Inheritance partition jurisdiction conflict resolved by res judicata affirming exclusive territorial competence of Piatra Neamţ District Court

Excepția necompetenței teritoriale. Autoritate de lucru judecat.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărâre judecătorească.

Index alfabetic : conflict de competență

-autoritate de lucru judecat

-declinare

NCPC, art. 118, art. 133, art. 135, art. 430, art. 431

Conform art. 431 alin. (2) C.proc.civ. hotărârea judecătorească ce statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, autoritate ce priveşte atât dispozitivul cât şi considerentele pe care acesta se sprijină.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C.proc.civ.

Prin urmare, efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că dacă s-a stabilit definitiv competenţa teritorială exclusivă a unei instanţe, aceeaşi chestiune litigioasă ce a primit o dezlegare nu mai poate primi, într-un litigiu ulterior, o altă soluţie.

Secția I civilă, decizia nr. 927 din 15 aprilie 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 27.03.2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., E., F., G., H., J., K., L., M., N., solicitând partajul averii succesorale privind suprafaţa totală de teren de 8 ha şi 8.400 mp, situată în comuna Zvorişte, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a menţionat reclamanta că defuncta Q. a decedat la 04.03.1984, iar părţile au vocaţie la succesiune.

A susţinut că la decesul defunctei Q., au rămas, conform titlului de proprietate nr. x9/1997, suprafaţa de 8 ha şi 8.400 mp teren.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 2633, 963 C.civ.

Pârâţii F., P. şi R. au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională la 17.11.2014 prin care au solicitat constatarea nulităţii parţiale absolute a certificatului de moştenitor nr. x/1984 în ceea ce priveşte stabilirea calităţii de moştenitor după defuncta Q., constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor L., M. şi N., partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctei S., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat că prin certificatul de moştenitor nr. x0/1984 s-a constatat în mod eronat că numiţii B., T., V., J., E. şi A. sunt străini de succesiunea defunctei lor mame, iar fiica S. este pur si simplu omisă. Au precizat că au acceptat succesiunea tacit, prin preluarea de bunuri din moştenire, iar, prin efectul Legii nr. 18/1991 au fost repuşi în termenul de acceptare a moştenirii.

În drept, s-au invocat prevederile art. 6 C.civ., 728 C.civ. şi art. 979 C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr. 3212 din 15.10.2015, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamţ a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei Suceava.

Instanța a reținut că, potrivit art. 118 C.proc.civ., în materie de moştenire până la ieşirea din indiviziune sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.

Instanţa a avut în vedere că acţiunea principală formulată are ca obiect ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la bunurile rămase de pe urma defunctei Q., decedată la 04.03.1984. Din copia certificatului de deces reiese că ultimul domiciliu al defunctei a fost în comuna Zvoriştea, aceeaşi împrejurare fiind relevată şi prin certificatul de moştenitor nr. x din 19.11.1984 eliberat de Notariatul de Stat Suceava.

Astfel, faţă de dispoziţiile mai sus-menţionate, precum şi aplicând dispoziţiile art. 123 C.proc.civ. în ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată, faţă de actele dosarului, constatând că excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă este întemeiată, Judecătoria Piatra Neamţ a admis excepţia şi a declinat competenţa de judecată a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, trimiţând dosarul cauzei acestei instanţe în vederea soluţionării atât a cererii principale, cât şi a cererii incidentale formulate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava în data de 08.12.2015.

Prin sentința civilă nr. 691 din 18.02.2016, Judecătoria Suceava a admis excepția

necompetenţei teritoriale și a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ; în baza art. 133 pct. 2 C.proc.civ. a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reținut, în esenţă, că, aspectul litigios al competenţei teritoriale privind dezbaterea succesiunii după defuncţii E. şi Q. a fost soluţionat definitiv prin sentinţa civilă nr. 2125 din 27.03.2013 a Judecătoriei Suceava, prin care a fost atribuită competenţa în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ, astfel că, sub acest aspect nu se poate stabili în contră, prin altă sentinţă judecătorească sau prin încheiere interlocutorie de verificare a competenţei prevăzută de art. 131 C.proc.civ.

Analizând conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C.proc.civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 27.03.2014, reclamanta A. a solicitat partajarea averii succesorale de pe urma defunctei Q.

Pârâţii F., P. şi R. au formulat cerere reconvenţională la 17.11.2014 prin care au solicitat constatarea nulităţii parţiale absolute a certificatului de moştenitor nr. x/1984 şi partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctei S.

Anterior, prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.07.2012 sub nr. x/314/2012 din aceeaşi dată reclamantul U. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii J., A., K., B., C., D., L. şi M., partajarea bunurilor imobile rămase în urma defuncţilor W., decedat în anul 1948, Q. decedată la data de 5.03.1984, bunuri imobile ce constau în suprafaţa de 8,8400 ha teren intravilan şi extravilan comunei Zvoriştea, înscris în titlul de proprietate nr. x eliberat la data de 11.06.1997, precum şi suprafaţa de 3,56 ha teren pădure situată în judeţul Suceava, în cotele prevăzute de lege avându-se în vedere faptul că o parte din moştenitori nu sunt înscrişi în titlul de proprietate indicat mai sus, iar alţii şi-au primit partea de teren în timpul vieţii lui Q. câte 1,89 ha şi ieşirea din indiviziune cu privire la teren.

Prin sentinţa civilă nr. 2125/2013 pronunţată de Judecătoria Suceava a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Suceava invocată de pârâtele A. şi B., (care au susţinut că ultimul domiciliu al defuncţilor W. şi Q. a fost la Piatra Neamţ şi că Q. a decedat la Piatra Neamţ), fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.

Sub acelaşi număr cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ, unde, la al treilea termen de judecată, prin sentinţa nr. 4623/2013 acţiunea a fost anulată ca insuficient timbrată, fără a se declanşa conflict negativ de competenţă, hotărârea fiind definitivă prin neexercitarea căii de atac.

Ca atare, chestiunea competenţei teritoriale privind dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei Q. a fost soluţionată definitiv prin sentinţa civilă nr. 2125/2013 a Judecătoriei Suceava, astfel cum în mod corect a reţinut această instanţă.

Conform art. 431 al. (2) C.proc.civ. hotărârea judecătorească ce statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, autoritate de lucru judecat ce priveşte atât dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină.

Astfel că autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată, dar şi că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare

a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C.proc.civ.

Prin urmare, efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că dacă s-a stabilit definitiv competenţa teritorială exclusivă a unei instanţe, în speţă a Judecătoriei Piatra Neamţ, aceeaşi chestiune litigioasă ce a primit o dezlegare nu mai poate primi, într-un litigiu ulterior, o altă soluţie.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională ce vizează dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei Q., verificarea competenţei instanţei sesizate de către reclamantă, în aplicarea art. 131 C.proc.civ., poate viza doar cererea principală, nu şi cererile accesorii şi incidentale, în privinţa cărora este aplicabil art. 123 alin. (1) din acelaşi cod.

Or, cererea reconvenţională reprezintă, potrivit art. 30 alin. (6) C.proc.civ., o cerere incidentală.

Prin urmare, caracterul său de cerere incidentală atrage aplicabilitatea art. 123 alin. (1) C.proc.civ., în sensul că se judecă de către instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă cererea reconvenţională ar fi fost de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti (ceea ce nu este cazul în speţă, defuncta S. având ultimul domiciliu în raza teritorială a Judecătoriei Piatra Neamţ) în ipoteza în care ar fi fost promovată pe calea unui proces separat ca cerere principală.

Prorogarea legală de competenţă produce efecte pe tot parcursul procesului, indiferent dacă cererea principală şi cererea reconvenţională se soluţionează concomitent, precum în speţă, ori se procedează la disjungerea cererii reconvenţionale şi formarea unui nou dosar, ca urmare a faptului că cererea principală este în stare de judecată, în aplicarea art. 230 alin. (2) din cod.

Pentru aceste considerente, reţinând în concluzie faptul că, în ceea ce priveşte succesiunea după defuncta Q. competenţa teritorială a fost stabilită prin sentinţa civilă nr. 2125/2013 pronunţată de Judecătoria Suceava, devenită definitivă, iar, faţă de existenţa cererii reconvenţionale privind dezbaterea succesiunii defunctei S. sunt aplicabile prevederile art. 123 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 C.proc.civ., a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.