Decizia nr. 87/A/2014 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra apelurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 135/P de la 11 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/36/2013 au fost admise cererile inculpaților A., B. și C. de aplicare a prevederilor art. 3201 C. proc. pen.

S-a respins cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

S-a respins cererea inculpatei B. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 292 C. pen.

I. Cu privire la inculpatul A.:

1. În baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 3 pedepse de câte 6 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de fals în declarații (fapte din 25 august 2008 și 12 septembrie 2008).

2. În baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (faptă din 10 august 2009).

3. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată (fapte din 02 decembrie 2010).

4. În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (fapte din data de 03 decembrie 2010).

5. În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (fapte din data de 18 ianuarie 2011).

6. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

7. În baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

8. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (șase acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată (fapte din 20 aprilie 2011).

9. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (faptă din 20 aprilie 2011).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A. și aplică acestuia pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare sporită cu 1 an închisoare, în final inculpatul A., urmând a executa pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.

II. Cu privire la inculpata B.:

1. În baza art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă (faptă din 03 decembrie 2010).

2. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune (faptă din 20 martie 2012).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei B. și a fost aplicată acesteia pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final inculpata B., urmând a executa pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatei B. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei B.

III. Cu privire la inculpata C.:

În baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) (teza I) C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale) (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatei C. pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni.

În baza art. 83 C. pen. s-a atras atenția inculpatei C. asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

IV. Cu privire la inculpata D.:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata D. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) (fapte din 02 octombrie 2009).

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că părțile vătămate Consiliul Local Agigea, Consiliul Local Eforie și Consiliul Local Mangalia nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri:

- cererile formulate de inculpatul A. și înregistrate sub nr. x4 din 25 august 2009, x5 din 12 septembrie 2008 și x6 din 12 septembrie 2008 la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța; procură autentificată sub nr. x7 din 10 august 2009 la BNP Asociați D. și E.;

- certificatele de deces emise pe numele defuncților S. și T., depuse în Dosarele succesorale înregistrate sub nr. x8 și x9/2011 la BNP Asociați C. și F.;

- declarațiile olografe ale martorilor B. și G., date de aceștia în Dosarele succesorale înregistrate sub nr. x8 și x9/2011 la BNP Asociați C. și F.;

- certificatele de calitate de moștenitor nr. x10 și x11 din 03 decembrie 2010 emise de BNP Asociați C. și F.;

- certificatele de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011 emise de BNP Asociați C. și F.;

- cererea de autentificare înregistrată sub nr. x12 din 14 februarie 2011 la BNP Asociați C. și F.;

- procura specială autentificată sub nr. x13 din 14 februarie 2011 la BNP Asociați C. și F.;

- cererea de autentificare înregistrată sub nr. x14 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.;

- actul de cesiune autentificat sub nr. x16 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.;

- cererea de autentificare înregistrată sub nr. x15 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.;

- actul de cesiune autentificat sub nr. x17 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. la plata sumei de câte 7.000 lei fiecare către stat și pe inculpata C. la plata sumei de 2.000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat cu privire la inculpata D. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile parțiale în cuantum de câte 75 lei pentru fiecare dintre avocații desemnați din oficiu H., I. și J. au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul întocmit la data de 5 martie 2013 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- A. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații (trei fapte), prevăzute de art. 292 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., uz de fals în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals (șase acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- B. pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. și tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- C. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

- D. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin rechizitoriu s-au reținut următoarele:

La datele de 25 august 2008 și 12 septembrie 2008, inculpatul A. a formulat trei cereri la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța, înregistrate sub nr. x4 din 25 august 2009, x5 din 12 septembrie 2008 și x6 din 12 septembrie 2008, prin care a solicitat emiterea unor extrase din registrele acestei instituții, declarând de fiecare dată în mod mincinos, în mod expres sub sancțiunea art. 292 C. pen., că este strănepotul defuncților T. și S., deși această împrejurare nu era adevărată.

La data de 10 august 2009 inculpatul A. a falsificat procura specială, aparent autentificată la BNP Asociați D. și E., prin contrafacerea scrierii și a semnăturii mandantului, tatăl său, învinuitul K.

La data de 02 decembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A. a folosit la BNP Asociați C. și F., cu scopul de a deschide procedura succesorală privind pe defuncții S. și T., două certificate de deces și o procură specială, toate falsificate.

La data de 03 decembrie 2010, inculpatul A. a determinat cu intenție notarul public C. să săvârșească fără vinovăție, două infracțiuni de fals intelectual, acesta atestând în cuprinsul a două certificate de calitate de moștenitor (nr. x10 și x11 din 03 decembrie 2010) fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că tatăl său, învinuitul K., are calitatea de moștenitor al defuncților S. și T.

La data de 18 ianuarie 2011, a determinat-o cu intenție, pe notarul public C., să săvârșească infracțiunea de fals intelectual, prin atestarea în cuprinsul certificatelor de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011, a unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, aceasta săvârșind fapta fără vinovăție.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpatul A. a falsificat semnăturile tatălui său, învinuitul K. pe cererile de autentificare înregistrate sub nr. x12 din 14 februarie 2011, x14 din 18 aprilie 2011 și x15 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpatul A. a falsificat semnăturile tatălui său, învinuitul K., executate la rubricile mandant, pe procura autentificată sub nr. x13 din 14 februarie 2011 la BNP Asociați C. și F. și respectiv cedent, pe actele de cesiune autentificate sub nr. x16 din 18 aprilie 2011 și x17 din 18 aprilie 2011.

La data de 20 aprilie 2011, inculpatul A. a depus în cadrul fiecăruia dintre Dosarele civile cu numerele unice x1/118/2011, x2/118/2011 și x3/118/2011, aflate pe rolul Tribunalului Constanța, certificatele de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011 despre care cunoștea că sunt falsificate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals (șase acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La data de 20 aprilie 2011, inculpatul A. a introdus pe rolul Tribunalului Constanța trei acțiuni în revendicare în contradictoriu cu autoritățile locale din com. Agigea, orașul Eforie și mun. Mangalia, încercând inducerea în eroare a magistraților judecători, folosind, printre altele, două certificate de moștenitor falsificate, cu scopul de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor care au aparținut defuncților T. și S. și lăsarea acestora în posesia sa.

La data de 03 decembrie 2010, inculpata B. a dat declarații mincinoase cu ocazia audierii sale în calitate de martor în cadrul procedurii succesorale desfășurate la BNP Asociați C. și F.

La data de 20 martie 2012, inculpata B. a depus la Dosarul nr. x1/118/2011 al Tribunalului Constanța, secția civilă, o cerere prin care a arătat că a dobândit cota de 1/2 din averea defuncților T. și S. de la coinculpatul A., conform contractului autentificat sub nr. x18 din 26 august 2011 la BNP L. și a solicitat să-i recunoască calitatea de reclamant în cauză, deși cunoștea că cedentul drepturilor respective nu era succesorul celor doi defuncți.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpata C., notar public în cadrul BNP Asociați C. și F., cu ocazia întocmirii și autentificării procurii speciale nr. x13 din 14 februarie 2011 și a actelor de cesiune nr. x16 și x17 din 18 aprilie 2011, a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că în fața sa s-a prezentat învinuitul K. și că acesta a semnat personal actele.

La data de 02 octombrie 2009, inculpata D., notar public în cadrul BNP Asociați D. și E., a întocmit și autentificat trei procuri speciale în cadrul cărora a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că inculpatul A. era mandatarul tatălui său, învinuitul K., deși cunoștea că între cei doi nu existau raporturi juridice de reprezentare.

În cursul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 02 aprilie 2013 inculpații A., B. și C. au precizat personal că recunosc în totalitate comiterea faptelor reținute în sarcina lor și au solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunosc și le însușesc; inculpata B. a fost reaudiată la termenul din data de 12 septembrie 2013 la solicitarea acesteia pentru a preciza că își retrage declarația dată la data 03 decembrie 2010 în cadrul procedurii succesorale desfășurate la BNP asociați C. și F.

Inculpata D. a precizat personal că nu solicită aplicarea procedurii de judecată simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen., această inculpată fiind audiată de către instanță la termenul din data de 31 mai 2013.

În consecință, în cauză s-a efectuat cercetare judecătorească doar cu privire la inculpata D., fiind audiați martorii M., N.

În cauză s-a efectuat și un raport de expertiză grafoscopică privind pe inculpata D. și s-au depus înscrisuri în circumstanțiere cu privire la starea de sănătate a acestei inculpate.

Pentru inculpata C. s-a depus la dosar o copie a hotărârii de divorț, o copie a certificatului de naștere a minorului rezultat din căsătoria inculpatei și o adeverință de școlarizare a minorului.

Inculpata B. a depus la dosar mai multe înscrisuri în circumstanțiere privind starea sa de sănătate și locurile de muncă.

La dosar s-au depus referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța pentru inculpatul A.

Examinând actele și lucrările dosarului, raportat și la aplicarea procedurii de judecată simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen. cu privire la inculpații A., B. și C., Curtea a reținut următoarea stare de fapt cu privire la acești inculpați:

La data de 10 ianuarie 2013, inculpata C. a sesizat D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța cu privire la faptul că, în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011, la sediul BNP Asociați C. și F. din Mangalia în cadrul căruia își desfășura activitatea, s-a prezentat inculpatul A. care a solicitat dezbaterea succesiunii rămase de pe urma defuncților S. și T.

Cu această ocazie, inculpatul a depus toate înscrisurile necesare procedurii succesorale notariale în original, inclusiv certificatele de deces ale celor doi defuncți, precum și o procură, autentificată sub nr. x7 din 10 august 2009 la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu.

Conform acestei procuri, învinuitul K. l-a împuternicit pe fiul său, inculpatul A. să se prezinte la toate instituțiile competente pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor care aparținuseră mai multor persoane, inclusiv defuncților S. și T.

În cuprinsul acestei procuri se arată în mod expres că mandatarul avea puteri de reprezentare și în privința dezbaterii succesiunilor rămase de pe urma defuncților nominalizați în cuprinsul ei.

În legătură cu procura aparent autentificată la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu, din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că aceasta a fost falsificată de către inculpatul A.

Astfel, BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu a comunicat că la nr. x7 din 10 august 2009 figurează înregistrată o declarație autentică a două persoane fără legătură cu prezenta cauză, aspect de altfel confirmat și de copia registrului notarial.

Cu privire la această procură, învinuitul K. a arătat că nu s-a prezentat niciodată la sediul biroului notarial din Ovidiu pentru a-și manifesta consimțământul în legătură cu autentificarea procurii și a negat că semnătura respectivă i-ar aparține.

De asemenea, și inculpata D. a declarat în cursul urmăririi penale că procura respectivă nu a fost întocmită și autentificată la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu.

Din raportul de constatare tehnico-științifică din 25 februarie 2013, întocmit de către experții criminaliști ai IPJ Constanța, semnătura de pe procura autentificată sub nr. x7 din 10 august 2009 la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu, rubrica semnătură K., a fost probabil executată de către inculpatul A.

De asemenea, inculpatul A. a prezentat notarului public C. și extrase emise de Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța din care rezulta că defuncții deținuseră mari suprafețe de teren în localitățile Agigea, Eforie și Mangalia din jud. Constanța; aceste extrase au fost obținute de către inculpatul A. ca urmare a faptului că la datele de 25 august 2008 și 12 septembrie 2008, acest inculpat a formulat trei cereri la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța, înregistrate sub nr. x4 din 25 august 2009, x5 din 12 septembrie 2008 și x6 din 12 septembrie 2008, prin care a solicitat emiterea unor extrase din registrele acestei instituții, declarând de fiecare dată în mod mincinos, în mod expres sub sancțiunea art. 292 C. pen., că este strănepotul defuncților T. și S., deși această împrejurare nu era adevărată.

Inculpata C. a efectuat fotocopii ale înscrisurilor originale prezentate de inculpatul A., pe care le-a certificat conform cu originalul și le-a atașat dosarelor succesorale înregistrate inițial la BNP Asociați C. și F. din Mangalia sub nr. x19 și x20/2010.

Aceste înscrisuri folosite de către inculpatul A. la BNP Asociați C. și F. Mangalia poartă semnătura indescifrabilă, în original, a inculpatului A.

În baza înscrisurilor depuse de inculpatul A., inculpata C. a emis certificatul de calitate de moștenitor nr. x10 din 03 decembrie 2010, din care rezultă că învinuitul K. are calitatea de unic moștenitor al defunctului T., în calitate de văr primar și certificatul de calitate de moștenitor nr. x11 din 03 decembrie 2010 din care rezultă că învinuitul are calitatea de unic moștenitor al defunctului S., în calitate de văr primar.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, notarul public a avut în vedere certificatele de deces ale celor doi defuncți, prezentate de inculpatul A. din care rezulta că aceștia au fost copiii defunctei Q., sora defunctei R., mama învinuitului K.

Ulterior, la BNP Asociați C. și F. din Mangalia au fost înregistrate Dosarele succesorale nr. x8 și x9/2011, încheiate prin emiterea certificatelor de moștenitor nr. x8 din 18 ianuarie 2011 și nr. x9 din 18 ianuarie 2011 din care rezultă că învinuitul K. este unicul moștenitor al defuncților T. și S. și în cuprinsul cărora se precizează și masa succesorală compusă dintr-un teren în suprafață de 102 ha și 33 ari, situat pe teritoriul orașului Eforie, jud. Constanța, un teren în suprafață de 634 ha și 39 de ari situat pe teritoriul mun. Mangalia, jud. Constanța, un teren în suprafață de 396 ha și 67 de ari, situat pe teritoriul com. Agigea, jud. Constanța și un teren în suprafață de 112 ha situat pe teritoriul com. Agigea, jud. Constanța, Ferma BB.

Din certificatele de deces emise pe numele S. și T. folosite de inculpatul A. la BNP Asociați C. și F. din Mangalia pentru deschiderea procedurii succesorale notariale rezultă că defuncții i-au avut ca părinți pe U. și Q. și că au decedat la Mangalia, în anul 1967 defunctul T. și în anul 1960 defunctul S.

Curtea a reținut că din relațiile comunicate de Consiliul General al mun. București - Direcția de Evidență a Persoanelor rezultă, însă, că părinții defuncților au fost V. și W. și că aceștia au decedat în anii 1958 - T., respectiv 1953 - S.

Din aceeași adresă a mai rezultat că T. s-a născut în anul 1889 nu în anul 1920, iar S. s-a născut în anul 1891 și nu în anul 1919, astfel cum rezultă din certificatele de deces falsificate folosite de A. în procedura succesorală notarială.

De precizat este faptul că, astfel cum rezultă din actele de stare civilă cu privire la care nu există suspiciuni de contrafacere, depuse în dosarele succesorale înregistrate la BNP Asociați C. și F. din Mangalia, Q. a fost sora mamei învinuitului K., astfel încât copiii celei dintâi ar fi devenit veri primari cu învinuitul care ar fi dobândit vocație succesorală la moștenirea acestora.

De asemenea, din aceste acte de stare civilă precum și din restul probelor administrate în cauză rezultă cu certitudine că între învinuitul K. și respectiv inculpatul A. și defuncții S. și T. nu au existat legături de rudenie.

În cadrul procedurii succesorale notariale a fost audiată martora B. care a declarat că a cunoscut-o în mun. București pe defuncta Q. și că știa că aceasta a avut trei copii, printre care frații S. și T., toți trei decedați. De asemenea, martora a arătat că Q. nu fusese căsătorită cu tatăl copiilor ei astfel explicându-se diferența de nume.

Curtea a reținut că aceste declarații ale inculpatei sunt în mod vădit mincinoase; astfel cum rezultă din datele de stare civilă, Q. nu a fost mama celor doi defuncți, părinții acestora fiind V. și W. Apoi, din certificatul ei de deces a rezultat că Q. s-a născut cu certitudine în anul 1902, mult după prezumtivii ei copii.

Fiind audiată în calitate de inculpată în cursul urmăririi penale, după momentul arestării sale, B., și-a modificat poziția afirmând că, în condițiile în care este verișoară de gradul II cu mama inculpatului A., a aflat de la aceasta din urmă că familia învinuitului K. era una numeroasă și bogată.

Inculpata a mai arătat că pe aceeași cale a aflat că defuncții T. și S. erau de fapt copiii W., care la rândul ei era verișoară primară a surorilor Q. și R.

În fața instanței, inculpata B. a recunoscut comiterea faptei, precizând că își retrage declarația dată la data de 03 decembrie 2010 în cadrul procedurii succesorale desfășurate la BNP asociați C. și F., menționând că nu a cunoscut-o pe defuncta Q., nici pe vreunul dintre copii acesteia și nici pe V. și W.

Cu ocazia audierii sale în calitate de învinuit în cursul urmăririi penale, G. a arătat că nu i-a cunoscut pe defuncții S. și T. și a precizat că a comunicat această împrejurare inculpaților B., A. și C.

Învinuitul a mai arătat că în luna decembrie a anului 2010 a fost luat cu mașina de către inculpatul A. și transportat la locuința inculpatei B. din Constanța, unde se mai afla și coinculpata C.

Potrivit susținerilor învinuitului, aceasta din urmă a fost cea care a consemnat declarația sa de martor, aflată la dosarul succesoral, deși el le atrăsese atenția că nu i-a cunoscut pe cei doi defuncți.

Învinuitul a mai arătat că inculpata C. a scris în locul său declarația de martor pe care el doar a semnat-o, deoarece suferă de multiple afecțiuni care îl împiedică să se exprime coerent sau să scrie, la dosarul cauzei fiind depuse înscrisuri medicale din care rezultă că învinuitul a suferit un accident vascular cerebral, prezintă o hemipareză dreapta și suferă de epilepsie vasculară.

În baza înscrisurilor falsificate folosite de inculpatul A. și a declarațiilor necorespunzătoare adevărului date de cei doi martori, inculpata C. a întocmit certificatele de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011 din care rezultă, atât calitatea de moștenitor a învinuitului K., cât și întinderea masei succesorale.

La data de 14 februarie 2011 sub nr. x13 a fost autentificată la BNP Asociați C. și F. din Mangalia procura specială prin care învinuitul K. îl împuternicea pe fiul său, A. să facă acte de dispoziție asupra terenurilor dobândite prin moștenire de la defuncții T. și S., dar și să îl reprezinte în fața instanțelor de orice grad pentru susținerea intereselor sale în legătură cu drepturile sale succesorale dobândite de la defuncții S. și T.

Autentificarea acestei procuri s-a făcut în temeiul cererii înregistrate la BNP Asociați C. și F. din Mangalia sub nr. x12 din 14 februarie 2011, aparent semnată de învinuitul K.

Din raportul de constatare tehnico-științifică din 25 februarie 2013, întocmit de către experții criminaliști ai IPJ Constanța, semnătura de pe cererea de autentificare nr. x12 din 14 februarie 2011, precum și semnătura de la rubrica mandant de pe procura autentificată sub nr. x13 din 14 februarie 2011 au fost executate de către inculpatul A.

La data de 18 aprilie 2011 sub nr. x16 a fost autentificat la BNP Asociați C. și F. din Mangalia actul de cesiune prin care învinuitul K. îi cesiona fiului său drepturile succesorale dobândite în baza certificatului de moștenitor nr. x8 din 18 ianuarie 2011 de la defunctul T.

La data de 18 aprilie 2011 sub nr. x17 a fost autentificat la BNP Asociați C. și F. din Mangalia actul de cesiune prin care învinuitul K. îi cesiona fiului său drepturile succesorale dobândite în baza certificatului de moștenitor nr. x9 din 18 ianuarie 2011 de la defunctul S.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 25 februarie 2013, întocmit de către experții criminaliști ai IPJ Constanța, s-a concluzionat că ambele semnături de pe cererile de autentificare nr. x14 și x15 din 18 aprilie 2011 și ambele semnături de la rubricile cedent și cesionar de pe actele de cesiune autentificate sub nr. x16 și x17 din 18 aprilie 2011 au fost executate de către inculpatul A.

Concluziile exprimate de expertul criminalist coroborează declarațiile învinuitului A. care a arătat că nu s-a prezentat niciodată la BNP Asociați C. și F. din Mangalia pentru a semna acte împreună sau pentru fiul său, precum și cu declarațiile inculpatei C., care a arătat că în fața ei nu s-a prezentat învinuitul K. pentru a semna actele respective ci, de fapt, ele au fost întocmite de către ea și predate nesemnate inculpatului A. care ulterior i le-a restituit semnate, asigurând-o că semnăturile aparțin învinuitului K.

Învinuitul K. a mai declarat că a semnat o singură procură autentică prin care îl împuternicea pe fiul său să facă acte juridice în numele și pe seama lui, având ca obiect un apartament situat în mun. București.

Această procură a fost autentificată la BNP O. din Constanța din 15 ianuarie 2010 și a fost ulterior revocată de către învinuitul K. prin declarația autentificată din 12 mai 2011 la BNP P. din Constanța. Cu privire la situația moștenirii lăsate de defuncții S. și T., se constată că, astfel cum rezultă din adresa din 21 februarie 2013 emisă de Camera Notarilor Publici București și din înscrisurile anexate acesteia, adevărații moștenitori ai defunctului T. au fost Y., soție supraviețuitoare și Z., fiică, iar adevărata moștenitoare a defunctului S. a fost AA.

După obținerea certificatelor de calitate de moștenitor nr. x10 și x11 din 03 decembrie 2010, inculpatul A. a formulat o cerere, înregistrată din 06 decembrie 2010 la Primăria Comunei Agigea prin care a solicitat, în numele tatălui său, învinuitul K., reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 112 ha care aparținuse autorilor săi, S. și T.

Prin adresa din 03 ianuarie 2011, Primăria com. Agigea a respins, ca tardivă, cererea formulată de inculpat.

Astfel, cum rezultă din înscrisurile găsite în locuința inculpatei B. cu ocazia percheziției domiciliare, inculpatul A. a formulat cereri similare la Primăriile mun. Mangalia, com. Agigea și orașului Eforie, Comisiile de Fond Funciar prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care aparținuseră defuncților S. și T., iar în situația în care nu exista teren la dispoziția autorităților locale pentru satisfacerea cererilor sale, a solicitat acordarea de despăgubiri bănești.

La data de 20 aprilie 2011, inculpatul A., în calitate de mandatar al tatălui său, a introdus pe rolul Tribunalului Constanța trei acțiuni în revendicare în contradictoriu cu autoritățile locale din com. Agigea, orașul Eforie și mun. Mangalia prin care a solicitat instanțelor obligarea pârâților de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie suprafețele de teren pe care le deținuseră defuncții S. și T. în localitățile respective și în subsidiar, obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor la restituirea prin echivalent, la valoarea de circulație actuală, a terenurilor revendicate, în situația în care restituirea lui în natură nu ar mai fi fost posibilă.

Acțiunea formulată împotriva Consiliului Local Eforie a fost înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. x1/118/2011, în timp ce acțiunile formulate împotriva Consiliului Local Mangalia și Consiliului Local Agigea au fost înregistrate sub nr. x2/118/2011 și respectiv x3/118/2011.

În dovedirea fiecărei dintre aceste trei acțiuni, inculpatul A. a depus certificatele de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011, emise de BNP Asociați C. și F.

Prin Sentința civilă nr. 3609 din 22 iunie 2012 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul nr. x1/118/2011, a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor și s-a dispus respingerea cererii față de acest pârât, ca fiind introdusă asupra unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și respingerea acțiunii formulate de inculpatul A. în contradictoriu cu pârâții comuna Agigea prin Primar și Consiliul Local Agigea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe s-a formulat apel, iar judecarea acestei căi de atac a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 5267 din 19 octombrie 2011 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul nr. x2/118/2011, a fost admisă excepția inadmisibilității și s-a dispus respingerea acțiunii formulate de inculpatul A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Mangalia prin Primar, Consiliul Local Mangalia prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Prin Decizia civilă nr. 33C din 15 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța pronunțată în Dosarul nr. x2/118/2011 s-a dispus respingerea apelului declarat de apelantul A. în contradictoriu cu intimații Municipiul Mangalia prin Primar, Consiliul Local Mangalia prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Decizia nr. 647 din data de 12 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 33C din data de 15 februarie 2012 a Curții de Apel Constanta, decizia fiind irevocabilă.

Prin Sentința civilă nr. 5136 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul nr. x3/118/2011, a fost admisă excepția inadmisibilității și s-a dispus respingerea acțiunii formulate de inculpatul A. în contradictoriu cu pârâții comuna Agigea prin Primar, Consiliul Local Agigea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Prin Decizia civilă nr. 97C din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța pronunțată în Dosarul nr. x3/118/2011 s-a dispus respingerea apelului declarat de apelantul A. în contradictoriu cu intimații pârâți Comuna Agigea prin Primar, Consiliul Local Agigea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A., termenul de judecată al acestei căi de atac fiind data de 12 martie 2013.

În cadrul acestor litigii, inculpatul A. s-a folosit de calități mincinoase, respectiv aceea de mandatar al tatălui său și ulterior de cesionar al drepturilor succesorale legate de moștenirea defuncților S. și T. cu scopul de a induce în eroare judecătorii învestiți cu soluționarea cauzelor civile și de a obține, prin admiterea acțiunilor, un folos material pentru sine.

În cursul soluționării Dosarului civil nr. x1/118/2011 al Tribunalului Constanța, o citație adresată inculpatului A., pentru termenul din 13 septembrie 2011 a fost comunicată la adresa învinuitului K., din Constanța.

În aceste condiții, la data de 12 septembrie 2011 învinuitul K. a depus la dosar un înscris prin care a învederat instanței că nu a dat nicio procură inculpatului A. și nici nu a încheiat cu acesta vreun act de cesiune.

La data de 22 septembrie 2011, învinuitul K. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de fals de către notarii BNP Asociați C. și F. și de către inculpatul A.

La data de 26 august 2011, sub nr. x18, la BNP L. a fost autentificat contractul de cesiune de drepturi prin care inculpatul A. a cesionat inculpatei B. cota de 1/2 din drepturile sale asupra averii fraților S. și T., dobândite prin cesiune de la tatăl său.

În baza acestui contract, la data de 20 martie 2012, inculpata B. a formulat o cerere la Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x1/118/2011 prin care arăta că a dobândit cota de 1/2 din averea defuncților S. și T. și a solicitat recunoașterea calității de reclamant, precum și introducerea sa în proces.

Pe această cale, deși cunoștea că cedentul drepturilor respective nu era titular al drepturilor cedate, inculpata a formulat pretenții proprii în fața judecătorilor, solicitând obligarea pârâților și față de ea, urmărind în acest fel obținerea unor foloase pentru sine pe cale directă.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 15 februarie 2013, la locuința învinuitului K. a fost găsit un titlu de proprietate emis pe numele unui autor de-al său din care rezultă că acesta din urmă fusese împroprietărit cu o suprafață de teren provenită din fosta fermă BB., aceasta fiind probabil calea prin care inculpatul A. a aflat despre averea impresionantă a defuncților S. și T.

Tot la învinuitul K. au fost găsite înscrisuri din care rezultă că acesta a fost citat la Tribunalul Constanța într-unul din litigiile declanșate de fiul său și că acesta s-a prezentat în fața judecătorului, precizând că nu l-a împuternicit pe inculpat să îl reprezinte în fața instanței și că nu își recunoaște semnătura de pe procura depusă de acesta din urmă.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului A. au fost găsite numeroase înscrisuri care demonstrează implicarea sa în încercarea de a dobândi, prin frauda legii, mari suprafețe de teren care aparținuseră în trecut defuncților S. și T.

Astfel, în locuința inculpatului au fost găsite înscrisuri originale și copii legate de moștenirea lăsată de defuncți, contracte de asistență juridică, procuri, acte de cesiune, acte de stare civilă dar și arbori genealogici ai familiei sale, în care au fost în mod fraudulos introduși frații S. și T. În unele din aceste înscrisuri, cei doi defuncți apar cu diferite grade de rudenie față de membrii familiei inculpatului care a făcut adnotări cu pixul pe colile tehnoredactate pentru a găsi gradul de rudenie care i-ar fi asigurat tatălui său, și implicit lui, vocație succesorală la moștenirea fraților S. și T.

Tot în locuința inculpatului A. au fost găsite două înscrisuri de mari dimensiuni, respectiv Planul de măsurătoare și parcelare al moșiei Valu lui Traian, expropriate conform Legii pentru reforma agrară 186/1945, la scara 1:5000 și Planul loturilor cedate locuitorilor din comuna Hasiduluc, anul 1929, scara 1:5000.

În autoturismul marca CC., folosit de inculpații B. și A. și condus de acesta din urmă la data de 15 februarie 2013 a fost găsit, printre alte înscrisuri relevante pentru cauză și Planul Parcelar al moșiilor Techirghiol Eforie, scara 1:5000, întocmit în 1949.

Și la locuința inculpatei B. au fost găsite numeroase înscrisuri care confirmă participarea ei la activitatea infracțională investigată în prezenta cauză.

De asemenea, la domiciliul inculpatei au fost găsite un DVD-R, ambalat într-un plic de hârtie, inscripționat Terenuri A. și un laptop de culoare neagră.

În urma percheziției informatice efectuate asupra acestor medii de stocare s-a stabilit că pe DVD-R erau stocate mai multe fișiere informatice referitoare la acțiunile frauduloase ale celor doi inculpați, în timp ce pe laptop nu au fost identificate mijloace de probă de natură să conducă la aflarea adevărului în cauză.

În locuința inculpatei au fost găsite și cererile formulate de inculpatul A. pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor deținute de defuncții T. și S. în localitățile Agigea, Eforie și Mangalia sau pentru acordarea de despăgubiri bănești, înregistrate la primăriile localităților respective.

În cauză au fost solicitate relații cu privire la valoarea suprafețelor de teren revendicate în instanță de către inculpații A. și B.

Pe această cale s-a stabilit că terenurile sunt evaluate la următoarele valori minime: între 2.876.654 euro și 28.591.400 euro, în ipoteza în care acestea sunt terenuri extravilane nelotizabile, respectiv între 12.743.655 euro și 43.896.200 euro, în ipoteza în care acestea sunt terenuri extravilane lotizabile.

Prin urmare cel mai mic prejudiciu care s-ar fi produs în cazul admiterii acțiunilor formulate de inculpații A. și B. este de 2.876.654 euro, în timp ce cel mai ridicat ar fi fost de 43.896.200 euro.

Pentru a reține această stare de fapt cu privire la inculpații A., B. și C., Curtea a avut în vedere următoarele mijloace de probă:

- denunțul inculpatei C.,

- înscrisuri: certificatele de deces ale defuncților T. și S., procura autentificată sub nr. x7 din 10 august 2009 la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu, extrase emise de Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța din care rezulta că defuncții deținuseră mari suprafețe de teren în localitățile Agigea, Eforie și Mangalia din jud. Constanța, cererile formulate de inculpatul A. la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța, înregistrate sub nr. x4 din 25 august 2009, x5 din 12 septembrie 2008 și x6 din 12 septembrie 2008, prin care a solicitat emiterea unor extrase din registrele acestei instituții, declarând de fiecare dată în mod mincinos că este strănepotul defuncților T.

și S., certificatul de calitate de moștenitor nr. x10 din 03 decembrie 2010 emis de către inculpata C., certificatul de calitate de moștenitor nr. x11 din 03 decembrie 2010 din care rezultă că învinuitul are calitatea de unic moștenitor al defunctului S., în calitate de văr primar, Dosarele succesorale nr. x8 și x9/2011 deschise la BNP Asociați C. și F., încheiate prin emiterea certificatelor de moștenitor nr. x8 din 18 ianuarie 2011 și nr. x9 din 18 ianuarie 2011 din care rezultă că inculpatul K. este unicul moștenitor al defuncților T.

și S. iar masa succesorală este compusă dintr-un teren în suprafață de 102 ha și 33 ari, situat pe teritoriul orașului Eforie, jud. Constanța, un teren în suprafață de 634 ha și 39 de ari situat pe teritoriul mun. Mangalia, jud. Constanța, un teren în suprafață de 396 ha și 67 de ari, situat pe teritoriul com. Agigea, jud. Constanța și un teren în suprafață de 112 ha situat pe teritoriul com. Agigea, jud.Constanța, Ferma BB., relațiile comunicate de Consiliul General al mun. București - Direcția de Evidență a Persoanelor rezultă, însă, că părinții defuncților au fost V.

și W. și că aceștia au decedat în anii 1958 - T., respectiv 1953 - S., că T. s-a născut în anul 1889 nu în anul 1920, iar S. s-a născut în anul 1891 și nu în anul 1919, astfel cum rezultă din certificatele de deces falsificate folosite de A. în procedura succesorală notarială, procura specială nr. x13 din 14 februarie 2011 autentificată la BNP Asociați C. și F. din Mangalia procura specială prin care învinuitul K. îl împuternicea pe fiul său, A. să facă acte de dispoziție asupra terenurilor dobândite prin moștenire de la defuncții T.

și S., dar și să îl reprezinte în fața instanțelor de orice grad pentru susținerea intereselor sale în legătură cu drepturile sale succesorale dobândite de la defuncții S. și T., actele de cesiune autentificat la BNP Asociați C. și F. din Mangalia sub nr. x16 din 18 aprilie 2011 și nr. x17 din 18 aprilie 2011 prin care K. îi cesiona fiului său drepturile succesorale dobândite în baza certificatelor de moștenitor nr. x8 din 18 ianuarie 2011 și nr. x9 din 18 ianuarie 2011 de la defunctul T., adresa din 21 februarie 2013 emisă de Camera Notarilor Publici București din care reiese că adevărații moștenitori ai defunctului T. au fost Y., soție supraviețuitoare și Z., fiică, iar adevărata moștenitoare a defunctului S. a fost AA., cererea formulată de inculpatul A., înregistrată din 06 decembrie 2010 la Primăria Comunei Agigea prin care a solicitat, în numele tatălui său, K., reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 112 ha care aparținuse autorilor săi, S. și T., cererile similare formulate de inculpatul A. la Primăriile mun.

Mangalia, com. Agigea și orașului Eforie, Comisiile de Fond Funciar prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care aparținuseră defuncților S. și T., iar în situația în care nu exista teren la dispoziția autorităților locale pentru satisfacerea cererilor sale, a solicitat acordarea de despăgubiri bănești, cele trei acțiuni în revendicare formulate de către inculpatul A., în calitate de mandatar al tatălui său, înregistrate la data de 20 aprilie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța în contradictoriu cu autoritățile locale din com.

Agigea, orașul Eforie și mun. Mangalia, prin care a solicitat instanțelor obligarea pârâților de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie suprafețele de teren pe care le deținuseră defuncții S. și T. în localitățile respective și în subsidiar, obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor la restituirea prin echivalent, la valoarea de circulație actuală, a terenului revendicat, în situația în care restituirea lui în natură nu ar mai fi fost posibilă,

- raportul de constatare tehnico-științifică din 25 februarie 2013, întocmit de către experții criminaliști ai IPJ Constanța, semnătura de pe procura autentificată sub nr. x7 din 10 august 2009 la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu, rubrica semnătură K., a fost probabil executată de către inculpatul A.,

- raportul de constatare tehnico-științifică din 25 februarie 2013, întocmit de către experții criminaliști ai IPJ Constanța, semnătura de pe cererea de autentificare nr. x12 din 14 februarie 2011, precum și semnătura de la rubrica mandant de pe procura autentificată sub nr. x13 din 14 februarie 2011 au fost executate de către inculpatul A.,

- raportul de constatare tehnico-științifică din 25 februarie 2013, întocmit de către experții criminaliști ai IPJ Constanța, s-a concluzionat că ambele semnături de pe cererile de autentificare nr. x14 și x15 din 18 aprilie 2011 și ambele semnături de la rubricile cedent și cesionar de pe actele de cesiune autentificate sub nr. x16 și x17 din 18 aprilie 2011 au fost executate de către inculpatul A.,

- declarația dată de către G., în calitate de învinuit în cursul urmăririi penale, care a arătat că nu i-a cunoscut pe defuncții S. și T. și a precizat că a comunicat această împrejurare inculpaților B., A. și C.,

- declarațiile inculpaților A., B. și C. date în fața Curții prin care au recunoscut comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, aceste declarații coroborându-se cu celelalte mijloace de probă enumerate mai sus.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților A., B. și C., Curtea constată că:

I. pentru inculpatul A.:

1. Faptele inculpatului A., care la datele de 25 august 2008 și 12 septembrie 2008, a formulat trei cereri la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța, înregistrate sub nr. x4 din 25 august 2009, x5 din 12 septembrie 2008 și x6 din 12 septembrie 2008, prin care a solicitat emiterea unor extrase din registrele acestei instituții, declarând de fiecare dată în mod mincinos, în mod expres sub sancțiunea art. 292 C. pen., că este strănepotul defuncților T. și S., deși această împrejurare nu era adevărată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații (trei fapte), prevăzute de art. 292 C. pen.

Curtea a apreciat că se impune reținerea a trei infracțiuni distincte datorită faptului că din probele administrate în faza de urmărire penală nu reiese în mod cert existența unei rezoluții infracționale unice, inculpatul A. acționând în baza unor hotărâri distincte.

2. Fapta inculpatului A., care la data de 10 august 2009 a falsificat procura specială, aparent autentificată la BNP Asociați D. și E., prin contrafacerea scrierii și a semnăturii mandantului, tatăl său, învinuitul K., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.

3. Faptele inculpatului A., care la data de 02 decembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a folosit la BNP Asociați C. și F., cu scopul de a deschide procedura succesorală privind pe defuncții S. și T., două certificate de deces și o procură specială, toate falsificate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

4. Faptele inculpatului A., care la data de 03 decembrie 2010, a determinat cu intenție notarul public C. să săvârșească fără vinovăție, două infracțiuni de fals intelectual, acesta atestând în cuprinsul a două certificate de calitate de moștenitor (nr. x10 și x11 din 03 decembrie 2010) fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că tatăl său, învinuitul K., are calitatea de moștenitor al defuncților S. și T. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

5. Faptele inculpatului A., care la data de 18 ianuarie 2011 a determinat-o cu intenție, pe notarul public C., să săvârșească infracțiunea de fals intelectual, prin atestarea în cuprinsul certificatelor de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011, a unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, aceasta săvârșind fapta fără vinovăție, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

6. Faptele inculpatului A., care la datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011 a falsificat semnăturile tatălui său, învinuitul K. pe cererile de autentificare înregistrate sub nr. x12 din 14 februarie 2011, x14 din 18 aprilie 2011 și x15 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

7. Faptele inculpatului A., care la datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011 a falsificat semnăturile tatălui său, învinuitul K., executate la rubricile mandant, pe procura autentificată sub nr. x13 din 14 februarie 2011 la BNP Asociați C. și F. și respectiv cedent, pe actele de cesiune autentificate sub nr. x16 din 18 aprilie 2011 și x17 din 18 aprilie 2011, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

8. Faptele inculpatului A., care la data de 20 aprilie 2011 a depus în cadrul fiecăruia dintre Dosarele civile cu numerele unice x1/118/2011, x2/118/2011 și x3/118/2011, aflate pe rolul Tribunalului Constanța, certificatele de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011 despre care cunoștea că sunt falsificate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals (șase acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

9. Faptele inculpatului A. care la data de 20 aprilie 2011 a introdus pe rolul Tribunalului Constanța trei acțiuni în revendicare în contradictoriu cu autoritățile locale din com. Agigea, orașul Eforie și mun. Mangalia, încercând inducerea în eroare a magistraților judecători, folosind, printre altele, două certificate de moștenitor falsificate, cu scopul de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor care au aparținut defuncților T. și S. și lăsarea acestora în posesia sa, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Curtea a constatat că nu este întemeiată cererea acestui inculpat, formulată prin apărător în temeiul art. 3201 alin. (6) C. proc. pen., de schimbare a încadrării juridice dată acestei fapte, în sensul nereținerii alin. (5) al art. 215 C. pen., susținându-se că nu a fost identificată valoarea terenurilor revendicate.

În acest sens, Curtea a reținut că în cauză au fost solicitate relații cu privire la valoarea suprafețelor de teren revendicate în instanță, de către inculpații A. și B., pe această cale a stabilit că terenurile sunt evaluate la următoarele valori minime: între 2.876.654 euro și 28.591.400 euro, în ipoteza în care acestea sunt terenuri extravilane nelotizabile, respectiv la valoarea maximă între 12.743.655 euro și 43.896.200 euro, în ipoteza în care acestea sunt terenuri extravilane lotizabile, în stabilirea acestor valori nu au fost luate în calcul terenurile intravilane, al căror preț este net superior, deși în majoritatea cazurilor aceste terenuri sunt situate în interiorul localităților; de asemenea, dintre valorile terenurilor extravilane au fost avute în vedere strict cele mai mici dintre acestea în condițiile în care primăriilor comunelor Agigea, Eforie și Mangalia au comunicat prețuri mult mai mari ale terenurilor extravilane de pe raza lor teritorială.

Prin urmare, făcând aplicarea principiului in dubio pro reo, Curtea a reținut ca potențial prejudiciu, care s-ar fi produs în urma admiterii acțiunilor formulate, cea mai mică valoare stabilită pe baza înscrisurilor aflate la dosar, respectiv cea de 2.876.654 euro, valoare care impune reținerea și a alin. (5) a art. 215 C. pen.

II. pentru inculpata B.:

1. Fapta inculpatei B., care la data de 03 decembrie 2010, a dat declarații mincinoase cu ocazia audierii sale în calitate de martor în cadrul procedurii succesorale desfășurate la BNP Asociați C. și F., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

Curtea a reținut că potrivit art. 74 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 calitatea de succesibil și/sau, după caz, titlul de legatar, precum și numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă, prin testament și cu martori, iar potrivit art. 79 din Ordinul nr. 710/C din 05 iulie 1995 al Ministerului Justiției pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicarea a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 în cadrul procedurii succesorale, notarul public va stabili, pe baza declarațiilor părților, a martorilor și a celorlalte documente prezentate dacă succesorii au acceptat în termen moștenirea.

În consecință, procedura succesorală notarială este o cauză în care se ascultă martori, în sensul art. 260 alin. (1) C. pen., activitate efectuată de notarul public ca funcționar învestit prin lege cu atribuții în această privință.

2. Fapta inculpatei B., care la data de 20 martie 2012, a depus la Dosarul nr. x1/118/2011 al Tribunalului Constanța, secția civilă, o cerere prin care a arătat că a dobândit cota de 1/2 din averea defuncților T. și S. de la coinculpatul A., conform contractului autentificat sub nr. x18 din 26 august 2011 la BNP L. și a solicitat să-i recunoască calitatea de reclamant în cauză, deși cunoștea că cedentul drepturilor respective nu era succesorul celor doi defuncți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Curtea a constatat că nu este întemeiată cererea inculpatei B., formulată în temeiul art. 3201 alin. (6) C. proc. pen., de schimbare a încadrării juridice dată acestei fapte din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. în infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii a constat într-o acțiune de inducere în eroare a judecătorilor învestiți cu soluționarea cererilor de chemare în judecată și a căilor de atac exercitate în cauzele respective, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase (prezentarea certificatelor de moștenitor nr. x8 și x9/2011 emise de BNP Asociați C. și F. despre care cunoștea că fuseseră falsificate fără vinovăție, de către notarul public, prin atestarea unor împrejurări neadevărate), în final cererile de chemare în judecată formulate de inculpatul A., fiind respinse, ca inadmisibile sau nefondate și nu ca introduse de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Datorită soluțiilor pronunțate de judecători în litigiile declanșate de inculpat, paguba care reprezenta echivalentul folosului material injust urmărit de acesta nu s-a produs, motiv pentru care infracțiunea de înșelăciune a rămas în faza tentativei.

Acesta a fost și motivul pentru care Consiliile Locale Agigea, Eforie și Mangalia nu s-au constituit părți civile în cauză.

Curtea a mai reținut că sub aspectul laturii subiective, inculpata B. a acționat cu intenție directă, urmărind obținerea unui folos material injust constând în imobilele revendicate sau după caz, în echivalentul bănesc al acestora, pe care inculpatul le-ar fi dobândit în cazul admiterii acțiunilor formulate de el.

Curtea a constatat că infracțiunea de înșelăciune incriminează inducerea în eroare a unei persoane, fără a impune restricții legate de eventualele calități, profesii sau ocupații ale unor asemenea persoane.

De asemenea, infracțiunea prev. de art. 215 C. pen. nu impune condiția ca persoana indusă în eroare să fie și cea în patrimoniul căruia se produce prejudiciul.

Curtea a mai constatat că practica judiciară a consemnat numeroase situații în care, deși autorul infracțiunii de înșelăciune a indus în eroare o anumită persoană, paguba s-a produs în patrimoniul unei alte persoane, asupra căruia făptuitorul nu a acționat în mod direct.

Nu a fost întemeiată susținerea apărătorului inculpatei cu privire la practica judiciară recentă a Tribunalului Constanța (cu trimitere la Sentința penală nr. 79 din 12 februarie 2013 a acestei instanțe), având în vedere că hotărârea menționată nu este definitivă.

Dimpotrivă, Curtea a reținut că în practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ulterioară anului 2012, s-a reținut în cauze asemănătoare că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în forma tentativei.

Astfel, prin Decizia penală nr. 975/2012 a Înaltei Curți de Casație s-a apreciat că fapta inculpaților care, profitând de vârsta înaintată și afecțiunile psihice suferinde specifice vârstei ale părții vătămate au folosit mai multe înscrisuri ce au atestat întocmirea unui antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Municipiul Galați și au solicitat instanței civile pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune.

În același sens, Înalta Curte de Casație a reținut prin Decizia penală nr. 1058/2012 că fapta inculpatului care a încercat să inducă în eroare instanțele de judecată în cadrul Dosarului nr. x/121/2010 al Tribunalului Galați, prin folosirea unui contract falsificat și a unui raport de expertiză grafică întocmit de o persoană ce nu avea calitatea de expert, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești definitive, prin care partea vătămată să fie obligată la plata sumei trecute în contract - 4.000.000 RON -, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința sa, întrunește, de asemenea, elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune.

Nu a fost întemeiată nici solicitarea inculpatei B., formulată prin apărător cu ocazia dezbaterilor, de achitare pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că inculpata a apelat la procedura de judecată simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. prin recunoașterea vinovăției, iar potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. nu se poate pronunța în cauză decât o hotărâre de condamnare.

III. pentru inculpata C.:

Faptele inculpatei C., notar public în cadrul BNP Asociați C. și F. care, la datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, în calitate de notar public, cu ocazia întocmirii și autentificării procurii speciale nr. x13 din 14 februarie 2011 și a actelor de cesiune nr. x16 și x17 din 18 aprilie 2011, a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că în fața sa s-a prezentat K. și că acesta a semnat personal actele respective întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Curtea a constatat că nu este întemeiată apărarea inculpatei C. prin care s-a solicitat să se constate că fapta reținută în sarcina acesteia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În acest sens, Curtea a avut în vedere criteriile de apreciere a gradului de pericol social al unei infracțiuni prev. de art. 181 alin. (2) C. pen.: împrejurările în care fapta a fost comisă, scopul urmărit, urmarea produsă sau care se putea produce și persoana inculpatei.

Astfel, Curtea a reținut că inculpata C. a atestat în mod nereal că la datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011 K. s-a prezentat în fața sa și a semnat personal actele de cesiune nr. x16 și x17 din 18 aprilie 2011, însă în calitatea sa de notar public inculpata era conștientă de importanța unor asemenea acte, de consecințele autentificării unor asemenea acte de cesiune și trebuia să efectueze toate demersurile pentru a se convinge că aceasta a fost voința reală a lui K.

De asemenea, Curtea a constatat că nu se poate reține că atingerea adusă valorilor sociale este minimă, fapta inculpatei, având ca urmare crearea unei neîncrederi a opiniei publice în autentificarea diverselor acte juridice efectuate de către notarii publici datorită ușurinței cu, care se autentifică unele acte, fără a se verifica identitatea unor persoane și chiar în lipsa acestora, actele respective nefiind încheiate în fața notarului public.

Curtea a mai reținut că, deși inculpata C. a efectuat un denunț la data de 10 ianuarie 2013, Curtea a reținut că anterior, la data de 22 septembrie 2011 numitul K. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de fals de către notarii BNP Asociați C. și F. și de către inculpatul A., arătând că nu a dat nicio procură inculpatului A. și nici nu a încheiat cu acesta vreun act de cesiune, K. luând cunoștință din dosarele de pe rolul Tribunalului Constanța de aceste înscrisuri.

Prin urmare, chiar dacă inculpata C. nu ar fi efectuat acel denunț, faptele menționate în denunț ar fi fost în final descoperite de către organele judiciare în cursul cercetărilor efectuate în dosarul constituit ca urmare a plângerii penale formulate de K.

Individualizarea judiciară a pedepselor:

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor care urmează a fi aplicate inculpaților A., B. și C. Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen.: limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina acestor inculpați, modalitatea de comitere a acestora, scopul urmărit, urmarea care se putea produce, circumstanțele personale ale inculpaților.

În acest sens, Curtea a avut în vedere:

- rolul important pe care l-au avut inculpații A. și B.,

- modul elaborat și premeditat al activității infracționale, activitate care s-a desfășurat pe o durată lungă de timp de aprox. 3 ani (de la datele de 25 august 2008 și 12 septembrie 2008 când inculpatul A. a formulat trei cereri la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța până la data de 20 aprilie 2011 când inculpatul A., în calitate de mandatar al tatălui său, a introdus pe rolul Tribunalului Constanța trei acțiuni în revendicare în contradictoriu cu autoritățile locale din com. Agigea, orașul Eforie și mun. Mangalia, prin care a solicitat instanțelor obligarea pârâților de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie suprafețele de teren pe care le deținuseră defuncții S. și T. în localitățile respective și în subsidiar, obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor la restituirea prin echivalent, la valoarea de circulație actuală, a terenurilor revendicate, în situația în care restituirea lui în natură nu ar mai fi fost posibilă),

- perseverența infracțională deosebită a inculpaților A. și B. pentru atingerea scopului principal urmărit: obținerea terenurilor defuncților S. și T. sau a despăgubirilor aferente pentru terenurile respective,

- cuantumul deosebit de ridicat al valorii acelor terenuri, de minim 2.876.654 euro, astfel cum s-a arătat mai sus.

Curtea a mai reținut că din toate probele administrate în cauză rezultă existența unei relații strânse între ea și coinculpat, aspecte care reies din procesele-verbale de supraveghere ori de investigații efectuate de lucrătorii specializați ai MAI din care a rezultat că cei doi petreceau foarte mult timp împreună, inculpatul o vizita frecvent pe coinculpată și călătoreau împreună, din faptul că din înscrisurile ridicate la percheziția efectuată în locuința inculpatului rezultă că acesta primea corespondența, care îi era adresată la locuința fără forme legale a inculpatei din Constanța.

În consecință, s-a impus să se rețină că inculpata B. i-a fost alături coinculpatului A. încă de la începutul activității infracționale comune, ea semnând în calitate de martor procura falsificată prin care aparent învinuitul K. l-a împuternicit pe fiul său să facă demersurile necesare obținerii dreptului de proprietate asupra mai multor suprafețe mari de teren, aparținând unor defuncți diferiți.

De asemenea, inculpata B. a dat declarații mincinoase în fața notarului public C., participând, astfel la emiterea certificatelor de moștenitor după defuncții S. și T. pentru inculpatul A., prin frauda legii.

Curtea a mai reținut că prin aceste acțiuni, inculpata B. a urmărit obținerea unor beneficii importante pentru sine, aspect care reiese din faptul că inculpatul A. i-a cesionat coinculpatei 1/2 din averea defuncților S. și T., iar aceasta din urmă a acționat apoi în nume propriu, solicitând personal instanței să îi recunoască drepturile.

În același sens, Curtea a reținut, pe de o parte, că inculpata C. a precizat că inculpata B. a fost cea care a contactat-o pentru a-i solicita întocmirea procurii autentificate sub nr. x13 din 14 februarie 2011 și a actelor de cesiune autentificate sub nr. x16 și x17 din 18 aprilie 2011, iar pe de altă parte că în mai multe proceduri administrative, dar și judiciare, inculpatul A. a indicat ca domiciliu procesual ales locuința fără forme legale a coinculpatei B. din Constanța.

Față de aspectele expuse mai sus, Curtea a aplicat pedepse orientate peste minimul special al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților A. și B. (minime reduse cu 1/3 potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.), însă apropiate de aceste minime, raportat la faptul că sunt infractori primari și că au recunoscut comiterea faptelor comise, apelând la procedura de judecată simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen.

Curtea a constatat că față de perseverența infracțională deosebită a acestor doi inculpați, caracterul premeditat al activității infracționale desfășurate pe o durată mare de timp de aprox. 3 ani, de valoarea deosebit de mare a terenurilor pentru care s-a încercat să se obțină dreptul de proprietate (de cel puțin 2.876.654 euro), nu s-a impus reținerea în favoarea inculpaților A. și B. a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că aceste circumstanțe au un caracter facultativ, iar față de gradul de pericol social al faptelor nu s-a impus reținerea lor; de asemenea, Curtea a constatat că recunoașterea faptelor de către cei doi inculpați nu a avut un rol determinant în stabilirea stării de fapt, raportat la ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză.

Starea de sănătate a inculpatei B. nu este în măsură să se încadreze în alin. (2) al art. 74 C. pen., având în vedere că aceste afecțiuni medicale sunt anterioare comiterii faptelor și nu au împiedicat-o pe inculpată să comită infracțiunile reținute în sarcina sa; în aceste condiții, starea de sănătate a acestei inculpate nu are valența unei circumstanțe atenuante.

În consecință, cu privire la inculpatul A.:

1. În baza art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. Curtea l-a condamnat pe inculpatul A. la 3 pedepse de câte 6 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de fals în declarații (fapte din 25 august 2008 și 12 septembrie 2008).

2. În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (faptă din 10 august 2009).

3. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată (fapte din 02 decembrie 2010).

4. În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (fapte din data de 03 decembrie 2010).

5. În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (fapte din data de 18 ianuarie 2011).

6. În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

7. În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

8. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (șase acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată (fapte din 20 aprilie 2011).

9. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (faptă din 20 aprilie 2011).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., Curtea a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. și a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare sporită cu 1 an închisoare, în final inculpatul A. urmând a executa pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

La aplicarea sporului de pedeapsă de 1 an închisoare, Curtea a avut în vedere multitudinea infracțiunilor comise, perseverența infracțională deosebită a acestui inculpat, activitatea infracțională fiind premeditată și desfășurată pe o durată mare de timp de aprox. 3 ani pentru atingerea scopului urmărit (obținerea dreptului de proprietate pentru terenuri în valoare de cel puțin 2.876.654 euro).

În baza art. 71 C. pen., Curtea a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

Pedeapsa se va executa în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

Curtea a constatat că nu sunt întemeiate concluziile inculpatului A., prin apărător, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 86 C. pen. cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cuantumul pedepsei rezultante de 5 ani și 6 luni închisoare fiind mai mare decât limita pedepsei rezultante de 3 ani închisoare prev. de art. 86 alin. (2) C. pen. pentru care se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., Curtea a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A., temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a acestuia subzistând și în prezent, durata arestării preventive a acestui inculpat de aprox. 8 luni circumscriindu-se unei durate rezonabile a măsurii arestării preventive având în vedere că în această perioadă s-a finalizat, atât urmărirea penală, cât și cercetarea judecătorească în fața instanței de fond.

Cu privire la inculpata B.:

1. În baza art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a condamnat-o pe inculpata B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă (faptă din 03 decembrie 2010).

Curtea a constatat că nu este întemeiată solicitarea inculpatei B., formulată prin apărător, de aplicare a alin. (3) al art. 260 C. pen.: "dacă retragerea mărturiei a intervenit (...) după ce s-a pronunțat o hotărâre sau după ce s-a dat o altă soluție ca urmare a mărturiei mincinoase, instanța a redus pedeapsa potrivit art. 76".

În acest sens, Curtea a avut în vedere că, atât în practica judiciară, cât și în literatura juridică s-a reținut că "din modul de exprimare folosit de legiuitor rezultă că, pentru a produce efect atenuant, retragerea mărturiei mincinoase trebuie făcută în cadrul aceleiași cauze în care a fost făcută mărturia mincinoasă, dar înainte de soluționarea definitivă a cauzei" (v. "Drept Penal Român. Partea Specială" - Octavian Loghin, Toader Tudorel, Editura Șansa, București, 1994, pag. 368 pct. 9 teza a III-a).

2. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat-o pe inculpata B. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune (faptă din 20 martie 2012).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., Curtea a contopit pedepsele aplicate inculpatei B. și a aplicat acesteia pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final inculpata B. urmând a executa pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

La aplicarea sporului de pedeapsă de 6 luni închisoare, Curtea a avut în vedere perseverența infracțională deosebită a inculpatei, activitatea infracțională fiind premeditată și desfășurată pe o durată mare de timp pentru atingerea scopului urmărit (obținerea dreptului de proprietate de către inculpatul A. pentru terenuri în valoare de cel puțin 2.876.654 euro).

Raportat la gradul de implicare în această activitate infracțională amplă a inculpatei B. în comparație cu inculpatul A., Curtea s-a orientat la un spor de pedeapsă de doar 6 luni, mai mic decât sporul de pedeapsă de 1 an închisoare aplicat inculpatului A., acesta fiind și motivul pentru care pedeapsa principală aplicată pentru comiterea infracțiunii de tentativă de înșelăciune prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. este mai mică cu 6 luni decât pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru comiterea aceleiași infracțiuni.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

Pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei B. se va executa în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

Curtea a constatat că nu sunt întemeiate concluziile inculpatei B., prin apărător, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cuantumul pedepsei rezultante de 4 ani și 6 luni închisoare fiind mai mare decât limita pedepsei rezultante de 3 ani închisoare prev. de 861 alin. (2) C. pen. pentru care se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatei B. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a menținut măsura arestării preventive a inculpatei B., temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a acesteia subzistând și în prezent, durata arestării preventive a acestei inculpate de aprox. 8 luni circumscriindu-se unei durate rezonabile a măsurii arestării preventive având în vedere că în această perioadă s-a finalizat, atât urmărirea penală, cât și cercetarea judecătorească în fața instanței de fond.

Cu privire la inculpata C.:

În baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) (teza I) C. pen., Curtea a condamnat-o pe inculpata C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale - fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

Având în vedere că reținerea infracțiunilor care au făcut obiectul prezentului dosar a fost facilitată de denunțul făcut de inculpata C. (cu mențiunea precizată mai sus cu referire la faptul că tatăl inculpatului A. formulase o plângere penală cu aprox. 1 an înainte pentru altă infracțiune în legătură cu activitatea infracțională a inculpatului A.), Curtea a apreciat că se impune reținerea în favoarea inculpatei C. a circumstanței atenuante facultative prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., aspect de altfel reținut și prin rechizitoriu.

Curtea a constatat că nu este întemeiată solicitarea inculpatei C. de reținere și a circumstanței atenuante facultative prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., circumstanțele sale personale fiind unele normale, neavând un caracter excepțional de natură să impună reținerea acestei circumstanțe atenuante facultative.

De asemenea, nu a fost întemeiată nici solicitarea inculpatei C., formulată prin apărător, de aplicare a unei pedepse constând în amendă penală, ca efect al aplicării art. 76 alin. (1) lit. e) (teza I) C. pen., raportat la natura infracțiunii comisă de către inculpată, la forma continuată a acesteia (3 acte materiale), la calitatea de notar public în care a comis faptele și la urmarea produsă, având consecințe și cu privire la încrederea opiniei publice în autentificarea diverselor acte juridice efectuate de către notarii publici.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

Curtea a constatat că, în ceea ce privește pedeapsa de 2 luni care se va aplica inculpatei C., sunt îndeplinite cerințele art. 81 C. pen., cuantumul pedepsei fiind mai mic de 2 ani închisoare, nu are antecedente penale, iar conduita sa procesuală (care reiese din faptul că a făcut denunțul penal și a avut o atitudine sinceră de recunoaștere a faptei) constituie elemente de apreciere în sensul că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru ca această inculpată să nu comită în viitor alte infracțiuni.

În consecință, în baza art. 81, 82 C. pen., Curtea a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatei C. pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni.

În baza art. 83 C. pen., s-a atras atenția inculpatei C. asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

Cu privire la inculpata D.:

Examinând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză cu privire la infracțiunea pentru care această inculpată a fost trimisă în judecată, Curtea a constatat că nu se poate reține fără putință de tăgadă că aceasta a comis fapta cu intenție directă, aceasta fiind forma de vinovăție pentru a se putea reține comiterea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen.

Curtea a reținut că este adevărat că la data de 02 octombrie 2009, sub nr. x22, x23, x24, la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu au fost autentificate 3 procuri prin care numitul K., prin mandatar inculpatul A. (fiul lui K.), a împuternicit-o pe inculpata B. să se prezinte la toate instituțiile competente pentru ca în numele lui și pentru el să facă demersurile necesare în vederea dobândirii dreptului de proprietate asupra:

- suprafeței de 634 ha și 39 de ari, situată pe teritoriul mun. Mangalia și de 102 ha, situată pe teritoriul orașului Eforie dar și pentru vânzarea acestor imobile,

- suprafeței de 396 ha, situată pe teritoriul com. Agigea, jud. Constanța, proprietari S. și T. dar și pentru vânzarea acestor imobile,

- imobilului situat în Constanța, aparținând autorilor săi, DD. și EE., dar și pentru vânzarea acestui imobil.

Curtea a constatat, însă, că nu este întemeiată aprecierea din rechizitoriu în sensul că, faptul că inculpata D. a invocat în cuprinsul celor trei procuri un act pe care tot ea se presupunea că îl autentificase cu mai puțin de două luni în urmă (respectiv procura specială autentificată sub nr. x7 din 10 august 2009 la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu dar care pe de altă parte nu exista în realitate), conduce la concluzia certă că ea a cunoscut împrejurarea că de fapt între inculpatul A. și învinuitul K. nu existau raporturi juridice de reprezentare.

Nu s-a putut reține forma de vinovăție a intenției directe a inculpatei D. doar pe baza unei prezumții de natura celei menționate mai sus reținută în rechizitoriu.

Curtea a considerat că a fost întemeiată apărarea inculpatei D., în sensul că nu a fost deosebit de atentă la acea procură, având în vedere că o cunoștea pe inculpata B. încă din anii 2004 sau 2005 și pentru care autentificase și anterior alte acte, astfel că nu a realizat că se găsește în fața unui înscris falsificat.

Curtea a constatat că argumentele expuse în rechizitoriu pornesc de la premisa că inculpata D. a observat că acea procură a fost semnată în calitate de martori, de către inculpații A. și B., fapt contrar practicii biroului său notarial, însă tocmai această premisă nu a fost dovedită, din niciun mijloc de probă administrat în cauză, nereieșind în mod cert că inculpata D. a observat acest lucru, argumentele expuse în rechizitoriu fiind astfel simple prezumții.

De asemenea, faptul că această din urmă procură nu a fost păstrată la sediul biroului notarial, în original sau în copie legalizată, la anexele celor trei procuri, astfel cum prevede art. 68 din Ordinul nr. 710/C din 05 iulie 1995 al Ministerului Justiției pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicarea a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, nu înseamnă că inculpata D. a fost în cunoștință de cauză cu privire la faptul că acea procură nu a fost emisă de biroul său notarial, nefiind administrat niciun mijloc de probă din care să reiasă că inculpata D. ar fi observat acest lucru pentru a se putea reține intenția directă privind comiterea infracțiunii de fals intelectual.

Dimpotrivă, din declarațiile martorelor M. și N., Curtea a reținut că inculpata D. nu se ocupa de arhivarea documentelor și că au fost mai multe situații în care procura dată de o persoană era semnată și de martori.

În consecință, Curtea a constatat că din niciun mijloc de probă administrat în cauză nu a reieșit cu certitudine că inculpata D. a constatat la data de 02 octombrie 2009 că procura autentificată sub nr. x7 din 10 august 2009 la BNP Asociați D. și E. nu a fost de fapt autentificată la acest birou notarial (fiind de fapt falsificată de către inculpatul A.), astfel că nu s-a putut reține că această inculpată a întocmit cu intenție directă cele 3 procuri speciale nr. x22, x23, x24, la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu prin care numitul K., prin mandatar inculpatul A. (fiul lui K.), a împuternicit-o pe inculpata B. să se prezinte la toate instituțiile competente pentru ca în numele lui și pentru el să facă demersurile necesare în vederea dobândirii dreptului de proprietate asupra, nefiind dovedit prin niciun mijloc de probă că inculpata D. a avut cunoștință de faptul că de fapt K. nu l-a împuternicit pe fiul său - inculpatul A. în același sens.

Nefiind astfel întrunită latura subiectivă a infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. (infracțiune care se comite doar cu intenție directă prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., care presupune ca inculpata să fi prevăzut rezultatul faptei sale și să fi urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Curtea a achitat-o pe inculpata D. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) (fapte din 02 octombrie 2009).

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a constatat că părțile vătămate Consiliul Local Agigea, Consiliul Local Eforie și Consiliul Local Mangalia nu s-au constituit părți civile în cauză.

Având în vedere infracțiunile reținute în sarcina inculpaților A., B. și C., în baza art. 348 C. proc. pen., Curtea a dispus desființarea următoarelor înscrisuri:

- cererile formulate de inculpatul A. și înregistrate sub nr. x4 din 25 august 2009, x5 din 12 septembrie 2008 și x6 din 12 septembrie 2008 la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța; procură autentificată sub nr. x7 din 10 august 2009 la BNP Asociați D. și E.;

- certificatele de deces emise pe numele defuncților S. și T., depuse în Dosarele succesorale înregistrate sub nr. x8 și x9/2011 la BNP Asociați C. și F.;

- declarațiile olografe ale martorilor B. și G., date de aceștia în Dosarele succesorale înregistrate sub nr. x8 și x9/2011 la BNP Asociați C. și F.;

- certificatele de calitate de moștenitor nr. x10 și x11 din 03 decembrie 2010 emise de BNP Asociați C. și F.;

- certificatele de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011 emise de BNP Asociați C. și F.;

- cererea de autentificare înregistrată sub nr. x12 din 14 februarie 2011 la BNP Asociați C. și F.;

- procura specială autentificată sub nr. x13 din 14 februarie 2011 la BNP Asociați C. și F.;

- cererea de autentificare înregistrată sub nr. x14 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.;

- actul de cesiune autentificat sub nr. x16 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.;

- cererea de autentificare înregistrată sub nr. x15 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.;

- actul de cesiune autentificat sub nr. x17 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen., Curtea i-a obligat pe inculpații A. și B. la plata sumei de câte 7.000 lei fiecare către stat și pe inculpata C. la plata sumei de 2.000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, raportat la ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză cu privire la infracțiunile reținute în sarcina acestora.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat cu privire la inculpata D. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile parțiale în cuantum de câte 75 lei pentru fiecare dintre avocații desemnați din oficiu H., I. și J. au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța, inculpatul A., fără a arăta inițial motivele, și inculpatele B. și C., fără a arăta în scris motivele.

În motivele de recurs formulate în scris, procurorul a criticat sentința pronunțată de prima instanță sub mai multe motive.

Un prim motiv de recurs vizează greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților A. și B.

S-a apreciat că, raportat la pedeapsa aplicată inculpatului este insuficientă pentru îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv de sancționare și reeducare a condamnatului, raportat la numărul mare de acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, perioada relativ scurtă de timp în care s-au desfășurat acțiunile ilicite, scopul urmărit de către inculpat, respectiv obținerea, pe nedrept, prin folosirea de înscrisuri false, a unor mari suprafețe de teren, cu o valoare de circulație stabilită la minim 3.000.000 euro, terenuri situate pe raza teritorial administrativă a localităților Mangalia, Eforie și Agigea; totodată, inculpatul a atras în planul infracțional și alte persoane, inculpate în cauză, care au participat alături de el în cauzele civile demarate pe rolul instanțelor din Constanța, sau care au procedat la emiterea de înscrisuri oficiale folosite în procedurile de dovedire a calității false de moștenitor al familiei BB.

Toate acestea, alăturat circumstanțelor personale ale inculpatului, care este tânăr, absolvent de studii superioare juridice (chiar dacă a solicitat judecarea în baza procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.), determină conturarea unui profil negativ al inculpatului și al pericolului social crescut pentru ordinea publică, care impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, chiar dacă infracțiunea principală prevăzută de art. 215 C. pen. a rămas în forma tentativei, neconsumarea infracțiunii datorându-se intervenției organelor de urmărire penală și nu atitudinii inculpatului, toate acestea pentru îndeplinirea rolului de coerciție și de sancționare reglementat de lege.

Cu privire la inculpata B., instanța de fond a dispus condamnarea la pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen. (faptă din 3 decembrie 2010) și art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. (faptă din 20 martie 2012).

Și cu privire la această inculpată, s-a considerat că instanța de fond a dispus condamnarea la o pedeapsă care, prin cuantumul relativ mic, nu este aptă să asigure îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., de coerciție și de sancționare, și să determine în conștiința inculpatei adoptarea, pe viitor, a unei conduite morale și civile în concordanță cu normele de drept și sociale; în acest sens avem în vedere că, deși inculpata are o vârstă care i-a permis acumularea unei bogate experiențe de viață, nu s-a abținut de la comiterea de fapte de natură penală, prin care a urmărit obținerea unor sume importante de bani (prin participarea în procesul civil, alături de inculpatul A., în revendicarea unor mari suprafețe de teren cu o valoare de circulație importantă), deși are o situație materială bună, toate acestea conturând un profil în contradicție cu valorile sociale ce trebuie respectate, și care impun aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de către instanța de fond.

Al doilea motiv de recurs vizează greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatei C., atât în ceea ce privește cuantumul, cât și cu privire la modalitatea de executare.

Prin sentința penală atacată, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale), cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) (teza 1) C. pen. și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. În ceea ce privește modalitatea de executare a acestei pedepse, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 81 - 82 C. pen., cu un termen de încercare de 2 ani și 2 luni.

S-a considerat că se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei C., circumstanțele personale reținute în sarcina acesteia nefiind suficiente pentru reeducarea acesteia, raportat la urmările socialmente periculoase pe care le-au avut acțiunile sale ilicite, la calitatea sa de notar public, funcție în virtutea căreia a comis faptele de natură penală pentru care s-a dispus condamnarea, toate acestea impunând și schimbarea modalității de executare a pedepsei, prin impunerea unor obligații, în sarcina acesteia, care să asigure, atât prevenția, cât și un control al activităților viitoare ale inculpatei.

Al treilea motiv de recurs vizează nereținerea dispozițiilor art. 64 lit. c) cu privire la inculpata C.

Prin actul de inculpare, în sarcina inculpatei C. s-a reținut că, în calitate de notar public în cadrul BNP Asociați C. și F., la datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, cu ocazia întocmirii și autentificării procurii speciale nr. x13 din 14 februarie 2011 și a actelor de cesiune nr. x16 și x17 din 18 aprilie 2011 a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că în fața sa s-a prezentat numitul K. și că acesta a semnat personal actele respective, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (trei acte materiale).

Prin sentința penală atacată, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa rezultantă de 2 luni închisoare, iar în baza art. 71 C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

În raport cu faptele de natură penală pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei, calitatea de notar public a acesteia la momentul comiterii faptelor, și a faptului că a comis infracțiunea continuată de fals intelectual în calitate și în exercitarea atribuțiilor de notar public, se impune aplicarea și a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Un ultim motiv de recurs vizează greșita achitare a inculpatei D.

Prin actul de inculpare, s-a reținut, în concret, față de inculpata D. - notar public în cadrul BNP Asociați D. și E., că la data de 02 octombrie 2009, a întocmit și autentificat trei procuri speciale în cadrul cărora a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că inculpatul A. era mandatarul tatălui său, numitul K., deși cunoștea că între cei doi nu existau raporturi juridice de reprezentare, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale).

În concret, s-au reținut următoarele:

La data de 02 octombrie 2009 sub nr. x22 la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu a fost autentificată procura prin care numitul K., prin mandatar A., a împuternicit-o pe inculpata B. să se prezinte la toate instituțiile competente pentru ca în numele lui și pentru el să facă suprafețele de 634 ha și 39 de ari, situată pe teritoriul mun. Mangalia și de 102 ha, situată pe teritoriul orașului Eforie dar și pentru vânzarea acestor imobile.

La data de 02 octombrie 2009, sub nr. x23, la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu a fost autentificată procura prin care numitul K., prin mandatar A., a împuternicit-o pe inculpata B. să se prezinte la toate instituțiile competente pentru a dobândi proprietatea mai multor suprafețe de teren, aparținând unor autori diferiți, printre care și cea în suprafață de 396 ha, situată pe teritoriul com. Agigea, jud. Constanța, proprietari S. și T. dar și pentru vânzarea acestor imobile.

La data de 02 octombrie 2009, sub nr. x24, la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu a fost autentificată procura prin care numitul K., prin mandatar A., a împuternicit-o pe inculpata B., să se prezinte la toate instituțiile competente pentru a dobândi proprietatea asupra imobilului situat în Constanța, aparținând autorilor săi, DD. și EE., dar și pentru vânzarea acestui imobil.

Cu ocazia întocmirii și autentificării acestor procuri, inculpata D. a consemnat, atât în cuprinsul actelor, cât și încheierea de autentificare împrejurarea că inculpatul A. acționa în calitate de mandatar al numitului K.

În cuprinsul procurii, inculpata a arătat că puterile de reprezentare ale inculpatului erau date de procura specială (transmisibile) autentificate sub nr. x7 din 10 august 2009 la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu.

În aceste condiții, dat fiind că inculpata D. invoca în cuprinsul celor trei procuri un act pe care tot ea se presupunea că îl autentificase cu mai puțin de două luni în urmă, dar care, pe de altă parte, nu exista în realitate, este cert că ea a cunoscut împrejurarea că de fapt între inculpatul A. și numitul K. nu existau raporturi juridice de reprezentare.

Apărarea inculpatei conform căreia ea a autentificat cele trei procuri în condițiile arătate mai sus, acționând din culpă, nu poate fi primită. Susținerile inculpatei ar fi putut fi acceptate eventual în condițiile în care inculpatul A. i-ar fi prezentat o procură autentificată la un alt birou notarial.

Sub același aspect, trebuie avută în vedere împrejurarea că inculpata are o bogată experiență profesională, exercitând funcția de notar public încă din anul 1996.

De asemenea, la data de 06 iulie 2009, inculpata D. autentificase un alt act în care calitatea de debitor o avea coinculpata B., ocazie cu care aceasta din urmă se prezentase în fața sa.

Apoi, procura aparent autentificată sub nr. x7 din 10 august 2009 la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu prezintă și o particularitate care o deosebește esențial de celelalte procuri autentificate de același notar public, tot în anul 2009, zece dintre acestea fiind ridicate în copie și depuse la dosarul de urmărire penală. Astfel, procura falsificată este semnată în calitate de martori de inculpații A. și B.

Dincolo că o asemenea procedură este neobișnuită pentru practica biroului notarial, în lumina celor arătate anterior, și neprevăzută la momentul autentificării de Legea nr. 36/1995, republicată, ea întărește concluzia că inculpata D. nu putea în mod rezonabil să nu conștientizeze că procura care aparent emana de la propriul birou notarial era în fapt falsificată, nefiind autentificată anterior de către ea.

Mai mult, astfel cum a rezultat din declarația inculpatei D. aceasta o cunoaște pe inculpata B. încă din anii 2004 sau 2005, fiind neverosimilă susținerea celei dintâi conform căreia, fiindu-i prezentată o procură care aparent purta semnătura ei pe încheierea de autentificare precum și antetul, ștampila și timbrul sec al biroului notarial în care profesa și care era, contrar uzanței și peste prevederile legale, semnată în calitate de martor de către două persoane din care una îi era cunoscută de aproximativ cinci ani și pentru care autentificase și anterior acte, iar secunda era mandat în actele a căror autentificare se cerea nu a realizat că se găsește în fața unui înscris falsificat.

Un argument în plus în sensul că inculpata D. a cunoscut împrejurarea că numitul K. nu îl împuternicise pe inculpatul A. în baza procurii falsificate care îi fusese opusă și pe care o menționase în actele autentificate este și faptul că această din urmă procură nu a fost păstrată la sediul biroului notarial, în original sau în copie legalizată, la anexele celor trei procuri, astfel cum prevede art. 68 din Ordinul nr. 710/C din 05 iulie 1995 al Ministerului Justiției pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicarea a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995. În conținutul sentinței penale atacate, instanța de fond a arătat, în motivarea soluției de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., că "nu se poate reține fără putință de tăgadă că aceasta a comis fapta cu intenție directă, aceasta fiind forma de vinovăție pentru a se putea reține comiterea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen."; totodată, s-a menționat că "nu este întemeiată aprecierea din rechizitoriu referitoare la faptul că inculpata a invocat în cuprinsul celor trei procuri un act pe care tot ea se presupunea că l-a autentificat cu mai puțin de 2 luni înainte conduce la concluzia certă că ea a cunoscut împrejurarea că, de fapt, între inculpatul A. și numitul K. nu existau raporturi juridice de reprezentare", astfel că nu se poate reține existența formei de vinovăție doar pe baza prezumțiilor de natura celei menționate.

În mod surprinzător, instanța de fond a dat eficiență, în schimb, exclusiv, apărărilor formulate de inculpata D., care a declarat că nu a fost "deosebit de atentă la acea procură", având în vedere că o cunoștea pe inculpata B. din anii 2004 - 2005 și mai autentificase și alte acte pentru acesta, astfel că nu a considerat necesar să analizeze înscrisurile ce i-au fost prezentate în vederea întocmirii celor trei procuri; s-a mai susținut, de către instanța de fond, că organul de urmărire penală nu a dovedit, prin niciun mijloc de probă, că inculpata D. ar fi de observat că procura nr. x7 din data de 10 august 2009 ar fi fost falsificată, argumentele cuprinse în actul de inculpare fiind, astfel, simple prezumții.

Totodată, instanța de fond a apreciat că nerespectarea, de către inculpată, a prevederilor art. 68 din Ordinul nr. 710/C din data de 05 iulie 1995 al Ministerului Justiției pentru adoptarea Regulamentului de punere a aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, care prevăd, în esență, că notarii au obligația de a păstra la sediul biroului notarial, în original sau în copie, un exemplar al actelor notariale întocmite, nu poate constitui un element al laturii obiective, respectiv intenția directă privind comiterea infracțiunii de fals intelectual.

Raportat la întreg materialul probator administrat, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, s-a apreciat că soluția instanței de fond, de achitare a inculpatei D. pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, în baza dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., este netemeinică.

În acest sens, s-a avut în vedere, în primul rând, faptul că, în baza procurii autentificate sub nr. x7 din 10 august 2009, la data de 02 octombrie 2009 au fost autentificate, de către inculpată, alte trei procuri speciale; se observă, astfel, că de la data emiterii primului act notarial, și până la întocmirea și autentificarea celor trei procuri speciale au trecut doar 2 luni; pe de altă parte, inculpatul A., la momentul formulării solicitării de întocmire și autentificare a celor trei procuri, în data de 02 octombrie 2009, a prezentat notarului public D. un exemplar în xerocopie, aparent emis de același birou notarial; în aceste condiții, inculpata avea obligația de a verifica arhiva biroului notarial, în vederea identificării și examinării exemplarului original al procurii ce urma să stea la baza noilor acte notariale.

Declarațiilor celor doi martori audiați în cauză în apărarea inculpatei D., respectiv M. și N., nu au relevat alte aspecte de practică notarială în materia arhivării documentelor emanate de la acest birou, sau a elaborării și autentificării acestora, decât cele reglementate de Legea nr. 36/1995; cele două martore au declarat, în esență, că personalul auxiliar din cadrul biroului notarial primea cererile și înscrisurile prezentate de către solicitanții clienți, pe care le prezentau inculpatei în vederea verificării și avizării, după care redactau documentele notariale ce erau, de asemenea, supuse verificării notarului public.

În aceste condiții, s-a constatat că întreaga activitate notarială și practic, cum de altfel prevăd și dispozițiile legale, era coordonată de către notarul public, în speța de față în persoana inculpatei D.

Mai mult, la nivelul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, începând cu data de 01 ianuarie 2007, au fost înființate registre unice pe mai multe categorii de acte ce emană de la notarii publici, scopul principal fiind acela de a conferi o siguranță sporită actului juridic, venind astfel în sprijinul activității notarilor publici și al cetățenilor; printre aceste registre se numără și Registrul național notarial de evidență a procurilor și revocărilor acestora (RNNEPR), în care se înregistrează procurile/mandatele date în scopul încheierii de acte și îndeplinirii de proceduri notariale, precum și actele de revocare a acestora.

Prin Ordinul nr. 710/C din 5 iulie 1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, modificat prin Ordinul nr. 962/C din data de 17 martie 2009, publicat în M.O. nr. 235/09.04.2009, s-au dispus următoarele:

"Art. 561 - La nivelul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România se înființează următoarele registre:

a) Registrul național de evidență a succesiunilor, în care se înregistrează cauzele succesorale referitoare la cetățenii români, străini sau apatrizi, cu ultimul domiciliu în străinătate, de pe urma cărora au rămas bunuri imobile în România (RNES);

b) Registrul național de evidență a testamentelor autentice (RNTA), în care se înregistrează toate dispozițiile testamentare și revocarea lor;

c) Registrul național de evidență a opțiunilor succesorale (RNOS), în care se înregistrează toate actele de revocare expresă a procurilor date în scopul încheierii de acte și îndeplinirii de proceduri notariale.

Art. 562 - (1) Registrele prevăzute la art. 561 se țin în format material și electronic.

(2) înregistrările se fac în momentul și în ordinea primirii lucrărilor.

(3) Erorile de înregistrare se îndreaptă fără a se șterge vechiul text, doar prin bararea acestuia.

Art. 563 - Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici va aproba prin hotărâre normele metodologice privind procedura de operare în registrele prevăzute la art. 561 și dovezile care se eliberează în urma verificărilor.

Art. 564 - (1) Notarii publici sunt obligați să comunice de îndată Uniunii Naționale a Notarilor Publici informațiile care au legătură cu actele și procedurile menționate la art. 561, în vederea înregistrării.

(2) Notarii publici au obligația ca, înainte de finalizarea actelor și procedurilor notariale, să procedeze la consultarea registrelor naționale corespunzătoare, prevăzute la art. 561, solicitând în acest scop și pe cheltuiala părților un certificat eliberat de Uniunea Națională a Notarilor Publici în condițiile stabilite prin normele metodologice.

(3) Obligațiile prevăzute la alin. (1) și (2) revin și oficiilor consulare sau misiunilor diplomatice ale României în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 13 din lege".

Prin urmare, s-a constatat că nu poate fi acceptată motivarea instanței de fond cu privire la neimplicarea inculpatei în activitățile notariale, inclusiv de arhivare, câtă vreme dispozițiile Legii nr. 36/1995, respectiv art. 36 privind organizarea biroului notarial și următoarele și ale Ordinului nr. 710/C/1995 modificat prin Ordinul nr. 962/C/2009 privind registrele naționale sunt imperative, și fără să lase loc la interpretări, în sensul că legiuitorul a instituit doar în sarcina notarului public obligațiile de organizare, arhivare, verificare a registrelor naționale - în speța de față a registrului național de revocare a procurilor (RNPR), întocmire și emitere a actelor notariale, acesta putând fi ajutat, în aceste activități, de personal auxiliar, angajat în condițiile legii.

Astfel, inculpata D. era singura persoană din cadrul biroului notarial care avea obligația de a veghea la respectarea legii în procedura de emitere și autentificare a procurilor nr. x22, x23 și x24 din data de 02 octombrie 2009.

Pe de altă parte, nu poate fi acceptată nici susținerea cu privire la existența și a altor situații în cadrul biroului notarial când s-a procedat la audierea unor martori la momentul întocmirii și autentificării altor procuri speciale, câtă vreme se bazează strict pe declarațiile martorele M. și N., ce și-au desfășurat activitatea în cadrul biroului notarial, fără a se administra și alte mijloace de probă în acest sens.

Coroborând toate cele de mai sus, s-a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., reținută în sarcina inculpatei D., atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, inculpata având reprezentarea, la momentul întocmirii și autentificării celor trei procuri mai sus indicate, că se vor atesta împrejurări nereale, și a acceptat producerea urmării socialmente periculoase, respectiv emitere și punerea în circulație a unui înscris oficial fals, înscris care, din punct de vedere formal, a conținut toate elementele prevăzute de lege.

Față de considerentele expuse, procurorul a solicitat în temeiul disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a solicitat admiterea recursul astfel cum a fost formulat, casarea în parte a Deciziei penale nr. 135/P din data de 11 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/36/2013 al Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, și, rejudecând, să pronunțați o hotărâre legală și temeinică.

La termenul de judecată intermediar de la 21 septembrie 2013, Înalta Curte a luat din examinare, din oficiu, verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților A. și B., concluziile părților fiind consemnate în detaliu în încheierea de la acea dată.

Înalta Curte, în majoritate, conform art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților A. și B., măsura pe care a menținut-o.

Termenul pentru judecarea recursului este fixat la data de 6 martie 2014. S-a stabilit termen intermediat pentru verificarea măsurii arestării preventive a inculpaților A. și B. la data de 9 ianuarie 2014.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Opinia separată a doamnei judecător a fost sensul înlocuirii măsurii arestării preventive a inculpatei B. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În considerentele încheierii, în opinie majoritară s-a reținut că la data de 8 noiembrie 2013 a fost înregistrat pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul nr. x/36/2013 al Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, de recurenții intimați inculpați A., B. (aflați în stare de arest) și C., împotriva Deciziei penale nr. 135/P din 11 octombrie 2013 a sus-arătatei instanțe.

Potrivit rezoluției, termenul de judecată a recursului a fost fixat la 6 martie 2014, la termenul de față urmând a se proceda, potrivit art. 3002, raportat la art. 160b C. proc. pen., la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților A. și B.

Asupra stării de arest preventiv a inculpaților, s-au constatat următoarele: - inculpatul A. a fost arestat preventiv la data de 16 februarie 2013, prin încheierea nr. 19 din aceeași dată, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. x/118/2013, în cauză emițându-se mandatul nr. 24 din 16 februarie 2013, în temeiul art. 136, art. 143, art. 148 lit. f), art. 152 și art. 151 C. proc. pen. și ulterior a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din 5 martie 2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații (trei fapte), prevăzute de art. 292 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., uz de fals în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals (șase acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- inculpata B. a fost arestată preventiv la data de 16 februarie 2013, prin încheierea nr. 19 din aceeași dată, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. x/118/2013, în cauză emițându-se mandatul nr. 25 din 16 februarie 2013, în temeiul art. 136, art. 143, art. 148 lit. f), art. 152 și art. 151 C. proc. pen. și ulterior a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din 5 martie 2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. și tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Sentința penală nr. 135/P din 11 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, printre altele s-au admis cererile inculpaților A. și B. de aplicare a prevederilor art. 3201 C. proc. pen.

A respins cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

A respins cererea inculpatei B. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 292 C. pen.

I. Cu privire la inculpatul A.:

1. În baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la 3 pedepse de câte 6 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de fals în declarații (fapte din 25 august 2008 și 12 septembrie 2008).

2. În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (faptă din 10 august 2009).

3. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată (fapte din 02 decembrie 2010).

4. În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (fapte din data de 03 decembrie 2010).

5. În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (fapte din data de 18 ianuarie 2011).

6. În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

7. În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

8. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (șase acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată (fapte din 20 aprilie 2011).

9. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (faptă din 20 aprilie 2011).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. și a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare sporită cu 1 an închisoare, în final inculpatul A., urmând a executa pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit .a) (teza a II-a), lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.

II. Cu privire la inculpata B.:

1. În baza art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă (faptă din 03 decembrie 2010).

2. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata B. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune (faptă din 20 martie 2012).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei B. și a aplicat acesteia pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final inculpata B., urmând a executa pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei B. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei B.

S-a reținut că, la datele de 25 august 2008 și 12 septembrie 2008, inculpatul A. a formulat trei cereri la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța, înregistrate sub nr. x4 din 25 august 2009, x5 din 12 septembrie 2008 și x6 din 12 septembrie 2008, prin care a solicitat emiterea unor extrase din registrele acestei instituții, declarând de fiecare dată în mod mincinos, în mod expres sub sancțiunea art. 292 C. pen., că este strănepotul defuncților T. și S., deși această împrejurare nu era adevărată.

La data de 10 august 2009 inculpatul A. a falsificat procura specială, aparent autentificată la BNP Asociați D. și E., prin contrafacerea scrierii și a semnăturii mandantului, tatăl său, învinuitul K.

La data de 02 decembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A. a folosit la BNP Asociați C. și F., cu scopul de a deschide procedura succesorală privind pe defuncții S. și T., două certificate de deces și o procură specială, toate falsificate.

La data de 03 decembrie 2010, inculpatul A. a determinat cu intenție notarul public C. să săvârșească fără vinovăție, două infracțiuni de fals intelectual, acesta atestând în cuprinsul a două certificate de calitate de moștenitor (nr. x10 și x11 din 03 decembrie 2010) fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că tatăl său, învinuitul K., are calitatea de moștenitor al defuncților S. și T.

La data de 18 ianuarie 2011, a determinat-o cu intenție, pe notarul public C., să săvârșească infracțiunea de fals intelectual, prin atestarea în cuprinsul certificatelor de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011, a unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, aceasta săvârșind fapta fără vinovăție.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpatul A. a falsificat semnăturile tatălui său, învinuitul K. pe cererile de autentificare înregistrate sub nr. x12 din 14 februarie 2011, x14 din 18 aprilie 2011 și x15 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpatul A. a falsificat semnăturile tatălui său, învinuitul K., executate la rubricile mandant, pe procura autentificată sub nr. x13 din 14 februarie 2011 la BNP Asociați C. și F. și respectiv cedent, pe actele de cesiune autentificate sub nr. x16 din 18 aprilie 2011 și x17 din 18 aprilie 2011.

La data de 20 aprilie 2011, inculpatul A. a depus în cadrul fiecăruia dintre Dosarele civile cu numerele unice x1/118/2011, x2/118/2011 și x3/118/2011, aflate pe rolul Tribunalului Constanța, certificatele de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011 despre care cunoștea că sunt falsificate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals (șase acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La data de 20 aprilie 2011, inculpatul A. a introdus pe rolul Tribunalului Constanța trei acțiuni în revendicare în contradictoriu cu autoritățile locale din com. Agigea, orașul Eforie și mun. Mangalia, încercând inducerea în eroare a magistraților judecători, folosind, printre altele, două certificate de moștenitor falsificate, cu scopul de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor care au aparținut defuncților T. și S. și lăsarea acestora în posesia sa.

La data de 03 decembrie 2010, inculpata B. a dat declarații mincinoase cu ocazia audierii sale în calitate de martor în cadrul procedurii succesorale desfășurate la BNP Asociați C. și F.

La data de 20 martie 2012, inculpata B. a depus la Dosarul nr. x1/118/2011 al Tribunalului Constanța, secția civilă, o cerere prin care a arătat că a dobândit cota de 1/2 din averea defuncților T. și S. de la coinculpatul A., conform contractului autentificat sub nr. x18 din 26 august 2011 la BNP L. și a solicitat să-i recunoască calitatea de reclamant în cauză, deși cunoștea că cedentul drepturilor respective nu era succesorul celor doi defuncți.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpata C., notar public în cadrul BNP Asociați C. și F., cu ocazia întocmirii și autentificării procurii speciale nr. x13 din 14 februarie 2011 și a actelor de cesiune nr. x16 și x17 din 18 aprilie 2011, a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că în fața sa s-a prezentat învinuitul K. și că acesta a semnat personal actele.

La data de 02 octombrie 2009, inculpata D., notar public în cadrul BNP Asociați D. și E., a întocmit și autentificat trei procuri speciale în cadrul cărora a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că inculpatul A. era mandatarul tatălui său, învinuitul K., deși cunoștea că între cei doi nu existau raporturi juridice de reprezentare.

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform art. 3 al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestului preventiv.

În cauză, pe parcursul cercetării judecătorești, atât în fața instanței de fond, cât și a celei de control judiciar s-a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaților A. și B., respectiv, infracțiunile deduse judecății sunt unele grave, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică și, totodată, există presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit fapta pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond.

Luarea și menținerea măsurii arestului preventiv se face ținându-se seama de scopul acestei măsuri, de gradul de pericol social al infracțiunii presupus a fi săvârșită de inculpați (art. 292, art. 288, art. 291, art. 289, art. 215, art. 260 C. pen.).

În raport cu gravitatea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată recurenții inculpați (Kusyk c Polonia), de participarea acestora la presupusa săvârșire a infracțiunilor, așa cum rezultă cu deosebire din înscrisurile existente la dosarul cauzei, declarațiile martorilor, declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de percheziție, raportul de constatare tehnico-științifică, procesul-verbal de percheziție informatică, declarațiile inculpaților și de necesitatea unei prevenții generale, Înalta Curte constată că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, așa încât se impune menținerea acestei hotărâri (Hesse c Austria).

În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurenților inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Letellier c Franței), prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.

Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi contra Regatul Unit), iar menținerea arestului preventiv în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franței).

Înalta Curte a constatat că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică.

Înalta Curte a apreciat că lăsarea în libertate a recurenților inculpați ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de fapte care, pun în pericol patrimoniul.

Într-o societate democratică drepturile oricărei persoane la viață, integritate, libertate, demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.

Neluarea sau nemenținerea unor măsuri preventive față de anumite persoane în condițiile în care există indicii cu privire la presupusa implicare a acestora în încălcarea gravă a acestor drepturi, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecințe incompatibile cu principiul unei societăți democratice.

Argumentele potrivit cărora în cauză s-a depășit sau se va depăși termenul rezonabil al acestei măsuri nu pot fi reținute cu atât mai mult cu cât în aprecierea duratei rezonabile a detenției, potrivit art. 5 parag. 3 Convenția Europeană a Drepturilor Omului se analizează "in concreto", în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte, considerentele de genul: probatoriul amplu de administrat, complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților au relevanță în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a prevederii din perspectiva art. 6 parag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (Allenet de Ribemont vs. Franța).

Considerentele de ordin personal reținute în favoarea inculpaților prezintă relevanță și pot fi valorificate la momentul soluționării recursului odată cu reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților și nu la verificarea stării de arest a acestora.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, evaluând gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, modul și circumstanțele în care se presupune că a fost comisă de acesta, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată prin punerea în libertate a inculpatului, a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal e necesară, punerea în libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual și real pentru ordinea publică.

II. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpata B., prin apărător și cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de inculpatul A., în fața instanței de recurs, a constatat următoarele:

Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susținerile anterioare, Înalta Curte a apreciat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale [art. 143 și art. 148 lit. f), art. 149 C. proc. pen.], neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați. Circumstanțele personale nu sunt motive suficiente pentru a dispune lăsarea în libertate a acestora, acestea fiind avute în vedere la dezbaterea recursului pe fondul cauzei.

Așa fiind, detenția provizorie este licită, fiind respectate, atât exigențele cerute de legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și libertăților fundamentale impunându-se în continuare menținerea acesteia.

În opinia separată, s-a reținut contrar opiniei majoritare, că în ceea ce o privește pe inculpata B. s-ar impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Conform dispozițiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen. "dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului." Deși acest text nu se referă în mod expres la posibilitatea înlocuirii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv țara, aceasta, în opinia separată, nu înseamnă că procedura prevăzută de art. 139 alin. (1) și alin. (35) C. proc. pen. este exclusă în cursul judecății, atunci când are loc verificarea arestării preventive. Adoptarea unui astfel de punct de vedere ar duce la o situație discriminatorie și în discordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin aceea că înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara ar fi admisibilă în cursul urmăririi penale și niciodată aplicabilă în cursul judecății.

Astfel, a considerat că arestarea preventivă s-a dispus în condiții de deplină legalitate și oportunitate, însă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia s-au schimbat, motiv pentru care nu se impune revocarea ei, ci, doar înlocuirea cu o măsură mai ușoară, neprivativă de libertate.

Conform art. 5 parag. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prev. de parag. 1 lit. c) din prezentul articol are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii". Aceeași Curte Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfășurării procesului penal, inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav (cauza Contrada c Italiei, cauza Dinler contra Turciei) acuzatul să se afle în stare de deținere fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cazul Letellier contra Franței).

În speță, inculpata B. a fost arestată la 16 februarie 2013, fiind condamnată de către instanța de fond la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă menținută și de către instanța de prim control judiciar, inculpata a recunoscut și a regretat săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. aplicându-i-se dispozițiile art. 3201 C. proc. pen.

Raportat la natura infracțiunilor săvârșite, la poziția inculpatei de recunoaștere a faptei, care nu are cum să mai influențeze în vreun mod desfășurarea procesului penal (inculpata s-a judecat în baza procedurii simplificate, pe baza actelor și lucrărilor din faza de urmărire penală, nemaifiind necesară administrarea vreunei probe), la circumstanțele personale favorabile, a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin severă.

Faptele pentru care inculpata a fost cercetată și trimisă în judecată prezintă un grad de pericol social ridicat, însă natura, gravitatea și efectele faptei nu pot constitui criterii care să o excludă de plano pe inculpată de la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, în lipsa unor elemente capabile să demonstreze că pusă în libertate inculpata ar aduce cu adevărat prejudiciu ordinii publice.

În ceea ce privește natura și gravitatea faptelor nu trebuie pierdut din vedere faptul că un element important în aprecierea gravității faptei îl constituie, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, caracterul violent/nonviolent al faptei imputate (cazul Kaprzyh c Polonia).

Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de libertate din detenție provizorie decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică ar fi amenințată. Or, în speță suntem în prezența unor infracțiuni nonviolente, iar indiciile privind tulburarea ordinii publice nu există.

Menținerea măsurii arestării preventive pe o perioadă îndelungată de timp cu scopul creării unei justiții eficiente este contrar prevederilor art. 136 C. proc. pen., întrucât scopul măsurii arestării preventive nu este cel de exemplaritate, ci strict cel stabilit de textul de lege.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că odată cu trecerea timpului pericolul social al faptelor săvârșite de o persoană se diminuează (Letellier vs. Franței), iar detenția poate fi justificată pe aceste considerente doar pe o perioadă limitată de timp.

Astfel, în cazul inculpatei, de la data arestării sale și până în acest moment, pericolul social al faptei pentru care este judecată s-a diminuat semnificativ, iar desfășurarea procesului penal nu are cum să fie influențată în mod negativ de către inculpată prin punerea sa în libertate, deoarece judecarea cauzei s-a făcut în baza procedurii simplificate.

De altfel prin obligațiile prevăzute la art. 145 alin. (1) și (12) C. proc. pen. ce vor fi impuse inculpatei se asigură buna desfășurare a procesului penal.

Față de aceste considerente, s-a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea inculpatei să se supună obligațiilor prev. de art. 145 alin. (11) lit. a) - d) și art. 14512 lit. c) C. proc. pen.

Prin încheierea din 9 ianuarie 2014, aflată la dosarul Înaltei Curți, cu majoritate, în baza art. 3002 și art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților A. și B. S-a respins, ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.

S-a fixat termen intermediar pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților la 20 februarie 2014.

Termenul pentru judecarea recursului este fixat la data de 6 martie 2014.

În opinie separată, judecătorul a apreciat că în ceea ce o privește pe inculpata B. se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În considerentele încheierii, în opinie majoritară s-a reținut că la data de 8 noiembrie 2013 a fost înregistrat pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul nr. x/1/2013 al Curții de Apel Constanța, privind recursul declarat de inculpații A. și B. (aflați în stare de arest), împotriva Deciziei penale nr. 135/P din 11 octombrie 2013 a sus-arătatei instanțe.

Potrivit rezoluției, termenul de judecată a recursului a fost fixat la 6 martie 2014, la termenul de față urmând a se proceda, potrivit art. 3002, raportat la art. 160b C. proc. pen., la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților.

Asupra stării de arest preventiv a inculpaților, s-au constatat următoarele: - inculpatul A. a fost arestat preventiv la data de 16 februarie 2013, prin încheierea nr. 19 din aceeași dată, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. x/118/2013, în cauză emițându-se mandatul nr. 24 din 16 februarie 2013, în temeiul art. 136, art. 143, art. 148 lit. f), art. 152 și art. 151 C. proc. pen. și ulterior a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din 5 martie 2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații (trei fapte), prevăzute de art. 292 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., uz de fals în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals (șase acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- inculpata B. a fost arestată preventiv la data de 16 februarie 2013, prin încheierea nr. 19 din aceeași dată, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. x/118/2013, în cauză emițându-se mandatul nr. 25 din 16 februarie 2013, în temeiul art. 136, art. 143, art. 148 lit. f), art. 152 și art. 151 C. proc. pen. și ulterior a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din 5 martie 2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. și tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Sentința penală nr. 135/P din 11 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, printre altele s-au admis cererile inculpaților A. și B. de aplicare a prevederilor art. 3201 C. proc. pen.

A respins cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

A respins cererea inculpatei B. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 292 C. pen.

I. Cu privire la inculpatul A.:

1. În baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la 3 pedepse de câte 6 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de fals în declarații (fapte din 25 august 2008 și 12 septembrie 2008).

2. În baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (faptă din 10 august 2009).

3. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată (fapte din 02 decembrie 2010).

4. În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (fapte din data de 03 decembrie 2010).

5. În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (fapte din data de 18 ianuarie 2011).

6. În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

7. În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

8. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (șase acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată (fapte din 20 aprilie 2011).

9. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (faptă din 20 aprilie 2011).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. și a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare sporită cu 1 an închisoare, în final inculpatul A., urmând a executa pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.

II. Cu privire la inculpata B.:

1. În baza art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă (faptă din 03 decembrie 2010).

2. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata B. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune (faptă din 20 martie 2012).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei B. și a aplicat acesteia pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final inculpata B., urmând a executa pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. h) C. pen., pedeapsă ce se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei B. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei B.

S-a reținut că, la datele de 25 august 2008 și 12 septembrie 2008, inculpatul A. a formulat trei cereri la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța, înregistrate sub nr. x4 din 25 august 2009, x5 din 12 septembrie 2008 și x6 din 12 septembrie 2008, prin care a solicitat emiterea unor extrase din registrele acestei instituții, declarând de fiecare dată în mod mincinos, în mod expres sub sancțiunea art. 292 C. pen., că este strănepotul defuncților T. și S., deși această împrejurare nu era adevărată.

La data de 10 august 2009 inculpatul A. a falsificat procura specială, aparent autentificată la BNP Asociați D. și E., prin contrafacerea scrierii și a semnăturii mandantului, tatăl său, învinuitul K.

La data de 02 decembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A. a folosit la BNP Asociați C. și F., cu scopul de a deschide procedura succesorală privind pe defuncții S. și T., două certificate de deces și o procură specială, toate falsificate.

La data de 03 decembrie 2010, inculpatul A. a determinat cu intenție notarul public C. să săvârșească fără vinovăție, două infracțiuni de fals intelectual, acesta atestând în cuprinsul a două certificate de calitate de moștenitor (nr. x10 și x11 din 03 decembrie 2010) fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că tatăl său, învinuitul K., are calitatea de moștenitor al defuncților S. și T.

La data de 18 ianuarie 2011, a determinat-o cu intenție, pe notarul public C., să săvârșească infracțiunea de fals intelectual, prin atestarea în cuprinsul certificatelor de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011, a unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, aceasta săvârșind fapta fără vinovăție.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpatul A. a falsificat semnăturile tatălui său, învinuitul K. pe cererile de autentificare înregistrate sub nr. x12 din 14 februarie 2011, x14 din 18 aprilie 2011 și x15 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpatul A. a falsificat semnăturile tatălui său, învinuitul K., executate la rubricile mandant, pe procura autentificată sub nr. x13 din 14 februarie 2011 la BNP Asociați C. și F. și respectiv cedent, pe actele de cesiune autentificate sub nr. x16 din 18 aprilie 2011 și x17 din 18 aprilie 2011.

La data de 20 aprilie 2011, inculpatul A. a depus în cadrul fiecăruia dintre Dosarele civile cu numerele unice x1/118/2011, x2/118/2011 și x3/118/2011, aflate pe rolul Tribunalului Constanța, certificatele de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011 despre care cunoștea că sunt falsificate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals (șase acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La data de 20 aprilie 2011, inculpatul A. a introdus pe rolul Tribunalului Constanța trei acțiuni în revendicare în contradictoriu cu autoritățile locale din com. Agigea, orașul Eforie și mun. Mangalia, încercând inducerea în eroare a magistraților judecători, folosind, printre altele, două certificate de moștenitor falsificate, cu scopul de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor care au aparținut defuncților T. și S. și lăsarea acestora în posesia sa.

La data de 03 decembrie 2010, inculpata B. a dat declarații mincinoase cu ocazia audierii sale în calitate de martor în cadrul procedurii succesorale desfășurate la BNP Asociați C. și F.

La data de 20 martie 2012, inculpata B. a depus la Dosarul nr. x1/118/2011 al Tribunalului Constanța, secția civilă, o cerere prin care a arătat că a dobândit cota de 1/2 din averea defuncților T. și S. de la coinculpatul A., conform contractului autentificat sub nr. x18 din 26 august 2011 la BNP L. și a solicitat să-i recunoască calitatea de reclamant în cauză, deși cunoștea că cedentul drepturilor respective nu era succesorul celor doi defuncți.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpata C., notar public în cadrul BNP Asociați C. și F., cu ocazia întocmirii și autentificării procurii speciale nr. x13 din 14 februarie 2011 și a actelor de cesiune nr. x16 și x17 din 18 aprilie 2011, a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că în fața sa s-a prezentat învinuitul K. și că acesta a semnat personal actele.

La data de 02 octombrie 2009, inculpata D., notar public în cadrul BNP Asociați D. și E., a întocmit și autentificat trei procuri speciale în cadrul cărora a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că inculpatul A. era mandatarul tatălui său, învinuitul K., deși cunoștea că între cei doi nu existau raporturi juridice de reprezentare.

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform art. 3 al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestului preventiv.

În cauză, pe parcursul cercetării judecătorești, atât în fața instanței de fond, cât și a celei de control judiciar s-a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaților A. și B., respectiv, infracțiunile deduse judecății sunt unele grave, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică și, totodată, există presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit fapta pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond.

Luarea și menținerea măsurii arestului preventiv se face ținându-se seama de scopul acestei măsuri, de gradul de pericol social al infracțiunii presupus a fi săvârșită de inculpați (art. 292, art. 288, art. 291, art. 289, art. 215, art. 260 C. pen.).

În raport cu gravitatea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată recurenții inculpați (Kusyk c Polonia), cu participarea acestora la presupusa săvârșire a infracțiunilor, așa cum rezultă cu deosebire din înscrisurile existente la dosarul cauzei, declarațiile martorilor, declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de percheziție, raportul de constatare tehnico-științifică, procesul-verbal de percheziție informatică, declarațiile inculpaților și de necesitatea unei prevenții generale, Înalta Curte a constatat că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, așa încât se impune menținerea acestei hotărâri (Hesse c Austria).

În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurenților inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Letellier c Franței), prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.

Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi contra Regatul Unit), iar menținerea arestului preventiv în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franței).

Înalta Curte a constatat că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică.

Înalta Curte a apreciat că lăsarea în libertate a recurenților inculpați ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de fapte care, pun în pericol patrimoniul.

Într-o societate democratică drepturile oricărei persoane la viață, integritate, libertate, demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.

Neluarea sau nemenținerea unor măsuri preventive față de anumite persoane în condițiile în care există indicii cu privire la presupusa implicare a acestora în încălcarea gravă a acestor drepturi, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecințe incompatibile cu principiul unei societăți democratice.

Argumentele potrivit cărora în cauză s-a depășit sau se va depăși termenul rezonabil al acestei măsuri nu pot fi reținute cu atât mai mult cu cât în aprecierea duratei rezonabile a detenției, potrivit art. 5 parag. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului se analizează "in concreto", în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte, considerentele de genul: probatoriul amplu de administrat, complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților au relevanță în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a prevederii din perspectiva art. 6 parag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (Allenet de Ribemont vs. Franța).

Considerentele de ordin personal reținute în favoarea inculpaților prezintă relevanță și pot fi valorificate la momentul soluționării recursului odată cu reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților și nu la verificarea stării de arest a acestora.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, modul și circumstanțele în care se presupune că a fost comisă de acesta, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată prin punerea în libertate a inculpatului, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal este necesară, punerea în libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual și real pentru ordinea publică.

II. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpata B., prin apărător și cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de inculpatul A., în fața instanței de recurs, s-au constatat următoarele:

Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susținerile anterioare, Înalta Curte a apreciat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale [art. 143 și 148 lit. f), 1491 C. proc. pen.], neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați. Circumstanțele personale nu sunt motive suficiente pentru a dispune lăsarea în libertate a acestora, acestea fiind avute în vedere la dezbaterea recursului pe fondul cauzei.

Așa fiind, detenția provizorie este licită, fiind respectate, atât exigențele cerute de legea internă cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale impunându-se în continuare menținerea acesteia.

În opinia separată, judecătorul a apreciat că în ceea ce o privește pe inculpata B. se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Conform dispozițiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., "dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului". Deși acest text nu se referă în mod expres la posibilitatea înlocuirii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv țara, aceasta, în opinia mea, nu înseamnă că procedura prevăzută de art. 139 alin. (1) și alin. (35) C. proc. pen. este exclusă în cursul judecății, atunci când are loc verificarea arestării preventive. Adoptarea unui astfel de punct de vedere ar duce la o situație discriminatorie și în discordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin aceea că înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara ar fi admisibilă în cursul urmăririi penale și niciodată aplicabilă în cursul judecății.

Astfel a considerat că arestarea preventivă s-a dispus în condiții de deplină legalitate și oportunitate, însă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia s-au schimbat, motiv pentru care nu se impune revocarea ei, ci, doar înlocuirea cu o măsură mai ușoară, neprivativă de libertate.

Conform art. 5 parag. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prev. de parag. 1 lit. c) din prezentul articol are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii". Aceeași Curte Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfășurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav (cauza Contrada c Italiei, cauza Dinler contra Turciei) acuzatul să se afle în stare de deținere fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cazul Letellier contra Franței).

În speță, inculpata B. a fost arestată la 16 februarie 2013, fiind condamnată de către instanța de fond la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă menținută și de către instanța de prim control judiciar, inculpata a recunoscut și a regretat săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., aplicându-i-se dispozițiile art. 3201 C. proc. pen.

Raportat la natura infracțiunilor săvârșite, la poziția inculpatei de recunoaștere a faptei, care nu are cum să mai influențeze în vreun mod desfășurarea procesului penal (inculpata s-a judecat în baza procedurii simplificate, pe baza actelor și lucrărilor din faza de urmărire penală, nemaifiind necesară administrarea vreunei probe), la circumstanțele personale favorabile, apreciez că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin severă.

Faptele pentru care inculpata a fost cercetată și trimisă în judecată prezintă un grad de pericol social ridicat, însă natura, gravitatea și efectele faptei nu pot constitui criterii care să o excludă de plano pe inculpată de la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, în lipsa unor elemente capabile să demonstreze că pusă în libertate inculpata ar aduce cu adevărat prejudiciu ordinii publice.

În ceea ce privește natura și gravitatea faptelor nu trebuie pierdut din vedere faptul că un element important în aprecierea gravității faptei îl constituie, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, caracterul violent/nonviolent al faptei imputate (cazul Kaprzyh c Polonia).

Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de liberare din detenție provizorie decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică ar fi amenințată. Or, în speță suntem în prezența unor infracțiuni nonviolente, iar indiciile privind tulburarea ordinii publice nu există.

Menținerea măsurii arestării preventive pe o perioadă îndelungată de timp cu scopul creării unui justiții eficiente este contrar prevederilor art. 136 C. proc. pen., întrucât scopul măsurii arestării preventive nu este cel de exemplaritate, ci strict cel stabilit de textul de lege.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că odată cu trecerea timpului pericolul social al faptelor săvârșite de o persoană se diminuează (Letellier vs Franței), iar detenția poate fi justificată pe aceste considerente doar pe o perioadă limitată de timp.

Astfel în cazul inculpatei, de la data arestării sale și până în acest moment, pericolul social al faptei pentru care este judecată s-a diminuat semnificativ, iar desfășurarea procesului penal nu are cum să fie influențată în mod negativ de către inculpată prin punerea sa în libertate, deoarece judecarea cauzei s-a făcut în baza procedurii simplificate.

De altfel prin obligațiile prevăzute la art. 145 alin. (1) și (12) C. proc. pen. ce vor fi impuse inculpatei se asigură buna desfășurare a procesului penal.

Față de aceste considerente, apreciez că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea inculpatei să se supună obligațiilor prev. de art. 145 alin. (11) lit. a) - d) și art. 14512 lit. c) C. proc. pen.

La dosarul cauzei au fost depuse note scrise de către recurentul inculpat A. prin apărător, aflate la dosarul Înaltei Curți.

Prin încheierea de la 20 februarie 2014, aflată la dosarul Înaltei Curți, conform art. 362 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 208 alin. (4) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților A. și B. Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpați. Termenul pentru judecarea recursului este fixat la data de 6 martie 2014.

În considerentele încheierii s-a arătat că la data de 8 noiembrie 2013 a fost înregistrat pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul nr. x/1/2013 al Curții de Apel Constanța, privind recursul declarat de inculpații A. și B. (aflați în stare de arest), împotriva Sentinței penale nr. 135/P din 11 octombrie 2013 a sus-arătatei instanțe.

Potrivit rezoluției, termenul de judecată a recursului a fost fixat la 6 martie 2014, la termenul de față urmând a se proceda, potrivit art. 362 alin. (2) raportat la art. 208 alin. (4) C. proc. pen., la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților.

Asupra stării de arest preventiv a inculpaților, constată următoarele: - inculpatul A. a fost arestat preventiv la data de 16 februarie 2013, prin încheierea nr. 19 din aceeași dată, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. x/118/2013, în cauză emițându-se mandatul nr. 24 din 16 februarie 2013, în temeiul art. 136, art. 143, art. 148 lit. f), art. 152 și art. 151 C. proc. pen. și ulterior a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din 5 martie 2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații (trei fapte), prevăzute de art. 292 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., uz de fals în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., participație improprie la fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals (șase acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- inculpata B. a fost arestată preventiv la data de 16 februarie 2013, prin încheierea nr. 19 din aceeași dată, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. x/118/2013, în cauză emițându-se mandatul nr. 25 din 16 februarie 2013, în temeiul art. 136, art. 143, art. 148 lit. f), art. 152 și art. 151 C. proc. pen. și ulterior a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/P/2013 din 5 martie 2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. și tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Sentința penală nr. 135/P din 11 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, printre altele s-au admis cererile inculpaților A. și B. de aplicare a prevederilor art. 3201 C. proc. pen.

A respins cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

A respins cererea inculpatei B. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 292 C. pen.

A. Cu privire la inculpatul A.:

1. În baza art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la 3 pedepse de câte 6 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de fals în declarații (fapte din 25 august 2008 și 12 septembrie 2008).

2. În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (faptă din 10 august 2009).

3. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată (fapte din 02 decembrie 2010).

4. În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (fapte din data de 03 decembrie 2010).

5. În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual în formă continuată (fapte din data de 18 ianuarie 2011).

6. În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

7. În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (fapte din 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011).

8. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (șase acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată (fapte din 20 aprilie 2011).

9. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (faptă din 20 aprilie 2011).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. și a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare sporită cu 1 an închisoare, în final inculpatul A., urmând a executa pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.

B. Cu privire la inculpata B.:

1. În baza art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă (faptă din 03 decembrie 2010).

2. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata B. la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune (faptă din 20 martie 2012).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei B. și a aplicat acesteia pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final inculpata B., urmând a executa pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei B. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei B.

În esență, s-a reținut că la datele de 25 august 2008 și 12 septembrie 2008, inculpatul A. a formulat trei cereri la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța, înregistrate sub nr. x4 din 25 august 2009, x5 din 12 septembrie 2008 și x6 din 12 septembrie 2008, prin care a solicitat emiterea unor extrase din registrele acestei instituții, declarând de fiecare dată în mod mincinos, în mod expres sub sancțiunea art. 292 C. pen., că este strănepotul defuncților T. și S., deși această împrejurare nu era adevărată.

La data de 10 august 2009 inculpatul A. a falsificat procura specială, aparent autentificată la BNP Asociați D. și E., prin contrafacerea scrierii și a semnăturii mandantului, tatăl său, învinuitul K.

La data de 02 decembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A. a folosit la BNP Asociați C. și F., cu scopul de a deschide procedura succesorală privind pe defuncții S. și T., două certificate de deces și o procură specială, toate falsificate.

La data de 03 decembrie 2010, inculpatul A. a determinat cu intenție notarul public C. să săvârșească fără vinovăție, două infracțiuni de fals intelectual, acesta atestând în cuprinsul a două certificate de calitate de moștenitor (nr. x10 și x11 din 03 decembrie 2010) fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că tatăl său, învinuitul K., are calitatea de moștenitor al defuncților S. și T.

La data de 18 ianuarie 2011, a determinat-o cu intenție, pe notarul public C., să săvârșească infracțiunea de fals intelectual, prin atestarea în cuprinsul certificatelor de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011, a unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, aceasta săvârșind fapta fără vinovăție.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpatul A. a falsificat semnăturile tatălui său, învinuitul K. pe cererile de autentificare înregistrate sub nr. x12 din 14 februarie 2011, x14 din 18 aprilie 2011 și x15 din 18 aprilie 2011 la BNP Asociați C. și F.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpatul A. a falsificat semnăturile tatălui său, învinuitul K., executate la rubricile mandant, pe procura autentificată sub nr. x13 din 14 februarie 2011 la BNP Asociați C. și F. și respectiv cedent, pe actele de cesiune autentificate sub nr. x16 din 18 aprilie 2011 și x17 din 18 aprilie 2011.

La data de 20 aprilie 2011, inculpatul A. a depus în cadrul fiecăruia dintre Dosarele civile cu numerele unice x1/118/2011, x2/118/2011 și x3/118/2011, aflate pe rolul Tribunalului Constanța, certificatele de moștenitor nr. x8 și x9 din 18 ianuarie 2011 despre care cunoștea că sunt falsificate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals (șase acte materiale), prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La data de 20 aprilie 2011, inculpatul A. a introdus pe rolul Tribunalului Constanța trei acțiuni în revendicare în contradictoriu cu autoritățile locale din com. Agigea, orașul Eforie și mun. Mangalia, încercând inducerea în eroare a magistraților judecători, folosind, printre altele, două certificate de moștenitor falsificate, cu scopul de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor care au aparținut defuncților T. și S. și lăsarea acestora în posesia sa.

La data de 03 decembrie 2010, inculpata B. a dat declarații mincinoase cu ocazia audierii sale în calitate de martor în cadrul procedurii succesorale desfășurate la BNP Asociați C. și F.

La data de 20 martie 2012, inculpata B. a depus la Dosarul nr. x1/118/2011 al Tribunalului Constanța, secția civilă, o cerere prin care a arătat că a dobândit cota de 1/2 din averea defuncților T. și S. de la coinculpatul A., conform contractului autentificat sub nr. x18 din 26 august 2011 la BNP L. și a solicitat să-i recunoască calitatea de reclamant în cauză, deși cunoștea că cedentul drepturilor respective nu era succesorul celor doi defuncți.

La datele de 14 februarie 2011 și 18 aprilie 2011, inculpata C., notar public în cadrul BNP Asociați C. și F., cu ocazia întocmirii și autentificării procurii speciale nr. x13 din 14 februarie 2011 și a actelor de cesiune nr. x16 și x17 din 18 aprilie 2011, a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că în fața sa s-a prezentat învinuitul K. și că acesta a semnat personal actele.

La data de 02 octombrie 2009, inculpata D., notar public în cadrul BNP Asociați D. și E., a întocmit și autentificat trei procuri speciale în cadrul cărora a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că inculpatul A. era mandatarul tatălui său, învinuitul K., deși cunoștea că între cei doi nu existau raporturi juridice de reprezentare.

Cu privire la starea de arest preventiv a inculpaților A. și B. se constată următoarele:

1. Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile anterior menționate, Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea acestora de libertate.

Potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (4) al aceluiași articol, când instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, a dispus, prin încheiere motivată, menținerea arestului preventiv.

În cauză, pe parcursul cercetării judecătorești, atât în fața instanței de fond, cât și a celei de control judiciar s-a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaților, respectiv, infracțiunile deduse judecății sunt unele grave, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 223 alin. (2) C. proc. pen. în vigoare, în cazul cărora poate fi luată măsura arestării preventive, dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acele infracțiuni au fost săvârșite.

Luarea și menținerea măsurii arestului preventiv se face ținându-se seama de scopul acestei măsuri, de gradul de pericol social al infracțiunii presupus a fi săvârșite de inculpați.

În raport de gravitatea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații (Kusyk c Polonia), reflectată de modul concret de comitere a acestora, Înalta Curte constată că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, în raport cu dispozițiile art. 223 alin. (2) C. proc. pen., raportat și la necesitatea unei prevenții generale.

În aprecierea persistenței stării de pericol pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Letellier c Franței), prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.

Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi contra Regatul Unit), iar menținerea arestului preventiv în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei) sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franței).

Înalta Curte a constatat că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică.

Înalta Curte a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de fapte care, pun în pericol viața și sănătatea.

Neluarea sau nemenținerea unor măsuri preventive față de anumite persoane în condițiile în care există indicii cu privire la presupusa implicare a acestora în încălcarea gravă a drepturilor fundamentale, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecințe incompatibile cu principiul unei societăți democratice.

Argumentele potrivit cărora în cauză s-a depășit sau se va depăși termenul rezonabil al acestei măsuri nu pot fi reținute cu atât mai mult cu cât în aprecierea duratei rezonabile a detenției, potrivit art. 5 parag. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului se analizează "in concreto" în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte, considerentele de genul: probatoriul amplu de administrat, complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților au relevanță în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a prevederii din perspectiva art. 6 parag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (Allenet de Ribemont vs. Franța).

Considerentele de ordin personal reținute în favoarea inculpaților prezintă relevanță și pot fi valorificate la momentul soluționării recursului odată cu reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului și nu la verificarea stării de arest a acestora.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați nedefinitiv, modul și circumstanțele în care se presupune că infracțiunile au fost comise de aceștia, starea de nesiguranță care ar putea fi declanșată prin punerea în libertate a acestora, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, astfel că privarea de libertate, în această fază a procesului penal este necesară, punerea în libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual și real pentru ordinea publică.

Așa fiind, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele cerute de legea internă cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale impunându-se în continuare menținerea acesteia.

Totodată, a constatat că de la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpați nu au intervenit elemente noi și nu au fost administrate alte probe pe situația de fapt, care să conducă la concluzia că temeiurile care au justificat arestarea au încetat ori s-au modificat.

Pentru aceste considerente, apreciază că măsura arestării preventive dispusă față de inculpații A. și B. este necesară și justificată, subzistând temeiurile inițial reținute, iar o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă de libertate, nu este oportună pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

2. În ce privește cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulată de inculpatul A. și inculpata B., Înalta Curte a constatat că sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (2) C. proc. pen., o măsură preventivă se înlocuiește cu una mai ușoară, dacă sunt îndeplinite cerințele legii procesual penale pentru luarea respectivei măsuri și dacă se constată, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și ale conduitei procesuale ale inculpaților, că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) C. proc. pen., adică pentru buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatei de la judecată ori pentru prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.

Analizând actele dosarului, s-a constatat că nu sunt întrunite cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 242 alin. (2) și art. 218 C. proc. pen., care să justifice luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, atât sub aspectul oportunității, cât și a necesității dispunerii unei alte măsuri.

Astfel, la acest moment procesual, nu au intervenit elemente noi care să impună luarea unei măsuri privative de libertate mai puțin restrictive și care, raportat la cauza concretă, ar putea să asigure scopul măsurilor preventive prevăzut de dispozițiile art. 202 C. proc. pen.

Pe de altă parte, din perspectiva temeiniciei unei astfel de cereri, instanța are în vedere criteriile legale stabilite în cuprinsul textului art. 218 alin. (2) C. proc. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii, scopul măsurii, sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura arestului la domiciliu.

Raportat la gravitatea acuzațiilor, gradul de pericol social concret al faptelor de fals, mărturie mincinoasă și tentativă la înșelăciune, reflectat de modalitatea de comitere a acestora, precum și la împrejurările ce caracterizează faptele și persoana inculpaților, instanța a constatat că la acest moment procesual luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu nu este suficientă pentru buna desfășurare a procedurii judiciare în fața instanței de recurs.

De altfel, de la data de 09 ianuarie 2014, dată la care a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților, ocazie în care a fost verificată și subzistența temeiurilor care au determinat luarea acestei măsuri, nu au intervenit elemente noi care să conducă la concluzia că temeiurile arestării au dispărut sau s-au schimbat, situație în care nu se justifică înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu.

Înalta Curte, ținând seama de scopul măsurii preventive, potrivit dispozițiilor art. 362 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 208 alin. (4) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpaților A. și B.

Așa fiind, detenția provizorie este licită, fiind respectate, atât exigențele cerute de legea internă cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale impunându-se în continuare menținerea acesteia.

La dosarul cauzei se află în dublu exemplar motivele de apel formulate de A. prin apărător, în sensul că primul motiv de apel vizează aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 noul C. pen. respectiv: pentru infracțiunea de înșelăciune în forma tentativei art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. (în vechea reglementare) a solicitat reținerea noii încadrării juridice, respectiv cea prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. ca fiind legea penală mai favorabilă raportat, atât la dispoziția alin. (5), cât și în ceea ce privește reducerea limitelor de pedeapsă.

Pentru celelalte fapte pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, a solicitat menținerea încadrării juridice prevăzute de legea penală în vigoare la data săvârșirii faptei ca fiind lege mai favorabilă raportat la limitele de pedeapsă prevăzute pentru aceste infracțiuni, după cum urmează: infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută și pedepsită de art. 288 vechiul C. pen. de la 3 luni la 3 ani închisoare, în noua reglementare este prevăzut de art. 320 C. pen. pedepsită de la 6 luni la 3 ani închisoare; infracțiunea de fals intelectual sub forma participației improprii, prevăzută și pedepsită de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. de la 6 luni la 5 ani închisoare, s-a transformat în art. 52 C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. cu o pedeapsă de la 1 an la 5 ani închisoare; infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. și pedepsită de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amenda, în prezent este reglementată de art. 322 C. pen. cu o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amendă; infracțiunea de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen. pedepsită de la 3 luni la 2 ani închisoare sau cu amendă, în prezent este reglementat de art. 323 C. pen. și pedepsită de 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă penală; infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. în vechea reglementare avea o pedeapsă de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă, în prezent este reglementată de art. 326 C. pen. ce prevede o pedeapsă de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă.

Al doilea motiv de apel vizează reducerea cuantumului pedepselor având în vedere atât noile limite de pedeapsă, cât și limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor în vechiul C. pen. ca lege mai favorabilă pentru infracțiunile menționate anterior cât și raportat la poziția procesuală a inculpatului și la circumstanțele sale personale.

S-a arătat faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, împrejurarea că acesta a solicitat procedura simplificată, faptul că nu au putut fi identificate terenurile revendicate, s-a făcut referire la Dosarul civil nr. x1/118/2011 al Tribunalului Constanța, s-a considerat că într-un dosar penal, latura civilă a cauzei trebuie stabilită cu certitudine de către persoana interesată, fie ea parte vătămată sau parte civilă, prejudiciul trebuie să fie unul cert și nu unul potențial așa cum s-a reținut în actul de acuzare, s-a criticat activitatea notarelor cu privire la eliberarea actelor autentificate.

Se solicită instanței de apel ca la rejudecarea cauzei să se aibă în vedere următoarele aspecte: 1) Inculpatul este o persoană tânără, fără antecedente penale, având studii superioare, a avut mereu un loc de muncă stabil, având venituri licite din care a înțeles să își ajute în mod constant familia de origine, cu care locuia și la data săvârșirii faptei; 2) Poziția exprimată în fața instanței de către inculpat, în sensul că acesta a recunoscut și regretat sincer faptele săvârșite, că a beneficiat de prevederile art. 3201 C. proc. pen. și că faptele de care este învinuit au reprezentat un moment de rătăcire în viața sa; 3) Chiar dacă poate părea "o telenovelă" dar este o situație reală, a solicitat să fie avute în vedere circumstanțele în care inculpatul a săvârșit faptele în sensul că părinții acestuia s-au despărțit când inculpatul avea vârsta de 2 ani, acesta rămânând în grija mamei sale.

De asemenea, s-a solicitat a se reține prevederile art. 72 C. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen. în raport cu actele în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei și având în vedere concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză la instanța de fond, referat prin care s-a precizat faptul că inculpatul A. are perspective reale de reintegrare în societate.

S-a considerat că instanța de fond în mod greșit a dispus faptul că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., întrucât au un caracter facultativ și nu pot fi reținute în raport cu gradul de pericol social al faptelor. S-ar părea în opinia instanței de fond că circumstanțele agravante sunt doar obligatorii, iar cele atenuante sunt mereu facultative. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere faptul că atitudinea corectă avută de o persoană înainte de săvârșirea unei infracțiuni este un lucru obișnuit, nu l-ar mai fi prevăzut ca și circumstanță atenuantă în cadrul art. 74 C. pen.

Mai mult decât atât atitudinea inculpatului anterioară și ulterioară săvârșirii unei fapte penale, (sinceritatea și regretul) conturează caracterul acestuia și perspectivele de reintegrare în societate, neavând nicio legătură cu gradul de pericol social al faptei comise.

S-a apreciat că instanța de fond nu a reținut în fapt niciun fel de circumstanțe în favoarea inculpatului atât timp cât i-a aplicat acestuia pedepse îndreptate spre maxim, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare. A nu reține în favoarea inculpatului faptul că acesta are perspective reale de reintegrare în societate, nefiind cunoscut ca un element infracțional, prezentul dosar nefiind decât o rătăcire în viața sa, pornită de la relația deficitară cu tatăl său.

Părinții inculpatului, așa cum s-a arătat au fost despărțiți, iar acesta crescut numai de mamă, s-a simțit ca orice copil chiar dacă avea vârsta de 30 de ani, iubit de tatăl care îl căuta după o perioadă lungă de timp pentru a-i lăsa o moștenire fabuloasă. Fără poveștile tatălui său, inculpatul nu ar fi avut de unde să cunoască atâtea date despre frații S. și T., dar cu toate acestea a înțeles să recunoască în întregime faptele reținute în sarcina sa prin actul de acuzare, solicitând aplicarea art. 3201 C. proc. pen.

Din actele depuse la dosar, a rezultat faptul că inculpatul ar avea un loc de muncă stabil din momentul în care ar fi pus în libertate, existând o promisiune fermă de angajare din partea unei firme la care acesta a mai lucrat.

De asemenea, situația familiei inculpatului este una dificilă în sensul că atât mama sa este foarte bolnavă, iar fratele beneficiază de pensie de handicap, astfel că prezența inculpatului în familie ar fi esențială.

Față de toate aceste considerente a solicitat, fie aplicarea unei pedepse în cuantum de 1 an închisoare perioada executată în arest preventiv de către inculpat, fie dacă vă veți orienta spre un cuantum mai mare să aplicați o pedeapsă care să permită aplicarea art. 86 C. pen., în raport de noile reglementări legale privind limitele de pedeapsă, faptul că inculpatul nu are antecedentele penale, nu există temerea că ar săvârși alte infracțiuni, întrucât perioada petrecută în arest preventiv i-a fost suficientă pentru a înțelege gravitatea celor săvârșite.

Al treilea motiv de apel a vizat înlăturarea sporului de 1 an aplicat de instanța de fond în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. A solicitat instanței de apel să înlăture tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, aplicat de instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, conform căruia: "tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

În vederea stabilirii legii penale mai favorabile, pentru înlăturarea sporului de pedeapsă, s-a impus a se observa ce faptă a atras sancțiunea cea mai severă, respectiv infracțiunea de înșelăciune care în vechea reglementare prevedea o pedeapsă de la 10 la 20 de ani pentru încadrarea juridică dată de alin. (5) din art. 215 C. pen., însă noua reglementare nu mai prevede alin. (5), iar limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 1 și 5 ani. Mai mult decât atât prin reținerea formei tentativei și a procedurii simplificate în prezent reglementată de art. 396 C. proc. pen. limitele ar fi 4 luni - 1,8 ani.

Instanța de fond are în vedere la aplicarea sporului de 1 an și scopul urmărit de către inculpat, în sensul "obținerii dreptului de proprietate pentru terenuri în valoare de 2.876.654", în condițiile în care "în ceea ce privește latura civilă a cauzei va constata că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză", deoarece nu s-a produs niciun prejudiciu vreunei părți vătămate.

Pentru aceste considerente, a solicitat a se dispune înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat de instanța de fond, întrucât conform art. 34 lit. b) C. pen. aplicarea unui spor de pedeapsă este facultativă.

Al patrulea motiv de apel a vizat modalitatea de executare a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului.

La stabilirea modului de executare al pedepsei, a solicitat a se avea în vederile art. 862 C. pen. și aplicarea unei pedepse în limita acestor prevederi legale, raportat la toate consecințele reale de săvârșire a faptei, precum și la cele personale ale inculpatului, a considerat că doar așa s-ar atinge scopul aplicării unei pedepse.

S-a solicitat admiterea apelului formulat în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și a se pronunța o nouă hotărâre legală și temeinică în raport și cu legea penală mai favorabilă.

La termenul de ședință de la 6 martie 2014, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curți, conform dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., a calificat drept apel calea de atac exercitată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și de inculpații A., B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 135/P din 11 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

S-a procedat la identificarea inculpatei C.

Înalta Curte a pus în discuție starea de arest a inculpaților A. și B.

1. Conform dispozițiilor art. 357 alin. (1) raportat la art. 356 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, constatând întemeiată cererea de amânare formulată de către intimata inculpată D., pentru a-i da posibilitatea să-și angajeze apărător și să-și pregătească apărarea, cauza fiind la primul termen de judecată a acordat termen la 3 aprilie 2014.

Au fost admise cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar formulate de inculpații A. și B.

În temeiul art. 242 alin. (2) cu referire la art. 215 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaților A. (arestat preventiv în baza încheierii nr. 19 din 16 februarie 2013 în Dosarul nr. x/118/2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, mandatul de arestare preventivă nr. 24 din 16 februarie 2013 și B. (arestată preventiv în baza încheierii nr. 19 din 16 februarie 2013 în Dosarul nr. x/118/2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, mandatul de arestare preventivă nr. 25 din 16 februarie 2013, cu măsura preventivă a controlului judiciar, începând cu data de 6 martie 2014.

În temeiul art. 215 alin. (1) și (2) C. proc. pen., pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpații trebuie să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;

- să informeze de îndată instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței;

- să se prezinte la organul de poliție în raza căruia locuiesc, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau de câte ori sunt chemați;

- să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată;

În temeiul art. 215 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

S-a dispus emiterea adreselor prevăzute de art. 215 alin. (5) C. proc. pen.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților A. și B. de sub puterea mandatelor de arestare preventivă sus-menționate, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Conform dispozițiilor art. 91 alin. (4) C. proc. pen., s-a luat act că au încetat delegațiile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații A., B. și C., urmând a fi avut în vedere Protocolul încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției, privind plata onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu.

S-a menținut delegația apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată D.

În considerentele încheierii mai sus menționate s-a reținut că în ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de inculpații A. și B., Înalta Curte a constatat că este întemeiată, pentru următoarele motive:

Stabilind categoriile măsurilor preventive ce pot fi dispuse față de inculpat pe parcursul procedurii judiciare, art. 202 C. proc. pen. prevede în alin. (4) lit. b) măsura controlului judiciar, condițiile de luare și conținutul acesteia fiind reglementate de art. 211 și urm. C. proc. pen.

În acest sens, art. 211 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., făcând trimitere la alin. (1) al aceluiași articol, stabilește că măsura preventivă a controlului judiciar poate fi dispusă de instanța de judecată, în cursul judecății, numai dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) C. proc. pen., adică pentru buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată ori pentru prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.

Totodată, ca și condiții generale ce se impun a fi îndeplinite pentru luarea unei măsuri preventive, art. 202 C. proc. pen. prevede necesitatea existenței unor probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acuzatul a săvârșit infracțiune [alin. (1)], proporționalitatea măsurii cu gravitatea faptelor penale ce sunt imputate acestuia, caracterul necesar al respectivei măsuri pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea ei [alin. (3)] și inexistența unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale [alin. (2)].

Raportând aceste dispoziții legale la speță, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile reglementate de art. 202 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., pentru a se dispune față de inculpații A. și B. măsura preventivă a controlului judiciar.

Ținând cont de stadiul procesual al cauzei, Înalta Curtea a apreciat că în acest moment procesual se poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar.

O măsură preventivă dispusă presupune în momentul luării ei, în mod necesar atingerea scopului prev. de art. 202 C. proc. pen., respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal împiedicarea sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală sau pentru prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.

Fiecare măsură preventivă luată, prin conținutul său concret, mai exact prin restrângerea libertăților prevăzute de lege poate permite realizarea scopului prevăzut de art. 202 C. proc. pen.

Astfel, la luarea și menținerea unei măsuri preventive se va verifica conținutul acestei măsuri pentru a se constata care dintre ele corespunde la momentul procesual respectiv atingerii scopului indicat de legiuitor.

Astfel, chiar dacă pentru inculpații A. și B. există, în continuare, motive verosimile de a bănui că au comis fapte prevăzute de legea penală. Înalta Curte a constatat că, la acest moment procesual, măsura preventivă a controlului judiciar este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Înalta Curte a apreciat că, la acest moment, nu mai există date relevante pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, presupunerea că doar prin menținerea măsurii arestării preventive, s-ar asigura buna desfășurare a procedurilor judiciare.

În concret, chiar dacă natura și pericolul social al infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, reflectat în raport cu circumstanțele și împrejurările reale ale cauzei - în măsura în care se va dovedi că ele există și au fost comise cu vinovăție - sunt grave în abstract, la acest moment procesual nu mai pot constitui un criteriu pentru menținerea stării de arest, având în vedere și noile limite de pedeapsă mai mici stabilite de legiuitor.

Conform art. 5 parag. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prev. de parag. 1 lit. c) din prezentul articol are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii". De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfășurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav (cauza Contrada c Italiei, cauza Dinler contra Turciei) acuzatul să se afle în stare de deținere fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cazul Letellier contra Franței).

În speță, inculpații A. și B. au fost arestați la 16 februarie 2013, fiind condamnați de către instanța de fond la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare, respectiv 4 ani și 6 luni închisoare, inculpații au recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Raportat la natura infracțiunilor săvârșite, la poziția inculpaților de recunoaștere a faptei, care nu are cum să mai influențeze în vreun mod desfășurarea procesului penal (inculpații s-au judecat în baza procedurii simplificate, pe baza actelor și lucrărilor din faza de urmărire penală, nemaifiind necesară administrarea vreunei probe), la circumstanțele personale favorabile, instanța apreciază că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictivă.

La termenul de judecată de la 3 aprilie 2014, dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise de către apărătorul intimatei inculpate D., aflat la dosarul Înaltei Curți.

Apărătorul ales al inculpatului A. a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri constând în contractul de muncă încheiat de inculpat la data de 17 martie 2014.

Apărătorul ales al inculpatei B. a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri constând în contractul de muncă încheiat în anul 1996, acte adiționale la contractul de muncă și o caracterizare întocmită de un medic psiholog.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri solicitată de apelanții inculpați A. și B., prin apărători.

Înalta Curte, după deliberare, a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de inculpații A. și B., prin apărători, înscrisuri pe care le-a apreciat ca fiind necesare, atât în circumstanțierea inculpaților, cât și în stabilirea împrejurărilor de fapt, în temeiul art. 100 alin. (2) C. proc. pen., probă pe care a constatat-o administrată prin depunerea înscrisurilor la dosar.

Concluziile părților asupra apelurilor declarate au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 3 aprilie 2014, fiind amânată pronunțarea pentru azi 17 aprilie 2014, așa încât încheierea face parte din prezenta decizie.

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Constanța și apelanții intimați inculpații A., B. și apelantei inculpate C. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, atât din oficiu, cât și prin prisma motivelor de apel invocate de fiecare și probelor administrate, potrivit art. 420 alin. (8) - (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată apelurile parchetului și ale apelanților intimați A., B. ca fiind fondate, iar apelul apelantei intimate C. ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Constanța:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, rezultă că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a stabilit situația de fapt pentru fiecare dintre inculpații A., B. și C. și D., în condițiile arătate în detaliu în considerentele primei instanțe.

Înalta Curte constată că prima instanță a făcut un examen concret asupra mijloacelor de probă administrate, pe care le-a analizat și le-a indicat în mod concret în considerentele hotărârii, astfel că în ceea ce privește vinovăția inculpaților A., B. și C. a fost dovedită în comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și nevinovăția inculpatei D. cu privire la fapta pentru care aceasta a fost trimisă în judecată.

Instanța de control judiciar efectuând la rândul său propria sa evaluare asupra mijloacelor de probă administrate și indicate, își însușește argumentele primei instanțe cu privire la situația de fapt, vinovăția inculpaților A., B. și C. în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora și respectiv nevinovăția inculpatei D., în comiterea infracțiunii stabilită în sarcina acesteia.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că motivarea hotărârii primei instanțe corespunde exigențelor jurisprudenței de contencios european, din perspectiva art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, respectiv cauza Boldea contra României (§ 28 - 35) și Helle împotriva Finlandei (§ 60).

Astfel, instanța de control judiciar consideră că nu poate fi avut în vedere motivul de apel al parchetului referitor la greșita achitare a inculpatei D. cu privire la comiterea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte din verificarea propriu-zisă asupra conținutului declarațiilor date în fața primei instanțe de către martorele M. și N. rezultă modul în care inculpata D. elibera procura unei persoane și faptul că nu se ocupa de arhivarea documentelor.

În conținutul declarației date la 19 iunie 2013, martora M. în fața primei instanțe, aflată la dosarul curții de apel aceasta a arătat că "Eu am lucrat pe postul operator calculator pentru dactilografiere documente la biroul notarului D., în perioada 2001 - aprilie 2013. Circuitul documentelor în cadrul biroului notarial se prezenta astfel: secretara primea documentele de la clienți, le ducea notarului pentru verificare și avizare, iar apoi mi le înmâna mie pentru redactare, iar eu după ce redactam documentele respective, le returnam fie secretarei, fie direct notarului.

Documentele redactate de mine erau verificate de notar, citite și de clienți, și dacă se ajungea la un acord, din partea acestora din urmă, erau semnate și eliberate clienților. De arhivarea documentelor întocmite la biroul notarial se ocupau, atât secretarele, cât și eu, atunci când le ajutam pe acestea. Activitatea mea concretă în privința arhivării se rezuma la faptul de a separa pe mape documentele întocmite într-o zi de lucru. Notarul nu se ocupa de activitatea de arhivare a documentelor. Eu nu aveam contact direct cu clienții decât foarte rar, respectiv atunci când suplineam munca secretarelor, în sensul că primeam de la clienți documentele și stabileam ce doresc aceștia.

Au fost situații în care am asistat la audierea de martori cu prilejul dezbaterii succesorale, iar această procedură consta în legitimarea martorilor de către notar pe bază de documente, acestora li se lua jurământul, și martorii își consemnau personal declarațiile. Documentele eliberate de biroul notarial într-o zi de lucru erau înregistrate în registrul de evidență, de către secretara care avea atribuții exprese în acest sens. Când secretara ce avea atribuțiuni în sensul completării registrului de evidență, lipsea, se întâmpla ca aceste operațiuni de înregistrare să se facă de către persoana care îi ținea locul și îmi amintesc că și eu am făcut astfel de operațiuni.

Documentele erau înregistrate în evidență, înainte de a-mi fi înmânate mie pentru redactare. Notarul avea drept de control asupra acestui registru. Din câte cunosc eu atunci când se întocmeau documentele prin mandatar, acestuia i se cerea procura în original iar identitatea sa era verificată pe baza actelor de identitate. Eu știu că toate documentele prezentate de părți erau păstrare la mapa aferentă cererii clientului și nu-mi explic cum s-ar fi putut să nu existe toate documentele avute în vedere la întocmirea actului notarial.

Din câte cunosc eu notara D. lua întotdeauna personal consimțământul părților la întocmirea actelor notariale."

Martora N., în declarația dată la 19 iunie 2013, în fața primei instanțe, aflată la dosarul curții de apel a menționat că "Lucrez în calitate de secretar la biroul notarial D. și E. din anul 2006 și până în prezent. În fișa postului meu aveam ca atribuție de serviciu și arhivarea documentelor eliberate de BNP. Notarii nu se ocupă de arhivarea documentelor ci doar supervizează prin control înregistrarea documentelor în evidență. Au existat situații în care procura dată de o persoană să fie semnată și de martori, în condițiile în care persoana ce dădea procura nu știa carte sau era în imposibilitate de a semna respectiva procură. Din câte cunosc nu au existat situații în care documentele eliberate de BNP să nu fie păstrate în arhiva acestuia.'"

Așadar, nu se pot reține criticile formulate de procuror în apelul declarat, bazate pe raționamente logice, întrucât din niciun mijloc de probă administrat nu a rezultat că inculpata D. a constatat la data de 02 octombrie 2009 că procura autentificată sub nr. x7 din 10 august 2009 la BNP Asociați D. și E. nu a fost de fapt autentificată la acest birou notarial, (fiind falsificată de către inculpatul A.) astfel că în cele trei documente eliberate, respectiv procurile speciale nr. x22, x23, x24 la BNP Asociați D. și E. din orașul Ovidiu din punct de vedere subiectiv nu a avut nicio intenție de a face atestări necorespunzătoare.

De asemenea, nu i se poate imputa inculpatei că nu a verificat evidența Registrului Național de Evidență a Revocării Procurorilor (RNPR), acesta vizând procuri revocate, astfel că nu are relevanță pentru că în cauză nu exista vreo procură revocată.

Totodată, erau incidente și dispozițiile art. 50 lit. c) din Legea nr. 36/1995 pe bază de martori pot fi identificate persoane care participă la autentificarea unui document.

Înalta Curte consideră astfel, că soluția achitării pronunțată de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) fapte din 02 octombrie 2009 este legală și temeinică.

De asemenea, instanța de control judiciar nu poate avea în vedere nici critica privind nereținerea dispozițiilor art. 64 lit. c) C. pen. ca pedeapsă accesorie cu privire la inculpata C., față de circumstanțele efective ale cauzei, gradul de pericol social în concret redus al infracțiunii de fals intelectual, chiar și a calității de notar, modalitățile de comitere și circumstanțele personale favorabile ale inculpatei. Astfel, se constată că faptele inculpatei C., notar public în cadrul BNP Asociați C. și F. care, la datele de 14 februarie 2001 și 18 aprilie 2011, în calitate de notar public, cu ocazia întocmirii și autentificării procurii speciale nr. x13 din 14 februarie 2011 și a actelor de cesiune nr. x16 și x17 din 18 aprilie 2011 a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că în fața sa s-a prezentat K. și că acesta a semnat personal actele respective.

Prin sentința pronunțată de prima instanță inculpata C. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 luni închisoare, iar în baza art. 71 C. pen. i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), lit. b) C. pen.

În consecință, Înalta Curte consideră că nu se impune și aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, ca urmare a aspectelor mai sus menționate, precum și a împrejurării că reținerea infracțiunilor care au făcut obiectul acestui dosar a fost facilitată de denunțul făcut de inculpata C. (cu mențiunea precizată mai sus cu referire la faptul că tatăl inculpatului A. formulase o plângere penală cu aprox. 1 an înainte pentru altă infracțiune în legătură cu activitatea infracțională a inculpatului A., reținându-i-se acesteia circumstanța atenuantă facultativă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Referitor la criticile formulate de parchet în apelul declarat referitoare la greșitele individualizări ale pedepselor aplicate inculpaților A., B., C. și apelurile inculpaților A., B., C. ce se vor analiza prin prisma incidenței legii penale mai favorabile în condițiile art. 5 C. pen., ca urmare a intrării în vigoare a C. pen. actual la 1 februarie 2014 împotriva aceleiași sentințe:

Înalta Curte constată că la momentul în care se judecă prezentele apeluri a intrat în vigoare la 1 februarie 2014 noul C. pen. ale cărui dispoziții se impun a fi analizate, în raport cu infracțiunile reținute în sarcina inculpaților A., B., C. față de dispozițiile art. 5 C. pen., referitoare la legea penală mai favorabilă până la judecarea definitivă a cauzei.

Legiuitorul a stipulat în conținutul art. 5 privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei "(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile."

Incidența efectivă a dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. impune ca succesiunea de legi penale să îndeplinească mai multe condiții și anume: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei și momentul judecării definitive a infractorului; toate legile succesive să incrimineze fapta comisă; legile succesive incriminează sau sancționează diferit fapta comisă.

În condițiile concrete din prezenta cauză suntem în prezența unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile, deoarece legea nouă modifică modul de sancționare a faptei, domeniul de aplicare al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală.

Utilizând criteriul aprecierii in concreto pentru determinarea legii penale mai favorabile se vor examina următoarele aspecte:

- modificarea condițiilor de incriminare;

- modificarea condițiilor de tragere la răspundere penală;

- modificarea regimului sancționator.

Atunci când legile succesive prevăd pedepse diferite, determinarea legii penale mai favorabile se va face având în vedere mai întâi pedeapsa principală.

Dacă cele două legi prevăd pedepse din specii diferite, se va avea în vedere ierarhizarea legală a acestora, conform căreia amenda este mai favorabilă decât pedeapsa închisorii care este, la rândul ei, mai favorabilă decât detențiunea pe viață.

Totuși, și de această dată trebuie făcută o apreciere in concreto, ierarhizarea legală fiind doar orientativă.

Aceasta deoarece ar fi posibil ca o normă de incriminare dintr-o lege care prevede pedeapsa închisorii să fie mai favorabilă decât o lege care sancționează fapta doar cu amendă.

Atunci când legile succesive prevăd pedepse din aceeași specie se va avea în vedere durata sau cuantumul acestora.

Astfel, dacă pedepsele prevăzute de legile succesive au același minim special va fi mai favorabilă cea care prevede un maxim special mai redus, iar dacă au același maxim va fi mai favorabilă legea care prevede un minim mai redus, iar cealaltă un maxim mai redus, alegerea legii mai favorabile se va face tot in concreto, având în vedere pedeapsa spre care se orientează.

În situația în care instanța consideră că se impune a fi aplicată o pedeapsă orientată spre maxim, va fi mai favorabilă legea care are un maxim mai redus; dacă, dimpotrivă, instanța apreciază că se poate aplica o pedeapsă orientată spre minimul special, va fi mai favorabilă legea care are minimul mai redus.

Dacă una dintre legile succesive prevede alternativ închisoarea și amenda, va fi mai favorabilă legea care prevede și amenda dacă instanța decide să aplice această pedeapsă.

În caz contrar, va fi mai favorabilă legea care prevede pedeapsa închisorii în limite mai reduse, indiferent dacă este cea prevăzută alternativ cu amenda sau este pedeapsa unică. În acest caz instanța se va orienta asupra pedepsei aplicabile potrivit fiecărei legi în parte, iar apoi, comparând pedepsele pe care le-a ales va determina legea mai favorabilă.

În ipoteza în care legile succesive prevăd aceleași limite pentru pedeapsa principală vor fi avute în vedere alte elemente.

Astfel, va fi mai favorabilă legea care nu prevede pedepse complementare sau cea potrivit căreia aceste pedepse sunt mai reduse ca durată. Chiar dacă limitele pedepsei au rămas aceleași în legile succesive, este mai favorabilă legea care prevede cauze de reducerea pedepsei sau cauze de nepedepsire în măsura în care acestea sunt aplicabile în situația concretă dedusă judecății.

De asemenea, se va avea în vedere posibilitatea acordării suspendării condiționate și durata termenului de încercare al acesteia, posibilitatea liberării condiționate, condițiile în care intervine reabilitarea etc.

În orice caz, determinarea legii penale se face prin raportare la cazul concret și presupune adesea utilizarea combinată a mai multor criterii (din cele menționate).

Înalta Curte examinând in concreto conținutul dispozițiilor art. 5 din noul C. pen., în raport cu faptele comise și reținute în sarcina inculpaților A., B., C. stabilește următoarele:

Referitor la inculpatul A.:

Înalta Curte verificând infracțiunile reținute în sarcina inculpatului A., în raport cu noile incriminări C. pen. în vigoare constată că numai în ceea ce privește infracțiunea de tentativă la înșelăciune comisă de inculpat și reținută în sarcina acestuia, respectiv art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. (3 acte materiale) pedepsită cu pedeapsă de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, intră sub incidența legii penale mai favorabile, respectiv art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. (pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare), urmând a se menține din vechea reglementare dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea continuată și aplicarea noii reglementări C. proc. pen. referitoare la art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., procedura simplificată în condițiile art. 5 C. pen. Astfel, noua reglementare a infracțiunii de tentativă la înșelăciune este pedepsită mai blând decât în vechea reglementare.

Celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, respectiv art. 292 C. pen. anterior, art. 288 alin. (1) C. pen. anterior, (pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă), art. 323 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), art. 31 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani închisoare), art. 31 C. pen. anterior raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, (pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani închisoare), art. 290 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, (pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), art. 288 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, (pedepsită cu 3 luni la 3 ani închisoare) art. 323 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, (pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani), fiecare din ele cu aplicarea art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu reducerea pedepsei, sunt mai favorabile din perspectiva aplicării art. 5 C. pen., în raport cu noile reglementări C. pen. în vigoare, respectiv art. 326 C. pen., (pedepsită de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), art. 320 C. pen., (pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani), art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 36 C. pen., (pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani în cazul înscrisurilor sub semnătură privată), art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 36 C. pen., (pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani), art. 322 C. pen., (pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă) fiecare în condițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu reducerea pedepsei.

Înalta Curte, față de conținutul dispozițiilor legii penale mai favorabile consideră că se impune a examina necesitatea proporționalizării pedepsei, în raport cu dispozițiile legii penale mai favorabile.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. aplicate inculpatului A., în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

Astfel, consideră că se impune menținerea cuantumurilor stabilite de prima instanță, reflectând criteriile de individualizare a pedepselor, atât cu privire la gravitatea faptelor, în concret, modalitățile de comitere elaborate și premeditate, perseverența infracțională, cuantumul ridicat al terenurilor și circumstanțele personale ale inculpatului, și anume pedepsele de câte 6 luni închisoare aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. anterior cu aplicarea art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.; de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.; de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen., de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale) și art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.; de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 C. pen. anterior raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale) și art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen., de 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (trei acte materiale) și art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.; de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (trei acte materiale) și art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.; de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (șase acte materiale) și art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de tentativă la înșelăciune în condițiile actualului C. pen., Înalta Curte va proporționaliza pedeapsa ce se va aplica concret prin reducerea cuantumului de la 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (3 acte materiale) și art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, având în vedere pedepsele mai ușoare stabilite de legiuitor pentru noua incriminare, pe care a adaptat-o condițiilor concrete cu privire la această faptă, respectiv gravitatea ei, modalitatea de comitere, circumstanțele personale și reducerea pedepsei în condițiile uzării de procedura simplificată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, aceste prevederi fiind mai favorabile decât dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual, se va dispune ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. anterior.

Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior prevedea că "în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează: b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani."

În conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. b) se prevede că "În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite."

Așadar, norma cuprinsă C. pen. anterior cu privire la stabilirea pedepselor cu închisoare în caz de concurs de infracțiune este mai favorabilă decât aceea din actualul C. pen.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, aceste dispoziții fiind mai favorabile.

În baza art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la 6 martie 2014.

Referitor la inculpata B.:

Instanța de control judiciar, verificând infracțiunile reținute în sarcina inculpatei B., în raport cu noile incriminări C. pen. în vigoare constată că fapta inculpatei B., care la data de 03 decembrie 2010, a dat declarații mincinoase cu ocazia audierii sale în calitate de martor în cadrul procedurii succesorale desfășurate la BNP Asociați C. și F., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 5 C. pen.

Curtea a reținut că potrivit art. 74 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 calitatea de succesibil și/sau, după caz, titlul de legatar, precum și numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă, prin testament și cu martori, iar potrivit art. 79 din Ordinul nr. 710/C din 05 iulie 1995 al Ministerului Justiției pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicarea a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 în cadrul procedurii succesorale, notarul public va stabili, pe baza declarațiilor părților, a martorilor și a celorlalte documente prezentate dacă succesorii au acceptat în termen moștenirea.

2. Fapta inculpatei B., care la data de 20 martie 2012, a depus la Dosarul nr. x1/118/2011 al Tribunalului Constanța, secția civilă, o cerere prin care a arătat că a dobândit cota de 1/2 din averea defuncților T. și S. de la coinculpatul A., conform contractului autentificat sub nr. x18 din 26 august 2011 la BNP L. și a solicitat să-i recunoască calitatea de reclamant în cauză, deși cunoștea că cedentul drepturilor respective nu era succesorul celor doi defuncți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen.

Înalta Curte constată că legea nouă, respectiv C. pen. actual în vigoare este legea penală mai favorabilă, reținând încadrările juridice menționate, ca urmare a aplicării directe a art. 5 C. pen., astfel infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior se pedepsea cu închisoare de la 1 la 5 ani, în timp ce în art. 273 alin. (1) C. pen. în vigoare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, cu aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. actual, iar în ceea ce privește vechea reglementare a infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina inculpatei, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., pedepsită cu pedeapsă de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, intră sub incidența legii penale mai favorabile, respectiv art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. (pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare) și aplicarea noii reglementării C. proc. pen. referitoare la art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., procedura simplificată în condițiile art. 5 C. pen. Astfel, noua reglementare a infracțiunii de tentativă la înșelăciune este pedepsită mai blând decât în vechea reglementare.

În raport cu cele mai sus menționate, instanța de control judiciar va proporționaliza pedepsele aplicate inculpatei B. pentru fiecare din faptele mai sus menționate, având în vedere conținutul dispozițiilor art. 5 C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă și în raport cu noile cuantumuri legale, dar și de gravitatea în concret a faptelor comise, de modalitățile de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatei.

Astfel, va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicate inculpatei B., înlăturând sporul de 6 luni închisoare, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

Astfel, va reduce pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 5 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

De asemenea, se va reduce pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, se va dispune ca inculpata B. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. anterior.

Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior prevedea că "În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează: b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani."

În conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. b) se prevede că "În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite."

Așadar, norma cuprinsă C. pen. anterior cu privire la stabilirea pedepselor cu închisoare în caz de concurs de infracțiune este mai favorabilă decât aceea din actualul C. pen.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, aceste dispoziții fiind mai favorabile.

În baza art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei B. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la 6 martie 2014.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpata C. împotriva aceleiași hotărâri, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, având în vedere că prin prisma dispozițiilor art. 5 C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă, incidentă în cauză este legea veche, respectiv C. pen. anterior, în raport și cu circumstanțele favorabile reținute inculpatei respectiv art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) (teza I) C. pen., precum și modalitatea de executare a pedepsei, respectiv suspendarea condiționată prevăzută de art. 81, 82 C. pen. anterior.

Așadar, comparând conținutul incriminării reținută în sarcina inculpatei C. prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., incriminarea fiind pedepsită în C. pen. anterior cu pedeapsă de la 6 luni la 5 ani închisoare, în timp ce în prezent art. 321 alin. (1) C. pen. în vigoare prevede ca sancțiune pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani închisoare, astfel că legea veche este mai blândă.

În consecință, nu se impune modificarea cuantumului și nici a modalității de executare aplicate de prima instanță, urmând ca apelul declarat de inculpată să fie respins, ca nefondat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Constanța și apelanții intimați inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 135/P din data de 11 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind și pe intimata inculpată D.

Se va desființa în parte sentința penală atacată și rejudecând: 1. Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., aplicate inculpatului A., în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

Se vor menține cele trei pedepse de câte 6 luni închisoare aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. anterior cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Se va menține pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Se va menține pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Se va menține pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Se va menține pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 C. pen. anterior raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Se va menține pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (trei acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Se va menține pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (trei acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Se va menține pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (șase acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Se va reduce pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (3 acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, se va dispune ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. anterior.

Se va face aplicarea disp. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la 6 martie 2014.

2. Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicate inculpatei B., înlăturând sporul de 6 luni închisoare, în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

Se va reduce pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 5 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Se va reduce pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, se va dispune ca inculpata B. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. anterior.

Se va face aplicarea disp. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei B. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la 6 martie 2014.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, fiind date cu respectarea dispozițiilor legale.

În conformitate cu art. 421 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C. împotriva aceleiași hotărâri.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În conformitate cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Constanța vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Constanța și apelanții intimați inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 135/P din data de 11 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind și pe intimata inculpată D.

Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând:

1. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., aplicate inculpatului A., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Menține cele trei pedepse de câte 6 luni închisoare aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. anterior cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Menține pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Menține pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Menține pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Menține pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 C. pen. anterior raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Menține pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (trei acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Menține pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (trei acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Menține pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (șase acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen.

Reduce pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (3 acte materiale) și art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 5 C. pen. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, dispune ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. anterior.

Face aplicarea disp. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la 6 martie 2014.

2. Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicate inculpatei B., înlăturând sporul de 6 luni închisoare, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 5 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Reduce pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, dispune ca inculpata B. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. anterior.

Face aplicarea disp. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatei B. perioada reținerii și arestării preventive începând din data de 16 februarie 2013 la 6 martie 2014.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C. împotriva aceleiași hotărâri.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Constanța rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 14 aprilie 2014.

Procesat de GGC - CT