Decizia nr. 2901/2014 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 2901/2014

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85 din 18 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. x/118/2012, s-au dispus următoarele:

„În baza art. 334 C. proc. pen., respinge cererile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților A. și B., ca nefondate.

I. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen., condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (faptă din 09 februarie 2009).

În baza art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (faptă din 09 februarie 2009).

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (faptă din 22 martie 2009).

În baza art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (faptă din 22 martie 2009).

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (faptă din 22 martie 2009).

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (faptă din 25 martie 2009).

În baza art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (faptă din 25 martie 2009).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., aplică inculpatului C. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului de supraveghere întocmit; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 863 alin. (2) și (4) C. pen., datele menționate mai sus urmează a fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, desemnat cu supravegherea.

În baza art. 864 C. pen., pune în vedere inculpatului dispozițiile privind revocarea beneficiului suspendării.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

II. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen., condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (faptă din 23 februarie 2009).

În baza art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (faptă din 23 februarie 2009).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. (faptă din 10 mai 2009).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. (faptă din 10 mai 2009).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., aplică inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului de supraveghere întocmit; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 863 alin. (2) și (4) C. pen., datele menționate mai sus urmează a fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, desemnat cu supravegherea.

În baza art. 864 C. pen., pune în vedere inculpatului dispozițiile privind revocarea beneficiului suspendării.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

III. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen., condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (faptă din 22 mai 2009).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (faptă din 22 mai 2009).

În baza art. 26 C. pen., raportat art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual (faptă din 23 februarie 2009).

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (faptă din 10 aprilie 2009).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (faptă din 10 aprilie 2009).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., aplică inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, conform programului de supraveghere întocmit; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 863 alin. (2) și (4) C. pen., datele mai sus menționate urmează a fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, desemnat cu supravegherea.

În baza art. 864 C. pen., pune în vedere inculpatului dispozițiile privind revocarea beneficiului suspendării.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen., deduce din durata pedepselor aplicate inculpaților C. și B. perioadele reținerii și arestării preventive de la 25 iunie 2009 la 30 iunie 2009 inclusiv și de la 31 iulie 2009 la 06 august 2009 inclusiv.

În baza art. 348 C. proc. pen., dispune anularea înscrisurilor falsificate de către inculpați, constând în procesele-verbale de sancționare contravențională din 09 februarie 2009, din 22 martie 2009, din 25 martie 2009 și din 23 februarie 2009".

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța nr. x/P/2010 din 27 martie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C., pentru comiterea a patru infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior și trei infracțiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, B., pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior și A., pentru comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, două infracțiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În sarcina inculpatului C., s-a reținut că la data de 09 februarie 2009, în calitate de agent de poliție, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D., cercetat în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, sancționându-l contravențional pe numitul E. numai cu sancțiunea avertismentului, fără aplicarea punctelor de penalizare, întocmind în mod fals, procesul-verbal de sancționare contravențională din 09 februarie 2009, prin care a atestat nereal împrejurarea că numitul E., nu are asupra sa documentele, în scopul obținerii unui avantaj patrimonial pentru traficantul de influență și nepatrimonial pentru contravenientul E.

În sarcina inculpatului C., s-a reținut, de asemenea, că, la data de 22 martie 2009, în calitate de agent de poliție, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D., cercetat în dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întocmind în mod fals, procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 martie 2009, prin care a atestat nereal împrejurarea că numitul F. a condus autoturismul marca G., cu numărul de înmatriculare CT-XXX, pe B-dul XX din Municipiul Constanța și, ajungând la intersecția cu Bulevardul YY, a traversat intersecția pe culoarea galbenă a semaforului electric, deși în realitate acesta a comis o faptă contravențională mai gravă, ce impunea și sancționarea cu puncte penalizare, în scopul de a obține un avantaj patrimonial pentru sine și pentru colegul său D. și nepatrimonial pentru contravenient.

În sarcina inculpatului C., s-a reținut, totodată, că, în calitate de agent de poliție, la data de 22 martie 2009, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D., cercetat în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, în scopul de a obține un avantaj patrimonial pentru agentul de poliție, inculpat D. și nepatrimonial pentru numitul H., prin omisiunea, cu știință, de a lua vreo măsură legală, în urma comiterii unei abateri la regimul circulației pe drumurile publice de către acesta din urmă.

În sarcina inculpatului C., s-a reținut și faptul că, în calitate de agent de poliție, la data de 25 martie 2009, urmare cumpărării de influență de către numitul I., prin intermediul lui J., precum și a traficului de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D., ambii cercetați în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întocmind în fals procesul-verbal de sancționare contravențională din 25 martie 2009, prin care a atestat nereal că numitul I. a traversat Strada YY., din Municipiul Constanța, Zona ZZ., prin loc nepermis și fără să se asigure, deși acesta a comis o abatere la regimul circulației pe drumurile publice, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare B-XXX, în scopul de a obține un avantaj nepatrimonial pentru cumpărătorul de influență și pentru intermediarul J.

În sarcina inculpatului B., s-a reținut că, în calitate de agent de poliție, la data de 23 februarie 2009, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D., cercetat în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întocmind în mod fals procesul-verbal de sancționare contravențională din 23 februarie 2009, prin care a atestat nereal împrejurarea că numitul K., a traversat Bulevardul YYY. din Municipiul Constanța prin loc nepermis și fără a se asigura, deși în realitate acesta a realizat o manevră de întoarcere a autoturismului pe bandă continuă în scopul de a-l parca, prin încălcarea marcajului longitudinal continuu și efectuarea unui viraj la stânga, abatere pentru care dispozițiile art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 prevăd ca sancțiuni amenda cuprinsă între 6-8 puncte și 6 puncte penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002, în scopul obținerii unui avantaj patrimonial pentru traficantul de influență și nepatrimonial pentru contravenientul K.

În sarcina inculpatului B., s-a reținut, de asemenea. că, la data de 10 mai 2009, în calitate de agent de poliție, la solicitarea cumpărătorului de influență L., și-a traficat influența pe lângă agentul de poliție constatator M., astfel încât acesta din urmă să-i aplice primului sancțiunea contravențională de 2 puncte amendă, pentru lipsă de documente, deși o asemenea faptă este sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 6 și 8 puncte amendă.

În sarcina inculpatului B., s-a mai reținut că, în calitate de agent de poliție, la data de 22 mai 2009, la solicitarea cumpărătorului de influență N., și-a traficat influența pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat A., pentru ca acesta să-i aplice primului o sancțiune contravențională cu 3 puncte penalizare și avertisment (AV), în schimbul unui avantaj patrimonial („cinste”), deoarece, în aceeași zi, contravenientul, aflându-se la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare B-XXX, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare CT-XXX, condus de O., deși o asemenea faptă contravențională se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4 - 5 puncte amendă și 3 puncte penalizare.

În sarcina inculpatului A., s-a reținut că, în calitate de agent de poliție, la data de 22 martie 2009, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție B., cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întocmind în mod fals, prin omisiune, procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 mai 2009, prin care nu a aplicat contravenientului N. sancțiunea contravențională de 4-5 puncte amendă pentru abaterea la regimul circulației rutiere, constând în efectuarea virajului la stânga fără să se asigure, intrând în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare CT-XXX, condus de O., în scopul obținerii unui avantaj patrimoniale („cinste"), pentru traficantul de influență B., precum și pentru cumpărătorul de influență N., prin neplata unei amenzi contravenționale.

În sarcina inculpatului A., s-a reținut, de asemenea, că la data de 23 februarie 2009, potrivit înțelegerii prealabile cu agentul de poliție, inculpat D., l-a ajutat pe acesta să menționeze în mod fals pe declarațiile conducătorilor auto P. și Q. că au fost testați alcooscop, oferindu-i seriile și rezultatul testării din lucrarea pe care o soluționa, privindu-i pe conducătorii auto R. și S., implicați într-o altă tamponare în aceeași zi, alături de conducătorul auto T. vinovat de comiterea accidentului, în scopul obținerii de avantaje patrimoniale și nepatrimoniale pentru agentul de poliție, inculpat D. și pentru conducătorii auto P. și Q.

În sarcina inculpatului A., s-a mai reținut că, în calitatea sa de agent de poliție, la data de 10 aprilie 2009, a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională, prin care i-a aplicat contravenientului U. o sancțiune cu avertisment, întrucât, „la data de 09 aprilie 2009, ora 17:00, în stația V., conducând autoutilitara cu număr de înmatriculare B-XXX, cu semiremorca B-XXX, a acroșat auto CT-XXX, condus de W., staționat la pompă", omițând cu știință aplicarea sancțiunii contravenționale prevăzută în clasa a Il-a de sancțiuni, respectiv 4 sau 5 puncte amendă, conform art. 98 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 și a sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, conform art. 100 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002, având în vedere că, în calitate de conducător auto, U. a reclamat producerea accidentului după 24 de ore de la momentul survenirii lui, în scopul obținerii unui avantaj nepatrimonial pentru acesta.

În cursul judecății au fost audiați inculpații, martorii din lucrări și cei încuviințați în apărare, ale căror declarații au fost atașate la dosar, fiind, totodată, administrată proba cu înscrisuri.

În perioada 2008 – 25 iunie 2009, inculpatul C. și-a desfășurat activitatea de lucrător de poliție în cadrul Serviciul Rutier (fost S.P.R.) din cadrul I.P.J. Constanța, Biroul Siguranța Circulației pentru Mediul Urban, având gradul profesional de agent IV și conducător auto, potrivit fișei postului clasificată „Secret de serviciu", din data de 23 iulie 2008.

Despre atribuțiile din fișa postului, inculpatul C. a luat la cunoștință la data de 14 iulie 2008, cu prilejul semnării acesteia.

Potrivit datelor din fișa postului și adresei din 10 iunie 2009 a D.G.I.P.I., inculpatul C. avea acces la documente clasificate până la nivelul de acces „Secret de serviciu".

Inculpatul C. face parte din structurile poliției judiciare, potrivit avizului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. x/C/2006 și deține aviz rutier, conform dispoziției Inspectorului General al Poliției Române din 28 august 2008.

La rândul său, inculpatul B. și-a desfășurat activitatea de lucrător de poliție în cadrul Serviciului Rutier (fost S.P.R.) din cadrul I.P.J. Constanța, în perioada 2005 – 25 iunie 2009, având gradul profesional de agent III și conducător auto, potrivit fișei postului clasificată „Secret de serviciu", din data de 26 septembrie 2008.

Despre atribuțiile din fișa postului, inculpatul B. a luat la cunoștință la data de 03 octombrie 2008, cu prilejul semnării acesteia.

Potrivit datelor din fișa postului și adresei din 10 iunie 2009 a D.G.I.P.I., inculpatul B. avea acces la documente clasificate până la nivelul de acces „Secret de serviciu".

Inculpatul B. face parte din structurile poliției judiciare, potrivit avizului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. x/C/2007 și deține aviz rutier, conform dispoziției Inspectorului General al Poliției Române din 28 august 2008.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A., acesta și-a desfășurat activitatea de lucrător de poliție în cadrul Serviciului Rutier (fost S.P.R.) din cadrul I.P.J. Constanța, în perioada 2008 – 25 iunie 2009, având gradul profesional de agent II și conducător auto, potrivit fișei postului clasificată „Secret de serviciu", din data de 26 septembrie 2008.

Despre atribuțiile din fișa postului, inculpatul A. a luat la cunoștință la data de 03 octombrie 2008, cu prilejul semnării acesteia.

Potrivit datelor din fișa postului și adresei din 10 iunie 2009 a D.G.I.P.I., inculpatul A. avea acces la documente clasificate până la nivelul de acces „Secret de serviciu".

Inculpatul A. face parte din structurile poliției judiciare, potrivit avizului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. x/C/2007 și deține aviz rutier, conform dispoziției Inspectorului General al Poliției Române din 28 august 2008.

Din fișele posturilor înregistrate „Secret de Serviciu" rezultă că inculpații C., B. și A. aveau, în calitate de agenți de poliție rutieră, și următoarele atribuții specifice de serviciu:

- supravegherea și dirijarea traficului rutier, informarea și îndrumarea participanților la trafic, controlul autovehiculelor în funcție de abaterile constatate și identificarea conducătorilor auto și pasagerilor;

- exercitarea activității de control a traficului rutier și luarea măsurilor de sancționare, independent de activitatea altor polițiști, în cadrul activităților comune desfășurate cu reprezentanți ai Consiliului Județean Constanța și ai Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța;

- aplicarea de sancțiuni contravenționale și complementare participanților la traficul rutier care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice precum și la alte acte normative aflate în competența polițiștilor;

- constatarea infracțiunilor la regimul circulației rutiere, precum și orice alte fapte penale de competența materială a organelor de poliție.

1. La data de 09 februarie 2009, ora 21:29:11, agentul de poliție D., cercetat ca inculpat în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, utilizator al postului telefonic cu nr. 0722.xxxxxx, a fost contactat de numitul E., de la postul telefonic nr. 0726.xxxxxx, care, în virtutea relației de prietenie, i-a solicitat să își trafice influența pe lângă agentul de poliție constatator C., întrucât acesta l-a oprit în trafic în zona Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, fără a-i indica motivul opririi, aspect ce rezultă din conținutul discuției „D., te deranjez acuma (...) Ia zi! Nu face nimic. M-a oprit un coleg de-al tău aicea la Casa de Cultură. Cine? C. Hai că-l sun eu. Hai. Da (...)".

Drept urmare, agentul de poliție, inculpat D. a intervenit pe lângă colegul său, agentul de poliție constatator, inculpat C., pe care l-a contactat la postul telefonic nr. 0721.xxxxxx, la ora 21:29:45 și i-a solicitat să nu-l sancționeze contravențional pe numitul E., precizându-i în limbaj argotic „e băiat de fată (...) lasă mă! Lasă-l (...) dă-i Aurel Vlaicu și (...). Da' fără (...)".

Înțelegând mesajul argotic, agentul de poliție constatator, inculpat C. i-a confirmat acest lucru agentului de poliție, inculpat D., în sensul „Da mă (...)", confirmare față de care D. i-a precizat încă o dată în mod expres inculpatului C. ca sancțiunea să fie fără puncte penalizare, în sensul „Da, fără P.P.", solicitându-i acestuia din urmă să i-l dea la telefon pe cumpărătorul de influență pentru a discuta cu el.

Conformându-se traficului de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D., agentul de poliție constatator, inculpat C. și-a încălcat atribuțiile de serviciu și a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională din 09 februarie 2009, ora 21:28, prin care l-a sancționat pe numitul E. cu „avertisment”, fără aplicarea unor puncte de penalizare, deoarece „la data de 09 februarie 2009, ora 21:20, în Constanța a condus auto cu numărul de înmatriculare CT-XXX pe B-dul XX. din mun. Constanța, iar la controlul efectuat acesta nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege".

Din descrierea faptei contravenționale se constată că agentul de poliție constatator, inculpat C. nu a indicat felul documentelor pe care E. nu le avea asupra sa, dacă acestea se refereau la actele personale, respectiv act de identitate, permis de conducere ori la actele autovehiculului, așa după cum se prevede în art. 147 pct. 1 din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

În conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.

Încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, în forma în vigoare la data faptelor, constituia contravenție și se sancționa cu amenda prevăzută în clasa a IIl-a de sancțiuni, respectiv de la 6 la 8 puncte amendă, potrivit art. 98 alin. (4) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin urmare, este cert că numitul E. a comis o contravenție mai gravă la regimul circulației pe drumurile publice decât fapta pentru care a fost sancționat, ce impunea sancționarea și cu puncte penalizare, motiv pentru care agentul de poliție, inculpat D. și-a traficat influența pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat C., pentru a-i aplica numitului E. un avertisment fără puncte penalizare, în limbaj argotic „Aurel Vlaicu fără PP", acțiune materializată întocmai de agentul de poliție, constatator inculpat C.

Faptele comise de agentul de poliție constatator, inculpat C. sunt dovedite și de convorbirea telefonică din data de 09 februarie 2009, ora 21:33, în cadrul căreia agentul de poliție, inculpat D. a fost contactat de numitul E., posesorul postului telefonic nr. 0726.xxxxxx, acesta mulțumindu-i pentru intervenția făcută în sensul „D., mersi mult. Hai că a fost băiat cumsecade (...) Hai sună-mă zilele astea, dacă ai nevoie de ceva, oricând. Mă suni pe mine. Dacă dorm, suni pe frate-meu (...) Da, da normal, știi că te servesc oricând că ești băiat pronto (...)", așa după cum rezultă din redarea scrisă a interceptării convorbirilor telefonice, potrivit procesului-verbal din data de 12 februarie 2009 și din extrasul acestora transmis de societățile de telefonie mobilă.

Din procesul-verbal de investigare și din buletinul posturilor pe luna februarie 2009 întocmit de Serviciul Rutier Constanța, rezultă că în data de 09 februarie 2009 agentul de poliție constatator, inculpat C. era de serviciu în intervalul orar 15:00 — 23:00.

Din fișa de evidență auto, rezultă că în perioada 2006 - 2011 numitul E. a comis în repetate rânduri abateri la regimul circulației pe drumurile publice, pentru care a fost sancționat cu puncte penalizare.

În perioada 23 august 2008 – 05 februarie 2009, așadar în ultimele 6 luni, până la data de 09 februarie 2009, acesta a acumulat 12 puncte penalizare, astfel că dacă agentul de poliție constatator, inculpat C. i-ar fi aplicat și o sancțiune cu puncte penalizare, sus-numitul ar fi putut cumula 15 puncte penalizare, ceea ce atrăgea, în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.

Audiat fiind atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul C. nu a recunoscut fapta, precizând că sancțiunea aplicată contravenientului a fost dispusă în condiții de legalitate, deoarece o astfel de abatere este una reală, iar avertismentul este lăsat la aprecierea organului constatator. A mai precizat inculpatul, că aplicarea acestei sancțiuni nu a fost determinată de intervenția colegului său și că, personal, nu îl cunoștea pe respectivul contravenient.

La rândul său, numitul E. a declarat că nu a încercat să se prevaleze de influența agentului de poliție D., precizând că la data efectuării controlului nu avea asupra sa unul din documentele prevăzute de lege, fără a preciza care, motiv pentru care l-a sunat pe prietenul său, pentru a-l întreba care sunt posibile consecințe în plan contravențional. A mai precizat martorul că la data respectivă nu a comis vreo altă abatere la regimul circulației rutiere, fapt pentru care agentul constatator nu a avut intenția de a-i aplica sancțiunea amenzii și că nu s-a pus în vreun moment problema de a-l recompensa pe acesta. De asemenea, a precizat că intenția de a-l ajuta pe D., exprimată în cadrul discuției ulterioare, nu ar avea legătură cu respectiva intervenție, ci cu relația de prietenie mai veche.

Într-adevăr, din conținutul discuției telefonice purtate între agentul de poliție D. și martorul E. nu rezultă că intervenția avută asupra agentului constatator s-ar fi făcut în schimbul unor avantaje de ordin material, mai ales că ajutorul oferit de beneficiarul intervenției a fost exprimat ulterior încheierii procesului-verbal de contravenție.

Cu toate acestea, este cert că fiind depistat în trafic, martorul E. a comis o abatere mai gravă decât cea pentru care a fost sancționat, de vreme ce pentru abaterea consemnată în procesul-verbal art. 108 din O.U.G. nr. 195/2002, în forma existentă la acea dată, nu prevedea sancțiunea complementară a punctelor de penalizare.

Prin urmare, împrejurarea că pentru nerespectarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 legea prevedea sancțiunea contravențională a amenzii, potrivit art. 98 alin. (4) lit. c) și art. 101 alin. (1) pct. 18, iar agentul constatator a aplicat sancțiunea avertismentului, nu prezintă relevanță în aprecierea existenței infracțiunii de abuz în serviciu, de vreme ce o astfel de sancțiune poate fi aplicată și atunci când legea prevede amenda ca sancțiune principală.

Dimpotrivă, existența infracțiunii de abuz în serviciu decurge din omisiunea consemnării și sancționării abaterii ce ar fi atras sancțiunea punctelor de penalizare, împrejurare ce reiese cu certitudine din conținutul discuțiilor telefonice purtate între agenții de poliție, din care rezultă solicitarea ca celui depistat în trafic să nu îi fie aplicată o astfel de sancțiune complementară.

În sprijinul celor arătate mai sus stă însăși afirmația făcută de inculpatul C. cu prilejul audierii de către procuror, în sensul că expresia „Aurel Vlaicu fără PP" înseamnă avertisment fără puncte de penalizare.

În aceste condiții, este lipsit de relevanță faptul că în conținutul rechizitoriului nu se face vorbire despre pretinsa abatere contravențională mai gravă săvârșită de către numitul E., aceasta putând fi oricare dintre faptele sancționate în mod obligatoriu cu aplicarea unor puncte de penalizare, prin dispozițiile art. 108 din O.U.G. nr. 195/2002.

În împrejurările descrise prin actul de sesizare, existența infracțiunii de abuz în serviciu nu poate fi contestată, întrucât aplicarea sancțiunii complementare a punctelor de penalizare nu este lăsată la aprecierea organului constatator, fiind obligatorie atunci când legea o prevede, potrivit art. 95 și 96 din O.U.G. nr. 195/2002.

De altfel, faptul că martorul a săvârșit o abatere contravențională mai gravă rezultă și din împrejurarea că acesta nu a contestat soluția de netrimitere în judecată a procurorului, prin care s-a dispus sancționarea sa cu amendă administrativă, în temeiul art. 18 C. pen., ceea ce face ca aspectele evidențiate în instanță prin declarațiile agentului de poliție D., în sensul că acesta nu a intervenit în activitatea agentului constatator, să fie neconforme cu realitatea.

Mai mult, însăși discuția ulterioară avută de numitul E. cu agentul de poliție D. este o dovadă a faptului că sprijinul acordat de acesta din urmă a avut rezultatul scontat, existența infracțiunii de abuz în serviciu, în modalitatea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, decurgând atât din omisiunea aplicării amenzii, cât și din omisiunea aplicării punctelor de penalizare, o astfel de sancțiune reprezentând un avantaj nepatrimonial pentru contravenient, în contextul acumulării altor puncte de penalizare.

De asemenea, în aprecierea existenței infracțiunii de abuz în serviciu trebuie avut în vedere și faptul că, deși avertismentul este lăsat la aprecierea agentului constatator, aplicarea acestei sancțiuni excede, în speță, aprecierii obișnuite a agentului de poliție, fiind consecința unei intervenții din partea colegului său, de unde concluzia că avertismentul a fost aplicat în considerarea persoanei contravenientului și relației sale de prietenie cu intervenientul.

Prin urmare, chiar și în cazul în care abaterea consemnată în actul de constatare ar fi fost reală, conduita inculpatului C. se subsumează acestei infracțiuni, deoarece voința legiuitorului a fost în primul rând aceea ca acest gen de fapte să fie sancționate cu puncte amendă și ca sancțiunea avertismentului să fie aplicată în cazul unor fapte cu un grad redus de pericol social, iar nu ca urmare a unor intervenții din partea altor agenți de poliție, pe considerente legate de persoana contravenientului.

Mai mult, aplicarea sancțiunii avertismentului nu reprezenta decât o recomandare din partea conducerii unității, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, ceea ce înseamnă că deși aceasta era lăsată la aprecierea agentului constatator, ea nu putea fi aplicată pe baza unor criterii subiective, străine de datele obiective ale speței.

Firește, în condițiile de fapt arătate, în cauză se relevă și existența infracțiunii de fals intelectual, în modalitatea reținută prin actul de sesizare, deoarece prin procesul-verbal întocmit a fost ascunsă fapta contravențională mai gravă, fiind consemnată o abatere mai ușoară, fără corespondent în realitate și care nu era de natură a atrage aplicarea punctelor de penalizare.

În acest sens, este de reținut că art. 108 din O.U.G. nr. 195/2002, în forma existentă la acea dată, ca, de altfel, și în prezent, nu prevede o astfel de sancțiune complementară pentru nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute de art. 35 alin. (1), ci numai pentru fapta constând în refuzul de prezentare a acestor documente, ceea ce nu este cazul în speță.

Ascunderea adevăratei situații de fapt decurge și din cronologia discuțiilor telefonice, în sensul că inițiativa intervenției se manifestă din partea conducătorului auto, în raport cu care agentul de poliție D. nu își exprimă dezacordul, ci dimpotrivă își apelează imediat colegul în trafic, pentru ca mai apoi, să fie sunat în semn de mulțumire de către beneficiarul intervenției.

2. La data de 22 martie 2009, ora 17:51, agentul de poliție, inculpat D. a fost contactat la postul telefonic nr. 0722.xxxxxx de cumpărătorul de influență F., care i-a comunicat că a fost oprit în trafic de un polițist pe nume „C." și l-a rugat să își trafice influența pe lângă acesta, pentru a nu-l sancționa cu puncte penalizare, pentru că le poate oferi „atenții", fiind „băiat fin": „Salut domnul D., F. sunt. Cu (...) și cu S negru, știți? (...). A salut, salut mă (...) M-a oprit un coleg de-al dumneavoastră și acum că mi-a venit vorba mi-a zis alt prieten, zice: Spune-i să-l sune pe C. ca să nu-ți dea puncte. Că m-a oprit acum. Și eu le dau atenții, că eu sunt băiat fin, știți! Ihî. Și față de dumneavoastră că sunt cu ei aicea și (...) dacă puteți să dați un telefon vă rog. Da, mă, da C., da?. Da C.".

Agentul de poliție D. a acceptat propunerea cumpărătorului de influență și, la ora 17:52, l-a contactat telefonic pe agentul de poliție constatator C., cu care a comunicat, în limbaj argotic, prin propoziții simple ori cuvinte afirmative, înțelese numai de ei, astfel că agentul de poliție constatator, inculpat C., a perceput traficul de influență exprimat, în sensul „Ce dracu să fac? Uite (...) e (...) fără grijă (...)", față de care a confirmat „Bine, bine!".

Înțelegând mesajul, agentul de poliție constatator C. și-a încălcat atribuțiile de serviciu și a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 martie 2009, ora 17:52, prin care l-a sancționat pe numitul F. cu 120 RON amendă (respectiv 2 puncte amendă), pentru că „a condus auto marca G., cu număr de înmatriculare CT-XXX, pe B.dul XX. din mun. Constanța și a ajuns la intersecția cu B.dul YY., a traversat intersecția pe culoarea galbenă a semaforului electric".

La ora 17:58, agentul de poliție, inculpat D. a fost din nou contactat telefonic de numitul F., ocazie cu care acesta l-a asigurat că „E totul OK domn director. Ne vedem diseară prin oraș?", invitație acceptată de agentul de poliție, inculpat D. în sensul „Da, mă, da. Atunci ne vedem mai pe seară".

În intervalul 19:55-20:20, după mai multe convorbiri telefonice purtate cu numitul F. și de agentul de poliție D. cu agentul de poliție constatator C., aceștia s-au întâlnit pe B-dul XX. din Constanța, „cum treci către magazinul Y. pe dreapta la Z.", așa după cum rezultă din procesul verbal de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice din data de 26 martie 2009.

Prin urmare, este cert că numitul F. a comis o contravenție mai gravă la regimul circulației pe drumurile publice decât fapta pentru care a fost sancționat, ce impunea sancționarea și cu puncte penalizare, având în vedere că. în urmă cu două zile, respectiv la data de 20 martie 2009, acesta fusese sancționat contravențional cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, deoarece nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului.

De asemenea, până la data de 22 martie 2009 sus-numitul acumulase 11 puncte de penalizare, potrivit fișei de evidență auto, motiv pentru care agentul de poliție, inculpat D. și-a traficat influența pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat C., pentru a-i aplica numitului F. o sancțiune fără puncte penalizare, acțiune materializată întocmai.

Din procesul-verbal de investigare, ca și din buletinul posturilor pe luna martie 2009, întocmit de Serviciul Rutier Constanța, rezultă că în data de 22 martie 2009 agentul de poliție constatator, inculpat C. era de serviciu în intervalul orar 15:00 -23:00, iar din extrasele datelor comunicate de societățile de telefonice mobilă, rezultă cu certitudine convorbirile telefonice purtate de inculpați și contravenient.

Totodată, este de precizat că în perioada 18 decembrie 2008 – 21 martei 2009, până la data de 22 martie 2009, numitul F. a acumulat 11 puncte penalizare, astfel că dacă agentul de poliție constatator, inculpat C. i-ar fi aplicat și o sancțiune cu puncte penalizare, acesta ar fi putut cumula 15 puncte penalizare, ceea ce atrăgea, în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.

Audiat fiind atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul C. a precizat că sancțiunea aplicată corespunde faptei descrise în procesul-verbal, precizând că nu a beneficiat de vreun avantaj material și că nu are cunoștință dacă respectivul contravenient s-ar fi întâlnit ulterior cu agentul de poliție D.

La rândul său, martorul F. a precizat că nu își aduce aminte ce a discutat la telefon cu agentul de poliție D., cu care se cunoștea, menționând însă că situația de fapt descrisă în conținutul procesului-verbal corespunde realității.

Apărările exprimate sunt infirmate de probele administrate în cauză, convorbirile telefonice interceptate făcând dovada faptului că intervenția agentului de poliție D. a avut ca scop nesancționarea contravenientului pentru o abatere mai gravă, ce putea atrage aplicarea punctelor de penalizare și implicit, posibilitatea creării unei situații dezavantajoase pentru contravenient, urmare cumulării celor 11 puncte de penalizare în perioada 18 decembrie 2008-21 martie 2009.

Mai mult, spre deosebire de situația descrisă în rechizitoriu, în cazul de față intenția contravenientului de a recompensa pe agentul constatator sau intervenient este clar exprimată, fiind fără relevanță dacă aceasta a fost sau nu concretizată, un astfel de mesaj neputând ascunde decât intenția de a ascunde o situație mai gravă, cu repercursiuni asupra exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

Ca și cazul precedent, ascunderea adevăratei situații de fapt decurge din cronologia discuțiilor telefonice, în sensul că inițiativa intervenției se manifestă din partea celui depistat în trafic, în raport de care agentul de poliție D. nu își exprima dezacordul, ci dimpotrivă, dând curs unei astfel de solicitări, îl apelează pe agentul constatator, pentru ca mai apoi, să fie sunat în semn de mulțumire de către beneficiarul intervenției.

Această concluzie rezultă și din faptul că modalitatea constatării faptei, favorabilă persoanei depistate în trafic, este confirmată chiar de către inculpatul C., prin expresia „Uite (...) e (...) fără grijă (...)", iar mai apoi de către beneficiarul traficului de influență („E totul OK domn director. Ne vedem diseară prin oraș?"), agentul de poliție nemanifestându-și opoziția față de „atențiile" pe care acesta le va oferi și acceptând invitația de a se vedea în oraș cu beneficiarului traficului de influență, în cursul serii respective.

Concluzia potrivit căreia contravenientul săvârșise o abatere mai gravă, sancționată cu puncte de penalizare, reiese nu doar din conținutul convorbirii telefonice interceptate („acum că mi-a venit vorba mi-a zis alt prieten, zice: Spune-i să-I sune pe C. ca să nu-ți dea puncte"), ci și din faptul că abaterea consemnată în procesul-verbal nu era sancționată cu puncte de penalizare, potrivit art. 108 din O.U.G. nr. 195/2002, o astfel de faptă fiind sancționată doar cu puncte amendă, potrivit art. 99 alin. (1) pct. 15.

În aceste condiții, este lipsit de relevanță faptul că în conținutul rechizitoriului nu se face vorbire despre pretinsa abatere contravențională mai gravă săvârșită de către numitul F., aceasta putând fi oricare dintre faptele sancționate în mod obligatoriu cu aplicarea unor puncte de penalizare, prin dispozițiile art. 108 din O.U.G. nr. 195/2002.

În împrejurările descrise prin actul de sesizare, existența infracțiunii de abuz în serviciu nu poate fi contestată, întrucât aplicarea sancțiunii complementare a punctelor de penalizare nu este lăsată la aprecierea organului constatator, fiind obligatorie atunci când legea o prevede, potrivit art. 95 și 96 din O.U.G. nr. 195/2002.

De altfel, faptul că persoana depistată în trafic a săvârșit o abatere contravențională mai gravă rezultă și din împrejurarea că acesta nu a contestat soluția de netrimitere în judecată a procurorului, prin care s-a dispus sancționarea sa cu amendă administrativă, în temeiul art. 181 C. pen., ceea ce face ca aspectele evidențiate în instanță prin declarațiile agentului de poliție D., în sensul că acesta nu a intervenit în activitatea agentului constatator, să fie neconforme cu realitatea.

Mai mult, însăși discuția ulterioară avută de numitul F. cu agentul de poliție D. este dovada certă a faptului că sprijinul acordat de acesta din urmă a avut rezultatul scontat, existența infracțiunii de abuz în serviciu, în modalitatea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, decurgând din omisiunea aplicării punctelor de penalizare, ce reprezintă un avantaj nepatrimonial pentru contravenient, în contextul acumulării altor puncte de penalizare.

Firește, în condițiile de fapt arătate, în cauză se relevă și existența infracțiunii de fals intelectual, în modalitatea reținută prin actul de sesizare, deoarece prin procesul-verbal întocmit a fost ascunsă fapta contravențională mai gravă, fiind consemnată o abatere mai ușoară, fără corespondent în realitate și care nu ar fi putut atrage aplicarea punctelor de penalizare.

3. La data de 22 martie 2009, ora 19:07, agentul de poliție rutieră, inculpat D. a fost contactat telefonic de cumpărătorul de influență H., asociat unic și administrator la SC AA. SRL Constanța, care i-a cerut să își trafice influența pe lângă agentul de poliție rutieră, inculpat C., deoarece l-a oprit în trafic pentru o abatere la regimul circulației pe drumurile publice (astfel încât „s-o reglăm puțin"), urmând ca, în schimbul intervenției, cumpărătorul de influență H. să ofere „50", cu referire la bani, posibil euro, în sensul „Auzi mă domnu? Nu știi (...)? Uite m-a oprit un coleg de-al tău C. îl cheamă (...). Nu poți să-l suni și tu acolo s-o reglăm puțin? (...) Da mă, da. Hai că-l sun. Auzi și cum să (...)? Vezi și tu acolo. Ăhă 50 e bine? Da, da hai ceau".

La ora 19:08, agentul de poliție, inculpat D. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție constatator inculpat C. căruia i-a cerut în limbaj argotic „Putem să ne vedem?".

Înțelegând mesajul transmis, agentul de poliție constatator, inculpat C. s-a asigurat că traficul de influență exercitat de D. se referea la acțiunea prezentă pe care o desfășura în exercitarea atribuțiilor de serviciu și, pentru o mai bună convingere, i-a confirmat acestuia, prin adverbul de timp, dacă „intervenția", în sensul „de a se vedea", este „Acum". Acest aspect a fost confirmat de D., care a fost asigurat că va fi sunat, fapt pentru care inculpatul i-a mulțumit agentului de poliție constatator C., în sensul „Bine, hai mersi mult. Hai, ai grijă, da? E OK ceau".

Ulterior, la ora 19:10. agentul de poliție, inculpat D. i-a confirmat telefonic cumpărătorului de influență H. că „am dat telefonul hai", iar acesta, uzând de traficul de influență exercitat, s-a deplasat să se întâlnească cu agentul de poliție constatator, inculpat C., potrivit convorbirii telefonice redată scris în procesul verbal din 26 martie 2009, în sensul „Hai merg acolo și gata? Ce (...) Merg acolo s-o rezolv?(...) Da măi, dar tu nu i-ai zis de ieri? Tu nu i-ai zis de mine? (...) Păi nu, că m-a luat repede și nu am mai avut timp să zic. A (...) Bine, bine, hai pa, pa".

La ora 19:11, agentul de poliție, inculpat D. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție constatator, inculpat C., căruia, în limbaj argotic i-a mulțumit, primind confirmarea rezolvării favorabile a traficului de influență exercitat pentru numitul H., în sensul „Hai mersi mult, măi. Da mă, da, pa".

Din verificările efectuate cu privire la aplicarea sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice de către agentul de poliție, inculpat C., în ziua de 22 martie 2009 s-a constatat că acesta a aplicat 8 sancțiuni contravenționale, dar nici una cumpărătorului de influență H. și nici una în jurul orei 19:08, ceea ce creează convingerea că traficul de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D. a fost materializat de agentul de poliție constatator C., care și-a încălcat atribuțiile de serviciu fără a lua vreo măsură în conformitate cu dispozițiile legale față de numitul H., pentru comiterea unei abateri la regimul circulației pe drumurile publice.

Relaționarea convorbirilor telefonice dintre inculpați și contravenient este dovedită atât cu procesul-verbal de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice, cât și cu procesul-verbal de investigare și extrasele de date transmise de societățile de telefonie mobilă.

Cu prilejul audierilor desfășurate în ambele faze procesuale, inculpatul C. a precizat că nu a avut vreo discuție cu agentul de poliție D., legată de nesancționarea în trafic a numitului H., precizând că în ziua respectivă nu a depistat în trafic vreo persoană cu acest nume și că nu cunoaște firma la care aceasta ar fi administrator.

La rândul său, martorul H. a negat comiterea la data de 22 martie 2009 a vreunei abateri la regimul circulației rutiere, precizând, totodată, că discuția telefonică avută cu agentul de poliție ar fi fost purtată de fratele său ori de către unul din angajații firmei pe numele căreia telefonul figura.

Apărările exprimate sunt nefondate.

În primul rând, în măsura în care martorul H. nu ar fi intervenit asupra lucrătorului de poliție, o astfel de faptă, neexistând în materialitatea sa, ar fi atras o soluție de scoatere de sub urmărire penală sub aspectul infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Or, așa cum se poate lesne constata, soluție de netrimitere în judecată a procurorului și de sancționare cu amendă administrativă a martorului, în temeiul art. 181 C. pen., nu a fost contestată, de unde concluzia că fapta reținută în sarcina presupusului contravenient există și a fost săvârșită de către acesta cu vinovăție, sub forma intenției.

Prin urmare, dacă, așa cum susține, o astfel de discuție telefonică ar fi fost purtată de altcineva, martorul ar fi avut posibilitatea de a-și demonstra nevinovăția, în cadrul plângerii formulate potrivit art. 2781 C. proc. pen., iar dacă nu a făcut-o, înseamnă că acesta a recunoscut implicit că respectiva convorbire îi aparține.

Ca și în cazurile anterioare, este cert că printr-o astfel de discuție telefonică s-a ascuns adevărata situație de fapt, fiind iară relevanță juridică penală gravitatea faptei comise și. implicit, sancțiunea ce s-ar fi putut aplica persoanei depistate în trafic, esențial fiind că aceasta a negociat prețul intervenției agentului de poliție D., iar acesta din urmă nu a respins solicitarea inițială și nici oferta pecuniară avansată („Nu poți să-I suni și tu acolo s-o reglăm puțin? (...) Da mă, da. Hai că-l sun. Auzi și cum să (...)? Vezi și tu acolo. Ăhă 50 e bine? Da, da hai ceau").

Bineînțeles, și în acest caz este esențială cronologia convorbirilor telefonice, acestea debutând cu solicitarea beneficiarului traficului de influență, continuând cu intervenția promptă asupra agentului constatator din partea agentului de poliție D. și încheindu-se cu discuția dintre beneficiar și intervenient, prin care primul îi mulțumește ultimului pentru gestul tăcut.

De altfel, sub forma unei discuții intermediare, se remarcă și asigurarea dată martorului de către agentul de poliție D., mai devreme de discuția finală cu agentul constatator C., în sensul că „am dat telefonul hai".

În împrejurările descrise mai sus, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție D., finalizat cu rezultatul scontat, existența infracțiunii de abuz în serviciu, în modalitatea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, decurgând din omisiunea sancționării contravenientului pentru o abatere la regimul circulației rutiere, este cert dovedită.

4. La data de 25 martie 2009, ora 13:47, agentul de poliție, inculpat D. a fost contactat telefonic de inculpatul J., cercetat pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care i-a cerut în mod codificat să își trafice influența pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat C., astfel încât să nu-l sancționeze contravențional la regimul circulației pe drumurile publice pe numitul I., care conducea un autovehicul cu număr de înmatriculare "B-XXX", fiindcă „e copilu acela al meu de mingi pe care-l am aici (...)".

La ora 13:48:09, agentul de poliție, inculpat D. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție constatator, inculpat C., căruia i-a transmis codificat mesajul „Ce faci, mă? I.", potrivit procesului-verbal de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice.

Înțelegând mesajul transmis ca urmare a traficului de influență, agentul de poliție constatator, inculpat C., i-a răspuns afirmativ „Da, mă, (...). Bine bine", după care a întocmit în fals procesul-verbal de sancționare contravențională din 25 martie 2009, ora 13:49, prin care l-a sancționat contravențional pe numitul I. cu amendă în sumă de 120 RON, deoarece „a traversat str. YY. din mun. Constanța, Zona ZZ., prin loc nepermis și fără să se asigure".

Din procesul-verbal de investigație, extrasul cu datele comunicate de societățile de telefonie mobilă și buletinul posturilor, rezultă că în ziua de 25 martie 2009 agentul de poliție constatator, inculpat C., era de serviciu în intervalul orar 07:00 - 15:00, a relaționat telefonic cu agentul de poliție, inculpat D.

Văzând planificarea lucrătorilor de poliție din cadrul Biroul Siguranța Circulației pentru Mediul Urban, din data de 25 martie 2009, se constată că în zona indicată în procesul-verbal de sancționare contravențională din 25 martie 2009, ora 13:49, unde numitul I. „a traversat str. YY. din mun. Constanța, Zona ZZ., prin loc nepermis și fără să se asigure" („ca pieton!"), erau planificați, în schimbul I, program 07:00-15:00 agenții de poliție BB. și CC., ceea ce confirmă că procesul-verbal de sancționare a contravenției de către agentul de poliție constatator C. este întocmit în fals, ca urmare a intervenției exercitate de agentul de poliție, inculpat D.

Audiat fiind, inculpatul C. a negat comiterea faptelor, susținând că sancționarea numitului I. ca pieton corespunde situației reale de fapt, precizând că există posibilitatea întocmirii procesului-verbal după oprirea în trafic a contravenientului și traversarea străzii prin loc nepermis.

La rândul său, martorul I. a precizat în cursul judecății că la data presupusei fapte avea permisul suspendat, astfel încât nu ar fi avut cum să conducă autoturismul, nefiind posesor al vreunui autovehicul cu număr de București.

Ca și în cazul celorlalte situații evocate, aceste susțineri sunt lipsite de orice credibilitate, de vreme ce însăși martorul a precizat că nu își aduce aminte să fi fost sancționat ca pieton în luna martie 2009, iar graficul întocmit de Biroul Siguranța Circulației pentru Mediul Urban din data de 25 martie 2009 nu îl avea planificat pe inculpatul C. în zona străzii YY. din Municipiul Constanța.

Mai mult, inculpatul C. se contrazice în propriile declarații, întrucât, prin depoziția dată în cursul urmăririi penale la 06 ianuarie 2012, acesta recunoaște că l-a sancționat pe numitul I. ca pieton și că dacă acesta din urmă, în calitate de conducător auto, nu ar fi avut actele asupra sa, l-ar fi sancționat pentru o astfel de faptă, posibil cu avertisment.

Totuși, în prima declarație dată la 25 iunie 2009 inculpatul a precizat că, urmare opririi unui autoturism în trafic, a constatat că șoferul acestuia nu avea actele asupra sa, dar că nu l-a sancționat, întrucât fusese sunat de agentul D., probabil datorită acestui telefon conducătorul auto prezentându-i actele.

În măsura în care declarația din 25 iunie 2009 corespunde situației de fapt descrise de inculpat, atunci nu se întrevede motivul pentru care I. fusese sancționat ca pieton și, prin urmare, declarația inculpatului din 06 ianuarie 2012 nu vine decât să acopere această „scăpare”, care nu reprezintă decât o încercare de denaturare a adevărului.

Cu alte cuvinte, în măsura în care I. ar fi fost sancționat ca pieton, nimic nu îl împiedica pe inculpat să aducă la cunoștința organelor de urmărire penală acest aspect, iar dacă nu a făcut-o cu prilejul primei declarații, înseamnă că o astfel de abatere contravențională nu a avut loc.

Firește, în raport și cu data presupusei abateri, respectiv 25 martie 2009, inculpatul ar fi avut posibilitatea de a comunica procurorului un astfel de „amănunt", prima declarație fiindu-i luată la 25 iunie 2009.

Mai mult decât atât, în declarația din 06 decembrie 2012 inculpatul C., realizând existența unei alte inadvertențe strecurate în conținutul depoziției din 25 iunie 2009, de natură a-l dezavantaja, omite a mai preciza numele conducătorului auto, deși cu ocazia primei declarații menționează că autoturismul ar fi fost condus de către I. sau J.

Este însă o certitudine faptul că respectivul autoturism nu ar fi putut fi condus de către numitul J., întrucât acesta a intervenit pe lângă agentul de poliție D., care conducea autoturismul cu număt de înmatriculare B-XXX, întrucât șoferul „e copilu acela al meu de mingi pe care-l am aici (...)".

Faptul că numitul I. este autorul adevăratei contravenții săvârșite în trafic rezultă din însăși confirmarea pe care agentul de poliție D. o face inculpatului C. („Ce faci, mă? I."), o astfel de expresie codificată remarcându-se și în cazul faptei descrise.

În atare împrejurări, nu prezintă relevanță adevărata contravenție săvârșită de către numitul I. și nici sancțiunea pe care aceasta ar fi putut să o atragă, fiind o certitudine faptul că printr-o consemnare necorespunzătoare adevărului s-a încercat ascunderea unei situații cu implicații mai grave pentru conducătorul auto, în condițiile în care pretinsa nerespectare a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 nu reprezintă nici ea o certitudine.

Prin urmare, ca și precedentele situații, abuzul în serviciu contra intereselor publice, în modalitatea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 reiese din omisiunea consemnării unei abateri mai grave și din obținerea unor avantaje patrimoniale și nepatrimoniale pentru beneficiarul intervenției, fapta săvârșită putând atrage atât sancțiunea amenzii, cât și a punctelor de penalizare.

De asemenea, în cauză se relevă și existența infracțiunii de fals intelectual, în modalitatea reținută prin actul de sesizare, deoarece prin procesul-verbal întocmit a fost ascunsă fapta contravențională mai gravă, fiind consemnată o abatere mai ușoară, fără corespondent în realitate și care nu ar fi putut atrage o altă sancțiune decât avertismentul.

Relevantă în aprecierea întregii situații de fapt este și împrejurarea că împotriva soluției de netrimitere în judecată și de sancționare cu amendă administrativă, în baza art. 181 C. pen., numitul I. nu a formulat plângere, în sarcina sa fiind reținută, fără a fi, așadar contestată, infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

5. La data de 23 februarie 2009, ora 09:21, numitul K. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție, inculpat D. și i-a solicitat să își trafice influența pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat B., pentru a nu fi sancționat contravențional la regimul circulației pe drumurile publice, întrucât a efectuat o manevră de întoarcere a autoturismului pe bandă continuă pentru a-l parca, consecința sancționării dezavantajându-l, având 14 puncte penalizare, iar fapta comisă fiind susceptibilă de sancționare contravențională cu 6 puncte penalizare, după cum rezultă din următoarea redare scrisă a interceptării convorbirii telefonice: „(...) D.! Bună dimineața (...) K.(?) (...) D. am și eu o rugăminte la tine. La mine la biroul aici, pe bandă continuă, am făcut la stânga să-mi parchez mașina Aha (...) Și un domn, de la Poliția Locală Constanța, nu știu ce (...) și am 14 puncte (...)? (...) spune că 6 puncte (...) Ia spune, cine e, cine te-a oprit? (...) Stai un pic D. (...) (se adresează polițistului care l-a oprit): Mă iertați, cum vă numiți? Polițistul răspunde cam iritat - V-am spus de trei ori (?) (...) B. mă numesc) (...) Domnu B. (...) A bine, bine, hai (...) Hai te rog eu mult".

Drept urmare, la ora 09:23, agentul de poliție, inculpat D. l-a contactat la postul telefonic nr. 0724.xxxxxx pe agentul de poliție constatator, inculpat B. și i-a solicitat să nu îl sancționeze contravențional pe cumpărătorul de influență și insistând ca încălcarea atribuțiilor de serviciu să fie făcută ca un favor pentru sine, potrivit următoarei convorbiri telefonice, redată în scris în conținutul procesului-verbal din 26 februarie 2009: „Poți să te superi, poți să faci ce vrei (...) E un ordinar, un nesimțit care mi-a vorbit (...). Lasă mă, mă înjuri pe mine. Dă-l dracu că vorbim (...) îți spun eu. Lasă-l (...) Ii ei, dacă vrei, îi iei datele și vorbim dupaia (...)Te rog eu. Da? Fă-o pentru mine, dă-l dracu, că mă enervează. Lasă, pentru mine (...) lasă că vorbim (...) Lasă că-ți spun eu, hai că nu vorbim, da? Te rog eu (...). Bine (...). Și îți spun dupaia (...) Bine".

Înțelegând intervenția făcută de agentul de poliție D., agentul de poliție constatator B. a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională din 23 februarie 2009, ora 09:20, prin care l-a sancționat în mod fals pe cumpărătorul de influență K., cu „Avertisment", pentru „că a traversat Bulevardul prin loc nepermis și fără a se asigura", deși pentru încălcarea marcajului longitudinal continuu - viraj la stânga, dispozițiile art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, în forma în vigoare la data faptelor, prevedeau ca sancțiune amenda cuprinsă între 6-8 puncte și 6 puncte penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 din ordonanță.

Satisfăcut de traficul de influență exercitat de agentul de poliție D., la ora 09:29 cumpărătorul de influență K. l-a contactat pe acesta și l-a invitat la o cafea, potrivit convorbirii telefonice redate scris „Ne vedem și noi după amiază un piculeț? Că mâine plec Ia Timișoara (...). Da, bem o cafea (...) Da? (...) Da, da”.

Din procesul-verbal de investigare, extrasul datelor comunicate de societățile de telefonie mobilă și buletinul posturilor, rezultă că agentul de poliție constatator B. era de serviciu în data de 23 februarie 2009, în intervalul orar 07:00 - 15:00 și a relaționat telefonic cu agentul de poliție, inculpat D.

Din fișa de evidență auto, privindu-l pe numitul K., rezultă că în ultimele 6 luni până la comiterea faptei din cauză, respectiv perioada 14 octombrie 2008-12 decembrie 2008, acesta a fost sancționat contravențional la regimul circulației pe drumurile publice, având acumulate un număr de 13 puncte penalizare, încât este o certitudine împrejurarea că, la data de 23 februarie 2009, a solicitat traficarea influenței de către agentul de poliție D. pe lângă agentul de poliție constatator B., spre a nu fi sancționat pentru abaterea comisă și cu puncte penalizare, deoarece ar fi cumulat 15 puncte și chiar mai mult, ceea ce atrăgea, în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002. suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.

Prin urmare, în cauză nu există nici un dubiu cu privire la încălcarea de către inculpatul B. a atribuțiilor de serviciu și la întocmirea în fals a procesului-verbal de sancționare contravențională din 23 februarie 2009, ora 09:20, cel puțin în scopul obținerii unui avantaj nepatrimonial pentru contravenient.

Prin declarația dată în cursul urmăririi penale, numitul K. a precizat că la data de 23 februarie 2009 utiliza postul telefonic nr. 0741.xxxxxx și că, de aproximativ 12-15 ani, se cunoaște cu agentul de poliție D., căruia, în urmă cu 6-7 ani, i-a botezat una dintre fetițe.

Prin aceeași declarație, sus-numitul a recunoscut că în ziua de 23 februarie 2009 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare B-XXX, în Constanța, spre biroul societății sale de pe același bulevard, iar când a ajuns la intersecția, a virat stânga în intersecție încălcând banda continuă, mai mult trecerea pietonală, moment în care a fost avertizat sonor și luminos de un autoturism cu inscripția „Poliția Locală Constanța", fapt pentru care a oprit.

În acest context, l-a sunat pe agentul de poliție D., invocând că ar fi fost oprit în trafic de un gardian public, deși în realitate a fost oprit de agentul de poliție constatator, inculpat B.

Prin aceeași declarație, numitul K. a recunoscut că la data de 23 februarie 2009 avea mai multe puncte de penalizare aplicate pentru abateri la regimul circulației rutiere și că a semnat procesul-verbal de sancționare contravențională din 23 februarie 2009, ora 09:20, la poziția contravenient. De asemenea, a mai precizat că nu-și amintește să fi traversat bulevardul ca pieton prin loc nepermis.

Audiați fiind în instanță, atât inculpatul B., cât și martorul K. au contestat situația de fapt, primul susținând că abaterea contravențională consemnată în procesul-verbal are corespondent în realitate și că presupusa faptă mai gravă comisă de către conducătorul auto nu ar fi avut loc prin încălcarea marcajului longitudinal continuu.

Prin urmare, s-a apreciat că presupusa faptă nu ar fi putut atrage sancționarea contravențională a persoanei depistate, martorul însuși, contrar poziției adoptate la urmărirea penală, precizând că nu s-a considerat vinovat de o astfel de faptă, motiv pentru care l-a sunat pe agentul de poliție D. pentru a-i cere părerea, contrariat fiind de prezența autoturismului Poliției Locale și de ținuta agentului constatator.

Aceste susțineri exprimă inconsistența apărărilor formulate, ele fiind și contradictorii, fiind fără relevanță juridică penală dacă și în ce măsura pretinsa abatere săvârșită de conducătorul auto ar fi reprezentat o contravenție, în raport cu locul efectuării manevrei de întoarcere a autoturismului.

Chiar în măsura în care o astfel de abatere nu s-ar fi produs, martorul nu era îndreptățit a uza de influența agentului de poliție D., acesta putând contesta prin plângere legalitatea și temeinicia procesului-verbal.

Mai mult, contrar susținerilor martorului, din conținutul convorbirilor telefonice rezultă că acesta nu i-a cerut opinia agentului de poliție D., cu privire la pretinsa abatere săvârșită în trafic și nici asupra posibilității de a fi oprit de un echipaj mixt de poliție, aflat într-un autoturism cu inscripția Poliției Locale.

Dimpotrivă, în conținutul discuției telefonice martorul face apel la agentul de poliție D., cerându-i să intervină, întrucât acumulase 14 puncte de penalizare, fiind supus riscului de a-i fi aplicate alte șase.

Firește, un astfel de demers din partea martorului era motivat de faptul că acesta efectua frecvente deplasări cu autoturismul, urmând ca a doua zi să plece la Timișoara, astfel încât cumularea celor 20 de puncte de penalizare ar fi atras suspendarea dreptului de a mai conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În atare împrejurări, nu prezintă relevanță dacă pretinsa abatere contravențională ar fi putut atrage sancționarea conducătorului auto, esențial fiind faptul că acesta fusese oprit în trafic și avertizat luminos de către mașina de poliție, de unde presupunerea că o astfel de abatere a fost într-adevăr săvârșită.

De asemenea, esențial este faptul că abaterea contravențională mai gravă a fost camuflată prin consemnarea în conținutul procesului-verbal a unei fapte inexistente, martorul însuși precizând că în ziua de 23 februarie 2009 a încălcat linia continuă și că nu își amintește să fi traversat bulevardul prin loc nepermis și, cu atât mai mult, să fi fost sancționat la acea dată pentru o astfel de faptă.

Prin urmare, indiferent de poziția contravenientului depistării, agentul de poliție constatator B. avea obligația de a lua măsurile impuse de lege, prin consemnarea adevăratei situații de fapt, fiind fără relevanță dacă acesta înțelegea să aplice sancțiunea principală a amenzii sau a avertismentului.

De altfel, ca și în celelalte cazuri, ascunderea situației de fapt este dovedită prin cronologia rapidă a discuțiilor telefonice, din intervenția promptă a agentului de poliție D., din mesajul de mulțumire adresat de beneficiarul intervenției, imediat după obținerea rezultatului dorit, ca și din împrejurarea că martorul, cercetat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000 nu a contestat soluția de sancționare cu amendă administrativă dispusă de către procuror, asumându-și, așadar, responsabilitatea faptei comise.

În aceste condiții, este lipsită de credibilitate teza susținută de inculpat pe parcursul urmăririi penale, prin care acesta a negat că l-ar fi depistat pe martor efectuând manevra de întoarcere a autoturismului pe banda continuă, o astfel de situație de fapt rezultând din chiar conținutul declarațiilor martorului și convorbirile telefonice, fiind fără relevanță explicațiile legate de atitudinea nepotrivită a martorului și discuția pe ton iritativ avută cu agentul de poliție D.

Mai mult, un astfel de procedeu de disimulare a realității se remarcă și în cazul faptei, precum și în cazul faptelor reținute în sarcina celorlalți inculpați sau învinuiți, ceea ce înseamnă că un astfel de mecanism era utilizat frecvent cu ocazia constatării unor abateri mai grave, în scopul ușurării situației juridice a contravenienților.

Așadar, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în modalitatea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 reiese din omisiunea consemnării unei abateri mai grave, autorul având reprezentarea obținerii unor avantaje patrimoniale și nepatrimoniale pentru beneficiarul intervenției, fapta săvârșită putând atrage atât sancțiunea amenzii, cât și a punctelor de penalizare.

De asemenea, în cauză se relevă și existența infracțiunii de fals intelectual, în modalitatea reținută prin actul de sesizare, deoarece prin procesul-verbal întocmit a fost ascunsă fapta contravențională mai gravă, fiind consemnată o abatere mai ușoară, fără corespondent în realitate și care nu ar fi putut atrage o altă sancțiune decât avertismentul.

6. La data de 10 mai 2009, ora 21:14, agentul de poliție, inculpat B., a fost contactat telefonic de cumpărătorul de influență L., care i-a solicitat să își trafice influența pe lângă agentul de poliție constatator M., pentru a nu-l sancționa contravențional la regimul circulației rutiere, întrucât nu avea asupra sa „actele".

Pentru facilitarea intervenției, L. i-a cerut inculpatului B. să continue convorbirea telefonică cu agentul de poliție constatator M. pe telefonul său.

În cadrul convorbirii dintre cei doi lucrători de poliție, agentul de poliție inculpat B. i-a precizat agentului de poliție constatator M. că „deci amenda e de 2 puncte amendă", deși pentru abaterea de nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, actul normativ în forma aflată în vigoare la acea dată prevedea amenda contravențională de la 6 la 8 puncte, potrivit art. 101 alin. (1) pct. 18.

Ca urmare a intervenției exercitate de inculpatul B., agentul de poliție constatator M. a întocmit în fals procesul-verbal de sancționare contravențională din 10 mai 2009, ora 19:05, prin care l-a sancționat pe numitul L. cu „Avertisment", deoarece „în ziua de 10 mai 2009, ora 19:00, a traversat prin loc nepermis și fără a se asigura", deși în realitate contravenientul L. trebuia să fie sancționat pentru abaterea contravențională de nerespectare a obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu amendă contravențională de la 6 la 8 puncte amendă, potrivit art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.

Concludentă în acest sens este convorbirea telefonică pe care agentul de poliție, inculpat B. a avut-o cu numitul L., utilizatorul postului telefonic nr. 0723.xxxxxx, potrivit procesului verbal de redare scrisă, după cum urmează: „-Da? -Alo? Salut B. Ce faci? -Salut, -L. sunt ăla micu. -Da? -Te-am deranjat și eu (...) uite, m-a oprit acum un coleg de-al tău, M. (...)Și i-am zis (...). hai șefu (...). Că i-am luat mașina lui fratemiu și n-am actele la mine (...) și M. m-a oprit, un coleg de-al tău. Și zic, hai că îl știu pe B. ca să nu mai (...) să? Și-a zis să-l suni să vorbești cu el la telefon, să vadă dacă te știe (...)? - Da măi, da, da, dar nu am numărul lui de telefon (...) înțelegi? (...) - Stai puțin că ți-l (...) vorbește cu el la telefon. Hai salut. (Discuția se continuă între agenții de poliție inculpați B. și M." (...) Măi (...) nu știu? Deci amenda e de două puncte amendă (...) dă-i amendă la lipsă documente (...). N-am ce să-i fac? Asta e! Să fie sănătos! M-ai înțeles? - Aha - Da? E tovarăș cu mine, asta e! Da? - Da tați. - M-ai înțeles, da? Lipsă documente (...) și asta e (...) da? (...)- Bine domnu. - Hai că ne auzim și noi la o cafea, da? (...)".

Din conținutul convorbirii rezultă limbajul argotic utilizat de agenții de poliție sub aparența unei comunicări profesionale, însă cu indicarea de către agentul de poliție, inculpat B. a punctelor de amendă mai mici decât cele prevăzute pentru contravenția prevăzută de art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, care este sancționată cu 6-8 puncte amendă.

Urmare intervenției exercitate de inculpatul B., agentul de poliție constatator M. a întocmit în fals procesul-verbal de sancționare contravențională din 10 mai 2009, ora 19:05, nu numai sub aspectul atestării nereale a faptei contravenționale comise de numitul L., dar și sub aspectul modificării orei întocmirii procesului-verbal de 19:05 și a orei comiterii faptei de 19:00, deoarece procesul-verbal anterior celui în discuție a fost completat de agentul de poliție constatator, inculpat M. la ora 21:00, iar procesul verbal ulterior celui în discuție, a fost completat, la ora 21:20, după cum rezultă din acte.

Din procesul-verbal de investigații și extrasul de date comunicate de societatea de telefonie mobilă, rezultă că agentul de poliție, inculpat B., a relaționat telefonic cu numitul L., iar din buletinul posturilor, rezultă că agentul de poliție constatator M., în ziua de 10 mai 2009, era de serviciu în intervalul 15:00 - 23:00.

Cu privire la fapta descrisă mai sus, în sarcina inculpatului B. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, întrucât data de 10 mai 2009, în calitate de agent de poliție, la solicitarea cumpărătorului de influență L., și-a traficat influența pe lângă agentul de poliție constatator M., astfel încât acesta din urmă să-i aplice primului sancțiunea contravențională de 2 puncte amendă, pentru lipsă de documente, deși această abatere contravențională este sancționată de lege cu amendă cuprinsă între 6 și 8 puncte amendă.

Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, constituie infracțiunea de trafic de influență primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are o influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Astfel cum rezultă din conținutul textului de lege. existența infracțiunii de trafic de influență este condiționată de primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori de acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul din partea celui care are o influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, or, din ansamblul convorbirilor telefonice nu rezultă că inculpatul B. ar fi primit sau pretins astfel de daruri sau promisiuni de daruri, pentru sine sau pentru agentul de poliție constatator, din partea beneficiarului intervenției.

Mai mult, în vederea decelării scopului urmărit de autorul faptei, textul de lege impune ca actele materiale specifice traficului de influență să fie săvârșite mai devreme de îndeplinirea sau neîndeplinirea actului de intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului sau ulterior acestui moment, dar în virtutea unei înțelegeri anterioare, în caz contrar fapta neputând constitui infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. anterior.

Nici din acest punct de vedere nu se poate susține că inculpatul B. ar fi beneficiat, ulterior intervenției sale, de anumite foloase materiale, în baza unor promisiuni anterioare venite din partea cumpărătorului de influență, la dosarul cauzei neexistând vreo dovadă în acest sens.

Simpla împrejurare că inculpatul s-a prevalat în discuția cu agentul constatator de relația de prietenie cu persoana depistată în trafic nu poate conduce la concluzia că acesta a beneficiat sau urma să beneficieze de anume foloase materiale, orice presupuneri în acest sens fiind fără suport probator.

În consecință, faptei săvârșite de inculpatul B. îi lipsește unul din elementele constitutive, soluția de sancționare cu amendă administrativă a martorului L., dispusă prin rechizitoriu, ca și consecință a scoaterii de sub urmărire penală, neputându-se răsfrânge asupra situației inculpatului.

În plus, este de remarcat că propunerea venită din partea martorului, de a se întâlni la o cafea cu agentul de poliție B., poate avea ca explicație și faptul că cei doi se cunoșteau, obișnuind a se întâlni și, mai mult decât atât, aceasta este formulată după încheierea procesului-verbal de contravenție, fără ca din actele dosarului să rezulte că ea s-a și concretizat.

7. La data de 22 mai 2009, ora 10:13, numitul N., l-a contactat telefonic pe agentul de poliție, inculpat B., solicitându-i să-și trafice influența pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat A., care cerceta un eveniment de circulație în care a fost implicat, astfel încât să nu fie tras la răspundere contravențională, precizându-i „Uite vine să facă fotografii A. (...) de la, aici la; Hai te rog da-i tu un telefon! Da?”, așa după cum rezultă din redarea scrisă a interceptării convorbirii telefonice, potrivit procesului-verbal din 11 iunie 2009.

Drept urmare, agentul de poliție B. a intervenit pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat A., pe care l-a contactat la ora 10:14, un minut mai târziu de la convorbirea cu cumpărătorul de influență și i-a cerut acestuia, în mod codificat să-i aplice cumpărătorului de influență „Auzi poți un 148 cu 8? Aicea, sau un 54 cu AV?"

La ora 10:50, agentul de poliție, inculpat B., l-a contactat din nou pe agentul de poliție constatator, inculpat A., căruia i-a precizat că este vinovat cumpărătorul de influență de comiterea accidentului de circulație, în sensul „El e vinovat, al meu", „Păi și ce ți-am zis dă-i un 54 cu AV (avertisment)".

Urmare intervenției exercitate de agentul de poliție inculpat B., agentul de poliție constatator, inculpat A., a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 mai 2009, ora 10:30, prin care l-a sancționat contravențional cu „3 puncte penalizare" pe numitul N., întrucât la data de 22 mai 2009, ora 09:20, la intersecție, conducând auto B-XXX, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare CT-XXX condus de O., încălcând dispozițiile art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002, omițând aplicarea amenzii contravenționale prevăzută la art. 100 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la acea dată, respectiv 4-5 puncte amendă, așa după cum sancțiunea este prevăzută la art. 100 alin. (2) din ordonanță.

În aceeași zi, la ora 19:40, agentul de poliție inculpat B. a fost contactat de la postul telefonic nr. 0751.xxxxxx de numitul N., care i-a mulțumit pentru traficul de influență exercitat, promițându-i „hai fac o cinste când ai timp".

Din procesul-verbal de investigare, extrasul datelor comunicate de societățile de telefonie mobilă, buletinul posturilor și declarația martorului N., rezultă relaționarea dintre agentul de poliție, inculpat B. cu numitul N. și agentul de poliție constatator, inculpat A., din ziua de 22 mai 2009.

Din planificarea serviciilor la nivelul Serviciului Rutier Constanța pentru data de 22 mai 2009, rezultă că agentul de poliție constatator A. era de serviciu în intervalul orar 07:00 - 15:00 la Compartimentul Accidente ușoare, iar din verificarea tamponărilor soluționate de acesta rezultă că a avut în lucru tamponarea din data de 22 mai 2009, în care au fost implicați numiții N. și O., încălcând dispozițiile art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care sancțiunea contravențională prevăzută la art. 100 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, era la acea dată de 4-5 puncte amendă.

Cu privire la faptele descrise mai sus, în sarcina inculpatului B. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, întrucât la data de 22 mai 2009, la solicitarea cumpărătorului de influență N. și-a traficat influența pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat A., pentru ca acesta din urmă să-i aplice primului o sancțiune contravențională cu 3 puncte penalizare și avertisment (AV), în schimbul unei „cinste", deoarece în aceeași zi, contravenientul, aflându-se la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare B-XXX, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare CT-XXX, condus de O., deși o asemenea faptă contravențională se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a Il-a de sancțiuni, respectiv 4 - 5 puncte amendă și 3 puncte penalizare.

Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, constituie infracțiunea de trafic de influență primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are o influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Astfel cum rezultă din conținutul textului de lege, existența infracțiunii de trafic de influență este condiționată de primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori de acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul din partea celui care are o influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina pe acesta să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Ca și în cazul precedent, și în cazul de față, din ansamblul materialului probator și cu precădere din conținutul convorbirilor telefonice interceptate nu rezultă că inculpatul B. ar fi primit sau pretins astfel de daruri sau promisiuni de daruri, pentru sine sau pentru agentul de poliție constatator, din partea beneficiarului intervenției.

Mai mult, în vederea decelării scopului urmărit de autorul faptei, textul de lege impune ca actele materiale specifice traficului de influență să fie săvârșite mai devreme de îndeplinirea sau neîndeplinirea actului de intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului sau ulterior acestui moment, dar în virtutea unei înțelegeri anterioare, în caz contrar fapta neputând constitui infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen.

Or, nici din acest punct de vedere nu se poate susține că inculpatul B. ar fi beneficiat, ulterior intervenției sale, de anumite foloase materiale, în baza unor promisiuni anterioare venite din partea cumpărătorului de influență, la dosarul cauzei neexistând nici o dovadă în acest sens.

Simpla împrejurare că beneficiarul intervenției i-ar fi promis inculpatului că îi va face cinste, în semn de mulțumire, nu poate conduce la concluzia că acesta a beneficiat efectiv de anumite foloase, în condițiile în care această inițiativă nu i-a aparținut, venind din partea martorului.

Mai mult decât atât, deși o astfel de ofertă a fost concretizată în cursul aceleiași zile, aceasta a fost exprimată în cursul serii, cu mult după întocmirea procesului-verbal, iar ea nu s-a materializat, fiind respinsă în mod explicit de către inculpat, care, în discuția telefonică a precizat că „nu are nevoie de așa ceva".

În consecință, faptei săvârșite de inculpatul B. îi lipsește unul din elementele constitutive, soluția de sancționare cu amendă administrativă a martorului N., dispusă prin rechizitoriu, ca și consecință a scoaterii de sub urmărire penală, neputându-se răsfrânge asupra situației sale.

Spre deosebire de situația inculpatului B., infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în modalitatea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, reținută în sarcina inculpatului A. este pe deplin dovedită, apărările formulate în cursul judecății nefiind de natură a-l absolvi pe acesta de răspundere penală.

Este cert, astfel, că modalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenție este urmarea intervenției B., acesta, fără să conțină o situație de fapt eronată, fiind contrar dispozițiilor legale în materie, ce impun aplicarea uneia dintre sancțiunile contravenționale principale, respectiv amenda sau avertismentul.

Chiar dacă inculpatul a susținut că prin procesul-verbal întocmit a fost aplicată sancțiunea contravențională a avertismentului, o astfel de mențiune nu se regăsește în caseta rezervată sancțiunilor principale și chiar dacă această sancțiune s-ar putea deduce, în lipsa oricărei mențiunii privind amenda, o astfel de conduită este contrară modului obișnuit de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.

Prin urmare, considerentele expuse anterior, cu privire la fapta descrisă, rămân valabile și în cazul de față, deoarece deși aplicarea avertismentului este lăsată la aprecierea agentului constatator, în cazul dedus judecății aplicarea acestei sancțiuni excede aprecierii obișnuite a agentului constatator, fiind rezultatul unei intervenții venite din partea unui alt agent de poliție.

Acest fapt conduce la concluzia că avertismentul a fost aplicat în considerarea persoanei contravenientului și relației sale de prietenie cu intervenientul, o astfel de concluzie decurgând și din faptul că beneficiarul intervenției a fost sancționat cu amendă administrativă, în baza art. 18 C. pen. anterior, plângerea împotriva soluției procurorului fiindu-i respinsă, în baza art. 2781 C. proc. pen. anterior.

De altfel, beneficiarul intervenției l-a rugat pe agentul de poliție B. să îl sune pe colegul său, acest inculpat apelându-l, la rândul său, pe agentul constatator A. de două ori, la un minut după prima convorbire. Mai mult, reușita acestui demers este concretizată în conținutul discuției telefonice purtate la ora 19,40, când martorul N. îi mulțumește agentului de poliție B. pentru intervenția sa.

În consecință, chiar dacă abaterea consemnată în procesul-verbal de contravenție a fost una reală, conduita inculpatului A. se subsumează infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece voința legiuitorului a fost aceea faptele de acest gen să fie sancționate cu puncte amendă, urmând ca sancțiunea avertismentului să fie aplicată doar în cazul unor fapte cu un grad redus de pericol social și, în nici un caz, ca urmare a unor intervenții venite din partea altor agenți de poliție, pe considerente legate de persoana contravenientului.

Mai mult, așa cum s-a mai arătat, aplicarea sancțiunii avertismentului nu reprezenta decât o recomandare din partea conducerii unității, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, ceea ce înseamnă că deși aceasta era lăsată la aprecierea agentului constatator, ea nu putea fi aplicată pe baza unor criterii subiective, străine de datele obiective ale speței.

În același timp însă, în sarcina inculpatului A. nu poate fi reținută infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 C. pen., omisiunea agentului constatator de a aplica sancțiunea de 4-5 puncte amendă, conform art. 100 din O.U.G. nr. 195/2002 fiind o modalitate de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu.

Într-o astfel de situație nu sunt incidente dispozițiile art. 33 lit. a) teza a doua sau b) C. pen. anterior, deoarece modalitatea de constatare a abaterilor contravenționale și, implicit, de aplicare a sancțiunilor corespunzătoare, ține de modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, întocmirea defectuoasă și cu știință a procesului-verbal de contravenție, sub forma omisiunii de aplica sancțiunea amenzii, constituind tocmai infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În plus, se poate constata de aplicarea oricărei sancțiuni contravenționale reprezintă manifestarea unui act de voință din partea lucrătorului de poliție, orice omisiune din partea acestuia neputând fi asimilată unei situații sau împrejurări, ce își are corespondent în realitatea obiectivă și pe care acesta este obligat să o ateste în conținutul procesului-verbal ca act oficial.

Concluzionând, nu se poate aprecia că abaterea și amenda reprezintă fapte sau împrejurări, de genul celor prevăzute de art. 289 C. pen., pe care funcționarul este obligat a le menționa în respectivul act de constatare, deoarece, prin similitudine, ar însemna ca orice alt înscris oficial, așa cum este și o hotărâre judecătorească, să îmbrace forma unui act fals, prin simpla omisiune a aplicării unor sancțiuni prevăzute de lege, deși un astfel de înscris este rezultatul unei manifestări de voință liber exprimate, dar contrare legii.

De altfel, într-o astfel de ipoteză, o asemenea omisiune nu se poate interpreta în mod diferit, de vreme ce, prin raportare la situația descrisă la punctul 3 din hotărâre, fapta reținută în sarcina inculpatului C. nu a fost încadrată decât ca abuz în serviciu, nu și ca fals intelectual, agentul de poliție omițând a proceda la întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională.

8. La data de 23 februarie 2009, ora 15:44, agentul de poliție, inculpat D., cercetat în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, l-a contactat telefonic pe agentul de poliție, inculpat A. - utilizatorul postului telefonic 0722.xxxxxx și i-a cerut să-i procure „2 testări (alcolteste „zero") cu ora asta (15:44) sau mai devreme", potrivit procesului verbal de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice din data de 02 martie 2009.

Agentul de poliție, inculpat A., i-a precizat că are testări cu orele 15:13, 15:16 și 15:09, care sunt efectuate personal în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu rezultat „zero".

Din cele trei teste cu rezultat „zero", agentul de poliție, inculpat D. i-a solicitat agentului de poliție, inculpat A., să-i ofere testele eu orele 15:09 și 15:13, și să-i facă copii pe de acestea, pe care le va lua personal mai târziu.

Din verificările efectuate, s-a constatat că potrivit planificării serviciilor la nivelul Serviciului Rutier Constanța, în ziua de 23 februarie 2009, agentul de poliție, inculpat A. și-a desfășurat activitatea în intervalul orar 15:00 - 23:00 la Compartimentul accidente ușoare, iar agentul de poliție, inculpat D. și-a desfășurat activitatea în intervalul 07:00 - 15:00, în zona Bulevardului XX.

Verificându-se tamponările soluționate de agentul de poliție A. în data de 23 februarie 2009, a fost identificată tamponarea în care au fost implicați conducătorii auto T., R. și S., întocmindu-se procesul-verbal de sancționare contravențională pentru numitul T., care a fost sancționat cu 120 RON amendă și 2 puncte penalizare, la ora 15:25.

Totodată, au fost identificate protocoalele alcoltest emise de aparatul Drager la verificarea celor 3 conducători auto implicați în tamponare astfel:

- T., protocol din 23 februarie 2009, ora 15:16, rezultat 0,00 mg/l;

- R., protocol din 23 februarie 2009, ora 15:09, rezultat 0,00 mg/l;

- S., protocol din 23 februarie 2009, ora 15:13, rezultat 0,00 mg/l.

Din verificările tamponărilor soluționate de agentul de poliție D. în ziua de 23 februarie 2009, a fost identificată tamponarea ce a avut loc la ora 07:30, în care au fost implicați conducătorii auto P., Q. și DD., potrivit declarațiilor acestora.

Urmare acestei tamponări, a fost sancționată P. cu 240 RON amendă contravențională și 4 puncte penalizare, sancțiunea fiind aplicată la ora 15:05, potrivit procesului verbal de sancționare contravențională, întocmit de agentul de poliție D.

Pentru acești trei conducători auto implicați în accidentul rutier, nu au fost identificate protocoalele alcoltest emise de aparatul Drager, în schimb, pe declarațiile acestora date în fața agentului de poliție D., în partea dreaptă sus au fost efectuate mențiuni olografe după cum urmează:

- pe declarația conducătoarei auto P. la rubrica „Testat alcooscop ora" - „15:09", la rubrica „Rezultat" - 0,0 mg/1; la rubrica „serie fiolă", iar la rubrica „Data și ora prezentării" - „23 februarie 2009 - 11:00";

- pe declarația conducătorului auto Q. - la rubrica „Test alcooscop ora" - „15:13", la rubrica „Rezultat" - 0,0 mg/l; la rubrica „serie fiolă", iar la rubrica „Data și ora prezentării" - „23 februarie 2009 - 11:10";

- pe declarația conducătorului auto DD. nu au fost efectuate mențiuni cu privire la testarea alcooscop.

Verificând rezultatele testării alcooscop efectuate de agentul de poliție A. conducătorilor auto R. și S., cu prilejul soluționării tamponării din data de 23 februarie 2009, ora 13:30, se constată că seriile protocoalelor acestor testări, se regăsesc ca rezultat al testării alcooscop și pe declarațiile conducătorilor auto P. și Q., implicați în tamponarea din aceeași zi și soluționată de către agentul de poliție D., diferența fiind făcută de numele persoanelor și de orele la care acestea figurează ca fiind testate.

Audiat fiind în legătură cu fapta descrisă mai sus, inculpatul A. a recunoscut convorbirea telefonică avută cu agentul de poliție D., cu mențiunea că i-a precizat acestuia că testările sale nu pot fi folosite într-o altă lucrare și că nu a cunoscut scopul unei astfel de solicitări. A mai precizat inculpatul că nu efectuase personal acele testări și că el se ocupa numai de lucrarea la care ele se refereau, cu precizarea că protocoalele alcoolscop sunt personalizate, neputând fi folosite într-o altă cauză.

Apărările inculpatului, deși veridice la prima vedere, nu pot fi luate în considerare. întrucât ceea ce interesează în cauza de față nu este doar rezultatul testării, care, în mod evident, nu ar putea fi extins cu privire la o altă persoană (protocoalele alcoolscop fiind individualizate prin număr, serie, oră. rezultat și persoana supusă testării), ci mai ales folosirea datelor de identificare într-o altă cauză.

Altfel spus, aceste date nu pot fi folosite decât de agentul ce se ocupă personal de acea lucrare, și nu de către un alt coleg ce instrumentează o altă tamponare, fără a interesa dacă testarea a fost realizată personal de lucrătorul însărcinat cu formalitățile scriptice.

Este evident că aceste date care ajută la individualizarea rezultatului testării nu pot fi folosite într-o altă lucrare, astfel încât, acceptând solicitarea venită din partea agentului de poliție D., inculpatul A. a realizat că în acest fel se încearcă utilizarea lor din punct de vedere scriptic, fie pentru că testarea altor persoane nu avusese loc, fie pentru aceasta le era defavorabilă ca și rezultat.

Cu alte cuvinte, testarea alcoolscop trebuie să fie una reală, atunci când dispozițiile legale o impun, ceea ce înseamnă că prin utilizarea unor date provenind din alte lucrări, se încearcă acoperirea unei activități de verificare a conducătorilor auto, care nu a avut loc sau le este defavorabilă acestora, falsul putându-se produce și în această din urmă ipoteză prin neconsemnarea datelor reale ale testării sau a celor care ajută la identificarea protocolului alcooltest, împrumutându-se rezultate sau alte informații din alte lucrări.

În aceste împrejurări, apărarea inculpatului A., care a susținut că nu avea de unde să cunoască în ce scop vor fi folosite aceste date de către agentul de poliție D., nu poate fi îmbrățișată de către instanță, fiind evident că furnizând asemenea informații inculpatul și-a dat seama că ele urmează a fi folosite într-o altă lucrare, ajutând Ia atestarea unei situații necorespunzătoare adevărului.

O astfel de situație a fost în mod cert acceptată de către inculpat, chiar dacă printr-o astfel de solicitare nu s-ar fi urmărit acoperirea unor consecințe mai grave la adresa conducătorilor auto implicați în accident, deoarece infracțiunea de fals intelectual s-a consumat în acest caz și prin simpla atestare a efectuării testului alcoolscop, deși în realitate acesta nu a avut loc.

În același timp, în rezolvarea situației deduse judecății instanța nu poate porni de prezumția de bună credință din partea agentului constatator, aceasta fiind răsturnată prin simpla solicitare adresată altui coleg de a-i furniza date și informații aferente unei testări pe care nu o efectuase, putându-se extrage concluzia că prin aceasta s-a încercat și camuflarea unei situații cu conotație penală.

O astfel de urmare rezultă și din faptul că inculpatul A. nu s-a limitat la comunicarea unor numere ale testărilor, ci acestea au corespuns orei indicate de agentul de poliție D., mai mult decât atât, acesta a acceptat propunerea celui din urmă de a-i da copii ale testărilor, ce urmau a fi ridicate mai târziu.

În plus, este important de precizat că în nici un moment inculpatul A. nu și-a manifestat opoziția față de solicitarea venită din partea colegului său. ceea ce înseamnă că acesta și-a asumat riscul de a contribui la comiterea infracțiunii de fals. prin punerea de dispoziție a unor date care, deși din punct de vedere legal nu pot fi folosite într-o altă lucrare. în fapt au fost utilizate contrar scopului acestora.

Așa se și explică de ce pentru conducătorii auto P., Q. și DD. nu au fost identificate protocoalele alcooltest emise de aparatul Drager, cu toate că pe declarațiile acestora date în fața agentului de poliție D. se regăsesc mențiunile ce corespund testărilor efectuate asupra altor șoferi.

De altfel, așa cum se poate constata cu ușurință, datele testărilor consemnate pe declarațiile conducătorilor auto P. și Q. sunt menționate ca fiind 15:09 și 15:13, după cum fuseseră comunicate de către inculpatul A., ele neputând fi realizate la o oră atât de târzie în raport cu momentul prezentării, menționat ca fiind 11:00.

Prin urmare, este fără relevanță împrejurarea că din punct de vedere metodologic aceste date nu puteau fi folosite într-o altă lucrare, esențial fiind faptul că inculpații A. și D. au nerespectat aceste exigențe, prin consemnarea lor din punct de vedere scriptic, motiv pentru care în sarcina primului subzistă infracțiunea de complicitate la fals intelectual, în modalitatea prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 C. pen. anterior, cu mențiunea că falsul a servit la realizarea scopului urmărit de inculpatul D. prin săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

9. La data de 10 aprilie 2009, ora 18:40, agentul de poliție D. a fost apelat, de cumpărătorul de influență, inculpat EE., cercetat în același Dosar penal nr. x/P/2010, alături de inculpatul D., care i-a solicitat să-l ajute în soluționarea favorabilă a unei tamponări în care a fost implicat, cu o zi în urmă, „în stația PECO", la ora „trei" conducătorul auto U., care conducea autoutilitara cu numărul de înmatriculare B-XXX, cu semiremorca B-XXX, aparținând SC FF. SRL, la care este asociat cu GG., acesta tamponându-se cu autoturismul cu numărul de înmatriculare CT-XXX, condus de W., deoarece acest din urmă conducător auto a declarat că tamponarea a avut loc în ziua de 09 aprilie 2009, ora 16:00.

În scopul de a-l ajuta pe cumpărătorul de influență, inculpat EE., cu care se află în relații de prietenie, agentul de poliție D. a contactat-o la ora 18:45, la dispeceratul Serviciului Rutier Constanța, pe HH. - agent de poliție, inculpată în Dosarul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru comiterea infracțiunilor de corupție, utilizând telefonul, căreia i-a solicitat să-i comunice care agent de poliție se află la biroul tamponări în ziua de 10 aprilie 2009, aflând astfel că acesta este agentul de poliție, inculpat A.

Față de această informație, inculpatul D. i-a solicitat agentului de poliție HH. să-i transmită inculpatului A. ca „La numărul 31 să fie FAVORABIL. Că acela, nu știu, a întârziat 10 minute, cam așa ceva și a trecut peste termen, înțelegi? (...). Sau pune-i tu acolo data prezentării să fie (...).(?) (...) sau nu știu cum îl cheamă dracu", în sensul de a nu figura peste termenul legal, potrivit procesului verbal de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice.

Ulterior, agentul de poliție D. a insistat și a rugat-o pe interlocutoarea sa să modifice chiar ea data prezentării, cu o oră în urmă, pentru ca tamponarea reclamată să se încadreze în termenul legal de 24 de ore, însă aceasta i-a precizat că nu are cum să opereze modificări în calculator.

Verificând tamponările soluționate la data de 10 aprilie 2009, la nivelul Serviciului Rutier Constanța, s-a identificat tamponarea în care au fost implicați numiții U. și W., tamponare care a avut loc la data de 09 aprilie 2009, ora 16:00.

Pe declarația conducătorului auto U., semnată de agentul de poliție, inculpat A., se observă că la rubrica „data și ora evenimentului", ora a fost modificată din 16:00 în 17:00, iar pe declarația numitului W. este menționată ora 16:00, așa după cum a scris-o acesta.

Totodată, a fost identificat și procesul-verbal, întocmit de agentul de poliție A., prin care l-a sancționat pe numitul U. cu avertisment, conform art. 148 pct. 8 din H.G. nr. 1391/2006 (art. 148 - Se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai (...) 8. să aibă în timpul mersului preocupări de natura a-i distrage în mod periculos atenția ori să folosească instalații de sonorizare la un nivel de zgomot care ar efectua deplasarea în siguranță a lui și a celorlalți participanți la trafic), omițând cu știință să-l sancționeze și pentru comiterea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora „conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare".

Pentru această abatere, agentul de poliție constatator, inculpat A., avea obligația să-l sancționeze contravențional pe conducătorul auto U. cu amenda prevăzută în clasa a Il-a de sancțiuni, respectiv 4 sau 5 puncte amendă, conform art. 98 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, în forma în vigoare la acea dată, precum și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, conform art. 100 alin. (3) lit. g) din ordonanță.

Din verificările efectuate în baza de date electronică în care sunt centralizate tamponările (accidentele ușoare, fără victime) de la nivelul Serviciului Rutier Constanța, s-a constatat că la data de 10 aprilie 2009 figurează declarația de tamponare a numitului U., tamponare constatată de agentul de poliție D., la ora 17:25 și soluționată de agentul de poliție, inculpat A. la ora 21:07.

În schimb, declarația de tamponare a numitului W., celălalt participant la tamponarea produsă de U., în care se preciza data reală a accidentului de circulație, nu figurează implementată în baza de date a Serviciului Rutier Constanța.

Fiind audiat și în legătură cu faptele reținute mai sus, inculpatul A. a negat comiterea acestora, precizând că nu a avut vreo discuție cu agenții de poliție D. și HH., legată de modul de întocmire a procesului-verbal, singura modificare adusă actelor întocmite fiind cea a conducătorului auto U., care și-a rectificat propria declarație, pe care o greșise datorită stării de nervozitate. A mai precizat inculpatul că sancțiunea avertismentului a fost aplicată fără că cineva să intervină, în considerarea faptului că tamponarea avusese loc într-un spațiu restrâns, cum este cel dintr-o benzinărie.

Apărările inculpatului, legate de modul de întocmire a procesului-verbal, sunt infirmate de convorbirile telefonice interceptate, din care rezultă, mai presus de orice dubiu, că deși acesta nu a discutat în mod direct cu agentul de poliție D., o astfel de intervenție a avut loc prin intermediul colegei sale HH.

Astfel, din conținutul convorbirilor telefonice interceptate rezultă că deși accidentul avusese loc în ziua de 09 aprilie 2009, orele 16,00, conducătorul auto U. se prezentase la unitatea de poliție competentă cu depășirea termenului de 24 de ore, prevăzut de art. 79 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, numai astfel putându-se explica intervențiile cumpărătorului de influență EE., în calitate de asociat al firmei angajatoare și cele ale agentului de poliție D.

Din ansamblul actelor aflate la dosar nu rezultă că o astfel de modificare ar fi fost operată pe declarația conducătorului auto U. de către inculpatul A., însă acest fapt nu prezintă relevanță, neconcordanțele privind ora producerii evenimentului, strecurate în declarațiile conducătorilor auto, coroborate cu discuțiile telefonice interceptate, fiind o dovadă a faptului că accidentul fusese anunțat de contravenient cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Prin urmare, existența infracțiunii de abuz în serviciu este dovedită cu certitudine în sarcina inculpatului A., deoarece acesta fusese programat la biroul tamponări în data de 10 aprilie 2009, fiind persoana ce se ocupase de întocmirea lucrării, calitate în care cunoștea că termenul prevăzut de lege fusese depășit de către conducătorul auto U.

În atare împrejurări, nu prezintă relevanță faptul că declarația respectivului conducător auto fusese refăcută, datorită erorilor comise, esențial fiind faptul că agentul de poliție A. a omis a-l sancționa pe acesta pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 79 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, conform art. 98 alin. (4) lit. c) și art. 100 alin. (3) din ordonanță, așa cum s-a mai arătat.

În plus, și cu privire la abaterea contravențională prevăzută de art. 148 pct. 8 din H.G. nr. 1391/2006, se constată că agentul constatator a aplicat sancțiunea avertismentului, de o manieră similară celorlalte cazuri, în urma intervenției altor persoane în exercitarea propriilor atribuții de serviciu, desconsiderând sancțiunea principală a amenzii.

Astfel cum s-a mai precizat, deși agentul constatator ar fi avut și posibilitatea aplicării acestei sancțiuni mai blânde, voința legiuitorului a fost în sensul ca faptele ce prezintă un anumit grad de pericol social să fie sancționate cu puncte amendă, urmând ca avertismentul să fie aplicat doar în cazul unor fapte cu un grad redus de pericol social și, în nici un caz, ca urmare a unor intervenții venite din partea altor agenți de poliție, pe considerente legate de persoana contravenientului.

Mai mult, așa cum s-a mai arătat, aplicarea sancțiunii avertismentului nu reprezenta decât o recomandare din partea conducerii unității, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, ceea ce înseamnă că deși aceasta era lăsată la aprecierea agentului constatator, ea nu putea fi aplicată pe baza unor criterii subiective, străine de datele obiective ale speței.

În egală măsură însă, ca și cazul faptei descrise la pct. 7, în sarcina inculpatului A. nu se poate reține concomitent infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 C. pen. anterior, omisiunea agentului constatator de a-l sancționa pe contravenient și pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 79 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 cu 4-5 puncte amendă și suspendarea exercitării dreptului de conduce pe o perioadă de 30 de zile, conform art. 98 alin. (4) lit. 4 și art. 100 alin. (3) din orodnanță, fiind o modalitate de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu.

Într-o astfel de situație nu sunt incidente dispozițiile art. 33 lit. a) teza a doua sau b) C. pen. anterior, deoarece modalitatea de constatare a abaterilor contravenționale și, implicit, de aplicare a sancțiunilor corespunzătoare, ține de modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, întocmirea, cu știință, în mod defectuos a procesului-verbal de contravenție, sub forma omisiunii consemnării unei abateri și de aplicare a sancțiunilor corespunzătoare, constituind tocmai infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În plus, se poate constata de aplicarea oricărei sancțiuni contravenționale reprezintă manifestarea unui act de voință din partea lucrătorului de poliție, orice omisiune din partea acestuia neputând fi asimilată unei situații sau împrejurări, ce își are corespondent în realitatea obiectivă și pe care acesta este obligat să o ateste în conținutul procesului-verbal, ca act oficial.

Concluzionând, nu se poate aprecia că o anumită faptă, însoțită de sancțiunile corespunzătoare, reprezintă împrejurări de natura celor prevăzute de art. 289 C. pen. anterior, pe care funcționarul este obligat a le menționa în respectivul act de constatare, deoarece, prin similitudine, ar însemna ca orice alt înscris oficial, așa cum este și o hotărâre judecătorească, să îmbrace forma unui act fals, prin simpla omisiune a aplicării unor sancțiuni prevăzute de lege, deși un astfel de înscris este rezultatul unei manifestări de voință liber exprimate, dar în contradicție cu dispozițiile legale.

De altfel, nici într-o astfel de ipoteză, o asemenea omisiune nu se poate interpreta în mod diferit, de vreme ce, prin raportare la situația descrisă la punctul 3 din hotărâre, fapta reținută în sarcina inculpatului C. nu a fost încadrată decât ca abuz în serviciu, nu și ca fals intelectual, agentul de poliție omițând a proceda la întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională.

Faptele reținute în sarcina inculpaților sunt dovedite prin mijloacele de probă menționate mai sus, la care se adaugă: referatul cu activitățile de urmărire penală efectuate în baza ordonanței de delegare nr. x/P/2010 din 20 iulie 2011 de ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.G.A.; opisul activităților: procesele-verbale de investigații; extrasele datelor comunicate de societățile de telefonie mobilă; buletinul posturilor; procesele-verbale de sancționare contravențională; fișele de evidență auto; declarațiile inculpaților C., B. și A., la care se adaugă declarațiile inculpaților față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, între care, II.; JJ. și M.; declarațiile învinuiților, audiați în cursul judecății în calitate de martori E.., F., H., I., K., L., N., declarațiile martorilor KK., D., U. și W., procesele-verbale de percheziție domiciliară și auto, procesele-verbale de desigilare; extrasele privind rulajul conturilor inculpaților cercetați din cauză; fișele de cazier judiciar, procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală și procesele-verbale de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice.

În drept, faptele comisă de agentul de poliție, inculpat C., care la data de 09 februarie 2009, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D., cercetat în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, sancționându-l contravențional pe numitul E. numai cu sancțiunea avertismentului, fără aplicarea punctelor de penalizare, întocmind în mod fals, procesul-verbal de sancționare contravențională, prin care a atestat nereal împrejurarea că E. nu are asupra sa documentele, în scopul obținerii unui avantaj patrimonial pentru traficantul de influență și nepatrimonial pentru contravenientul E., constituie infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior și fals intelectual, prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

De asemenea, faptele comise de agentul de poliție, inculpat C., care la data de 22 martie 2009, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D., cercetat în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întocmind în mod fals, procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 martie 2009, ora 17:52, prin care a atestat nereal împrejurarea că numitul F. a condus autoturismul marca G., cu numărul de înmatriculare CT-XXX, pe B-dul XX. din Municipiul Constanța și, ajungând la intersecția cu B-dul YY., a traversat intersecția pe culoarea galbenă a semaforului electric, deși în realitate acesta a comis o faptă contravențională mai gravă, ce impunea și sancționarea cu puncte penalizare, în scopul de a obține un avantaj nepatrimonial pentru contravenientul F., constituie infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior și fals intelectual, prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Totodată, fapta comisă de agentul de poliție, inculpat C., care la data de 22 martie 2009, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D., cercetat în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, în scopul de a obține un avantaj patrimonial pentru agentul de poliție, inculpat D. și nepatrimonial pentru învinuitul H. prin omisiunea de a lua vreo măsură legală, ca urmare a comiterii de către acesta din urmă a unei abateri la regimul circulației pe drumurile publice, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

În sfârșit, fapta comisă de agentul de poliție, inculpat C., care, la data de 25 martie 2009, urmare cumpărării de influență de către numitul I., prin intermediul inculpatului J. și a traficului de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D., ambii cercetați în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întocmind în fals procesul-verbal de sancționare contravențională din 25 martie 2009, prin care a atestat nereal că numitul I. a traversat strada YY. din Municipiul Constanța, Zona ZZ., prin loc nepermis și fără să se asigure, deși acesta a comis o abatere la regimul circulației pe drumurile publice în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare B-XXX, în scopul de a obține un avantaj nepatrimonial pentru cumpărătorul de influență și pentru intermediarul J., constituie infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior și fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Fapta comisă de agentul de poliție, inculpat B., care la data de 23 februarie 2009, urmare traficului de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D., cercetat în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întocmind în mod fals, procesul verbal de sancționare contravențională din 23 februarie 2009, ora 09:20, prin care a atestat nereal împrejurarea că numitul K., a traversat Bulevardul YYY. din Municipiul Constanța prin loc nepermis și fără a se asigura, deși în realitate acesta a efectuat o manevră de întoarcere a autoturismului pe bandă continuă pentru a-l parca, pentru încălcarea marcajului longitudinal continuu - viraj la stânga, art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 prevăzând ca sancțiune puncte amendă cuprinse între 6-8 puncte și 6 puncte penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002, în scopul de a obține un avantaj nepatrimonial pentru contravenientul K., constituie infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior și fals intelectual, prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Fapta comisă de agentul de poliție inculpat A., care la data de 22 mai 2009, urmare intervenției inculpatului B., cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, prin aceea că a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 mai 2009, ora 10:30, prin care nu a aplicat contravenientului N. sancțiunea contravențională de 4-5 puncte amendă pentru abaterea la regimul circulației rutiere, constând în efectuarea virajului la stânga fără să se asigure, intrând în coliziune cu auto CT-XXX, condus de O., în scopul obținerii unui avantaj patrimonial pentru cumpărătorul de influență N., prin neplata unei amenzi contravenționale, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

De asemenea, fapta comisă de agentul de poliție, inculpat A., care la data de 23 februarie 2009, potrivit înțelegerii prealabile cu agentul de poliție, inculpat D., l-a ajutat pe acesta din urmă să menționeze în mod fals, pe declarațiile conducătorilor auto P. și Q. că au fost testați alcooscop, oferindu-i seriile și rezultatul testării din lucrarea pe care o soluționa, privindu-i pe conducătorii auto R. și S., implicați într-o altă tamponare, în aceeași zi, alături de conducătorul auto T. vinovat de comiterea accidentului, în scopul obținerii de avantaje nepatrimoniale pentru conducătorii auto P. și Q., constituie infracțiunea de complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior.

Totodată, fapta comisă de agentul de poliție, inculpat A., care la data de 10 aprilie 2009, a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională prin care i-a aplicat contravenientului U. o sancțiune cu avertisment, întrucât „la data de 09 aprilie 2009, ora 17:00, în stația V. (...) conducând autoutilitara cu număr de înmatriculare B-XXX, cu semiremorca B-XXX, a acroșat auto CT-XXX, condus de W., staționat la pompă", omițând cu știință aplicarea sancțiunii contravenționale prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4 sau 5 puncte amendă, conform art. 98 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, precum și a sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, conform art. 100 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002, având în vedere că numitul U. a reclamat producerea accidentului după 24 de ore de la momentul survenirii lui, în scopul obținerii unui avantaj nepatrimonial pentru acesta din urmă, constituie infracțiunea abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

În ceea ce privește apărarea inculpaților, privind greșita reținere în concurs a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual, instanța o consideră neîntemeiată, întrucât situațiile de fapt ce au motivat soluțiile de practică judiciară depuse la dosar diferă de cele din prezenta speță, în cazurile aduse ca exemplu neputându-se constata un alt abuz în exercitarea funcției decât simpla întocmire a înscrisului fals, cu prilejul realizării acestuia.

Cu alte cuvinte, infracțiunea de fals intelectual trebuie reținută ca atare, și nu în concurs cu oricare din infracțiunile prevăzute de art. 246-248 C. pen., constituind o specie a acestora, numai atunci când peste activitatea de falsificare a înscrisului oficial nu se suprapune o altă activitate, prin care funcționarul public, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cauzează o vătămare de natura celor prevăzute în normele de incriminare.

Or, în cazul de față actele materiale săvârșite în exercitarea funcției de către inculpați, în calitate de agenți de poliție, nu se suprapun, ci dimpotrivă își păstrează individualitatea, fiecare dintre acestea aducând atingere unor valori distincte protejate de legea penală.

Prin alte cuvinte, abuzul în serviciu din partea inculpaților constă în omisiunea constatării și sancționării unor fapte mai grave, în omisiunea aplicării tuturor sancțiunilor prevăzute de lege sau în aplicarea unor sancțiuni necorespunzătoare situației obiective de fapt, urmare intervențiilor altor persoane și pe considerente subiective, iar falsul intelectual în crearea, în mod nereal, a unei situații de fapt fără corespondență obiectivă, în stabilirea unei aparențe de legalitate care ar fi justificat aplicarea unor sancțiuni mult mai blânde pentru participanții la trafic, ca și în consemnarea ei ca atare în conținutul proceselor-verbale de contravenție.

În consecință, de vreme ce falsul intelectual a servit la „camuflarea" adevăratei situații de fapt, o astfel de infracțiune se consideră a fi săvârșită pentru a crea premisele comiterii sau ascunderii unei alte infracțiuni și anume abuzul în serviciu contra intereselor publice, astfel încât reținerea în concurs a ambelor infracțiuni se justifică, prin prisma dispozițiilor art. 33 lit. a) teza a doua C. pen.

În raport de considerentele deja expuse, tribunalul nu poate primi nici solicitarea inculpaților A. și B., privind înlăturarea variantei agravante prevăzute de art. 17 alit. c) din Legea nr. 78/2000, cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., deoarece norma specială nu reprezintă decât o consacrare a dispozițiilor art. 33 lit. a) teza a doua C. pen.

De asemenea, apărările inculpaților, referitoare la necunoașterea situației ce atrage incidența variantei agravate, nu pot fi primite, motivele fiind dezvoltate pe larg în considerentele ce explicitează reținerea faptelor descrise și probele pe care se întemeiază acuzarea.

În egală măsură, instanța nu poate primi nici apărările acelorași inculpați, care au solicitat înlăturarea agravantei prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât deși nu întotdeauna inculpații au urmărit obținerea unor foloase materiale pentru ei sau agentul de poliție D., este o certitudine faptul că, prin modul în care aceștia au acționat, au acceptat și urmărit obținerea de foloase patrimoniale sau nepatrimoniale pentru cumpărătorii sau beneficiarii traficului de influență, sub forma exonerării de plata punctelor amendă, a punctelor de penalizare sau a altor sancțiuni complementare, cum ar fi suspendarea dreptului de a mai conduce autoturismul pe o anumită perioadă.

De altfel, obținerea efectivă a unor astfel de avantaje rezultă din probele administrate în cauză, dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 făcând trimitere inclusiv la obținerea pentru altul a unor foloase patrimoniale sau nepatrimoniale, ca și condiție de existență a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în forma agravată.

În ceea ce privește apărarea inculpaților, care au susținut că prin faptele de abuz în serviciu contra intereselor publice nu a fost cauzată nici una din consecințele prevăzute de art. 248 C. pen. anterior, instanța nu o poate reține, fiind evident că prin infracțiunile comise prestigiul și autoritatea instituției publice în numele căreia a acționat a fost considerabil știrbit, o astfel de vătămare reieșind din ansamblul probelor administrate în cauză.

În speță, tulburarea însemnată adusă activității unității prevăzute de art. 145 C. pen. anterior, este apreciată prin prisma numărului ridicat al actelor materiale și al participanților, în raport cu gradul ridicat de pericol social al faptelor, comise în mod repetat și într-o perioadă scurtă de timp, aceasta chiar și în condițiile în care pentru faptele reținute în sarcina inculpaților nu s-a reținut forma continuată de săvârșire.

De altfel, dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior nici nu s-ar fi putut reține, fiind evident că inculpații au acționat de fiecare dată profitând de o cu totul altă conjunctură, într-o compunere diferită, adaptându-și comportamentul în funcție de situațiile ivite și acționând conform specificului fiecărei intervenții sau dorinței beneficiarilor, astfel că nu s-ar putea susține că aceștia ar fi avut măcar reprezentarea generală a activității desfășurate, în virtutea unei rezoluții infracționale unice.

Chiar și așa, ținând seama de împrejurările descrise prin actul de sesizare, urmarea cerută de art. 248 C. pen. anterior trebuie apreciată în mod global, și nu prin raportare doar la fiecare din aceste fapte, comportamentul inculpaților impunându-se a fi evaluat în ansamblu, or, din acest punct de vedere, nu s-ar putea susține că faptele comise nu s-a cauzat o importantă tulburare bunului mers al instituției publice, în caz contrar fiind negat însăși pericolul social al faptelor.

Desconsiderarea repetată a încrederii cu care inculpații au fost învestiți, odată cu ocuparea funcțiilor publice, reprezintă o gravă atingere adusă autorității statului, faptele de acest gen punând în pericol prestigiul instituției, decredibilizând profesia de polițist și încurajând repetarea unui tip de comportament din partea participanților la trafic, ce se bucurau de o anumită „trecere" în fața reprezentanților statului.

În condițiile în care inculpații aveau ca atribuții menținerea climatului de legalitate în exercitarea sarcinilor ce le reveneau, nu se poate susține că prin astfel de fapte nu s-ar fi cauzat o tulburare însemnată activității unității din care provin, funcțiile îndeplinite impunându-se a fi exercitate cu probitate profesională, în afara oricăror intervenții.

Este de precizat că asemenea intervenții veneau din partea unor persoane cu o moralitate îndoielnică, după cum unii dintre inculpați au recunoscut pe parcursul urmăririi penale, aceștia precizând că unii dintre participanții la trafic erau chiar protagoniști ai lumii interlope.

Cu atât mai grav este și faptul că inculpații se aflau în relații de amiciție cu astfel de persoane, că unii dintre aceștia comunicau cu principala persoană de legătură. D., pe un ton mai mult decât amical, raporturile dintre inculpați depășind cu mult sfera relațiilor de colegialitate și asemănându-se cu cele specifice unui grup infracțional extins, cu multiple ramificații și rol de protecție a persoanelor aflate în conflict cu normele circulației rutiere, concluzie exprimată și prin atitudinea „paternalistă" și „ocrotitoare" adoptată în raport cu unele dintre persoanele depistate.

În condițiile recrudescenței infracțiunilor și abaterilor la regimul circulației rutiere. astfel de atitudini sunt inadmisibile, însăși contestarea urmărilor faptelor comise, din perspectiva condițiilor cerute de art. 248 C. pen. anterior, alături de negarea lor ca infracțiuni, fiind o dovada împrejurării că inculpații nu au înțeles importanța deosebită a funcției deținute și prestigiul de care aceștia trebuie să dea dovadă în exercitarea ei.

Ca și în cazul altor infracțiuni de corupție, astfel de conduite decredibilizează un întreg corp profesional și creează percepția generală că anumiți funcționari ai statului pot fi influențați în luarea deciziilor, amplificând sentimentul de impunitate pe care anumiți cetățeni îl au în raport cu faptele comise și contribuind la slăbirea autorității statului.

Prin urmare, activitățile de interes public, între care și cele de constatare și sancționare a contravențiilor la regimul circulației rutiere, sunt incompatibile cu acreditarea ideii că funcționarii publici ar fi influențabili și chiar coruptibili, că aceștia ar putea fi influențați în modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu de persoane din afară sau din interior și care ar avea trecere asupra lor, inclusiv prin oferirea unor foloase ce nu li se cuvin potrivit legii.

În aceste condiții neaplicarea anumitor sancțiuni și ascunderea unor abateri contravenționale mai grave, în contextul comiterii, în mod repetat, a unor infracțiuni de fals, este de natură prin ea însăși să cauzeze o tulburare însemnată activității Poliției Rutiere, ca parte componentă a Poliției Române și unitate prevăzută de art. 145 C. pen., legătura de cauzalitate dintre fapta comisă și urmarea produsă rezultând implicit din modul în care inculpații au înțeles să acționeze.

În consecință, cum urmările prevăzute de art. 248 C. pen. sunt indicate în mod alternativ, tulburarea însemnată adusă unității prevăzute de art. 145 C. pen. anterior nu trebuie să îmbrace în mod necesar forma unei pagube în patrimoniul acesteia, precum în cazul de speță.

Chiar dacă față de inculpatul B. instanța urmează a dispune o soluție de achitare parțială, considerentele expuse mai sus râmân valabile și în privința acestuia, cât privește infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, neputându-se se reține că aceste fapte, în ceea ce îl privește, ar fi lipsite în mod vădit de gradul de pericol social specific unei infracțiuni.

Este de observat, astfel, că în cazurile similare ce au motivat o soluție de scoatere de sub urmărire penală, făptuitorii au recunoscut infracțiunile ce li s-au reținut în sarcină, ceea ce nu este cazul inculpatului B., astfel încât o soluție similară nu poate fi pronunțată în cauza de față, prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. (2) C. pen.

Din această perspectivă, tribunalul reține că unul din criteriile ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia evaluării gradului de pericol social concret al unei infracțiuni îl constituie persoana și conduita făptuitorului, or, din acest punct de vedere se constată că inculpatul B. a negat în mod constant faptele reținute în sarcina sa, iar intervențiile repetate în activitatea altor colegi, reliefate în cuprinsul rechizitoriului, demonstrează încălcarea constantă și voită a normelor de deontologie profesională, împrejurare în raport cu care diferitele soluții ale procurorului sau instanțelor nu pot fi reținute ca și argumente în favoarea sa.

În acest sens, este de observat că potrivit art. 2 din Legea nr. 78/2000, persoanele prevăzute la alin. (2) din lege (inculpații având o astfel de calitate, în virtutea funcțiilor ocupate și atribuțiilor lor de serviciu) sunt obligate să îndeplinească îndatoririle încredințate ce le revin din exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională, și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și a intereselor legitime ale cetățenilor, fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Raportat la aceste exigențe legale, tribunalul a constatat că inculpații, cu intenție, s-au dezis de la comportamentul reliefat de-a lungul timpului prin diferitele caracterizări depuse la dosar, în sensul că, uzând de calitățile de polițiști pe care le dețineau, au acționat în sensul eludării legii, iar unii dintre ei chiar în disprețul atribuțiilor ce le reveneau pe linia aplicării și respectării legii, ceea ce denotă că nu au înțeles exigențele statutului lor, de persoane ce exercită autoritatea statului de drept.

Exercitând atributele puterii de stat, în limitele de competență conferite de lege pentru funcția deținută, inculpații aveau atribuții sporite pe linia respectării și aplicării legii, precum și a consolidării autorității de stat, printr-un comportament profesional, moral și social ireproșabil.

În contextul situațional descris, întreg comportamentul inculpaților denotă desconsiderarea unor standarde elementare de probitate profesională, aceștia înțelegând a aplica legea în mod discriminatoriu, creând un statut privilegiat anumitor persoane, urmare solicitărilor, insistențelor, stăruințelor sau intervențiilor venite din partea diferiților lucrători de poliție, cunoștințe și alte persoane cu influență, aceste împrejurări neputând decât să accentueze pericolul social al faptelor, nicidecum să îl atenueze, astfel cum se susține, deoarece legea trebuie aplicată cu rigoare și consecvență, iar atunci când situația o permite, în mod imparțial, indiferent de subiecții vizați.

Ținând seama că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. pen. anterior, tribunalul a dispus condamnarea inculpaților la diferite pedepse cu închisoare, funcție de întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor și considerentele arătate în partea expozitivă a hotărârii, la individualizarea pedepselor și stabilirea modalității de executare urmând a fi avute în vedere atât circumstanțele comiterii faptelor, cât persoana inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, provin din familii organizate și se bucură de referințe favorabile atât în comunitate, cât și la locul de muncă.

În aprecierea pericolului social al faptelor și, implicit, al cuantumului pedepselor, tribunalul nu poate face abstracție de gravitatea specifică oricărei infracțiuni de serviciu, îndeosebi a celor prin care se aduce atingere intereselor publice, contracararea unor astfel de comportamente impunând adoptarea unor măsuri ferme, menite a descuraja acest tip de conduită, cu efecte nefaste asupra echilibrului firesc al statului de drept.

Concomitent, ținând seama de poziția nesinceră a inculpaților, ca și de împrejurarea că datele ce caracterizează profilul profesional, familial și moral al inculpaților nu pot fi contrabalansate de pericolul social al faptelor și urmările aduse valorilor ocrotite de legea penală, tribunalul a aplicat pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege, fără a reține vreuna din circumstanțele atenuante legale sau judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen. anterior.

În lumina considerentelor mai sus arătate, tribunalul a înlăturat solicitarea inculpaților de a fi achitați chiar și în baza art. 181 C. pen. anterior, în condițiile în care motivele ce au justificat asemenea soluții în cazul altor inculpați sau învinuiți, cercetați în aceeași cauză, nu pot fi avute în vedere în situația de față, în raport cu numărul faptelor reținute în sarcina fiecărui inculpat, conduita procesuală nesinceră și modul în care aceștia au înțeles să acționeze, prin metode specifice infracțiunilor de fals, în mod repetat, beneficiind de sprijinul altor lucrători de poliție și folosindu-se de influența sau relațiile pe care le aveau, în mult mai multe cauze, chiar dacă nu toate din aceste conduite prezintă conotație penală.

În același timp. sub aspectul modalității de executare a pedepsei, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 861 C. pen. anterior în privința tuturor inculpaților, considerând că scopul pedepselor poate fi atins și fără privarea efectivă de libertate, ținând seama de vârsta acestora, de starea lor de sănătate, de situația familială, de vechimea considerabilă în profesie și studiile unora dintre ei, de lipsa antecedentelor penale și referințele favorabile de la locul de muncă, aspecte ce rezultă cu certitudine din înscrisurile în eircumstanțiere depuse la dosar.

În același timp, s-a avut în vedere că inculpații, deși nu au recunoscut faptele, nu au influențat aflarea adevărului, nu au tergiversat judecata și s-au prezentat la fiecare din termenele de judecată acordate, conformându-se chemărilor procurorului și solicitărilor instanței de judecată.

Împotriva susmenționatei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații C., B. și A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, Curtea a reținut următoarele:

Referitor la inculpatul C.:

1. La data de 09 februarie 2009, ora 21:29:11, agentul de poliție D., cercetat ca inculpat în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, utilizator al postului telefonic cu nr. 0722.xxxxxx, a fost contactat de numitul E., de la postul telefonic nr. 0726.xxxxxx, care, în virtutea relației de prietenie, i-a solicitat să își trafice influența pe lângă agentul de poliție constatator C., întrucât acesta l-a oprit în trafic în zona Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, fără a-i indica motivul opririi, aspect ce rezultă din conținutul discuției „D., te deranjez acuma Ia zi! Nu face nimic. M-a oprit un coleg de-al tău aicea la Casa de Cultură. Cine? C. Hai că-l sun eu. Hai. Da (...)".

Drept urmare, agentul de poliție, inculpat D. a intervenit pe lângă colegul său, agentul de poliție constatator, inculpat C., pe care l-a contactat la postul telefonic nr. 0721.xxxxxx, la ora 21:29:45 și i-a solicitat să nu-l sancționeze contravențional pe numitul E., precizându-i în limbaj argotic „e băiat de fată (...) lasă mă! Lasă-l dă-i Aurel Vlaicu și (...). Da' fără (...)".

Înțelegând mesajul argotic, agentul de poliție constatator, inculpat C. i-a confirmat acest lucru agentului de poliție, inculpat D., în sensul „Da mă (...)", confirmare față de care D. i-a precizat încă o dată în mod expres inculpatului C. ca sancțiunea să fie fără puncte penalizare, în sensul „Da, fără P.P.", solicitându-i acestuia din urmă să i-l dea la telefon pe cumpărătorul de influență pentru a discuta cu el.

În aceste împrejurări inculpatul C. a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională din 09 februarie 2009, ora 21:28, prin care l-a sancționat pe numitul E. cu „Avertisment", fără aplicarea unor puncte de penalizare, deoarece „la data de 09 februarie 2009, ora 21:20, în Constanța a condus auto, cu numărul de înmatriculare CT-XXX pe B-dul XX. din mun. Constanța, Zona Casa de Cultură, iar la controlul efectuat acesta nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege".

În raport de această situație de fapt, în actul de sesizare al instanței s-a reținut că, fapta comisă de inculpatul C., care, ca urmare a traficului de influență exercitat de inculpatul D., cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, sancționând contravențional pe numitul E. numai cu sancțiunea avertismentului fără aplicarea punctelor de penalizare, întocmind în fals procesul-verbal de sancționare contravențională prin care a atestat nereal împrejurarea că numitul E. nu are asupra sa documentele, în scopul obținerii unui avantaj patrimonial pentru numitul E., constituie infracțiunile prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

Totodată, și instanța de fond, în baza aceleiași situații de fapt a stabilit comiterea de către inculpatul C. a celor două infracțiuni.

Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior este necesar să se stabilească, în mod cert, că numitul E. a comis o contravenție, alta decât cea menționată în procesul verbal de contravenție întocmit de inculpatul C. și că, acea altă contravenție, era sancționată, potrivit dispozițiilor legale și cu sancțiunea complementară a punctelor de penalizare.

S-a subliniat în primul rând că numitul E. nu a comunicat numitului D. fapta contravențională pentru care ar fi fost oprit în trafic, acesta din urmă neavând posibilitatea să cunoască dacă presupusa contravenție se sancționa și cu sancțiunea complementară a aplicării unor puncte de penalizare.

Mai mult, numitul E. i-a comunicat doar faptul că a fost oprit în trafic și nu cunoaște motivul fără a-i solicita expres numitului D. să intervină pe lângă inculpatul C. pentru a nu i se aplica sancțiunea complementară a punctelor de penalizare.

De asemenea nici inculpatul C., în momentul în care discută cu D., nu menționează fapta contravențională pentru care l-ar fi oprit în trafic pe numitul E., luând la cunoștință doar de faptul că, intenția cumpărătorului de influență era ca, indiferent ce faptă contravențională s-ar fi comis de numitul E., acestuia să nu i se aplice sancțiunea complementară a punctelor de penalizare.

S-a apreciat, raportat la materialul probator administrat în cauză, că intervenția numitului D. a fost una cu caracter general, în sensul de a se aplica sancțiunea cea mai ușoară posibilă, fără ca aceasta să cunoască dacă, și fără acea intervenție, fapta comisă de numitul E. nu ar fi impus aplicarea sancțiunii complementare a punctelor de penalizare.

Totodată, s-a reținut că nici din discuțiile ulterioare dintre numiții E. și D. nu rezultă că primul ar fi comis o contravenție, alta decât cea consemnată în procesul verbal și care să fi fost mai gravă și care, totodată, să impună aplicarea și a sancțiunii complementare a punctelor de penalizare.

Pentru a reține caracterul fals al procesului verbal de sancționare a contravenției instanța trebuie să aibă la dispoziție elemente concrete în baza cărora să se poată stabili fapta contravențională ce ar fi fost comisă în realitate de numitul E. sau cel puțin că este vorba despre o altă faptă decât cea menționată în procesul verbal.

Simpla intervenție a numitului D., acesta la rândul său în necunoștință de cauză privind motivul opririi în trafic a numitului E. nu poate conduce la concluzia că, pe de o parte acesta din urmă ar fi comis o altă abatere decât cea consemnată și că respectiva abatere s-ar fi sancționat și cu sancțiunea complementară a punctelor de penalizare.

Raportat la aspectele evidențiate de instanța de apel și în absența unor minime elemente concrete de apreciere asupra faptei contravenționale care s-ar fi comis în realitate, trimiterile instanței de fond la cazierul judiciar al numitului E. nu sunt suficiente pentru a stabili, fără echivoc, fără dubiu, că în procesul verbal de contravenție s-ar fi consemnat, în mod nereal, o altă abatere contravențională decât cea menționată de inculpatul C.

În consecință, s-a apreciat că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. anterior sub aspectul laturii obiective, impunându-se achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

S-a reținut ca temei de achitare lit. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, întrucât, s-a întocmit de inculpatul C. un proces verbal, însă, în acesta nu au fost inserate mențiuni care să nu fie conforme cu realitatea.

În raport de soluția pronunțată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, s-a apreciat că se impune și achitarea inculpatului C. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, întrucât fapta nu există, nefiind probată nici o încălcare a atribuțiilor de serviciu de către inculpatul C.

În consecință, s-a dispus achitarea inculpatului C. în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.

S-a remarcat faptul că și instanța de fond are unele dubii cu privire la caracterul nereal al abaterii și își argumentează, în subsidiar, soluția privind infracțiunea de abuz în serviciu pe încălcarea atribuțiilor de serviciu prin aplicarea sancțiunii avertismentului la solicitarea numitului D., însă, având în vedere că, toți agenții constatatori primiseră recomandarea de la șeful serviciului, numitul LL. de a aplica cu prioritate sancțiunea avertismentului, nu se poate cunoaște și nici nu se poate specula asupra cărei sancțiuni s-ar fi oprit inculpatul C.

S-a evidențiat că aplicarea sancțiunii avertismentului fiind o recomandare din partea conducerii unității era lăsată la aprecierea agentului constatator, iar în lipsa unor elemente privind comiterea unei abateri mai grave decât cea menționată în procesul verbal, nu se poate spune că, în speță s-ar fi impus aplicarea unei alte sancțiuni decât cea a avertismentului.

De altfel, în actul de inculpare se reține ca încălcare a atribuțiilor de serviciu neaplicarea sancțiunii complementare a punctelor de penalizare și nu aplicarea sancțiunii avertismentului în loc de cea a amenzii.

2. La data de 22 martie 2009, ora 17:51, agentul de poliție, inculpat D. a fost contactat la postul telefonic nr. 0722.xxxxxx de cumpărătorul de influență F., care i-a comunicat că a fost oprit în trafic de un polițist pe nume C. și l-a rugat să își trafice influența pe lângă acesta, pentru a nu-l sancționa cu puncte penalizare, pentru că le poate oferi „atenții", fiind „băiat fin": „Salut domnul D., F. sunt. Cu (...) negru, știți? (...). A salut, salut mă (...). M-a oprit un coleg de-al dumneavoastră și acum că mi-a venit vorba mi-a zis alt prieten, zice: Spune-i să-l sune pe C. ca să nu-ți dea puncte. Că m-a oprit acum. Și eu le dau atenții, că eu sunt băiat fin, știți! Ihî. Și față de dumneavoastră că sunt cu ei aicea și (...) dacă puteți să dați un telefon vă rog. Da, mă, da C., da?. Da C.".

Agentul de poliție D. a acceptat propunerea cumpărătorului de influență și, la ora 17:52, l-a contactat telefonic pe agentul de poliție constatator C., cu care a comunicat, în limbaj argotic, prin propoziții simple ori cuvinte afirmative, înțelese numai de ei, astfel că agentul de poliție constatator, inculpat C., a perceput traficul de influență exprimat, în sensul „Ce dracu să fac? Uite (...) e (...) fără grijă (...)", față de care a confirmat „Bine, bine!".

Înțelegând mesajul, agentul de poliție constatator C. și-a încălcat atribuțiile de serviciu și a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 martie 2009, ora 17:52, prin care l-a sancționat pe numitul F. cu 120 RON amendă (respectiv 2 puncte amendă), pentru că „a condus auto marca G., cu număr de înmatriculare CT-XXX, pe B.dul XX. din mun. Constanța și a ajuns la intersecția cu B.dul YY., a traversat intersecția pe culoarea galbenă a semaforului electric". La ora 17:58, agentul de poliție, inculpat D. a fost din nou contactat telefonic de numitul F., ocazie cu care acesta l-a asigurat că „E totul OK domn director. Ne vedem diseară prin oraș?", invitație acceptată de agentul de poliție, inculpat D. în sensul „Da, mă, da. Atunci ne vedem mai pe seară".

În intervalul 19:55-20:20, după mai multe convorbiri telefonice purtate cu numitul F. și de agentul de poliție D. cu agentul de poliție constatator C., aceștia s-au întâlnit pe B-dul XX. din Constanța, „cum treci către Y. pe dreapta la Z.", așa după cum rezultă din procesul verbal de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice din data de 26 martie 2009.

În raport de această situație de fapt, în actul de sesizare al instanței s-a reținut că, fapta comisă de inculpatul C., care, ca urmare a traficului de influență exercitat de inculpatul D., cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întocmind în mod fals procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 martie 2009, prin care a atestat nereal împrejurarea că numitul F. „a condus auto marca G., cu număr de înmatriculare CT-XXX, pe B.dul XX. din mun. Constanța și a ajuns la intersecția cu B.dul YY., a traversat intersecția pe culoarea galbenă a semaforului electric", deși în realitate acesta a comis o faptă contravențională mai gravă ce impunea și sancțiunea cu puncte de penalizare în scopul obținerii unui avantaj patrimonial pentru sine și pentru D. și un avantaj nepatrimonial pentru numitul F. numitul E., constituie infracțiunile prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

Totodată, și instanța de fond, în baza aceleiași situații de fapt a stabilit comiterea de către inculpatul C. a celor două infracțiuni.

S-a reținut că pentru a se reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior este necesar să se stabilească, în mod cert, că numitul F. a comis o contravenție, alta decât cea menționată în procesul verbal de contravenție întocmit de inculpatul C. și că, acea altă contravenție, era sancționată, potrivit dispozițiilor legale și cu sancțiunea complementară a punctelor de penalizare.

S-a apreciat că, din materialul probator administrat în cauză rezultă, cu certitudine că numitul F. a comis o altă abatere decât cea menționată în procesul verbal de contravenție întocmit de inculpatul C., abatere ce era sancționată și cu aplicarea punctelor de penalizare.

Astfel, din conținutul convorbirii telefonice ce a avut loc între F. și D. s-a reținut că primul i-a solicitat celui de-al doilea, în mod expres, să intervină pe lângă inculpatul C. pentru ca acesta să nu îi aplice puncte de penalizare, împrejurare din care rezultă că, F. avea cunoștință că, raportat la fapta contravențională comisă, aceasta se sancționează și cu puncte de penalizare.

Totodată, intervenind pentru numitul F., numitul D. îi cere expres inculpatului C. să nu îi aplice acestuia puncte de penalizare și deosebit de relevant, inculpatul C. își exprimă îngrijorarea cu privire la posibilitatea de a rezolva în mod favorabil intervenția făcută.

Din expresia folosită de inculpat, respectiv „Ce dracu să fac?" s-a apreciat că situația de fapt constatată constituia o contravenție ce impunea aplicarea punctelor de penalizare, însă a acceptat traficul de influență folosind expresiile „Uite (...) e (...) fără grijă (...)", față de care a confirmat „Bine, bine!".

Se poate reține și interesul numitului F. pentru neaplicarea punctelor de penalizare întrucât la data de 20 martie 2009, acesta fusese sancționat contravențional cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, deoarece nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului.

De asemenea, până la data de 22 martie 2009 sus-numitul acumulase 11 puncte de penalizare, potrivit fișei de evidență auto.

Totodată, s-a precizat că în perioada 18 decembrie 2008 – 21 martie 2009, până la data de 22 martie 2009, numitul F. a acumulat 11 puncte penalizare, astfel că dacă agentul de poliție constatator, inculpat C. i-ar fi aplicat și o sancțiune cu puncte penalizare, acesta ar fi putut cumula 15 puncte penalizare, ceea ce atrăgea, în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.

Împrejurarea că inculpatul C. a dat curs traficului de influență rezultă din convorbirea telefonică ulterioară ce a avut loc între F. și D. în care F. îl asigură pe D. că „E totul OK domn director" și înțelege să îl recompenseze pe D. printr-o invitație în oraș, invitație acceptată de D.

În consecință, în raport de aceste considerente, s-au înlăturat toate apărările inculpatului C. în sensul că fapta contravențională menționată în procesul verbal de contravenție este și cea care a fost comisă de numitul F.

Constând că în procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 martie 2009, s-a atestat nereal împrejurarea că numitul F. „a condus auto marca G., cu număr de înmatriculare CT-XXX, pe B.dul XX. din mun. Constanța și a ajuns la intersecția cu B.dul YY., a traversat intersecția pe culoarea galbenă a semaforului electric", de către inculpatul C., în calitatea sa de agent constatator în cadrul Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Constanța, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. anterior.

S-a apreciat ca fiind corectă încadrarea juridică a faptei și dispozițiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

Conform art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constituie infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție, cu infracțiunile asimilate acestora sau cu infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune.

Inculpatul C. a săvârșit infracțiunea de fals pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 248 C. pen. anterior care face parte din secțiunea a 3-a - infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, motiv pentru care se justifică aplicarea dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În consecință, în baza argumentelor prezentate, s-a apreciat că, în mod corect instanța de fond a dispus condamnafrea inculpatului C. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen., criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

S-a reținut ca fiind întrunite în cauză și elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. anterior, având în vedere următoarele considerente:

Inculpatul C., în calitatea sa de agent constatator în cadrul Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Constanța, avea, conform atribuțiilor de serviciu, obligația de a aplica sancțiuni contravenționale participanților la trafic care au încălcat prevederile legale privind circulația pentru drumurile publice, însă nu și-a îndeplinit corespunzător această obligație de serviciu în cazul numitului F. prin aceea că nu a aplicat sancțiunea amenzii într-un cuantum corespunzător faptei contravenționale reale ce a fost comisă de numitul F. și nu a aplicat acestuia și sancțiunea complementară a punctelor de penalizare.

Este cert că numitul F. nu a comis contravenția prev. de art. 99 pct. 15 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv nerespectarea semnificației culorii galbene a semaforului care, potrivit care, potrivit art. 97 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, se sancționează numai cu 2 sau 3 puncte de amendă ci o contravenție mai gravă, oricare dintre cele care ar atrage și sancțiunea complementară a punctelor de penalizare, respectiv una dintre cele prev. de art. 108 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, fiind comisă în mod cert o contravenție mai gravă, devine incertă și legalitatea încadrării sancțiunii principale a amenzii în clasa I prev. de art. 97 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.

Din perspectiva acestui aspect, consecința neîndeplinirii sarcinii de serviciu a avut ca urmare și producerea unei pagube bugetului unității administrativ teritoriale unde a fost comisă contravenția, al cărei cuantum este reprezentat de cuantumul amenzii contravenționale și aceasta întrucât, conform art. 8 alin. (4) din O.G. nr. 2/2001 sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice presupune, sub aspectul laturii obiective, cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Nu se poate reține producerea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat, așa cum a arătata prima instanță, însă se impune a se reține producerea unei pagube bugetului unității administrativ teritoriale unde a fost comisă contravenția, corelativ cuantumului amenzii pe care contravenientul nu a plătit-o în cuantumul corespunzător.

Prin pagubă nu se înțelege doar micșorarea unui patrimoniu, ci și un prejudiciu material viitor și previzibil, o pierdere cauzată prin săvârșirea unei fapte ilicite, în acest caz fiind suma de bani pe care contravenientul trebuia să o plătească corespunzător faptei contravenționale reale și care reprezenta venit la bugetul de stat.

În consecință, s-a constatat că elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. anterior sunt îndeplinite și din punctul de vedere al urmării prevăzute de textul incriminator.

În raport de aceste considerente, s-au apreciat ca neîntemeiate apărările inculpatului C. formulate în acest sens.

S-a reținut și incidența dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 reprezintă o normă de trimitere, dar și o normă de completare, întrucât impune o condiție suplimentară celor prev. de art. 248 C. pen., respectiv „obținerea unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul de către funcționarul public ce săvârșește abuzul în serviciu".

Prin neaplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii într-un cuantum corespunzător numitul F. a obținut un avantaj patrimonial, reprezentat tocmai de cuantumul amenzii contravenționale pe care ar fi trebuit să o suporte din patrimoniul propriu.

S-a constatat că este realizată atât urmarea prevăzută de art. 248 C. pen. anterior (paguba), cât și urmarea cerută de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 (obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, dar și a unuia nepatrimonial prin neaplicarea punctelor de penalizare).

Existența infracțiunii, din perspectiva urmării produse, este justificată din păgubirea bugetului unității administrativ teritoriale unde a fost comisă contravenția prin neaplicarea într-un cuantum corespunzător a amenzii, iar urmarea cerută de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 constă în avantajul patrimonial și nepatrimonial asigurat numitului F. prin neplata amenzii într-un cuantum corespunzător și prin neaplicarea punctelor de penalizare.

3. La data de 22 martie 2009, ora 19:07, agentul de poliție rutieră, inculpat D. a fost contactat telefonic de cumpărătorul de influență H., asociat unic și administrator la SC AA. SRL Constanța, care i-a cerut să își trafice influența pe lângă agentul de poliție rutieră, inculpat C., deoarece l-a oprit în trafic pentru o abatere la regimul circulației pe drumurile publice (astfel încât „s-o reglăm puțin"), urmând ca, în schimbul intervenției, cumpărătorul de influență H. să ofere „50", cu referire la bani, posibil euro, în sensul „Auzi mă domnu? Nu știi (...)? Uite m-a oprit un coleg de-al tău C. îl cheamă (...). Nu poți să-l suni și tu acolo s-o reglăm puțin? (...) Da mă, da. Hai că-l sun. Auzi și cum să (...)? Vezi și tu acolo. Ahă 50 e bine? Da, da hai ceau".

La ora 19:08, agentul de poliție, inculpat D. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție constatator inculpat C. căruia i-a cerut în limbaj argotic „Putem să ne vedem?".

Înțelegând mesajul transmis, agentul de poliție constatator, inculpat C. s-a asigurat că traficul de influență exercitat de D. se referea la acțiunea prezentă pe care o desfășura în exercitarea atribuțiilor de serviciu și, pentru o mai bună convingere, i-a confirmat acestuia, prin adverbul de timp, dacă „intervenția". în sensul „de a se vedea", este „Acum".

Acest aspect a fost confirmat de D., care a fost asigurat că va fi sunat, fapt pentru care inculpatul i-a mulțumit agentului de poliție constatator C., în sensul „Bine, hai mersi mult. Hai, ai grijă, da? E OK ceau".

Ulterior, la ora 19:10, agentul de poliție, inculpat D. i-a confirmat telefonic cumpărătorului de influență H. că „am dat telefonul hai", iar acesta, uzând de traficul de influență exercitat, s-a deplasat să se întâlnească cu agentul de poliție constatator, inculpat C., potrivit convorbirii telefonice redată scris în procesul verbal din 26 martie 2009, în sensul „Hai merg acolo și gata? Ce (...) Merg acolo s-o rezolv?(...) Da măi, dar tu nu i-ai zis de ieri? Tu nu i-ai zis de mine?(...) Păi nu, că m-a luat repede și nu am mai avut timp să zic. A (...) Bine, bine, hai pa, pa".

La ora 19:11, agentul de poliție, inculpat D. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție constatator, inculpat C., căruia, în limbaj argotic i-a mulțumit, primind confirmarea rezolvării favorabile a traficului de influență exercitat pentru numitul H., în sensul „Hai mersi mult, măi. Da mă, da, pa".

Din verificările efectuate cu privire la aplicarea sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice de către agentul de poliție, inculpat C., în ziua de 22 martie 2009 s-a constatat că acesta a aplicat 8 sancțiuni contravenționale, dar nici una cumpărătorului de influență H. și nici una în jurul orei 19:08, ceea ce creează convingerea că traficul de influență exercitat de agentul de poliție, inculpat D. a fost materializat de agentul de poliție constatator C., care și-a încălcat atribuțiile de serviciu fără a lua vreo măsură în conformitate cu dispozițiile legale față de numitul H., pentru comiterea unei abateri la regimul circulației pe drumurile publice.

Relaționarea convorbirilor telefonice dintre inculpați și contravenient este dovedită atât cu procesul-verbal de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice, cât și cu procesul-verbal de investigare și extrasele de date transmise de societățile de telefonie mobilă.

În raport de această situație de fapt, în actul de sesizare al instanței s-a reținut că, fapta comisă de inculpatul C., care, ca urmare a traficului de influență exercitat de inculpatul D., cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, în scopul de a obține un avantaj patrimonial pentru numitul D. și unul nepatrimonial pentru numitul H., constituie infracțiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

Totodată, și instanța de fond, în baza aceleiași situații de fapt a stabilit comiterea de către inculpatul C. a acestei infracțiuni.

În cauză s-a reținut ca nefiind întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. anterior, având în vedere următoarele considerente:

Este cert că, la data de 22 martie 2009, ora 19:07, a avut loc o discuție telefonică între numitul D. și numitul H., asociat unic și administrator la SC AA. SRL Constanța, care i-a comunicat că a fost oprit în trafic de un coleg de-al său, numitul C. și i-a solicitat să îl sune pe numitul C. pentru, în exprimarea cumpărătorului de influență „s-o reglăm puțin", urmând ca în schimbul intervenției să ofere „50", cu referire la bani.

La aceiași dată, la ora 19.08, numitul D. îl sună pe inculpatul C. căruia îi cere să se vadă „acum" însă inculpatul C. îi precizează că nu poate întrucât are puțină treabă și îl va suna.

S-a prezumat, urmare a succesiunii convorbirilor telefonice faptul că, în chiar acel moment, inculpatul C. îl oprise în trafic pe numitul H. și că, prin acest apel telefonic, inculpatul C. și-a dat seama că intervenția îl privea chiar pe numitul H., astfel încât nu i-a mai încheiat proces verbal de contravenție.

Tot la data de 22 martie 2009, la ora 19.10, numitul H. îl apelează telefonic pe numitul D. care îi aduce la cunoștință că a dat telefonul solicitat, precizare în raport de care numitul H. îl întreabă dacă poate merge acolo și să rezolve.

Această întrebare probează însă faptul că numitul H. nu se afla în acel moment în prezența inculpatului C. și și deci că acesta nu îl oprise în trafic, în acel moment, ci faptul că, urma să se deplaseze la locul unde se afla inculpatul C., pentru a rezolva un alt eveniment.

Această concluzie se impune și din modul în care a continuat dialogul dintre H. și D., acesta din urmă întrebându-l pe H. dacă nu i-a spus inculpatului C. de el încă de ieri, deci în data de 21 martie 2009, H. răspunzându-i că nu a putut pentru că l-a luat repede.

Este cert că situația de fapt prezentată în actul de sesizare și reținută de instanța de fond, nu are suport probator, din discuțiile telefonice rezultând clar că s-a intervenit de numitul D. pentru numitul H. pentru rezolvarea unei situații dar în nici un caz pentru presupusa oprire în trafic a numitului H. din data de 22 martie 2009.

În consecință, nu se poate reține că, la data de 22 martie 2009, în raport de numitul H., inculpatul C. și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prin neîncheierea unui proces verbal de constatare a unei contravenții ce ar fi fost comisă de numitul H. la data de 22 martie 2009.

Aspectele ce rezultă din convorbirile telefonice confirmă atât susținerile inculpatului C. cât și cele ale numitului H. potrivit cu care la data de 22 martie 2009 numitul H. nu a fost oprit în trafic pentru săvârșirea vreunei contravenții.

În consecință, instanța de apel a dispus achitarea inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior.

S-a stabilit ca temei al achitării dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, întrucât, la aceiași dată deși a avut loc o intervenție din partea numitului D. pentru H. nu se poate stabili pentru ce s-a intervenit și în ce modalitate a acționat inculpatul C. în ajutorul numitului H.

4. La data de 25 martie 2009, ora 13:47, agentul de poliție, inculpat D. a fost contactat telefonic de inculpatul J., cercetat pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care i-a cerut în mod codificat să își trafice influența pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat C., astfel încât să nu-l sancționeze contravențional la regimul circulației pe drumurile publice pe numitul I., care conducea un autovehicul cu număr de înmatriculare B-XXX, fiindcă „e copilu acela al meu de mingi pe care-l am aici (...)".

La ora 13:48:09. agentul de poliție, inculpat D. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție constatator, inculpat C., căruia i-a transmis codificat mesajul „Ce faci, mă? I.", potrivit procesului-verbal de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice.

Înțelegând mesajul transmis ca urmare a traficului de influență, agentul de poliție constatator, inculpat C., i-a răspuns afirmativ „Da, mă, (...). Bine bine", după care a întocmit în fals procesul-verbal de sancționare contravențională din 25 martie 2009, ora 13:49, prin care l-a sancționat contravențional pe numitul I. cu amendă în sumă de 120 RON, deoarece „a traversat str. YY. din mun. Constanța, Zona ZZ., prin loc nepermis și fără să se asigure”.

Din procesul-verbal de investigație, extrasul cu datele comunicate de societățile de telefonie mobilă și buletinul posturilor, rezultă că în ziua de 25 martie 2009 agentul de poliție constatator, inculpat C., era de serviciu în intervalul orar 07:00 - 15:00, și a relaționat telefonic cu agentul de poliție, inculpat D.

Văzând planificarea lucrătorilor de poliție din cadrul Biroul Siguranța Circulației pentru Mediul Urban, din data de 25 martie 2009, se constată că în zona indicată în procesul-verbal de sancționare contravențională din 25 martie 2009, ora 13:49, unde numitul I. „a traversat str. YY. din mun. Constanța, Zona ZZ., prin loc nepermis și fără să se asigure" („ca pieton!"), erau planificați, în schimbul I, program 07:00-15:00 agenții de poliție BB. și CC., ceea ce confirmă că procesul-verbal de sancționare a contravenției de către agentul de poliție constatator C. este întocmit în fals, ca urmare a intervenției exercitate de agentul de poliție, inculpat D.

În raport de această situație de fapt, în actul de sesizare al instanței s-a reținut că, fapta comisă de inculpatul C., care, la data de 25 martie 2009, ca urmare a cumpărării de influență de către numitul I. și a traficului de influență exercitat de inculpatul D., cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întocmind în fals procesul verbal de sancționare contravențională din 25 martie 2009, prin care a atesta nereal că numitul I. „a traversat str. YY. din mun. Constanța, Zona ZZ., prin loc nepermis și fără să se asigure" deși acesta a comis o abatere la regimul circulației rutiere pe drumurile publice în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare B-XXX în scopul de a obține un avantaj patrimonial pentru cumpărătorul de influență și pentru intermediarul J. numitul D. și unul nepatrimonial pentru numitul H., constituie infracțiunile prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior și de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior.

Totodată, și instanța de fond, în baza aceleiași situații de fapt a stabilit comiterea de către inculpatul C. a acestor infracțiuni.

Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior s-a apreciat că este necesar să se stabilească, în mod cert, că numitul I. a comis o contravenție, alta decât cea menționată în procesul verbal de contravenție întocmit de inculpatul C. și că, acea altă contravenție, era sancționată, potrivit dispozițiilor legale cu alte sancțiuni decât cele aplicate de inculpat.

S-a apreciat că, din materialul probator administrat în cauză rezultă, cu certitudine că numitul I. a comis o altă abatere decât cea menționată în procesul verbal de contravenție întocmit de inculpatul C., acesta săvârșind o abatere la regimul circulației pe drumurile publice în calitate de conducător auto și nu de pieton, astfel cum, în mod nereal s-a menționat în procesul verbal de sancționare a contravenției.

Astfel, în primul rând, s-a reținut, având în vedere planificarea lucrătorilor de poliție din cadrul Biroul Siguranța Circulației pentru Mediul Urban, din data de 25 martie 2009, că în zona indicată în procesul-verbal de sancționare contravențională din 25 martie 2009, ora 13:49, unde numitul I. „a traversat str. YY. din mun. Constanța, Zona ZZ., prin Ioc nepermis și fără să se asigure" („ca pieton!”), erau planificați, în schimbul I, program 07:00-15:00 agenții de poliție BB. și CC., deci inculpatul C. nu avea posibilitatea să aplice acea sancțiune în acel loc, nefiind repartizat în acea zonă.

Nu s-a probat faptul că s-ar fi modificat planificarea pentru data respectivă și nici împrejurarea că, urmare a unor evenimente deosebite inculpatul C. ar fi fost trimis în acea zonă, apărarea inculpatului în acest sens nefiind probată.

Acest fapt este probat și cu procesul verbal de investigație, extrasul cu datele comunicate de societățile de telefonie mobilă și buletinul posturilor din care rezultă că, la data de 25 martie 2009, inculpatul C.,era de serviciu în intervalul 07.00 - 15.00 și a relaționat telefonic, din acel loc cu numitul D.

Totodată, s-a făcut trimitere și la declarațiile contradictorii date de inculpatul C. cu privire la motivul pentru care l-ar fi sancționat contravențional pe numitul I.

Împrejurarea că numitul I. a comis o contravenție la regimul circulației rutiere în calitate de conducător auto rezultă și din convorbirea telefonică dintre numiții D. și J., ce a avut loc la data de 25 martie 2009 la ora 13.47 acesta din urmă precizându-i numitului D. numărul de înmatriculare al autovehiculului ce aparținea numitului I., aspect care apare ca fiind fără rost dacă I. nu ar fi fost în autoturismul propriu în momentul opririi și ar fi fost simplu pieton., neputând fi identificat după un obiect care nu se afla în acel moment în acel loc.

Un alt argument este și faptul că, imediat după convorbirea telefonică dintre D. și J., respectiv a ora 13:48:09, numitul D. l-a contactat telefonic pe inculpatul C., căruia i-a transmis codificat mesajul „Ce faci, mă? I.", modalitate în care i s-a adus la cunoștință inculpatului persoana pentru care se făcea intervenția.

Împrejurarea că numitul I. a comis o contravenție la regimul circulației rutiere în calitate de conducător auto rezultă și din convorbirea telefonică dintre numiții D. și J., ce a avut loc la data de 25 martie 2009 la ora 13.48.43, după ce numitul D. a intervenit pe lângă inculpatul C., în care J. îi aduce la cunoștință numitului D. motivul pentru care a intervenit pentru numitul I., respectiv pentru că acesta nu avea actele la el.

În realitate, ceea ce s-a vrut să se evite era faptul că, la acea dată numitul I. avea permisul de conducere suspendat, astfel încât nici nu avea dreptul să circule, consecințele fiind mult mai grave.

În consecință, s-a reținut că inculpatul C., a întocmit în fals procesul-verbal de sancționare contravențională din 25 martie 2009, ora 13:49, prin care l-a sancționat contravențional pe numitul I. cu amendă în sumă de 120 RON, atestând în mod nereal că acesta „a traversat str. YY. din mun. Constanța, Zona ZZ., prin loc nepermis și fără să se asigure" încercându-se astfel ascunderea unei situații cu implicații mai grave pentru conducătorul auto.

În mod corect s-au reținut, la încadrarea juridică a faptei și dispozițiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

Conform art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constituie infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție, cu infracțiunile asimilate acestora sau cu infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune.

Inculpatul C. a săvârșit infracțiunea de fals pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 248 C. pen. anterior care face parte din secțiunea a 3-a - infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, motiv pentru care se justifică aplicarea dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În consecință, în baza argumentelor prezentate, s-a apreciat că, în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului C. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen. anterior, criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

S-a apreciat că nu sunt întrunite în cauză și elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. anterior, având în vedere următoarele considerente:

Inculpatul C., în calitatea sa de agent constatator în cadrul Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Constanța, avea, conform atribuțiilor de serviciu, obligația de a sesiza în raport de participanții la trafic care au încălcat prevederile legale privind circulația pentru drumurile publice, și situațiile în care faptele acestora ar constitui infracțiuni, în speță conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către conducătorul auto ce are permisul de conducere suspendat, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Din perspectiva acestui aspect, consecința neîndeplinirii sarcinii de serviciu nu a avut ca urmare și producerea unei pagube bugetului unității administrativ teritoriale sau o tulburare însemnată a bunului mers al vreunei unități din cele prev. de art. 145 C. pen. anterior.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice presupune, sub aspectul laturii obiective, cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Nu se poate reține producerea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat, așa cum a arătata prima instanță și nici a unei pagube, astfel încât s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. anterior.

Prin tulburare însemnată, în sensul art. 248 C. pen. anterior, se înțelege o tulburare reală, efectivă, determinată care se poate manifesta sub forma unor împiedicări, îngreunări, întârzieri în desfășurarea unor activități ale organului sau instituției de stat, în măsură să influențeze semnificativ activitatea acestora.

Această consecință presupune în mod necesar o urmare obiectivă, materială, întrucât urmarea cerută de textul de lege se constituie într-o urmare materială, iar nu într-o stare de pericol potențial pentru activitatea viitoare a organului sau instituției de stat.

Prima instanță nu a constatat o tulburare concretă a activității Serviciului Poliției Rutiere Constanța, ci a făcut trimitere la crearea condițiilor ca sancțiunile contravenționale să fie aplicate în funcție de intervenții personale și nu de o evaluare obiectivă și imparțială, la crearea unui pericol pentru respectarea legislației rutiere în materia siguranței circulației în Municipiul Constanța și a prejudiciului de imagine adus instituției prin faptele de corupție comise de angajații Serviciului Rutier.

Este evident că s-a reținut crearea unei stări de pericol, cu un vădit caracter de probabilitate, iar nu de certitudine, de altfel, deși de la data faptei au trecut peste 4 ani, nu se pot identifica acele împrejurări concrete care să fi perturbat activitatea Serviciului Poliției Rutiere Constanța.

În lipsa unei tulburări reale, efective a activității Serviciului Poliției Rutiere Constanța, nu se poate reține producerea unei tulburări însemnate a bunului mers al Serviciului Poliției Rutiere, în sensul urmărit de art. 248 C. pen. anterior și nici a unei pagube, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen. anterior, impunându-se achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

Referitor la inculpatul B.:

5. La data de 23 februarie 2009, ora 09:21, numitul K. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție, inculpat D. și i-a solicitat să își trafice influența pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat B., pentru a nu fi sancționat contravențional la regimul circulației pe drumurile publice, întrucât a efectuat o manevră de întoarcere a autoturismului pe bandă continuă pentru a-l parca, consecința sancționării dezavantajându-l, având 14 puncte penalizare, iar fapta comisă fiind susceptibilă de sancționare contravențională cu 6 puncte penalizare, după cum rezultă din următoarea redare scrisă a interceptării convorbirii telefonice: „(...) D.! Bună dimineața (...) K.(?) (...) D. am și eu o rugăminte la tine. La mine la biroul aici, pe bandă continuă, am făcut la stânga să-mi parchez mașina Aha (...) Și un domn, de la Poliția Locală Constanța, nu știu ce (...) și am 14 puncte (...)? (...) spune că 6 puncte (...) Ia spune, cine e, cine te-a oprit? (...) Stai un pic D. (...)(se adresează polițistului care l-a oprit): Mă iertați, cum vă numiți? Polițistul răspunde cam iritat - V-am spus de trei ori (?) (...) B. mă numesc. (...) Domnu B. (...) A bine, bine, hai (...) Hai te rog eu mult".

Drept urmare, la ora 09:23, agentul de poliție, inculpat D. l-a contactat la postul telefonic nr. 0724.xxxxxx pe agentul de poliție constatator, inculpat B. și i-a solicitat să nu îl sancționeze contravențional pe cumpărătorul de influență și insistând ca încălcarea atribuțiilor de serviciu să fie făcută ca un favor pentru sine, potrivit următoarei convorbiri telefonice, redată în scris în conținutul procesului-verbal din 26 februarie 2009: „Poți să te superi, poți să faci ce vrei (...) E un ordinar, un nesimțit care mi-a vorbit (...). Lasă mă, mă înjuri pe mine. Dă-l dracu că vorbim (...) îți spun eu. Lasă-l (...) Ii ei, dacă vrei, îi iei datele și vorbim după aia (...) Te rog eu. Da? Fă-o pentru mine, dă-l dracu, că mă enervează. Lasă, pentru mine (...) lasă că vorbim (...) Lasă că-ți spun eu, hai că nu vorbim, da? Te rog eu (...). Bine (...) Și îți spun dupaia (...) Bine".

Înțelegând intervenția făcută de agentul de poliție D., agentul de poliție constatator B. a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională din 23 februarie 2009, ora 09:20, prin care l-a sancționat în mod fals pe cumpărătorul de influență K., cu „Avertisment", pentru „că pe B.dul YYY./Fresh a traversat Bulevardul YYY. prin loc nepermis și fără a se asigura", deși pentru încălcarea marcajului longitudinal continuu - viraj la stânga, dispozițiile art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, în forma în vigoare la data faptelor, prevedeau ca sancțiune amenda cuprinsă între 6-8 puncte și 6 puncte penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 din ordonanță.

Satisfăcut de traficul de influență exercitat de agentul de poliție D., la ora 09:29 cumpărătorul de influență K. l-a contactat pe acesta și l-a invitat la o cafea, potrivit convorbirii telefonice redate scris „Ne vedem și noi după amiază un piculeț? Că mâine plec la Timișoara (...) Da, bem o cafea. (...)Da? (...) Da, da".

Din procesul-verbal de investigare, extrasul datelor comunicate de societățile de telefonie mobilă și buletinul posturilor, rezultă că agentul de poliție constatator B. era de serviciu în data de 23 februarie 2009, în intervalul orar 07:00 - 15:00 și a relaționat telefonic cu agentul de poliție, inculpat D.

Din fișa de evidență auto, privindu-l pe numitul K., rezultă că în ultimele 6 luni până la comiterea faptei din cauză, respectiv perioada 14 octombrie 2008-12 decembrie 2008, acesta a fost sancționat contravențional la regimul circulației pe drumurile publice, având acumulate un număr de 13 puncte penalizare, încât este o certitudine împrejurarea că, la data de 23 februarie 2009, a solicitat traficarea influenței de către agentul de poliție D. pe lângă agentul de poliție constatator B. spre a nu fi sancționat pentru abaterea comisă și cu puncte penalizare, deoarece ar fi cumulat 15 puncte și chiar mai mult, ceea ce atrăgea, în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.

Prin urmare, în cauză nu există nici un dubiu cu privire la încălcarea de către inculpatul B. a atribuțiilor de serviciu și la întocmirea în fals a procesului-verbal de sancționare contravențională din 23 februarie 2009, ora 09:20, cel puțin în scopul obținerii unui avantaj nepatrimonial pentru contravenient.

În raport de această situație de fapt, în actul de sesizare al instanței s-a reținut că, fapta comisă de inculpatul B., care, la data de 23 februarie 2009, ca urmare a traficului de influență exercitat de inculpatul D., cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întocmind în fals procesul verbal de sancționare contravențională din 23 februarie 2009 prin care l-a sancționat în mod fals pe cumpărătorul de influență K., cu „Avertisment", pentru „că pe B.dul YYY./Fresh a traversat Bulevardul YYY. prin loc nepermis și fără a se asigura", deși în realitate acesta a efectuat o manevră de întoarcere a autoturismului pe bandă continuă pentru a-l parca deși pentru încălcarea marcajului longitudinal continuu - viraj la stânga, dispozițiile art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, în forma în vigoare la data faptelor, prevedeau ca sancțiune amenda cuprinsă între 6-8 puncte și 6 puncte penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002, în scopul de a obține un avantaj patrimonial pentru traficantul de influență și nepatrimonial pentru numitul K., constituie infracțiunile prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior și de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior.

Totodată, și instanța de fond, în baza aceleiași situații de fapt a stabilit comiterea de către inculpatul B., a acestor infracțiuni.

Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior s-a apreciat că este necesar să se stabilească, în mod cert, că numitul K. a comis o contravenție, alta decât cea menționată în procesul verbal de contravenție întocmit de inculpatul B., și că, acea altă contravenție, era sancționată, potrivit dispozițiilor legale cu alte sancțiuni decât cele aplicate de inculpat.

S-a apreciat că, din materialul probator administrat în cauză rezultă, cu certitudine că numitul K. a comis o altă abatere decât cea menționată în procesul verbal de contravenție întocmit de inculpatul B., acesta săvârșind o abatere la regimul circulației pe drumurile publice în calitate de conducător auto și nu de pieton, astfel cum, în mod nereal s-a menționat în procesul verbal de sancționare a contravenției.

Relevant sub aspect probator este procesul verbal din 26 februarie 2009 de transcriere a convorbirilor telefonice din data de 23 februarie 2009, din care rezultă că la data menționată, ora 09:21, numitul K. l-a contactat telefonic pe numitul D. căruia i-a adus la cunoștință faptul că, în zona unde are biroul a tăcut o manevră la stânga, pe bandă continuă pentru a parca și a fost oprit de un domn de la poliția locală care i-a precizat că pentru contravenția comisă i se aplică 6 puncte de penalizare în condițiile în care deja are 14 puncte penalizare.

Din aceiași convorbire telefonică rezultă că numitul K. îi solicită lucrătorului de poliție să îi spună numele și după ce îl află l-a comunicat numitului D. și totodată îl roagă pe acesta să intervină la lucrătorul de poliție în favoarea sa.

Astfel cum rezultă din procesul verbal din 26 februarie 2009 de transcriere a convorbirilor telefonice din data de 23 februarie 2009, imediat după ce a terminat convorbirea telefonică cu numitul K., respectiv la ora 09:23, numitul D. îl apelează pe inculpatul B. căruia îi solicită să nu îl sancționeze contravențional pe K.

Inculpatul B. a dat curs intervenției numitului D., prin aceea că a întocmit procesul-verbal de sancționare contravențională din 23 februarie 2009 în care a consemnat în mod nereal că numitul K. a traversat Bulevardul YYY. prin loc nepermis și fără a se asigura deși acesta, în realitate a încălcat marcajul longitudinal continuu, aplicând acestuia sancțiunea avertismentului, contravenție prev. de art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, în forma în vigoare la data faptelor, care prevedeau ca sancțiune amenda cuprinsă între 6-8 puncte și 6 puncte penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 din ordonanță.

Relevantă este și declarația numitului K. dată în cursul urmăririi penale în care a precizat că la data de 23 fenruarie 2009 utiliza postul telefonic nr. 0741.xxxxxx și că, de aproximativ 12-15 ani, se cunoaște cu agentul de poliție D., căruia, în urmă cu 6-7 ani, i-a botezat una dintre fetițe.

În aceiași declarație, K. a arătat că în data de 23 februarie 2009 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare B-XXX, pe B-dul YYY. din Constanța, spre biroul societății sale de pe același bulevard, iar când a ajuns la intersecție, a virat stânga în intersecție încălcând banda continuă, mai mult trecerea pietonală, moment în care a fost avertizat sonor și luminos de un autoturism cu inscripția „Poliția Locală Constanța", fapt pentru care a oprit, situație care l-a determinat să îl sune pe agentul de poliție D.

Totodată, prin aceiași declarație, numitul K. a recunoscut că la data de 23 februarie 2009 avea mai multe puncte de penalizare aplicate pentru abateri la regimul circulației rutiere și că a semnat procesul-verbal de sancționare contravențională din 23 februarie 2009 la poziția contravenient.

S-a reținut că în mod corect a fost înlăturată declarația numitului K. dată în cursul cercetării judecătorești, întrucât, din înregistrările convorbirilor telefonice rezultă fără dubiu că a încălcat marcajul continuu longitudinal și întrucât avea 14 puncte de penalizare, existând riscul ca pentru aplicarea punctelor de penalizare pentru contravenția comisă, a apelat la D. pentru a interveni pe lângă inculpatul B.

Nu s-a dat o explicație verosimilă de către numitul K. privind modificarea declarației date în cursul urmăririi penale, aceasta fiind singura care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Deși s-a încercat să se acrediteze ideea că fapta comisă de numitul K. ar fi fost permisă și deci nesancționabilă, aceasta nu îi permitea numitului K. să îi solicite lui D. să își trafice influența pe lângă inculpatul B., în calitatea sa de agent constatator pentru ca acesta, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu să constate comiterea unei alte contravenții decât cea săvârșită, cu atât mai mult cu cât exista posibilitatea contestării procesului verbal în instanță, în măsura în care considera că nu a săvârșit acea contravenție.

Conform art. 99 alin. (1) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice;

Potrivit art. 98 alin. (4) lit. a) din același act normativ, în clasa I se încadrează amenzile în cuantum de 2 sau 3 puncte-amendă.

Fapta comisă în realitate de numitul K. este prev. de art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cu care constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IlI-a, nerespectarea de către conducătorul de vehicul a semnificației indicatoarelor și marcajelor de interzicere sau restricție ori a celor temporare, cu excepția celor care interzic accesul sau depășirea care se încadrează în altă clasă de sancțiuni;

Potrivit art. 98 alin. (4) lit. a) din același act normativ, în clasa III se încadrează amenzile în cuantum de 6 sau 8 puncte-amendă.

Totodată, conform art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: 6 puncte de penalizare pentru schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație.

În consecință, s-a reținut că inculpatul B., a întocmit în fals procesul verbal de sancționare contravențională din 23 februarie 2009 prin care l-a sancționat în mod fals pe cumpărătorul de influență K., cu „Avertisment", pentru „că pe B.dul YYY./Fresh a traversat Bulevardul YYY. prin loc nepermis și fără a se asigura", deși în realitate acesta a efectuat o manevră de întoarcere a autoturismului pe bandă continuă pentru a-l parca deși pentru încălcarea marcajului longitudinal continuu - viraj la stânga, dispozițiile art. 101 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, în forma în vigoare la data faptelor, prevedeau ca sancțiune amenda cuprinsă între 6-8 puncte și 6 puncte penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a apreciat că în mod corect s-au reținut, la încadrarea juridică a faptei și dispozițiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

Conform art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constituie infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție, cu infracțiunile asimilate acestora sau cu infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune.

Inculpatul B. a săvârșit infracțiunea de fals pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 248 C. pen. anterior care face parte din secțiunea a 3-a - infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, motiv pentru care se justifică aplicarea dispozițiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În consecință, în baza argumentelor prezentate, s-a apreciat că, în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului B. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen. anterior, criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

S-a apreciat că sunt întrunite în cauză și elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. anterior, având în vedere următoarele considerente:

Inculpatul B., în calitatea sa de agent constatator în cadrul Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Constanța, avea, conform atribuțiilor de serviciu, obligația de a aplica sancțiuni contravenționale participanților la trafic care au încălcat prevederile legale privind circulația pentru drumurile publice, însă nu și-a îndeplinit corespunzător această obligație de serviciu în cazul numitului K. prin aceea că a consemnat săvârșirea unei alte contravenții decât cea comisă în mod real de acesta și nu a aplicat sancțiunile prev. de dispozițiile legale incidente, respectiv o amendă în cuantumul corespunzător și punctele de penalizare.

Din perspectiva acestui aspect, consecința neîndeplinirii sarcinii de serviciu a avut ca urmare și producerea unei pagube bugetului unității administrativ teritoriale unde a fost comisă contravenția, al cărei cuantum este reprezentat de cuantumul amenzii contravenționale și aceasta întrucât, conform art. 8 alin. (4) din O.G. nr. 2/2001 sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice presupune, sub aspectul laturii obiective, cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Nu se poate reține producerea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat, așa cum a arătata prima instanță, însă se impune a se reține producerea unei pagube bugetului unității administrativ teritoriale unde a fost comisă contravenția, corelativ cuantumului amenzii pe care contravenientul nu a plătit-o în cuantumul corespunzător.

Prin pagubă nu se înțelege doar micșorarea unui patrimoniu, ci și un prejudiciu material viitor și previzibil, o pierdere cauzată prin săvârșirea unei fapte ilicite, în acest caz fiind suma de bani pe care contravenientul trebuia să o plătească corespunzător faptei contravenționale reale și care reprezenta venit Ia bugetul de stat.

În consecință, s-a reținut că elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. anterior sunt îndeplinite și din punctul de vedere al urmării prevăzute de textul incriminator.

În raport de aceste considerente, s-au apreciat ca neîntemeiate apărările inculpatului B. formulate în acest sens.

S-a mai apreciat că în mod corect s-a reținut și incidența dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 reprezintă o normă de trimitere, dar și o normă de completare, întrucât impune o condiție suplimentară celor prev. de art. 248 C. pen. anterior, respectiv „obținerea unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul de către funcționarul public ce săvârșește abuzul în serviciu".

Prin neaplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii într-un cuantum corespunzător și a punctelor de penalizare, numitul K. a obținut un avantaj patrimonial, reprezentat tocmai de cuantumul amenzii contravenționale pe care ar fi trebuit să o suporte din patrimoniul propriu precum și un avantaj nepatrimonial prin aceea că nefiindu-i aplicate punctele de penalizare nu i s-a suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice.

Se constată că este realizată atât urmarea prevăzută de art. 248 C. pen. anterior (paguba), cât și urmarea cerută de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 (obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, dar și a unuia nepatrimonial prin neaplicarea punctelor de penalizare).

Apărarea inculpatului potrivit cu care prin recomandarea șefului Serviciului Rutier ar fi aplicat sancțiunea avertismentului nu a fost însușită întrucât, o asemenea sancțiune s-a aplicat pentru o faptă care în realitate nu a fost comisă și totodată ca urmare a intervenției numitului D.

6. La data de 10 mai 2009, ora 21:14, agentul de poliție, inculpat B., a fost contactat telefonic de cumpărătorul de influență L., care i-a solicitat să își trafice influența pe lângă agentul de poliție constatator M., pentru a nu-l sancționa contravențional la regimul circulației rutiere, întrucât nu avea asupra sa „actele".

Pentru facilitarea intervenției, L. i-a cerut inculpatului B. să continue convorbirea telefonică cu agentul de poliție constatator M. pe telefonul său.

În cadrul convorbirii dintre cei doi lucrători de poliție, agentul de poliție inculpat B. i-a precizat agentului de poliție constatator M. că „deci amenda e de 2 puncte amendă", deși pentru abaterea de nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, actul normativ în forma aflată în vigoare la acea dată prevedea amenda contravențională de la 6 la 8 puncte, potrivit art. 101 alin. (1) pct. 18.

Ca urmare a intervenției exercitate de inculpatul B., agentul de poliție constatator M. a întocmit în fals procesul-verbal de sancționare contravențională din 10 mai 2009, ora 19:05, prin care l-a sancționat pe numitul L. cu „Avertisment", deoarece „în ziua de 10 mai 2009, ora 19:00, a traversat B.dul prin loc nepermis și fără a se asigura", deși în realitate contravenientul L. trebuia să fie sancționat pentru abaterea contravențională de nerespectare a obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu amendă contravențională de la 6 la 8 puncte amendă, potrivit art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.

Concludentă în acest sens este convorbirea telefonică pe care agentul de poliție, inculpat B. a avut-o cu numitul L., utilizatorul postului telefonic nr. 0723.xxxxxx, potrivit procesului verbal de redare scrisă, după cum urmează: „-Da? -Alo? Salut B. Ce faci? - Salut, -(...) sunt ăla micu. -Da? -Te-am deranjat și eu (...) uite, m-a oprit acum un coleg de-al tău, M. (...) Și i-am zis (...) hai șefu (...) Că i-am luat mașina lui fratemiu și n-am actele la mine (...) și M. m-a oprit, un coleg de-al tău. Și zic, hai că îl știu pe B. ca să nu mai (...) să? Și-a zis să-l suni să vorbești cu el la telefon, să vadă dacă te știe (...)? – Da măi, da,da, dar nu am numărul lui de telefon (...) înțelegi? (...) - Stai puțin că ți-I vorbește cu el la telefon. Hai salut. (Discuția se continuă între agenții de poliție inculpați B. și M.)" (...) Măi (...) nu știu? Deci amenda e de două puncte amendă (...) dă-i amendă la lipsă documente (...) N-am ce să-i fac? Asta e! Să fie sănătos! M-ai înțeles? - Aha - Da? E tovarăș cu mine, asta e! Da? - Da tați. - M-ai înțeles, da? Lipsă documente (...) și asta e (...) da? (...) - Bine domnu. - Hai că ne auzim și noi la o cafea, da? (...)”.

Din conținutul convorbirii rezultă limbajul argotic utilizat de agenții de poliție sub aparența unei comunicări profesionale, însă cu indicarea de către agentul de poliție, inculpat B. a punctelor de amendă mai mici decât cele prevăzute pentru contravenția prevăzută de art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, care este sancționată cu 6-8 puncte amendă.

Urmare intervenției exercitate de inculpatul B., agentul de poliție constatator M. a întocmit în fals procesul-verbal de sancționare contravențională din 10 mai 2009, ora 19:05, nu numai sub aspectul atestării nereale a faptei contravenționale comise de numitul L., dar și sub aspectul modificării orei întocmirii procesului-verbal de 19:05 și a orei comiterii faptei de 19:00, deoarece procesul-verbal anterior celui în discuție a fost completat de agentul de poliție constatator, inculpat M. la ora 21:00, iar procesul verbal ulterior celui în discuție, a fost completat, la ora 21:20, după cum rezultă din actele aflate la dosarul de urmărire penală.

Din procesul-verbal de investigații și extrasul de date comunicate de societatea de telefonie mobilă, rezultă că agentul de poliție, inculpat B., a relaționat telefonic cu numitul L., iar din buletinul posturilor, rezultă că agentul de poliție constatator M., în ziua de 10 mai 2009, era de serviciu în intervalul 15:00 - 23:00.

În raport de această situație de fapt, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut că, fapta inculpatului B., care la data de 10 mai 2009, la solicitarea cumpărătorului de influență L., și-a traficat influența pe lângă agentul de poliție constatator M., astfel încât să îi aplice acestuia o amendă contravențională de 2 puncte amendă, la lipsă de document, deși o asemenea faptă contravențională se sancționează cu amendă de la 6 - 8 puncte amendă, pretinzând că „e tovarăș cu mine'', întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior.

Instanța de fond a dispus achitarea inculpatului B., pentru comiterea acestei infracțiuni, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât, din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că inculpatul ar fi beneficiat, anterior sau ulterior traficării influenței de anumite foloase materiale.

S-a apreciat că, în mod corect instanța de fond a dispus achitarea inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

Elementul material al infracțiunii se poate realiza prin primire, pretindere sau acceptare de promisiuni de daruri, direct sau indirect, în vederea determinării unui funcționar să facă ori sa nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Primirea presupune preluarea de către făptuitor a unei sume de bani sau a unor bunuri.

Pretinderea presupune formularea unei cereri în mod tacit sau expres de a i se da o sumă de bani sau bunuri.

Acceptarea de promisiuni sau daruri presupune manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute de cumpărătorul de influență.

Pentru întregirea laturii obiective este necesar a fi îndeplinite mai multe cerințe esențiale, respectiv, făptuitorul trebuie să aibă influență sau să se lase să creadă că are influență pe lângă funcționar, făptuitorul să promită intervenția sa pe lângă un funcționar public sau funcționar, elementul material al infracțiunii de trafic de influență să fie realizată mai înainte ca funcționarul pe lângă care s-a intervenit să fi îndeplinit actul care îl interesează pe cumpărătorul de influență sau cel târziu în timpul îndeplinirii acestuia.

S-a reținut că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că inculpatul B. ar fi primit sau pretins bani sau alte foloase și nici că ar fi acceptat promisiuni de daruri pentru a interveni pe lângă numitul M., sintagma „e tovarăș cu mine" folosită de inculpatul B., constituind doar argumentul utilizat pentru a-l determina pe numitul M. să își încalce atribuțiile de serviciu.

S-a solicitat, în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța schimbarea încadrării juridice schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, în instigare la infracțiunile prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

S-a avut în vedere că, numitul M. a comis infracțiunile prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, infracțiuni pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 10 lit. b1) C. proc. pen. anterior.

S-a reținut că numitul M., la intervenția inculpatului B., i-a aplicat numitului L., o amendă contravențională de 2 puncte amendă, la lipsă de document, deși o asemenea faptă contravențională se sancționează cu amendă de la 6-8 puncte amendă, pretinzând că „e tovarăș cu mine", fapte ce ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prev. art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice in infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, s-a apreciat că cererea nu este întemeiată întrucât, nu a avut loc o falsificare a conținutului procesului verbal de contravenție prin prezentarea în conținutul procesului verbal al unei alte situații de fapt respectiv al unei alte fapte contravenționale decât cea comisă în realitate de către numitul L., ci doar aplicarea unei amenzi într-un alt cuantum decât cel legal, care reprezintă o încălcare a atribuțiilor de serviciu prin neaplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie.

Totodată, s-a constatat ca fiind nefondată și cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, întrucât activitatea infracțională a inculpatului B. s-ar încadra în dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior în măsura în care s-ar fi constatat că sunt îndeplinite toate cerințele legale cu privire la această infracțiune.

7. La data de 22 mai 2009, ora 10:13, numitul N., l-a contactat telefonic pe agentul de poliție, inculpat B., solicitându-i să-și trafice influența pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat A., care cerceta un eveniment de circulație în care a fost implicat, astfel încât să nu fie tras la răspundere contravențională, precizându-i „Uite vine să facă fotografii A. (...) de la., aici la; Hai te rog da-i tu un telefon! Da?", așa după cum rezultă din redarea scrisă a interceptării convorbirii telefonice, potrivit procesului-verbal din 11 iunie 2009.

Drept urmare, agentul de poliție B. a intervenit pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat A., pe care l-a contactat la ora 10:14, un minut mai târziu de la convorbirea cu cumpărătorul de influență și i-a cerut acestuia, în mod codificat să-i aplice cumpărătorului de influență „Auzi poți un 148 cu 8? Aicea, sau un 54 cu AV?".

La ora 10:50, agentul de poliție, inculpat B., l-a contactat din nou pe agentul de poliție constatator, inculpat A., căruia i-a precizat că este vinovat cumpărătorul de influență de comiterea accidentului de circulație, în sensul „El e vinovat, al meu", „Păi și ce ți-am zis dă-i un 54 cu AV (avertisment)".

Urmare intervenției exercitate de agentul de poliție inculpat B., agentul de poliție constatator, inculpat A., a întocmit procesul-verbal de sancționare, contravențională din 22 mai 2009, ora 10:30, prin care l-a sancționat contravențional cu „3 puncte penalizare" pe numitul N., întrucât la data de 22 mai 2009, ora 09:20, la intersecție, conducând auto B-XXX, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare CT-XXX condus de O., încălcând dispozițiile art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002, omițând aplicarea amenzii contravenționale prevăzută la art. 100 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la acea dată, respectiv 4-5 puncte amendă, așa după cum sancțiunea este prevăzută la art. 100 alin. (2) din ordonanță.

În aceeași zi, la ora 19:40, agentul de poliție inculpat B. a fost contactat de la postul telefonic nr. 0751.xxxxxx de numitul N., care i-a mulțumit pentru traficul de influență exercitat, promițându-i „hai fac o cinste când ai timp".

Din procesul-verbal de investigare, extrasul datelor comunicate de societățile de telefonie mobilă, buletinul posturilor și declarația martorului N., rezultă relaționarea dintre agentul de poliție, inculpat B. cu numitul N. și agentul de poliție constatator, inculpat A., din ziua de 22 mai 2009.

Din planificarea serviciilor la nivelul Serviciului Rutier Constanța pentru data de 22 mai 2009, rezultă că agentul de poliție constatator A. era de serviciu în intervalul orar 07:00 - 15:00 la Compartimentul Accidente ușoare, iar din verificarea tamponărilor soluționate de acesta rezultă că a avut în lucru tamponarea din data de 22 mai 2009, în care au fost implicați numiții N. și O., încălcând dispozițiile art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care sancțiunea contravențională prevăzută la art. 100 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, era la acea dată de 4-5 puncte amendă.

În raport de această situație de fapt, s-a reținut că, fapta inculpatului B., care la data de 22 mai 2009, la solicitarea cumpărătorului de influență N. și-a traficat influența pe lângă agentul de poliție constatator, inculpat A., pentru ca acesta din urmă să-i aplice primului o sancțiune contravențională cu 3 puncte penalizare și avertisment (AV), în schimbul unei „cinste", deoarece în aceeași zi, contravenientul, aflându-se la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare B-XXX, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare CT-XXX, condus de O., deși o asemenea faptă contravențională se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă și 3 puncte penalizare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior.

Instanța de fond a dispus achitarea inculpatului B., pentru comiterea acestei infracțiuni, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât, din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că inculpatul ar fi beneficiat, anterior sau ulterior traficării influenței de anumite foloase materiale.

S-a apreciat că, în mod corect instanța de fond a dispus achitarea inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

Elementul material al infracțiunii se poate realiza prin primire, pretindere sau acceptare de promisiuni de daruri, direct sau indirect, în vederea determinării unui funcționar să facă ori sa nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Primirea presupune preluarea de către făptuitor a unei sume de bani sau a unor bunuri.

Pretinderea presupune formularea unei cereri în mod tacit sau expres de a i se da o sumă de bani sau bunuri.

Acceptarea de promisiuni sau daruri presupune manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute de cumpărătorul de influență.

Pentru întregirea laturii obiective este necesar a fi îndeplinite mai multe cerințe esențiale, respectiv, făptuitorul trebuie să aibă influență sau să se lase să creadă că are influență pe lângă funcționar, făptuitorul să promită intervenția sa pe lângă un funcționar public sau funcționar, elementul material al infracțiunii de trafic de influență să fie realizată mai înainte ca funcționarul pe lângă care s-a intervenit să fi îndeplinit actul care îl interesează pe cumpărătorul de influență sau cel târziu în timpul îndeplinirii acestuia.

Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că inculpatul B. ar fi primit sau pretins bani sau alte foloase și nici că ar fi acceptat promisiuni de daruri pentru a interveni pe lângă inculpatul A., pentru ca acesta din urmă să își încalce atribuțiile de serviciu în sensul reținut atât în actul de inculpare cât și de instanța de fond.

Promisiunea cumpărătorului de influență de a-i face o cinste inculpatului B., pentru a interveni pe lângă inculpatul A. a intervenit, astfel cum rezultă din convorbirea telefonică dintre inculpatul B. și numitul N. ulterior intervenției, astfel încât, cerința esențială ca acceptarea promisiunii de a i se face „cinste" să fie anterioară intervenției nu este îndeplinită.

De altfel nu se poate stabili din materialul probator administrat în cauză dacă inculpatul B. a acceptat această promisiune.

S-a solicitat, în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța schimbarea încadrării juridice schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, în instigare la infracțiunile prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

S-a avut în vedere că, inculpatul A. a comis infracțiunile prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

S-a reținut că inculpatul A., la intervenția inculpatului B. și-a încălcat atribuțiile de serviciu întocmind în fals, prin omisiune procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 mai 2009, prin care nu a aplicat contravenientului N. sancțiunea contravențională de 4-5 puncte amendă pentru abaterea la regimul circulației rutiere în scopul obținerii unui avantaj patrimonial, „cinste” pentru traficantul de influență și pentru cumpărătorul de influență, N. prin neplata unei amenzi contravenționale.

În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, s-a apreciat că cererea nu este întemeiată întrucât, nu a avut loc o falsificare a conținutului procesului verbal de contravenție prin prezentarea în conținutul procesului verbal al unei alte situații de fapt respectiv al unei alte fapte contravenționale decât cea comisă în realitate de către numitul N., ci doar neaplicarea sancțiunii contravenționale prevăzute de textul legal, care reprezintă o încălcare a atribuțiilor de serviciu prin neaplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie.

Totodată, s-a reținut ca fiind nefondată și cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, întrucât activitatea infracțională a inculpatului B. s-ar încadra în dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior în măsura în care s-ar fi constatat că sunt îndeplinite toate cerințele legale cu privire la această infracțiune.

Referitor la inculpatul A., în raport de aceiași situație de fapt, s-a reținut că, faptele acestuia, care, la data de 22 mai 2009, urmare a traficului de influență exercitat de inculpatul B., cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu întocmind în fals, prin omisiune procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 mai 2009, prin care nu a aplicat contravenientului N. sancțiunea contravențională de 4-5 puncte amendă pentru abaterea la regimul circulației rutiere constând în aceea că la data de 22 mai 2009, ora 09:20, la intersecție, conducând auto B-XXX, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare CT-XXX condus de O., încălcând dispozițiile art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002, în scopul obținerii unui avantaj patrimonial, „cinste" pentru traficantul de influență și pentru cumpărătorul de influență, N. prin neplata unei amenzi contravenționale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

S-a apreciat că în mod corect s-a reținut de instanța de fond, raportat la infracțiunea prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, dispunând, în mod corect achitarea inculpatului A. în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

Astfel, inculpatul A. nu a falsificat procesul-verbal de sancționare contravențională din 22 mai 2009, prin menționarea unei alte fapte contravenționale decât cea comisă în realitate de numitul N., ci doar nu a aplicat nici o sancțiune principală, împrejurare care reprezintă o încălcare a atribuțiilor de serviciu prin neaplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie.

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. anterior în modalitatea omisiunii, s-a reținut că este necesar ca făptuitorul să omită, cu știință, să consemneze, să înregistreze unele date sau împrejurări veridice de care el a luat cunoștință și pe care avea obligația să le menționeze în cuprinsul actului oficial.

Neaplicarea amenzii de către inculpat nu constituie date sau împrejurări de care acesta să fi luat cunoștință și pe care ar fi trebuit să le insereze în conținutul procesului verbal, ci constituie doar o încălcare a atribuției sale de serviciu de a aplica, la constatarea săvârșirii unei infracțiuni a sancțiunii prevăzută de textul legal.

Aplicarea sancțiunii reprezintă o manifestare de voință a agentului constatator, care în baza celor percepute în realitatea obiectivă stabilește că s-a comis o faptă contravențională în raport de care este obligat să stabilească și să aplice o sancțiune dintre cele prevăzute de textul legal.

Din această perspectivă, s-a reținut ca fiind neîntemeiate criticile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

S-a apreciat că sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. anterior, având în vedere următoarele considerente:

Inculpatul A., în calitatea sa de agent constatator în cadrul Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Constanța, avea, conform atribuțiilor de serviciu, obligația de a aplica sancțiuni contravenționale participanților la trafic care au încălcat prevederile legale privind circulația pentru dramurile publice, însă nu și-a îndeplinit corespunzător această obligație de serviciu în cazul numitului N. prin aceea că nu a aplicat acestuia sancțiunea prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă pentru fapta comisă de numitul N., aceea că, aflându-se la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare B-XXX, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare CT-XXX, condus de O., deși o asemenea faptă contravențională se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4 - 5 puncte amendă și 3 puncte penalizare.

Din perspectiva acestui aspect, consecința neîndeplinirii sarcinii de serviciu a avut ca urmare producerea unei pagube bugetului unității administrativ teritoriale unde a fost comisă contravenția, al cărei cuantum este reprezentat de cuantumul amenzii contravenționale și aceasta întrucât, conform art. 8 alin. (4) din O.G. nr. 2/2001 sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice presupune, sub aspectul laturii obiective, cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Nu se poate reține producerea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat, așa cum a arătata prima instanță, însă se impune a se reține producerea unei pagube bugetului unității administrativ teritoriale unde a fost comisă contravenția, corelativ cuantumului amenzii pe care contravenientul nu a plătit-o în cuantumul corespunzător.

Prin pagubă nu se înțelege doar micșorarea unui patrimoniu, ci și un prejudiciu material viitor și previzibil, o pierdere cauzată prin săvârșirea unei fapte ilicite, în acest caz fiind suma de bani pe care contravenientul trebuia să o plătească corespunzător faptei contravenționale reale și care reprezenta venit la bugetul de stat.

În consecință s-a reținut că elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. anterior sunt îndeplinite și din punctul de vedere al urmării prevăzute de textul incriminator.

În raport de aceste considerente, s-au apreciat ca neîntemeiate apărările inculpatului A. formulate în acest sens.

De asemenea s-a apreciat că în mod corect s-a reținut și incidența dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate.

Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 reprezintă o normă de trimitere, dar și o normă de completare, întrucât impune o condiție suplimentară celor prev. de art. 248 C. pen. anterior, respectiv „obținerea unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul de către funcționarul public ce săvârșește abuzul în serviciu".

Prin neaplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii într-un cuantum corespunzător numitul N. a obținut un avantaj patrimonial, reprezentat tocmai de cuantumul amenzii contravenționale pe care ar fi trebuit să o suporte din patrimoniul propriu.

S-a constatat că este realizată atât urmarea prevăzută de art. 248 C. pen. anterior (paguba), cât și urmarea cerută de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 (obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial).

Apărarea inculpatului potrivit cu care prin recomandarea șefului Serviciului Rutier ar fi aplicat sancțiunea avertismentului nu a fost însușită întrucât, o asemenea sancțiune nu apare în caseta rezervată sancțiunilor principale, o asemenea sancțiune neputând fi dedusă, apărarea inculpatului în acest sens neputând fi primită.

Faptul că inculpatul A. a acționat în mod deliberat este probat și de faptul că, s-a intervenit, anterior întocmirii procesului verbal, în favoarea contravenientului, de către inculpatul B.

8. La data de 23 februarie 2009, ora 15:44, agentul de poliție, inculpat D., cercetat în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, l-a contactat telefonic pe agentul de poliție, inculpat A. - utilizatorul postului telefonic 0722.xxxxxx și i-a cerut să-i procure „2 testări (alcolteste „zero") cu ora asta (15:44) sau mai devreme", potrivit procesului verbal de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice din data de 02 martie 2009.

Agentul de poliție, inculpat A., i-a precizat că are testări cu orele 15:13, 15:16 și 15:09, care sunt efectuate personal în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu rezultat „zero".

Din cele trei teste cu rezultat „zero”, agentul de poliție, inculpat D. i-a solicitat agentului de poliție, inculpat A., să-i ofere testele cu orele 15:09 și 15:13, și să-i facă copii pe de acestea, pe care le va lua personal mai târziu.

Din verificările efectuate potrivit actelor de la dosarul de urmărire penală, s-a constatat că potrivit planificării serviciilor la nivelul Serviciului Rutier Constanța, în ziua de 23 februarie 2009, agentul de poliție, inculpat A. și-a desfășurat activitatea în intervalul orar 15:00 - 23:00 la Compartimentul accidente ușoare, iar agentul de poliție, inculpat D. și-a desfășurat activitatea în intervalul 07:00 - 15:00, în zona Bulevardului XX.

Verificându-se tamponările soluționate de agentul de poliție A. în data de 23 februarie 2009, a fost identificată tamponarea în care au fost implicați conducătorii auto T., R. și S., întocmindu-se procesul-verbal de sancționare contravențională pentru numitul T., care a fost sancționat cu 120 RON amendă și 2 puncte penalizare, la ora 15:25.

Totodată, au fost identificate protocoalele alcoltest emise de aparatul Drager la verificarea celor 3 conducători auto implicați în tamponare astfel:

- T., protocol din 23 februarie 2009, ora 15:16, rezultat 0,00 mg/l;

- R., protocol din 23 februarie 2009, ora 15:09, rezultat 0.00 mg/l;

- S. protocol din 23 februarie 2009, ora 15:13, rezultat 0,00 mg/l.

Din verificările tamponărilor soluționate de agentul de poliție D. în ziua de 23 februarie 2009, a fost identificată tamponarea ce a avut loc la ora 07:30, în care au fost implicați conducătorii auto P., Q. și DD.

Urmare acestei tamponări, a fost sancționată P. cu 240 RON amendă contravențională și 4 puncte penalizare, sancțiunea fiind aplicată la ora 15:05, potrivit procesului verbal de sancționare contravențională, întocmit de agentul de poliție D.

Pentru acești trei conducători auto implicați în accidentul rutier, nu au fost identificate protocoalele alcoltest emise de aparatul Drager, în schimb, pe declarațiile acestora date în fața agentului de poliție D., în partea dreaptă sus au fost efectuate mențiuni olografe după cum urmează:

- pe declarația conducătoarei auto P. la rubrica „Testat alcooscop ora" -„15:09", la rubrica „Rezultat" - 0,0 mg/l; la rubrica „serie fiolă", iar la rubrica „Data și ora prezentării" - „23 februarie 2009 - 11:00";

- pe declarația conducătorului auto Q. - la rubrica „Test alcooscop ora" -„15:13", la rubrica „Rezultat" - 0,0 mg/l; la rubrica „serie fiolă", iar la rubrica „Data și ora prezentării" - „23 februarie 2009 - 11:10";

- pe declarația conducătorului auto DD. nu au fost efectuate mențiuni cu privire la testarea alcooscop.

Verificând rezultatele testării alcooscop efectuate de agentul de poliție A. conducătorilor auto R. și S., cu prilejul soluționării tamponării din data de 23 februarie 2009, ora 13:30, se constată că seriile protocoalelor acestor testări, se regăsesc ca rezultat al testării alcooscop și pe declarațiile conducătorilor auto P. și Q., implicați în tamponarea din aceeași zi și soluționată de către agentul de poliție D., diferența fiind făcută de numele persoanelor și de orele la care acestea figurează ca fiind testate.

În raport de această situație de fapt, s-a stabilit prin actul de sesizare al instanței că, fapta inculpatului A., care la data de 23 februarie 2009, potrivit înțelegerii prealabile cu agentul de poliție D., l-a ajutat pe acesta să menționeze în mod fals, pe declarațiile conducătorilor auto P. și Q. că au fost testați alcoolscop, oferindu-i seriile și rezultatul testării din lucrarea pe care o soluționa privind pe conducătorii auto R. și S., implicați într-o altă tamponare, în aceiași zi, în scopul obținerii de avantaje patrimoniale și nepatrimoniale pentru numitul D. și pentru conducătorii auto P. și Q. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior.

S-a apreciat, ca și instanța de fond că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, criticile formulate în acest sens de inculpatul A., în sensul că numerele indicate nu i le poate da și că nu ar fi putut fi utilizate în vreun fel, aspecte pe care le-ar fi adus la cunoștința numitului D., fiind neîntemeiate.

S-a făcut trimitere în acest sens la declarația martorului LL., fostul șef al poliție rutiere potrivit cu care nu se puteau folosi bonuri emise de același aparat etilotest întrucât rezultatul oricărei testări rămânea în memoria aparatului iar pentru fiecare testare pozitivă trebuia să se indice și numele unei persoane.

Totodată, în sensul aceleiași concluzii, sunt și susținerile martorului potrivit cu care, după testare, în cazul în care exista și o tamponare, bonul emis se atașa la declarația de tamponare, iar toate documentele de acest gen, emise într-o zi, raportat la toți agenții, erau predate la șefului de tură, la terminarea programului, care realiza și el o verificare a legalității documentelor.

S-a apreciat că, depoziția martorului, raportat la situația de fapt reținută nu este relevantă neputând conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului A.

Este cert că între inculpatul A. și numitul D. a avut loc o convorbire telefonică în cursul căreia, D. i-a solicitat inculpatului să-i procure „2 testări (alcolteste „zero") cu ora asta (15:44) sau mai devreme", aspect ce rezultă din procesul verbal de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice din data de 02 martie 2009.

Nu a fost primită apărarea inculpatului A. potrivit cu care ar fi fost confuz în legătură cu cererea numitului D. de vreme ce, pentru a se asigura de obiectul cererii acestuia din urmă, inculpatul îl întreabă dacă vrea niște numere, D. răspunzând afirmativ.

După ce s-a asigurat de obiectul cererii, inculpatul îi aduce la cunoștință că are testări de la anumite ore, numitul D. precizându-i care din ele îl interesează și totodată că va face copii după ele.

Chiar și după aceste precizări, inculpatul îi atrage atenția numitului D. că testările sunt ale sale și deci că nu pot fi folosite de alți agenți, rezultând fără dubiu că inculpatul A. și-a dat seama că D. intenționează să le folosească în afara cadrului legal.

Relevant, în sensul aceleiași concluzii este și faptul că, la insistența numitului D., care pentru a-și atinge scopul, îi precizează inculpatului că acest aspect nu are nici o relevanță de vreme ce sunt zero, inculpatul îi indică numerele de la două testări cu rezultat zero ce au fost efectuate la orele indicate în actul de sesizare al instanței și în hotărârea primei instanțe.

Un alt argument îl constituie și faptul că, din verificarea rezultatelor testării alcooscop efectuate de agentul de poliție A. conducătorilor auto R. și S., cu prilejul soluționării tamponării din data de 23 februarie 2009, ora 13:30, se constată că seriile protocoalelor acestor testări, se regăsesc ca rezultat al testării alcooscop și pe declarațiile conducătorilor auto P. și Q., implicați în tamponarea din aceeași zi și soluționată de către agentul de poliție D., diferența fiind făcută de numele persoanelor și de orele la care acestea figurează ca fiind testate.

În consecință, inculpatul A., pe deplin conștient de intenția numitului D., i-a indicat acestuia seriile protocoalelor testărilor numiților R. și S., testări efectuate în data de 23 februarie 2009, ora 13:30, care se regăsesc ca rezultat al testării alcooscop și pe declarațiile conducătorilor auto P. și Q., implicați în tamponarea din aceeași zi soluționată de către agentul de poliție D.

S-a reținut că, în această modalitate s-a evitat testarea alcoolscop a numiților P. și Q., deși testarea lor era obligatorie în caz de tamponare, tocmai pentru a nu se înregistra în memoria aparatului etilotest utilizat de D. valoarea alcoolemiei pentru cei doi și astfel să li se stabilească o răspundere contravențională sau chiar penală ori suportarea distrugerilor la autoturisme, cu atât mai mult cu cât, o asemenea testare ulterioară, pentru cei doi conducători auto, nu mai avea nici o relevanță sub aspectul stabilirii răspunderii.

Nu are nici o relevanță sub aspectul existenței infracțiunii împrejurarea că utilizarea nelegală a rezultatelor ar fi fost descoperită ulterior, de vreme ce, prin utilizarea seriilor de la cele două protocoale de testare indicate de inculpatul A., numitul D. a stabilit vinovăția unei alte persoane pentru producerea evenimentului rutier și a exonerat alte două persoane de vreo răspundere penală sau contravențională.

9. La data de 10 aprilie 2009, ora 18:40, agentul de poliție D. a fost apelat, de cumpărătorul de influență EE., cercetat în același Dosar penal nr. x/P/2010, alături de inculpatul D., care i-a solicitat să-l ajute în soluționarea favorabilă a unei tamponări în care a fost implicat, cu o zi în urmă, „în PECO", la ora „trei" conducătorul auto U., care conducea autoutilitara cu numărul de înmatriculare B-XXX, cu semiremorca B-XXX, aparținând SC FF. SRL, la care este asociat cu GG., acesta tamponându-se cu autoturismul cu numărul de înmatriculare CT-XXX, condus de W., deoarece acest din urmă conducător auto a declarat că tamponarea a avut loc în ziua de 09 aprilie 2009, ora 16:00.

În scopul de a-l ajuta pe cumpărătorul de influență, inculpat EE., cu care se află în relații de prietenie, agentul de poliție D. a contactat-o la ora 18:45, la dispeceratul Serviciului Rutier Constanța, pe HH. - agent de poliție, inculpată în Dosarul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru comiterea infracțiunilor de corupție, utilizând telefonul, căreia i-a solicitat să-i comunice care agent de poliție se află la biroul tamponări în ziua de 10 aprilie 2009, aflând astfel că acesta este agentul de poliție, inculpat A.

Față de această informație, inculpatul D. i-a solicitat agentului de poliție HH. să-i transmită inculpatului A. ca „La numărul 31 să fie FAVORABIL. Că acela, nu știu, a întârziat 10 minute, cam așa ceva și a trecut peste termen, înțelegi? (...) Sau pune-i tu acolo data prezentării să fie (...)(?) (...) sau nu știu cum îl cheamă dracu", în sensul de a nu figura peste termenul legal, potrivit procesului verbal de redare scrisă a interceptării convorbirilor telefonice.

Ulterior, agentul de poliție D. a insistat și a rugat-o pe interlocutoarea sa să modifice chiar ea data prezentării, cu o oră în urmă, pentru ca tamponarea reclamată să se încadreze în termenul legal de 24 de ore, însă aceasta i-a precizat că nu are cum să opereze modificări în calculator.

Verificând tamponările soluționate la data de 10 aprilie 2009, la nivelul Serviciului Rutier Constanța, s-a identificat tamponarea în care au fost implicați numiții U. și W., tamponare care a avut loc la data de 09 aprilie 2009, ora 16:00.

Pe declarația conducătorului auto U., semnată de agentul de poliție, inculpat A., se observă că la rubrica „data și ora evenimentului", ora a fost modificată din 16:00 în 17:00, iar pe declarația numitului W. este menționată ora 16:00, așa după cum a scris-o acesta.

Totodată, a fost identificat și procesul-verbal, întocmit de agentul de poliție A., prin care l-a sancționat pe numitul U. cu avertisment, conform art. 148 pct. 8 din H.G. nr. 1391/2006 (art. 148 - Se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai (...) 8. să aibă în timpul mersului preocupări de natura a-i distrage în mod periculos atenția ori să folosească instalații de sonorizare la un nivel de zgomot care ar efectua deplasarea în siguranță a lui și a celorlalți participanți la trafic), omițând cu știință să-l sancționeze și pentru comiterea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora „conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare".

Pentru această abatere, agentul de poliție constatator, inculpat A., avea obligația să-l sancționeze contravențional pe conducătorul auto U. cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4 sau 5 puncte amendă, conform art. 98 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, în forma în vigoare la acea dată, precum și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, conform art. 100 alin. (3) lit. g) din ordonanță.

Din verificările efectuate în baza de date electronică în care sunt centralizate tamponările (accidentele ușoare, fără victime) de la nivelul Serviciului Rutier Constanța, s-a constatat că la data de 10 aprilie 2009 figurează declarația de tamponare a numitului U., tamponare constatată de agentul de poliție „D.", la ora 17:25 și soluționată de agentul de poliție, inculpat „A." la ora 21:07.

În schimb, declarația de tamponare a numitului W., celălalt participant la tamponarea produsă de U., în care se preciza data reală a accidentului de circulație, nu figurează implementată în baza de date a Serviciului Rutier Constanța.

În raport de această situație de fapt, în actul de sesizare al instanței s-a reținut că fapta comisă de inculpatul A. care la data de 10 aprilie 2009 a întocmit procesul-verbal prin care i-a aplicat contravenientului U. o sancțiune cu avertisment, întrucât la data de 09 aprilie 2009, ora 17,00 în stația V. „ conducând autoutilitara cu nr. de înmatriculare B-XXX, cu semiremorca B-XXX, a acroșat auto CT-XXX, condus de W., staționat la pompă" a omis cu știință aplicarea sancțiunii contravenționale prevăzută în clasa a Il-a de sancțiuni, respectiv 4 sau 5 puncte amendă, conform art. 98 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 și a sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, conform art. 100 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002, având în vedere că numitul U. a reclamat producerea accidentului după 24 de ore de la momentul survenirii lui, în scopul obținerii unui avantaj nepatrimonial pentru acesta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior.

S-a apreciat că în mod corect instanța de fond a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța fiind neîntemeiate, având în vedere următoarele considerente:

S-a reținut că prin procesul-verbal, întocmit de agentul de poliție A., acesta l-a sancționat pe numitul U. cu avertisment, conform art. 148 pct. 8 din H.G. nr. 1391/2006 potrivit cu care „Se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai (...) 8. să aibă în timpul mersului preocupări de natura a-i distrage în mod periculos atenția ori să folosească instalații de sonorizare la un nivel de zgomot care ar efectua deplasarea în siguranță a lui și a celorlalți participanți la trafic".

Din convorbirile telefonice dintre numitul D. și numita HH. rezultă că intervenția s-a realizat pentru nesancționarea numitului U. pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 79 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 și nu pentru aplicarea sancțiunii avertismentului pentru fapta prev. de art. 148 pct. 8 din H.G. nr. 1391/2006.

În consecință, având în vedere posibilitatea legală a inculpatului A. de a aplica sancțiunea contravențională a avertismentului, coroborat cu recomandarea existentă la acea dată de a se aplica cu prioritate această sancțiune dar și cu faptul că, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că aplicarea acestei sancțiuni ar fi rezultatul vreunei intervenții, s-a apreciat că, sub acest aspect nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior.

De altfel, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. anterior în modalitatea omisiunii, s-a apreciat că este necesar ca făptuitorul să omită, cu știință, să consemneze, să înregistreze unele date sau împrejurări veridice de care el a luat cunoștință și pe care avea obligația să le menționeze în cuprinsul actului oficial.

Neaplicarea amenzii de către inculpat nu constituie date sau împrejurări de care acesta să fi luat cunoștință și pe care ar fi trebuit să le insereze în conținutul procesului verbal, ci constituie doar o încălcare a atribuției sale de serviciu de a aplica, la constatarea săvârșirii unei infracțiuni a sancțiunii prevăzută de textul legal.

Aplicarea sancțiunii reprezintă o manifestare de voință a agentului constatator, care în baza celor percepute în realitatea obiectivă stabilește că s-a comis o faptă contravențională în raport de care este obligat să stabilească și să aplice o sancțiune dintre cele prevăzute de textul legal.

Din această perspectivă, s-au apreciat ca fiind neîntemeiate criticile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Referitor la nesancționarea numitului U. pentru comiterea contravenției prev. de art. 100 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002, reținem că, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, se poate reține că numitul D. a intervenit pe lângă numita HH. pentru ca aceasta la rândul ei să intervină pe lângă inculpatul A., pentru ca numitul U. să nu fie sancționat contravențional.

S-a evidențiat că, nu s-a probat faptul că, la rândul ei, numita HH. a intervenit pe lângă inculpatul A. în sensul solicitat de numitul D.

Mai mult, numita HH. i-a precizat numitului D. că nu se mai poate face nici o modificare în calculator, atitudinea acesteia fiind fermă în respingerea pretențiilor numitului D.

S-a apreciat că la dosarul cauzei nu există nici o probă din care să rezulte că direct sau indirect, s-ar fi intervenit de către numitul D. în favoare numitului U. la inculpatul A.

Simpla modificare a orei la care s-a produs evenimentul rutier, fără a se cunoaște însă persoana care a efectuat această modificare și în condițiile în care nu s-au administrat probe în baza cărora să se constate cu certitudine ora la care s-a produs evenimentul rutier în care a fost implicat numitul U.

Mai mult, intervenția numitului D. la numita HH. a avut loc la ora 18,40 oră la care inculpatul A. deja constatase tamponarea, aceasta realizându-se la ora 17,25, fără a exista nici o intervenție chiar și numai la numita HH.

Este de observat, că din verificările efectuate în baza de date electronică în care sunt centralizate tamponările (accidentele ușoare, fără victime) de la nivelul Serviciului Rutier Constanța, s-a constatat că la data de 10 aprilie 2009 figurează declarația de tamponare a numitului U., tamponare constatată de agentul de poliție „D.", la ora 17:25.

S-a reținut că, tamponarea s-a constatat, chiar și în raport de ora modificată, ulterior împlinirii celor 24 de ore, astfel încât această modificare nu l-ar fi exonerat pe numitul U. de răspunderea contravențională, astfel încât demersul apare ca fiind inutil.

Totodată, având în vedere intervalul foarte scurt de timp între momentul la care a expirat durata celor 24 de ore și momentul la care s-a reținut că s-a prezentat numitul U. la organele de poliție, chiar și în raport de ora nemodificată, este posibil ca aprecierea organului de poliție să fi fost în sensul nesancționării numitului U. pentru nerespectarea obligației impusă de art. 79 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționarea sa pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002, în condițiile în care nu s-a probat, fără dubiu că s-ar fi intervenit la inculpat.

Este de luat în considerare și faptul că, momentul prezentării la organul de poliție, respectiv la sediu nu coincide cu momentul la care petenții intră în legătură efectivă cu lucrătorul de poliție, fiind posibile întârzieri determinate de cauze obiective care să conducă la depășirea termenului de 24 de ore, în speță, fiind cert că numitul U. a intrat în legătură efectivă cu agentul de poliție constatator la ora 17,25 în data de 10 aprilie 2009.

În consecință, și din această perspectivă nu s-a reținut comiterea de către inculpatul A. a infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. anterior.

În raport de aceleași considerente, s-a apreciat că, modul în care a acționat inculpatul A. nu reprezintă o încălcare, cu intenție, a atribuțiilor de serviciu, astfel încât, în mod greșit acesta a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. anterior, impunându-se achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

În consecință, Curtea, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a respins ca nefondată cererea Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța de schimbare a încadrării juridice privind pe inculpatul B. din infracțiunea prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior în infracțiunile prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen. anterior și de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, s-au admis apelurile formulate de inculpații C., B. și A. împotriva sentinței penale nr. 85 din 18 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2012, s-a desființat, în parte sentința penală apelată și, rejudecând s-a dispus pentru inculpatul C. descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente: 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, (fapta din 09 februarie 2009); 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, (fapta din 09 februarie 2009); 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, (fapta din 22 martie 2009); 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, (fapta din 22 martie 2009); 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, (fapta din 22 martie 2009); 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, (fapta din 25 martie 2009); 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior (fapta din 25 martie 2009).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior (fapta din 09 februarie 2009) și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior (fapta din 09 februarie 2009).

De asemenea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a fost achitat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior (a doua faptă din 22 martie 2009), iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior (fapta din 25 martie 2009).

În raport de infracțiunile pentru care instanța de apel a reținut vinovăția inculpatului C. respectiv art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior (fapta din 22 martie 2009), de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior (fapta din 22 martie 2009) și de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior (fapta din 25 martie 2009), s-a apreciat că instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepselor atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, impunându-se reducerea cuantumului pedepselor și stabilirea ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile art. 81 C. pen. anterior și aceasta atât în raport de circumstanțele reale în care s-au comis cât și în raport de circumstanțele personale.

S-a reținut în primul rând că, toate faptele au fost comise de inculpat urmare a intervenției unui coleg de serviciu, fără a avea vreodată vreo inițiativă în adoptarea unui comportament infracțional, fiind cert, urmare a relațiilor de colegialitate, că era dificil să nu dea curs intervențiilor colegului său.

Totodată, s-a avut în vedere că, în nici o situație inculpatul nu a avut vreun beneficiu din faptele comise, nepretinzând și neprimind niciodată vreun folos nici de la colegul său și nici de la contravenienți.

S-a avut în vedere și gravitatea redusă a faptelor contravenționale dar și împrejurarea că, în toate situațiile a aplicat o sancțiune.

S-au reținut circumstanțele personale favorabile inculpatului, împrejurarea că, anterior comiterii faptelor acesta a avut un comportament profesional corect, o conduită adaptată regulamentelor interne, îndeplinindu-și corect sarcinile de serviciu dar și perioada în care a funcționat în cadrul serviciului rutier.

Toate aceste aspecte au convins instanța să rețină în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior.

În raport de aceste aspecte s-au apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța privind individualizarea greșită a pedepsei aplicată inculpatului C. și necesitatea majorării cuantumului pedepselor aplicate.

În consecință, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, de la 3 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare, prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior și aplic. art. 76 lit. c) C. pen. anterior (fapta din 22 martie 2009), pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, de la 6 luni închisoare la 4 luni închisoare prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) și aplic. art. 76 lit. e) (fapta din 22 martie 2009) și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, de la 6 luni închisoare la 4 luni închisoare prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) și aplic. art. 76 lit. e) C. pen. anterior (fapta din 25 martie 2009).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus contopirea pedepselor și s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului C.

În baza art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 3 ani și 6 luni, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. anterior.

Pentru inculpatul B. s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare în pedepsele componente: 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior (fapta din 23 februarie 2009) și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior (fapta din 23 februarie 2009).

S-a apreciat că instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepselor atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, impunându-se reducerea cuantumului pedepselor și stabilirea ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile art. 81 C. pen. anterior și aceasta atât în raport de circumstanțele reale în care s-au comis cât și în raport de circumstanțele personale.

S-a reținut în primul rând că, toate faptele au fost comise de inculpat urmare a intervenției unui coleg de serviciu, fără a avea vreodată vreo inițiativă în adoptarea unui comportament infracțional, fiind cert, urmare a relațiilor de colegialitate, că era dificil să nu dea curs intervențiilor colegului său.

Totodată, s-a avut în vedere că, în nici o situație inculpatul nu a avut vreun beneficiu din faptele comise, nepretinzând și neprimind niciodată vreun folos nici de la colegul său și nici de la contravenienți.

S-a avut în vedere și gravitatea redusă a faptelor contravenționale dar și împrejurarea că, în toate situațiile a aplicat o sancțiune.

S-au reținut circumstanțele personale favorabile inculpatului, împrejurarea că, anterior comiterii faptelor acesta a avut un comportament profesional corect, o conduită adaptată regulamentelor interne, îndeplinindu-și corect sarcinile de serviciu dar și perioada în care a funcționat în cadrul serviciului rutier.

Toate aceste aspecte au convins instanța să rețină în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior.

În consecință, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, de la 3 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior și aplic. art. 76 lit. c) C. pen. anterior (fapta din 23 februarie 2009), iar pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, de la 6 luni închisoare la 4 luni închisoare prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) și aplic. art. 76 lit. e) (fapta din 23 februarie 2009).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus contopirea pedepselor și s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului B.

În baza art. 82 C. pen. anterior, s-a stabilit termen de încercare de 3 ani și 6 luni, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) C. pen. anterior.

Pentru inculpatul A., s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare în pedepsele componente: 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior (fapta din 22 mai 2009); 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior (fapta din 23 februarie 2009); 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior (fapta din 10 aprilie 2009).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior (fapta din 10 aprilie 2009).

S-a apreciat că instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepselor atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, impunându-se reducerea cuantumului pedepselor și stabilirea ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile art. 81 C. pen. anterior și aceasta atât în raport de circumstanțele reale în care s-au comis cât și în raport de circumstanțele personale.

S-a reținut în primul rând că, toate faptele au fost comise de inculpat urmare a intervenției unui coleg de serviciu, fără a avea vreodată vreo inițiativă în adoptarea unui comportament infracțional, fiind cert, urmare a relațiilor de colegialitate, că era dificil să nu dea curs intervențiilor colegului său.

Totodată, s-a avut în vedere că, în nici o situație inculpatul nu a avut vreun beneficiu din faptele comise, nepretinzând și neprimind niciodată vreun folos nici de la colegul său și nici de la contravenienți.

S-a avut în vedere și gravitatea redusă a faptelor contravenționale dar și împrejurarea că, în toate situațiile a aplicat o sancțiune.

S-au reținut circumstanțele personale favorabile inculpatului, împrejurarea că, anterior comiterii faptelor acesta a avut un comportament profesional corect, o conduită adaptată regulamentelor interne, îndeplinindu-și corect sarcinile de serviciu dar și perioada în care a funcționat în cadrul serviciului rutier.

Toate aceste aspecte au convins instanța să rețină în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior.

În consecință, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 248 C. pen. anterior, de la 3 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior și aplic. art. 76 lit. c) C. pen. (fapta din 22 mai 2009), iar pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, de la 6 luni închisoare la 4 luni închisoare prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) și aplic. art. 76 lit. e) (fapta din 23 februarie 2009).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a dispus contopirea pedepselor și aplică inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului A.

În baza art. 82 C. pen. anterior, s-a stabilit termen de încercare de 3 ani și 6 luni, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. anterior.

Nu a fost primită apărarea nici unui inculpat privind greșita condamnare a acestora întrucât faptele comise nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni și aceasta raportat la circumstanțele reale în care s-au comis faptele și consecințele comportamentului infracțional.

Astfel, avem în primul rând calitatea celor trei inculpați de agenți constatatori în cadrul Serviciului Rutier, aceștia având ca atribuții de serviciu constatarea încălcărilor la regimul circulației și evident prevenirea comiterii unor astfel de fapte.

De asemenea, s-a ținut seama că inculpații au acționat în mod repetat comportamentul infracțional, ceea ce a condus la nesancționarea unor persoane care au încălcat dispozițiile legale care reglementează circulația pe drumurile publice și nu în ultimul rând a fost deformată imaginea instituției unde cei trei inculpați își desfășurau activitatea profesională.

S-a înlăturat dispoziția privind anularea procesului-verbal de sancționare contravențională din 09 februarie 2009, având în vedere că acesta nu conține mențiuni false.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin deciziei din apel.

Împotriva deciziei penale nr. 17/P din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs, in termenul legal, inculpații C., B. și A.

Inculpatul B. a arătat că recursul este întemeiat pe disp. art. 3859 pct. 12 (lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii), 171, 172 și 18 C. proc. pen. anterior și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și în rejudecare, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior rap. la art. 181 C. pen. anterior.

În ceea ce privește lipsa elementelor constitutive, apreciază că acestea nu sunt întrunite raportat la lipsa probelor în acuzare.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, consideră că aceasta este vechiul C. pen., raportat la dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni din noul C. pen. și la limitele de pedeapsă.

Inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior motivat pe lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu și fals intelectual cu consecința casării și achitării în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior rap. la art. 18 C. pen. anterior.

Inculpatul C. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 și pct. 172 C. proc. pen. anterior. A solicitat instanței să dispună achitarea pe lipsa probelor în acuzare, în cauză fiind incidență și pe deplin aplicabilă regula in dubio pro reo, cu aplicarea art. 181 C. pen. anterior.

Analizând recursurile declarate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. anterior stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 38510 C. proc. pen. anterior prevede, în alin. (2), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Constanța la data de 15 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege nefiind aplicabile în speță - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac și limitat doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior - când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o grețită aplicare a legii, invocat de recurenții inculpați B. și C., se constată că. nu a fost modificat dar a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, respectiv invocarea, în scris, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Se observă că inculpatul B. a invocat acest caz de casare în termenul legal, depunând motivele de recurs la data de 23 aprilie 2014 și la 23 mai 2014, însă inculpatul C. nu a depus motivele de recurs în termenul legal, ci la data de 25 august 2014, ulterior primului termen de judecată din 04 iunie 2014, astfel că în privința acestuia din urmă instanța de recurs nu îl va mai lua în considerare.

Cu privire la criticile invocate pe acest caz de casare de inculpatul B., se observă că acesta și-a motivat cazul de casare pe lipsa elementelor constitutive, apreciind că acestea nu sunt întrunite raportat la lipsa probelor în acuzare.

Se observă că această critică nu se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, ci mai degrabă fostului pct. 18 al art. 3859 alin. (1) care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, fiind singurul caz de casare care permitea reevaluarea situației de fapt prin reanalizarea probelor, Legea nr. 2/2013 permițând instanței de recurs să verifice hotărârea recurată doar sub aspecte de nelegalitate și nu de netemeinicie, mai exact dacă starea de fapt așa cum a fost definitiv reținută de instanța de apel corespunde elementelor materiale așa cum sunt incriminate în art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior (fapta din 23 februarie 2009) și în art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior (fapta din 23 februarie 2009), iar sub acest aspect se constată că hotărârea atacată nu este contrară legii și nici nu s-a făcut o aplicare greșită a legii.

În ce privește alte două cazuri de casare invocate de inculpatul B., respectiv art. 3859 pct. 171 și 18 C. proc. pen. anterior, se observă că pct. 18 a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, iar pct. 171 este identic cu pct. 172 analizat mai sus.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior - când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334-337 C. proc. pen. anterior.

Se observă că toți cei trei inculpați au invocat acest caz de casare, însă doar inculpații B. și A. l-au invocat în termenul legal. Astfel inculpatul B. a depus motivele de recurs la data de 23 aprilie 2014 și la 23 mai 2014, inculpatul A. a depus motivele de recurs la data de 24 martie 2014, însă inculpatul C. nu a depus motivele de recurs în termenul legal, ci la data de 25 august 2014, ulterior primului termen de judecată din 04 iunie 2014, astfel că în privința acestuia din urmă instanța de recurs nu le va mai lua în considerare.

Inculpații B. și A. au adus pe acest caz de casare aceeași critică, respectiv lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, respectiv complicitate la fals intelectual, infracțiuni pentru care au fost condamnați în apel, lipsă grevată pe absența probelor în acuzare, cu consecința casării și achitării acestora în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior rap. la art. 181 C. pen. anterior.

Instanța de recurs constată că acest caz de casare nu a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 dar a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Analizând criticile formulate se observă că au fost invocate doar formal în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior, deoarece acestea se circumscrie fostului pct. 18 al art. 3859 alin. (1) care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, fiind singurul caz de casare care permitea reevaluarea situației de fapt în calea de atac a recursului, așa cum solicită inculpații, prin reanalizarea probelor, Legea nr. 2/2013 permițând instanței de recurs să verifice hotărârea recurată doar sub aspecte de nelegalitate și nu de netemeinicie, mai exact dacă starea de fapt așa cum a fost definitiv reținută de instanța de apel corespunde elementelor materiale așa cum sunt incriminate în art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior, în art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și în art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, iar sub acest aspect se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici unul din cazurile de casare invocate și nici cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.

În ce privește aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen., examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunilor, instanța de recurs constată că nu se impune aplicarea art. 5 C. pen.

Se observă că infracțiunea de abuz în serviciu pentru care au fost condamnați cei trei inculpați a fost reglementată în art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior și avea limite speciale de pedeapsă de la 6 luni la 5 ani majorate cu o treime, iar în art. 297 noul C. pen. are limite speciale de pedeapsă de la 2 la 7 ani, care se majorează cu o treime ca urmare a reținerii art. 132 din Legea nr. 78/2000 care nu a fost modificat, motiv pentru care apare mai favorabilă vechea lege.

Infracțiunea de fals intelectual reglementată în art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior avea limite speciale de pedeapsă de la 6 luni la 7 ani, iar în art. 321 din noul C. pen. are limite speciale de pedeapsă de la 1 la 5 ani, art. 17 din Legea nr. 78/2000 fiind abrogat. Recurenților inculpați li s-au aplicat, în apel, pedeapse de 4 luni închisoare prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) și aplic. art. 76 lit. e) C. pen. anterior (fapta din 23 februarie 2009), prin coborârea sub minimul special de 6 luni, motiv pentru care apare mai favorabilă vechea lege, care prevedea un minim special mai scăzut.

De asemenea, inculpaților li s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, care nu se mai regăsește în noua reglementare, astfel fiind mai favorabilă legea veche care permite reținerea circumstanței atenuante și coborârea sub minimul special, față de legea nouă, care nu le prevede și care restrânge efectele circumstanțelor atenuante, în sensul că nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor legale de pedeapsa cu o treime.

Mai mult, aceste infracțiuni au fost săvârșite în concurs, iar, concursul de infracțiuni pe noul C. pen. reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) este sancționat mai aspru, fiind obligatorie aplicarea sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, pe când la concursul de infracțiuni reglemenat de art. 33 lit. a) și 34 lit. b) vechiul C. pen. sporul era facultativ, de cel mult 5 ani.

Față de aceste considerente se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C., B. și A. împotriva deciziei penale nr. 17/P din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de inculpații C., B. și A. împotriva deciziei penale nr. 17/P din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă inculpații C., B. și A. la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuielile judiciare către stat, din care sumele de câte 150 RON reprezentând onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați până la prezentarea apărătorilor aleși, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2014.