speța, reclamanții sunt procurori și își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe, motiv pentru care au apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., potrivit cărora dacă un procuror are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței pe lângă care funcționează parchetul la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de aceiași grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța pe lângă care funcționează parchetul la care își desfășoară activitatea.

Instanța a statuat că cererea reclamanților este de competența tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul sau locul de muncă, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 și, întrucât, locul de muncă al reclamanților este în municipiul Brașov, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Brașov.

În consecință, Tribunalul Argeș a apreciat că nu este incident cazul de prorogare de competență prevăzut de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., dispoziții speciale și derogatorii, ce sunt de strictă interpretare și care reglementează expres doar situația în care cererea este de competența instanței pe lângă care funcționează parchetul la care își desfășoară activitatea procurorul, atât timp cât reclamanții nu își desfășoară activitatea. în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Astfel învestit prin decimare, Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin încheierea pronunțată în data de 28 martie 2016 a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale a suspendat de drept judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Această instanță a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. trebuie interpretate extensiv, cu luarea în considerare și a instanțelor de grad superior aflate în raza aceleiași curți de apel.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Tribunalului Brașov competența de soluționare a pricinii pentru considerentele ce succed:

În judecarea conflictelor de muncă, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilește o competență teritorială exclusivă, arătând ca judecarea acestor cauze este de competența tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă: „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 4 august 2015, reclamanții au învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă, de competența tribunalului în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, anterior menționat,

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă im judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea dintâi situație, potrivit legii, reclamantul „va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Ca. atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror la parchetul care funcționează pe lângă aceste instanțe.

Se constată însă că în cauză nu este îndeplinită această condiție. Astfel, din lucrările și actele dosarului rezultă că, la data cererii Introductive - 4 august 2015, reclamanții A., B., C. ocupau funcția de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, iar reclamantul D. îndeplinea funcția de procuror în. cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Sf. Gheorghe, deci Tribunalul Brașov nu reprezintă instanța unde reclamantul „își desfășoară efectiv activitatea" potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

În raport de situația de fapt și de drept mai sus expusă, având în vedere și dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 care arată că, în primă instanță, conflictele individuale de muncă se soluționează de tribunal, în cauză se reține competența de soluționare a Tribunalului Brașov, instanță competentă atât din punct de vedere material cât și teritorial, toți reclamanții avându-și locul de muncă în circumscripția acestei instanțe.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi a 2 mai 2016.