Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 318/2015 AI generated

Fuel-excise fraud conviction and cumulative prison sentence upheld on appeal

Case Number Decizia nr. 318/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeals filed by the National Anticorruption Directorate and the defendant against the Court of Appeal Bucharest’s criminal sentence no. 79 of 7 May 2015, thereby upholding the first-instance conviction and the cumulative sentence of 3 years and 8 months' imprisonment plus a 2-year complementary prohibition of certain rights (arts. 66 lit. a, b, g, k Penal Code), with accessory penalties, for organized criminal group formation (art. 367 alin. (1)-(2 Penal Code) and tax evasion (art. 9 alin. (1) lit. a-c and alin. (3) of Law no. 241/2005), and ordered the defendant to pay 270 lei in judicial costs. The case concerned a large-scale fuel-excise fraud scheme in which the defendant, as de jure administrator of a company holding a fiscal warehouse authorization, participated in an organized group that concealed the real nature of diesel sales, recorded fictitious crude-oil purchases and fake production/sales of lower-taxed liquid fuels, and omitted to record actual fuel deliveries, causing a state budget prejudice of 242,642,205.44 lei. The court applied the more favorable criminal law under art. 5 Penal Code, the one-third sentence reduction for the simplified procedure under art. 396 alin. (10) Code of Criminal Procedure, and the half-reduction under art. 19 of O.U.G. no. 43/2002 for the defendant’s denunciation, finding the individualization of the sentences consistent with art. 74 Penal Code criteria (gravity, organized commission over a long period, direct intent, perpetrator status, criminal record, partially sincere conduct).

Legislator headnote

AI generated

art. 367 alin. (1) C. pen, art. 5 C. pen, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 67 alin. (1) C. pen, art. 68 alin. (3) C. pen; Fuel-excise fraud conviction and cumulative prison sentence upheld on appeal: 79 of 7 May 2015, thereby upholding the first-instance conviction and the cumulative sentence of 3 years and 8 months' imprisonment plus a 2-year complementary prohibition of certain rights (arts. 66 lit. a, b, g, k Penal Code), with accessory penalties, for organized criminal group formation (art. 367 alin. (1)-(2 Penal Code) and tax evasion (art. 9 alin. (1) lit. a-c and alin. (3) of Law no. 241/2005), and ordered the defendant to pay 270 lei in judicial costs. The case concerned a large-scale fuel-excise fraud scheme in which the defendant, as de jure administrator of a company holding a fiscal warehouse authorization, participated in an organized group that concealed the real nature of diesel sales, recorded fictitious crude-oil purchases and fake production/sales of lower-taxed liquid fuels, and omitted to record actual fuel deliveries, causing a state budget prejudice of 242,642,205.44 lei. The court applied the more favorable criminal law under art. 5 Penal Code, the one-third sentence reduction for the simplified procedure under art. 396 alin. (10) Code of Criminal Procedure, and the half-reduction under art. 19 of O.U.G. no. 43/2002 for the defendant’s denunciation, finding the individualization of the sentences consistent with art. 74 Penal Code criteria (gravity, organized commission over a long period, direct intent, perpetrator status, criminal record, partially sincere conduct).

Keywords

AI generated
criminal sentence tax fraud fuel tax accessory penalty organized crime fiscal law

Cited Legislation

AI generated
art. 367 alin. (1) C. pen
În baza art. 367 alin. (1) C. pen.
art. 5 C. pen
cu aplicarea art. 5 C. pen., art.
art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002
pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art.
art. 396 alin. (10) C. proc. pen
43/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., în prezent deținut în altă cauză la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat.
art. 67 alin. (1) C. pen
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prev.
art. 68 alin. (3) C. pen
pe o durată de 2 ani care se va executa conform art. 68 alin. (3) C. pen.
art. 65 C. pen
pen., respectiv art. 65 C. pen.
art. 66 alin. (3) C. pen
pen., pedeapsă care se va executa conform art. 66 alin. (3) C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Legal ground for rejecting the appeals as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay judicial expenses to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 318/2015

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 7 mai 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a hotărât astfel:

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., în prezent deținut în altă cauză la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pe o durată de 2 ani care se va executa conform art. 68 alin. (3) C. pen. după executarea pedepsei principale a închisorii sau considerarea ca executată a acesteia.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pedeapsă care se va executa conform art. 66 alin. (3) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat pe inculpatul A. în prezent deținut în altă cauză la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pe o durată de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (3) C. pen. după executarea pedepsei principale a închisorii sau considerarea ca executată a acesteia.

În baza art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pedeapsă care se va executa conform art. 66 alin. (3) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen., la care adaugă un spor de 8 luni închisoare (o treime din pedeapsa de 2 ani închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. ca pedeapsă complementară care se va executa după executarea pedepsei principale a închisorii sau considerarea ca executată a acesteia.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen. pe o durată de 2 ani care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

S-a stabilit că latura civilă urmează a se soluționa în Dosarul nr. x/2/2014.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cuantum de 125 de lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/P/2012 din data de 01 iulie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați:

J.J. - cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii), faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

B. - trimisă în judecată în stare de arest la domiciliu, măsură înlocuită cu măsura controlului judiciar prin încheierea din data de 08 iulie 2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Încheierea nr. 2277 din data de 11 iulie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție și revocată prin încheierea din data de 4 mai 2015, a Curții de Apel București, definitivă prin încheierea din data de 07 mai 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii), faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

A. - cercetat în stare de arest în altă cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii), faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

C. - cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii), faptă prev. și ped. de 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., și spălare de bani, prev. și ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

D. - cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii), faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

E. - cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma sprijinirii), faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

F. - cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii), faptă prev. și ped. de 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

G. - cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii), faptă prev. și ped. de 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

H. - cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii), faptă prev. și ped. de 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

I. - cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii), faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

J. - cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma sprijinirii), faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

K. - cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma sprijinirii), faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

L. - cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat (în forma sprijinirii), faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, faptă prev. și ped. de art. 12 alin. (1) lit. b) Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

M. - cercetată în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma sprijinirii), faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

N. - cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma sprijinirii), faptă prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

SC O. SRL Nicolae Bălcescu, jud. Constanța, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

SC P. SRL Mihail Kogălniceanu, jud. Constanța, cercetată pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. și spălare de bani, prev. și ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen.

SC R. SRL Mediaș, cercetată pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

SC S. SRL Sibiu - cercetată pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

SC T. SRL Constanța;

SC U. SRL Constanța;

SC V. SRL Constanța;

SC X. SRL Călărași;

SC Z. SRL Constanța;

SC Y. SRL București;

SC A.A. SRL București;

SC B.B. SRL București;

SC C.C. SRL București;

SC D.D. SRL București;

SC E.E. SRL București;

SC F.F. SRL București;

SC G.G. SRL București;

SC H.H. SRL Bacău;

SC I.I. SRL, cercetate pentru complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În esență, s-a reținut în rechizitoriu că inculpații au inițiat un amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a importante cantități de motorină, comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăți comerciale tip fantomă, controlate prin persoane interpuse.

Astfel, inculpații J.J., A. (administrator al SC O. SRL), C. (administrator al SC P. SRL), G. (administrator de fapt al SC K.K. SRL), F. (administrator de fapt al SC D.D. SRL) și H. (administrator al SC R. SRL) în perioada mai 2011 până în prezent, au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prin intermediul societăților comerciale pe care le administrau.

Coordonator al întregului grup infracțional era inculpatul J.J. care, prin intermediul relațiilor pe care și le crease la nivelul diverselor instituții statale, avea posibilitatea prevenirii oricăror controale care să vizeze activitatea evazionistă desfășurată prin intermediul SC O. SRL, în special la nivelul Autoritatea Națională de Administrație Fiscală, prin intermediul lui L.L., fost șef de cabinet al președintelui Autoritatea Națională de Administrație Fiscală, inculpatul J.

În concret, mecanismul evazionist operaționalizat de această grupare presupunea importul de motorină de către SC P. SRL, vânzarea scriptică către SC O. SRL a acelorași cantități importate, în realitate acestea fiind transportate, prin intermediul SC D.D. SRL și SC E.E. SRL, administrate, în drept sau în fapt, de inculpatul F. către SC R. SRL sau SC S. SRL.

Circuitul scriptic presupunea întocmirea ulterioară a unor documente care să ateste că SC O. SRL prelucra motorina cumpărată, transformând-o potrivit autorizației de antrepozit în combustibil lichid ușor ori combustibil lichid greu, fapt ce atrăgea obligativitatea achitării către bugetul de stat a unei accize într-un cuantum mult inferior față de cel prevăzut pentru comercializarea motorinei. Pentru a da posibilitatea distribuirii pe piață a combustibililor tranzacționați, membrii grupării au procedat la constituirea unor societăți „fantomă" cu un rol esențial, și anume transformarea doar pe baza de acte a combustibililor inferiori (CLG și CLU) în motorină, oferind astfel documente justificative care atestau că anterior fusese achitată acciza legală pentru motorină, creând astfel aparența de bună-credință a celor care achiziționau produse petroliere de la societatea "fantomă".

În acest mod, SC O. SRL a ascuns natura reală a activităților comerciale desfășurate, împiedicând stabilirea sursei impozabile, și nu a achitat acciza și taxa pe valoarea adăugată datorate pentru vânzarea cu motorină, ci o sumă mult mai mică aferentă operațiunilor cu combustibil lichid. Accizele de la plata cărora s-a sustras societatea sunt în cuantum de 131.360.917,09 lei, iar T.V.A.-ul în cuantum de 109.373.185,05 lei. Totodată, prin înregistrarea de cheltuieli fictive de achiziție de țiței și transport corespunzător a fost diminuat profitul și implicit impozitul datorat cu suma de 1.908.103,30 lei.

S-a reținut, așadar, că inculpații J.J., B. și A., precum și SC O. SRL au ascuns sursa impozabilă corespunzătoare activităților reale pe care le desfășura societatea, au înregistrat în contabilitate și în declarațiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achiziții de țiței și au omis înregistrarea operațiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 242.642.205,44 lei.

C., D., F., G., H., I., M.M., M., N. și N.N., precum și persoanele juridice SC P. SRL, SC T. SRL, SC U. SRL, SC V. SRL, SC X. SRL, SC Y. SRL, SC A.A. SRL, SC B.B. SRL, SC C.C. SRL, SC R. SRL, SC S. SRL, SC D.D. SRL, SC E.E. SRL, SC F.F. SRL, SC G.G. SRL, SC I.I. SRL, SC Z. SRL și SC H.H. SRL au ajutat la săvârșirea faptelor descrise anterior, punând la dispoziția autorilor înscrisurile de care aveau nevoie sau realizând nemijlocit operațiunile care urmau să fie ascunse.

Analizând rolul pe care fiecare dintre membrii grupului infracțional îl avea, se reține în rechizitoriu că inculpații J.J. și B. aveau rolul de coordonare a întregii activități infracționale, fiind autorii planului, cei care au avansat resursele necesare și principalii beneficiari ai sumelor obținute din evaziunea fiscală. Totodată, inculpații dețineau 95% din părțile sociale ale SC O. SRL și au săvârșit în mod nemijlocit fapte prin care au ascuns sursa impozabilă, mascând tranzacțiile generatoare de obligații sub forma unor activități de prelucrare nereale, au omis evidențierea operațiunilor prin care a fost vândută motorina și au evidențiat în schimb achiziții fictive de țiței și de servicii de transport, în scopul diminuării sumelor datorate la buget.

Inculpații A., C., D., F., G. și E. erau subordonați direct soților B. și J.J. în cadrul grupului și aveau rolul de executanți ai planului infracțional, ocupându-se de operațiunile de import de motorină, transportul acesteia, controlul societăților fantomă implicate în operațiunile fictive și transferul sumelor de bani.

Inculpatul A. avea rolul de administrator al SC O. SRL și a acționat ca autor al faptelor de ascundere a sursei impozabile, a omis evidențierea operațiunilor și a evidențiat operațiuni fictive, iar ceilalți inculpați au ajutat la săvârșirea acestor fapte. C., administratorul SC P. SRL, a avut o contribuție esențială la autoritățile evazioniste și este autorul faptelor prin care o parte a produsului infracțional a fost mascat sub forma unor plăți pentru operațiuni de consultanță și transferat către J.J. și B. în Dubai.

Inculpații H. (administratorul SC R. SRL) și I. (administratorul S.C.SC S. SRL), au participat la activitatea grupului și au contribuit la fraudarea bugetului achiziționând de la SC O. SRL motorina pentru care nu se plătiseră taxe și mascând aceste operațiuni prin folosirea unor documente care atestau o proveniență fictivă, după care au distribuit-o către stațiile de carburant și au transferat către furnizori sumele obținute. S-a mai reținut că L.L. și O.O. au sprijinit grupul infracțional în schimbul unei părți din beneficiile obținute, asigurând legătura cu funcționari publici aflați în sfera lor de influență și care erau în poziția de a le proteja interesele. Totodată, L.L. și O.O. au realizat demersuri la cererea lui J.J., astfel încât să influențeze procedura de numire a unor funcționari pentru ca activitatea evazionistă să se poată desfășura netulburată.

Inculpații J., președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, K., vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și L., ofițer în cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, au sprijinit activitatea grupului, garantându-i protecția în virtutea funcțiilor pe care le dețineau. Inculpații cunoșteau activitatea grupării și au participat în mod repetat la întâlniri cu liderii acesteia, însă nu și-au exercitat atribuțiile pentru a stopa fraudarea bugetului, folosind în schimb informațiile pe care le dețineau și poziția pe care o aveau pentru a sprijini funcționarea mecanismului evazionist.

Activitatea grupului infracțional a fost sprijinită și de M.M., care asigura comunicarea dintre L.L. și ceilalți membri ai grupării, M., contabila SC O. SRL și P.P., care întocmeau documente fictive pentru justificarea operațiunilor nereale, N., șofer al inculpatului F., care realiza retrageri de numerar din societățile fantomă și G. sumele persoanelor aflate deasupra sa în ierarhie și N.N., care identifica persoane cu venituri reduse dispuse să figureze ca administratori formali ai societăților fantomă.

SC O. SRL s-a sustras de la plata obligațiilor către bugetul de stat ascunzând tranzacțiile cu motorină desfășurate, omițând evidențierea unor operațiuni comerciale și evidențiind achiziții fictive de țiței și de servicii de transport.

SC P. SRL a contribuit la operațiunile efectuate de SC O. SRL, livrându-i motorina necesară și furnizându-i documente fictive privind livrări de țiței. Totodată, a transferat o parte a produsului infracțional în Dubai sub forma unor operațiuni fictive de consultanță pentru a ascunde originea banilor. SC P. SRL a avut un rol esențial în circuitul evazionist, realizând atât importurile de motorină, cât și livrări fictive de țiței brut. Totodată, societatea a funcționat ca un nod central în circuitul financiar prin care au fost împărțite beneficiile obținute din evaziune fiscală.

SC T. SRL și SC U. SRL (controlate în fapt de E.), precum și SC V. SRL, SC X. SRL și SC Z. SRL (controlate în fapt de C.) au contribuit la realizarea circuitului fictiv prin care SC O. SRL se aproviziona aparent cu țiței, furnizând documentele necesare pentru înregistrarea în contabilitate a acestor operațiuni. Totodată, SC T. SRL și SC U. SRL au retras în numerar aproximativ 120.000.000 lei din sumele obținute din evaziune fiscală, folosind ca justificare achiziții fictive de cereale.

SC Y. SRL și SC A.A. SRL (controlate în fapt de F. și G.), precum și SC B.B. SRL (controlată în fapt de C.) au contribuit la înregistrarea operațiunilor fictive prin care SC O. SRL vindea aparent combustibil lichid, furnizând documentele necesare pentru înregistrarea în contabilitate a acestor operațiuni.

SC B.B. SRL și SC C.C. SRL (controlate în fapt de C.), împreună cu alte societăți fantomă controlate în fapt de G. și F., au ajutat la ascunderea tranzacțiilor prin care SC O. SRL vindea motorină către SC R. SRL și SC S. SRL, furnizând documentele necesare pentru a crea aparența că există alți furnizori ai carburantului.

SC R. SRL și SC S. SRL au achiziționat de la SC O. SRL motorina pentru care nu se plătiseră taxe și au transferat către furnizori sumele obținute, contribuind în acest mod la obținerea beneficiilor.

SC R. SRL, administrată de inculpatul H., și SC S. SRL, administrată de inculpatul I., sunt societăți specializate în distribuția de carburant cu sediul în județul Sibiu. Rolul acestor societăți a fost de a primi de la SC S. SRL motorina pentru care nu se achitaseră accize, pe baza unor documente de achiziție fictive și de a o distribui ulterior către stații de carburant din zona Transilvaniei. întrucât cele două societăți realizau, în afara achizițiilor de produse evazioniste, și o activitate legală de comercializare a produselor petroliere, tranzacțiile realizate subsecvent de SC R. SRL și SC S. SRL au beneficiat de o aparență de legalitate, astfel încât nu s-a putut reține participarea cumpărătorilor subsecvenți la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

SC D.D. SRL și SC E.E. SRL (controlate în fapt de F. și de G.) au realizat transporturile de motorină direct de la terminalele de import până la beneficiarii finali în baza unor documente de proveniență fictive, contribuind în acest mod la ascunderea operațiunilor dintre SC O. SRL și distribuitorii SC R. SRL și SC S. SRL Totodată, au furnizat documentele necesare pentru ca SC O. SRL să poată înregistra în contabilitate servicii fictive de transport corespunzătoare achizițiilor fictive de țiței.

SC F.F. SRL (controlată de N.) și SC G.G. SRL (controlată de F.) au contribuit la obținerea produsului infracțional de către autorii evaziunii fiscale, prin realizarea de operațiuni bancare cu justificări fictive.

Curtea a reținut că în rechizitoriu se fac ample referiri la modul în care s-au cesionat părțile sociale ale SC S. SRL între inculpații J.J., B. și J.J. și A., în scopul dovedirii exercitării în drept a administrării societății pe perioada în care se reține săvârșirea faptelor și de către inculpata B. și J.J., însă, față de împrejurarea necontestării contribuției administrării în fapt și în drept a societății de către inculpatul A., apreciază că nu se impune reluarea celor menționate în rechizitoriu sub acest aspect, reținând ca dovedită împrejurarea administrării societății pe perioada 2008-2012 inclusiv de către inculpatul A.

Referitor la contextul în care al SC O. SRL a obținut certificatul de antrepozit fiscal, Curtea apreciază că se impune redarea mențiunilor din rechizitoriu, acest aspect fiind relevant în raport de infracțiunile reținute inclusiv în sarcina inculpatului A., deoarece SC S. SRL, administrată în fapt și pe anumite perioade și în drept de către inculpat, a avut rolul central în mecanismul de fraudare a bugetului de stat, prin exploatarea calității de antrepozitar fiscal, care i-a permis să simuleze o activitate de producție de produse petroliere inferioare în regim suspensiv de plată a accizelor și să se sustragă în acest mod de la plata accizelor.

S-a reținut astfel că SC O. SRL a fost înființată la 01 iulie 2008, având sediul social în comuna Nicolae Balcescu din jud. Constanta, iar ca obiect principal de activitate fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului.

La data de 19 august 2008, societatea a achiziționat de la SC R.R. SRL, care fusese reprezentată tot de J.J., mijloace fixe (construcții, teren și bazine de filtrare) folosite anterior de vânzător pentru producția de produse petroliere în regim de antrepozit fiscal. La data de 12 noiembrie 2008 a fost emisă autorizația, prin care SC O. SRL a fost autorizată ca antrepozit fiscal prin decizia Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, în conformitate cu prevederilor art. 181 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

La data de 22 decembrie 2008, autorizația a fost modificată prin decizia aceleiași Comisii. Autorizația de antrepozit fiscal era valabila pentru desfășurarea activităților de producție produse energetice și permitea ca, in regim suspensiv de la plata accizelor, societatea sa primească, sa producă, sa transforme, sa dețină si sa expedieze, după caz, mai multe categorii de produse accizabile, printre care se regăsea și motorina.

Antrepozitarul autorizat era îndreptățit să dețină în funcțiune antrepozitul fiscal numai in locul si pentru activitățile menționate in autorizație, cu respectarea prevederilor legale referitoare la produsele accizabile armonizate, reglementate prin Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și a H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestuia.

Antrepozitarul a constituit o garanție totală în cuantum de 66.820 euro, calculat prin raportare la cantitățile anuale estimate de societate, respectiv 8.820 tone/an. Prin subestimarea activității a fost achitată o sumă modică raportat la cantitățile de carburant comercializate în realitate.

Prin Decizia nr. 065 din 03 martie 2011, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse accizabile armonizate a revocat autorizația de antrepozit fiscal deținută de SC S. SRL. La data de 22 martie 2011, SC S. SRL a formulat cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 065 din 03 martie 2011, acțiune ce a format obiectul Dosarului nr. x/36/2011, dosar în care Curtea de Apel Constanța a dispus prin sentința civilă nr. 113/CA din 06 aprilie 2011, admiterea cererii și suspendarea executării deciziei emisă de Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse accizabile armonizate, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței civile 113/CA din 06 aprilie 2011, Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse accizabile armonizate, prin Direcția Generală Finanțelor Publice Constanța a formulat recurs, înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub același număr de dosar, în care, prin Decizia nr. 3874 din 30 iunie 2011, instanța a respins excepțiile invocate de intimată, a admis recursul, a casat sentința atacată și a respins cererea de suspendare a executării.

Ulterior, SC S. SRL a formulat o altă cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 065 din 03 martie 2011, înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. x/36/2011. Prin sentința civilă nr. 243/CA din 21 iulie 2011, instanța a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei emisă de Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse accizabile armonizate, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței civile 243/CA din 21 iulie 2011 Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a declarat recurs ce a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5812 din 02 decembrie 2011.

Prin sentința civilă nr. 214/CA din 25 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/36/2011, Curtea de Apel Constanța a admis în parte acțiunea reclamantei SC S. SRL, în sensul că a constatat nulitatea Deciziei nr. 065 din 03 martie 2011 și a Deciziei nr. 079 din 31 martie 2011 și a respins cererea de obligare formulată de organului fiscal competent la completarea autorizației de antrepozit fiscal de către societate.

Ulterior, prin Încheierea civilă nr. 10 din data de 17 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/36/2012 s-a dispus suspendarea provizorie a executării prevederilor pct. 22 lit. o) și pct. 57 lit. o) din H.G. nr. 50/25 ianuarie 2012, până la soluționarea cererii având ca obiect suspendarea executării acelorași dispoziții - Dosar nr. x/36/2012.

Potrivit prevederilor lit. o de la alin. (4)1 nou introdus la pct. 84 al titlului VII din H.G. nr. 44/2004 prin pct. 22 al H.G. nr. 50/2012, persoanele care intenționează să fie autorizate ca antrepozitari pentru producția de produse energetice, exceptând producția de GPL, trebuie să prezinte dovada constituirii capitalului social subscris și vărsat de minim 4.000.000 lei. în plus, în conformitate cu dispozițiile lit. o a alin. 8 nou introdus la pct. 108 al titlului VII din H.G. nr. 44/2004 prin pct. 57 al H.G. nr. 50/2012, cuantumul garanției constituite de antrepozitarii autorizați pentru producției de produse energetice, cu excepția GPL, nu poate fi mai mic de 2.000.000 euro.

Așa cum prevedea art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 30/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 125/2011, antrepozitarii autorizați care dețineau autorizații de antrepozitar fiscal valabile la data de 01 ianuarie 2012, aveau obligația de a se conforma prevederilor enumerate anterior până la data de 29 februarie 2012, inclusiv. Nerespectarea acestor prevederi atrăgea revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal.

Concluzionând, s-a reținut că acțiunile repetate în instanță formulate de reprezentanții SC S. SRL au avut rolul de a evita achitarea sumelor de 4.000.000 lei respectiv 2.000.000 euro, respectiv de a putea desfășura activitățile ilicite în baza garanției de 66.820 euro. S-a reținut ca relevantă și nota întocmită de Direcția Generală de Management al Domeniilor Reglementate Specific din data de 26 ianuarie 2011, moment la care asociați ai SC O. SRL erau A. și B., iar administrator J.J., potrivit căreia „din analiza documentelor existente la dosarul de autorizare, se constată că societatea dispune de o instalație de distilare atmosferică iar materia primă care poate fi prelucrată era țițeiul. Produsele care se obțin cu această instalație din prelucrarea țițeiului erau CMO 1, CMO 2, CLG și altele. Față de cele de mai sus, s-a arătat că operatorul economic nu poate prelucra deșeuri de reziduuri petroliere cu instalația de care dispune în plus nu a prezentat un manual de proceduri care să cuprindă fluxurile tehnologice de producție".

Se arată în rechizitoriu care era mecanismul de fraudare a bugetului de stat, reținându-se că acesta poate fi analizat prin prezentarea etapelor din care era compus:

1. achizițiile reale de motorină realizate de către SC S. SRL prin intermediul SC P. SRL;

2. achizițiile fictive de țiței brut de la societăți fantomă realizate de către SC S. SRL;

3. procesul fictiv de producție a produselor petroliere inferioare de către SC S. SRL;

4. livrările fictive de produse petroliere inferioare de către SC S. SRL;

5. livrările reale de motorină de la SC S. SRL la SC R. SRL și SC S. SRL;

6. achizițiile fictive de motorină de la societăți fantomă realizate de SC R. SRL și SC S. SRL.

Referitor la achizițiile de motorină realizate de SC S. SRL prin intermediul SC P. SRL se reține că în perioada mai 2011 - iulie 2012, SC P. SRL s-a aprovizionat cu 90.311,672 tone de motorina euro 5 de la mai mulți furnizori externi care depozitau combustibilul in rezervoarele SC S.S. SRL, livrarea efectuându-se din aceste rezervoare. Ulterior, SC P. SRL a livrat motorina către SC S. SRL in regim suspensiv de accize, conform destinației declarate "procesul de producție, in antrepozitul fiscal al beneficiarului".

La livrarea motorinei din depozitele SC S.S. SRL s-au intocmit:

- avize de expediție in care se preciza la rubrica cumpărător SC S. SRL, cantitatea de motorina, numărul de sigilii, numele delegatului și numărul mașinii cu care s-a efectuat transportul;

- facturi in care se preciza cumpărătorul, cantitatea de motorina și valoarea facturii, T.V.A. = 0 (tranzacțiile nu erau purtătoare de T.V.A., motorina fiind livrata in regim suspensiv de accize);

- Certificat de inspecție a autocisternei după incarcare;

- Raport de incercare intocmit de SC S.S. SRL cu număr unic alocat in ordine cronologica, corespunzător codului eșantionului, care are același regim;

- Document administrativ electronic.

Referitor la achizițiile fictive de țiței brut se reține că în perioada mai 2011 - iulie 2012, SC O. SRL a realizat achiziții fictive de țiței brut de la SC Z. SRL, SC V. SRL și SC P. SRL, cu scopul de a crea aparenta că acest produs a intrat în procesul de producție împreuna cu motorina euro 5 livrata de SC P. SRL, rezultând produsul intermediar distilat greu și produsele finale CLG si CL Navo.

În acest mod, societatea urma să achite accize corespunzătoare produselor petroliere inferioare și nu pentru motorină, iar profitul și taxa pe valoarea adăugată au fost reduse prin înregistrarea cheltuielilor fictive de achiziție țiței și de transport corespunzătoare.

Pentru a justifica livrările fictive, s-au întocmit contracte cu conținut identic, inclusiv cu aceleași neconcordanțe între data semnării (01 mai 2011, 18 mai 2011 și 01 iulie 2011) și data încheierii (15 decembrie 2010 în toate situațiile). Obiectul fiecărui contract era achiziția a 177.500 tone anual titei brut folosit in procesul de producție, în valoare totala aproximativa de 257.700.960 lei. Ulterior, SC O. SRL a încheiat trei contracte de custodie (din 31 mai 2011 și 8/30 iunie 2011), prin care SC Z. SRL se obliga sa păstreze în depozitele sale țițeiul brut folosit in procesul de producție. Aceste contracte aveau rolul de justifica absența fizică a produselor din posesia SC O. SRL, în eventualitatea unui control.

Din probele administrate în cauză a rezultat că aceste livrări nu au avut loc niciodată, iar SC Z. SRL și SC V. SRL, precum și SC U. SRL, SC T.T. SRL, SC T. SRL și SC X. SRL, celelalte societăți implicate în circuitul fictiv de aprovizionare cu țiței, nu au desfășurat în realitate activități comerciale în această perioadă. Aceste societăți controlate de membrii grupului organizat prin interpuși cu scopul exclusiv de a furniza documente justificative.

Astfel, martorii U.U., V.V. și X.X., care figurau formal ca administratori ai societăților menționate, au declarat că au acceptat această calitate în schimbul unor sume de bani la cererea lui C. și a lui E., persoane care se ocupau nemijlocit de emiterea facturilor și de realizarea tranzacțiilor bancare.

Caracterul fictiv al operațiunilor rezultă și din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, care a analizat documentele justificative ale tranzacțiilor, constatând că diferența nesemnificativă dintre prețul cu care țițeiul intra pe circuit și cel cu care era livrat beneficiarului fmal demonstrează lipsa scopului comercial al operațiunilor.

Totodată, se arată că facturile emise de SC T.T. SRL și de SC U. SRL nu conțin nici semnaturi si nici ștampile, iar SC V. SRL, deși a incheiat contract de furnizare cu SC S. SRL, a emis facturi doar către SC P. SRL, jucând exclusiv rolul intermediar ca trambulina.

Facturile în baza cărora s-ar fi livrat țițeiul brut au urmărit construirea unor circuite de tip suveică, prin interpunerea mai multor societăți fantomă în tranzacții pentru a îngreuna verificarea traseului și stabilirea caracterului fictiv al operațiunilor. Diferența mică dintre prețul unitar practicat de primul furnizor si prețul fmal cu care se realiza achiziția de SC S. SRL demonstrează lipsa scopului comercial al operațiunilor.

Transportul țițeiului a fost realizat în mod fictiv de către SC D.D. SRL, societate care realiza și transporturile de motorină din depozitele SC S.S. SRL și care era administrată de G. prin intermediul lui F.

In perioada 2011 - 2012, SC D.D. SRL a emis către SC S. SRL facturi de transport țiței brut în valoare totală de 3.255.543,86 lei, pe care aceasta le-a înregistrat în contabilitate deși aceste servicii nu fuseseră în realitate prestate. în acest mod, SC S. SRL și-a majorat masa cheltuielilor cu suma de 2,625,438.61 lei, fapt care a determinat diminuarea impozitului pe profit și a micșorat T.V.A. datorat bugetului de stat.

Avizele de expediție întocmite corespunzător acestor livrări conțin mențiuni identice, respectiv aceiași șoferi, aceleași mijloace auto si aceeași cantitate de titei pretins a fi transportata, fiind schimbate doar persoanele juridice implicate. Audierea acestor șoferi a demonstrat că transporturile nu au avut loc în realitate.

În ceea ce privește producția fictivă de produse petroliere inferioare, s-a reținut în rechizitoriu că pentru a diminua cuantumul obligațiilor fiscale, SC S. SRL a pretins că motorina și țițeiul achiziționate sunt supuse unui proces de distilare din care se obținea produsul intermediar distilat greu, iar în fmal combustibil lichid greu și combustibil lichid navo.

Scopul acestui demers era de a crea o justificare pentru lipsa stocurilor de motorină achiziționate în eventualitatea unui control și de a plăti un nivel mult mai scăzut al accizelor.

Combustibilul lichid greu este un produs utilizat pentru focarele utilajelor si instalațiilor industrial, obținut in procesul de distilare atmosferica a țițeiului, distilare sub presiune redusa sau distilare distructiva a rezidiului, precum si prin amestecarea acestora cu fracțiuni de distilare. La momentul săvârșirii faptelor, acciza datorată bugetului de stat pentru livrarea unei tone de CLG era de 15 euro, pe când cea datorată pentru livrarea unei tone de motorină era de 358 euro.

Combustibilul Navo este un produs petrolier inferior folosit pentru alimentarea platformelor de forare sau de producție și a cărui livrare este scutita de la plata accizelor si a T.V.A., în conformitate cu prevederile art. 144 (1), lit. a). pct. 7 din C. fisc.

Alegerea celor două categorii de produse s-a realizat pentru a neutraliza efectul fiscal al operațiunilor, prin compensarea reciprocă a obligațiilor care luau naștere prin livrarea de CLG și CL Navo, astfel încât SC S. SRL să înregistreze niveluri minime de profit și T.V.A. de plată.

În realitate, societatea nu a desfășurat în nici un moment activitate de producție, așa cum rezultă din declarațiile persoanelor angajate în cadrul SC S. SRL. Astfel, martorul Vârlan Ion, care întreținea instalația de distalare, a arătat că aceasta nu a funcționat efectiv și că nu a produs combustibil lichid.

Aceste declarații se coroborează cu înscrisurile care atestă consumul de energie electrică al societății, insuficient pentru a susține funcționarea acestor instalații. De altfel, cum s-a arătat anterior, societatea nu avea în realitate stocuri de țiței brut, produs în lipsa căruia nu putea produce combustibil lichid.

S-a arătat în susținerea acestei idei, că martorii Z.Z., Y.Y. și A.A.A., conducătorii vehiculelor cu care se realiza transportul, au arătat că motorina nu era niciodată descărcată la sediul SC S. SRL și că cisternele staționau aici doar pentru perioada necesară întocmirii documentelor fictiva în baza cărora combustibilul era transportat mai departe către stațiile de distribuție carburant. Aceste aspecte sunt confirmate de imaginile înregistrate în baza autorizațiilor emise de instanță, din care rezultă că aceleași vehicule transportau motorina din depozitele SC S.S. SRL la sediul SC S. SRL și de aici la distribuitorii din județul Sibiu, unde era descărcată.

S-a reținut în rechizitoriu că inculpatul A. a recunoscut că așa-zisa activitate de producție de produse petroliere inferioare, combustibil lichid greu și combustibil lichid navo, nu s-a desfășurat niciodată, aspect despre care a precizat că avea cunoștință și inculpatul J.J.

Pentru a crea aparența unei activități de producție, SC S. SRL a întocmit documente justificative (rapoarte de producție, bonuri de consum al materiilor prime) care să poată fi prezentate organelor fiscale în eventualitatea unui control. Astfel, în dosarele contabile ale societății s-au găsit documente intitulate „Rapoarte de producție", care nu conțin nicio viza sau ștampila și care conțin situația lunară a cantităților de motorină și țiței pretins a fi folosite în cadrul procesului de producție, precum și cantitățile de produs intermediar (distilat greu) și de produse finale (CLG și CL Navo) obținute. Totodată, au fost întocmite rețete pentru Combustibil lichid greu - CLG si Distilat greu, nesemnate, nestampilate și neavizate.

SC S. SRL a întocmit și bonuri de consum pentru motorina și țițeiul pretins a fi folosite în procesul de producție. Aceste înscrisuri nu conțin viza gestionarului, a primitorului sau a compartimentului contabilitate, așa cum prevăd normele Ordinului nr. 3512 din 27/11/2008 privind documentele fmanciar-contabile.

De asemenea, au fost întocmite documente intitulate Note de G.re, care prezintă asa-zisa producție obținută de distilat greu cu rol de semifabricat, precum si de CLG si CL Navo cu rol de produs finit. Ca si bonurile de consum si rapoartele de producție, aceste înscrisuri sunt redactate pe calculator si nu conțin nicio semnătura sau stampila din partea compartimentului tehnic, a gestionarului sau a serviciului de contabilitate.

Unele dintre aceste note de G.re au fost generate in mai multe variante cu aceleași numere de înregistrare, cuprinzând cantități diferite ale produselor pretins a fi fost obținute. De asemenea, s-a gasit si un raport de producție pentru care nu existau bonuri de consum și nici note de G.re.

Referitor la vânzarea fictivă a produselor clg și ci navo se reține în rechizitoriu că pentru a justifica lipsa stocurilor faptice de produse petroliere inferioare, SC S. SRL a înregistrat în contabilitate documente justificative care atestau că acestea ar fi fost vândute către SC B.B.B. SRL și SC Y. SRL, deși aceste operațiuni nu au avut loc în realitate.

De asemenea, au fost întocmite înscrisuri care atestau că SC B.B.B. SRL ar fi revândut combustibilul lichid către SC C.C.C. SRL, iar SC Y. SRL l-ar fi revândut către SC B.B. SRL și SC A.A. SRL. Pentru a justifica aceste livrări subsecvente s-au întocmit avize identice din punct de vedere al numărului, datei, cantității de produse transportate, numelui șoferului, numărului autovehiculul. Aceste înscrisuri sunt nesemnate și neștampilate.

Probele administrate în cauză au arătat că toate aceste persoane juridice au avut comportament specific unor societăți fantomă, că nu au desfășurat activități comerciale reale și că erau controlate în fapt de către G., F. și C. cu scopul exclusiv de a obține înscrisuri care să poată fi folosite în eventualitatea unui control.

Transporturile de produse petroliere indicate în avizele de expediție nu au avut loc, iar persoanele care figurau ca administratori au declarat că au aceeptat să acționeze ca interpuși ai membrilor grupării în schimbul unor sume de bani, fără a avea vreo implicare efectivă în activitatea societăților. De altfel, SC C.C.C. SRL, SC B.B. SRL și SC A.A. SRL nu au ținut evidențe contabile, rolul lor fiind de a îngreuna identificarea beneficiarilor reali ai produselor petroliere.

Astfel, la data de 10 mai 2011 s-a încheiat un contract de vanzare-cumparare intre SC S. SRL reprezentata de A., in calitate de vânzător, și SC Y. SRL reprezentata de D.D.D., in calitate de cumpărător, având ca obiect cantitatea de 250.000 tone anual de Combustibil lichid greu tip CLG folosit in industrie, in valoare totala aproximativa de 636.480.000 lei.

La data de 01 noiembrie 2011 s-a încheiat un contract de vanzare-cumparare Intre SC S. SRL reprezentată de A., în calitate de vânzător, și SC B.B.B. SRL reprezentată de E.E.E., în calitate de comparator, având ca obiect cantitatea de 60.000 tone anual (5.000 tone lunar) combustibil lichid Navo 1, în valoare totala aproximativa de 200.000.000 lei.

Anexat la acest contract se afla autorizația pentru desfășurarea activităților de transport naval in porturi si pe cai navigabile eliberata de Autoritatea Navala Romana - Căpitănia Zonala Constanta, prin care se autorizează SC B.B.B. SRL sa desfășoare activități de buncheraj al navelor.

Ulterior, au fost întocmite și înregistrate în contabilitate facturi fiscale și avize de expediție care atestau că SC S. SRL ar fi făcut următoarele livrări de produse petroliere în baza celor două contracte.

În contabilitatea SC S. SRL s-a înregistrat o valoare de vânzare a CLG sub prețul de producție, cu încălcarea art. 17 din O.G. nr. 99/2000, precum și o valoare de vânzare a CL Navo peste prețul de producție, cu scopul de a neutraliza efectul fiscal al tranzacțiilor.

Întrucât produsul CL Navo nu este purtător de T.V.A. la vânzare, dacă societatea ar fi înregistrat numai tranzacții de acest tip, atunci societatea ar fi avut de recuperat T.V.A., ceea ce ar fi atras controale din partea organelor fiscale. Totodată, aceste tranzacții ar fi dat naștere unor obligații semnificative de plată a impozitului pe profit.

În schimb, daca in contabilitate s-ar fi inregistrat numai vânzare CLG, societatea ar fi înregistrat niveluri semnificative de T.V.A. colectat, care ar fi trebuit virat la buget, in schimb societatea ar fi inregistrat pierdere fiscala.

Prin combinarea celor două tipuri de tranzacții, T.V.A.-ul deductibil de la achizițiile fictive de titei brut și transport s-a echilibrat cu T.V.A.-ul colectat de la vânzările de CLG, iar pierderea corespunzătoare tranzacțiilor cu CLG s-a compensat cu profitul înregistrat din vânzările de CL Navo, astfel încât SC S. SRL să achite sume modice cu titlu de taxe și impozite.

În ceea ce privește livrările de motorină de la SC S. SRL către SC R. SRL și SC S. SRL., se reține că probele administrate în cauză au dovedit ca întreaga cantitate de motorina achiziționată de SC S. SRL a fost livrată în realitate către SC R. SRL și SC S. SRL. și că aceste operațiuni nu au fost înregistrate în contabilitatea SC S. SRL, care a denaturat astfel cuantumul veniturilor obținute și, implicit, nivelul impozitului pe profit, al taxei pe valoarea adăugată și al accizelor datorate bugetului de stat.

Cisternele cu motorină staționau în incinta antrepozitului doar pe perioada necesară pentru întocmirea documentelor fictive de însoțire, după care se deplasau direct către stațiile de distribuție a combustibilului din județul Sibiu. Documentele erau întocmite, în baza dispozițiilor transmise de J.J. prin intermediul lui A., de către inculpatele F.F.F. și P.P., care țineau contabilitatea SC O. SRL.

Transportul combustibilului era asigurat de societățile SC D.D. SRL București și SC E.E. SRL București, controlate de G. și F. Transporturile de la antrepozitul fiscal la distribuitori se realizau exclusiv pe timpul nopții, autocisternele fiind însoțite în permanență de autoturisme utilizate de membri ai rețelei, care supravegheau traseul în vederea contracarării eventualelor controale ce ar putea fi efectuate de instituțiile fiscale sau de cercetare penală. Aceștia aveau acces, prin intermediul persoanelor din palierul de protecție, la bazele de date cuprinzând evidența autovehiculelor înmatriculate și verificau autovehiculele necunoscute ce se deplasau în apropierea autotrenurilor sau care staționau în apropierea antrepozitului, pentru a identifica dacă aparțin instituțiilor de control.

Pentru a disimula proveniența mărfurilor, SC R. SRL și SC S. SRL întocmeau documente de proveniență în care erau indicate numerele de înmatriculare ale mijloacelor de transport diferite de cele ale autocisternelor care pornesc de la SC O. SRL, astfel încât contabilitatea celor două societăți să releve că transporturile au fost derulate cu mijloacele auto proprii, sens în care se arată că în noaptea de 11/12 februarie 2012 SC R. SRL a recepționat 5 autocisterne furnizate din antrepozitul SC O. SRL, autovehiculele fiind redirecționate către SC S. SRL. A doua zi, reprezentantul SC R. SRL inculpatul H. l-a chestionat pe cumpărător cu privire la identitățile șoferilor care au efectuat transporturile, pentru întocmirea documentelor justificative pe care urma să le emită. Cei doi au convenit ca pe facturi să fie menționați, în mod nereal, ca șoferi numiții G.G.G. și H.H.H., concluzionând că, în eventualitatea unui control, se va putea motiva că cei doi au efectuat mai multe transporturi în cursul aceleiași zile.

În ceea ce privește achizițiile fictive de motorină realizate de SC R. SRL și SC S. SRL s-a reținut că pentru a-și justifica stocurile faptice de combustibil achiziționat fără forme legale de la SC S. SRL și revândut ulterior, SC R. SRL și SC S. SRL au înregistrat în contabilitate documente justificative care atestau că motorina ar fi fost achiziționată de la solcietățile SC B.B. SRL și SC C.C. SRL (controlate în fapt de C.), precum și de la SC E.E. SRL, SC I.I.I. SRL, SC J.J.J. SRL și SC K.K.K. SRL (controlate în fapt de G. și F.).

Pentru fiecare dintre aceste livrări s-au întocmit facturi fiscale care menționează că acciza a fost plătită, declarații de proveniență, rapoarte de încercare și declarații de conformitate.

Declarațiile de proveniență sunt emise de furnizorii produselor petroliere, care atestă că acestea provin din antrepozite fiscale autorizate și că au acciza plătită.

Rapoartele de încercare sunt emise de depozitul de combustibil în urma analizei unui eșantion din marfa transportată și atestă compoziția acestuia. Potrivit standardelor în vigoare, depozitele de combustibil trebuie să emită un cod de eșantion unic pentru fiecare livrare, iar rapoartele de încercare primesc numere cronologice pentru fiecare eșantion analizat, astfel încât nu se pot realiza două transporturi în baza acelorași documente.

Pentru livrările fictive, în contabilitatea SC R. SRL și SC S. SRL au fost înregistrate aceleași rapoarte de încercare pentru un număr ridicat de facturi. Aceleași înscrisuri au fost folosite de mai multe societăți, fiind modificată data emiterii, codul de eșantion la care se referă sau informațiile privind beneficiarul.

Din verificările efectuate a rezultat că rapoartele de încercare corespunzătoare acestor livrări fie nu au fost emise de depozitele de combustibil, fie au fost emise pentru alte livrări către alte societăți. Mai mult, s-a stabilit că niciuna dintre societățile fantomă cu rol de furnizori nu figurează pe lista societăților pentru care au fost emise în mod legal rapoarte de încercare.

Spre comparație, în situația achizițiilor de motorină realizate de la furnizori legitimi, în contabilitatea SC S. SRL și SC R. SRL au fost identificate toate documentele pentru a se arata intregul parcurs al combustibilului de la furnizorul inițial, respectiv aviz de însoțire; tichet de livrare; nota de livrare; declarație de conformitate; raport de incercare, înscrisuri care lipsesc în relația cu cele două societăți fantomă.

În continuare s-a arătat în rechizitoriu în detaliu, pe tabele, analiza achizițiilor realizate de SC S. SRL și SC R. SRL, analiza documentelor în baza cărora s-au realizat aceste livrări indicând neconcordanțe între datele cuprinse în facturi și cele din avizele de expediție și rapoartele de încercare, Curtea apreciind că nu se impune redarea acestora, ceea ce se reține din cuprinsul lor reiterând concluzia neconcordanțelor în sensul amintit, sau lipsa unor mențiuni care să ateste efectuarea operațiunilor indicate, sau neînregistrarea documentelor, concluzia fiind în sensul că prin ascunderea adevăratei naturi a operațiunilor impozabile desfășurate, înregistrarea în contabilitate și în declarațiile fiscale a cheltuielilor fictive de achiziție țiței și transport și a livrărilor fictive de produselor petroliere inferioare, precum și prin omisiunea înregistrării livrărilor de motorină, inculpații, prin intermediul SC O. SRL au denaturat cuantumul veniturilor obținute și, implicit, s-au sustras de la plata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată și a accizelor datorate bugetului de stat în perioada mai 2011 - iulie 2012 cu suma totală de 242.642.205,44 lei.

Așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză contabilă, diferența dintre accizele datorate pentru livrările reale de motorină și cele achitate efectiv pentru operațiunile fictive cu combustibil lichid a fost de 131.360.917,09 lei.

Totodată, diferența dintre taxa pe valoare adăugată corespunzătoare livrărilor de motorină și cea achitată efectiv ca urmare a înregistrării operațiunilor fictive cu țiței, combustibil lichid și transport este de 109.373.185,05 lei.

Diferența de impozit pe profit de la plata căruia s-a sustras SC S. SRL prin neînregistrarea veniturilor obținute din motorină și înregistrarea unor cheltuieli fictive de achiziție țiței și transport, luând în calcul veniturile înregistrate din livrările fictive de combustibil lichid, este de 1.908.103,30 lei.

La calculul prejudiciului s-a avut în vedere prețul mediu cu care motorina a fost vândută de societățile fantomă către SC R. SRL și SC S. SRL, reținându-se că aceste venituri au fost obținute în realitate de către SC S. SRL și ar fi trebuit înregistrate în contabilitatea acestei societăți.

În cazul accizei, s-a ținut seama de valoarea accizei declarate si plătite de contribuabilul SC S. SRL pentru produsele CLG și CL Navo, iar pentru stabilirea taxei pe valoare adăugată și a impozitului datorat s-au luat în considerare atât cheltuielile fictive de achiziție țiței și transport, cât și veniturile fictive din vânzarea de combustibil lichid și cele neînregistrate din livrările de motorină.

Referitor la circuitul sumelor obținute din evaziune fiscală, se reține că sumele obținute de SC R. SRL și SC S. SRL din vânzarea de motorină către stațiile de carburanți au fost transferate cu titlul de plată în conturile bancare ale societăților fantomă care figurau ca furnizori fictivi (SC B.B. SRL, SC C.C. SRL, SC E.E. SRL, SC J.J.J. SRL, SC K.K.K. SRL, SC I.I.I. SRL).

Întrucât între furnizorii fictivi de motorină și cumpărătorii fictivi de combustibil lichid nu existau legături directe, pentru transferul ulterior al sumelor au fost folosite societăți înființate de către inculpații F. și G., strict pentru acest scop (SC F.F. SRL, SC G.G. SRL și SC G.G. SRL), al căror unic rol era să realizeze legătura între cele două circuite.Prin intermediul trambulinelor, sumele erau transferate către societățile care achiziționaseră fictiv combustibil lichid (SC A.A. SRL și SC Y. SRL), care le foloseau la rândul lor pentru a plăti produsele fie direct către SC O. SRL, fie în conturile SC P. SRL, la ordinul furnizorului SC O. SRL.

Din sumele primite, SC O. SRL achita accizele corespunzătoare operațiunilor fictive cu produse petroliere inferioare și plătea transportatorul SC D.D. SRL, care retrăgea sumele în numerar. SC P. SRL achita motorina achiziționată de la partnerii externi, făcea plăți către furnizorii fictivi de țiței (SC T. SRL, SC U. SRL, SC X. SRL) și transfera sume importante inculpaților J.J. și B. în Dubai, mascând tranzacțiile sub forma unor contracte de consultanță.

Administratorii SC T. SRL și SC U. SRL retrăgeau sumele astfel obținute în numerar, în total 119.585.930 lei, sub pretextul unor achiziții de cereale, după care le G.u imediat inculpatului E., persoană aflată în ierarhia grupului în subordinea lui A. și a lui J.J. Prin realizarea acestor transferuri bancare repetate s-a urmărit să se creeze aparența că tranzacțiile fictive au corespondent în realitate și au fost efectiv achitate, asigurând în același timp grupării folosul produsului infracțional prin sumele primite în numerar.

Circuitele financiare folosite pentru transferul banilor sunt de tip suveică, iar societățile SC T. SRL și SC U. SRL au jucat rolul unor supape prin intermediul cărora beneficiile infracționale au ieșit din sistemul bancar și au intrat în posesia liderilor grupării.

Curtea a reținut că nu se impune redarea mai mult decât atât a mențiunilor din rechizitoriu referitor la circuitul financiar al sumelor de bani, în raport de infracțiunile pentru care este judecat inculpatul A., din cele menționate anterior apreciind că se face dovada vinovăției inculpatului cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală.

Curtea apreciază că se impune redarea în continuare a probelor reținute în rechizitoriu care atestă săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat reamintind că inculpatul s-a prevalat de procedura simplificată, fiind astfel necesar a se detalia probele administrate de procuror în cursul urmăririi penale, pentru a reține vinovăția acestuia cu privire la ambele infracțiuni, având în vedere că în cursul judecății nu s-au mai administrat alte probe în ceea ce îl privește pe acest inculpat, acesta prevalându-se și de dreptul la tăcere, nedorind să dea vreo declarație în fața Curții, cu excepția asumării celor declarate în cursul urmăririi penale și a recunoașterii în totalitate a faptelor astfel cum acestea sunt descrise în rechizitoriu.

Se arată astfel că, în cadrul grupului, liderul era inculpatul J.J., acesta fiind indicat de inculpații care au înțeles să dea declarații drept,,creatorul" mecanismului evazionist demarat prin intermediul SC S. SRL și reținând că acest inculpat se afla mare parte din timp în afara granițelor țării, rolul de coordonare a grupării infracționale a fost preluat de inculpații A. și D., primul dintre aceștia în ce privește partea concretă de achiziție și vânzare motorină iar cel de-al doilea, pe de o parte în sensul menținerii „relațiilor cu palierul de protecție" iar pe de altă parte, în sensul „culegeriiprodusului infracțional" și transferării acestuia către conturile firmelor off-shore deținute de inculpații J.J. și B.

Inculpatul A. a dat declarații la parchet, în declarația din data de 27 mai 2014 arătând că activitatea SC S. SRL în realitate nu era reprezentată de producerea combustibilului lichid greu, iar în discuțiile cu inculpatul B. și J.J. i s-a reamintit de către acesta funcția sa, de administrator, și faptul că factor de decizie este J.J., ale cărui ordine trebuie să le urmeze, acesta reamintindu-i pe de altă parte că societatea beneficiază de protecție și că nu va fi controlată de organele abilitate. Curtea a reținut de asemenea din declarația acestuia că protecția se referea la faptul că SC O. SRL nu producea combustibil lichid greu, așa cum era menționat în autorizația de funcționare.

Curtea a mai reținut că activitatea SC S. SRL era coordonată de J.J. și prin intermediul inculpatei F.F.F., căreia acesta îi transmitea ce are de făcut, reținând că de transportul efectuat cu ajutorul cisternelor se ocupa inculpatu G. și firma de transport S.C. SC D.D. SRL S.R.L administrată de inculpatul F.

Împrejurarea referitoare la rolul inculpatului J.J. de șef al grupului infracțional organizat a fost confirmată și de inculpatul C. în declarația din data de 05 iunie 2014, acesta făcând referire și la rolul inculpatului D., care a evitat implicarea sa concretă, în sensul dobândirii unei calității oficiale, în cadrul SC O. SRL însă în fapt, dispozițiile trasate de acesta erau percepute de ceilalți membri ai grupului infracțional organizat ca provenind de la inculpatul J.J., implicarea inculpatului D. și rolul său fiind dovedite și de percheziția efectuată la domiciliul său, de unde au fost ridicate sumele de 233.920 euro și 19.520 lei, pe care acesta nu le-a putut justifica și care nici nu pot fi justificate în mod real cu veniturile sale.

Revenind la inculpatul A., Curtea a reținut că pe toată perioada desfășurării activității infracționale, acesta și-a exercitat rolul de „coordonator" al inculpaților aflați pe paliere inferioare în piramida infracțională dar și al altor persoane, implicate în activitatea de achiziție motorină din depozitele SC S.S. SRL și vânzare către beneficiarii SC R. SRL și SC S. SRL.

Exercitarea controlului presupunea și componenta cooperării cu cei care asigurau transportul, respectiv inculpații F. și G., prin intermediul SC D.D. SRL, societate administrată doar scriptic de inculpata N.N., persoană neșcolarizată și folosită în scopul evitării tragerii la răspundere penală a adevăraților beneficiari, convorbirile telefonice dintre aceștia atestând fără dubii relațiile existente între inculpați.

Inculpatul A. crease din com. Nicolae Bălcescu un adevărat bastion, orice autoturism considerat potențial periculos fiind verificat în bazele de date ale Poliției Române cu ajutorul numitului L.L.L., ofițer în cadrul Secției 1 Poliție Rurală a Județului Constanța, căruia îi solicita sa comunice date despre deținătorii anumitor autoturisme, pe care le observa pe raza comunei și care i se păreau suspecte.

Curtea a mai reținut ca probe administrate în cursul urmăririi penale care atestă contribuția inculpatului A. la săvârșirea faptelor, convorbirile telefonice dintre acesta și ceilalți inculpați, a căror redare Curtea apreciază ca nu se impune a fi reluată, reamintind doar că în cvasitotatlitatea convorbirilor telefonice inculpatul A. evita să indice nume, preferând doar inițiale, făcea trimitere la sume de bani pe care acei administratori desemnați fictiv le primeau, de asemenea convorbirile dintre inculpat și martorul M.M.M., director general al SC S.S. SRL la acel moment, subiectul conversațiilor fiind de fiecare dată legat de aprovizionarea cu motorină, în condițiile în care între SC S. SRL și SC S.S. SRL nu există o relație comercială cu un astfel de obiect, societatea achizitoare de motorină neaccizată fiind SC P. SRL, societate administrată de inculpatul C., (a se vedea convorbirile telefonice din datele de 02 noiembrie 2011, ora 08:56:57,08 noiembrie 2011, ora 13:18:01, 09 noiembrie 2011, ora 11:14:47, ora 14:04:59, 10 noiembrie 2011, ora 09:11:06, 11 noiembrie 2011, ora 07:40:45, 13 noiembrie 2011, ora 18:13:18, 16 noiembrie 2011, ora 14:47:19, 17 noiembrie 2011, ora 16:03:58, 23 noiembrie 2011, ora 09:24:57, 25 noiembrie 2011, ora 13:56:36, 30 noiembrie 2011, ora 12:46:06, 06 decembrie 2011, ora 14:21:11,16 decembrie 2011, ora 15:36:26, 23 decembrie 2011, ora 10:42:38, 05 ianuarie 2012, ora 08:02:41,30 ianuarie 2012, ora 08:57:24, 14 februarie 2012, ora 10:24:29, 02 martie 2012, ora 11.35:31, 14 martie 2012, ora 11.15:55, 15 martie 2012, orele 16.54:21, 17:11:04, 19:22:04,09 aprilie 2012, ora 20.58.03, 23 aprilie 2012, ora 08.30:11, 18 mai 2012, ora 16:59:20, 22 mai 2012, ora 09:36:08, 30 mai 2012, ora 09 octombrie 11, 29 iunie 2012, ora 08.14:45).

În același sens, Curtea a reținut convorbirile telefonice dintre inculpații A. și C. care demonstrează ilicitul activității comerciale, regăsindu-se nenumărate situații când intrările de motorină către SC O. SRL erau peste capacitatea de producție și stocare, ceea ce arată că motorina achiziționată era livrată de îndată către beneficiarii SC S. SRL și SC R. SRL, și de asemenea reține și convorbirile dintre inculpata M. și inculpatul A. referitoare la îngrijorarea acesteia raportată la numărul mare de facturi fictive depuse într-o singură zi.

S-a reținut în rechizitoriu relativ la dovedirea grupului infracțional ca o caracteristică generală modalitatea conspirată de comunicare, de regulă prin folosirea serviciului Messenger de pe telefoanele Blackberry, schimbarea în mod constant și repetat a terminalelor telefonice utilizate ori folosirea unor numere de telefon „dedicate"(folosite doar pentru convorbiri și SMS-uri cu o singură persoană), acțiuni incompatibile cu derularea unei activități comerciale oneste, în rechizitoriu fiind redate convorbiri telefonice între membrii grupului, care atestă într-adevăr atât folosirea unui limbaj codificat cât și îngrijorarea relativă la posibila ascultare de către organele abilitate ale statului, Curtea apreciind că nu se impune reluarea acestor convorbiri în cuprinsul prezentei față de necontestarea de către inculpatul A.

Reținând ca dovedită împrejurarea existenței legăturilor caracteristice grupului infracțional între inculpații care exercitau activitățile de preluare, vânzare fictivă, transformare fictivă în produse inferioare, transport, Curtea va arăta ceea ce se reține și raportat la palierul de protecție al grupului, arătând că în întreaga perioadă de funcționare a grupului organizat, J.J. a acționat în vederea consolidării și a unui astfel de palier de protecție, format din funcționari cu putere de decizie din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă.

Astfel, s-a reținut că inculpații J., președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, și K., vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, au sprijinit activitatea evazionistă a grupului, garantându-i protecția prin modalitatea de exercitare a atribuțiilor care le reveneau.In ciuda faptului că inculpații J. și K. primiseră în mod nemijlocit date precise cu privire la modalitatea în care grupul infracțional coordonat de J.J. frauda bugetul de stat, operațiunile cu produse accizabile desfășurate de SC O. SRL, fie nu au fost controlate de organele vamale, fie au fost controlate într-o modalitate formală, care nu avea aptitudinea de a identifica faptele de evaziune fiscală.

Analiza modului concret în care a fost săvârșită infracțiunea evaziunea fiscală arată că o operațiune ilicită de o asemenea amploare nu ar fi putut fi organizată dacă grupul nu ar fi fost protejat de reprezentanți ai organelor vamale, existența unei asemenea protecții fiind cunoscută de toți membrii grupării, așa cum rezultă din declarația inculpatului A.

Transporturile de motorină efectuate zilnic în baza unor documente false pe ruta Constanța - Sibiu, timp de peste un an, însumând 90.000 de tone de combustibil, inexistența celor 120.000 de tone de țiței menționate scriptic sau simularea unor activități de rafinare a 120.000 de tone de combustibil lichid ușor și navo care nu au existat niciodată reprezentau împrejurări de fapt ușor verificabile cu ocazia unui control.

Din probele administrate în cauză a rezultat că singurele persoane care au putut oferi o asemenea protecție activității evazioniste erau inculpații J. și K., persoane cu un rol esențial în combaterea evaziunii fiscale și care se aflau în strânsă legătură cu membrii grupării infracționale.

Activitățile celor doi inculpați de influențare a persoanelor aflate în subordinea lor cu privire la modul de efectuare a controalelor rezultă din coroborarea probelor indirecte existente în cauză, singurele apte să demonstreze activitatea infracțională raportat la specificul faptelor cercetate și la poziția funcționarilor publici implicați. Se face astfel referire în rechizitoriu la practica instanței supreme (Înalta Curte de Casație și Justiție, sentința penală nr. 176 din 30 ianuarie 2012) arătându-se că în situația unei infracțiuni de corupție săvârșită de o persoană cu un ascendent semnificativ asupra celorlalți participanți, actele de folosire a influenței pot fi probate prin coroborarea probelor indirecte. Înalta Curte a mai reținut, în același context, că nu poate fi primită apărarea potrivit căreia persoanele aflate în subordinea autorului infracțiunii săvârșesc acte ilegale în folosul acestuia fără ca el să își exercite influența.

S-a reținut așadar în rechizitoriu că acest raționament este aplicabil și în speță, astfel încât nu se poate reține că, în lipsa unei activități proprii a inculpaților J. și K., numeroase persoane aflate în subordinea lor, în diferite structuri teritoriale, au cooperat din proprie inițiativă pentru a nu își îndeplini în mod repetat atribuțiile de serviciu în vederea favorizării unor persoane aflate în strânsă legătură cu conducătorii Autoritatea Națională de Administrație Fiscală, cei doi inculpați coordonând nemijlocit modul în care organele vamale realizau supravegherea operațiunilor cu produse energetice, atât prin organizarea activității de control, cât și prin gestionarea informațiilor concrete referitoare la fapte de evaziune fiscală.

Autoritatea Națională a Vămilor își desfășura activitatea la data săvârșirii faptelor în baza prevederilor H.G. nr. 109/2009 în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, buget și patrimoniu proprii. Principala atribuție a Autorității Naționale a Vămilor era aplicarea legislației în domeniul vamal și pentru accize, prin aparatul central și unitățile subordonate la nivel teritorial. Vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conducea Autoritatea Națională a Vămilor avea în subordinea directă Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale și era membru de drept al Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

Controlul operațiunilor cu produse accizabile se realiza într-o modalitate care asigura, pe de o parte, concentrarea deciziilor la persoanele cu funcții de conducere, iar pe de altă parte permitea un grad ridicat de subiectivism în luarea acestor decizii.

Astfel, s-a reținut că în cursul anului 2012, Curtea de Conturi a realizat un raport de audit al performanței la Autoritatea Națională a Vămilor, prilej cu care a identificat că selecția contribuabililor supuși controlului se realiza prin utilizarea "raționamentului profesional", fără a exista analize de risc, și a calificat această procedură drept una din principalele vulnerabilități ale instituției la corupție, întrucât permitea evitarea realizării unor controale la anumiți agenți economici cu risc fiscal ridicat. Totodată, auditorii Curții de Conturi au constatat că inspectorii fiscali erau repartizați în mod inegal în cadrul direcțiilor județene pentru accize și operațiuni vamale, astfel încât Direcția Județeană de Accize și Operațiuni Vamale Constanța avea doar 3 inspectori fiscali, jumătate din numărul altor direcții, în condițiile în care județul Constanța deținea o pondere însemnată din antrepozitele fiscale de producție și depozitare produse energetice și alcoolice la nivel național.

Potrivit aceluiași raport de audit, activitatea de supraveghere a mișcării produselor accizabile în regim fiscal suspensiv și cea de investigare cu privire la deținerea, producerea, mișcarea și comercializarea produselor supuse accizării se realiza pe baza unor modalități de selecție arbitrare, subiective a acțiunilor din planul de control al echipelor mobile.

Totodată, autorizarea antrepozitelor fiscale se realiza de către o comisie din cadrul ministerului Finanțelor Publice prezidată de șeful Autorității Naționale a Vămilor în lipsa unor termene precise de eliberare a autorizațiilor, împrejurare care permitea la rândul său luarea unor decizii subiective.

S-a reținut că în perioada menționată, atât inculpatul J., cât și inculpatul K., au primit nemijlocit sesizări oficiale conținând date concrete cu privire la activitățile evazioniste desfășurate de J.J. și de SC O. SRL, însă și-au exercitat atribuțiile de coordonare a acțiunilor de control într-o modalitate care să asigure funcționarea în continuare a mecanismului evazionist, prin exploatarea vulnerabilităților sistemului vamal.

Astfel, în luna iunie 2009, inculpatului J. i-a fost transmisă nota Curții de Conturi cu privire la formarea, evidențierea, urmărirea și încasarea veniturilor bugetului de stat administrate și gestionate de Autoritatea Națională a Vămilor. În cuprinsul acestui document era descrisă pe larg modalitatea de fraudare a bugetului de stat prin tranzacțiile cu produse energetice comercializate de antrepozitele fiscale și era indicată activitatea desfășurată de mai multe societăți, printre care SC O. SRL administrată de inculpatul J.J., precum și o altă societate administrată anterior de același inculpat.

Constatările auditorilor Curții de Conturi demonstrau că buletinele de verificarea metrologică în baza cărora a fost autorizat antrepozitul fiscal erau contrafăcute, că verificările faptice efectuate de autoritățile vamale aveau caracter formal, precum și că societatea a realizat achiziții de motorină și benzină care depășeau capacitatea de depozitare, fiind evident că nu realizează activitate de producție de produse inferioare, ci că revinde combustibilul. De asemenea, s-a arătat că anumiți reprezentanți ai structurilor Autoritatea Națională de Administrație Fiscală cu atribuții în autorizarea antrepozitarilor și supravegherea mișcării produselor accizabile nu și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu.

Având în vedere aceste împrejurări, reprezentanții Curții de Conturi au cerut ca reprezentanții Autoritatea Națională de Administrație Fiscală să efectueze verificări la SC O. SRL privind 24 de aspecte concrete, printre care: realitatea intrărilor de produse energetice în antrepozitul fiscal; consumurile specifice de energie electrică ale instalațiilor folosite pentru producția produselor energetice;activitatea tuturor agenților economici implicați pe circuit, până la consumatorul final; identitatea autovehiculelor folosite pentru realizarea transporturilor;reconstituirea traseului sumelor de bani folosite pentru plata obligațiilor între antrepozitar și ceilalți participanți la circuitul financiar; modul în care organele vamale și-au îndeplinit sarcinile de serviciu autoritățile cu atribuții de autorizare și supraveghere a antrepozitelor fiscale.

Solicitarea a fost adresată nemijlocit inculpatului J., cerându-i-se totodată să comunice Curții de Conturi rezultatul măsurilor dispuse. Inculpatul a rezoluționat nota cu mențiunea „Măsuri legale", însă verificările indicate cu privire la SC O. SRL, nu au fost efectuate. În răspunsul transmis Curții de Conturi de inculpatul J. s-a invocat imposibilitatea efectuării acestor verificări, cu motivarea că o inspecție fiscală inițiată la 26 martie 2009 de Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale Constanța fusese suspendată la data de 06 aprilie 2009 datorită unor cercetări efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Inspecția menționată nu a mai fost reluată până la sfârșitul anului 2012, sub pretextul că documentele contabile ale SC O. SRL au fost ridicate de organele de urmărire penală, deși verificările solicitate de Curtea de Conturi se refereau la împrejurări de fapt și la activitatea celorlalte societăți implicate pe circuit, astfel încât nu erau influențate de cercetările penale.

În luna octombrie 2011, inculpatului J. i-a fost prezentată nota Direcției Generale de Informații Fiscale din cadrul Autoritatea Națională de Administrație Fiscală, în cuprinsul căreia se arăta că există informații potrivit cărora SC P. SRL livrează în mod fictiv combustibil către antrepozitul fiscal al SC O. SRL sub pretextul efectuării de activități de producție, motorina fiind livrată în fapt către stațiile de distribuție aparținând SC R. SRL și SC S. SRL.

În cuprinsul aceleiași note, Direcția Generală de Informații Fiscale a solicitat în mod expres instituirea unor măsuri de supraveghere și control care să vizeze realitatea operațiunilor desfășurate de aceste societăți comerciale.

Nota a fost transmisă din dispoziția inculpatului J. către inculpatul K., fiind ulterior direcționată la Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale. Singurele verificări efectuate în urma notei au constat într-un control efectuat la data de 21 noiembrie 2011 la sediul SC S. SRL, vizând identitatea dintre stocul scriptic de produse energetice și cel faptic. Acest control nu avea aptitudinea de a confirma informațiile din notă privind livrările faptice de motorină către stațiile de carburanți și caracterul fictiv al operațiunilor de rafinare, în condițiile în care stocurile scriptice erau influențate de documentele fictive întocmite de inculpați, iar verificările care ar fi trebuit să fie efectuate potrivit solicitărilor se refereau tocmai la realitatea tranzacțiilor consemnate.

Organele vamale nu au folosit niciunul dintre instrumentele de supraveghere pe care le aveau la dispoziție conform normelor de organizare și funcționare (oprirea în trafic și controlul cisternelor care transportau motorină la SC R. SRL și SC S. SRL, supravegherea permanentă pe timp de zi și de noapte a clădirilor și depozitelor, însoțirea mijloacelor de transport) pentru a verifica dacă aspectele cuprinse în notă sunt reale.

Totodată, nu s-au efectuat controale pe fluxul tehnologic al rafinăriei, pentru a stabili dacă produsele energetice inferioare au fost într-adevăr produse, nu s-a realizat o verificare a circuitului fizic al țițeiului, nu au fost verificați cumpărătorii combustibilului lichid pentru a stabili dacă activitatea acestora justifica achizițiile și nu au fost organizate activități de însoțire a autovehiculelor folosite pentru transportul motorinei.

Înregistrările de convorbiri și imagini și listingurile apelurilor telefonice au demonstrat că în perioada săvârșirii faptelor a existat o succesiune de contacte între J.J., L.L., O.O., J. și K., care nu pot fi explicate decât în contextul activității evazioniste desfășurate de membrii grupării și care demonstrează existența unei coordonări între membrii grupului și funcționarii publici.

Modul conspirat în care s-au desfășurat aceste întâlniri, limbajul cifrat folosit și metodele utilizate pentru a evita o eventuală interceptare a discuțiilor ambientale denotă că toți participanții aveau reprezentarea caracterului infracțional al activității desfășurate.

După ce în cuprinsul rechizitoriului se fac ample referiri pe de o parte la convorbiri telefonice dintre inculpatul J.J. și L.L., șef de cabinet al inculpatului J., dintre inculpatul K. și O.O., dintre inculpatul B. și J.J. și L., ofițer în cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă și fost șef al Serviciului Constanța din cadrul acestei structuri, la înregistrările ambientale referitoare la întâlniri care au avut loc între aceștia, consecutive unor operațiuni care vizau desfășurarea activităților de către SC O. SRL referitoare la transportul de combustibil, toate acestea făcând dovada înțelegerilor existente între acești inculpați, care asigurau, prin funcțiile deținute, protecția activității ilegale, se reține în concluzie că organizarea infracțională a inculpaților îndeplinește toate condițiile legale și jurisprudențiale pentru a fi considerată grup infracțional organizat, după cum urmează:

- Producerea sau oferirea (desfacerea) unor produse sau servicii ilicite a răspuns la o cerere reală existentă în societate;

- Specularea cererii de servicii și produse, realmente existentă în societate, dar care nu poate fi satisfăcută pe cale legală;

- Asumarea riscului justificată de profiturile considerabile încasate;

- Exponenții grupului organizat nu se mărginesc însă la activități infracționale, ci încearcă să investească și în economia legală, să-și legalizeze veniturile;

- Activitate criminală în grup stabil și numeros, cu organizare eficace din toate punctele de vedere;

Diviziunea pronunțată a activității criminale, existența unei stricte distribuiri a acțiunilor ce compun activitatea criminală, fiind delimitată o structură complexă de funcții constitutive. Fiecărui membru al grupului criminal îi revine un rol bine determinat în această structură, pe a cărei executare el se specializează;

Ierarhizare strictă a grupului criminal respectiv stabilirea unor relații de dirijare puternic verticalizate, în care ordinul superiorului este de o autoritate absolută; șeful grupului nu vine în contact direct decât cu persoanele de pe poziția ierarhică imediat subordonată, iar acestea din urmă emit, la rândul lor, dispoziții pentru membrii de pe poziția următoare;

Șefii nu vin în contact direct decât cu un număr infim de membri ai grupului criminal, iar majoritatea dintre ei nici nu-l cunosc, și pentru că nu participă nemijlocit la realizarea acțiunilor infracționale; Norme de conduită și valori criminale exact definite și riguros aplicate, funcționalitatea și viabilitatea grupului criminal este asigurată și de prezența unor norme și valori criminale. Adoptarea unor norme de conduită în cadrul grupului reprezintă o necesitate obiectivă, care îi conferă ordine și automatism, prin reglementarea strictă a relațiilor dintre membrii lui.

Profesionalizare criminală; indivizii implicați în producerea sau oferirea de servicii și produse ilicite își asigură traiul pe cale criminală, adică activitatea criminală constituie principala lor sursă de existență, ceea ce înseamnă că pentru ei activitatea criminală reprezintă o îndeletnicire permanentă prin care își procură mijloacele de trai.

Raportat la aceste considerente teoretice redate în rechizitoriu, s-a arătat că există între inculpați legături de tipul menționat și că în cadrul grupului exista și acest palier de protecție, Curtea apreciind că nu se impune vreo analiză suplimentară a acestor chestiuni cu referire la activitatea inculpatului analizat față de împrejurarea că legătura cu acest grup era realizată prin intermediul inculpatului J.J., inculpatul A. fiind doar executant al dispozițiilor inculpatului J.J., fără legături directe cu acest palier.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut în drept infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, respectiv evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, infracțiune constând în esență în aceea că în calitate de administrator de drept al SC O. SRL în perioada mai 2011 - iulie 2012, împreună cu inculpații J.J. și B. și J.J., prin intermediul SC O. SRL, cu ajutorul inculpaților C., D., F., G., H., I., L.L., J., K., L., care reprezentau palierul de protecție, precum și de M.M., M., E., P.P., N. și N.N. și folosindu-se de societățile comerciale SC P. SRL, SC T. SRL, SC U. SRL, SC V. SRL, SC X. SRL, SC Z. SRL, SC Y. SRL, SC A.A. SRL, SC B.B. SRL, SC C.C. SRL, SC R. SRL, SC S. SRL, SC D.D. SRL, SC E.E. SRL, SC F.F. SRL, SC G.G. SRL, SC H.H. SRL și SC I.I. SRL au operaționalizat un mecanism evazionist prin ascunderea surselor impozabilă și taxabilă, neevidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate din vânzarea de motorină euro 5, în același timp cu evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale (achiziționarea țițeiului) și evidențierea altor operațiuni fictive - aferente creării CLG, CLU și CL Navo 1 și 2, pentru a acoperi activitatea evazionistă, toate acestea în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, creând un prejudiciu de 242.642.205,44 lei, aproximativ 56 milioane euro.

Obiectul juridic al infracțiunii este reprezentat de relațiile sociale privitoare la stabilirea corectă a stării de fapt fiscale a unui contribuabil, iar aceasta este posibilă numai prin individualizarea corectă a creanțelor fiscale datorate de contribuabili, în scopul colectării totale și la termen a acestora.

In literatura de specialitate s-a consacrat opinia potrivit căreia sursele impozabile sau taxabile, obiect al ascunderii, sunt cele care in abstracto generează dreptul statului de a percepe un impozit, o taxă sau o contribuție.

Potrivit dispozițiilor C. fisc., scoaterea ilegală a produsului energetic - motorină euro 5 - din regimul suspensiv de acciză și eliberarea acestuia pentru consum, atrage exigibilitatea accizei.

Potrivit art. 79, alin. (1) C. proc. fisc. "în vederea stabilirii stării de fapt fiscale și a obligațiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligați să conducă evidențe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare."

Premisa infracțiunii de evaziune fiscală în această modalitate constă în efectuarea de operațiuni comerciale sau realizarea de venituri, fără evidențierea acestora în actele contabile ori în alte documente legale.

Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, (obiectivul 7) concluzionează că, prin neînregistrarea în contabilitatea SC O. SRL a vânzării motorinei euro 5 și înregistrarea producției și vânzării de combustibil lichid greu, combustibil lichid ușor și combustibil lichid de tip navo 1 și 2 au fost denaturate veniturile societății, T.V.A. colectată și implicit T.V.A. datorată bugetului de stat, precum și impozitul pe profit.Pe baza probelor administrate în cauză, s-a stabilit că achizițiile de țiței efectuate de SC O. SRL, procesul de fabricare a produselor finite combustibil lichid greu, combustibil lichid ușor și combustibil lichid de tip navo 1 și 2., precum și vânzarea acestora, au caracter fictiv.

Totodată, conform constatărilor expertizei contabile judiciare, în contabilitatea societății au fost evidențiate cheltuielile ocazionate de aprovizionarea cu țiței și de transportul acestei materii prime, dar și documentele aferente producției și vânzării produselor finite.

Obiectul juridic al infracțiunii de evaziune fiscală constând în "evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive", este dat de relațiile sociale privind stabilirea corectă a stării de fapt fiscale, prin evidențierea corectă și reală a cheltuielilor efectuate și a operațiunilor realizate.Practic cheltuielile menționate mai sus și înregistrate în contabilitatea SC O. SRL sunt inexistente din punct de vedere faptic și juridic, însă ele au fost transpuse în realitatea scriptică. Sumele de bani transferate de societate în conturile furnizorilor fictivi de țiței nu reprezintă decât o componentă a circuitului financiar de tip suveică prin care inculpații și-au asigurat produsul infracțiunii.

În ceea ce privește noțiunea de "operațiune fictivă", Legea nr. 241/2005 oferă o definiție a acesteia prin dispozițiile art. 2, lit. f) disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există". După cum a constatat expertiza contabilă, au fost întocmite documente contabile justificative pentru aceste operațiuni fictive, care au fost preluate în registrele contabile, precum și în situațiile contabile recapitulative și care s-au soldat cu depunerea unor declarații fiscale nereale.

Fapta inculpatului A., care împreună cu J.J., B., C., D., F., G., H. și I. a constituit grupul infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prin intermediul SC O. SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen.

Referitor la această infracțiune, s-a reținut că prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni, iar în conformitate cu prevederile art. 367 alin. (1) C. pen. inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare și interzicerea unor drepturi.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, așa cum au fost prezentate anterior, Curtea a apreciat că rezultă existența unui grup infracțional organizat în înțelesul dat acestei noțiuni de dispozițiile art. 367 alin. (6), toate probele din dosar demonstrând faptul că grupul nu a fost constituit ocazional, date fiind rolurile și pozițiile din ierarhia acestuia, care au avut timp să se structureze, fiecare inculpat acționând concordant cu înțelegerea prestabilită și în funcție de poziția asumată în cadrul grupării.

Față de aspectele anterior reținute, Curtea a constatat îndeplinite condițiile prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. pentru a dispune condamnarea inculpatului, respectiv a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, procedând la condamnarea acestuia.

Curtea a reținut dispozițiile art. 5 C. pen., având în vedere că faptele au fost comise sub imperiul C. pen. anterior, însă prin limitele de pedeapsă stabilite (limite mai mici decât cele prevăzute de C. pen. din 1969), actualul C. pen. este legea penală mai favorabilă. Infracțiunea de evaziune fiscală, reținută în sarcina inculpatului este sancționată de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

La data săvârșirii faptelor pedeapsa prevăzută de lege era cuprinsă între 5 și 11 ani închisoare.

În urma modificării dispozițiilor Legii nr. 241/2005, pedeapsa pentru infracțiunea de evaziune fiscală a fost majorată având ca limite de pedeapsă minimă 9 ani închisoarea iar ca limită maximă 15 ani închisoare.Astfel, întrucât legea penală veche este mai favorabilă, prevăzând un maxim mai mic (11 ani închisoare) decât cel reglementat de legea nouă (15 ani închisoare), Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen.

Infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, reținută în sarcina inculpatului era reglementată anterior de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani.

Conform N.C.P., constituirea unui grup infracțional organizat este reglementată de dispozițiile art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani. Astfel, întrucât legea penală nouă este mai favorabilă, prevăzând un maxim mai mic (10 ani închisoare) decât cel reglementat de legea veche (20 ani închisoare), Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, Curtea a ținut seama, conform art. 74 alin. (1) C. pen., de gravitatea infracțiunilor săvârșite, reflectată de împrejurările și modul de comitere, în mod organizat, prin conlucrarea mai multor persoane pe o perioadă lungă de timp, urmarea produsă - un prejudiciu deosebit de mare, în valoare de 242.642.205,44 lei), forma de vinovăție cu care a săvârșit infracțiunile - intenția directă, forma de participație a inculpatului - autorat, și de persoana inculpatului reflectată și de fișa de cazier judiciar din vol. 1, filele 342-346), reținând că acesta are studii medii, nu are loc de muncă, este căsătorit și are doi copii minori, că este trimis în judecată alături de inculpatul E. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 189 C. pen.) de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. x/212/2013/al, că este cercetat în Dosarul penal nr. x/D/P/2011, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

S-a ținut seama, de asemenea, de atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, respectiv faptul că a manifestat o atitudine relativ sinceră, recunoscând comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, ajutând parțial la tragerea la răspundere a celorlalți participanți, Curtea constatând aplicabile dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 față de împrejurarea, dovedită prin adresa din data de 19 februarie 2015, a depunerii unui denunț de către inculpat, care a determinat tragerea la răspundere penală a altor persoane, sens în care a redus în primă instanță limitele de pedeapsă cu jumătate.

De asemenea, Curtea a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul beneficiază, în cazul închisorii, de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege și în consecință a aplicat inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. o pedeapsă cu închisoarea orientată spre mediul limitelor speciale prevăzute de lege, astfel cum a fost redusă conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală o pedeapsă cu închisoarea orientată peste mediul limitei speciale prevăzute de lege, astfel cum a fost redusă inițial, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și ulterior conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. și art. 367 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa închisorii, și pedeapsa complementară, implicit, și cea accesorie în cazul ambelor infracțiuni.

La stabilirea pedepselor complementare, precum și a celor accesorii aplicate inculpatului, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., respectiv art. 65 C. pen., precum și principiile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Sabou și Pârcălab contra României, Hirst contra Marii Britanii), apreciind în concret necesitatea complinirii funcției de constrângere, specifică pedepsei privative de libertate cu necesitatea îndepărtării inculpatului de la activitățile care presupun încrederea publică ori exercițiul autorității de stat.

In acest context, față de natura și gravitatea faptelor săvârșite, precum și față de persoana inculpatului, s-a apreciat că acesta este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, după cum și dreptul de a exercita o funcție de natura celei de care s-a folosit la săvârșirea faptelor, aceea de administrator al unei societăți comerciale și pe acela de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen., astfel că i-a interzis exercitarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de art. 66 alin. (1) C. pen., art. 67 C. pen., respectiv art. 65 C. pen.

Constatând că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în această cauză au fost săvârșite mai înainte ca pentru vreuna dintre ele să se fi pronunțat o condamnare definitivă, Curtea a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 38 C. pen. privind concursul de infracțiuni, astfel că, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (3) și (5) C. pen., a dispus contopirea pedepselor stabilite pentru faptele reținute în sarcina acestuia, dându-i spre executare pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv un spor de 8 luni închisoare (o treime din pedeapsa de 2 ani închisoare), urmând ca în final să-i fie dată spre executare pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prev. de art. art. 66 lit. a), b), g) și k) C. pen.

Deși inculpatul a mai fost condamnat definitiv într-o altă cauză pentru fapte concurente cu cele din prezenta cauză, instanța de fond nu a făcut aplicarea concursului de infracțiuni și cu privire la această condamnare, având în vedere că, așa cum s-a reținut anterior, inculpatul mai este judecat și în alte cauze, urmând ca acesta să-și lămurească întreaga situație juridică la rămânerea definitivă a hotărârilor pronunțate în aceste cauze.

Sub aspectul laturii civile, reținând că aceasta este indisolubil conectată cu activitatea coinculpaților, care se judecă după procedura obișnuită, Curtea a dispus prin încheierea de disjungere a prezentei cauze și disjungerea laturii civile în integralitate, astfel încât aceasta va fi soluționată în dosarul aflat pe rolul Curții.

În egală măsură, Curtea a apreciat că și asupra măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpatului urmează a se pronunța odată cu pronunțarea asupra laturii civile, reținând, de asemenea, că acestea au fost dispuse pentru acoperirea prejudiciului produs prin infracțiuni.

Împotriva sentinței penale nr. 79 din 7 mai 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A., solicitând desființarea hotărârii atacate și pe fond reindividualizarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului de instanța de fond.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, prin prisma criticilor de apel formulate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelurile sunt nefondate, pentru considerentele următoare:

În mod judicios, instanța de fond, având în vedere acordul de voință al inculpatului, a făcut aplicarea dispozițiilor referitoare la recunoașterea vinovăției cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.

De asemenea, în mod judicios, instanța de fond a constatat că probele administrate în faza de urmărire penală dovedesc vinovăția inculpatului și a dat faptelor reținute în sarcina acestuia încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

Analizând hotărârea atacată sub aspectul individualizării pedepselor inculpatului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 74 alin. (1) C. pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 254/2013 scopul executării pedepselor și al măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite, reflectată de împrejurările și modul de comitere, în mod organizat, prin conlucrarea mai multor persoane pe o perioadă lungă de timp, urmarea produsă, forma de vinovăție cu care inculpatul a săvârșit infracțiunile - intenția directă, forma de participație a inculpatului - autorat.

Totodată, au fost avute în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, faptul că are antecedente penale, a manifestat o atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, ajutând parțial la tragerea la răspundere a celorlalți participanți, în cauză fiind reținute dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Se constată că pedepsele aplicate inculpatului - de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de prev. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., orientată spre mediul limitelor speciale prevăzute de lege, astfel cum au fost reduse conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., și de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, orientată peste mediul limitei speciale prevăzute de lege, astfel cum a fost redusă potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. - au fost stabilite în limitele legale și cu respectarea criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte nu a identificat împrejurări pertinente care să justifice modificarea cuantumului pedepselor, astfel cum s-a solicitat prin apelurile formulate în cauză de parchet și inculpat, apreciind că acestea corespund pericolului social concret al faptelor și periculozității inculpatului, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, fiind aptă și necesară creării premiselor conștientizării de către inculpat a faptelor sale și asumării consecințelor produse prin săvârșirea acestora, precum și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 79 din 7 mai 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 270 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 70 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 79 din 7 mai 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 270 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 70 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2015.