Effect of interlocutory character of competence verification order in binding territorial jurisdiction for divorce proceedings

Caracterul interlocutoriu al încheierii pronunțate în urma verificării propriei competențe de către instanța sesizată. Efecte.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor. Incidente procedurale.

Index alfabetic : excepție procesuală

-competență de ordine publică

-încheiere interlocutorie

NCPC, art. 131, art. 235, art. 915

Procedând la verificarea propriei competențe în condițiile alin. (1) al art. 131 C.proc.civ. și concluzionând că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, fără a considera că sunt necesare lămuriri ori probe potrivit art. 131 alin. (2) C.proc.civ., instanța, în raport de prevederile art. 235 C.proc.civ., nu mai putea reveni asupra celor reținute, câtă vreme dispozițiile art. 131 alin. (1) stabilesc în mod expres că încheierea prin care instanţa de judecată consemnează rezultatul verificării şi stabilirii propriei competenţe are caracter interlocutoriu.

Secția I civilă, decizia nr. 1478 din 7 septembrie 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni la data de 02.10.2015, reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 373 lit. b) C.civ., în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se declare desfăcută căsătoria încheiată la data de 24.08.2013 la Primăria comunei Zătreni din vina exclusivă a pârâtului şi să se dispună ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei.

Prin sentinţa nr. 682 din 07.04.2016, Judecătoria Fălticeni a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti reţinând că, în urma relaţiilor solicitate de către instanţă, din adresa emisă de Poliţia comunei Slatina a rezultat că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în judeţul Vâlcea, situaţie faţă de care sunt aplicabile dispoziţiile art. 915 C.proc.civ. în sensul că instanţa competentă a soluţiona cauza este cea de la ultima locuinţă comună a soţilor, respectiv, Judecătoria Bălceşti.

Prin sentinţa nr. 578 din 21.06.2016 Judecătoria Bălceşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării regulatorului de competenţă, reţinând că prin încheierea de şedinţă interlocutorie din 12.01.2016 (încheiere ce leagă instanţa în sensul că aceasta nu mai poate reveni asupra măsurii dispusă prin acea încheiere) Judecătoria Fălticeni s-a declarat competentă din toate punctele de vedere în soluţionarea cauzei, împrejurare faţă de care ulterior nu mai putea să invoce propria necompetenţă.

Pe de altă parte, dovada ultimei locuinţe se poate face nu doar prin actele de identitate ale soţilor, ci poate fi asumată de aceştia prin cererea de chemare în judecată. Or, în cauză reclamanta a indicat prin cererea introductivă de instanţă ultima locuinţă comună ca fiind în judeţul Suceava, aspect necombătut prin întâmpinare. Adresa la care se face referire în hotărârea de declinare a competenţei menţionează doar că părţile figurează cu domiciliul în judeţul Vâlcea, însă domiciliul, care reprezintă o menţiune din actul de identitate, nu poate fi asimilat locuinţei comune în înţelesul art. 915 alin. (1) Cod procedură civilă.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) Cod procedură civilă, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 131 alin. (1) NCPC „La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând, în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.”

Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că „În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop”.

Competenţa teritorială în materia divorţului, astfel cum este reglementată de art.915 NCPC este

o competenţă exclusivă de ordine publică şi nu poate fi invocată decât în condiţiile art.130 alin.(2) NCPC, respectiv la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În cauză, prin încheierea de şedinţă din 12.01.2016, Judecătoria Fălticeni, fără a considera că sunt necesare lămuriri ori probe în ceea ce priveşte competenţa potrivit art. 131 alin. (2) NCPC precitat, a procedat la verificarea propriei competenţe potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, concluzionând că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, având în vedere art. 94 pct. 1 raportat la art. 915 alin. (1) NCPC.

Cum dispoziţiile art. 131 alin. (1) NCPC stabilesc în mod expres că încheierea prin care instanţa de judecată consemnează rezultatul verificării şi stabilirii propriei competenţe are caracter interlocutoriu, rezultă că asupra celor reţinute prin încheierea de şedinţă din 12.01.2016 Judecătoria Fălticeni nu mai putea reveni.

Caracterul interlocutoriu este definit de dispoziţiile art. 235 NCPC, potrivit cărora „ Instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.” şi semnifică faptul că ceea ce s-a statuat printr-o asemenea încheiere nu mai poate fi schimbat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fălticeni.