Recourse allowed and appellate decision reformed: state aid debt extinguishment under O.U.G. 114/2003 invalid due to lack of Competition Council authorization

Putere de lucru judecat. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : acţiune în constatarea stingerii de drept a unei obligaţii de plată

suspendarea judecării cauzei

putere de lucru judecat

C. proc. civ. din 1865, art. 244 alin. (1) pct. 1

O.U.G. nr. 114/2003, art. 3 alin. (7), art. 7

O.U.G. nr. 128/2006

Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, însă partea nu se poate prevala de puterea de lucru judecat a unei hotărâri atât timp cât în primul proces cauza este suspendată în temeiul art. 244 alin.(1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin urmare, părţile litigante nu se pot prevala de puterea de lucru judecat a unei sentinţe atât timp cât aceasta nu a rămas irevocabilă, în prezent cauza fiind suspendată, în temeiul art. 244 alin.(1) pct. 1 C. proc. civ.

O parte nu se poate prevala de puterea de lucru judecat a unei sentinte atât timp cât prin această sentinţă raportul juridic dintre părţi nu a fost soluţionat pe fond astfel încât să poată să producă efecte juridice în cauză.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 911 din 19 mai 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a civilă la data de 15.11.2011 sub nr. x/3/2011, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâţii SC B. SA, SC C. SA, Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei, ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate stingerea de drept, prin efectul art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, a unei obligaţii de plată a A. către B., ale acesteia către C. şi, respectiv, ale C. către Fondul de risc pentru împrumuturi interne şi externe garantate de stat, în limita sumei de 4.425.068,5560 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 19648 din 18.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2011 a fost respinsă cererea formulată de pe reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, SC C. SA, Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamanta SC A. SA şi a solicitat anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre a fi judecată pe fond către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă; cu obligarea intimatelor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

Intimatele SC B. SA şi SC C. SA au formulat fiecare întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat motivat de faptul că art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003 a prevăzut un circuit compensator sub condiţie; măsurile de sprijin financiar prevăzute de O.U.G. nr. 114/2003 nu au fost autorizate de Consiliul Concurenţei, autorizarea ajutorului de stat era obligatorie în conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/1999, iar în prezent este obligatorie conform O.U.G. nr. 117/2006; SC B. SA nu are facturi neachitate către SC C. S.A.; apelanta a recunoscut în mod repetat că mai are de achitat suma de 4.355.068,97 lei, pe rolul Curţii de Apel Craiova se află dosarul nr. x/63/2009 care are ca obiect apelul declarat de SC A. SA.

Intimaţii Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, legal citaţi, nu au formulat întâmpinare, dar prin notele scrise au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 300 din 24 septembrie 2013 a fost admis apelul formulat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 19648 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Secţia a VI-a a Tribunalului Bucureşti în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Societatea B. SA, SC C. SA, Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice; s-a anulat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Decizia nr. 300 din 24 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1803 din 21 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 6135 din 08.12.2014 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a fost respinsă cererea formulată de SC A. SA în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, C. SA, prin lichidator, Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că efectul O.U.G. nr. 114/2003 nu s-a produs de drept deoarece datoriile trebuie individualizate de fiecare parte implicată, constatate printr-un act juridic asumat de reprezentanţii părţilor, rezultatul final constând în stingerea datoriilor C. către fondul de risc; în temeiul O.U.G. nr. 114/2003 acest rezultat nu a fost atins, iar actul normativ nu a produs efectele pentru care a fost emis; că la acest moment nici nu ar mai fi posibilă constatarea deoarece nu ar mai duce la realizarea scopului final pentru care a fost edictat acest act normativ, respectiv stingerea datoriilor C. către fondul de risc.

La 03.02.2015 A. a declarat apel împotriva Sentinţei civile nr. 6135/08.12.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi constatării stingerii de drept, prin efectul art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, a unei obligaţii de plată a A. către B., ale acesteia către C. şi, respectiv, ale C. - către Fondul de risc pentru împrumuturi interne şi externe garantate de stat, în limita sumei de 4.425.068,5560 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 801 A din 14 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta SC A. SA; a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis cererea şi a constatat stinse de drept obligaţiile A. către B. în sumă de 4.425.068,55 lei, ale B. către C. în acelaşi cuantum şi ale C. către Fondul de risc pentru împrumuturi interne şi externe garantate de stat în aceeaşi sumă de 4.425.068,55 lei; a obligat în solidar pârâtele la plata sumei de 48.361 lei taxa timbru şi timbru judiciar în primul ciclu procesual şi în primă instanţă în al doilea ciclu procesual a sumei de 33.459 lei cheltuieli onorariu avocat în fazele arătate; a obligat intimaţii în solidar la plata sumei de 24.281 lei taxa timbru şi timbru judiciar în apel şi 9.605 lei onorariu avocat în apel.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în principal că Statul a decis, printr-o normă juridică ordinară, O.U.G. nr. 114/2003, aprobată prin Legea nr. 517/2004, să preia în patrimoniul său datoriile pe care D. le avea față de creditori, în speță față de Societatea B. SA - Filiala B. Oltenia, în prezent SC A. SA.

Statul nu a preluat direct datoria pe care prima o avea la secunda, ci a transferat celei din urmă A. o parte din acțiunile ARO, în contul datoriei (conversia datoriei D. în acțiuni transferate creditorului), acțiuni pe care Statul s-a obligat să le vândă prin organul său specializat (APAPS, devenită ulterior AVAS) pentru a achita datoria, angajându-se că, dacă prin vânzare nu se va achita întreaga datorie, Statul va prelua restul datoriei. Această preluare a fost decisă să se facă nu direct, prin plata către creditoarea A., ci indirect prin stingerea datoriei acesteia către creditoarea SC B. SA care, la rândul său, va stinge cu aceeași valoare datoria sa către C. urmând ca suma arătată să fie preluată de la cea din urmă intermediară de către Stat prin Fondul de risc.

Instanţa de apel a mai reţinut că Statul nu a preluat direct datoria D. către A., ci „rostogolind-o” prin patrimoniile altor trei societăți (B. Oltenia (A.), B. SA și C.). Concomitent cu rostogolirea, datoria D. către A. (de 4.425.068,55 Rol) stinge datoria celei din urmă către B. SA, în temeiul legii, apoi mai departe a acesteia din urmă către C., pentru ca datoria arătată să fie apoi preluată de la cea din urmă de către stat, în temeiul aceleași dispoziții legale.

Normele de punere în aplicare a O.U.G. nr. 114/2003 nu a stabilit nicio condiție sau procedură specială pentru stingerea datoriilor arătate.

În consecință, datoria se stinge când A. este datoare la B., și concomitent în patrimoniul acesteia se naște dreptul de a stinge datoria ce o are față de C. Datoria B. către C. se stinge imediat ce prima devine datoare către cea din urmă. Este singura rațiune a O.U.G. nr. 114/2003 și legea trebuie să fie aplicată. Nu există nici-o condiție ca cele trei transferuri ale datoriei, de la A. la B., de la aceasta la C. și de la cea din urmă către stat, să fie contemporane. Datoriile se sting pe măsură ce sunt întrunite condițiile, adică în ordinea arătată una din ele să fie datoare către cealaltă.

Din regulile art. 3 alin. (1) și (7) din O.U.G. nr. 114/2003 rezultă că suma reprezentând diferența dintre valoarea nominală a pachetului de acțiuni rezultată în urma conversiei (pachet în valoare de 45.307.638.187 Ron) și suma încasată din valorificarea acestuia (1.056.939.440 Rol) „se sting”, în limita diferenței (diferența este de 4.425.068,55 Rol), obligațiile de plată ale A., către B. SA, ale acesteia către C. SA, respectiv ale C. SA către Stat prin fondul de risc pentru împrumuturi interne și externe garantate de Stat.

În aceste condiţii, instanţa de apel a considerat că nu există nici un temei juridic pentru a contrazice regula arătată. Sintagma „se stinge” folosită în art. 3 alin. (1) şi alin. (7) produce efecte direct în patrimoniul celor implicaţi în operaţia de preluare a datoriei D. către Stat.

Așa cum rezultă din procesul-verbal semnat de cele două societăți, la 31.07.2005, A. era datoare față de B. SA cu suma de 38.380.993,82 Ron. Așadar, la data arătată creanța B. SA față de A. era stinsă ope legis (potrivit legii), în limita sumei arătate. Faptul că din punct de vedere al normelor contabile era necesară îndeplinirea unor formalități asta nu împiedică stingerea de drept a datoriei arătate. Aceste formalități nu pot fi decât operațiuni materiale și în nici un caz acte juridice, adică manifestare a consimțământului părților. B. nu avea un drept de opțiune, de a aproba sau nu stingerea. Ea nu poate decât să se conformeze legii și să ia act de stingerea creanței sale, urmând ca mai departe ea să urmărească stingerea în același cuantum al datoriei sale către C.

În consecință, Curtea constată că la 31.07.2005 a fost stinsă datoria reclamantei A. către pârâta B., pentru restul până la suma de 4.425.068,55 Rol datoria fiind stinsă în momentul în care prima a fost datoare la secunda; că datoria lui B. în cuantum de 4.425.068,55 Rol către C. a fost stinsă la 31.07.2005; și că la aceeași dată datoria C. către Fondul de risc a fost stinsă. Această din urmă datorie a fost stinsă la data arătată în temeiul O.U.G. nr. 114/2003, astfel că O.U.G. nr. 128/2006 nu mai putea stinge o datorie stinsă deja. În consecință, nu poate fi reținută teza privind imposibilitatea stingerii datoriei C. către stat deoarece a apărut O.U.G. nr. 128/2006.

Împotriva deciziei nr. 801 A din 14 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a declarat recurs SC C. SA, Ministerul Finanţelor Publice şi Societatea B. SA.

1. Societatea B. SA critică decizia recurată invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. arătând că: 1. decizia încalcă clauzele contractului de privatizare încheiat în baza O.U.G. nr. 114/2005 aprobată prin Legea nr. 277/2005; 2. decizia încalcă dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003; 3. decizia încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (7) din H.G. nr. 114/2003 întrucât instanţa de apel consideră încheiat de drept circuitul de stingere a obligaţiilor deşi nu a fost îndeplinită condiţia care prevede că acest circuit poate fi încheiat numai dacă sunt îndeplinite condiţiile din acest act normativ; 4. instanţa de apel şi-a depăşit competenţele criticând în mod nereal Statul Român cu privire la emiterea O.U.G. nr. 128/2006 deşi la data emiterii celor două acte normative Statul Român era proprietarul tuturor societăţilor care intrau în circuitul de stingere a obligaţiilor; 5. în mod greşit instanţa de apel a reţinut faptul că în cauză nu există cazul de verificare a condiţiilor compensării de către Ministerul Finanţelor şi că cele trei părţi prin rostogolirea obligaţiilor nu ar fi beneficiare ale ajutorului de stat; 6. decizia încalcă legea contabilităţii nr. 82/1991; 7. O.U.G. nr. 114/2003 nu prevede stingerea obligaţiilor de drept, astfel că în mod greşit instanţa de apel a interpretat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (7) din H.G. nr. 114/2003; 8. reclamanta nu poate să formuleze o acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior, irevocabil cu privire la circuitul compensator în baza art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003; 9. decizia nr. 801/2013 a încălcat prezumţia de legalitate a unei hotărâri judecătoreşti.

2. SC C. SA critică decizia recurată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. arătând că: 1. decizia încalcă dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003; 2. decizia încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, întrucât instanţa de apel consideră în mod eronat încheiat de drept circuitul de stingere a obligaţiilor; 3. instanţa de apel, în mod greşit, a interpretat dispoziţiile O.U.G. nr. 128/2006 în ceea ce priveşte scutirea obligaţiilor fiscale a C. SA; 4. în mod greşit instanţa de apel a reţinut faptul că în cauză nu se impunea verificarea condiţiilor compensării de către Ministerul Finanţelor şi că cele trei părţi, prin „rostogolirea” obligaţiilor nu ar fi beneficiare ale ajutorului de stat; 5. decizia atacată încalcă legea contabilităţii nr. 82/1991; 6. O.U.G. nr. 114/2003 nu prevede stingerea obligaţiilor de drept; 7. Prin decizia atacată nu se poate stabili contrariul a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior, cu titlu irevocabil, cu privire la circuitul compensator în baza art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003; 8. Decizia nr. 801/2013 a încălcat prezumţia de legalitate a unei hotărâri judecătoreşti.

3. Ministerul Finanţelor Publice critică decizia recurată invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. arătând că: 1. analizând sistematic prin coroborarea celor două acte normative incidente în speţă, respectiv O.U.G. nr. 114/2003 şi O.U.G. nr. 128/2006, textul art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003 nu prevede în mod expres faptul că stingerea datoriilor operează de drept; 2. soluţionarea prezentei cauze trebuie să se sprijine pe efectul pozitiv al sentinţei nr. 3747/12.10.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj care a tranşat irevocabil aspectul legat de efectele O.U.G. nr. 114/2003, în sensul că nu a intervenit o stingere a debitului SC B. SA faţă de SC C. SA.

Intimata SC A. SA a formulat întâmpinare faţă de recursurile promovate de recurenţii B., C. şi Ministerul Finanţelor Publice prin care a solicitat respingerea tuturor cererilor de recurs ca fiind nefondate şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei faze procesuale.

Prealabil analizării recursurilor, Înalta Curte reţine că deşi recurentele Societatea B. SA şi SC C. SA au formulat separat recurs, în realitate au aceleaşi critici adresate hotărârii instanţei de apel. În acelaşi context, Înalta Curte reţine că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este invocat de Societatea B. formal şi la modul general, recurenta nu arată concret critica ce ar putea fi încadrată acestuia.

De asemenea, Înalta Curte precizează că recursurile formulate de cei trei recurenţi vor fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 9, şi nu a art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece prin acest motiv de nelegalitate nu se poate invoca încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la aplicarea legii, ci are în vedere încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ.

Or, problema de drept care trebuie dezlegată este aceea de a verifica dacă instanţa de apel a aplicat în mod corect art. 3 alin. (7) şi art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003 şi, nu în ultimul rând, de a stabili dacă prin decizia recurată a fost încălcată puterea de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 17/12.01.2001 pronunţată de Tribunalul Dolj şi a sentinţei comerciale nr. 3747/12.10.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj.

Faţă de această menţiune, Înalta Curte precizează că cele trei recursuri vor fi analizate împreună, interesul recurenţilor fiind comun.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurenţilor din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează două ipoteze: hotărârea este lipsită de temei legal şi hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate stabili dacă legea a fost sau nu corect aplicată. De asemenea, s-a stabilit că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că în cauză instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 3 alin. (7) şi art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, cu suma reprezentând diferenţa dintre valoarea nominală a pachetului de acţiuni rezultat în urma conversiei şi suma încasată din valorificarea acestuia se sting obligaţiile de plată ale Societăţii Comerciale B. SA - Filiala B. Oltenia către SC B. SA, ale acesteia către SC C. S.A. şi, respectiv ale SC C. SA către fondul de risc pentru împrumuturi interne şi externe garantate de stat.

Dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003 prevăd că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, A.P.A.P.S. este mandatată să notifice Consiliului Concurenţei, în numele ministerelor şi al celorlalte instituţii, ajutoare de stat acordate de aceste instituţii, într-un singur formular de notificare.

Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că stingerea datoriilor nu operează de drept deoarece autorizarea ajutorului de stat de către Consiliul Concurenţei era obligatorie.

Or, Consiliul Concurenţei nu a autorizat stingerea obligaţiilor, respectiv facilităţile prevăzute la art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, astfel încât stingerea obligaţiilor nu a fost realizată.

Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că, din înscrisul emis la 15.06.2007 de Consiliul Concurenţei şi înregistrat la Societatea C. SA sub nr. 5955/19.06.2007, rezultă că acesta a informat faptul că măsurile prevăzute la art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003 nu au fost autorizate de către Consiliul Concurenţei.

Este adevărat că datoria SC C. SA a fost scutită la plata datoriei la fondul de risc la data de 31.12.2005, datorii care au inclus şi debitele la 31.07.2005, însă această scutire s-a produs ca efect al O.U.G. nr. 128/2006, şi nu ca efect al O.U.G. nr. 114/2003.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte conchide, pe de o parte, că în cauza de faţă stingerea datoriilor nu a operat de drept deoarece Consiliul Concurenţei nu a autorizat stingerea obligaţiilor între societăţile prevăzute la art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, iar, pe de altă parte, SC C. SA a fost scutită la plata datoriilor la fondul de risc la data de 31.12.2005, datorii care au inclus şi debitele la 31.07.2005, prin O.U.G. nr. 128/2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor în sensul că decizia nr. 801A/14 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă încalcă puterea de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 17/12.01.2001 pronunţată de Tribunalul Dolj şi a sentinţei comerciale nr. 3747/12.10.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj, Înalta Curte reţine următoarele:

Este adevărat că existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, însă recurenţii nu se pot prevala de puterea de lucru judecat pentru considerentele ce vor fi expuse.

În ceea ce priveşte efectul sentinţei comerciale nr. 17/12.01.2001 pronunţată de Tribunalul Dolj, Înalta Curte reţine că recurenţii nu se pot prevala de puterea de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 17/12.01.2001 atât timp cât aceasta nu a rămas irevocabilă, în prezent cauza fiind suspendată, Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă a menţinut măsura suspendării judecăţii dispusă prin încheierea din 30 noiembrie 2011. Este relevant de precizat că prin încheierea din 30 noiembrie 2011, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin.(1) pct. 1 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte efectul sentinţei comerciale nr. 3747/12.10.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj, Înalta Curte reţine, de asemenea, că recurentul Ministerul Finanţelor nu se poate prevala de puterea de lucru judecat atât timp cât prin această sentinţă raportul juridic dintre părţi nu a fost soluţionat pe fond astfel încât să poată să producă efecte juridice în prezenta cauză. Astfel, prin sentinţa comercială nr. 3747/12.10.2012 s-a respins cererea ca rămasă fără obiect, instanţa reţinând în considerente că SC B. SA a înţeles să plătească reclamantei iniţiale SC C. SA întreaga sumă stabilită în sarcina sa prin sentinţa comercială nr. 5070/30.03.2009 prin ordinele de plată nr. 905/29.05.2009 şi 1022/16.06.2009.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte a înlăturat critica recurenţilor referitoare la încălcarea puterii de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 17/12.01.2001 pronunţată de Tribunalul Dolj şi a sentinţei comerciale nr. 3747/12.10.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj, însă a reţinut ca întemeiată critica referitoare la aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 3 alin. (7), art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Societatea B. SA, SC C. SA, prin lichidator judiciar F. SPRL şi Ministerul Finanţelor Publice, a modificat decizia civilă nr. 801 A din 14 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în sensul că a respinS apelul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 6135 din 8 decembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă.